joi, martie 28, 2024

China, poluarea aerului, încălzirea globală și gazele de șist

China este țara cea mai populată de pe glob și a doua economie mondială, după SUA. Pentru a-și susține economia, China are nevoie de cantități enorme de energie, în special electricitate. Anual, 1.950 miliarde Kwh sunt generați de centralele electrice chineze. Circa trei sferturi din această cantitate este produsă de termocentrale pe cărbuni. De aici, decurg două importante consecințe: poluarea aerului și creșterea emisiilor de CO2, care conduc la amplificarea încălzirii globale antropogene. Există posibilitatatea ca ambele probleme ale economiei chineze să fie ameliorate prin utilizarea gazelor de șist.

Poluarea aerului în China

China este cel mai mare producător de cărbune din lume, cu o producție în continuă creștere: de la 2,226 miliarde tone în 2005 a ajuns la 3,660 miliarde tone în 2013, ceea ce reprezintă o creștere de peste 64%. La sfârșitul anului 2006, rezervele de cărbune ale Chinei erau de 114 miliarde tone (antracit și lignit), plasând-o pe locul trei în lume, după SUA și Rusia[1]. Dacă nivelul de exploatare se va menține la nivelul anului 2012, China își va epuiza rezervele de cărbune în următorii 31 ani.

Ritmul extraordinar de dinamic al economiei chineze nu se va reduce probabil într-un viitor apropriat și, pentru a-l menține, China pune în funcțiune o noua termocentrală pe cărbune la fiecare 7-10 zile. În 2013, energia produsă a crescut cu 50 gigawatt față de anul precedent, ceea ce reprezintă aproximativ de șapte ori consumul energetic anual al orașului New York[2].

Arderea unor cantități impresionante de cărbune produce, o dată cu electricitatea, și o poluare masivă a aerului din împrejurimile termocentralelor. Pe lângă poluarea atmosferică („celebrul” smog!), se produc sute de milioane de tone de deșeuri solide, incluzând cenușă și lichide reziduale care conțin mercur, arsenic, uraniu, toriu și alte metale grele.

Gradul de poluare atmosferică se măsoară prin așa-numitul AQI (Air Quality Index – Indicele de calitate a aerului). Principalul component al indicelui AQI este factorul PM2,5, care se referă la pulberi în suspensie cu diametrul de 2,5 microni sau mai mic. PM2,5 este produs direct prin arderea combustibililor, dar și prin reacții secundare ale oxizilor de sulf și azot emiși în timpul arderii. Aceste pulberi sunt așa de mici încât pătrund adânc în plămânii oamenilor de unde sunt absorbite în sânge și conduc la boli cardio-respiratorii. Agenția de Protecția Mediului (EPA) estimează că PM2,5 este responsabil pentru circa 75.000 de morți premature în SUA, chiar dacă valorile AQI sunt de regulă la nivelul bun sau moderat (AQI = 0 – 100)[3]. În Europa, decesele provocate de poluarea aerului în 2010 au fost estimate la 400.000 de către Comisarul Mediului European, cauza fiind reprezentată de valorile PM2,5 mult mai mari aici decât în SUA.[4]

Nivelurile de poluare atmosferică din SUA și UE sunt, totuși, mici în comparație cu cele din China. La începutul anului 2013, în Beijing s-a înregistrat un AQI = 866, mult deasupra pragului nominal de periculos (AQI=300). Pe 21 octombrie 2013, orașul Harbin din nordul Chinei, cu o populație de 11 milioane de oameni, a pus în funcțiune sistemul său centralizat de ardere a cărbunilor și nivelul poluării a atins valoarea 1.000! „Nu-ți poți vedea degetele în fața ochilor”, declara un locuitor.[5] Vizibilitatea la aeroportul orașului a scăzut sub 10 metri. Autoritățile locale au închis școlile, aeroporturile și multe autostrăzi, iar oamenii au fost sfătuiți să rămână în casă. Imagini terifiante care descriu scara poluării aerului din China pot fi văzute aici: „Poluarea aerului în Beijing văzută din spațiu”, „China învelită în smog. Din nou”, ori „Smogul a închis orașul Harbin”.

PM2,5 constituie o problemă ecologică de cea mai mare importanță. În 2010, Health Effects Institute a estimat că poluarea aerului a produs 3,2 milioane de decese premature, din care 1,2 milioane în China și 620.000 în India.[6] Și nu trebuie să scăpăm din vedere că arderea cărbunilor în termocentrale este în continuă creștere.

Într-un studiu publicat în 2013, un grup de cercetători din China, Israel și SUA, a prezentat cele mai convingătoare dovezi despre legătura dintre poluarea produsă de cărbuni și decesele premature[7]. Studiul a determinat că 250 milioane de oameni, trăind la nord de râul Huai, au respirat un aer care conținea, în medie, 184 mg/m3 de pulberi peste limita admisibilă. Această situație le-a scurtat viața, în medie, cu 5,5 ani.

Creșterea emisiilor de CO2 în China

O altă consecință a arderii intensive a cărbunilor în termocentralele chineze este creștere emisiilor de CO2, principalul gaz antropogen cu efect de seră. Începând din 2006, China a depășit SUA la emisia de CO2, iar actualmente, datorită creșterii economice rapide,  emite de două ori mai mult CO2 decât Statele Unite. În consecință, emisia de gaze cu efect de seră din China crește cu 8 – 10% pe an și, până în 2020, China va emite de patru ori mai multe gaze cu efect de seră decît SUA. Chiar dacă emisiile americane vor înceta brusc mâine, emisiile globale vor ajunge la același nivel în patru ani ca urmare a creșterii economiei chineze[8].

Climatologii, precum cei din grupul de cercetare non-profit Berkeley Earth, sunt alarmați de posibilitatea unor modificări climatice produse de emisiile de gaze cu efect de seră din termocentralele Chinei și recomandă ca Statele Unite să ajute China să treacă de la cărbune la gazele de șist[9]. Într-un interviu din 2013, Zou Li, directorul adjunct al Centrului Național al Chinei pentru Strategia Climei și Cooperare Internațională, a declarat:

Dacă China ar putea înlocui cărbunele cu petrol ca sursă primară de energie, emisiile de gaze de seră s-ar reduce cu o treime. Dacă am putea înlocui cărbunele cu gaz natural, emisiile ar scădea cu două treimi. Dar resursa principală a Chinei este cărbunele. Noi avem numai cantități limitate de alte resurse și evident că o dependență de importuri este nerealistă. Drumul către energie curată este o provocare masivă[10].

China și gazele de șist

Singura modalitate de a compensa o creștere enormă a consumului de energie și a consecințelor legate de aceasta este de a ajuta China să facă trecerea de la cărbune la gaze naturale. O termocentrală modernă pe gaz emite între o treime și jumătate din dioxidul de carbon eliberat de cărbune pentru aceeași cantitate de energie electrică produsă, iar pulberile în suspensie sunt de circa 400 ori mai puține (pentru concentrațiile celorlalți poluanți ai aerului, vezi Tabelul din articolul meu „Fracturarea hidraulică și impactul asupra încălzirii globală”). În articolul menționat, am mai scris că  „…Suporterii fracturării hidraulice susțin că dezvoltarea formidabilă a industriei gazelor de șist reprezintă cauza esențială pentru care Statele Unite sunt singura națiune majoră care a redus semnificativ emisiile de gaze de seră în perioada actuală de încălzire globalăÎntre 2007 și 2012 Statele Unite și-au redus emisiile de gaze de seră cu 450 milioane de tone, cea mai mare scădere înregistrată de vreo țară de pe glob. …Suporterii fracturării hidraulice au capitalizat imediat această constatare afirmând că reducerea emisiilor se datorează unei tendințe fundamentale de trecere de la cărbune la gazul natural și energiile alternative”.

Economiștii estimează că, menținând ritmul actual, creșterea economică a Chinei va necesita un consum de gaz natural în deceniul următor cuprins între 250-500 miliarde metri cubi (mmc) pe an. Pentru comparație, China a consumat 162 mmc de gaz natural în 2013, din care importurile (LNG și pe conductă) au reprezentat 51 mmc (32%)[11].

Va putea China să urmeze exemplul american al exploatării gazelor de șist ca alternativă la consumul de cărbune? China are potențialul de a produce cantități mari de gaze de șist prin fracturare hidraulică (de fapt, China este actualmente al treilea producător mondial de gaze de șist, după SUA și Canada). În 2013, US Energy Information Administration a estimat că China are rezerve recuperabile tehnic de 31.573 mmc, aproape cu 60% mai mult decât Statele Unite[12]. În 2013, China a produs 200 milioane metri cubi de gaze de șist, ceea ce reprezintă mai puțin de 0,2% din producția totală de gaz natural al țării. Producția din 2013 a reprezentat, totuși, o creștere semnificativă față de cele 30 milioane metri cubi de gaze de șist exploatați în 2012. China speră ca, până în 2015, producția de gaze de șist să ajungă la 6,8 mmc, adică 5,5% din cantitatea totală de gaze naturale.[13]

Citându-l pe Wu Xinxiong, șeful Administrației Naționale a Energiei din China, site-ul www.cpnn.com.cn a raportat luna aceasta că China intenționează să pompeze 30 mmc gaze de șist anual până în 2020, ceea ce reprezintă o revizuire a unui țel anterior de 60-80 mmc anual stabilit în 2012. Anunțul survine după patru ani de prospecțiuni și foraje care până în prezent au găsit doar un zăcământ important – structura Fuling – în cea mai prospectată zonă gazeiferă din sud-vestul bazinului Sichuan. Experții spun că succesul Fuling este greu de repetat din cauza geologiei complexe și a costurilor de producție ridicate.

Un raport recent (iunie 2014) al IEA prevede că „vârsta de aur” a gazelor de șist, care s-a împământenit deja în America, se va extinde în China în următorii 5 ani. Îngrijorările legate de calitatea aerului și încălzirea globală motivează guvernul chinez să ia măsuri majore pentru înlocuirea cărbunilor, ca sursă primară de energie, cu gazele de șist. Cererea Chinei pentru gaz va crește la 315 mmc în 2019, o creștere de 90% pentru perioada 2014-2019. Raportul mai menționează că, în timp ce China va rămâne un importator „semnificativ”, aproape jumătate din cererea nouă de gaz va fi obținută din resursele proprii, majoritatea fiind gaze de șist[14].

Exemplul Statelor Unite, unde producția de gaze de șist a reușit să transforme în scurt timp SUA dintr-unul din cei mai mari importatori de gaz natural într-un viitor exportator de combustibil fosil, nu poate fi replicat imediat de China. Există o serie de probleme tehnologice, geologice, tehnice și topografice de a căror rezolvare depinde succesul producției gazelor de șist din China.

Companiile naționale de petrol și gaze din China nu au experiența sau know-how-ul necesare pe care Statele Unite le-au folosit pentru a explora și exploata rapid resursele de gaze de șist. Două companii de stat, China National Petroleum Corp. și China Petroleum & Chemical Corp., cunoscută sub numele Sinopec, au început proiecte ambițioase de implementare a tehnologiilor americane prin acorduri joint-venture cu companii din SUA. De exemplu, Chevron, în cooperare cu China National Petroleum Corp., a investit 6,4 miliarde $ în proiectul Chuandongbei, care trebuia să producă 12 mmc de gaze de șist pe an. Dar au intervenit mai multe dezacorduri între firma americană și partenerul chinez legate de modul cum trebuie dezvoltat proiectul. Întârzierile plus costurile adiacente (36% peste bugetul inițial) au făcut acest proiect o investiție dificilă. Și alte încercări de atragere a unor firme occidentale la dezvoltarea resurselor de gaze de șist nu au fost pe deplin fructuoase. Numai Royal Dutch Shell și Hess Corp. au reușit să obțină contracte de producție, în timp ce multe alte firme, printre care ExxonMobil și BP, de-abia au progresat dincolo de stadiile preliminare de studiere a perimetrelor gazeifere.

