Home » Analize »Armata »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

Braşov 1989. Armata, revoluţia şi revoluţionarii

Dumitru Lacatusu decembrie 19, 2016 Analize, Armata, Sinteze, Societate/Life
11 comentarii 4,233 Vizualizari

În discursul istoriografic despre rezistenţa în timpul comunismului, Braşovul este recunoscut mai ales pentru revolta muncitorilor din 15 noiembrie 1987. Însă, în acest oraş, în decembrie 1989, au fost ucise 68 de persoane, 150 au fost rănite, iar 55 au fost reţinute ca suspecte de terorism. Ulterior, acestea din urmă au fost eliberate. Cele mai multe dintre victime au fost ucise după 22 decembrie şi după preluarea conducerii judeţului de către armată şi crearea Frontului Salvării Naţionale.

Studiul de faţă propune o analiză a evenimentelor din decembrie 1989, pornind de la documentele întocmite de Secţia Parchetelor Militare, încă din anul 1989 şi mult timp după aceea, şi a celor produse de Comisia senatorială pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989[1].

Braşov: 16 – 21 decembrie 1989.

Documentele consultate indică faptul că, în Braşov, primele informaţii despre situaţia din Timişoara au ajuns în după-amiaza zilei de 16 decembrie 1989, în jurul orelor 17.00 – 18.00. Atunci, comandantul Brigăzii de Vânători de Munte, generalul Ion Florea, a fost chemat la telefon de către ministrul Apărării, generalul colonel Vasile Milea, care  i-a spus că, în Timişoara, au „loc evenimente”, mai precis „o revoltă populară”. L-a atenţionat că „vor trebuie să fie pregătiţi”. Totodată, ministrul Apărării i-a cerut generalului Ion Florea să ia măsuri suplimentare pentru paza cazărmilor şi a principalelor obiective din oraşul Braşov[2]. În aceeaşi zi, orele 20.00, au fost informate şi unităţile Ministerului de Interne din judeţ. Potrivit locotenent colonelului Gheorghe Popeea, comandantul Grupului Judeţean de Pompieri, în timp ce se afla în Biroul şefului Securităţii Braşov, colonelul Bucur, acestuia i-a fost transmis prin telefon ordinul ca la „Braşov să se stăpânească situaţia”. După terminarea conversaţiei telefonice, Popeea a fost întrebat dacă a înţeles ce i s-a comunicat. În urma răspunsului afirmativ, i s-a ordonat să meargă la unitate pentru luarea măsurilor ce se impuneau. Gheorghe Popeea menţiona într-o declaraţie din 23 ianuarie 1990 că măsurile pe care le-a dispus atunci au fost: alarmarea unităţii, chemarea cadrelor la unitate şi „pregătirea tehnicii pentru eventuala intervenţie de restabilire a ordinii publice”[3].

Un alt ofiţer, maiorul Ion Brebenel, preciza într-o declaraţie din martie 1990 că Biroul pază şi ordine din cadrul Miliţiei, pe care-l conducea, a fost atenţionat să fie pregătit pentru intervenţie dacă în Braşov se vor produce „dezordini”. Înfiinţat în 1988, în baza ordinului 2660 al MI şi după revolta muncitorilor braşoveni, plutonul avea în decembrie 1989 un efectiv de 30 de ofiţeri şi de subofiţeri, organizaţi în grupe a câte 10 persoane. Fiecare grupă mai dispunea de 5 cadre de rezervă. Încă din 16 decembrie 1989, acest pluton a intrat în alarmă, urmând să intervină „în cazul provocării de dezordini stradale, în autobuze şi săli de spectacol”. Intervenţia avea să se realizeze, după cum menţionează acesta, numai după „alarmarea sa de către inspectorul şef al IJ MI Braşov”, generalul Gheorghe Zăgoneanu[4].

Persoanele audiate după 1989 menţionează că alarmarea unităţilor militare şi ale MI din Braşov a fost determinată de evoluţia situaţiei din Timişoara, ordinele transmise de la centru, dar şi de temerile responsabililor locali de partid şi de stat ca în acest oraş s-ar putea să aibă loc un eveniment similar celui din 15 noiembrie 1987. Gestul electricianului şi pictorului amator Corneliu Liviu Babeş era încă viu în memoria oficialităţilor locale, putând reprezenta un alt motiv de alarmare că Braşovul se putea transforma într-un alt loc „contrarevoluţionar”. Pe 2 martie 1989, acesta s-a autoincendiat pe pista Bradu din Poiana Braşov. După ce s-a prăbuşit lângă un copac, a scos un carton cu următoarea inscripţie în engleză: „Stop Murder. Braşov = Auschwitz”, ceea ce ar putea reprezenta un indiciu că prin acest act Liviu Babeş a urmărit să capteze atenţia turiştilor occidentali aflaţi în staţiune[5]. Totodată, acest sacrificiu, care aminteşte de cel al studentului cehoslovac Jan Palach din ianuarie 1969, indică starea de nemulţumire generală existentă la nivelul întregii ţării.

În acelaşi timp, alarmarea unităţilor militare din Braşov s-a produs după ce demonstranţii din Timişoara, aflaţi la casa parohială a lui László Tökés s-au îndreptat spre sediul Comitetului Judeţean al PCR, chiar dacă acesta  îi îndemnase să se întoarcă la casele lor. Pe traseu, protestatarii au distrus mai multe magazine, iar cărţile lui Nicolae Ceauşescu găsite în librării au fost arse[6]. Răspunsul autorităţilor din Timişoara a fost prompt. Până la 17 decembrie, orele 4.40, dimineaţa, au fost arestaţi 180 de participanţi[7], ca urmare a ordinelor transmise de Nicolae Ceauşescu ministrului de Interne Tudor Postelnicu. Prin aceste ordine s-a solicitat ca, în scopul „dispersării” demonstranţilor, intimidării şi supunerii lor, să se „acţioneze viguros” şi să fie organizată „o demonstraţie de forţă”[8].

Gestionarea situaţiei din Timişoara şi reacţia autorităţilor locale a fost considerată de către Nicolae Ceauşescu, în şedinţele Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist Român şi în timpul teleconferinţei cu responsabilii de partid şi militari din teritoriu din 17 decembrie 1989, drept o trădare a intereselor ţării, poporului şi socialismului. Principalii responsabili au fost consideraţi ministrul de Interne, Tudor Postelnicu, ministrul Apărării, Vasile Milea, şi comandatul Departamentului Securităţii Statului, Iulian Vlad. Motivul indicat era că nu au aplicat întocmai ordinele transmise. Liderul comunist a propus destituirea lor şi preluarea directă a conducerii Armatei, ceea ce avea să se întâmple însă după fuga lui Nicolae Ceauşescu şi trecerea Armatei de partea „poporului”.

Totodată, în cadrul acestor şedinţe, protestele timişorenilor au fost prezentate ca o acţiune „conjugată” a Statelor Unite ale Americii şi Uniunii Sovietice, hotărându-se închiderea graniţelor şi sistarea oricărei activităţii turistice. Niciunui cetăţean străin, inclusiv al statelor socialiste, nu îi mai era permisă intrarea în România, toţi fiind consideraţi „agenţi de spionaj”. Singurii turişti acceptaţi erau cei din Coreea, China şi Cuba. Prezentă la şedinţa Comitetului Politic Executiv al PCR din 17 decembrie 1989, Elena Ceauşescu a afirmat că forţele de intervenţie trebuiau „să fi tras în ei, să fi căzut şi pe urmă luaţi şi băgaţi în beci. Nu vi s-a spus aşa? Unul să nu iasă”[9]. În teleconferinţa din aceeaşi zi cu secretarii de partid din teritoriu şi comandanţii militari s-a ordonat înarmarea tuturor unităţilor militare cu muniţie de război, constituirea de grupe de patrulare mixte din

„unităţi de miliţie, de securitate şi armată, cu organizaţii de partid şi de UTC, cu grupele de gărzi patriotice, cu organizaţiile de tineret, cu activiştii de partid, bine verificaţi, cu poziţie fermă, activă, instruiţi bine! Şi acestea nu pentru o zi! Acestea pentru perioada până când se va revoca acest ordin! Va rămâne în vigoare, practic, până după Anul Nou”[10].

Imediat după această teleconferinţă, în unităţile militare din Braşov a fost declarată alarma de luptă parţială „Radu cel Frumos”. Colonelul Cornel Vaida, şeful Biroului operaţii din cadrul Brigăzii de Vânători de Munte din Braşov, menţionează într-o declaraţie din 11 iunie 2007 că a aflat despre declararea alarmei de la ofiţerul de serviciu al unităţii şi că iniţial a crezut că este doar un exerciţiu. Aflat în concediu, s-a prezent la comanda unităţii unde colegii de birou i-au spus că „militarii din unităţile din Timişoara au fost agresaţi de persoane care manifestau în oraş şi că au fost răniţi atât din rândul civililor cât şi al militarilor”[11]. Un alt ofiţer arată că, în aceeaşi zi, generalul Ion Florea, comandantul Brigăzii, le-a „prelucrat motivul alarmei”, şi anume: „situaţia turbulentă de la Timişoara, unde acţionau elemente ostile regimului şi că trebuie să fim pregătiţi să intervenim”[12].

Intrarea în alarmă de luptă parţială a însemnat: 1). Pregătirea tuturor unităţilor pentru intervenţie; 2). Convocarea la cazarmă a tuturor cadrelor, inclusiv a celor aflate în concediu sau a celor aflate în permise; 3) Suspendarea tragerilor, aplicaţiilor, convocărilor şi cursurilor; 4) Întărirea pazei la toate dispozitivele militare; 5) Executarea tuturor ordinelor date de comandamentele constituite în această perioadă[13].

În aceeaşi seară, a fost emis un alt ordin de către ministrul Apărării în care se cerea pregătirea unor grupe de intervenţie împotriva eventualelor „elemente destabilizatoare” şi a coloanelor de manifestanţi. În acest ordin erau precizate armamentul care trebuia să fie folosit; modul de acţiune împotriva coloanelor de manifestanţi, precum şi deschiderea focului la picioare, după efectuarea somaţiilor regulamentare[14]. În zilele următoare (18-19 decembrie 1989), în unităţile şi subunităţile militare din Braşov au avut loc şedinţe de înfierare a evenimentelor din Timişoara, la care au participat şi ofiţeri din cadrul Consiliului Politic al Armatei a I-a[15] Evenimentele de la Timişoara au fost prezentate soldaţilor ca rezultatul unor manifestări huliganice. Colonelul (r) Ioan Radu, fost ofiţer la UM Predeal, indică într-o declaraţie din 18 noiembrie 2006 cum au decurs aceste prelucrări şi modul în care a fost sfătuit să prezinte situaţia din Timişoara soldaţilor din subordine:

„Mi-au spus ce trebuie să conţină cuvântarea mea în sensul că la Timişoara nu sunt adevăraţi demonstranţi, care îşi cer drepturile, ci sunt nişte huligani, iar în situaţia în care vom fi trimişi într-o misiune să executăm ordinele scrise. În legătură cu uzul de armă le-am precizat că trebuie să respecte prevederile uzului de armă (Regulamentul de gardă şi de garnizoană)”[16].

Acesta mai precizează că, la şedinţa din 18 decembrie 1989, a participat şi un ofiţer de la Consiliului Politic al Armatei I-a, care le-a explicat evenimentele din Timişoara „în sensul că au ieşit huligani în stradă şi au spart vitrinele”[17]. La 19 decembrie 1989 a avut loc o şedinţă şi la sediul Brigăzii de Vânători de Munte, militarii fiind informaţi de către colonelul Ionescu de la Consiliul Politic Superior, probabil acelaşi ofiţer menţionat şi de Ioan Radu, despre „incidentele de la Timişoara” şi anume că pe „fundalul unor manifestări stârnite de pastorul reformat László Tökés, populaţia s-a revoltat şi a atacat unităţile militare”[18].

Trimiterea ofiţerilor politici în unităţile militare din teritoriu a fost una dintre măsurile luate de Ministerul Apărării pentru observarea stării de spirit a militarilor, dar şi în scopul prelucrării politice a evenimentelor de la Timişoara. Unul dintre ofiţerii politici trimişi în inspecţie a fost chiar Ilie Ceauşescu, adjunct al ministrului şi secretar al Comitetului Politic Superior al Armatei. În perioada 18 – 20 decembrie, acesta a participat la şedinţele care au avut loc în unităţile militare din Timişoara, Arad, Cluj şi Oradea. În timpul audierii sale de către Comisia senatorială pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, Ilie Ceauşescu susţinea că misiunea sa a constat în a observa „atmosfera care era acolo”, fără a se insista în mod deosebit asupra situaţiei din Timişoara. Fostul ministru menţionează că la aceste şedinţe nu le-a comunicat militarilor că la Timişoara ar fi rezultat morţi şi răniţi, în urma deschiderii focului asupra civililor[19].

Afirmaţiile lui Ilie Ceauşescu sunt reluate şi de către fostul procuror militar Liviu Domşa. Potrivit declaraţiilor sale, la unitatea militară 02565 din Cluj a avut loc, la 20 decembrie 1989, o şedinţă la care au participat Ilie Ceauşescu, generalul locotenent Iulian Topliceanu, comandantul Armatei a IV-a, Ioachim Moga, prim secretar al Comitetului Judeţean de partid Cluj, secretarii de partid, şefii de Stat Major şi comandanţii de la unităţile militare ale Armatei a IV-a. Domşa menţionează că Ilie Ceauşescu s-a aflat la Cluj pentru a se informa asupra modului în care „decurg activităţile, stadiul în cadrul <<alarmei de luptă parţială>> şi pentru a face unele comunicări”, fără a se referi la situaţia din Timişoara.[20]

Întrunirea Consiliului Judeţean al Apărării.

La 18 decembrie 1989, orele 17.00, în Braşov a avut loc o întrunire a Consiliului Judeţean al Apărării pentru a fi comunicate „indicaţiile şi măsurile [care] au fost transmise la Comitetul Politic Executiv în şedinţa din 17.12.1989”. La această şedinţă au participat secretarii organizaţiei PCR Braşov şi comandanţii unităţilor militare din Braşov, precum şi Gheorghe Pană, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR[21]. Şedinţa a fost deschisă de către primul secretar Petre Preoteasa, care i-a informat pe cei prezenţi despre situaţia existentă, ca urmare a evenimentelor de la Timişoara[22]. Acesta le-a cerut comandanţilor militari să întocmească o hartă a municipiului Braşov pe care să fie reprezentate „focarele probabile de revoltă, forţele care intervin pentru blocarea şi dislocarea grupurilor revoltate, variante de acţiune şi de apărare ale sediului comitetului judeţean de partid”[23].

Locotenent colonel Gheorghe Toma, şeful Gărzilor Patriotice, precizează într-o Notă explicativă din 22 ianuarie 1990 că aceasta şedinţă a mai avut drept scop „stabilirea măsurilor ce se impuneau atunci, în vederea prevenirii şi înăbuşirii unei revolte a maselor din municipiul Braşov sau municipiul Făgăraş, deşi despre Făgăraş nu s-a discutat”[24].

În cazul judeţului Braşov, ca urmare a revoltei din 1987, exista încă din 1988 un „Plan unic de intervenţie pentru stabilirea şi menţinerea ordinii publice”, ce fusese întocmit în baza ordinului Ministrului de Interne nr. 02600 din acelaşi an. Acest plan cuprindea, potrivit Declaraţiei din 1 martie 1990 a maiorului Gheorghe Oprea de la Inspectoratul Judeţean al MI, „concepţia întrebuinţării forţelor şi mijloacelor din unităţile MI şi MApN la un număr de peste 70 de obiective din judeţ, la care s-ar fi produs acte de dezordine”. Ofiţerul indică, în aceeaşi declaraţie, şi măsurile care urmau să fie luate:

„Ca mod de acţiune era prevăzut în planul iniţial să se execute nişte cordoane de blocare, de-a latul străzilor pentru a împiedica deplasarea turbulenţilor în centrul oraşului. După blocarea acestora trebuia să acţioneze plutonul de intervenţie al miliţiei [...] pentru împrăştierea turbulenţilor şi reţinerea elementelor mai periculoase sau instigatoare”[25].

Existenţa acestui plan de intervenţie reiese şi din declaraţia locotenentului colonel Gheorghe Popeea din 23 ianuarie 1990, participant la şedinţa din 18 decembrie 1989, care menţionează că, după deschiderea întrunirii, primul secretar Petre Preoteasa

„a dat întâi cuvântul la Gl. Zăgoneanu. Acesta a arătat că unităţile din subordinea IJMI [Inspectoratul Judeţean al Ministerului de Interne Braşov] pe baza unui ordin al MI au pregătite planuri speciale [subl. în original] pentru intervenţie la restabilirea ordinii şi liniştii publice şi că sunt pregătite să acţioneze în orice situaţie, în acest sens fiind făcute anterior şi o serie de exerciţii şi aplicaţii în diferite locuri din Braşov. Totodată a arătat că organele MI nu pot face faţă în cazul în care au de înfruntat un număr mare de turbulenţi, că organele MI pot rezolva situaţii în care se confruntă cu un număr de circa 200 – 400 de oameni, în rest fiind necesară intervenţia şi cooperarea cu unităţile MApN şi cu gărzile patriotice, şi în acest sens este necesar să se stabilească precis, amănunţit variante de acţiune şi de intervenţie pentru obiectivele importante din municipiu – cu forţe, aliniamente, loc de dispunere, de aşteptare, timp de alarmare, de adunare, de intrare în dispozitiv şi toate celelalte probleme legate de astfel de situaţii”[26].

În timpul şedinţei, Zăgoneanu s-a referit şi la revolta din 15 noiembrie 1987, asigurându-l pe prim secretar că „s-au luat măsuri privind modul de acţiune a trupelor de securitate şi miliţie”, iar dacă „va fi atacat sediul comitetului judeţean de partid va fi apărat”[27]. Cei prezenţi la şedinţa din 18 decembrie 1989 îl indică pe generalul Zăgoneanu ca fiind autorului acestui plan, iar definitivarea lui a fost realizată în zilele următoare de către ofiţerii de la Birourile de Operaţii şi Pregătire de Luptă ale unităţilor MI şi MApN din Braşov. Planul avea două variante, atac şi apărare, şi cuprindea „4 zone posibile de izbucnire a unor mişcări ale populaţiei”: 1). Comitetul Judeţean de partid; 2). Întreprinderea de Autocamioane Braşov „Steagul Roşu” până la intersecţia cu strada Bucureşti; 3). Tractorul Braşov cu stadionul şi parcul din apropriere 4). Universitatea şi căminele studenţeşti de pe strada Memorandumului[28].

Un alt participant la şedinţa Consiliului Judeţean al Apărării detaliază într-o Notă Explicativă din 16 aprilie 1990 „acţiunile concrete” care au fost hotărâte în timpul întrunirii din 18 decembrie 1989[29]. Conform colonelului Gheorghe Popescu, ca acţiuni concrete au fost stabilite:

„prelungirea măsurilor de pază întărită până după revelion; alungarea străinilor din judeţ, indiferent de pagube pe linia Turism; [...] constituirea unui comandament central judeţean şi municipal pentru conducerea tuturor forţelor; unităţile militare să treacă prin centrul oraşului la instrucţie; unitatea de elicoptere să execute zboruri asupra oraşului Braşov; paza fab.[ricii] de pâine, ulei; paza căminelor, cinematografelor şi a sălilor de teatru; organizarea tp. [transportului] în comun corespunzător nevoilor; interzicerea întreruperii energiei electrice, mărirea debitului de gaze; asigurarea încălzirii locuinţelor în mod corespunzător; îmbunătăţirea radicală a aprovizionării populaţiei, aducerea de la Constanţa unei cantităţi de carne; controale riguroase în magazine”[30].

S-a mai propus şi organizarea unei şedinţe cu „responsabilii din comerţ”[31].

Aplicarea unor măsuri de prevenire sau de intimidare a populaţiei locale este indicată şi de către şeful Gărzilor Patriotice din Braşov, locotenent colonel Gheorghe Toma. Măsurile pe care le enumeră sunt: „cercetare aeriană executată cu elicoptere de către I.C.A Ghimbav; deplasări de coloane militare pe diferite trasee din municipiu; patrule ale armatei în principalele zone aglomerate din oraş”. Iniţiativa aplicării acestora este atribuită de către Gheorghe Toma fostului secretar al organizaţiei judeţene de partid, Petre Preoteasa[32].

Se poate observa din măsurile propuse că responsabilii de partid şi de stat erau conştienţi de lipsurile curente şi de nemulţumirile locuitorilor oraşului Braşov, fiind încă vie în memoria lor revolta din 1987. De aceea, planurile întocmite aveau două scopuri. Primul a fost satisfacerea nemulţumirilor braşovenilor, pentru a nu da naştere unei ample acţiuni de protest, similară celei din 15 noiembrie 1987, iar al doilea era prevenirea sau intervenţia în forţă, în cazul în care o revoltă anticomunistă ar fi avut loc.

În cadrul şedinţei, s-a discutat inclusiv despre posibilele victime, care ar fi rezultat în urma intervenţiei unităţilor MApN şi a MI. Referitor la acest aspect, Mircea Popeea menţionează că, în timpul şedinţei, Zăgoneanu le-a spus că în, „cazul în care vor fi victime, acestea să nu fie lăsate în stradă, ci să fie ridicate şi transportate imediat de la faţa locului”[33].

După terminarea şedinţei a avut loc o întrevedere între Petre Preoteasa, Gheorghe Pană şi Gheorghe Zăgoneanu în biroului fostului secretar al organizaţiei judeţene de partid a PCR. Petre Preoteasa menţionează, într-o declaraţie din 23 februarie 1990 că, în timpul acestei întâlniri, Zăgoneanu a fost întrebat de către Pană Gheorghe „ce alte măsuri suplimentare a mai luat pe linia inspectoratului MI”.  Acesta a răspuns că

„printre altele <<a asigurat şi echipe din unităţile de securitate pentru paza clădirilor din aproprierea comitetului judeţean Braşov al PCR>> şi după câte îmi amintesc a susţinut că urmau să instaleze camere de luat vederi pe aceste clădiri. De asemenea Gl. Zăgoneanu spunea că are asigurat la hotelul Capitol un apartament sau o cameră în care oamenii de ordine ai securităţii aveau acces şi puteau să intervină la nevoie. De asemenea susţinea că şi în clădirea Modarom vor fi instalaţi oameni ai securităţii pentru intervenţie în caz de nevoie”[34].

Asupra acestor afirmaţii, primul secretar revine într-un Proces Verbal din 28 februarie 1990. În timpul confruntării sale cu generalul Zăgoneanu, Preoteasa menţionează că s-a referit la „echipe de ordine pentru asigurarea securităţii clădirilor” şi nu la „echipe speciale de cadre de securitate”. Menţiona, totodată, că toate măsurile discutate la şedinţa din 18 decembrie au fost propuse pentru prevenirea unor incidente ca „pătrunderea unor elemente turbulente” în clădirile din aproprierea sediului judeţean de partid şi nu „cu scopul de a trage în populaţie”. În acelaşi proces verbal de confruntare, Zăgoneanu specifică că măsurile la care s-a „referit” faţă de Pană Gheorghe şi Preoteasa Petre erau „cele existente, curente” pentru menţinerea ordinii în zonă şi anume: „patrule mixte de miliţie, gărzi şi militari în termen”. Zăgoneanu a negat că în clădirile din jurul sediul de partid ar fi existat camere de filmat sau „cadre MI cu scopul de a trage în populaţie, sau de a provoca panică şi diversiune”. Întâlniri între conducerea de partid şi comandaţii militari din Braşov au avut loc şi în zilele următoare, 19 – 21 decembrie 1989, atât la sediul Comitetului Judeţean de Partid, cât şi la comanda Brigăzii de Vânători de Munte.

La 19 decembrie 1989, orele 9.00, Ioan Băncilă, Dumitru Dudiţă, angajaţi civili la Statul Major de Apărare Civilă din Braşov, şi colonelul Diaconescu Costică s-au deplasat la comanda Brigăzii de Vânători de Munte, unde s-au întâlnit cu generalul Zăgoneanu. Cei doi ofiţeri superiori au intrat în biroul generalului Florea Ion, comandantul Brigăzii, unde se mai afla colonelul Gheorghe Popescu, comandantul şcolii de ofiţeri „Leontin Sălăjan”. După aproximativ 30-45 de minute, colonelul Costică Diaconescu a ieşit din biroului generalului Florea cu un plan pliat, cerându-le celor doi angajaţi civili copierea acestuia în cinci exemplare. Destinaţia planurilor era următoarea: câte un plan pentru prim-secretarul – Petre Preoteasa, inspectorul şef al MI – generalul Gheorghe Zăgoneanu, comandantul şcolii de ofiţeri – colonelul Gheorghe Popescu, comandantul Brigăzii de Vânători de Munte – generalul Ion Florea şi şeful Gărzilor Patriotice – locotenent colonel Gheorghe Toma.

Aceste planuri trebuiau să fie semnate de către cei patru responsabili militari şi aprobate de primul secretar. Multiplicarea planului în cinci exemplare s-a realizat la sediul Statului Major de Apărare Civilă, unde cei doi angajaţi civili au fost transportaţi cu maşina colonelului Gheorghe Popescu. Ioan Băncilă şi Dumitru Dudiţă menţionează în declaraţiile din 27 aprilie 1990 că planul pe care l-au copiat era o hartă a municipiului Braşov, la scara 1:10.000 şi cu dimensiunile de 700/1.000 mm. Planul, numit „Forţele care intervin pe itinerarii stabilite”, cuprindea cinci „ipoteze de intervenţie şi anume: consiliul popular judeţean, I.A. Bv. [Întreprinderea de Autocamioane Braşov], Tractorul, Complexul Studenţesc Colină, Complexul Studenţesc Memorandului”. Conform celor două declaraţii, la intervenţii urmau să participe unităţi ale Ministerului de Interne (Miliţie şi Securitate), Scolii de Ofiţeri, Brigăzii de Vânători de Munte şi Gărzile Patriotice[35]. Cele cinci planuri au fost ridicate la 21 decembrie 1989, orele 13.00, de către maiorul de securitate Gheorghe Oprea, care, potrivit lui Dudiţă Dumitru, a spus următoarele: „poate dă Dumnezeu că nu se aplică”[36].

Reacţia braşovenilor. Confruntările cu autorităţile

În acest timp, în care oficialii de partid şi militari ai judeţului Braşov se pregăteau să intervină în forţă în eventualitatea unor „dezordinii”, în oraş locuitorii reacţionau ca urmare a informaţiilor despre situaţia din Timişoara. Reacţiile lor au variat. O parte dintre ele au fost prezentate de către participanţi în declaraţiile date la Parchetul Militar. Astfel, ei menţionează că, anterior zilei de 21 decembrie 1989, au avut loc acţiuni individuale de protest, iar forma cea mai frecventă fiind răspândirea de manifeste.

Cosmin Câmpeanu, originar din Ploieşti, student la o facultate din Braşov, menţionează într-o declaraţie de martor din 12 octombrie 2006 că a aflat despre evenimentele de la Timişoara de la Ciprian Arnauşi şi că l-a ajutat să distribuie manifeste în cutiile poştale ale blocurilor din zona gării Braşov şi cartierul Steagul Roşu, în zile de 18 şi 19 decembrie. Aceste manifeste erau „confecţionate din litere de ziar şi aveau următorul conţinut: <<Români, treziţi-vă!>>, <<Libertate!>>, <<Jos Dictatorul!>>”[37].

În ultimii ani ai regimului Ceauşescu, împărţirea manifestelor a fost una dintre principalele forme de protest ale cetăţenilor. Din documentele interne ale Securităţii reiese că instituţia represivă era într-o veşnică stare de alarmă că urmare a amplorii pe care o avea răspândirea manifestelor. Astfel, un raport al Direcţiei de cercetări penale a Securităţii din 5 iunie 1985 menţionează că,  în cursul anului 1984 şi primul trimestru al anului 1985, a avut loc o „intensificare a manifestărilor duşmănoase ale unor elemente din interior, o pondere însemnată în cadrul acestora având-o redactarea şi difuzarea de înscrisuri anonime cu conţinut ostil”. Conform raportului, aceste înscrisuri negau „realizările Partidului Comunist Român”, instigau la „nesupunere faţă de ordinea de drept statornicită în RS România şi chiar iniţierea sau organizarea unor acţiuni violente, de teroare”. În anii 1984 şi 1985 (primul trimestru), fuseseră descoperite 318 de „elemente care au săvârşit astfel de fapte”. Cei mai mulţi dintre autori erau din judeţele Dolj, Timiş, Iaşi, Bacău, Braşov, Argeş şi municipiul Bucureşti. Difuzarea acestora se realiza prin intermediul poştei. O altă formă o reprezenta realizarea unor inscripţii în locurile publice[38].

21 decembrie 1989

Însă, în decembrie 1989, reacţia braşovenilor nu s-a limitat doar la răspândirea unor manifeste împotriva regimului Ceauşescu. La 21 decembrie 1989, au avut loc acţiuni de protest şi în cadrul marilor întreprinderi din oraşul Braşov. Încă din dimineaţa zilei de 21 decembrie, autorităţile au încercat să controleze reacţia muncitorilor şi să împiedice participarea lor la acţiunile ce se prefigurau a avea loc, mai ales că cei mai mulţi dintre ei aflaseră deja despre situaţia din Timişoara de la posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii sau de la rudele şi prietenii din acest oraş.

La 21 decembrie 1989, orele 7.00, la întreprinderea Tractorul Braşov a avut loc o şedinţă în sala sindicatului cu muncitorii din schimburile I şi III, unde conducerea a încercat să le explice acestora situaţia din Timişoara, informându-i că „huliganii au devastat centrul oraşului”[39]. Vlad Vasile, maistru la Rulmentul Braşov, menţionează în Declaraţia din 12 octombrie 2006 că, în aceeaşi zi, dar la orele 15.00, a întrerupt energia electrică în secţia în care lucra, s-a adresat muncitorilor şi a cerut solidarizarea lor cu protestatarii din Timişoara. Din această întreprindere au plecat spre centrul oraşului aproximativ 300 de muncitori, unde se aflau deja cordoane de militari dispuşi în jurul Comitetului Judeţean de Partid[40]. Acţiuni protestatare au avut loc în după-amiaza aceleiaşi zi şi la Steagul Roşu (Autocamioane Braşov), unde muncitorii s-au adunat în curtea întreprinderii, au scandat lozinci anticeauşiste, iar după aceea s-au îndreptat spre centrul oraşului[41].

Cea mai coagulată acţiune de protest din 21 decembrie 1989 a avut loc la Întreprinderea de Construcţii Aeronautice Ghimbav. În jurul orelor 11.30, muncitorii de la Ghimbav, în urma zvonului că din acest loc urmau să decoleze spre Timişoara mai multe elicoptere, au întrerupt lucrul, au ocupat pista întreprinderii şi au cerut conducerii anularea tuturor zborurilor în acea direcţie[42]. La îndemnul unuia dintre ei, care striga că la Timişoara i-a fost ucis fratele, muncitorii au hotărât să se îndrepte spre Braşov, în semn de solidaritate cu timişorenii, precum şi pentru a protesta în faţa Comitetului Judeţean de Partid. După plecarea spre Braşov, au existat două tentative de oprire a muncitorilor, una la intersecţia dintre Stupini şi Braşov, dar trupele trimise au ajuns după trecerea coloanei[43], iar a doua la barajul Ghimbăşel, situat la primul pod după intersecţia dintre Ghimbav şi Braşov. În această zonă fusese organizat un dispozitiv al Trupelor de Securitate[44], ca parte a măsurilor ordonate de către Inspectoratul Judeţean al Ministerului de Interne pentru a „împiedica afluirea” celor aproximativ 700-800 de muncitori de la ICA Ghimbav spre Braşov.

La 21 decembrie 1989, în jurul orelor 12.00, generalul Zăgoneanu i-a ordonat colonelului Ioan Lupu să se deplaseze cu plutonul antiterorist şi compania de securitate la „reşedinţa companiei securitate-obiective Metrom pentru a interveni la nevoie în scopul restabilirii ordinii la St.[eagul] Roşu”. Şefului de stat major al Trupelor de Securitate, locotenent colonel Nicolae Coceanu, i-a cerut să organizeze un dispozitiv, dintr-o altă companie de securitate şi subunităţi ale miliţiei, în Parcul Tractorul cu scopul de a menţine ordinea în această zonă. Ioan Lupu menţionează, în această declaraţie din 22 ianuarie 1990, că în jurul orelor 12.30, Zăgoneanu i-a „ordonat direct” lui Nicolae Coceanu „ca împreună cu subunitatea din parcul Tractorul să se deplaseze [în direcţia Ghimbav] cu misiunea de a împiedica afluirea unor demonstranţi de la ICA Ghimbav către Braşov”. Tot ca urmare a plecării muncitorilor din întreprinderile Tractorul şi Steagul Roşu către centrul oraşului a fost constituit un dispozitiv de blocare format din soldaţi de la Trupele de Securitate, Şcoala de ofiţeri şi Unitatea de Vânători de Munte în jurul comitetului judeţean de partid[45].

De asemenea, locotenent colonel Staicu, comandantul Miliţiei, i-a ordonat maiorului Ioan Brebenel, şeful plutonului pentru restabilirea ordinii publice, să se deplaseze cu întreg efectivul în zona magazinului Universal din Braşov[46]. În aceeaşi zi, orele 15.30-16.00, generalul Ion Florea a ordonat trimiterea în dispozitivul din zona Comitetului Judeţean de Partid a 500 de militari de la unităţile Predeal, Ghimbav şi Halchiu, unităţi care făceau parte din Brigada de Vânători de Munte condusă de Florea[47].

La apariţia muncitorilor de la Ghimbav la barajul Ghimbăşel, orele 14.30, soldaţii din dispozitivul condus de Nicolae Coceanu au deschis focul în plan vertical, trăgând 3 focuri de avertisment, ceea ce a avut ca rezultat retragerea din coloană a unora dintre muncitori. Cei care au rămas au forţat spargerea dispozitivului, deşi locotenent colonel Nicolae Coceanu i-a atenţionat că avea ordin să deschidă focul împotriva lor, dacă nu se întorceau la întreprindere. În urma refuzului acestora, ofiţerul susţine că a ordonat soldaţilor ridicarea barajului şi plecarea spre Braşov[48]. Acest episod este relatat şi în Raportul privind rezultatele verificărilor efectuate în legătură cu implicarea fostelor trupe de securitate în evenimentele din decembrie 1989. Potrivit acestui raport, cele trei focuri de avertisment au fost executate la 21 decembrie 1989, în jurul orelor 14:30, sub presiunea manifestanţilor”, iar în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii acestora, subunităţile au ridicat barajul şi au permis acestora afluirea către centrul municipiului Braşov”[49].

După retragerea soldaţilor, muncitorii şi-au reluat drumul ajungând în Braşov în jurul orelor 16.00[50]. În marşul lor spre Comitetul Judeţean de Partid, coloanei de muncitori i s-au alăturat locuitori ai oraşului. În jurul orelor 17.00 – 17.30, muncitorii de la Ghimbav au ajuns în aproprierea organizaţiei judeţene de partid, care era apărată de soldaţi în termen de la Brigada de Vânători de Munte şi de la Trupele de Securitate[51]. Acest dispozitiv a fost organizat după eşecul celor două tentative de oprire a muncitorilor şi în urma ordinelor primite de generalul Ion Florea de la ministrul Apărării, Vasile Milea, şi comandantul Armatei I-a, generalul Gheorghe Voinea. Colonelul Ioan Lupu menţionează într-o declaraţie din 22 ianuarie 1990 ce trupe au fost chemate atunci să apere Comitetul Judeţean de Partid şi care era amplasarea lor. Potrivit acestuia,

„subunităţile pe care le-am comandant au fost dispuse în punctele: între Modarom şi Postăvarul, între liceul Unirea şi căminul Universităţii şi între construcţia din spatele comitetului judeţean de partid pînă la bifurcaţia între Gheorghiu Dej şi aleea din faţa comitetului judeţean de partid. În faţa comitetului judeţean de partid au acţionat plutonul de intervenţie al fostei miliţiei. Între punctele menţionate au acţionat subunităţi din şcoala de ofiţeri Leontin Sălăjan şi din brigada de vânători de munte. Acest dispozitiv s-a menţinut până în ziua de 22.12.1989 cînd s-a anunţat fuga dictatorului cînd s-a anunţat fuga dictatorului şi cînd toate forţele s-au retras şi au permis demonstranţilor să se grupeze în faţa fostului sediu al comitetului judeţean de partid”[52].

Generalul Ion Florea menţionează în Declaraţia din 24 octombrie 2007 că au existat două planuri de apărare a sediului judeţean de partid, elaborate de către el şi generalul Gheorghe Zăgoneanu. Primul prevedea apărarea acestuia fără ca soldaţii să tragă în populaţie, iar al doilea a fost conceput ca un plan de intervenţie directă împotriva protestatarilor din faţa comitetului de partid, în cazul în care se „impunea o asemenea măsură”[53]. La aproprierea coloanei de manifestanţi, soldaţii din dispozitiv au deschis focul în plan vertical, fiind folosite pentru dispersarea muncitorilor şi jeturi de apă. După deschiderea focului, demonstranţii s-au refugiat în parcul din apropierea Comitetului Judeţean de Partid, iar cei mai mulţi s-au regrupat în faţa Hotelului Capitol. De la Hotel, aceştia au mers în Piaţa „23 August” (actuala Piaţa Sfatului), unde au îngenuncheat şi au spus rugăciunea „Tatăl Nostru”. De aici, cei mai mulţi protestatarii au mers la magazinul „Universal”, situat în spatele Comitetului Judeţean de Partid, unde au rămas până în jurul orelor 23.00, când cei mai mulţi dintre ei au început să părăsească zona centrală a Braşovului. Referitor la acest episod, unul dintre participanţi declara:

„În timp ce ne apropiam de clădirea Comitetului Judeţean al PCR am văzut foarte mulţi soldaţi şi scutieri în jurul clădirii, autocamioane în care se aflau alţi militari în acestea aflându-se instalate mitraliere în poziţie de tragere, TAB-uri. Când am ajuns relativ aproape s-a deschis focul foarte puternic dar nu spre noi ci în sus. Manifestanţii s-a împrăştiat în parcul din apropriere…” [54].

Pe durata nopţii, a rămas în continuare un grup de protestatari de aproximativ 100-150 de persoane. Unii dintre ei menţionează că pe timpul nopţii din clădire au ieşit mai mulţi bărbaţi în civil care au început să-i fotografieze. Ca reacţie, cei din faţa sediului judeţean de partid s-au întors cu spatele[55]. În timpul acestei prime acţiuni de protest a braşovenilor, au fost aruncate manifeste de pe platforma magazinul Universal cu referire la „masacrul de la Timişoara”. Manifestele erau „scrise pe caiete de dictando cu litere făcute din gumă [acestea] au fost mobilizatoare pentru cetăţeni”.[56]

22/23 decembrie 1989.

A doua zi, protestele au început încă de la primele ore ale dimineţii, când muncitorii de la marile întreprinderi din oraş[57] şi de la ICA Ghimbav[58] s-au îndreptat spre centrul Braşovului. Unele dintre lozincile scandate de către protestatari în timpul deplasării către sediul judeţean al Partidului Comunist, după cum susţin aceştia după 1989, au fost „Ceauşescu e un bou, nu apucă Anul Nou; dac-o face pe nebunul, nu apucă nici Crăciunul”, „Armata e cu noi”[59]. Mobilizarea muncitorilor a fost realizată atât de către protestatarii care au rămas pe durata nopţii în faţa sediului de partid, cât şi de către timişorenii care au venit în Braşov pentru a aduce mesajul revoluţiei.

Prezenţa timişorenilor, în zilele de 21-22 decembrie 1989, a fost semnalată în mai multe oraşe, inclusiv la mitingul din 21 decembrie din Piaţa Revoluţiei şi la barajul din 22 decembrie de la Hotelul Intercontinental din Bucureşti. Potrivit declaraţiei lui Victor Tofănică, în noaptea de 21/22 decembrie, orele 3.00-4.00, a mers împreună cu alţi colegi la Steagul Roşu pentru a-i convinge pe muncitorii din schimburile trei şi unu să li se alăture. În faţa cinematografului Tineretului, au întâlnit „un grup de 4-5 manifestanţi, venind dinspre gară, având asupra lor o cruce. Aceştia ne-au spus că sunt din Timişoara şi că vor să meargă la Steagul Roşu pentru a mobiliza muncitorii”. După ce le-a spus că lucrează la aceeaşi întreprindere, cele două grupuri s-au deplasat împreună la uzină, ajungând aici în jurul orelor 05.00[60].

După adunarea muncitorilor din marile întreprinderi din Braşov în faţa sediului judeţean de partid, cei prezenţi au hotărât constituirea unui grup din câte doi reprezentanţi de la fiecare fabrică care să prezinte primului secretar o listă cu principalele revendicări ale protestatarilor. Petiţia înmânată lui Petre Preoteasa cuprindea revendicări politice şi economico-sociale. Cele şapte puncte ale petiţiei erau: 1. Demisia din toate funcţiile de partid şi de stat a lui Nicolae Ceauşescu; 2. Alegeri democratice libere, iar pe liste să figureze atât reprezentanţi ai PCR, cât şi persoane fără apartenenţă politică; 3. Libertatea de exprimare şi de expresie, accesul neîngrădit la mijloacele mass-media; 4. Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi desfiinţarea tuturor formelor de raţionalizare a alimentelor şi a formelor de consum; 5. Dezvăluirea adevărului despre demonstraţia de la 15 noiembrie 1987; 6. Încetarea imediată a urmărilor penale a participanţilor la demonstraţie şi încetarea executării sentinţelor date şi 7. Publicarea în ziarul local din 23 decembrie 1989 a acestor revendicări[61].

În acelaşi timp, şi forţele militare erau pregătite să intervină. Potrivit declaraţiei maiorului Cornel Rusu din 24 octombrie 2006, după confruntarea cu muncitorii din 21 decembrie 1989, în seara aceleiaşi zile, orele 18.00 – 19.00, locotenenţii colonei Ion Opran şi Mihai Paul au convocaţi de către şeful de stat major al Brigăzii de Vânători de Munte, locotenent colonel Ionel Dumitru Popescu. Acestea le-a ordonat să se deplaseze la subunităţile din Bartolomeu şi să organizeze în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 un dispozitiv de luptă pe strada Lungă cu misiunea a de a opri înaintarea coloanelor de muncitori de la ICA Ghimbav, iar în cazul în care nu vor reuşi, să execute foc asupra manifestanţilor. Cornel Rusu susţine că acelaşi ordin a fost transmis şi comandantului Batalionului de Vânători de Munte de la Ghimbav, maiorul Corcoţoi, care ar fi trebuit să organizeze un dispozitiv pe Drumul Ghimbavului cu aceeaşi misiune: de a opri înaintarea muncitorilor de la ICA Ghimbav spre Braşov[62].

Însă, această confruntare dintre militari şi civili, ce se prefigura, nu a mai avut loc. Un posibil motiv: fuga lui Ceauşescu. Documentele consultate arată că aspectele cele mai semnificative ale datei de 22 decembrie, care au determinat cursul ulterior al evenimentelor din Braşov, sunt: retragerea militarilor din dispozitivul de apărare din jurul organizaţiei judeţene de partid, constituit încă din zilele anterioare, ocuparea sediului de partid şi a Securităţii de către manifestanţi, ordinele transmise prin TO (tehnică operativă) unităţilor militare şi de securitate[63], înarmarea civililor şi deschiderea focului în Braşov, în cursul nopţii de 22/23 decembrie 1989.

Ordinul de retragere din dispozitiv a soldaţilor din cadrul Brigăzii de Vânători de Munte a fost dat de către generalul Ion Florea, după anunţul fugii lui Nicolae Ceauşescu. În urma ordinului, militarii MApN aflaţi în apropierea organizaţiei judeţene de partid s-au retras la comandamentul Brigăzii de Vânători de Munte[64]. La scurt timp după retragerea lor, protestatarii din primele rânduri au pătruns în clădire, fără să întâmpine rezistenţă din partea soldaţilor din Trupele de Securitate şi a civililor din Gărzile Patriotice care se mai aflau în dispozitiv. Manifestanţii au distrus materiale de propagandă din clădire, au ars tablourile şi cărţile lui Nicolae Ceauşescu[65]. De aici, o parte dintre ei au mers la sediul Securităţii, în special cei care intraseră în contact cu Securitatea locală şi care fuseseră anchetaţi în anii precedenţi pentru diferite infracţiuni contra securităţii statului. Referitor la intrarea civililor în sediul Securităţii, unul dintre participanţi declara:

„În data de 22.12.1989 după anunţul că soţii Ceauşescu au fugit, la scurt timp m-am întâlnit în rândul mulţimii cu câţiva cunoscuţi care avuseseră probleme anterior cu Securitatea printre care Aranosi Ciprian, Boaca Sorin si am plecat la sediul Securităţii. Noi am mers în acel loc în principal pentru a căuta anumiţi anchetatori care îi cercetaseră anterior pe unii dintre cei din grup, dar şi pe mine care în 1988 fusesem anchetat pentru că în sala de clasă i-am desenat mustaţă gen <<Hitler>> lui N. Ceauşescu şi zvastica pe obraz. În curte am întâlnit un grup de miliţieni dintre care îi cunoşteam pe Dobronel pe care i-am dezarmat de pistoale şi i-am introdus în sala de şedinţe. Armamentul şi pe cei 7-8 miliţieni au fost predaţi Comitetului de revoluţionari conduşi de Dan Sarmasi care se întâlniseră în sediul Securităţii. Tot în sediu l-am găsit pe un maior pe nume Kramer care era îmbrăcat în civil şi se dădea drept angajat civil. Acesta a fost recunoscut de Aranosi Ciprian. A fost agresat de revoluţionari şi predat lui Sarmasi şi Firoiu. Eu am revenit la Comitetul Judeţean al PCR. Am reuşit să intru în clădire, la parter şi am aflat ca sosise în sediul Gen. Florea care coordona toată activitatea”[66].

În aceeaşi zi, orele 13.30, la sediul Brigăzii de Vânători de Munte a avut loc o şedinţă, convocată de către generalul Ion Florea, la care au participat şeful de stat major, locotenent colonel Ionel Dumitru Popescu, coloneii Emil Voinea şi Aurel Stoian, locotenent colonel Ilie Puran, maior Cornel Vaida şi şefii de armă din cadrul Brigăzii. În timpul şedinţei, generalul le-a comunicat că a primit ordin, ca începând cu orele 14.00 să ia în subordine Securitatea[67]. În Declaraţia din 24 octombrie 2007, generalul Ion Florea menţionează că acest ordin i-a fost transmis de către generalul Gheorghe Voinea, comandantul Armatei I-a[68].

Potrivit maiorului Cornel Vaida, care l-a însoţit pe generalul Florea la sediul Securităţii, incinta era deja ocupată de către protestatari care „vandalizaseră cărţile şi tablourile” cuplului Ceauşescu. Cei doi ofiţeri de armată s-au „informat asupra efectivelor de securitate prezente la aceea oră” şi i-au cerut colonelului Bucur să convoace toate cadrele la sediu[69]. Unul dinte protestatarii aflaţi în faţa Securităţii menţionează într-o declaraţie din 5 octombrie 2007 că generalul Ion Florea a ţinut un discurs, în jurul orelor 16.00, spunându-le că situaţia este sub control, iar „cadrele de securitate au fost reţinute”[70].

În timp ce se afla în biroul şefului Securităţii, lui Florea i s-a ordonat prin telefon de la Bucureşti să preia controlul asupra judeţului şi să se deplaseze la Comitetul Judeţean de Partid. La sediul organizaţiei judeţene au ajuns în jurul orei 17.30, găsind clădirea ocupată de „sute de oameni”, iar în faţa ei se aflau câteva mii de protestatari. În urma ordinului primit de la generalul Ion Florea, Cornel Vaida a evacuat din incintă „toate persoanele care nu aveau ce căuta”, adică cei care nu deţineau ecuson FSN, a telefonat la comandamentul Brigăzii şi a cerut trimiterea unui pluton pentru a asigura paza sediului[71]. Atribuţiile lui Gheorghe Toma, şeful Gărzilor Patriotice, care se afla în clădire au fost preluate de către generalul Florea Ion, „întrucât acesta nu era prea ascultat”. În noua sa calitate, de comandant al judeţului şi al Brigăzii de Vânători de Munte, al Securităţii, precum şi de şef al Gărzilor Patriotice, Florea a ordonat „mobilizarea luptătorilor din Gărzile Patriotice” şi „înarmarea acestora pentru paza clădirii Consiliului Judeţean [Comitetul de Partid] şi a principalelor obiective” din oraş[72]. Referitor la preluarea conducerii de către generalul Florea Ion, fostul prim secretar Petre Preoteasa menţionează în Declaraţia de 10 noiembrie 2008 că „în data de 22.12.1989 în jurul orelor 17:00 la televizor l-am văzut pe Generalul Militaru care afirmase următoarele. Braşov, Generalul Florea preiei comanda, Dolj, Generalul Roşu preiei comanda”[73].

Începând cu orele 21.00, Cornel Vaida a reorganizat din ordinul generalului Florea dispozitivul de apărare din jurul sediul PCR, cu misiunea de a opri orice atac. Dispozitivul erau unul de tip circular, fiind organizat în jurul Comitetului Judeţean de Partid, aceasta aflându-se aproximativ în centrul lui[74]. Unul dintre ofiţerii care a participat la amplasarea soldaţilor în obiectivele stabilite, maiorul Ion Radu de la UM Predeal 01090, menţionează într-un raport al unităţii din 12 martie 1990 că în seara zilei de 22 decembrie 1989, orele 23.30, a plecat în urma ordinului dat de comandantul unităţii cu un detaşament de 150 de militarii spre Braşov. Detaşamentul avea în structura sa două companii, fiecare formată din patru plutoane. Misiunea a aflat-o la sediul Brigăzii de Vânători de Munte, şi anume: participarea cu soldaţii din subordine la dispozitivul constituit de maiorul Cornel Vaida, cu scopul de „a interzice circulaţia autovehiculelor pe căile ce duceau către CJP[75] [şi de] a nu permite accesul persoanelor înarmate în parcul din faţa clădirii fostului CJP[76].

Deschiderea focului în Braşov s-a realizat în noaptea de 22/23 decembrie 1989, după ce Armata a preluat controlul oraşului şi a trecut de partea recentului Front al Salvării Naţionale. Ofiţerii implicaţi aveau să reproducă în declaraţiile date în timpul audierilor ce le-au fost luate de Parchetul Militar cadrul general al deschiderii focului împotriva civililor. Principalele cauze indicate de aceştia sunt: înarmarea civililor în noaptea de 22/23 decembrie 1989, lipsa de cooperare între diferitele unităţi şi subunităţi amplasate în dispozitivul de apărare din zona centrală a oraşului în urma anunţului pe postul naţional de televiziune că la Braşov revoluţia este în pericol, fiind atacată de către terorişti, chemarea locuitorilor de a o apăra. Totodată, distribuirea armamentului s-a realizat numai în baza unui act de identitate sau legitimaţie de serviciu, fără a exista o evidenţă clară a armelor distribuite.

Conform plutonierului Ion Vâlcu, ordinul de distribuire a armamentului l-a primit în noaptea de 22/23 decembrie 1989 de la locotenent colonel Opran, şeful cazărmii din Bartolomeu[77]. În Sinteza Parchetului Militar din 1994 se precizează că primul foc din oraşul Braşov a fost tras la 23 decembrie 1989, orele 2,30, asupra unor tineri care transportau o „bancă din parcul <<9 Mai>> spre Palatul Telefoanelor pentru a o întrebuinţa la amenajarea unei baricade pe str. Mihail Sadoveanu”[78]. Această bancă a fost confundată de unul dintre civilii care însoţea unităţile militare cu o mitralieră. Emil Ivaşcu relatează în Declaraţia din 19 ianuarie 1990 contextul în care a deschis focul:

„În acele momente respectiv între orele 2-3 noaptea m-am apropiat din nou de autoturismul lângă care se afla cpt. Mircea [Dorian], dar nu reţin dacă acolo se mai aflau ceilalţi doi civili ce fuseseră percheziţionaţi de militari şi atunci am văzut venind din spre nişte boscheţi [boschete] din parcul de lângă consiliul municipal 2 persoane, doi bărbaţi îmbrăcaţi civili, alte semnalmente nu pot să dau deoarece nu era o vizibilitate prea bună în acea direcţie, lumină fiind doar pe stradă în faţă la Capitol. Am observat că cei 2 bărbaţi duceau o armă mare grea, cred că o mitralieră, ori cum nu era un pistol automat. Atunci am strigat la cpt. Mircea <<uite-te în stânga” şi l-am întrebat <<ce fac trag?>>, iar el a răspuns <<trage>>. Cei doi bărbaţi cu mitraliera ajunseseră în zona trotuarului de lângă Palatul telefoanelor şi atunci am tras două rafale de foc automat cu pistolul automat ce-l primisem anterior de la cpt. Mircea”[79].

Potrivit sergentului Alexandru Valentin, după tragerea primului foc, toţi soldaţii aflaţi într-un bloc în construcţie, situat între sediul judeţean de partid şi restaurantul Cina, au deschis focul în direcţia Modarom, deoarece „se spunea că acolo ar fi nişte <<terorişti>>, am deschis şi noi foc în aceea clădire”[80]. De asemenea, şi soldaţii din celelalte dispozitive din zona centrală au început să tragă în clădirile din jur şi în care bănuiau că se află terorişti. Ca urmare a deschiderii focului, în oraşul Braşov au decedat 68 de persoane şi au fost rănite 150. Din numărul total al victimelor, cele mai multe s-au înregistrat în noaptea de 22/23 decembrie 1989, fiind ucise 39 şi rănite alte 82. Dintre cei ucişi, 10 erau militari în termen la UM 01090 Predeal, iar 35 dintre răniţi erau soldaţi la aceeaşi unitate[81].

Încheiere

Documentele consultate arată că în decembrie 1989, cel puţin în Braşov, a existat un plan unic de acţiune al unităţilor militare, trupelor Ministerului de Interne şi a gărzilor patriotice din Braşov. Din reconstituirea evenimentelor, reiese nu doar că o parte a acestui plan a fost pusă în realizare, ci şi faptul că ofiţerii din conducerea unităţilor militare erau hotărâţi să intervină.  În acelaşi timp, ei organizaseră detaliat rolul fiecărei unităţii de care dispuneau pentru a interveni în caz de „dezordini”. Totodată, organizatorii planului erau conştienţi de posibilitatea că vor apărea victime. Ca urmare, după cum reiese din declaraţia lui Gheorghe Popeea, se dispusese de către Gheorghe Zăgoneanu că eventualele victime „să nu fie lăsate în stradă, ci să fie ridicate şi transportate imediat de la faţa locului”.

Existenţa unui plan de acţiune comun al unităţilor militare şi paramilitare din Braşov este indicată şi în Rezoluţia din 16 mai 1990 a Procuraturii Militare Braşov. Potrivit procurorului militar şef, colonel de justiţie Ioan Cenţiu, scopul şedinţei Consiliului Judeţean al Apărării l-a reprezentat „întocmirea unui plan care să împiedice afluirea manifestanţilor spre sediul comitetului judeţean al p.c.r.”. Deşi admite existenţa unui astfel de plan, din care o parte pare să fi fost pus în aplicare, Ioan Cenţiu a dispus „neînceperea urmăririi penale” întrucât „planurile de împiedicare a manifestanţilor” au „rămas în faza de acte pregătitoare, nu este încriminată de lege”.

În scopul susţinerii acestei afirmaţii, procurorul a preluat justificările prezentate de către cei audiaţi: 1. Nesemnarea acestor planuri de către comandanţi şi 2. Acestea nefiind semnate nu au fost aprobate de primul secretar, care era şi comandantul Consiliului Judeţean al Apărării[82].

Totodată, cursul ulterior al evenimentelor din Braşov indică că trupele MApN şi cele al MI au acţionat într-un mod asemănător celor stabilite în acel „Plan unic de intervenţie”. Astfel, în 21 decembrie 1989, din ordinul inspectorului şef al MI, generalul Gheorghe Zăgoneanu, au fost organizate dispozitive de menţinere a ordinii în principale cartiere muncitoreşti din Braşov, Steagul Roşu şi Tractorul, precum şi de „împiedicare a afluirii” demonstranţilor de la Ghimbav spre Braşov. De asemenea, dispozitivul de apărare al sediului de partid din 22 decembrie 1989 a fost conceput în baza acestui plan şi avea ca principală misiune: oprirea oricărei tentative de a ajunge în sediul organizaţiei judeţene de partid. Un alt argument care susţine aplicarea acestui plan este şi existenţa unui plan similar încă din anul 1988 şi intitulat „Plan unic de intervenţie pentru stabilirea şi menţinerea ordinii publice”, întocmit în baza ordinului Ministrului de Interne nr. 02600 din acelaşi an. Rezultatul aplicării planului este unul tragic: 68 de persoane ucise şi 150 rănite.

NOTE__________________________


[1] Studiul de faţă are la baza o comunicare din noiembrie 2009 prezentată în cadrul conferinţei „După 20 de ani. Perspective asupra căderii comunismului în România: cauze, desfăşurare, consecinţe” . Ulterior, am scris un articol pe marginea prezentării care trebuia să apară într-un volum cu lucrările susţinute la această conferinţă. Din păcate, intenţia organizatorilor nu s-a materializat. Articolul scris în urmă cu şapte ani îl republic, fără modificări, pe platforma contributors. Singura modificare realizată este această scurtă introducere. O formă revizuită a studiului va apărea în cursul anului 2017 într-o revistă de specialitate. Ca atare, cei care au informaţii despre Revoluţia Română în Braşov sunt rugaţi să-i scrie autorului sau editorilor acestei platforme, urmând să fie contactaţi de către autor.

[2] Andone Dumitru, Declaraţie de martor din 24 octombrie 2006, f. 39v, în Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 4, (în continuare: MP, PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov).

[3] Locotenent colonel Gheorghe Popeea, Declaraţie de martor din 23 ianuarie 1990, f. 83, în MP, PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 65.

[4] Maior Ioan Brebenel, Declaraţie de martor din 2 martie 1990, f. 118, în MP, PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 65. În decembrie 1989, maiorul de miliţie Ioan Brebenel avea funcţiile de şef Birou pază şi ordine din cadrul Miliţiei oraşului Braşov şi pe cea de şef al plutonului pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice.

[5] Pentru mai multe informaţii despre actul lui Liviu Corneliu Babeş vezi Mircea Brenciu, Martirul, ediţia a II-a, Editura Institutul Revoluţiei Române din decembrie 1989, Bucureşti, 2008.

[6] Peter S. Davies, Revoluţia română din decembrie 1989, traducere din engleză de Cristina Mac, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006, p. 92.

[7] Sinteza aspectelor rezultate din anchetele efectuate de Parchetul Militar, în perioada 1990-1994, în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989, p. 39.

[8] Peter S. Davies, op. cit., p. 96.

[9] Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv din ziua de 17 decembrie 1989, ff. 8-10, 15-16, în Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, Stenograme.

[10] Vezi Stenograma teleconferinţei din ziua de 17 decembrie 1989, în Mihnea Berindei, 20 de ani de la revoluţie. Ceauşescu, decembrie 1989, accesibil online la adresa http://www.revista22.ro/20-de-ani-de-la-revolu355ie-ceau351escu-decembrie-1989-7359.html (6.04.2010).

[11] Colonel Cornel Vaida, Declaraţie martor din 11 iunie 2007, f. 2, în MP, PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 5.

[12] Maiorul Cornel Rusu, Declaraţie de martor din 24 octombrie 2006, f. 79v, în MP, PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 4.

[13] Senatul României, Comisia 22 decembrie 1989, MI – Jandarmi, Organizare, ordine transmise. Misiuni, morţi, răniţi, situaţii (36 file).

[14] Sinteza aspectelor rezultate din anchetele efectuate de Parchetul Militar, în perioada 1990-1994, în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989, pp. 5-6.

[15] Brigada de Vânători de Munte Braşov făcea parte din Armata a I-a, condusă de generalul Gheorghe Voinea.

[16] Colonel (r) Ioan Radu, Declaraţie de martor din 18 noiembrie 2008, f. 21, în MP, PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 5. În decembrie 1989, era maior în cadrul UM 01090 Predeal şi avea funcţia de şef de Stat Major, fiind totodată şi prim locţiitor al comandantului unităţii, căpitan Nicolae Voichiţu.

[17] Ibidem.

[18] Colonel Cornel Vaida, Declaraţie martor din 11 iunie 2007…, f. 2.

[19] Comisia senatorială pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, Stenograma şedinţei de audiere din 25 ianuarie 1994 a generalului Ilie Ceauşescu, ff. 22-23. În decembrie 1989, era secretarul Consiliului Politic Superior al Armatei şi adjunct al Ministerului Apărării.

[20] Comisia senatorială pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, Stenograma şedinţei de audiere din ziua de 27 aprilie 1994 a procurorului militar Liviu Domşa, ff. 5-6. În decembrie 1989, Liviu Domşa era prim procuror la Procuratura Militară Cluj.

[21] Petre Preoteasa, Declaraţie din 23 februarie 1990, f. 60, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 65.

[22] Locotenent colonel Costică Diaconescu, Declaraţie din 22 ianuarie 1990, f. 31, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 65. În decembrie 1989, Costică Diaconescu era ofiţer 2 în Statul Major de apărare civilă judeţean Braşov.

[23] Colonel Constantin Joiţa, Notă explicativă din 23 ianuarie 1990, f. 90v., în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 65.

[24] Locotenent colonel Gheorghe Toma, Notă explicativă din 22 ianuarie 1990, f. 19, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 65.

[25] Maior Gheorghe Oprea, Declaraţie din 1 martie 1990, f. 43, în MP, PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 65.

[26] Locotenent colonel Gheorghe Popeea, Declaraţie de martor din 23 ianuarie 1990, f. 85v, în MP, PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 65.

[27] Locotenent colonel Costică Diaconescu, Declaraţie din 22 ianuarie 1990, f. 31v., în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 65.

[28] Pentru mai multe informaţii vezi Ion Băncilă, Declaraţie de martor din 27 aprilie 1990, ff. 34-34v, Locotenent colonel Ion Dragne, Declaraţie de martor din 23 ianuarie 1990, f. 34, Dudiţă Dumitru, Declaraţie de martor din 27 aprilie 1990, ff. 35-3v, Maior Gheorghe Oprea, Declaraţie din 1 martie 1990, ff. 42-43, Colonel Gheorghe Popescu, Notă explicativă din 6 aprilie 1990, f. 37, Locotenent colonel Gheorghe Toma, Notă explicativă din 22 ianuarie 1990, f. 21, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 65.

[29] Dintre toţi participanţi la şedinţa Consiliului Judeţean al Apărării, colonelul Popescu Gheorghe este singurul care consideră că aceasta a avut loc la 20 decembrie 1989, şi nu la 18 decembrie, după cum menţionează în declaraţii toţi cei prezenţi la această întrunire.

[30] Colonel Gheorghe Popescu, Notă explicativă din 6 aprilie 1990…, f. 36.

[31] Ibidem.

[32] Locotenent colonel Gheorghe Toma, Notă explicativă din 22 ianuarie 1990…, f. 20.

[33] Locotenent colonel Gheorghe Popeea, Declaraţie din 23 ianuarie 1990…, f. 86.

[34] Petre Preoteasa, Declaraţie din 23 februarie 1990…, f. 60v.

[35] Ioan Băncilă, Declaraţie de martor din 27 aprilie 1990, ff. 46-46v, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 65, Dudiţă Dumitru, Declaraţie de martor din 27 aprilie 1990, ff. 47-47v, în Ibidem.

[36] Dudiţă Dumitru, Declaraţie de martor…, f. 47v.

[37] Cosmin Constantin Câmpeanu, Declaraţie de martor din 12 octombrie 2006, f. 17v., în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 29.

[38] ACNSAS, fond Documentar, dosar 8852, vol. 1, ff. 78-79v.

[39] Ioan Ovidiu Costea, Declaraţie din 7 iunie 2006, ff. 34-38, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 29.

[40] Vlad Vasile, Declaraţie de martor din 12 octombrie 2006, f. 3v, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 29.

[41] Nicolae Miriuţ, Declaraţie de martor din 15 februarie 2005, f. 29v, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 29.

[42] Ştefan Ghioane, Declaraţie de martor din 18 ianuarie 2007, f. 54v, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 29; Dumitru Caucă, Declaraţie de martor din 8 noiembrie 2006, f. 137v, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 4; Sinteza aspectelor rezultate din anchetele efectuate de Parchetul Militar…, f. 92.

[43] Colonel Cornel Vaida, Declaraţie martor din 11 iunie 2007…, f. 2v..

[44] Unitatea 28 de Securitate Braşov, subordonată direct Comandamentului Trupelor de Securitate, avea în componenţa sa 6 companii securitate – obiective, 3 companii securitate, 1 companie şcoală de gradaţi, 1 companie securitate miliţie şi 1 Companie asigurare de luptă, aprovizionare şi transport.

[45] Colonel Ioan Lupu, Declaraţie din 22 ianuarie 1990, f. 108, în MP, PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 65.

[46] Maior Ioan Brebenel, Declaraţie de martor din 2 martie 1990, f. 118, în MP, PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 65.

[47] Colonel Cornel Vaida, Declaraţie martor din 11 iunie 2007… f. 2v.

[48] Ştefan Ghioane, Declaraţie de martor din 18 ianuarie 2007…, f. 54v; Redăm aici declaraţia lui Caucă Dumitru despre incidentul de la barajul Ghimbăşel: „Noi am plecat [din întreprindere] iar la o intersecţie (Ghimbav cu Braşov) au venit camioane cu soldaţi MApN dar care nu au intervenit să ne oprească, militarii rămânând în maşini. Ne-am continuat deplasarea iar la pod la Ghimbav, unde se află două case, drumul era blocat de maşini cu soldaţi şi scutieri. Un colonel al cărui nume cred că este Lupu ni s-a adresat spunând să ne întoarcem pentru că altfel are ordin să deschidă focul către noi. Înainte de a ni se adresa dăduse ordin şi militarii au tras cu armele rafale spre sus [în plan vertical] pentru a ne intimida. În acele momente o parte dintre muncitori s-au întors din drum, alţii s-au răsfirat pe câmp, iar cei care am rămas am refuzat să cedăm. Văzându-ne hotărâţi colonelul a dat ordin militarilor să urce în maşini şi aceştia s-au întors spre Braşov.” (Dumitru Caucă, Declaraţie de martor din 8 noiembrie 2006, f. 138, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 4).

[49] Ministerul de Interne, Comandamentul Trupelor de Jandarmi, Raport privind rezultatele verificărilor efectuate în legătură cu implicarea fostelor trupe de securitate în evenimentele din decembrie 1989, f. 16. acest raport a fost întocmit la solicitarea Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989.

[50] La intrarea în Braşov era organizat un alt dispozitiv pe strada Lungă, dar pe care manifestanţii l-au ocolit: „Am dat peste alt baraj de soldaţi, un TIR bloca şoseaua, atunci am luat-o pe o stradă la stânga vizavi de Restaurantul Caraiman pe str. Morii. Am pornit pe str. Avram Iancu, la Hidromecanica şi Bd. Lenin. Am continuat să înaintăm, nu s-au alăturat alţi cetăţeni, am ajuns în P-ţa Sfatului [..], am spus rugăciuni şi am coborât la Modarom – CJ. Aici erau mulţi civili adunaţi ce scandau lozinci”. (Ştefan Ghioane, Declaraţie de martor din 18 ianuarie 2007…, f. 55).

[51] Dumitru Caucă, Declaraţie de martor din 8 noiembrie 2006, ff. 137-138, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol 4.

[52] Colonel Ioan Lupu, Declaraţie din 22 ianuarie 1990, f. 109, în MP, PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 65.

[53] Generalul Ion Florea, Declaraţie de învinuit/martor din 24 octombrie 2007…, f. 16v.

[54] Dumitru Caucă, Declaraţie de martor din 8 noiembrie 2006, ff. 137-138, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 4. Vezi şi Câmpeanu Cosmin Constantin, Declaraţie de martor din 12 octombrie 2006, f. 19., în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 29, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 29; Anişoara Oancea, Declaraţie de martor din 5 octombrie 2007, f. 11v, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 5).

[55] Cosmin Constantin Câmpeanu, Declaraţie de martor din 12 octombrie 2006…, f. 19.

[56] Emilian Bratan, Declaraţie din 3 mai 2006, f. 23v, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 5

[57] Potrivit declaraţiei lui Dumitriu Mircea, la sediul Comitetului Judeţean de Partid au venit, încă de la ora 4.30, un grup de aproximativ 100 de persoane de la întreprinderea Steagul Roşu, iar la ora 6.30 au mers la uzină pentru a mobiliza şi alţi muncitori. (Dumitriu Mircea, Declaraţie de martor din 14 noiembrie 2006, f. 9v, în MP, PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 19).

[58] Potrivit lui Ghione Ştefan, electrician la ICA Ghimbav, a doua zi nu au mai întâlnit filtre în drumul spre Braşov. (Ghioane Ştefan, Declaraţie de martor din 18 ianuarie 2007, f. 55, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 29) O posibilă explicaţie a neaplicării acestor ordine este, aşa cum precizează Rusu Cornel, absenţa unor ordine scrise, nu verbale. (Maiorul Cornel Rusu, Declaraţie de martor…, f. 80v).

[59] Mărturie asupra evenimentelor din 21 – 25 decembrie 1989 din Braşov, ff. 118-119, în MP, PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 4.

[60] Victor Tofănică, Declaraţie din 6 decembrie 2006, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990. Această declaraţie face parte dintr-un dosar constituit de către Parchetul Militar şi care grupează declaraţiile în care se menţionează prezenţa timişorenilor în marile oraşe, în zilele de 21 şi 22 decembrie 1989. Dosarul nu este numerotat.

[61] Dumitru Popa, Memoriu către Asociaţia Luptătorilor din Braşov din decembrie 1989, 12.10.1991, f. 79, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 3. Fostul secretar, Petre Preoteasa, menţionează în Declaraţia de martor din 10 noiembrie 2008 că o petiţie asemănătoare i-a fost prezentată încă din ziua de 21 decembrie 1989: „În data de 21.12.1989, la orele 17.00 – 18.00 Generalul Zăgoneanu mi-a spus că trei oameni doresc să stea de vorbă cu mine. I-am primit în biroul meu şi le-am cerut să-mi spună ce probleme au. Unul din cei trei mi-a întins o petiţie cu 7 revendicări, ultimele două fiind plecarea lui Nicolae Ceauşescu şi demisia Guvernului. Le-am răspuns că primele 5 puncte cu referire la problemele sociale (căldură, alimente, lucru) pot fi rezolvate şi că ultimele două nu sunt de competenţa mea să le iau în discuţie. [...] Am acceptat ca petiţia să fie trimisă la cancelaria lui Nicolae Ceauşescu, însă nu cunosc dacă a fost trimisă”. (Petre Preoteasa, Declaraţie de martor din 10 noiembrie 2008, ff. 51-52, PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 65).

[62] Maiorul Cornel Rusu, Declaraţie de martor din 24 octombrie 2006…, f. 79v-80v.

[63] Potrivit unei Note de Relaţii a generalului Ion Florea din 14 mai 1990, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 a avut o convorbire telefonică prin TO cu ministrul Apărării, generalul colonel Vasile Milea, care i-a „transmis expres ca militarii MApN să nu tragă sub nici o formă în demonstranţi”, lucru care l-a transmis şi lui Petre Preoteasa şi Gheorghe Pană, prezenţi la discuţie, şi lui Gheorghe Popescu, comandantul şcolii de ofiţeri. De asemenea, Florea Ion l-a informat şi pe colonelul Lupu Ioan, căruia i-a „cerut să discute cu generalul Gheorghe Zăgoneanu pentru a vedea ce ordine au primit pe linia lor”. La puţin timp, Ioan Lupu i-a comunicat că şi pe „linia lor s-a primit ordin să nu se tragă în demonstranţi”. (Generalul Ion Florea, Notă de relaţii, f. 3, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 65).

[64] Colonel (r) Ioan Radu, Declaraţie de martor din 18 noiembrie 2008… f. 25.

[65] Cosmin Constantin Câmpeanu, Declaraţie de martor din 12 octombrie 2006…, f. 19v; Nicolae Miriuţ, Declaraţie de martor din 15 februarie 2005, f. 29v, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 29.

[66] Gabriel Daniel Aculov, Declaraţie de martor din 11 decembrie 2006, f. 14v, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 29.

[67] Cornel Vaida, Declaraţie de martor – completare – din 18 iunie 2007, f. 10, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 5.

[68] Generalul Ion Florea, Declaraţie de învinuit/martor din 24 octombrie 2007…, f. 16v.

[69] Ibidem, ff. 10-10v.

[70] Anişoara Oancea, Declaraţie de martor din 5 octombrie 2007…, f. 11v.

[71] Colonel Cornel Vaida, Declaraţie martor din 11 iunie 2007…, ff. 3v-4v.

[72] Generalul Ion Florea, Declaraţie de învinuit/martor din 24 octombrie 2007…, f. 16v.

[73] Petre Preoteasa, Declaraţie de martor din 10 noiembrie 2008…, f. 54.

[74] Dispunerea unităţilor militare era următoarea: în parcul din faţa sediului de partid se aflau militarii de la UM 1199 comandaţi de locotenent Bana Florin şi militarii de la Reparat Tehnic şi Armament conduşi de Mircea Dorian; la ONT (Oficiul Naţional de Turism) erau dispuşi, sub comanda locotenentului Stoica Axente, militari de la UM 1056; la Modarom se aflau militarii de la UM 1199 comandaţi de locotenent major Cernea Cristinel şi militari de la 1090 conduşi de locotenent Panac; la magazinul Universal erau militarii de la UM 1199 comandanţi de locotenenţii Constantin Precup şi Căldăraru Grigore; la restaurantul Cina erau militarii de la UM 1932, Şcoala de ofiţeri „Leontin Sălăjan”, în spatele sediului judeţean de partid se aflau militarii din UM 1072 comandanţi de locotenent Vârjoaghe Valerică; pe strada Politehnicii, lângă liceul Unirea erau militarii de la UM 1090 Predeal conduşi de locotenent Pintea; în parcul din dreapta comitetului judeţean de partid s-au mai aflat militari de la UM 1090 conduşi de locotenenţii Nicolae, Andrei Iulian şi Opriş Cornel. (Cornel Vaida, Declaraţie de martor – completare – din 18 iunie 2007, ff. 11v-12, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 5).

[75] Comitetul Judeţean de Partid.

[76] Ministerul Apărării Naţionale, Unitatea militară 01090 Predeal, Informare privind evenimentele la care a participat din judeţul Braşov (22.12.1989, orele 10.00 – 26.12.1989, orele 24.00), f. 35, în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 5.

[77] Plutonier Ion Vâlcu, Declaraţie de martor din 19 ianuarie 1990, f. în PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 3. în decembrie 1989, era soldat la UM 01107 şi avea funcţia de şef magazie, armament şi muniţie în cazarma Bartolomeu.

[78] Sinteza aspectelor rezultate din anchetele efectuate de Parchetul Militar…, ff. 170-171.

[79] Emil Ivaşcu, Declaraţie din 19 ianuarie 1990, f. 54, în MP, PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 3.

[80] Sergent Alexandru Valentin, Declaraţie de martor din 7 mai 1990, ff. 125-125v, în MP, PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 19.

[81] Sinteza aspectelor rezultate din anchetele efectuate de Parchetul Militar…, f. 175.

[82] Ioan Cenţiu, Notă de relaţii, ff. 2-3, în MP, PICCJ, SPM, dosar 97/P/1990 – Braşov, vol. 65.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. rz spune:

    Nu sunt de acord cu concluzia finală. Sigur că planul exista şi sigur că a fost parţial pus în aplicare. Ideea e dacă planul acela încălca nişte legi şi regulamente de la acea dată, de ex dacă era justificată sau nu prezenţa armatei (de ordinea publică se ocupă MI nu armata, prezenţa armatei putând fi posibilă dacă se declara stare de urgenţă sau război, nu mai ţin mine, ceea ce nu s-a decretat niciodată). Cine a pus în aplicare planul fără pre-condiţiile de legalitate (starea de urgenţă) este răspunzător.

    De asemenea morţii nu au legătură cu acel plan. Toţi au murit din 22 începând când planul era caduc. Pentru morţi sunt răspunzători cei care au decis înarmarea gărzilor patriotice şi idioţii (sau/şi criminalii) care au indus starea de teroare prin utilizarea televiziunii. (Şi) asta ar trebui să stabilească procurorii în dosarele revoluţiei: în ce măsură cei care apăreau la televizor aveau un plan, erau doar nişte idioţi sau doar iresponsabili. Pe mine cel puţin asta mă interesează. Şi bineînţeles responsabilităţile individuale: cine a decis înarmarea, cine a pus în practică un plan ilegal (sau pentru care nu erau îndeplinite condiţiile legii), cine era responsabil de coordonarea diverselor unităţi care s-au măcelărit între ele, etc.

    • dusu spune:

      dumneata rz ori esti,ori te prefaci !?
      zici ca erau ori idioti,ori iresponsabili ? pai dumneata stii ca ptr crearea unui popor nici o crima nu este pedepsita ?
      da poate esti un tinar dintr o familie de romini patrioti ? si atunci ti oi spune io : intii proteste de masa in Timisoara si citiva protestatari in ceva orase ardelene ca sustinere a celor ce strigau speriati,dar cu speranta: ” azi in Timisoara,miine-n toata tara !”( au mers olteni din Craiova sa i ciomageasca ca raspuns); executati rapid ;apoi organizarea baricadei de tovarasi de drum ai preaiubitului si la urma organizarea defilarii oamenilor munci in citeva orase in cinstea revolutiei intregului popor rominesc ptr unitate si bunastarea noastra a tutulor

  2. Tzepe spune:

    Nu-i asa ca cei mai multi dintre acesti ofiteri implicati in dec. `89 au acum pensii speciale?
    Care sunt de 3-4 ori mai mari decat pensia unui medic/profesor/economist/inginer.
    Cine a castigat, deci, la revolutie?

    • costea spune:

      Cine a câștigat : securiști și comuniști lui Ion ILICI Iliescu.

    • pnait spune:

      1. intreabati-va mai bine ce a ajuns acum acel “maior Brebenel” … si daca a colaborat cu oameni de frunte (nora directorului scolii interjudetente de partid, … toti oameni de 24 K) !
      1′. intrebati-va ce au ajuns cei de la Leontin Salajan (avocati, oameni politici si candidati PRM, notari, … ).
      2. “1). Pregătirea tuturor … ; 2). Convocarea la cazarmă ; 3) Suspendarea tragerilor, aplicaţiilor, convocărilor şi cursurilor; 4) Întărirea pazei ; 5) Executarea tuturor ordinelor date de comandamentele constituite în această perioadă … ”
      Ati uitat de sedintele de COM si de partid, in are in perioada 16-21.12.1989 in care erau analizati, cercetati, sanctionati si gasiti vinovati TOTI cei care “nu au facut nimic” pe linie de partid, astfel incat, datorita acestor elemente dezinteresate de munca de partid, au facut posibila aparitia elementelor reactionare de la Timisoara, … si ulterior de la Bv, Tg Ms, Sibiu, Cluj …”. Dupa aceste judecati aspre cu degradari, excluderi si lapidari “in piata publica” cu mi de muncitori scosi cu forta, inutil sa va mai scriu ca se tragea cate un sprit crunt, din cotizatiile de partid si UTC, a caror destinatie, nimeni nu a mai ceretat-o dupa 22.12.1989. Dar nici cei ce cotizasera nu au intrebat !

      • dusu spune:

        oare de ce n au intrebat ?
        frati romini ! trebe sa raminem uniti in spirit si simtire ! unde i unu nu i putere la nevoi si la durere

  3. neamtu tiganu spune:

    “Biroul şefului Securităţii Braşov, colonelul Bucur,

    daca nu ma-nsel Claudiu Bucur a fost absolvent al fac de aviatie si a lucrat la Fabrica de Avioane Craiova. Cine draqu l-o fi pus sa intre in securitate!

  4. dusu spune:

    nimic nou la romanica ! rivolutie,condamnarea ideologiei comuniste aplicate in romanica si formarea rominului votant perpetuu de dimocratie originala
    de acum situatia in Transilvania poate fi stapinita mai usor

  5. yonel spune:

    Cea mai coagulată acţiune de protest din 21 decembrie 1989 a avut loc la Întreprinderea de Construcţii Aeronautice Ghimbav…………………………………………………………….
    In aceasta fraza nu sa mentionat faptul ca grupul de cei aprox. 7-800 de muncitori de la ICA Ghimbav, au fost intampinati si opriti dincolo de podul de peste apa Ghimbaselului in apropiere de Brasov de un pluton de la o unitate de securitate unde acolo in jurul orei 11 si 30 min. sa deschis foc in aer cu gloante de razboi, foc de avertisment.
    Noi demonstranti nu am cedat in fata acelui pluton, am continuat sa manifestam pana in fata fostei judetene de partid.
    Curajul nostru de a demonstra in acea situatie a fost cel mai important moment pentru grupul nostru pentru faptul ca ne-am pus viata in pericol. Prin curajul nostru am reusi sa convingem comandantul acelui pluton pe nume capitanul Danci Stefan sa se retraga si sa putem demonstra in continuare

    • Dumitru Lacatusu spune:

      Stimate domnule,

      Am mentionat acest aspect in text. Daca aveti mai multe informatii, va rog sa ma contactati.

      “[...]La apariţia muncitorilor de la Ghimbav la barajul Ghimbăşel, orele 14.30, soldaţii din dispozitivul condus de Nicolae Coceanu au deschis focul în plan vertical, trăgând 3 focuri de avertisment, ceea ce a avut ca rezultat retragerea din coloană a unora dintre muncitori. Cei care au rămas au forţat spargerea dispozitivului, deşi locotenent colonel Nicolae Coceanu i-a atenţionat că avea ordin să deschidă focul împotriva lor, dacă nu se întorceau la întreprindere.”.

  6. HAR spune:

    Multumesc pentru articol. Trebuie sa fie adaugat ca este aproape imposibil sa intelegem perioada de dupa 22 decembrie 1989 fara cercetari despre gloantele atipice cu care au fost raniti si omorati civili si miltari atunci:

    https://romanianrevolutionofdecember1989.com/maria-petrascu-avea-dreptate-brasov-gloante-atipice-si-dec-89-video/



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dumitru Lacatusu


Dumitru Lacatusu

Dumitru Lacatusu este doctorand al Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi. A publicat numeroase studii legate de istoria Securitatii. In prezent, lucreaza la o teza de doctor... Citeste mai departe


E randul tau

Pai mai dati foc pe ici pe colo si o rezolvati!

de: radu

la "#Rezistența. Sau cum a reinventat România speranța socială"

Cauta articole

martie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Feb    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)