joi, martie 28, 2024

Congresele partidelor nu sunt evenimente importante (O grilă subiectivă de observație și interpretare pentru tinerii analiști)

Congresele nu au nicio consistență doctrinară sau politică şi nici nu au vreo influenţă direct asupra realității sociale. Ele sunt ritualuri simbolice, de perpetuare a puterii si de relegitimare. Doar naivii îşi bat capul și le bagă în seamă, doar cei care cad în capcana politicii le consideră evenimente importante pentru reînnoirea sau primenirea clasei politice.

Congresele partidelor politice sunt evenimentele cele mai mediatizate din România politică. Se vorbeşte cu luni de zile înainte ca ele de aibă loc, se fac pronosticuri și se scriu hectare de analize. Mă rog, un fel de a spune analize, pentru că sunt mai mult niște însăilări pline de stupidităţi sau opinii de bun simt, dar desprinse de realitatea politică. De ce se întâmplă asta este destul de simplu de explicat. Congresele sunt niste meta-evenimente, organizate ca ritualuri politice, făcute să aibă alte funcții decât cele pe care le declară în mod direct.

Congresele partidelor aflate la putere nu sunt nici măcar momente demagogice sau populiste, chiar dacă uneori sunt considerate astfel. Ele sunt momente elitiste pure, contrapopulare, se referă doar la partid, nomenclatură sau militanţi. România sau restul populaţiei sunt doar referinţe secundare, de fundal. Orice congres se referă doar la posibilitatea de a câștiga din nou, la metode de a păstra puterea şi la oamenii care pot face asta. Nu sunt moment de bilanţ, de analiză sau de autocritică și nici un prilej pentru proiectarea unui viitor mai fericit.

Deci, să nu cerem congreselor politice ceea ce nu pot da, să le privim în lumina funcționalităţii lor reale pentru dinamica puterii. Facem aici diferenţa cuvenită de Congresele partidelor aflate în opoziție, mai ales cele ce urmează pierderii puterii, căci acelea se deosebesc semnificativ de cele ale partidelor care se află la putere. Semnificativ, aș spune, însă nu radical diferite. Dar scopul analizei noastre este să aducem câteva elemente de simbolică politică și mitocritică în analiza unui congres de partid aflat la putere, în cazul nostru cel al PDL.