Alte cooperări au mers bine. În luna iunie a.c., Sinopec a semnat un joint-venture cu FTS International, una dintre cele mai mari companii de completare a forajelor neconvenționale. Acest contract include producerea de pompe și echipament în SUA optimizate pentru fracturarea hidraulică și completarea forajelor din China. De asemenea, Sinopec a anunțat formarea altui joint-venture cu compania Weatherford International pentru a colabora la producerea de scule performante de foraj, precum cele folosite în sondele cu temperaturi înalte și presiuni mari ale fluidelor. În iulie a.c., Halliburton Co. a semnat un joint-venture cu Petrotech (Xinjiang) Engineering pentru a oferi servicii de fracturare hidraulică și consultanță avansată în probleme de petrol în provincia Xinjiang, zona care conține unul din cele mai importante zăcăminte de argilă gazeiferă (bazinul Tarim din vestul Chinei). Alți parteneri americani, Baker Hughes și Schlumberger, colaborează cu SINOPEC Jianghan Oilfield Company pentru a-i instrui pe chinezi în domeniul fracturării hidraulice și a carotajului geofizic.

Din punct de vedere geologic, cel mai promițător bazin cu gaze de șist, Sichuan, se află într-o zonă afectată de falii numeroase care limitează forajul orizontal. În plus, frecvența cutremurelor din regiune (cel din 2008 a avut magnitudinea 8.0 și a produs aproape 70.000 victime) va crește temerile că seismele ar putea fi provocate și de fracturarea hidraulică. Chiar dacă aceste temeri sunt complet nejustificate, ele s-ar putea să schimbe percepțiile localnicilor atunci când un nou cutremur se va produce, ceea ce va conduce la opoziția față de fracturare. De asemenea, regiunea are o topografie muntoasă, și asta încetinește transportul echipamentului de la o locație la alta și crește costurile de producție.

Există alte două impedimente care ar putea influența negativ dezvoltarea și exploatarea gazelor de șist în unele regiuni din China.

–        Lipsa apei sau cantități mici disponibile. Aici este utilă experiența corporației Apache din zona Horn River Field din Canada. Apache utilizează apă sărată din zăcământul Debolt la un preț mai mic decât apa dulce.

–        Lipsa infrastructurii și rețele de conducte ineficiente. Să ne gândim la China Expressway System. O sarcină care stă în puterile chinezilor s-o rezolve.

Există și o serie de situații favorabile care pot ajuta la dezvoltarea resurselor de gaze de șist din China: resurse uriașe, o populație cu educație tehnică avansată, muncitori  numeroși, suportul guvernului, controlul prețurilor, tehnologia și vasta experiență a Statelor Unite pe care China se poate baza etc.

Confruntată cu cele două probleme majore create de consumul crescut de cărbuni (poluarea aerului și amplificarea încălzirii globale), China dorește să continue dezvoltarea resurselor sale de gaze naturale, inclusiv gaze de șist. Cu timpul, China va deveni foarte probabil un producător major de gaz natural, iar evenimentele și situațiile descrise mai sus confirmă această presupunere. Cu toate acestea, dezvoltarea gazelor de șist în China s-ar putea să nu fie niciodată la fel de profitabilă ca în SUA și nici să fie o „revoluție” anunțată.

_____________________________


[1] Armond Cohen, 21 aprilie 2014, „Learning from China: A Blueprint for the Future of Coal in Asia”, The national Bureau of Asian Research http://www.nbar.org/research/activity.aspx?id=418.

[2] Richard E. Muller and Elizabeth A. Muller, 2013, „Why every serious environmentalist should favour fracking”, Pointmaker, Centre for Policy Studies, London, ISBN 978-1-906996-80-2.

[3] EPA, iunie 2010, „Quantitative Health Risk Assessment for Particulate Matter”, report EPA-452/R-10-005, și

Lepeule, J, F. Laden, D Dockery, J Schwartz, 2012, „Chronic Exposure to Fine Particles and Mortality: An

Extended Follow-up of the Harvard Six Cities Study from 1974 to 2009”, Environmental Health

Perspectives vol. 120, no. 7, pp. 965-970.

[4] Elena G. Sevillano,  18 octombrie 2013, „Pollution is making Europe ill”, El Pais, http://elpais.com/elpais/2013/10/18/inenglish/1382105674_318796.html.

[5] Mia Li, 21 octombrie 2013, „‘Airpocalypse’ Hits Harbin, Closing Schools”, New York Times, http://sinosphere.blogs.nytimes.com/2013/10/21/air-pollution-hits-harbin-in-northeast-china-closing-schools-and-roads/.

[6] Yang, G.  et al., 2013,  „Rapid health transition in China, 1990–2010: findings from the

Global Burden of Disease Study 2010”, Lancet, v. 381, pp. 1987–2015.

Și

O’Keefe, B., 2013, „Recent Trends in Air Quality Standards in USA, Europe, and Asia: Whats next?”, Health Effects Institute, HEI Annual Conference, San Francisco 2013.

[7] Chen, Y., et al., 2013, „Evidence on the impact of sustained exposure to air pollution on life expectancy from China’s Huai River policy”, PNAS, http://www.pnas.org/content/110/32/12936.

[8] Elizabeth Miller, 12 aprilie 2013, „China must exploit its shale gas”, New York Times, http://www.nytimes.com/2013/04/13/opinion/china-must-exploit-its-shale-gas.html.

[9] Idem

[10] Xu Nan și Zhang Chun, 18 februarie 2013, „What the world is getting wrong about China and climate change”, https://www.chinadialogue.net/article/show/single/en/5711-What-the-world-is-getting-wrong-about-China-and-climate-change.

[11] http://www.eia.gov/countries/cab.cfm?fips=CH.

[12] US EIA, 10 iunie 2013, „Technically Recoverable Shale Oil and Shale Gas Resources: An Assessment of 137 Shale Formations in 41 Countries Outside the United States”,  http://www.eia.gov/analysis/studies/worldshalegas/.

[13] Bloomberg News, 8 ianuarie 2014, „China’s 2013 Shale Gas Output Rises to 200 Million Cubic Meters”, http://www.bloomberg.com/news/2014-01-08/china-s-2013-shale-gas-output-rises-to-200-million-cubic-meters.html

[14] Oil & Gas Journal, 10 iunie 2014, „IEA outlook: ‘Golden Age’ of gas to extend to China”, http://www.ogj.com/articles/2014/06/iea-outlook-golden-age-of-gas-to-extend-to-china.html?cmpid=EnlLNGJune172014

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Domnule Cranganu,

    Man-made global warming is a farce. Numai copiii spalati pe creieri mai cred in asa ceva.

    Iar „climate change” e o porcarioara de o stupizenie nemarginita, inventata de niste escroci ca sa inlocuiasca cu ceva „global warming”-ul imposibil de dovedit. M-am uitat putin peste ce ati scris, dar, va spun sincer, nu mai iau de mult in serios autori care vor sa demonstreze ceva, indiferent ce, bazindu-se pe niste gogomanii de care rid si curcile.

    Impresia mea e ca prezenta dv aici e motivata exclusiv de interese de afaceri. Ca, adica, faceti lobby. Iar de planeta Pamint va pasa fix cit imi pasa mie de soriceii aia din San Francisco Bay Area pentru care se zbate duduia Nancy Pelosi.

    • Excelenta provocarea. Nu ca as fi neaparat de acord cu dv. in ceea ce priveste „global warming”. Dar apreciez onestitatea. Sa vedem daca o apreciaza si autorul :)

    • Ii admir pe oamenii cu convingeri foarte puternice, mai ales cand nu pot sa si le probeze. Cauzele antropogene ale global warming (or climate change) sunt greu de dovedit si nu este imposibil sa nu fie reale, dar un refuz nihilist bazat pe „gut feeling” este mult mai putin stiintific.
      Cei care refuza din start aceste ipoteze nu inteleg ca reducerea emisiilor de CO2, chiar daca nu ajuta cu nimic la evitarea efectelor mentionate mai sus, au beneficiul de a creea un mediu mai curat. Altfel vom continua sa conducem masini de 4000 cm3 si care consuma 15-20L / 100 km (faimoasele SUV) si locui in case supradimensionate cu o mare risipa de energie.

      • Corect. Cea mai mare acumulare de CO2 la nivel planetar din istorie si o crestere a temperaturii. Sa nu iti pui problema macar ca ar trebui sa monitorizezi in continuu asemenea fenomene e adevaratul nihilism.

  2. Toti combustibilii fosili trebuie inlocuiti cu energie regenerabila (solar, eolian, hidro, etc), nu cu ceva care risca sa polueze pamantul (intr-un mod diferit, ce-i drept). Doar atunci ne va fi ok.

  3. Ceea ce imi aminteste de:

    „Tragedie evitata in ultimul moment la Beijing. Nesupravegheat de parinti un copil de doar 3 ani a cazut de la balconul locuintei sale situata la etajul 14. Din fericire aerul era atat de poluat incat copilul s-a oprit la etajul 7”

  4. Man-made global warming is a farce. Numai copiii spalati pe creieri mai cred in asa ceva.

    „Copiii” de la Natiunile Unite cred altceva: Greenhouse Gas Emissions Are Growing, and Growing More Dangerous, Draft of U.N. Report Says (doar un singur exemplu)

    Impresia dv. ca prezenta mea „e motivata exclusiv de interese de afaceri, ca adica, faceti lobby” au mai avut-o si altii. Ar fi timpul ca macar unul dintre dvs. s-o si dovediti. Altfel, va trebui sa va lipesc si eu o eticheta pe frunte (si nu stiu daca v-ar placea).

    • Bun. O intrebare sincera, mai sincera decat mine: este posibil pentru un om de stiinta sa emita pareri / studii bine intemeiate despre extractia gazelor de sist ca fenomen fizic si de mediu in cel mai strict sens (nu ca fenomen social) fara sa fi lucrat pentru industria extractiva? A gazelor vreau sa zic. Adica fara sa fi avut acces la date privind tehnologia de extractie care nu sunt publice?
      Multumesc.

        • Felicitari pentru nivelul profesionist si totusi implicat public, atit in noile tehnologii ale gazelor de sist, cit si in ecologie. V-am inteles mai demult punctul de vedere. Iar imaginea mea globala despre gazele de sist s-a imbunatatit datorita dumneavoastra.

          Mi-ati promis un articol (sau serie de articole?) despre hidratul de metan, intr-un comentariu care m-a trimis la cele mai uimitoare noutati din domeniu (din punctul meu de vedere). Va mentineti promisiunea?

          Cu respect

            • Bun raspuns. Inteleg ca pana isi atinge Chevron interesele la Pungesti si prin Romania promovarea exploatarii gazelor de sist – promovare dezinteresata, fireste – va ocupa tot timpul liber.
              Apreciez onestitatea.

            • @DanielS

              Deși Chevron nu a plecat (încă) din România, eu mi-am ținut promisiunea și am trimis redacției Contributors.ro un prim articol dintr-o serie de trei, intitulată „Gheața care arde – Hazard geologic, bombă climatică sau bonanza energetică”.

              Primul articol era programat să apară joi – dar, probabil, au apărut alte „cestiuni arzătoare la ordinea zilei” și, deci, va trebui să mai așteptați.

  5. Mie China nu mi-a dat prea multe indicii ca ar pune mare pret pe viata oamenilor (poate fi si o metoda de autoaparare, fiind oricum prea multi). Ma indoiesc ca se vor grabi sa treaca la surse de energie mai putin poluante.

  6. Cu puțin timp în urmă, Andrew Revkin de la New York Times a postat un articol care oferă informatii suplimentare articolului meu:
    Accounting for the Expanding Carbon Shadow from Coal-Burning Plants

    Steven Davis of the University of California, Davis, and Robert Socolow of Princeton (best known for his work dividing the climate challenge into carbon “wedges”) have written “Commitment accounting of CO2 emissions,” a valuable new paper in Environmental Research Letters showing the value of shifting from tracking annual emissions of carbon dioxide from power plants to weighing the full amount of carbon dioxide that such plants, burning coal or gas, could emit during their time in service.

    • Iar intre timp am mai aflat si altceva. Anume ca autoritatilor statului Pennsylvannia le-au fost de ajuns doar patru ani ca sa dea publicitatii documente care atesta ca la Dimock (pe langa multe alte locuri) – acolo unde, nu-i asa, nu s-a intamplat niciodata nimic din cauza frackingului, asa cum atat de convingator argumentati intr-unul din primele dvs. articole pe-aceasta platforma – de fapt se stia inca din 2010 ca existau probleme serioase.
      http://files.dep.state.pa.us/OilGas/BOGM/BOGMPortalFiles/OilGasReports/Determination_Letters/Regional_Determination_Letters.pdf

      Vorba unuia – cine stie ce-o sa mai aflam dupa ce miile alea de sonde vor fi fost abandonate???
      Dar, zic si eu, ca prostu’ – pana la urma cui ii pasa ce-o sa se intample? Cu siguranta nu celor care-si vor fi incasat de mult profitul si vor fi sters putina.

    • Sunteti pe cat de neobosit, d-le Profesor, pe atat de inabil :-)
      Mizati pe faptul ca lumea o sa citeasca doar titlul si o sa inteleaga ce sperati dvs., anume ca vanzarile si profitul PetroChina ar fi crescut datorita exploatarii gazelor de sist.
      Ca sa n-avem discutii, redau mai jos textul stirii (scurt, de altfel). Nu cuprinde nici cea mai vaga referinta la gaze de sist. Realitatea e mult mai prozaica – cifrele PetroChina au crescut pentru ca statul a slabit putin haturile controlului preturilor.
      Las la latitudinea dvs. sa va calificati postarea.
      Altfel, e tare amuzant ca dati drept exemplu pozitiv tocmai China. O sa urmeze si Rusia, cand s-or apuca de exploatat Bazhenov shale?
      Si, oricum, aveti grija sa nu reactionati la postarea mea de mai sus despre Dimock.

      ––––––
      BEIJING — State-owned PetroChina, East Asia’s biggest oil producer, said Thursday its first-half profit rose 4 percent as sales of gasoline and natural gas increased.
      PetroChina Ltd. earned 68.1 billion yuan ($11.2 billion), or 0.37 yuan (6 U.S. cents) per share, in the six months ended June 30. Revenue rose 4.8 percent to 1.1 trillion yuan ($180 billion).
      Gasoline consumption rose 1.3 percent by volume but sales rose 9.7 percent after increases in state-set prices. Natural gas sales rose 8.9 percent after an increase in prices.
      PetroChina’s parent company, China National Petroleum Corp., has been embroiled in a corruption scandal. Its former head, Zhou Yongkang, and other present and former executives are under investigation.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultimele cărți publicate sunt Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024; Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, 2nd ed., Springer Nature, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro