Nimic surprinzător în atenţia pioasă cu care se apropie de comunism vocile intelectuale ale stângismului autohton. Direcţia pe care o ilustrează, cu mai mult sau mai puţină energie polemică, nu poate exista în afara acestui filon resentimentar şi utopic pe care îl cuprinde în fibra sa marxism- leninismul. Inevitabil, critica ce se îndreaptă împotriva capitalismului global se va revendica de la punctul de pornire hrănit de sevele raţionalismului leninist. Comunismul devine, în această ordine a discursului, reperul de neevitat. Radicalismul prometeic se întoarce la originile sale.
Umanism şi modernizare
Simbolic, în această ecuaţie a recuperării comunismului, modernizarea şi umanismul revin, obsesiv, spre a evoca puterea de edificare şi de zidire a totalitarismului. Este această strategie o asumare, deliberată, a liniei de justificare pe care nu a abandonat-o, niciodată, socialismul real. În pofida erorilor, a impasului în care se poate ajunge, comunismul înseamnă, înainte de toate, progresul material şi emanciparea fiinţelor de sub povara jugului pe care îl făureşte exploatarea întemeiată pe proprietatea privată. Ipoteza comunistă este fondată pe această temelie dialectică. Expansiunea ei universală este inseparabilă de apelul mistic al acestor idei. Entuziamsul stângiştilor români este ecoul, întârziat, al acestei pasiuni globale care a fost comunismul.
Comunismul s-a dorit a fi această cetate ideală dominată de efigiile, gemene, ale raţiunii şi egalităţii. Şigaliovismul trezit la viaţă, ambiţia de a nivela şi de a lichida, patima exterminaţionistă, toate acestea sunt forme prin care se manifestă, istoric, ţelul ultim al revoluţiei. În raport de acest obiectiv care nu poate fi abandonat, costul vieţii umane este secundar. Ceea ce Herzen anticipa la mijloc de secol XIX este realitate, un veac mai târziu. Idealurile sunt invocate spre a justifica supunerea şi modelarea destinelor concrete. În aşteptarea mântuirii, toate sacrificiile sunt raţionale şi legice. Cei care se opun acestui curs sunt lichidaţi, fără ezitare.
Modernizarea şi umanismul comunist, atât de seducătoare în geometria lor procustiană, sunt dominate de amprenta, teribilă, a acestui amoralism prometeic. Societatea se reduce la un uriaş bloc de plastilină pe care inteligenţa revoluţionară îl retopeşte, suveran, în statuia de marmură a viitorului. Avansul, implacabil, al industrializării, determinarea, criminală, de a strivi comunităţile rurale, nu sunt opţiuni economice, ci aplicări, dialectice, ale ambiţiei de a zidi o comunitate umană cum nu a mai fost alta. De aici, unitatea de acţiune şi a comunismului, ca mişcare internaţională. Adaptabilitatea nu va elimina fidelitatea faţă de crezul care dă acestei religii politice cadrul ei de înţelegere al lumii. Filosofia este înrolată în serviciul Partidului, ca vehicol al revoluţiei.
Ceea ce stângismul contemporan admiră şi invocă, pios, este modernizarea malformată pe care ipoteza comunistă a produs-o,legic, în toate spaţiile geografice dominate de marxism- leninism. Furnalele de fabrici, liniile de blocuri, cenuşiul cazon al locuirii, toate acestea nu sunt accidente, ci întruchipări ale acestui umanism eliberator comunist. Mobilitatea socială, admirată de cei ce visează la aventuri guevariste, a fost un exerciţiu, gigantic, de domesticire al întregii naţiuni. Malaxorul terorii staliniste a funcţionat, concomitent, cu fabriciile planului cincinal. Execuţiile, deportările, moartea civilă au curăţat terenul pe care s-a ridicat grandiosul palat de cleştar comunist. Costul uman a fost calculat şi asumat, cu precizie dialectică. Pactul social îşi are clauze atent trasate. Libertatea politică sau economică sunt incompatibile cu primatul planificării.
Soldaţii revoluţiei
Modernizare şi umanism, promisiune a lumii noi, curăţate de zgura inegalităţii, fericire colectivă sub soarele marilor vacanţe: Arcadia comunistă a avut temeliile înfipte în solul fetid al luptei de clasă.Peste ruinele comunităţilor cucerite s-a ridicat Statul atotputernic, animat de voinţa Partidului.Guvernarea la scară umană a fost înlocuită de tirania visului utopic. Resentimentul şi ura au oferit aliajul moral din care s-a făurit omul nou, constructor al socialismului.
Dar toate acestea sunt, pentru stângiştii mai vechi sau mai noi, simple urzeli reacţionare. Certitudinile lor ideologice nu pot fi subminate, iar fermitatea credinţei rămâne intactă. Pelerinajul la ruinele vechii lor iubiri le reconfirmă sentimentul de a fi parte din comunitatea de aleşi ce luptă sub semnul idealismului şi al demnităţii umane. Orbirea este preţul plătit pentru asumarea condiţiei revoluţionare. Căci ea, Revoluţia, va avea întotdeauna nevoie de devotamentul fără ezitare al soldaţilor ei credincioşi.
Ei, exista diferente. Stangistii de azi se delimiteaza de crimele comunismului.
Ei duc o lupta pentru hearts and minds.
Vor sa castige democratic adeziunea maselor pentru programul lor, sau sa oblige guvernele prin presiuni in presa si in strada sa adopte masuri in vederea egalizarii economice.
Rezultatul ar fi disparitia libertatii economice, fundamentul libertatii si prosperitatii.
O alta directie de atac impotriva democratiei liberale este impunerea political corectness, pe care H-R Patapievici o numea „comunismul american”.
http://inliniedreapta.net/comunismul-american/
Stangistii nostri sunt varianta soft a comunistilor de altadata.
Are dreptate dl Patapievici caci corectitudinii politice marxist -leniniste impusa de cei care plimbau la „sarbatorile comuniste” portretele celor patru clasici:Engels, Marx , Lenin si Stalin azi se incearca introducerea pe usa uneori mult prea ambigua a drepturilor omului una de sorginte orwelliana, evoluata desigur care este cea referita de dl Patapievici si ale carei efecte ncepem sa le suportam si noi (vezi atacarea prin procedee ipocrite si insidioase a unor Mircea Vulcanescu, Petre Tutea etc)
Si cateva fapte foarte exacte:
Pentru cine nu a vazut emisiunea desi merita pastrat si in arhiva personala caci sunt informatii de valoare istorica pe care eu pe multe le confirm ca fiind auzite si de mine:
http://www.evz.ro/interviu-teodor-maries-cineva-a-facut-sa-dispara-discursul-care-dovedeste-ion-iliescu-a-chemat-minerii-in-bucuresti-pe-13-15-iunie-1990.html
nu inteleg, nu vi se pare firesc ca saracia, mizeria si disperarea sa nasca asemenea discursuri procomuniste? sau va asteptati la un sarac respectuos, care sa pupe poala si sa emane respect fata de mana dolofana cu ghiul si unghie de 1cm curatata proaspat de mizerie? am observat ca in general daca stangii ii lipseste ceva pragmatism si cam da dovada de o grosiera lipsa de etica, dreapta manifesta o acut de ridicola lipsa de empatie, un bias de clasa a-la-sec19, si o hilara lipsa de umilitate.
fruntea actuala de la psd, pnl (incluzand pdl), si celelalte miscari si partide politice, este foarte slaba, deci clasa politica pe ansamblu e slaba. oare n-ar putea sa se puna niste bareme minime de nivel intellectual ptr cei alesi lideri? ne-ar trebui niste oameni mai capabili in frunte, cu scoala temeinica si pragmatici.
motivul ptr care propun o asemenea triere e ca dupa 30 de ani ne taram in genunchi in dispretul europei, nefiind in stare sa absorbim fonduri, sa cream o strategie, sa emitem legi de calitate si pline se sens, etc.