  1. Congresele partidelor nu vor schimba ordinea politică din partidul respectiv decât dacă partidul se află în opoziţie. Congresul de opoziție este o vânătoare de vrăjitoare şi are ca scop principal să-i pedepseapscă pe cei care au pierdut puterea și au luat funcțiile din administraţie de la gura activiștilor și familiilor lor. Congresele nu propun noi ordini de valori, ele pot doar să pedepsească și să impună un individ care să le taie capul vinovaţilor. Asta este singura schimbare reală pe care o face un congres de opoziţie. Nici măcar nu poate să gândescă ceva pentru viitor. Nu, congresul din opoziție dă senzaţia că a votat pentru schimbare dar, de fapt, dă securea în mâna unui nou călău, investit.
  2. Congresele partidelor aflate la putere nu pot trece peste deţinerea puterii și nici nu au curajul să mute decisiv pentru schimbare pentru că s-ar produce o fractură în ceea ce privește distribuţia puterii din administrație, de care este legată ierarhia internă de partid. Este greu de închipuit un asemenea proiect de tranziție pașnică a puterii în familie, între grupuri. Transmiterea puterii este acceptată doar în cazul pierderii unei bătălii electorale.
  3. Un ritual al autorității. Orice congres sau convenție este un ritual politic menit să reafirme structurile de putere existente şi, eventual, să readucă la ascultare pe cei care au luat-o razna pe calea ideii de reforma ori a celei de schimbare de generaţii. Nu se organizează congrese pentru a divide sau ceda puterea, ci pentru unicul scop de a se întări puterea sau autoritatea. Uneori acest ritual este realizat și pentru societate, pentru a se arăta ceva, pentru a se confirma unitatea unui partid şi pentru a se păstra o speranță pentru militanţii din nucleul dur al partidului. Ca ritual politic, congresul nu este un ritual de iniţiere, ci un ritual de reînvestire căci afirmă continuarea focarelor de autoritate, împotriva unor clevetitori, a atacurilor presei şi chiar a opiniei publice care arată, prin sondaje, că nu mai iubeşte formațiunea politică respectivă.
  4. Ritualurile politice sunt standardizări, forme fixe de expresie, dramatizări. La congrese putem descoperi numeroase fetişuri sau tabuuri. Menționez unul singur, pentru început: mistica luptătorului neînfrânt, tema centrală a lui Emil Boc, care a spus de mai multe ori că a câștigat toate bătăliile la care a participat. Cei din sală au uitat realitatea statistică, adică faptul că în 2004 şi 2008 partidul condus de Emil Boc a pierdut alegerile, dar a fost menținut la putere prin contribuţia sau victoriile preşedintelui Traian Băsescu.
  5. În cadrul congresului unui partid aflat la putere opozantul principal al liderului se autoselecționează şi este încurajat dinafara partidului de către media, analiști, opoziție sau chiar oameni de afaceri. Opozantul se defineşte singur ca un Iuda, ca fiind un principiu negativ care sparge unitatea şi armonia internă. Lui i se dă iluzia că ar putea să câştige și asta îl pune în fața posibilității de a face greșeli, mai ales pe aceea de a critica partidul. De regulă, el nu va critica niciodata direct şi nominal pe șeful cel mare, dar va face aluzii care vor fi interpretate ca atare.
  6. Congresul ca ritual politic este destinat în primul rând producerii de emoţie. Este cea mai bună fabrică de emoţii și acest lucru se vede mai ales în momentul de vârf: discursul Marelui Șef. În timpul discursului șefului suprem emoţia este la paroxism, nu se aude în sală decât blițul aparatelor de fotografiat. Oamenii se ridică şi aplaudă frenetic, de regulă, peste 30 de secunde. Un șef cu mare sensibilitate poate recepta direct această emoție, poate chiar să lăcrimeze sincer partajând cu sala un fluid de emoție real. Traian Băsescu a jucat perfect acest rol, a reuşit cu grijă să programeze o ordine neculminativă, pentru a evita derapajele posibile, a construit o emoţie puternică iniţială de la care să decurgă restul lucrurilor. Prin tradiție, în congresele de la noi, se preferă un crescendo, unde şeful vine în momentul culminant, dar Președintele României știa ce poate și a preferat să taie orice rezistenţă de la început. După plecarea șefului și ieșirea din sală, toți dau buluc sa iasă afară să fumeze, să scape de atmosfera încarcată, de aceea în cele mai multe situatii se dă o pauză, pe motivul că trebuie condus șeful. Cei aflați în echipa de conducere nu ies afară, ei trebuie să stea acolo ca o continuitate, dar și pentru că nu s-ar potrivi cu starea celor aflați pe hol, ar putea devveni paratrăznete de descărcare a emoţiei colective.
  7. Discursul Marelui Şef este momentul cel mai încărcat de emotie, iar un șef cu inteligență socială nu va scăpa niciodată acest moment pentru că este prilejul care face să își piardă din credibilitate discursurile alternative sau contradictorii. Traian Băsescu a realizat, prin momentul înlăcrimat al povestirii privind întoarcerea spatelui de către Petre Roman, un moment esențial pentru supunerea ritualică a tuturor la conducător. În caz contrar, le-a transmis Președintele, priviţi la destinul celui care nu-l recunoaşte pe șef: se pierde în jungla politică. Un Congres fără un asemenea moment se poate transforma într-o rebeliune cu justificarea că este nevoie de ordine și autoritate.
  8. Frica de izolare, de a rămâne singur în faţa unei posibile schimbări a puterii, a judecăţii sau a DNA, este cel mai tare sentiment de emoție negativă care domină sala unui congres. Șeful cel mare știe acest lucru, a dat dovezi că nimeni nu este protejat dacă face paşi greşiţi, chiar dacă se află încă la putere.
  9. Discursul şefului declanşează starea de idolatrie, necesară în cadrul unui asemenea ritual. De aceea, șeful nu va rămâne printre oamenii din partid după discurs, nu ar fi indicat să se retragă înapoi la locul lui. Este indicat ca după discurs să plece pentru a nu se risipi emoţia, să plece aşa cum a venit, pe neaşteptate. Șeful nu trebuie să dea niciodată certitudinea că va veni la Congres, obţinând astfel culpabilitatea și nesiguranța celor din sală, pentru ca atunci când intră, efectul să fie maxim.
  10. Iluziile opozantului și utopiile lui sunt singurul element de noutate şi speranță aduse de un congres. I se creează iluzia că este susținut de peste tot, că societatea îl așteaptă ca pe un mare reformator, că i se vor uita toate păcatele vechi sau noi. Norocul opozantului este că nu are șanse să câștige, pentru ca ar fi văzut că simpatia asta spontană ar fi durat mai puţin de 24 de ore, după victorie ar fi devenit la fel de indezirabil ca și orice lider al partidului său.
  11. Congresul PDL, ca orice congres al unui partid aflat la putere, a fost un congres de afirmare şi re-generare a puterii. Scopul principal a fost cel de perpetuare a puterii, de aceea sloganul principal al membrilor cei mai războinici a fost următorul: vom ieși întăriți din această bătălie. Un asemenea eveniment ritualic are și rolul de a ține conflictul din interior (de regulă, conflict pentru resurse de putere) la un nivel tolerabil şi controlabil.
  12. Drama challangerului: el nu are cum să câștige pentru că nu are un steag. Emil Boc a venit cu steagul partidului, lui Blaga nu i-a mai rămas nimic altceva decât să meargă împotriva steagului partidului. Nu avea cum să câștige, era din start doar un sparring partner, chiar dacă era unul tare. A vorbit bine la Congres, dar discursul său a venit după ce Traian Băsescu a creat o atmosferă de emoţie solidară şi frică de a te opune unei asemenea emoţii integratoare.
  13. Congresele politice sunt atent regizate după scenarii şi tehnologii complexe. Analiştii naivi se plâng că au văzut elemente de regie sau detalii nespontane. Păi tocmai asta este esența unui Congres, nimic nu trebuie lăsat la voia întamplării. În PSD, pierderea lui Ion Iliescu a fost multă vreme pusă de el şi echipa sa pe seama faptul că marele regizor, Octav Cozmâncă, a fost scos de la masa de regie de dispariția tragică a soţiei, cu o zi înainte, iar înlocuitorul lui nu avea chiar atâta experienţă în impunerea de proceduri. Procedurile tehnice sunt importante şi deloc neglijabile în configuraţia votului şi a rezultatelor.
  14. Lumina şi sunetul. Dacă sunt de partea șefului de partid, atunci discursurile se vor auzi inegal. Partea de sală unde vor fi grupaţi simpatizanții opozantului va fi privată de sunet puternic şi de lumină, discursul opozantului va fi lucrat tehnic încât poate părea anemic şi neconvingător, ezitant. Din contră, conducătorul partidului va beneficia de muzică victorioasă, înainte şi după, de întreruperi cu aplauze și ridicarea sunetului la maximum. Ritmul îi poate fi dat de pauze și de ridicări de sunet pentru cuvintele puternice care devin semnale de ridicare a publicului în picioare.
  15. În regia congreselor mari este încurajat să intre al treilea candidat, clovnul, nebunul regelui. El este foarte important în detensionarea sălii sau chiar pentru a spune lucruri grave, dar care să nu conteze în lupta din cei doi candidați principali. Clovnul, dacă este inteligent şi bine ales, va primi aplauze ca şi Marele Șef, urmând ca lupta dintre cei doi candidați să nu mai fie un război de aplauze, ci unul al ordinii existente în partid.
  16. Clovnul este şi un bun teritoriu unde se pot refugia cei mai mari oportunişti, ca nu cumva să se adune la Opozant, pentru o masă critică semnificativă care să rupă balanţa. El este un fel de supapă de siguranţă necesară şi este folosit strategic şi tactic pentru diferite modalități de redistribuție, mai ales când există posibilitatea unui tur doi, dar şi pentru a nu exista un al doilea tur de scrutin. Insula Clovnului este una de pe care se poate apoi sări cel mai ușor în barca celui care a învins fără mustrări evidente de conştiinţă şi fără ca saltul să fie prea lung.
  17. Clovnul va fi răsplătit, nu doar de sefi, dar şi de multime. Domnul Paleologu va fi ales vicepreședinte fără probleme, a avut o funcţie socială şi politică importantă.
  18. Orice congres este un eveniment al negocierilor între tabere. Se distribuie liste în sală, se controlează votul prin cele mai subtile metode, se vând și se cumpără diferite funcţii, la nivelele intermediare se fac transferuri de membri între echipe.
  19. La congrese, bărbaţii se îmbrațișează și ritualul pupăturilor pe obraz este un rit de neagresiune. O formă de salut care arată că încă este pace. O formă de liniştire care îl asigură pe individ că mai există punți, iar cel care iniţiază sărutul (tradător, de multe ori) este cel care arată supunere sau cel puțin neutralitate.
  20. Mistica este la ea acasă în timpul congreselor şi fantasmele colective reînvie. Am râs copios la ultimele alegeri, alături de o lume întreagă, de flacăra violetă şi obscurantismul asociat cu ea. Aţi văzut cravatele violete ale lui Emil Boc și Vasile Blaga, oamenii care urmau prin competiţie să producă un lider providențial pentru viitorul României?

Nu trebuie să aşteptăm prea multe de la un congres politic. Este important doar pentru cei care sunt membrii sau simpatizanții partidului care-l organizează. Dacă am fi mai deștepți nu am mai face atâta caz de congresele politice. Ele nu sunt evenimente importante!

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Ce uita d-l Dincu sa spuna e ca interg textul articolului e valabil pentru clasa politica din Romanika,indiferent de culoare. In tarile cu adevarat democratice, un congres inseamna si altceva. Pariez ca daca ar fi scris despre un congres al PSD , articolul d-lui Dincu ar fi ,,sunat” altfel. O zi buna !

    • @sile
      articolul domnului dancu, este o analiza imagologica, valabila pentru toate partidele politice, indiferent de tara! sigur ca sunt nuante de context si actori politici, dar structural nu exista diferente majore!

  2. Un articol destept!! Pe bune!! Nu e ceea ce se cheama analiza politica,dar nici nu se desprinde din sfera analizelor cu totul. Sociologul depaseste omul politic .Binecunoscut. de altfel. Asa ca, domnule Dancu, parererea mea este sa extindeti observatiile , cercetarile , reflectiile la fenomenul „congreselor” politice indiferent de coloratura lor si sa le coroborati cu cercetarile aplicate masei participative, mai mult sau mai putin electorale. Oare nu e vorba aci despre un domeniu care s-ar putea numi …socologia puterii politice? Mi se pare ca ar fi loc de aprofundare a „domeniului” si ar avea utilitati foarte fecunde in plan social mai larg. Chiar daca acum si aci de fata procedati la „piscaturile” de rigoare, anti PDL fireste, articolul dv are o deschidere mult mai larga ce merita osteneli mai indelungate , dar benefice in viitor. Si as aduga, nu prea indepartat, cand va fi nevoie imperioasa de o asezare mult mai cuprinzatoare a politicului pe problematica dezvoltarii romanesti de ansamblu.

  3. articolul asta ar fi fost mult mai interesant inainte de congres. Dupa, ar avea rost doar intr-o perspectiva comparata. Asa, pare mai mult o descriere care vinde iluzia ca totul se stia de dinainte. Eh, niciodata nu-i chiar asa …

  4. Acest articol ar trebui citit de totii cetatenii cu drep de vot pentru a intelege doar un mic segment al manipularii la care sunt supusi atat ei cat si cei care-i reprezinta la nivel local sau central. Din pacate cetatenii, in marea lor majoritate, au fost si sunt f. usor de manipulat de dimineata pana seara incepand de la nivelul administratorului de bloc, continuind cu functionarul public, mass-media, corporatii, etc, etc, si culminand cu conducatorii politici locali si mai ales nationali. Stiinte sociale, precum Sociologia si Psihologia sunt folosite nu pentru a face pe oamenii de rand sa inteleaga cum functioneaza societatea si care ar trebui sa fie relatiile sociale dintre oameni in cadrul unei societati democratice si civilizate. Dimpotriva, aceste stiinte au fost si sunt folosite doar de un grup restrans de persoane aflate in preajma si in slujba clasei politice cu scopul de a manipula, dezbina si supune poporul roman aceleiasi „tagme de jefuitori” care provin din vechile structuri comunisto-fesenisto-mafiote si care azi culmineaza cu cei care graviteaza in jurul Mafiotului-Sef, Traian Basescu, si a slugilor lui josnice. De aceea, d-le Dancu, va trebui sa faceti efortul ca, impreuna cu alti intelectuali patrioti, sa educati macar pe cei din tanara generatie in asa masura incat sa nu mai constituie doar o masa de manevra la cheremul unor jivine politice precum Traian Basescu, Elena Udrea, Blaga, Boc, EBA si ceilalti netrebnici si incompetenti. In ciuda unor cuvinte grele adresate celor care, prin „politica de clan” pe care o fac, au dus la sinuciderea unei persoane dragi mie, sper ca-mi veti publica acest comentariu.Va multumesc!

  5. O abordare ex cathedra este oricand binevenita pentru ceea ce denumiti analistii tineri. Din pacate, nicio lectie, oricate enunturi, concepte si teorii ar contine, nu poate tine locul unei analize politice concrete, care se brodeaza pe fapte si evenimente sociale.

    Din aceasta perspectiva, este evident ca riscati o generalizare care nu poate fi sustinuta, atunci cand afirmati despre congresele partidelor ca nu sunt evenimente importante, pentru ca nu tineti cont de o serie de caracteristici socio-politice ale acestora.

    Congresul unui partid de talia PDL, care este principalul component al coalitiei de guvernare, nu are cum sa nu fie un eveniment important, atunci cand deciziile sale politice devin hotarari de guvern care privesc soarta a 22 de milioane de romani.

    Oare in manualul d-stra nu scrie ca, in extremis, nu conteaza cum se numeste un partid, ci important este cine il conduce?! Cel putin din acest punct de vedere, alegerile din PDL ar fi trebuit sa fi fost un eveniment important si pentru restul cetatenilor, care nu sunt membri de partid sau simpatizanti, dar care sunt victimele unui grup restrans de interese, coagulate intr-un partid de dreapta, care reprezinta osatura unui Guvern corupt si incompetent.

    Ca nu s-a intamplat asa poate avea o singura explicatie, reproductibila aproape 100% in cazurile de acest gen, respectiv ca perceptia sociala despre Congresul PDL a fost cea a unui Congres aranjat, menit a evita schimbarea si a conserva status-quo-ul de partid, implicit guvernamental. Pacat!

  6. Lumea moderna,politica si economica presupune o permanenta si absoluta manipulare a individului,dupa „regulile” domeniului.
    Cita vreme politica inseamna pasi catre putere,nu este de mirare ca cei care o doresc sa o cistige,utilizeaza numai tehnici de manipulare,in care „proiectul politic,economic si social national” inca n-a devenit unul insotitor in Romania.
    Lipsa proiectelor face ca evenimentele zilnice din partide,dar cele de alegeri sa fie nimicuri mai mult sau mai putin importante,pentru noi.

  7. Un lucru nu inteleg: ce cautati in PSD ?

    Inteligenta Dv. ar trebui sa va orienteze spre etica.
    Iar creatia lui ion iliescu doar morala nu poate fi, cofirmata si de specimenele ce populeaza partidul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro