joi, martie 28, 2024

Cine suntem? Mituri şi identităţi: locale, naţionale, supranaţionale

Istoria rămâne, fără îndoială, foarte importantă şi utilă atâta timp cât este istoriografie curată, corectă, şi atât. Este lecţia ultimă, apăsată de povara lucidităţii extreme din finalul vieţii, a profesorului Pompiliu Teodor către tinerii universitari clujeni, la începutul anilor 2000. Un intelectual puternic, generos şi fin (ce combinaţie rară!), lipsit de vanităţi personale şi de orgoliile celor care de regulă aşteaptă funcţii şi onoruri doar pentru motivul de a fi citit sau scris mai mult decât „oamenii de rând”, nu pentru că ar avea un proiect anume de îndeplinit în viaţa cetăţii.

Dincolo de istoriografie, atunci când istoria se îmbolnăveşte politic de obsesia modelelor, judecăţilor colective şi interpretărilor romanţate (cum fac, de regulă, istoriile oficiale), se ajunge inevitabil la fondarea unor mituri „de stat” care vor intra în conflict cu realităţile mult mai nuanţate ale lumii, cu percepţia altor naţiuni şi uneori chiar cu valorile şi identităţile generaţiilor care se succed în aceeaşi ţară. Din nefericire, România de azi trăieşte din plin (la fel ca şi cea de ieri, probabil), această dramă a dezacordurilor flagrante între ceea ce spune manualul nostru că suntem şi ceea ce ştiu sau cred alţii despre noi. E bine poate de precizat, pentru unii dintre semenii noştri, că germanii, olandezii sau englezii studiază după altă bibliografie şcolară şi nu au în curriculum „Stejarul din Borzeşti” sau „Muma lui Ştefan cel Mare”, de pildă. Este, dacă nu vi se pare prea tare spus, drama dezacordului între ceea ce ne-ar plăcea să fim şi ceea ce vedem cu ochii noştri că suntem ori putem, acasă ori în lumea mare. E drept, nu e numai România în această situaţie, în acest conflict identitar. Şi alte ţări sau culturi periferice îşi trăiesc complexele construindu-şi identităţi glorioase pentru uz intern, de care nu ştie nimeni în rest (în fond, Balcanii sunt plini de astfel de eroi locali). Dar nici să nu ne adormim conştiinţa spunându-ne acum că toate popoarele sunt la fel şi aşa trebuie să fie şcoala, plină de modele mobilizatoare şi de mituri care să-i inspire pe copii: „doar n-o să vorbim la şcoală” despre corupţia endemică din toate regimurile româneşti (înainte, în timpul şi după comunism), despre retardul şi subdezvoltarea istorice în raport cu Occidentul, despre lipsa culturii statului de drept, despre hoţia seculară (în diferitele ei forme), despre trădare, ipocrizie şi şmecherie ca mecanisme ale reuşitei, despre mizeria de ieri şi de azi, despre deficitele noastre morale şi educaţionale severe, nu? „Ce şcoală ar mai fi aceasta, ce carte de istorie?” îmi răspunde învăţătorul pe care-l cunoşteam de ceva vreme, acum retras.

Bun, înţelegem că nicio cultură mică, marginală, nu alege să predea această lecţie amară propriilor copii, ci îi lasă eventual să descopere singuri, mai târziu (cei care au şansa să cunoască lumea) sau niciodată (cei care rămân în sat toată viaţa, la propriu sau la figurat) adevărurile despre centru şi periferie, despre mare şi mic, despre semnificativ şi derizoriu, despre ceea ce contează şi ceea ce nu contează. Este, într-un fel, aceeaşi experienţă culturală tragi-comică a co-naţionalului neaoş care crede (care din noi n-a auzit asta măcar o dată în viaţă?) că cea mai bună mâncare din lume e pita cu slană şi cu ceapă. Sau că aici, în curbura Carpaţilor, suntem buricul lumii. „Grădina Maicii Domnului”, nu alta (încă mai sunt compatrioţi care înţeleg asta ad literam, nu ca pe o fină politeţe papală cu care a fost gratulat un popor în aşteptare de apreciere şi recunoaştere). Că suntem, desigur, inventatorii nerecunoscuţi ai ospitalităţii şi protocolului, bunătăţii omeneşti, onoarei şi virtuţii militare, genii ale politicii externe şi relaţiilor internaţionale, vechi atleţi ai creştinismului în Europa (totuşi, mai e loc pe la noi pentru descântece şi vrăjitoare), depozitarii iscusinţei tehnico-ştiinţifice la nivel mondial (ceva probleme avem cu Nobelul, un sistem nedrept şi meschin), talentaţi poeţi (dar, vai, netraduşi decât pe banii noştri şi necunoscuţi de publicul din afară), sportivi de performanţă (arbitrii ne cam fură însă medaliile şi golurile), beneficiarii unei „şcoli adevărate” (doar că n-avem nicio universitate în top 500, dar las’ că ştim noi, acolo e vorba numai de bani) în fine, discriminaţi la Vest, atacaţi şi prădaţi dinspre Est. Cine suntem cu adevărat, noi românii?

Chestiunea identităţilor multiple, stratificate, nu este nouă. Nici în antropologie, nici în sociologie, nici în istorie sau ştiinţe politice. Mai mult ca oricând, individul poartă în el o marcă locală (curios, dar aceasta este tot mai pregnantă pe fondul globalizării accentuate, ca o reacţie de conservare), un pattern naţional moştenit de la ancestori şi o influenţă supranaţională, cosmopolită, specifică generaţiei (indusă de tehnologie şi mijloacele de comunicare, acum de internet şi facebook, de moda şi curentele vremii, de idoli din sport, muzică, cinema, uneori din politică, de produsele culturale care circulă mai mult sau mai puţin liber etc.) La urma urmei, nici n-ar fi rău dacă am lua din fiecare nivel de identitate ce este mai bun, dar o privire mai atentă la nivelul generaţiei foarte tinere ce arată? Vedem că localismul înseamnă mai degrabă confruntarea rudimentară între galeriile lui Dinamo şi Steaua sau între CFR şi U, nicidecum grija pentru urbanism, trafic sau parcare civilizată, înseamnă o vorbire stricată de un ostentativ accent sau „limbaj” bucureştean, ardelenesc etc. (după o absenţă nu foarte lungă din ţară constat că în oraşele mari ale României se vorbeşte mai „şmechereşte” sau mai „ţărăneşte” decât cu câţiva ani în urmă şi nu înţeleg de ce, altminteri părinţii îşi trimit copiii la engleză sau germană dar româneşte se vorbeşte tot mai prost), vedem că elementul de vibraţie naţională la 1 Decembrie se cam reduce la ritualul caraghios, supramediatizat al aglomeraţiei populare la pomana cu fasole şi ciolan pe care o dau puternicii zilei (are ceva din „dărnicia” medievală a ciocoilor către amărăşteni, la ocazii speciale), iar europeni suntem cu paşaportul în buzunar şi cu preţurile noastre în Euro, la case şi maşini. iPhone 5 ne face, totuşi, cetăţeni globali şi ne arată că tehnologia americană e bine primită la liceu iar hainele chinezeşti pe care le purtăm sunt recunoaşterea apartenenţei noastre la economia deschisă. Idolii de astăzi şi vedetele de la televiziuni sunt campionii absoluţi ai kitschului, ai mediocrităţii. Mitocanii îţi râd în faţă, din BMW-uri. Avem aşadar, în satul nostru integrat, toate dimensiunile identitare posibile ale unui cetăţean al planetei, dar niciuna nu seamănă cu cele din cartea de istorie. Să ne fi schimbat noi într-atât de mult, în decursul a numai două generaţii, sau le transmitem cumva copiilor noştri, prin conţinutul educaţional caduc al şcolii încremenite în proiectul naţional paşoptist, germenii frustrărilor şi alienării de mai târziu, sentimentul că viaţa e altfel decât ai învăţat la şcoală?

Imensa vină a iluziei şi ignoranţei în care românii şi-au trăit ultimele şapte decenii de necompetitivitate naţională se datorează, ştim deja, manipulărilor profunde şi de durată ale comunismului, unele dintre ele încă active la nivelul subconştientului. Regimul de după război trebuia să vândă o poveste de succes, pentru a-şi construi o legitimitate în continuitate istorică cu dacii şi romanii, cu Gelu şi Menumorut, cu Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân şi Ştefan cel Mare, cu Nicolae Bălcescu şi Cuza („mai greu” cu numele de după 1877, datorită inconvenientelor politice). N-a mers, până la urmă minciuna ideologică a regimului s-a spart. Miturile istorice şi sociale au supravieţuit însă. Ne bântuie uneori convingerile şi discursul public, ca nişte fantome ale trecutului, resuscitate din când în când de un proiect educaţional blocat, ca paradigmă, la nivelul anilor 70 dar mult deteriorat ca performanţe şi autoritate chiar şi faţă de cel de atunci, datorită schimbărilor sociale imense prin care a trecut ţara.

Dar oare este numai comunismul singurul vinovat că nu ştim sau nu putem astăzi, ca şcoală, ca sistem, ca societate să dăm copiilor noştri şi lumii un răspuns realist, credibil şi util la întrebarea: cine suntem, ce virtuţi avem?

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. chiar asa;comunismu doar sa fie di vina?
    ca nici io nu inteleg;´´dezacordurilor flagrante între ceea ce spune manualul nostru că suntem şi ceea ce ştiu sau cred alţii despre noi.´´le atzi preluat si dvs?
    adica io ca ardelean nu exist,numa dupa ce m atzi declarat rumin?sau poate sint rumin de cind misu curajosu mi o unit neamu?

  2. „cea mai bună mâncare din lume e pita cu slană şi cu ceapă”
    Eu nu am auzit niciodată aşa-ceva în gura vreunui român. Dar am auzit francezi, germani şi britanici extaziindu-se in faţa bucatelor noastre.

    „Şi alte ţări sau culturi periferice îşi trăiesc complexele construindu-şi identităţi glorioase pentru uz intern, de care nu ştie nimeni în rest”
    Spre deosebire de mitologia întemeitoare a unor ‘ţări centrale’ de care a auzit toată lumea. De pildă arianismul.

    „Dar oare este numai comunismul singurul vinovat că nu ştim sau nu putem astăzi, ca şcoală, ca sistem, ca societate să dăm copiilor noştri şi lumii un răspuns realist, credibil şi util la întrebarea: cine suntem, ce virtuţi avem?”
    Nu. Şi nu-i nicio dramă şi niciun excepţionalism neaoş aici. Toate -ismele au contribuit la confuzia identitară, chit că e vorba de isme politice sau religioase, de-a lungul întregii istorii a umanităţii. Toate neamurile îşi plăsmuiesc versiuni edulcorate asupra trecutului, că deh, se ruşinează de crimele, fărădelegile şi atrocităţile comise de antecesori. Cîteodată, anumite capitole din istoria localnicilor sînt şterse cu totul de cuceritori, de pildă lumea şi scrierile catarilor ce au dispărut cu totul sub mătura ideologică a ocupanţilor catolici ruşinaţi de masacrele generate de propriile campanii militare [Beziers]. Uneori vestigiile unei civilizaţii distruse de invadatori provoacă un asemenea deranj psihologic încît şi la 1400 de ani de la năvala iniţială tot le mai demolează cu sîrg [afganistan – dinamitarea statuilor budiste]. Iată de ce e atît de dificil să aflăm cine sîntem cu adevărat: din cauza cucerilor şi ocupaţiilor succesive ce s-au jucat cu minţile autohtonilor pînă cînd aceştia au ajuns să-şi uite şi numele, darmite istoria. Dar nu-i niciun bai in asta: preocupările legate de originea şi compoziţia etnică a populaţiei nu-s decît o marotă de care orice individ poate scăpa la maturitate, cînd va descoperi că interacţiunea dintre oameni nu este şi nu trebuie să fie împiedicată de apartenenţa artificială faţă la un grup etnic/religios/cultural/politic. Iar virtuţile nu sînt niciodată colective, ci individuale. Cînd cineva atribuie sau încearcă să descopere virtuţi/metehne unui popor alunecă inconştient intr-un păgubos etnocentrism, in stereotipuri, prejudecăţi şi preconcepţii rasiale. Nu există popoare bune sau rele, valoroase sau derizorii, alese de vreo divinitate sau lovite de soartă. Dar există tentaţia de-naţionalizării individuale şi rîvna corelativă a căutării unei noi identităţi, imaculate, glorioase, progresiste, sub asaltul cotidianului încărcat de resentiment, frustrare, neputinţă.

  3. acelasi popor a fost si cel condus de Vlad Tepes si cel pastorit de Carol al II-lea, si cel care s-a facut cunoscut prin Brancusi si Nadia Comaneci dar si prin cersetori, retele de prostitutie si spargatori de bancomate, prin Enescu, Babes, Davila, Titulescu dar si Ceausescu, Nastase si Severin, etc. E o continua alegere pe care o facem noi si cei care au temporar puterea: ce anume vrem sa ne reprezinte, adevar sau minciuna, bine sau rau. Alegerile pe care le facem sunt cele care ne definesc, ne dau identitatea.
    In final, ca oameni si societate suntem definiti prin morala si etica; fara asta e jungla, relativism si o continua miscare browniana in care „principiile” sunt in cel mai bun caz la fel de valoroase ca si opiul. (Un exemplu: solidaritatea in sine – ca principiu – e lucru bun, dar solidarizarea in rau – contra moralei – duce la dezastre: Hitler ).

  4. Domnule profesor,

    foarte pertinenta analiza. Ma asteptam, sincer, si la cateva propuneri de ce ar trebui facut.

    Am avut ocazia sa traiesc mai mult de 15 ani prin Germania, SUA si Canada. Nu am avut ce face si am luat copilul cu mine. Am avut astfel ocazia sa cunosc sistemele educationale indeosebi in SUA si Canada. Mai putin in germania pentru ca copilul era la o scoala internationala in limba engleza si nu a stat acolo decat clasa 1-a.

    Educatia in materie de istorie este aproape inexistenta. Atentie, istorie, nu patriotismul. Acesta este prezent mult, mult mai activ decat credem noi. In Romania ideea de apartenenta nationala si patriotism a fost distrusa aproape in intregime imediat dupa 89. Plecand de la faptul ca in comunism s-a facut abuz de acesta.
    In SUA, la scoala privata fiecare zi incepea printr-o adunare a tuturor claselor in sala de sport. Se canta imnul national, pe care toti copii trebuiau sa-l stie. Inclusiv cei din clasa 1-a si a 2-a. Si nu venea nici un parinte, care plateau sume foarte frumose, sa protesteze, cum fac parvenitii din Romania, ca ei nu vor sa se cante imnul national sau ceva asemanator.

    Istorie se face din clasa a 5-a in sus. aici e de inteles. Americanii nu prea au istorie decat de 200 de ani, Totusi se preda istoria indienilor, triburile, obiceiurile samd si pe urma se preda, destul de coafat, perioada expansiunii catre vest si istoria pe care noi am numi-o moderna: razboiul de independenta, prima constitutie etc. In general, materiile ca istoria, geografia chiar si biologia sunt predate la nivele inferioare celor la care se predau la noi in anii 70-80.

    Copii nu prea stiu geografia internationala dar stiu sigur ca sunt americani, ca sunt liderii lumii, si duc mana la piept cand canta imnul national, si il canta cu patos.

    De aici si comentariile despre incultura americanilor. Habar n_au pe unde o fi Romania sau Albania sau cine vreti dar stiu al naibii de bine de ce natie apartin.

    Acelasi lucru si in Canada. Pe fondul specificului de dezvoltare Canada este mult mai deschis catre multiculturalism decat SUA. Dar patriotismul este la fel de puternic. Se canta imnul in scoli la toate evenimentele. In acest caz exista chiar o tendinta de „identitate” fata de americani. dar copii invata la istorie despre istoria nationala, atat cat este ea, (ultimii 400 ani) despre indieni, aborigeni, obiceiuri, triburi, probleme samd, dar si despre razboiul cu americanii, formarea statului etc.

    Ce am vrut sa transmit este ca:

    1. Toate curentele actuale despre federalism, globalism, samd sunt doar vorbe pentru prosti. Si nemtii si englezii si americanii si canadienii si francezii si cine mai vreti fac o foarte puternica educatie national, patriotica, atat la nivelele inferioare cat si la cele superioare.

    2. Noi am tratat cu indiferenta sa nu spun prostie educatia patriotica. Mandria natioanala nu trebuie si nu este data de rezultate sau mai stiu eu ce, ci de apartanenta la o natiune, la o societate. Mai citesc si acum aprecieri cel putin imbecile ale unora care suna cam asa: „noi ardelenii suntem mai buni ca regatenii sau moldovenii” samd. E interesant daca te gandesti ca strabunii lor au luptat pentru unire mai mult decat altii.
    3. Re-scrierea manualelor de istorie trebuie facuta. Aici e nevoie insa de o istorie reala, fara accente nici intr-o parte nici in alta. Dau un exemplu, si sper sa fiu bine inteles: fascismul este parte a istoriei Germaniei, cu bune si cu rele. Si comunismul este parte a istoriei noastre, cu bune si cu rele. Trebuie explicat in manuale si ce a fost bun si ce a fost rau si inainte de 44 si dupa, ca si dupa 89.
    4. Re-evaluarea ideii de patriotism, care trebuie re- inoculat in tinara generatie. Asa fac toti, si americanii si francezii si britanicii si nemtii ca sa nu mai vorbesc de nordici sau de niponi.

