Home » Analize »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

Ceaușescu și minerii. 40 de ani de la greva minerilor din Valea Jiului

Armand Gosu august 5, 2017 Analize, Sinteze, Societate/Life
16 comentarii 8,045 Vizualizari

Luni, 1 august 1977, Aninoasa

“Eu eram in sut schimbul I la Putul Auxiliar – isi aminteste Octavian Dumitru, miner la Aninoasa – si au venit la mine mai multi ortaci (…) sa-mi spuna ca ni se dau numai pensiile. Iar salariile nu. (…) Ne-am dus la sindicat sa cerem socoteala presedintelui Ioan Dima si secretarului de partid Stefan Puican. Au spus ca nu au ce sa ne faca, fie ca ne convine sau nu sa intram in mina, orbi, schiopi, cum om fi. I-am inchis in birou. A venit inginerul Apostu si contabilul sef Milica Bora si au inceput sa ne povesteasca ce prevede legea (Legea 3/1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala – Ar.G.). Ne-am tot ciorovait pana la ora 15, dar nu i-am slabit pana nu au dat telefon sa vina Negrut (Clement Negrut, prim-secretar si primar al Petrosanului – Ar.G.) cu Ogarlaci (Vasile Ogarlaci, directorul general al Combinatului Minier – Ar.G.) sa ne spuna care sunt drepturile noastre pentru ca in ceilalti nu mai avem incredere. Le-am dat drumul noaptea tarziu, dupa ce au promis ca se vor prezenta a doua zi la ora 14 cu solutionarea revendicarilor noastre. Atunci, la inceput, noi nu am cerut decat sa ni se plateasca salariile si sa ne ramana pensiile”[1].

Clement Negrut, prim-secretar si primar al municipiului Petrosani, se afla la mina din Paroseni cand inginerul sef de la Aninoasa, Victor Apostu, i-a transmis revendicarea minerilor privind anularea Legii 3/1977. Primul secretar al judetului, Ilie Radulescu, era in concediu la Karlovy Vary. Asa ca Negrut a telefonat la Bucuresti, la CC al PCR si la Ministerul Minelor, Petrolului si Geologiei.

Legea jos!

Legea 3 din 30 iunie 1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala[2], a fost picatura care a umplut paharul. Legea afecta direct interesele minerilor. Potrivit unei statistici a Centralei Carbunelui Petrosani din 17 mai 1977, in exploatarile din Valea Jiului lucrau aproape 3.200 de muncitori cu invaliditate gradul III (la Aninoasa erau 377, iar la Lupeni 604, cei mai numerosi)[3], acestia primind si salariu pentru munca prestata la suprafata, pe langa pensia de invaliditate. Or, noua lege interzicea plata cumulata a pensiei de invaliditate si a salariului. Mai mult decat atat, varsta de pensionare pentru grupa I de munca, din care faceau parte si minerii, a crescut de la 50 la 52 de ani. Dosarele de pensionare au fost inapoiate minerilor, ceea ce i-a facut pe unii mineri sa spuna ca “s-a lungit catania”.

Chiar si fara noua lege, atmosfera din Valea Jiului era tensionata. Crizele in aprovizionarea cu diverse produse alimentare erau nelipsite. Iar presiunile Bucurestiului pentru indeplinirea planului s-au accentuat, in contextul industrializarii fortate promovate de Ceausescu. Or, in Vale, o singura data pana atunci, in 1962, se indeplinise planul. Si nici nu avea cum sa fie indeplinit, de vreme ce, potrivit prim-secretarului de la Petrosani, Negrut, nu se realizau investitiile promise, iar planul crestea, an de an, cu 5 pana la 8%. Cata vreme planul la carbune nu se realiza, se taiau din salariile minerilor cu 30-35%. Ca sa recupereze din ramanerile in urma, conducerea exploatarilor din Vale a extins saptamana de lucru si la duminici.

Marti, 2 august 1977, Lupeni

Inca de luni dupa-amiaza minerii s-au strans nemultumiti in curtea exploatarii. La primele ore ale diminetii de marti erau in jur de 400 de oameni. Numarul lor va creste, dupa amiaza ajungand, conform unor estimari, la 20.000. Prim-secretarul de la Petrosani, Clement Negrut, a discutat despre situatia exploziva creata in Valea Jiului cu Ilie Verdet, secretar al CC al PCR. Implicarea lui Ilie Verdet in solutionarea grevei din august 1977 – daca nu a fost decisa de Ceausescu, oricum a avut aprobarea acestuia – se explica, inainte de toate, prin faptul ca liderul comunist cunostea foarte bine mediul mineresc. S-a nascut intr-o familie de mineri din judetul Bacau, a inceput sa lucreze in mina inca de la 12 ani, iar dupa instaurarea regimului comunist a fost implicat in conducerea miscarii sindicale miniere. Ilie Verdet era familiarizat si cu regiunea Vaii Jiului. Indeplinise functia de prim-secretar al Comitetului Regional al PMR Hunedoara (1954-1956).

In dimineata zilei de 2 august, pleaca din Bucuresti spre Petrosani Ilie Verdet, secretar al CC al PCR, Gheorghe Pana, presedintele Consiliului Central al UGSR si ministru al Muncii. Soseste in Vale si Constantin Babalau, ministrul Minelor, Petrolului si Geologiei. Mai multe relatari indica prezenta in aceeasi zi in Vale a generalilor de Securitate Nicolae Plesita si Emil Macri.

Cele mai importante surse de informatii, scrisorile adresate de mineri Europei Libere in septembrie 1977 si interviul acordat lui Neculai Constantin Munteanu, in 1986, de István Hosszú, miner din Valea Jiului, difuzat de radio Europa Libera si publicat de Mihnea Berindei sub titlul La gréve des mineurs roumains en 1977. Un témoignage, in L’Autre Europe, ne permit sa refacem destul de exact evolutia evenimentelor din curtea exploatarii de la Lupeni.

Pe acoperisul gheretei paznicului se montase o statie cu doua boxe si se vorbea de la un microfon. Minerii adunati la Lupeni nici nu au incercat sa negocieze cu delegatia sosita de la Bucuresti si au cerut sa discute direct cu secretarul general. Ceausescu se afla in concediu la Neptun, unde se intalnise cu Santiago Carrillo, secretarul general al Partidului Comunist din Spania (duminica, 31 iulie) si cu Jack Woddis, membru al Comitetului Politic al Partidului Comunist din Marea Britanie (marti, 2 august).

Cele mai multe relatari mentioneaza faptul ca, in dupa-amiaza zilei de 2 august, Verdet si Pana au fost luati ostateci de mineri. Potrivit marturiei foarte amanuntite, dar putin plauzibile in toate detaliile ei, a lui Constantin Dobre, publicata sub titlul Adevarul adevarat despre greva minerilor din Valea Jiului. Lupeni 1-3 august 1977 [4], acesta l-ar fi “instruit” pe Gheorghe Maniliuc, miner la Aninoasa, “si pe alti 6 ortaci alesi de el” sa-i tina inchisi pe Verdet si Pana si sa-l escorteze “numai pe Verdet” pentru a lua legatura cu Ceausescu. Insa, Ilie Verdet neaga categoric episodul sechestrarii: “E o prostie… Eu nu am fost bruscat, nu am fost agresat”. Retinerea oficialilor de catre zecile de mii de mineri, timp de multe ore, pana ce de la Neptun s-a primit confirmarea ca Ceausescu urmeaza sa vina in Vale este un fapt care nu poate fi contestat.

In jurul orei 1, in noaptea de marti spre miercuri, Ilie Verdet i-a anuntat pe mineri ca Ceausescu va veni in Valea Jiului. Dupa care, oficialii prezenti la Lupeni au plecat la Petrosani, unde urmau sa-l intampine pe secretarul general.

Revendicarile minerilor

Documentele si marturiile sunt categorice: greva minerilor nu a fost organizata si coordonata. Chiar daca a fost o miscare spontana, improvizata, ea ramane cea mai importanta contestare a politicii economice si sociale a PCR de pana atunci. La doua decenii de la evenimentele din Vale, Ilie Verdet isi aminteste, de aceasta data corect: “Nu a exista comitet de greva, care sa pregateasca greva. Nu au fost revendicari formulate. A fost, doar, acest protest in legatura cu legea pensiilor. Comitetul de greva s-a format in timpul desfasurarii grevei, mai ales spre sfarsit”[5].

Revendicarile au fost practic plebiscitate de zecile de mii de mineri adunati la Lupeni. O lista de revendicari a fost pregatita de mineri pentru intalnirea cu Ceausescu. Ea a fost scrisa la masina in noaptea de marti spre miercuri, la sediul Comitetului de partid din Lupeni. Este posibil ca revendicarile plebiscitate sa fi fost consemnate de Dobre si apoi dictate unei secretare care le-a scris in 4 exemplare[6]. Un exemplar va ajunge prin intermediul lui Verdet in buzunarul hainei lui Ceasescu.

Potrivit scrisorii unui miner din 10 septembrie 1977, adresate lui Nöel Bernard si difuzate de radio Europa Libera[7], lista de revendicari a minerilor continea 17 puncte. Marturii inregistrate dupa decembrie 1989 mentioneaza 22 de cereri ale minerilor adresate lui Ceausescu, iar mai recent, C. Dobre prezinta o lista cu 23 de revendicari. Din coroborarea acestor documente, Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania a retinut urmatoarele revendicari in Raportul Final: reintroducerea programului de lucru de 6 ore; reducerea varstei de pensionare la 50 de ani; revenirea la acordarea de ajutoare sociale si pensii de invaliditate anulate de Legea 3/1977; imbunatatirea conditiilor de lucru si de securitate in mina; imbunatatirea aprovizionarii cu alimente si a ingrijirii medicale in Valea Jiului; crearea de locuri de munca in industria usoara din Valea Jiului pentru femei (pentru sotiile si fiicele minerilor); eliminarea coruptiei la toate nivelurile; autorizarea transferurilor fara penalizari; inlocuirea medicilor care erau in subordinea directa a secretarului de partid; revenirea la drepturile pe care le aveau minerii in 1955-’57 (salopete si echipament de lucru gratuite, doua mese calde pe zi gratuite); suprimarea penalitatilor salariale; crearea de comitete muncitoresti la nivel de intreprindere abilitate sa destituie directorii incapabili sau corupti; informarea corecta prin mass-media despre cauzele si desfasurarea grevei; semnarea unui acord prin care Ceausescu in persoana sa se angajeze ca nici un grevist nu va avea de suferit.

Miercuri, 3 august, Lupeni

Dinspre mai multe exploatari, mii de mineri au plecat spre Lupeni. La mitingul de la Lupeni au participat intre 35.000 si 40.000 de mineri, potrivit diverselor aprecieri. In cazul minerilor de la Aninoasa, chiar autobuzele care-i aduceau la exploatare au fost redirectionate catre Lupeni: “Toate conventiile care aduceau muncitorii la serviciu au fost incolonate si s-au umplut de mineri, asa cum erau imbracati de sut. Cand am ajuns la Lupeni, oamenii ne urau bun sosit, ne aruncau bucati de paine si tigari Marasesti” (Octavian Dumitru, miner Aninoasa). Prin fata minerilor s-au perindat zeci de vorbitori. Multimea il astepta, insa, pe Ceausescu.

Petrosani, Casa de Cultura

Ceausescu venise cu elicopterul din statiunea Neptun inca de la ora 9 dimineata. Aterizase pe stadion. Prim-secretarul din Petrosani, Clement Negrut, isi aminteste ca dupa ce Ceausescu a imbratisat si a pupat cativa copii la sosirea pe stadion, un medic “i-a turnat un dezinfectant sa se dea pe fata. Asa de tare tremura ca se vedeau stropii cum ii sareau pe buze”. In tot cursul vizitei in Valea Jiului, Ceausescu a repetat intrebarea: “Cum a fost posibil?”, insa nu a ascultat raspunsurile pe care incercau sa le articuleze activistii locali.

Prima destinatie a lui Ceausescu a fost Casa de Cultura, unde-l astepta activul de partid din judet. Si, prima surpriza: nici un cuvant despre greva, nimic despre Lupeni. Programul sau era facut in asa fel incat sa para o vizita de lucru obisnuita. De altfel, asa va fi si prezentata in mass-media din Romania.

Dupa vreo doua ore de sedinta, in clipa in care i se sopteste ceva la ureche, Ceausescu a spus scurt: “la Lupeni!”. Fusese probabil anuntat ca minerii deveneau tot mai nervosi de prelungirea asteptarii.

“Ceausescu si minerii”

Ilie Verdet si Clement Negrut au mers alaturi de Ceausescu in masina. Verdet, care apucase sa-i transmita revendicarile minerilor la Casa de Cultura din Petrosani, i-a repetat, potrivit propriei marturii, ceea ce pretinde ca-i spusese si la telefon cu o zi inainte, anume ca trebuie sa cedeze in problema legii pensiilor de asigurari sociale. Insa Ceausescu “n-a spus nici da, nici ba.”

Tribuna improvizata la Lupeni se afla in mijlocul grevistilor. Era putin trecut de ora 12 cand Ceausescu a incercat sa le vorbeasca minerilor. Un martor ocular a relatat scena, o luna si jumatate mai tarziu, Europei Libere, intr-o scrisoare: Ceausescu “s-a urcat pe scari la ghereta paznicului unde erau delegatii minerilor, 13 la numar. Si de la microfonul instalat de grevisti s-a apropiat si a dat noroc bun si a zis ca nu-i frumos asa ceva, e o pata destul de rusinoasa pentru un stat socialist, dupa care a fost de-a dreptul huiduit si fluierat indelung”. A intervenit atunci Negrut, prim-secretarul de la Petrosani, care i l-a aratat lui Ceausescu pe minerul C. Dobre, spunandu-i ca el are o lista cu revendicarile. Verdet s-a apropiat atunci de Ceausescu, amintindu-i ca i-a inmanat la Petrosani lista cu cererile minerilor, pe care secretarul general a facut mai multe insemnari si a pus-o apoi in buzunarul de la haina.

Dupa ce Dobre a citit revendicarile, Ceausescu a aparat Legea pensiilor si mai ales programul de lucru de 8 ore. Multimea de mineri a inceput sa protesteze tot mai vehement. Ceausescu era din nou huiduit. In acest moment a intervenit un eveniment neprevazut: s-a prabusit intr-un zgomot asurzitor, care a acoperit strigatele multimii, gardul depozitului de lemne. In primele momente, insa, cei de la “tribuna oficiala” din ghereta portarului au crezut ca e zgomotul produs de o explozie, ca a sarit in aer depozitul de munitie utilizata pentru lucrari de minerit. Dupa ce au inteles ca se prabusise doar gardul sub greutatea minerilor urcati pe el, Ceausescu a luat din nou cuvantul, anuntand acum ca accepta toate revendicarile minerilor. S-ar parea ca sperietura trasa cu ocazia prabusirii gardului l-a convins sa-si schimbe strategia. Si, in timp ce Dobre citea pe rand revendicarile, Ceausescu confirma dupa fiecare ca se aproba. Multimea de mineri adunata in curte a inceput sa scandeze: “Ceausescu si minerii”. Incurajat de lozinca scandata, Ceausescu isi flutura acum mainile deasupra capului. A urmat un discurs mai scurt ca de obicei despre importanta productiei de carbune pentru economia nationala. Si, din nou aplauze. In acest moment s-a strecurat in fata microfonului un tanar care a spus rar si foarte clar: “Tovarasi, dati-mi voie sa-l propun pe tovarasul Nicolae Ceausescu ca miner de onoare al Vaii Jiului”. Dupa care a dat tonul la lozinca “Ceausescu si minerii” scandata apoi de zecile de mii de mineri.

Ceausescu a fost prezent la Lupeni intre orele 12 si 15. N-a avut nici o strategie la intalnirea cu minerii grevisti. A improvizat la tribuna. A inceput intalnirea, hotarat sa respinga principalele revendicari ale minerilor (Legea pensiilor, program de lucru de 6 ore) si a incheiat-o acceptand toate revendicarile. A urcat huiduit si injurat in ghereta la sosire. A plecat de la Lupeni aplaudat si propus pentru a deveni “miner de onoare al Vaii Jiului”. Insa, atat Ceausescu cat si membrii delegatiei sale intelegeau ca minerii au repurtat o victorie. L-au obligat pe Ceausescu sa vina in Vale si sa promita nu numai anularea Legii pensiilor de asigurari sociale de stat, care le limita minerilor castigul, ci si sa aprobe o lunga lista de revendicari ale minerilor.

Inapoi la Petrosani, la miting

Minerii s-au intors la exploatarile de care apartineau si au reluat lucrul de indata. Iar Ceausescu a plecat spre Petrosani. Prim-secretarul municipiului, Negrut, isi aminteste de mitingul organizat la Petrosani: “in fata au fost adusi numai militari imbracati in mineri iar incolo erau oameni adusi. Nu erau oameni care au venit din proprie initiativa.”

Dupa miting, in sala de balet a Casei de Cultura din Petrosani, a avut loc o intalnire importanta pentru evolutia ulterioara a Vaii Jiului, la care au participat 40-50 de oameni din conducerea centrala a PCR, de la judet, municipiu si de la combinat. Teodor Rusu, secretar cu propaganda al Comitetului Municipal de partid, si-a amintit cum arata Ceausescu la aceasta intalnire: “Cand Ceausescu si-a dat haina jos ne-am dat seama ca era stors ca o lamaie. Era ca un om dupa baie. Din punct de vedere fizic era distrus de ceea ce s-a intamplat in Valea Jiului”. Ceausescu s-a sprijinit de scaune si calm, dar ferm le-a cerut lui Ilie Verdet si altor cativa demnitari care-l insoteau sa ramana la Petrosani “si, in cateva zile, sa stabileasca un program concret de transformare a Vaii Jiului din punct de vedere mineresc, cultural si al aprovizionarii”.

La plecare, Negrut a mers in masina alaturi de Ceausescu, o bucata de drum. La despartire, secretarul general i-a atras atentia: “Sa ai grija sa nu se ia nici o masura impotriva nimanui”. In primele cateva zile, intr-adevar, nu pare a se fi luat nici o masura.

Duminica, 7 august 1977. Ziua Minerului

Chiar daca minerii au reluat lucrul, atmosfera a ramas tensionata in Valea Jiului. La doua zile dupa plecarea lui Ceausescu, liderul ad-hoc al grevistilor, C. Dobre, a fost adus la Comitetul de partid de la Petrosani pentru a discuta cu Ilie Verdet despre revendicarile minerilor. Discutia a fost tensionata si de aparitia unui grup de cativa zeci de mineri care au venit sa-l recupereze pe Dobre, pe care-l credeau sechestrat.

Cum prima duminica din luna august era Ziua Minerului, autoritatile incercau sa transmita mesajul ca lucrurile au reintrat pe fagasul normal de vreme ce organizeaza festivitatile. Dintr-o data rafturile magazinelor din Vale s-au umplut de mancare.

Sambata, dupa-amiaza, la Casa de Cultura din Petrosani s-a organizat o adunare, la care au participat ministrii Gh. Pana si C. Babalau, iar primul secretar C. Negrut a citit obisnuita telegrama adresata CC al PCR si secretarului general Ceausescu, in aplauzele salii. Duminica, Ziua Minerului s-a sarbatorit la Uricani, exploatarea si orasul implinind 3 decenii de existenta. La adunarea festiva de la Casa de Cultura din Uricani au participat Verdet, Pana si Babalau. Adunarea a adoptat, “intr-un vibrant climat sarbatoresc” o noua telegrama adresata CC al PCR si lui Ceausescu[8]. Carol Schreter, directorul minei Uricani, isi aminteste ca pentru oficialii de la Bucuresti s-a organizat mai apoi o masa festiva ferita de ochii multimii: “Cand oamenii vedeau masini negre cu numar de Bucuresti, faceau alergie. Asa ca toate masinile negre cu numar de Bucuresti s-au incolonat si s-au deplasat la Campu lui Neag”[9].

Cadoul facut de Ceausescu minerilor de ziua lor

Duminica, 7 august, in vreme ce in Valea Jiului se sarbatorea Ziua Minerului, oficiosul PCR, Scanteia, publica cu litere de-o schioapa: Astazi este Ziua Minerului. Partidul, intregul popor acorda o inalta pretuire muncii harnice a minerilor, detasament de frunte al eroicei noastre clase muncitoare si, in josul paginii, textul telegramei adresate lui Ceausescu de adunarea festiva de la Petrosani. Iar, pe coloana din dreapta a primei pagini se afla articolul Cu privire la prevederile Legii pensiilor… In introducere se mentioneaza ca “un numar de cetateni au solicitat o serie de lamuriri si precizari, au pus intrebari privind modul de interpretare a unor prevederi si reglementari”. Minerii din Valea Jiului nu cerusera explicatii, ci anularea legii. Insusi Ceausescu, la presiunea grevistilor, a promis anularea legii. Articolul din Scanteia era urmarea publicarii, cu o zi inainte, la 6 august, a textului legii in Buletinul oficial al RSR. Or, miza articolului din Scanteia era sa atraga atentia asupra continutului art. 88, pct. 2 din Legea 3/1977, fara sa faca trimitere directa la acest paragraf, care prevede ca pensionarii de invaliditate care lucreaza isi pastreaza atat pensia cat si salariul pana la 31 decembrie 1977 [10]. Era o perioada de gratie acordata minerilor. Acestia, fie ieseau din grupa III de invaliditate si reluau lucrul in subteran, fie se multumeau pe viitor doar cu pensia. De vreme ce, la 1 august, la Aninoasa, apoi si in celelalte bazine carbonifere, minerii din grupa III de invaliditate n-au primit salariul pe iulie, ci doar pensia, incalcandu-se astfel legea (era legal sa primeasca pensie si retributie pana la 31 decembrie 1977), mentionarea explicita a celor 6 luni de gratie nu poate fi interpretata ca o concesie facuta de Ceausescu minerilor.

Faptul ca Legea 3 privind pensiile, in vigoare inca de la 1 iulie, a fost publicata la doar 3 zile dupa tensionata intalnire dintre Ceausescu si grevistii de la Lupeni, arata intentia secretarului general de a nu indeplini prima cerere a minerilor. In acelasi timp, insa, revendicarea privind reducerea programului de lucru in subteran la 6 ore a fost tradusa in practica inca din ziua de luni, 8 august. Pentru scurta vreme, in Valea Jiului se va lucra in 4 schimburi de cate 6 ore, timp de 6 zile pe saptamana.

Arestari, anchete, condamnari

Cu toate ca Ceausescu le-a garantat minerilor ca nici un grevist nu va avea de suferit, aceasta cerere figurand printre revendicarile aprobate de secretarul general in curtea exploatarii de la Lupeni la 3 august, represiunea coordonata de Securitate a inceput imediat dupa Ziua Minerului. De altfel, marturiile fostilor lideri locali PCR subliniaza faptul ca generalii de Securitate veniti in Valea Jiului luau toate deciziile. Au fost urmariti si anchetati sute, poate mii de mineri. S-a reusit intimidarea lor.

Au fost pregatite 4 loturi de mineri judecate in 16 si 17 septembrie 1977. Pedepsele variau intre 1 si 5 ani si s-au dat pentru tulburarea linistii publice, ultraj contra bunelor moravuri, vatamare corporala. Cel mai adesea probele au fost inventate de Securitate. Ioan Toderascu, din Lupeni, 6 copii minori, condamnat la 4 ani inchisoare, povesteste ca a trantit de pamant cu palaria, nervos ca pierde pensia de invaliditate, “ei m-au fotografiat si m-au condamnat. Atat.”

Represiunea din Valea Jiului nu s-a limitat la cateva zeci de mineri, condamnati in 16 si 17 septembrie. 2.000 de mineri, dupa unele aprecieri, au fost stramutati in alte zone. Ei vor ramane pentru mult timp sub supravegherea Securitatii. Mai multe morti suspecte au indoliat Valea in urmatorii ani.

Schizofrenia PCR

Varianta oficiala asupra grevei minerilor de la Lupeni a fost facuta publica in presa centrala din 4 august. Scanteia, organul CC al PCR, relata pe prima pagina “vizita de lucru” a secretarului general in Valea Jiului[11]. Greva minerilor, revendicarile lor, discutia dramatica a lui Ceausescu cu minerii la Lupeni, toate erau reduse la “neajunsuri in organizarea muncii”, “abuzuri in aplicarea legislatiei”, “deficiente din activitatea conducerilor unitatilor miniere.” Tensiunile sociale din Vale mai pot fi sesizate, daca citim cu lupa printre randuri urmatorul paragraf: “tovarasul Nicolae Ceausescu a criticat sever organele de conducere ale unor unitati miniere, organele locale de partid si de stat pentru defectiunile constatate in activitatea lor si a stabilit ca acestea sa fie temeinic analizate si sa se adopte masuri energice pentru inlaturarea lor.” Nici un cuvant despre greva, nici un cuvant despre zecile de mii de mineri adunati la Lupeni, nici un cuvant despre revendicari. Milioane de cetateni ai R.S. Romania au aflat de greva minerilor doar dintre cele doua scrisori din Valea Jiului citite la microfonul Europei Libere. Greva minerilor de la Lupeni a fost unul dintre secretele cel mai bine pastrate ale regimului Ceausescu. Intr-o tara aflata sub conducerea avangarzii clasei muncitoare, care-si revendica greva de la Lupeni din 1929 ca pe unul dintre momentele fondatoare, nu se putea concepe o greva intr-un loc sacru al comunismului romanesc, ci, cel mult, o manifestare de nemultumire.

Cu toate ca ministrii si inaltii demnitari ai PCR stiau ce s-a intamplat in Valea Jiului, la 4 august, la doar o zi dupa greva, in sedinta de lucru a CC, toti cei prezenti vorbesc si se comporta ca si cum relatarile oficiale despre vizita din Vale reflectau realitatea. Membrii conducerii PCR se prefaceau ca traiesc in lumea descrisa de comunicatele oficiale vizate de sectia de propaganda. Stenograma sedintei din 4 august [12], a carei copie ne-a fost pusa la dispozitie de istoricul Mihnea Berindei, impreuna cu alte cateva foarte importante documente – ce vor fi publicate in anexa la Raportul Comisiei pentru Analiza Dictaturii Comuniste – este o marturie a schizofreniei care lovise conducerea Romaniei.

In deschiderea sedintei, Ceausescu critica aprovizionarea deficitara a Vaii Jiului. Ministrul Comertului Interior, János Fazekas, a replicat insistand asupra indeplinirii planului la livrarile de alimente. La malai ar fi o problema “pentru ca a fost mucegait.” Un alt punct din revendicarile minerilor, pe care Ceausescu incerca sa-l solutioneze, era criza din sistemul medical al Vaii Jiului. Medicii trebuie sa fie “verificati temeinic” de Procuratura si de Interne, pentru ca “sunt necinstiti, iau bani”. Ceausescu vrea o rezolvare radicala a problemei: desfiintarea categoriei III de invaliditate (medicii trebuie instruiti “sa lichideze o seama de categorii cum ar fi cea de a III-a care este un balast”). Sa ramana doar categoriile I si II, “restul toata lumea sa treaca sa lucreze. Cine nu e in stare sa lucreze in mina trebuie sa plece din Valea Jiului”. A treia problema pe care Ceausescu a ridicat-o a fost construirea de noi unitati industriale, unde sa lucreze sotiile si fiicele minerilor.

Tema mineritului a ramas in atentia conducerii PCR. La intoarcerea din vizita efectuata in URSS (s-a intalnit cu L. Brejnev in Crimeea, la 5 august), Ceausescu a organizat la 9 august o sedinta a secretariatului CC al PCR l-a care s-a discutat un raport privind Combinatul Minier Cluj Napoca. A fost o buna ocazie pentru Ilie Verdet, revenit la Bucuresti pentru aceasta sedinta, sa vada in nerespectarea disciplinei cauza tuturor problemelor din minerit. Verdet a cerut pentru Valea Jiului “niste masuri mult mai hotarate pentru aceasta armata foarte numeroasa si importanta de muncitori”. Ministrul Minelor, C. Babalau, parea sa accepte ca ar exista unele probleme in Valea Jiului, insa acestea ar fi “probleme de relatii”, acuzand cadrele de conducere pentru ca “nu se pastreaza cu acestia (cu minerii – Ar.G.) o relatie muncitoreasca. Adica sa stie sa vorbeasca cu muncitorul ceea ce este in dreptul omului si ceea ce nu este, si trebuie lamurit cu foarte multa seriozitate si foarte multa atentie, pe intelesul omului, incat sa nu se dea nastere la interpretari”[13].

“Indisciplina” si “dezordinea” au invins sistemul

“Raportul privind activitatea politica, economica si sociala din municipiul Petrosani”, redactat de comisia condusa de Ilie Verdet, a fost prezentat lui Ceausescu la 3 septembrie [14]. Potrivit raportului, in cursul vizitei secretarului general au fost constatate unele lipsuri “care au condus in primele zile ale lunii august la dezorganizarea productiei, manifestari de indisciplina si dezordine”. Raportul incearca sa stabileasca cauzele. Sunt mentionate detaliat gradul slab de mecanizare, insuficienta fortei de munca, proasta aprovizionare a populatiei, calitatea proasta a asistentei medicale, degradarea spatiului locativ, lipsurile din activitatea partidului, UTC si comitetelor sindicale. Sunt, apoi, propuse masuri, “in spiritul indicatiilor” secretarului general: trecerea la programul de lucru de 6 ore (masura realizata inca din 8 august); sporirea numarului de lucratori in subteran; construirea a 7 noi obiective industriale in cincinalul in curs, unde sa lucreze femeile si fiicele minerilor, precum si cei care nu mai pot lucra in subteran; suplimentarea aprovizionarii cu produse agroalimentare si industriale (construirea de magazine, hale si piete); imbunatatirea asistentei medicale (infiintarea unei statii Aviasan, dotata cu 2 elicoptere la dispozitia spitalelor din zona, detasarea a 21 de noi medici din Bucuresti, Hunedoara si Cluj, repartizarea a 77 de cadre medii sanitare din promotia 1977 in Valea Jiului); revizuirea dosarelor de pensionare si alte masuri pe linie de partid, UTC si sindicat. Masurile propuse in raport urmeaza indeaproape revendicarile minerilor grevisti. Cine nu cunoaste continutul cererilor formulate la Lupeni de catre mineri nu poate intelege logica raportului semnat de Verdet si Pana.

Raportul din 3 septembrie – si, mai ales, punerea masurilor preconizate in acest raport in practica – este proba decisiva a victoriei grevei minerilor din Valea Jiului din august 1977. Cea mai mare parte a revendicarilor formulate la Lupeni si-au gasit raspunsuri in acest document aprobat de Ceausescu. Cat despre aplicarea lui…

Tarii cat mai mult carbune

Biroul Permanent al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR a aprobat, in sedinta din 12 septembrie, marirea retributiei tarifare cu 5%, de la 1 septembrie, precum si acordarea unei mese calde gratuite in limita sumei de 6 lei minerilor care lucreaza in subteran. Ceausescu a mai propus cu aceasta ocazie utilizarea militarilor in exploatarile miniere. “Am mai stabilit ca tinerii din Valea Jiului care sunt incorporati pentru satisfacerea stagiului militar sa faca instructie si sa lucreze si in mina. Decat sa-i trimitem la Canal sau sa lucreze la stransul recoltei, sa lucreze in mina si sa le asiguram si pregatirea militara” [15]. La 30 septembrie, ministrul Apararii, generalul Ion Coman, l-a anuntat pe Ceausescu ca a infiintat Detasamentul de lucrari miniere cu sediul in garnizoana Petrosani. 372 de militari incepusera deja lucrul in minele Lonea si Dilja, iar in prima saptamana a lunii octombrie, alte sute de militari vor intra si in minele Lupeni, Livezeni si Barbateni [16].

Insuficienta fortei de munca din Valea Jiului a fost discutata si cu ocazia Consfatuirii de lucru cu primii secretari si secretarii cu probleme organizatorice ai Comitetelor Judetene de partid din 21-23 septembrie. A fost ocazia nimerita atat pentru Ceausescu sa-l critice in public pe prim-secretarul judetului Hunedoara, Ilie Radulescu, care in zilele grevei se afla in concediu la Karlovy Vary, cat si pentru Verdet sa repete tema lui favorita privind “manifestarile de dezordine” care au avut loc in Valea Jiului. Radulescu l-a asigurat pe secretarul general ca trimiterea personalului auxiliar, a studentilor, elevilor de clasa a XII-a, a ostasilor, precum si aducerea altor cateva mii de oameni din judet si din afara lui vor conduce la indeplinirea planului la carbune extras pana la mijlocul lunii octombrie [17].

Cinci cu mapa, unul cu sapa

Subiectul grevei de la Lupeni a revenit pentru ultima data intr-o sedinta a conducerii PCR cu ocazia Plenarei CC al PCR din 26-27 octombrie 1977. In momentul adoptarii ordinii de zi, Alexandru Sencovici, vechi ilegalist, membru PCR din 1925 si deputat in Marea Adunare Nationala, a cerut secretarului general “o scurta informare despre ceea ce s-a intamplat in Valea Jiului. De ce sa auzim noi de la unul si de la altul ce s-a intamplat. Noi preferam o informatie oficiala”. In dupa-amiaza zilei de 26 octombrie, Ilie Verdet, desemnat de Ceausescu sa raspunda, a explicat ca in Valea Jiului s-au inregistrat “cateva nemultumiri create cu prilejul aparitiei legii pensiilor”. Mitingul zecilor de mii de grevisti de la Lupeni era pentru Ilie Verdet “o adunare mai putin cu caracter organizat in incinta exploatarii miniere”, prilej cu care “au fost ridicate si unele probleme critice la adresa conducerii minerilor”. Deficientele care au condus la aceste “cateva nemultumiri” s-ar datora cadrelor de conducere din Valea Jiului si fostului ministru al Minelor, Bujor Almasan, care va fi sanctionat la aceasta Plenara a CC cu “vot de blam”. Raspunsul lui Verdet nu l-a multumit intrutotul pe Ceausescu. Tema lui favorita a fost si acum categoria III de invaliditate, cu pensionari “care ingrosau randurile celor care nu munceau, care nu produceau, dar li se dadusera avantaje mai mari decat ale celor care lucrau in subteran”. Aceasta situatie era intolerabila, a continuat Ceausescu, cand “aproape la un om care scoate carbune stau 5 insi care traiesc pe acest carbune, ceea ce este cu totul nejust”. Concluzia lui Ceausescu nu lasa loc de interpretari: “Trebuie sa punem ordine”. Ca tara sa aiba cat mai mult carbune, trebuie intarit controlul. De altfel, cuvantul cheie din acest discurs rostit de Ceausescu a fost controlul[18].

Epilog

Curtea Suprema de Justitie a casat in aprilie 1990 sentintele de condamnare ale minerilor pronuntate de Judecatoria Petrosani la 16 si 17 septembrie 1977. Procesul a avut loc la Bucuresti, imediat dupa mineriada din 13-15 iunie 1990 si s-a incheiat cu achitarea si reabilitarea minerilor grevisti.

NOTE ___________________

1. Mihai Barbu, Gheorghe Chirvasa, Dupa 20 de ani. Lupeni 77-Lupeni 97, Petrosani, Cotidianul Matinal & Edit. Cameleonul, 1997, p. 96.

2. Legea 3/1977 a fost votata de Marea Adunare Nationala in sedinta din 30 iunie. A fost semnata de Nicolae Ceausescu la 8 iulie, insa a fost publicata in Buletinul Oficial al Republicii Socialiste Romania abia la 6 august 1977 (nr. 82, partea I, pp. 1-10), cu toate ca legea intrase in vigoare inca de la 1 iulie 1977.

3. Ioan Velica, Deagos Stefan Velica, Lupeni 77. Laboratorul puterii, Deva, Edit. Polidava, 2002, pp. 36-38.

4. Publicata in vol. Mihai Barbu, Marian Boboc, Lupeni 77. Sfanta Varvara versus tanti Varvara, Cluj, Edit. Fundatiei pentru studii europene, 2005, pp. 180-270

5. Marturia lui Ilie Verdet, in Mihai Barbu, Gheorghe Chirvasa, op. cit.

6. Clement Negrut spune ca au fost 4 exemplare batute la masina. Marturia lui in Mihai Barbu, Gheorghe Chirvasa, Dupa 20 de ani.

7. Doua scrisori ale minerilor din septembrie 1977, au fost recent publicate in revista 22 de Mihnea Berindei, anul XV, nr. 908, 3-9 august 2007.

8.  Steagul rosu, anul XXXIII, nr. 7793, vineri, 12 august 1977.

9. Marturia inginerului Carol Schreter, in Mihai Barbu, Gheorghe Chirvasa, op. cit.

10. Scanteia, anul XLVI, nr. 10876, duminica, 7 august 1977.

11. Anul XVVI, nr. 10873, joi, 4 august.

12. Arhivele Nationale Istorice Centrale, fond Cancelaria CC al PCR, dosar 91/1977, filele 2-7.

13. Ibidem, dos. 95/1977, ff. 16-19.

14. Prima varianta a raportului cu semnaturile lui I. Verdet si Gh. Pana, Ibidem, fond Sectia Organizatorica a CC al PCR, dos. 12/1977.

15. Ibidem, fond Cancelaria CC al PCR, dos. 100/1977, ff. 23V-26.

16. Ibidem, dos. 120/1977, f. 20.

17. Ibidem, dosarele 105, 106, 107/1977.

18. Ibidem, dos. 121/1977.

Articol publicat în Revista 22, la 24 august 2007.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "16 comments" on this Article:

  1. Jay spune:

    ” La despartire, secretarul general i-a atras atentia: “Sa ai grija sa nu se ia nici o masura impotriva nimanui”.

    Interesant, chiar bizar. Deci demonu’ rosu, dictatoru’ sangeros. tiranu’ cumplit cere explicit si documentat sa NU SE IA NICIO MASURA impotriva minerilor mai vocali si agresivi, dar militia si procuratura (nu securitatea) documenteaza infractiuni de drept comun si ii condamna la inchisoare. Intrebare: condamnarea a fost realmente executata, sau cu suspendare, comutata etc. Nu rezulta din articol. Se pare ca militia a aplicat legea in vigoare, ignorand cererea lui NC.

    Si mai bizar, de-a dreptul halucinanta mi se pare prevederea legala care permitea ca “muncitori cu invaliditate gradul III …. primind si salariu pentru munca prestata la suprafata, pe langa pensia de invaliditate. Or, noua lege interzicea plata cumulata a pensiei de invaliditate si a salariului”. Adica sunt pensionati de INVALIDITATE (sunt invalizi!!!!!!!) si mai muncesc, ca mineri, la suprafata. Cum era posibil asa ceva?? Aa, da, puteau lucra, invalizi fiind, in alt domeniu care nu solicita fizic si nu pericliteaza sanatatea, dar in minerit, in continuare? Puteti explica? In mod evident, la nivelul simtului comun, o noua lege trebuia sa corecteze o astfel de aberatie…

    In ultimul rand, constat din articol ca o mare parte a cererilor grevistilor a fost IMEDIAT indeplinita. Nu totul, dar in mare parte. In prezent, asa ceva ar mai fi posibil???

    • Grammaticus spune:

      ce sa-ntelegem nene, ca-i iei apararea lui Retardatu’? Nu el, sireacu, a luat masurile, ci odioasa lui securitate. Si, precum vazusi (ca la voi, la Oltenia), una zise, alta facu: nu a respectat nimic din ce-a zis. Iar in mina sa-ncerci si tu sa lucrezi numa’ vreo patru ore pe zi dar si duminicile , sa vedem cum te vei simti.

    • Josef Svejk spune:

      Miliția, sexuritatea (implicată și ea la greu în represiune!) și produratura nu lucrau de capul lor într-o asemenea chestie delicată. Și nici la ordinele unui amărât de secretar municipal PCR. Aceleși „comunist de omenie” care i-a spus la despărțire (și mai ales în auzul celor din jur! că altfel nu s-ar fi știut :P ) secretarului PCR municipal „Sa ai grija sa nu se ia nici o masura impotriva nimanui” a ordonat represiunea. Figura asta s-a repetat de fiecare dată când au existat mișcări împotriva regimului: La grevele de la diferite inteprinderi din Cluj, Tg. Mures, Bistrița, Sibiu, Orăștie, etc. din anii ’80 sau la marea răzmeriță proletară de la Brașov din 1987. De fiecare dată cel mai înalt responsabil comunist de la fața loului promitea că nu se vor lua nici un fel de mpsuri îmotriva revoltaților după care începeau arestările pentru delicte de drept comun. Apoi se rezolva imediat câte ceva in cerererile revoltaților. Asta era o parte impotantă zidirii mitului cu „Ehei, dacă ar ști tovarășul ce fac ăștia!” ce a înfiorat prostimea până la sfârșitul mndatelor lui Iliescu. De aici și disperații cu creierașil cât aluna care se aruncau în fața coloanei oficiale în timpul vizitelor de lucru ca să-i dea tovarășului petiții convinși fiind că el săracu’ nu știe. Știa foarte bine. Totul era la ordinele lui.

      Cât despre aia cu cumulul pensiei de invaliditate cu leafa sigur că e o aberație. Numai că aici e vorba de o societate care promitea că le va asigura „tuturor după necesități” și va cere ”de la fiecare după posibilități”. Deci dorința minerilor de a primi pensii de invalidate și a continua să lucreze în caz de invaliditate ușoară era aliniată cu principiile comunismului. Adică ei erau adevărații comuniști în timp ce Ceaușescu se „îmburghezise” :D .

      Sigur că o parte din revendicări s-au rezolvat imediat. Într-un regim dictatorial așa ceva e firesc. Regimul a luat la repzeală din mizeria altora ca să le mai dea ceva zavragiilor. Apoi totul a revenit la „normal”. În final minerii au continuat să trăiască cam în aceeași mizerie ca restul țării. Am ajuns o singură oară în Valea Jiului la sfârșitul liceului în 1988. Era exact aceeași mizerie, foamete, tăieri de curent electric& apă caldă și rafturi pustii în magazinele sordide ca peste tot în România.

      • outlaw spune:

        @Josef Svejk: ce greva a fost, nene, la Orastie in anii ’80? In zona “duduia” industria comunista de armament si munitie, aparata de vreo trei unitati militare cantonate in oras, plus nelipsita militie si securitate. N-am auzit de vreo greva in orasul ala, si am avut neamuri care lucrau in oras, si fiind oras de provincie se stiau toate barfele si zvonurile.

        La sfarsitul anilor ’90 si inceputul anilor 2000 au pornit si grevele la viitoarele foste intreprinderi comuniste, din care se fura pe rupte, ca sa poata fi privatizate pe un leu. Am dat acu’ un an prin oras, nu mai fusesem de prin 2010, si aproape m-a apucat plansul. La fel si in Uricani, Lupeni, Vulcan, Aninoasa si Petrosani, unde dezastrul e in toi si inca n-au apucat sa inchida toate minele. Atunci sa vezi somaj si probleme sociale.

        Pe vremea comunismului, imi povestea un nene care fusese detasat in Petrosani dupa ce facuse armata la trupele de securitate, erau mobilizati special in zilele de salariu, cand se inregistrau cele mai multe betii si batai intre ortacii care ieseau din sut cu portofelele pline si nu apucau sa le predea nevestelor. Ieseau adevarate lupte intre militieni si minerii beti. Ajungeau sa se cunoasca unii cu altii, pentru ca militarii mancau la cantinele minelor, unde mai faceau si paza, pentru ca tot ce nu era legat bine disparea. Furau unii ortaci tot ce le pica in mana. Unii mai erau prinsi, batuti, si dati exemplu negativ. Cu toate cele de mai sus, viata decurgea multumitor, povestea susnumitul: se gasea de mancare, de baut ce sa mai vorbim, iar bani aveau ortacii de nu stiau ce sa mai faca cu ei, in afara de bautura. Bisnita era la apogeu, si asta antrena si furturi: un casetofon cumparat azi era furat maine si gasit in cateva zile. Bataia in ancheta era la ordinea zilei.

        • Josef Svejk spune:

          Da’ la Brașov nu era oaste câtă frunză și iarbă când a pornit zaveraîn toamna lui 1987?! Că asta n-o poate nega nimeni. În plus circul a pornit de la fabrica de camioane Steagul Roșu, care era la rândul ei parțal militarizată…

          Probemele erau aceleași dar revoltele nu nu au izbucnit la fel de violent în alte părți: Magaziele goale, foamete, frig, iarna, întreruperi de curent electric, apaă, gaz, etc. și colac peste pupăză mai întârziau și salariile, sau veneau tăiate pe motiv de acord global ( sau cum i-o mai fi zis) . Ca să nu mai vorbim de circul provocat de halmau cu „părțile sociale” care a provocat revolte laq Electromureș, Napochim, Metalul Roșu, și intreprindera de pielărie din Orîștie (Vdra , Castorul, sau cum i-o mai fi zis :P ) În Brașov era mai grozav pentru că dincol de toate celelalte lipsuri se ajunsese la situații grotești în care apa era oprită zile în șir și dejecțiile se aruncau pe geamurile blocurilor ca-n evul mediu :P . Se vorbea chiar de cazuri de holeră.

          În ce privește Lupenii (de acolo am plecat în Retezat),vă pun cu certitudine că era EXACT aceeși mizerie și foamete ca în Cluj sau Brașov. Cât despe băutură, acolo nu se mai găsea în 1988 nici măcat vinul ăla infect din paie fermentate și nici șampania cu gust de borâtură ce de bine de rău se mai găsea în restul țării. Îmi amintesc însă că am fost șocați să găsim la Cabana Pietrele uzo albanez veitabil :P

    • Calin spune:

      Locul “natural” de munca al minerilor (in mine, nu neaparat de carbune) beneficiaza de concentratie redusa de oxigen, concentratie ridicata de praf in aerul respirat.
      Trecem peste alte probleme precum intunericul, temperatura, umiditatea, zgomotul (ciocane pneumatice etc). Trecem si peste riscul de accidente datorat echipamentelor necorespunzatoare (de exemplu scurgeri de electrolit din bateria lanternei frontale), cizme de cauciuc rupte care permit infiltrarea apei, efortul mare care duce la transpiratie excesiva, lucrul cu greutati foarte mari (un vagonet de mina cu minereu sau pietris cantareste mult peste o tona) etc.
      Din redusele mele cunostinte, boala profesionala a minerilor cea mai des intalnita e insuficienta pulmonara (silicoza). Combinata cu concentratie redusa de oxigen si praf/pulberi in aer, reduce semnificativ capacitatea de lucru in subteran, si poate sa faca pe suferinzi “inapti pentru lucrul in subteran” (silicoza e data de inflamarea in jurul microcristalelor de siliciu impregnate in plamani. Siliciul nu e solubil in sange, asa ca boala este ireversibila).
      Acum siliciul vine din mine de aur/argint/complex, nu exista in minele de carbune – dar multi mineri din Valea Jiului au fost trimisi cu forta de la alte exploatari miniere. De asemenea, sunt sigur ca praful de carbune (sau impuritatile din el) au efect similar.

      La final, boli profesionale (precum silicoza) pot face ca unii mineri sa fie inapti pentru lucrul in subteran, dar capabili de lucrul in alte locuri de munca la suprafata – descarcare manuala sau automata vagoneti, locuri de munca in atelier, fochisti (exploatarile miniere aveau vestiare si dusuri), incarcare/descarcare materiale la suprafata, colectare si incarcare lampi/lampase, etc).

      Cat despre cumulul de salariu si pensie de invaliditate, muncitorii de suprafata nu primeau spor pentru munca in subteran, in timp ce faceau munci care oricum erau necesare… Intr-un fel era o “asigurare de boala/invaliditate”. Nu zic ca ar fi normal sa li se dea asa ceva, dar pe de alta parte nici nu a fost natural sa li se ia.
      Nu am idee cati dintre zecile de mii de mineri care au participat beneficiau si de salar (fara spor de subteran) si de pensie – as crede ca doar o mica proportie. Dar faptul ca a fost un astfel de fenomen de masa ma face sa cred ca acest cumul de salar micsorat si pensie de invaliditate era vazut ca o compensatie importanta in “eventualitatea” unei invaliditati de gradul III
      (P.S. Tatal si bunicii mei au fost mineri, trei din unchii meu a lucrat in mina sau la suprafata in cadrul exploatarilor miniere).

  2. Mircea Modan MirceaM spune:

    Nu am lucrat in Valea Jiului dar am lucrat cateva luni intr-o mina, in subteran, in zona Motru, la cativa ani dupa evenimente.
    Niciodata nu am luat salariul intreg pentru ca nu se facea planul. Tehnica primitiva, costuri mai mari decat vanzarile (am facut, de curiozitate, la vremea aia, niste calcule, costul era aproape dublu). era o activitatea in paguba oricat de mult munceai, pentru ca nu depindea de tine. Tehnologia era veche, intretinerea pe improvizatii, carpeli, pretul carbunelui livrat era mic etc.
    La cativa ani dupa cele intamplate in Valea Jiului mai exista insa un sentiment de mandrie de breasla, minerii au fost printre putinii care au bagat frica in Ceausescu.
    Si cam atat!
    Nimic nu se schimbase in bine, dimpotriva: paine neagra, acra, si aia pe cartela, slanina in loc de carne, crevetii aia vietnamezi de care nu mai scapai nicaieri, salarii ciuntite- desi existau zone unde salariile erau foarte mari (salvatorii, unii chiar le meritau, dar erau bagati tot felul de intrusi). Imposibilitatea de a gasi altceva de lucru in zona, transferul extrem de greu in alta ramura etc.
    Minerii au avut o viata grea si este bine sa ne aducem aminte de curajul lor, in anii in care nu “chitaia” mai nimeni! (si nu doar de anii in care solidaritatea lor naturala, cladita pe suferinta si nacaz, a fost folosita in cel mai marsav mod cu putinta)
    P.S. Bun, e o chestie si in ce zicea Ceasca, adica sa fii handicapat si sa lucrezi in mina e cam aiurea. In mod normal salariile trebuiau sa tina cont de riscul si conditiile de lucru, si nimeni nu mai avea nevoie de nu stiu ce pensie de handicap.
    Nu de alta dar chestia asta s-a propagat pana in ziua de azi, e plin de “handicapati” degraba mergatori la vot cucinetrebuie, de pensionari la 4x de ani, cu pensii speciale subventionate de la bugetul de stat, nu din contributiile lor…s-a schimbat zona de lobby, de la ortacul simplu si mai putin educat, care, oricum, a luat teapa, prins intre milogeala unei pensii dubioase si salariul mizer, la zona de APV-isti de carton, militieni de rit nou, magistrati “independenti” sau te miri ce alti truditori ai cincinalului in patru ani jumate. La stat, evident!
    Astept cu mare interes greva astora! :P

  3. neamtu tiganu spune:

    Si cind te gindesti ca minerii revolutionari au devenit in 90 ce au devenit, parca nu prea ti se mai par chiar asa de revolutionari. Unde mai pui ca-n zilele de azi sunt aceia care produc codoi si tot felul de noxe.
    Ca sa vezi cum se schimba istoria!

    • Josef Svejk spune:

      Minerii din 1977 n-au fost deloc revoluționari. Ei nu dorea răsturnarea comunismului, ci lefoșare ceva ai mari + ceva mai multă mâncărică. În rest regimul era OK. Mineridele au fost de asemenea ceva firesc. Iliescu le dăduse dintr-o dată lefuri mai mari. Erau de departe cea mai bine plătită categorire de angajați ai statului. Magazinele se umpluseră. Cărciumule nu se mai închideau la orele 22 fiind deshise 24/7 și începusese să se găsească chiar și țigări din import. Altceva nu le mai trebuia ca să fie fericiți. Evident că l-au apărat pe Iliescu cu ranga de fiecarfe dată când a fost necesar.

  4. victor L spune:

    Epilogul articolului este dureros in ironia sortii: ” Procesul a avut loc la Bucuresti, imediat dupa mineriada din 13-15 iunie 1990 si s-a incheiat cu achitarea si reabilitarea minerilor grevisti”.
    Corect.
    Cita munca a depus Securitatea, dupa august `77, ca de la “Ceausescu si minerii” sa se ajunga la “iliescu si minerii”!
    Din august 1977 pina in 16-17 septembrie 1977 trecuse mai bine de o luna; expeditiva (cu celeritate se zice azi, parca) justitia Iepocii de Aur :P
    Din 1977 pina in 1990 sint 13 ani.
    Din 1990 pina azi e o eternitate, iar dosarul Mineriadei (si al Revolutiei) ba se inchide, ba se redeschide ca sa fie amortite pretentiile bizonilor..
    NB,
    pe linga cele ce le-am aflat de la Europa libera, am mai aflat cite ceva pe soptite de la cei ce s-au nimerit pe atunci in zona. Inclusiv ca Verdet a fost sechestrat intr-o mina. Si n-a fost eliberat pina nu a venit geniul carpatin.

    • Dragos H spune:

      Un mic aport la forta de munca din zona erau: puscariasi, “absolventi” ai scolilor de corectie numai buni pt. tarnacop si lopata, “rebeli militari” transferati de la BD de la Caracal si de peste tot…
      Ortacilor din tata-n fiu cred ca le placeau asemenea ajutoare binevenite… !

  5. cetateanul turmentat spune:

    Foamea este combustibilul care mișcă motorul revoluțiilor și ciomagul este unealta cu care se face istoria. Cine are ciomagul mai mare cîștigă și are dreptul să scrie dup-aia istoria așa cum îi convine. Mai trebuie și un aparat cu care să-i prostești (religie, ideologie, propaganda) plus ingredientul secret al patriotismului naționalist și mașinăria de făcut bani e gata. Pui niște băieți deștepți care știu cum trebuie reglat dozajul frică/foame și nu mai ai de făcut decît să numeri banii și să stai cu ochii pe jmekerii care stau la pîndă ca să-ți ia locul. De mii de ani asta-i rețeta proiectului de țară care funcționează fără greș.

  6. Dragos H spune:

    Ar mai fi de adaugat si comentat pe tema titului “30 de ani de la revolta de la Brasov din 1987″.
    Din 10 in 10…. asemanari si diferente (care sunt mai multe si in ce au constat ?)
    Cei care au prins vremurile acelea sau s-au documentat despre ambele subiecte ne-ar putea ajuta cu cateva lamuriri?

  7. Vasile Cornea spune:

    Ar fi de vazut ce este in arhiva Radio Romania, pentru ca imi aduc aminte ca se auzeau foarte clar huiduielile si flueraturile. A fost ceva in direct.
    Poate ma insel, dar cineva cu o voce ca a lui Paunescu (nu stiu daca nu cumva a fost chiar el, vizita a fost transmisa ca fiind oficiala) a comentat in direct evenimentul si dadea vina pe interferente pentru zgomotele din transmisie.

  8. ? spune:

    Nu inteleg de ce comentariul meu a fost sters (sau nepublicat) pentru ca eu nu am jignit sau mintit pe nimeni..

    Recunosc ca acel articol de la TVR nu are legatura cu articolul acesta.Articolul este foarte corect si nu am ce comenta.
    Eu aduceam aminte ce se intampla in spitalale noastre inainte de 1990,in 1990(13-15iunie)dar si dupa, si nimeni nu a platit in afara de statul roman pentru o singura persoana.

    Intr-o democratie am fi vazut o ancheta despre cum a intrat acest virus in tara noastra.Iar daca cineva din afara se facea vinovat trebuia sa plateasca.
    In al doilea rand cate o ancheta la fiecare spital unde s-au inregistrat copii avand acest virus.

    Cei 6 morti sunt mult mai importanti decat ceilalti mii de copii care au murit aproximativ in aceeasi perioada.

    Iar in democratia din anul 1929 au murit zeci de mineri pentru ca nu le-au placut demosclavia.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Armand Gosu


Armand Gosu

Armand Goșu este cercetător asociat la Berlin, la Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik e.V. (Consiliul german de politică externă), în cadrul Robert Bosch Center fo... Citeste mai departe


E randul tau

...primul e termenul curent, din lat. culus. Cu ani în urmă, cineva i-a pus exact această întreb...

de: Funeriu

la "Întâmplări lingvistice triste, hazlii și puțin indecente. Astăzi despre spelling"

Cauta articole

noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)