    Exista dupa mine o explicatie pentru situatia nostra. Numai dupa ce cat mai multi romani vor trai afara si vor intelege nu numai aparentele dar si dedesupturile functionarii societatilor dezvoltate la care ne uitam, vom putea sa ne raportam la ceilalti, sa ne identificam locul in lume si vom putea sa devenim cu adevarat competitivi si sa stam drept in fata celorlalti. Pentru ca nu avem de ce sa ne fie rusine. Chiar asa saraci cum suntem.

  5. Va felicit pentru acest text si pentru curajul de a pune degetul pe rana în conditiile in care UBB este condusa de unul dintre atletii de seama ai national-comunismului.

  6. De la daci si romani pana la huni si cumani care au venit peste noi si au infiintat primele state romanesti, noi am fost un neam de tarani, de pastori si lucratori ai pamantului. Nu avea elite, nu aveam invatati, nu aveam conducatori „de meserie” cum se spune. Nu degeaba spune Djuvara ca suntem intarziati cu aproape 1000 de ani. Cand altii faceau revolutii industriale noi tot tarani eram. Aveam un voiedov in frunte (maghiar in Ardeal, cuman in Valahia sau polonez in Moldova) si ala ne organiza in osti care sa se bata cu turcii.
    Si din pacate istoria mincinoasa care se preda la scoala nu ne ajuta cu nimic. Ca natie in intregul ei suntem ca un schizofrenic. Credem cu totul altceva despre noi insine. Ne fabricam o realitate complet diferita si traim in ea, ignorand la modul crunt tot ce ne inconjoara.
    Saracia de asemenea nu permite masei mari a poporului sa se emancipeze. PRecum ati spus: pentru unul care nu paraseste niciodata satul pita si slana vor fi intotdeauna cea mai buna mancare din lume. Oamenii saraci nu calatoresc, nu vad locuri si popoare diferite de ei. Oamenii saraci nu isi cumpara carti, nu merg sa vada filme si astfel raman intr-un stadiu intelectual deplorabil.
    Asta e poporul roman in majoritatea lui – un popor intarziat pe care elitele foarte putine si ele incearca sa-l traga de par inainte pe scara progresului dar acest proces e dureros daca nu vine de la sine.

  7. Fizica ne invata ca daca alegem un sistem de referinta gresit, orice demonstratie devine un exercitiu de futilitate. Logica ne invata ca pornind de la niste premise false, putem demonstra orice.
    Atata vreme cat nu stim cine suntem si ce virtuti avem, n-avem nicio sansa sa ne ridicam.

  8. Un nou episod din ciclul eternelor lamentări de intelectual tragic al unei culturi marginale. Intelectualitatea românească actuală pare să se fi plafonat la acest nivel de 23 de ani încoace.

    Pentru o atitudine mai constructivă, pentru a ieşi din acest cerc vicios, primul pas este ca intelectualitatea românească să evadeze din capcana propriei auto-flagelări, şi să creeze o nouă paradigmă, independentă de o locomotivă culturală străină sau alta. Până când intelectualitatea românească nu va învăţa să fie propria locomotivă, să gândească singură, în interesul propriului popor, va rămâne mereu în această stare de frustrare sterilă şi auto-destructivă.

    Şi de fapt singura astfel de nouă paradigmă posibilă, este cea care înlocuieşte filozofia sterilă cu acţiunea. Energia vitală a unei culturi se manifestă nu în teoriile sau conceptele sale, ci în acţiunile sale. În loc să întrebăm „cine suntem şi ce virtuţi avem” mai bine să întrebăm „Ce e de făcut?”.

    • @A.Cabuz
      Va atrag atentia ca atat analiza cat si actiunea sunt necesare, fiecare cu rolul ei. Nu avem prea putina actiune din cauza ca am avea prea multa analiza. Iar rolul intelectualului este cu precadere cel de analiza si in secundar de a oferi posibile solutii plecand de la o analiza corecta.

  9. Felicitari. Aceste intrebari trebuie puse, macar in mintea generatiilor care sunt in sistemul educational. Ii va face sa se astepte la ceva diferit atunci cand vor termina scoala si vor dori sa se integreze intr-o societate, romaneasca sau nu.
    Pe unii ii va face sa se pregateasca pentru ceea ce vor afla.

  10. „E bine poate de precizat, pentru unii dintre semenii noştri, că germanii, olandezii sau englezii studiază după altă bibliografie şcolară şi nu au în curriculum „Stejarul din Borzeşti” sau „Muma lui Ştefan cel Mare”, de pildă. Este, dacă nu vi se pare prea tare spus, drama dezacordului între ceea ce ne-ar plăcea să fim şi ceea ce vedem cu ochii noştri că suntem ori putem, acasă ori în lumea mare.”

    Germanii, olandezii si mai ales englezii studiaza in scoli istoria, diferenta este ca acolo nimeni nu contesta istoria nationala. Exista un respect fata de istorie fata de eroi care sunt tratati cum se cuvine. Desi nu par olandezii si englezii sunt mai nationalisti decat romanii, mai mandrii de originea lor doar ca nu si-o manifesta pueril ci ipocrit. Emigrantii au foarte multe drepturi in cele doua tari dar pana la un punct peste care pot trece doar nativii. Cartile, filmele, de istorie sunt construite in jurul evenimentelor istorice marcante al englezilor si scot mai intodeauna in evidenta rolul extraordinar jucat de englezi sau olandezi, de la cel mai neinsemnat cetatean pana la regi. Eu cred ca ar trebui sa fim mai conservatori cu modul nostru dea fi, de a trai fara sa ne intereseze de ceea ce spun altii despre noi, sa-i facem sa ne accepte asa cum suntem, pentru ca acelasi lucru il fac toti ceilalti europeni. Comunismul a dus in derizoriu istoria s-a folosit de istorie atat de mult, a transfort-o intr-un instrument artificial de ridicare a mandriei nationale, uzand-o prea mult. Poate ca ar trebui azi sa repunem istoria acolo unde-i este locul si menirea, aceea de a transmite romanilor ceea ce sunt, de unde se trag si mai ales ce virtuti avem.

  11. Faptul ca tu faci o constatare, nu inseamna automat ca ii confera si veridicitate. Sa sti ca in general am vazut oameni care atunci cand au un scop comun, se alieaza. Nu uita in articol sa iti exprimi parerea personala, nu concluziile altora, pe care nu ii poti verifica de obiectivitate.
    O zi buna!

  12. citesc comentariile, hai sa fim seriosi!

    cati dintre noi privesc cu discernamant la trecut? Cand adesea nu-si folosesc discernamantul pentru ce traim in prezent…

    nu intelegem ca poti admira un personaj istoric, o perioada istorica, in ciuda rezervelor rationale pe care le ai pentru ei? Il poti admira pe Vlad Tepes, desi ai rezerve (si cred ca oricine sanatos la cap are rezerve) in privinta metodelor sale. E vorba aici de apartenenta la anumite valori spirituale care unesc o comunitate de oameni, nu e vorba de discursuri. Cand incep discursurile ne incurcam.

    Problema e ca a-ti accepta greselile cu fruntea sus, a le recunoaste nu inseamna nicidecum o negare a identitatii tale. Ci o adancire a ei, o aprofundare care ii da forta.

    Poti admira pe cel care greseste dar suntem noi, ca indivizi, ca natiune, capabili de aceasta generozitate plina de discernamant; de complexitate pana la urma? Aceasta e intrebarea.

  13. in romanica se studiaza istoria care sa formeze omul nou de romanica.
    daca s ar studia disciplina istorie,ea ar trebui sa concorde cu ce spun istoriile celorlalte tari din Europa.
    ptr ai ajuta pe unii de pe-aici care vorbesc de patriotismul occidental:in scoala copii germani sint invatzatzi ca poporul lor sub conducerea lui Hitler a facut mult rau celorlaltzi.
    ashtept sa vad cind copii ruminilor vor fi invatati,ca dupa ce regatul a anexat Transilvania,aproape jumatate din populatzia comunitatii ardelene a fost purificata etnic.

    • @dusu: va rog sa detaliati despre:
      „dupa ce regatul a anexat Transilvania, aproape jumatate din populatzia comunitatii ardelene a fost purificata etnic”

      despre „anexat” – cred ca ati exagerat, din cate stiu ambele parti au fost de acord.

      dar despre „purificare etnica” nu am intalnit surse credibile pana acum. poate indicati dvs.

      cine sunt „ruminii” ?

  14. Domnule profesor Naumescu,
    despre cine vorbiti ca nu stiu cine sunt ?
    Textele astea generaliste promovate de intelectuali ca dvs. sunt daunatoare. La fel de daunatoare ca cele scrise de comunisti si altii ca ei de dupa 1989.
    Faza cu ospitalitatea stimate domn exista.
    Lumea in care traiesc in comunitatea mea este respectuoasa si isi trateaza oaspetii de peste tot cum se cuvine.
    Zilele trecute un maghiar din Tirgu Mures, intilnit din intimplare si care m-a oprit pentru ca imi auzise o opinie mi-a zis ceva ce nu stiam, desi am virsta dvs. .
    Ma intreba daca stiu de ce maghiarii din Transilvania sunt altfel decit cei din Ungaria ?
    Se referea ca sunt mai ospitalieri decit maghiarii din fara Romaniei.
    Spunea si sustinea cu argumente ca din cauza romanilor.

    Stiti de ce tot partenerii din SUA sau EUROPA de vest ne tot multumesc pentru ospitalitate dupa ce ne viziteaza ?
    Pentru ca chiar suntem ospitalieri.
    Eu nu dau prea multi bani pe statisticile asta luate asa dupa ureche din tot felul de opinii.
    Cei care fac ca ROmania asta sa functioneze si sa existe cu siguranta ca nu au nici o problema de inferioritate, iar internetul la ora actuala iti ofera usor surse de informare diverse.
    Stiti cine a reusit sa creeze aceasta neincredere intre privati ?
    STATUL si toate slugile lui super birocrate.
    Statele occidentale sunt cum sunt dintr-un motiv simplu stimate domn Naumescu : STATUL este mult mai mic decit la noi, iar oamenii au posibilitatea sa dezvolte diferite proiecte mult mai usor.

    Proiectul la care lucrez cu niste tineri profesori de la UNiversitatea Bucuresti este cel legat de conditiile de infiintare a unor partide politice si pragurile electorale.

    Stiti citi oameni pot sa infiinteze un partid in Italia, Franta, Germania, Olanda ?
    1 in Germania si Franta, minim 3 in Italia si Olanda.
    Stiti citi oameni pot sa formeze un partid, sa zicem Partidul Naumestilor din Manastur – Cluj , ROmania ? trebuie minim 25000 de semnaturi din 18 judete .
    Libertatea si usurinta de a face ceva intr-o comunitate duce la competitie si concurenta si duce la final la o selectie, inclusiv a valorilor promovate si a istoriilor acestui popor format din multe triburi/comunitati, care culmea sunt la fel ca cele din occident sau america de nord.

    • @Dan Maşca, întru totul de acord cu dumneavoastră. Obsesia identitară ce bîntuie mediile intelectuale şi politice este contraproductivă. Avem tot soiul de polemici sterile asupra trecutului in loc să încercăm să conservăm şi să introducem in circuitul comercial ceea ce este frumos şi reprezentativ in tradiţia noastră, de pildă bisericile de lemn din Ardeal sau culele din Oltenia [acele biserici arată deplorabil, o spun ca ateu, şi, dacă aş putea, dacă ar exista vreo procedură administrativă de preluare a tutelei/pazei juridice, aş investi direct in restaurarea lor]. Despre asta ar trebui să discutăm: despre cum să valorificăm patrimoniul cultural, eventual învăţînd de la alţii [olandezii au putut să-şi transforme ruinele unor mănăstiri in resorturi hoteliere de lux, noi de ce nu am putea?]. Are sens să ne îndoim asupra gusturilor culinare neaoşe -pasămite etnocentriste- in loc să le aşezăm şi individualizăm pe harta turistică a Europei?

      Eu nu cred că naţionalismul românilor este atît de viguros, vehement, agresiv incît să merite vreo dezbatere. Din contră, căderea partidelor şoviniste, xenofobe precum prm şi png, spune cu totul altceva despre majoritate. Ba mai mult: lipseşte din peisajul politic orice proiect naţional, orice tentativă de a gîndi şi proiecta România in afara structurilor europene [cum există de pildă in UK, Olanda, Cehia]. Bîzdîcul uslaş la adresa Europei nu poate fi considerat ca mostră de naţionalism, reacţiile opărite ale unui crin sau ponta îs doar idiosincrasii personale ale liderilor socialişti [şi-s la fel peste tot, din portugalia pînă-n grecia, ba chiar mult mai năstruşnici şi violenţi prin alte părţi]. Politrucii români nici nu se pot imagina in afara Uniunii, darmite să conceapă de capul lor un proiect naţional de reconstrucţie.

  15. foarte multi intelectuali s-au pervertit amagiti de mirajul occidentului,si-au inoculat aceasta idee si poporenilor fortati sa treaca de la statutul de taran la cel de muncitor,iar de la muncitor la cel de ,,baiat destept,,.Cind dupa anii 90 scoala in general si istoria in special s-a facut ,,dupa ureche,,cind parintii-prea ocupatii cu serviciul-nu si-au mai putut indruma corect copii,cind politica sociala a avut tot felul de derapaje,cind intelectualiiadevarati s-au retras,,intr-un turn de fildes,,si nu au coborit in urbe,superficialitatea si-a gasit drumul liber.

  16. O fi fost si Eminescu saracu’ tot comunist cand si-a scris poeziile – vezi Scrisoarea a III-a ?!

    (E retorica domnule Valentin Naumescu, nu-i nevoie sa raspundeti…)

  17. Pe cat punem pariu ca la noi n-o sa (mai) faca nimeni niciodata vreun film (sa spunem) in genul „Bravehart”?

    Las’ ca-i bine asa, murim toti „politically correct”. Sau nu…?

  18. Domnule Naumescu,

    Va felicit pentru curajul de a pune puncul pe i.

    Cred ca noi trebuie sa intelegem cine suntem.

    Nu ma intereseaza ce fac americanii, englezii sau germanii. Ma intereseaza ceea ce mi se pare adevarat. Cum sa fie buna o minciuna de genul „noi suntem un popor viteaz”?

    Cred cu tarie ca adevarul trebuie spus si acceptat. Si daca nu este placut, trebuie schimbat comportamentul, telurile si felul in care facem lucrurie. Nu cred ca putem da inainte cu minciuni si fantezii istorice menite sa faca un popor mic si relativ neinsemnat sa se creada un popor viteaz si deosebit.

    Pentru celelalte opinii:

    Desi nu sunt de acord cu modul de purtare al americanilor, germanilor, etc, as dori sa atrag atentia ca pana la urma SUA este cea mai puternica tara din lume si germanii printre cei mai ordonati si competenti, etc. Noi nu suntem nici una nici alta.

    Adevarul este dureros, dar numai spunand adevarul (cu blandete) putem sa dam inainte.

    Romanii se duc astazi la vot sa voteze pentru „caderea dicatatorului”. Acest popor se crede suveran si luminat si destept si frumos si indreptatit la o viata mai buna. Nu cred ca un astfel de popor poate sa dea inainte.

    • @Nicolae Tecu. Văd că vă pretindeţi deţinătorul unor adevăruri preţioase asupra românilor. Dar nu înţeleg de ce, după ce clamaţi ritos că „adevărurile” trebuiesc rostite, încheiaţi replica lăsîndu-ne in ceaţă şi plecînd pe furiş cu adevărul ţinut incă sub obroc. Iată, aţi dat peste un român curios care vă roagă frumos să împărtăşiţi din cunoaşterea dumneavoastră cu restul consîngenilor:
      1. Cine sîntem cu adevărat? [că înţeleg că nu sîntem urmaşii romanilor/dacilor/slavilor/cumanilor/vlahilor şi că am fost minţiţi pînă acum]. şi nu-i nevoie să fiţi blînd cu mine, sînt obişnuit cu vorbe grele şi tirade abrupte.
      2. Ce virtuţi avem? virtuţi, nu defecte, că asupra bubelor şi metehnelor tot românul se pricepe să rumege frazeologii şi panseuri patetice. Deci, încă o dată, ce virtuţi avem? enunţaţi vă rog măcar o singură virtute naţională! Sau măcar spuneţi aşa: românii nu au nicio virtute sau dacă au avut au pierdut-o pe drum.
      Asta, binenţes, dacă sînteţi dispus să acordaţi neamului şansa nesperată de a evolua prin debarasarea de mitologia falsă, de minciunile oficiale, de propaganda patriotardă..

    • Cati irlandezi ati auzit dvs ca se declara apartinand unui „popor mic si relativ neinsemnat”? Sau cati japonezi?

      Educatia fratilor e intr-adevar esentiala. Noroc ca nu-mi pun sperantele intr-un sistem infestat deja de tot felul de apatrizi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro