Home » Analize »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

Există apă lichidă pe Marte! Ne pregătim de colonizare sau nu?

Constantin Cranganu octombrie 4, 2015 Analize, Sinteze, Societate/Life
78 comentarii 4,251 Vizualizari

Recentul anunţ făcut de NASA, conform căruia există apă lichidă pe  Marte, a readus din nou în discuție vechea întrebare: Există viață dincolo de planeta Pământ? Toate mass-media au publicat știrea, iar blogosfera s-a mai înroşit o dată cu tot soiul de discuţii, scenarii, ipoteze etc., despre o posibilă călătorie umană către Planeta Roșie şi – de ce nu? – o eventuală terra-formare şi colonizare. Printr-o coincidență interesantă, vineri, 2 octombrie, a avut loc premiera filmului „Marţianul” – o epopee SF despre supraviețuirea unui astronaut pe Marte. NASA s-a implicat pe mai multe planuri în realizarea filmului, oferind expertiză tehnologică (nouă tehnologii diferite sunt folosite pentru a simula situații reale), consultanță științifică, acces la facilitățile și laboratoarele sale din Houston (Johnson Space Center) etc. O bună primire a filmului din partea publicului va reprezenta o încurajare și un suport necesare pentru o eventuală misiune marțiană în jurul anului 2030.

Într-un articol relativ recent, am discutat principalele aspecte ale terra-formării lui Marte, plecând de la Misiunea-de-un-an (One Year Mission) al agenției NASA şi de la planul de transformare a lui Marte într-o nouă casă pentru specia umană. Conceput de inginerul aerospațial Robert Yubrin şi cercetătorul planetar de la NASA, Christopher McKay, planul de terra-formare involvă atragerea din spațiu şi zdrobirea unor comete pe suprafața marțiană, plasarea unor reflectoare parabolice gigantice pe orbită şi pomparea de gaze cu efect de seră în atmosfera rarefiată a lui Marte – un efort uriaș de a ridica temperatura şi presiunea atmosferică la valori cât de cât apropiate de cele terestre.

Am indicat în articolul menționat cât de mari sunt dificultățile transpunerii în realitate a planului Zubrin-McKay. Aș vrea să mai torn niște apă rece peste entuziasmul generat de recenta descoperire a apei lichide pe Marte.

Având în vedere că temperatura medie pe suprafața marțiană este -57°C, apa lichidă trebuie să fie extrem de sărată (altfel ar îngheța). Concentrația ridicată de săruri (percloraţi) exclude virtual orice activitate biologică marțiană. Un analog al situației descrise este lacul Don Juan din Antarctica, lichid tot timpul anului din cauza conținutului ridicat de clorură de sodiu (sare de bucătărie), şi în care nu crește absolut nimic. Pentru a putea fi cumva folosită de oameni şi plante, apa marțiană va trebui să fie mai întâi desalinizată, ceea ce implică o sursă de energie corespunzătoare.

Pe lângă problemele, foarte dificile, de transport dus-întors către Marte, sau cele legate de crearea unui climat artificial auto-întreținut, cu o sustenabilitate indefinită, sau lipsa unor tehnologii spațiale de reciclare a produselor consumate, aș dori să atrag atenția asupra unui aspect mai puțin abordat de fanii aventurilor spațiale: sănătatea psihologică a astronauților. Mai concret, implicațiile fenomenelor de foto-sensibilitate și audio-sensibilitate.

Suntem obișnuiți, de către NASA, să avem imagini ale planetei Marte, care, de fapt, au fost procesate ca să aibă culori balansate şi o strălucire amplificată artificial (Photoshop?) pentru a crea iluzia unor suprafețe vizibile de pe Pământ la miezul zilei. Dar realitatea este că Marte primește doar jumătatea din energia solară pe care noi o primim pe Pământ. Cu alte cuvinte, trăind pe Marte înseamnă practic a trăi într-un amurg permanent (vezi foto)

Roverul Curiosity Mars a înregistrat această imagine a unui apus de soare la încheierea misiunii sale (15 aprilie 2015) din locația sa în Craterul Gale. Imaginea arată cât de străin ar apărea mediul marțian unor coloniști de pe Pământ (Sursa: NASA)

Un alt element de foto-sensibilitate îl reprezintă lipsa, din peisajul marțian, a două culori: verde (iarbă, frunze) și albastru (cerul, lacurile). Absența acestor două culori, absolut unice pentru mediul terestru, poate afecta psihologia oamenilor într-o măsură greu de anticipat.

Audio-sensibilitatea umană are în vedere potențiale efecte aspecte psihologice negative ale mediului marțian, datorate lipsei sunetelor naturale cu care suntem obișnuiți pe Pământ. „Prin vulturi vântul viu vuia” nu este numai o aliterație excepțională a limbii române, ci și o expresie sintetică a unei realități sonore complexe: ploaia care cade pe acoperiș, valurile care se sparg la mal, păsările care cântă prin pădure ș.a.

Lucruri la care nici nu gândim cât timp trăim pe Pământ, se pot transforma în obstacole psihice greu, poate chiar imposibil, de învins, când vom locui într-un mediu complet diferit. Dorul de „iarba verde de-acasă” se poate dovedi mai puternic decât ne putem închipui. Probabil că NASA ar trebui să ia în considerație folosirea unui dispozitiv de tip „holodeck” (Star Trek), prin care astronauții să experimenteze, măcar din oră în oră, sentimentul lui „home, sweet home”…

Trebuie NASA să continue obiectivele Misiunii-de-un-an şi să încerce prima călătorie spre Marte?

Astronautul James F. Reilly, geolog care a zburat de trei ori în navete spațiale NASA, este de părere că, înainte de a începe terra-formarea planei Marte, ar fi mult mai potrivită explorarea şi experimentarea unor practici marțiene pe satelitul nostru natural. Luna este un laborator perfect pentru astfel de activități, în special dacă ne preocupă plasarea unor oameni într-un mediu complet închis şi regenerabil. Dar mediul lunar este suficient de aproape de casă, astfel încât dacă se întâmplă ceva neprevăzut, este nevoie de numai 2-3 zile pentru a aduce niște piese de schimb sau, dacă este absolută nevoie, astronauții se pot întoarce acasă[i]. Reilly speră că explorarea lunară în următorii câțiva ani, ca şi explorarea marțiană în următorii 50 ani, ar putea urma exemplul Antarcticii, unde există un centru de cercetări permanent, început din timpul celui de-al doilea război mondial şi având în prezent oameni de știință din 30 de țări.

Dar o cercetare continuă de-a lungul a cinci decenii trebuie să atragă suficient interes din partea publicului plătitor de taxe şi a politicienilor cu putere decizională. Oamenilor trebuie să li spună clar care vor fi beneficiile unei explorări spațiale de lungă durată. De exemplu, dacă cercetătorii şi inginerii vor reuși să identifice şi descrie mecanismele de funcționare ale unor sisteme artificiale sustenabile şi auto-întreținute, care să servească drept habitaturi marțiene şi interplanetare, atunci va fi posibilă apariţia a sute de firme implicate în afacerea marțiană, iar unele beneficii ar putea fi utilizabile şi pe Pământ.

Să ne gândim că Programul Apollo a însemnat nu numai zborurile spre Lună, ci şi o întreagă serie de descoperiri, de care societatea beneficiază şi în prezent: sistemele computerizate, pe care fiecare dintre noi le utilizează astăzi, sistemele de salvare (Houston, we got a problem…), ori tehnologiile de monitorizare și îmbunătățire a sănătății oamenilor.

Un alt geolog astronaut, Dr. Harrison H. Schmitt,  ultimul dintre cei 12 astronauți care au pășit pe Lună, a descoperit existența izotopului heliu-3 în rocile lunare și a propus exploatarea acestuia ca o alternativă la folosirea combustibililor fosili[ii]. Pentru că rezervele de combustibili fosili sunt limitate, iar extragerea și arderea lor pot dăuna mediului înconjurător, societatea noastră, care se industrializează rapid, are nevoie de noi surse de energie. Ultima soluție, spune Schmitt, este generarea de electricitate prin fuziune nucleară – dar nu din deuteriu și tritiu, cum se propune de regulă, ci din deuteriu și heliu-3.  Rocile terestre conțin doar urme de heliu-3, deci mineritul lunar ar putea deveni sursa principală pentru extragerea acestui element.

O consecință interesantă a descoperirii făcute de Schmitt este aceea că heliu-3 se găsește în soluri lunare bogate în titaniu, un element rar extrem de important pentru multe industrii terestre (aviație, aero-spațială, militară, medicină etc.). Posibila exploatare a acestei resurse minerale se adaugă listei de beneficii aduse societății umane de programul Apollo.

Dacă NASA intenționează să câștige încrederea și suportul poporului american, plătitor de taxe, pentru continuarea și finalizarea programului de terra-formare și colonizare a Planetei Roșii, vor fi necesare eforturi intense de educare și informare a opinii publice în legătură cu beneficiile pe care societatea le-ar obține în schimbul suportului său financiar.  Nu toți cetățenii SUA vor cauționa cheltuielile impuse de programul marțian. Acestora va trebui să li explice clar de ce și cum terra-formarea lui Marte va îmbunătăți calitatea vieții pe Pământ.

Filmul Marțianul este un punct câștigat de NASA. Dar vor fi necesare multe altele de adăugat pe lista câștigătoare.

NOTE________________________


[i] Brian Ervin, 2015, Getting real about the Red Planet A Down-to-Earth Approach to Mars Exploration, AAPG Explorer, October, p. 30-32.

[ii] Harrison H. Schmitt, 2006, Return to the Moon: Exploration, Enterprise, and Energy in the Human Settlement of Space, Praxis Publishing.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "78 comments" on this Article:

  1. marte spune:

    Mai ieftin ar fi o epidemie care sa curete 99,9% din populatia globului.
    Cei ramasi vor avea resurse suficiente si pamantul se va regenera.
    Nu e nevoie sa extragem resurse de pe alte planete e de ajuns ca am lasat Pamantul fara ele.

    • Harald spune:

      Aveți idee ce-ar spune un psiholog despre un asemenea comentariu? :)
      Ar fi o sugestie bună să încercați să aflați.

      • Nautilus spune:

        De obicei, personajele care propun un tratament fac mofturi când lumea ar vrea să îl aplice în primul rând pe ei :P

        • Harald spune:

          N-am nicio problemă la capitolul ăsta, am trecut teste psihologice cât pentru două vieți. Dar acum pe bune, ție acela ți se pare un comentariu normal?

  2. n italy spune:

    Cred ca peste 1000 de ani robotii vor face totul mult mai usor pentru transformarea lui Marte ..Pana atunci putem doar visa si face planuri !

  3. Gamma spune:

    De vizitat poate da , dar improbabil , daca vor avea succes cei de la spacex . Nasa are in ultima vreme un program uman de toata jena victima a restrangerilor bugetare . Luna e destul de interesanta din punct de vedere a resurselor dar inca nu s-a pus problema vreunei baze , chit ca este aproape si are gravitatie redusa (usor de trimis spre pamant incarcaturi ce vor aerofrana) . Marte insa se va afla acolo si peste 5000-50000 de ani cand poate o populatie amatoare de chestii spatiale se va incumeta sa o colonizeze .Caci populatia noastra va sfarsi ca Dorel cocalarul cu BMW in Dambovita adica partial morti de foame datorita incalzirii globale provocate de emisii fara numar pt chestii “vitale ” gen SUV , vila cu 7 camere , naveta de 80km etc etc.

    • Harald spune:

      De, de asta produc Europa și Statele Unite alimente în cantități mult peste nevoile reale, iar asta cultivând mai puțin de jumătate din terenul pe care l-ar putea cultiva. Se pare că Epoca de Aur a lăsat urme foarte adânci, care ies treptat la suprafață pe măsura înaintării în vârstă.

      NASA e un fel de TVR, o instituție care la începuturi a făcut lucruri care numai pe bani publici se puteau face, iar ulterior a ajuns să le facă de 10 ori mai scump decât orice firmă privată decentă.

      • Gamma spune:

        Vorbim peste 1000 de ani :P

        Un pic inundati , un pic desertificati , un pic degradati si din 3 in 3 luni ciufuliti de cate un mic cataclism natural (mai o tornada , mai un uragan , mai o seceta ) . Si fara ingrasaminte artificiale caci acestea au la baza gaz metan care pana atunci va fi o amintire .

        • Harald spune:

          Puțin îi pasă planetei de specia umană și de idiosincraziile ei. Planeta era bine-merci înainte de apariția speciei umane, este bine-merci și acum și va fi bine-merci și după dispariția speciei umane. Deșertificarea se tot extinde de vreo 12.000 de ani, iar tundra (deșertul alb) se retrage tot de vreo 12.000 de ani..

          Absolut orice paranetru climatic ai dori să iei în calcul, el se află azi la o valoare intermediară, în raport cu valorile din diverse epoci geologice. Iar ”resursele” sunt resurse pentru specia umană, nu pentru planetă. Și rămân ”resurse” doar pentru scurt timp, în funcție de orientarea economiei la un moment sau altul. Așa cum astăzi cărbunele dispare încet-încet din utilizare, deși nu se termină, tot așa se va reduce utilizarea petrolului și a oricăror altor ”resurse” le deplâng ecologiștii dispariția.

          Ecologia militantă se bazează pe credință, nu pe fapte. Iar activiștii ecoogiști sunt cei mai mari adversari ai măsurilor ecologiste autentice, tocmai datorită credinței pe care o practică și a capacității limitate de înțelegere.

      • Kathy Bates spune:

        Europa și Statele Unite produc alimente în cantități mult peste nevoile reale, iar asta cultivând mai puțin de jumătate din terenul pe care l-ar putea cultiva şi mai produc şi petrol de şist în SUA şi energie din surse regenerabile în ambele, făcând mai puţin de jumătate din efortul pe care l-ar putea face la nevoie.

        Dar pentru unul crescut în spiritul Epocii dă Aur, asta nu e de bine. Fiindcă înseamnă că “putredul capitalism” nu îşi taie craca de sub picioare, cum au dictat nişte tovarăşi în anii 1950-1965, ci, dimpotrivă, creşte şi se umflă. Cam aşa, cum face o anumită afecţiune a oamenilor, care se rezolvă cu chimioterapie şi bisturiu.

        Nişte comentaci din cei hipstări, cu gender studies, political correctness şi alte chestii d-astea au zis cu puţină vreme în urmă: “Tesla is not an ecological car.”

        Publicul: “Ceee? Nu poluează aerul, cum îl poluează camioanele Roman Braşov!”

        Aşa o fi. Dar nici nu e un gândac ca Renault ZOE. Prin design, performanţe, cost, Tesla nu se asociază cu cumpătarea, auto-cenzura şi o viaţă restrictivă, limitativă, pe care babele de scară de bloc din comunism o numeau “ruşine şi respect”. Se asociază cu cristalele Swarovski, pitzipoancele animal-print, silicoanele şi tabloidele. Nu poluează aerul, dar are acelaşi impact cultural ca şi Maybachul lui Becali.

  4. victor L spune:

    Indiferent de constingeri (ca sint bugetare sau dă bine sa le dai americanilor cu tifla), afirmatia
    “Nasa are in ultima vreme un program uman de toata jena” pare a veni din alta galaxie,
    Pe ce te bazezi, monşer?
    Rusii, chinezii iti salta increderea in “programe umane”?

    • victor L spune:

      comentariul meu se adresa afirmatiilor facute de @ Gamma :P

      • Gamma spune:

        Pai ce ar fi sa incepem prin a observa ca nu mai au capacitatea de a ajunge pe orbita terestra .De-aia e jenant , chit ca au oameni activi pe ISS cu mijloace inchiriate .
        Prin 2018 cel mai devreme s-ar putea sa aiba din nou acesta capacitate prin SLS care este un dinozaur . Nimic special fata de Saturn 5 . Promisiuni de pret redus combinat cu majorari de costuri si intarzieri . Spacex vor avea rachete reutilizabile pana atunci si asta e ceva revolutionar . Spacex sunt tot americani , dar privati . Nasa e ok , dar fara bani cu kg se usuca .

        • victor L spune:

          Prin anii `60, cind lupta pentru suprematie era in toi intre URSS si SUA, la intrarea unei cantine studentesti din Timisoara era pus un desen care infatisa pervîi celavek intr-o racheta Soiuz cu destinatia “spre Luna”. Astrul se vedea in departare si pe care, daca-l priveai mai atent, flutura drapelul american.
          NASA a avut in mai multe rinduri fluctuatii de buget. De exemplu, dupa explozia navetei Challenger in `86, vreo doi ani lansarile au fost inghetate. Si din cauza bugetului.
          Asta nu le stirbeste din merite.
          Si nu cred ca pot fi tratati chiat atit de sus.

        • ampersand spune:

          Ma uimeste, in continuare, faptul ca multi fie ignora faptul ca NASA e o agentie, si nu o firma, fie nu stiu deosebirea dintre o agentie si o firma. NASA, ca agentie, nu face rachete, la fel cum ministerul de razboi nu face tancuri iar agentia de salubritate nu face vidanje. Agentiile elaboreaza proiecte, primesc bani de la bugetul statului in cauza si cu acesti bani contracteaza cu firme, de stat sau private, realizarea acelor proiecte sau a parti din ele. A da ca exemplu Saturn 5 e cel putin ridicol, pentru ca Saturn 5 n-a fost realizata de NASA ci de Boeing, la fel cum rachetele Delta sunt realizate de ULA, nu de NASA. Nu in ultimul rand, in mod absolut identic, SpaceX e contractant pentru NASA. Un alt exemplu e chiar ISS: e ea “internationala”, dar NASA plateste rusilor pentru fiecare astronaut, altfel ar fi platit ULA sau cum va plati celor de la SpaceX cand acestia vor face misiuni cu oameni la bord.

          • Gamma spune:

            Pur si simplu detaliile astea nu conteaza, ce conteaza sunt tonele pe orbita depuse in siguranta . Inainte aveau tot felul de lansatoare ( contractau la diverse firme piesele componente daca insisti ) , culminand cu naveta spatiala , acum nu au nimic decat daca vorbesc cu rusii si vor avea ceva asemanator cu ce au avut de mult . Rolul lor ca inovatori a incetat deocamdata , inovatia s-a mutat la privati . Ce le ramasese ar fi fost chestiile marete care doar cu bani multi si publici se pot realiza dar si acestea au picat o data cu bugetul . Saturn 5 e a lui Boeing mai putin decat este a lui Von Braun si el era afaik angajat al NASA. Exagerat – prefer sa atribui un proiect designerului nu strungarului .

            • victor L spune:

              ai dreptate: conteaza unde vrei sa duci tu discutia.
              Faci confuzie intre SpaceX, un constructor de rachete, si o agentie guvernamentala, NASA, care “are un program uman de toata jena”.
              Ramine cum spui tu, ca sa nu mai lungim vorba :P

            • ampersand spune:

              Aaah, von Braun, von Braun, von Braun; intotdeauna, cand vine vorba de von Braun, nicio mentiune despre Goddard.

              Pe de alta parte, daca nu ma-nseala memoria, rusii n-au mai iesit de pe orbita de aproape 30 de ani, din 1986. In acest timp, in contul “outer space” al NASA putem trece: Magellan (1989), Galileo (1989), Ulysses (1990), Clementine (1994), Global Surveyor (1996), Pathfinder (1996), Cassini-Huygens (1997), Deep Space 1 (1998), Deep Space 2 (1999), Stardust (1999), Genesis (2001), Spirit (2003), Opportunity (2003), Messenger (2004), Deep Impact (2005), New Horizons (2006), Phoenix (2007), Dawn (2007), LRO (2009), Curiosity (2011), Maven (2013).

          • Nautilus spune:

            Saturn 5 nu e un exemplu de ceea ce s-ar putea face azi, fiindcă nu se mai poate face azi.

            Componentele lui Saturn 5 au fost fabricate de câteva sute de firme, majoritatea au dat faliment, sau au fost absorbite de altele, inginerii şi ceilalţi specialişti au murit, s-au pensionat, calculatoarele lor primitive specifice anilor 1960 nu pot rula altceva decât un soft specific, scris în cod maşină şi pe care un calculator modern nu îl mai poate citi.

            Cel care ar vrea să facă un Saturn modern trebuie să pornească de la zero, folosind resursele industriei moderne.

            • Gamma spune:

              @ Ampersand

              Pai am precizat ca e vorba de programul uman . In rest sunt fan al NASA , foarte placut impresionat de ce au reusit sa faca cu roboti , in ciuda bugetelor mici .
              De fapt n-am nimic nu NASA mai mult cu politicienii US care le-au scazut bugetul , dar deh de la distanta e greu sa judeci . Cheltuielile pe armament devin scuzabile cand te uiti la ISIS cum mai arunca in aer vre-un monument patrimoniu UNESCO …

            • Gamma spune:

              @Nautilus
              Pai practic exact asta fac .SLS ! phase 2 ! e marginal mai puternic decat Saturn 5 (130 vs 120 t ) .Ar trebui sa fie mai ieftin decat Saturn 5 , in teorie . Sper din tot sufletul sa le iasa dar sunt pesimist din fire asa ca nu-mi cereti sa fiu entuziasmat :)

  5. Io spune:

    Cel putin la stadiul actual al tehnologiei eu nu vad rostul trimiterii citorva, 2-3 astronauti, adica niste sute de kg de apa (+ citeva kilograme de alte elemente) sub forma unor expeditii cu echipaj uman. O incarcatura inutila, fragila si “pretentioasa”. Unde mai pui ca aia o si iau, firesc intrucitva, razna :) .
    Cercetarile cu roboti se dovedesc a fi mai ieftine si cel putin la fel de productive.

  6. Dinu spune:

    In curand presa va anunta triumfatoare ca pe Marte s-a gasit salata de vinete, nu-i departe acel moment…Presa a luat locul Hollywoodului ca masina de vise.

  7. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    …problemele, foarte dificile, de transport dus-întors către Marte, sau cele legate de crearea unui climat artificial auto-întreținut, cu o sustenabilitate indefinită, sau lipsa unor tehnologii spațiale de reciclare a produselor consumate

    Aș dori să subliniez separat importanța ultimelor două probleme cu care s-ar confrunta o călătorie (nu o colonizare) către Marte, care ar putea dura 2-3 ani.

    În prezent, noi nu avem capacitatea tehnologică de a construi un mediu artificial, auto-întreținut, sustenabil pe o perioadă indefinită, pentru o vizită pe Marte sau, cu atât mai mult, pentru o colonizare de lungă durată.

    Conform estimărilor făcute de astronautul James F. Reilly, viitorii călători spre Marte vor trebui să recicleze circa 97% din tot ceea ce va fi consumat în timpul zborului dus-întors și pe durata sejurului marțian. Problema este că în prezent noi nu reciclăm la nivelul de 97% în nici un aspect al vieții terestre și nici chiar în timpul activităților spațiale curente. Chiar și pe Stația Spațială Internațională (SSI) există o rată relativ ridicată de consum fără reciclarea corespunzătoare.

    Au existat numeroase experimente în medii presupuse auto-întreținute, precum Biospere 2 (University of Arizona) sau aria controlată de la Johnson Space Center (Hourston), dar nici unul nu a fost auto-întreținut total.

    Nici un experiment nu a reușit să producă hrana necesară, nici să crească plantele generatoare de oxigen, și nici să pună în funcțiune sistemele etanșe de filtrare a apei uzate. Există câteva elemente disparate, care funcționează pe SSI, dar NASA nu a construit nicăieri, de la cap la coadă, un sistem complet închis, care ar putea fi echivalent cu ceea ce ar trebui să avem pentru a merge pe Marte.

    • Bogdan Brebenel spune:

      NASA dezvoltă în prezent tehnologia necesară susținerii unui zbor către Marte programat pentru 2030.

      • Josef Svejk spune:

        Acum 20 de ani se dădea ca siguri anii 2015-2020 pentru prima expediție umnă spre Marte. Azi se vorbește de 2050 de fapt. 2030 era cifra optimistă afișată intrarea Visitor Center de la Kennedy Space Center acum vreo 7-8 ani înainte de taierea agresivă a bugeteor cercetaării fundamentale operată de administratia Obama, Eu zic că chiar și 2050 e un orizont de timp optimist dacă nu se schimbă ceva în mod fundamental…

        • Bogdan Brebenel spune:

          Niciun proiect de așa anvergură nu e perfect, nu se termină în timp și în bugetul estimat inițial. Cum spune zicala românească: Inginerie, haine grele / Ce n-aș da să scap de ele!
          Totul este să perseverăm.

          • Josef Svejk spune:

            Marea problemă a acestui „proiect” e ca nu are nici obiective, nici calendar și nici buget. Pe moment tot ce există sunt niste mici grupuri de studii, care la ritmul la care evoluează în zilele noastre, nu vor ajunge nici in 2 secole pe Marte, ca sa nu mai vorbim de două decenii…

            Nu vreau să zic că omul nu va ajunge nici peste doua secole pe Marte ci doar că pentru a ajunge acolo trebuie un plan și resurse care azi nu există. Până ce acestea nu există e absolut inutil să facem orice fel de estimări vis a vis de data primei expediții umane pe Marte.

    • Josef Svejk spune:

      Cred că plecați de la o premiză greșită. Nu cred că e cu adevărat fezabil să ne imaginăm o misiune spre Marte de 2-3 ani. Cine e destul de smitit ca să-si părăseacă familia pe 2-3 ani în mod voluntar?! Firește că s-ar găsi până la mizantropi, oameni foarte în vârstă sau diverse creaturi ce nu au o viață sexuală normală. Singura problemă e că genul ăsta de candidati nu prea reușesc să treacă testele pentru a deveni astronauți :-)

      Prioritatea #0 o reprezintă mijloacele de propulsie difetite. Măcar motoarele ionice. Fără nicio îndoială că se poate face ocolul pămntului per pedes apostolorum și cu barca cu vâsle, dar asta nu e nici pe departe o soluție practică.

      O altă problemă esentială e că nu există conditțiile unei curse spațiale 2.0. Bugetele NASA sunt penibile si asa cum preciza cineva mai sus SUA si-au pierdut chiar și capacitatea de a trimite oameni pe orbită după ce administrația Obama a tăiat in mod consecvent toate bugetele destinate cercetarii spațiale. Chiar dacă democrații pierd casa allbă și republicanii își păstrează controlul Congress-ului în 2016 procesul de renașere va fi unul lent și dificil.

      Pe de altă parte, cheltuielile si ciclurile de dezvoltate au crescut exponential si azi suntem mai departe de un zbor pe lună decât eram in 1950. Cu mulți ani în urmă am avut onoarea să cunosc unul șefii de proiect britanici ce au lucrat la Concorde. Acesta a punctat corect că în ziua de azi Franța si Anglia ar fi incapabile financiar sa realizeze chiar și botul lui Concorde, și chiar dacă printr-un miracol ar găsi banii necesari, ciclul de dezvoltare ar dura 3-4 decenii. Perfect adevărat! Din păcate nici aici pe malul de vest al Atlanticului lucruile nu arată cu mult mai bine.

      Cât despre chinezi și rusli, ăștia sunt și mai pe nicăieri. Dincolo de neputințele lor tehnologică ei aulte priorități mult mai acute, Pentru ei programul spațial a fost și a rămas o chestie pur propagandistică care e însă tot mai ineficeintă în epoca internetului și a imbecilizării în masă când chiar și cele mai absurde teorii ae conspirației își găsesc un public entuziast așa de larg. E mult mai simplu și mai ieftin să faci ca 90% din Africa să fie convinsă că doar rușii au ajuns pe Lună decât să ajungi acolo. :-)

    • Nautilus spune:

      Există în prezent un mediu închis, auto-întreținut, sustenabil pe o perioadă lungă, de 6 luni sau un an, care poate furniza unui echipaj de câteva zeci de oameni bine antrenaţi şi cu auto-control cele necesare muncii şi confortului.

      Se numeşte submarin nuclear.

      • Harald spune:

        Nu e chiar așa. În afară de energia nucleară, submarinul ăla ”înoată” într-un ocean de apă, din care își ia mereu câtă îi trebuie. Și evacuează deșeuri la greu, în același ocean. Nici portavioanele nu mai iau astăzi apă cu ele, o folosesc tot pe cea din mare, mulțumită cantităților imense de energie nucleară de la bord, însă și ele au la dispoziție un ocean de apă și unul de aer.

        Dacă se va fabrica și kerosen din apă de mare, nici măcar jet-fuel nu vor mai avea nevoie portavioanele să ia cu ele, dar asta numai fiindcă au la dispoziție destulă apă de mare. Ceea ce un habitat pe Marte n-are.

    • Harald spune:

      Un sistem complet închis, capabil să recicleze 100%, e planeta însăși. Însă terra-formarea a durat miliarde de ani și a implicat cantități astronomice din diverse substanțe. Nu se poate crea un astfel de sistem în câteva luni și la dimensiunea unei hale industriale, la fel cum nu se poate crea o rachetă de dimensiunea unui creion.

      • Cristian Ioan spune:

        Observatia lui Harald este perfect corecta:
        “Un sistem complet închis, capabil să recicleze 100%, e planeta însăși”
        Nueste vorba atat de timpul necesar stabilizarii unui astfel de ecosistet, cat de SCARA: chiar daca dispunem de energie nelimitata din fuziunea controlata, este extrem de greu de realizat un sistem inchis de dimensiuni “mici”, cam cat un portavion.
        Un sistem artifical poate fi desigur, mai mica decat pamantul, dar nu cu prea mult – revenind la planete si sateliti, observam ca Luna si Marte si-au pierdut de mult atmosfera, in vreme ce Pamantul si Venus, care sunt mai mari si-au pastrat-o …

  8. Kor spune:

    O piedica importanta in calea unei eventuale terraformari este faptul ca Marte nu are un camp magnetic. De fapt are, dar e unul remanemt in roci, concentrat mai ales in emisfera sudica, unde e e 3000 de ori mai slab decat cel al Pamantului. Inutil sa spun, pentru cei cu adevarati interesati, ce rol inens are campul magnetic al Pamantului in protejarea vietii. Daca maine, prin absurd, campul magnetic al Terrei dispare, in mai putin de o luna, cred, suntem cu totii, oameni si orice alta fiinta vie, morti, din cauza radiatiilor solare si a celor cosmice. Noi, oamenii, de fapt cativa, am putea rezista, cu un costum de cosmonaut, sau similar, dar supravituitorii ar muri de foame in scurt timp. Asadar, cum rezolvam problema absentei campului magnetic protector al unei pkanete? Nici Venus nu are asa ceva, by the way…

    • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

      În articolul meu precedent, despre terra-formarea planetei Marte, am subliniat clar importanța lipsei câmpului magnetic pentru supraviețuirea pe Planeta Roșie:

      Marte nu are un câmp magnetic protector ca Pământul, astfel că furtunile solare intense, îndreptate către Planeta Roșie, îi vor subția atmosfera cu 30% imediat după formare/îmbogățire cu gaze cu efect de seră și substanțe volatile. Cu alte cuvinte, după ce construim o atmosferă pe Marte, cum vom putea s-o întreținem? La această întrebare, nu am găsit încă nici un răspuns.

      În plus, comentariul dvs. subliniază și aspectul biologic al lipsei acestui câmp magnetic: radiațiile solare și cosmice, nefiltrate sau neutralizate, ar distruge celulele vii imediat. În aceste condiții, vizita și locuirea pe Marte implică obligatoriu construirea și folosirea unor sisteme închise etanș, care să blocheze aceste radiații (vedeți și comentariul meu de la 21:04).

      Nu pot să-mi imaginez traiul îndelungat (2-3 ani, cel puțin) într-o capsulă claustrofobică (pentru mine, cel puțin). De aceea, de la început, mi-am exprimat scepticismul în legătură cu misiunea spațială către Marte:

      A face viața pe Marte „normală” mi se pare o irosire colosală de resurse… NASA ar trebui să dea mai multă atenție salvării Pământului decât părăsirii lui.

      N.B. Îmi cer scuze pentru auto-citări.

      • George spune:

        Mi-a placut asta “: NASA ar trebui să dea mai multă atenție salvării Pământului decât părăsirii lui”. Asa este, salvarea Pamanutului trebuie sa fie prima prioritate, doar resursele excedentare trebuie alocate acestor programe spatiale cu echipaj uman. Sustin din toata inima expeditiile cu roboti (sonde automate). Expeditiile cu echipaj uman, fiind foarte costisitoare, ar trebui facute doar daca scopul final justifica pe deplin costurile si riscul asumat.

  9. Bogdan Brebenel spune:

    Succes imens la box-office! $55 milioane în acest weekend.

    http://money.cnn.com/2015/10/04/media/the-martian-matt-damon-box-office/

    • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

      In “Martian,” Damon spends most of the movie alone on screen, and his performance has received rave reviews with some critics already saying it could land him an Oscar nomination.

      “The 44-year-old Damon is incredibly winning in this film,” wrote New York Magazine’s Kyle Buchanan. “And since he’s essentially his own scene partner, it’s a real showcase for his skill, charisma, and crack comic timing.”

      Spre deosebire de concetățeanul său Ben Afflek, cu care a câștigat un Oscar pentru cel mai bun scenariu (Good Will Hunting), printre alte numeroase premii, Matt Damon este un actor care-mi place și îi doresc succes în competiția Oscar 2016.

      • Bogdan Brebenel spune:

        Mie îmi place si de Ben Affleck (ca actor). E drept, inceputurile au fost mai stângace dar interpretările din The Town și Argo mi-au plăcut. Pe plan personal, fiecare cu slăbiciunile și aventurile lui. :-)

  10. florian spune:

    Nu as fi asa de pesimist. Acum 100 de ani aveam reale probleme in a zbura de aici pana dincolo. Nici vorba de Luna sau Marte. Acum ne punem probleme legate de teraformarea lui Marte. Nu-i rau pentru 100 de ani. Probabil in vreo 50 de ani se va putea face intr-un mod sigur si nu asa de costisitor.

    • Josef Svejk spune:

      Este foarte adevărat că dacă unu tânăr de 20 de ani i s-ar fi spus în 1905 că are o șansă să vizioneze prima aselenizare în timpul vieții sale, acesta ar fi fost intru-totul îndreptățit să considere afirmația o aberație. Evoluția mijloacelor de explorare a fost fulgerătoare între 1900 și 1970, propulsată fiind în principal de descoperirile tehnologice extraordinare ale celor două războaie mondiale și apoi de războiul rece.

      Pe măsură ce URSS pierdea confruntarea tehnologică cu vestul (la pachet cu cursa spre lună) evoluția mijloacelor de explorare spațială a încetat. Practic din 1968-1973, cand racheta Saturn V a devenit pe deplin operațională, nu s-a mai realizat nici o evoluție remarcabilă în privința mijloacelor de explorare spațiale. Naveta spațială în sine a fost un eșec costisitor și un monument al stagnării, dovadă faptul că următoarea generație de vehicule spațiale americane se vor baza pe defunctele nave spațiale Apollo/CSM ale anilor ’60-’70 și nu pe ea. Daca Apollo CSM în varianta originala a fost dezvoltată în mai puțin de 7 ani (de la lansarea licitației și până la primul zbor operațional), azi nu suntem siguri ca clona ei ceva mai mare va zbura la 20 de ani de la lansarea programului :-) Ridicol, e puțin spus.

      Rușii nu sunt nici ei mai breji. De la lansarea navei spațiale Soyuz în 1967, evoluția lor e 0. Iar la mijloacele de lansare (unde americanii măcar au evoluat ca eficiență) rușii se bazează exclusiv pe vectorii anilor ’50-’60: Semiorka și Proton…

      Altfel spus peiroada 1900-1970 a fost unda de dezvoltare exploziva a mijloacelor de zbor, in timp ce perioada 1970-2020 (cel puțin!) e una de stagnare. E greu de spus cît va dura epoca stagnării. Iar dacă prețul ieșirii din băltire e un nou război cataclismic, atunci trăiască stagnarea! :-)

      • Miles Teg spune:

        “Altfel spus peiroada 1900-1970 a fost unda de dezvoltare exploziva a mijloacelor de zbor, in timp ce perioada 1970-2020 (cel puțin!) e una de stagnare”.

        Interesant punct de vedere.

        Partial sunt de acord cu Dvs.

        Pe de alta parte, poate ca asteptarile noastre (derivate intrucatva din literature si filmele Sci Fi) sunt prea mari raportat la ceea ce se poate, in mod realist, obtine cu mijloacele tehnice actuale.

        Un avans substantial in domeniu depinde, probabil, de (eventuala) descoperire a unor mijloace de propulsie / surse de energie revolutionare. Descoperirile de acest fel, precum toate marile descoperiri stiintifice, sunt insa cel mai adesea complet intamplatoare si, asadar… neanticipabile :)

        Spre deosebire, racheta, ca mijloc de propulsie, este o inventie foarte veche (China, sec. X-XI). Ca a inceput sa fie folosita la modul “serios” doar in timpul celui de-al doilea razboi mondial este o alta poveste…

        • Josef Svejk spune:

          Progresul fulminant al apartelor de zbor de până în 1975 n-a fost unul accidental bazat pe descoperiri făcute de diverși pustnici prin garaje, ci a fost unul generat și susținut generos de state aflate într-o acerbă competiție militară.

          Zborul spre Lună nu a fost nici el un accident A fost un program național de o ambiție soră cu nebunia. Atunci când Kennedy a fixat în 1961 aselenizarea ca obiectiv înainte de încheierea decadei în curs, SUA aveau vreo 15 minute de zbor uman suborbital, iar rușii aveau mai putin de două ore de zbor orbital. Practic în mai puțin de 9 ani trebuiau inventate materiale, tehnologii, procese si vehicule complet noi. Și s-a reușit

          Cănd Wernher von Braun a parasit NASA în 1972 afirma dezamăgit că zborul spre Marte ar necesita un efort tehnic mult mai mic decât cel necesar saltului din 1960 până la aselenizarea din 1969. Bănuiesc că omul știa ce vorbea.

          Problema nu era atat de mult legata de o barieră tehnică sau științifică ci mai degrabă de lipsa resurselor ce s-au evaporat odată cu suportul public. Jim Lowell spunea că incapacitatea rușilor de a părăsi orbita terestră cu echipaj uman a omorât programul spațial american. Lipsa competiției l-a făcut neinteresant pentru public.

      • Harald spune:

        Explorarea spațială nu are miză economică. Iar deplasările în spațiu ale unor astronauți, cu-atât mai puțin. Bătălia propagandistică din timpul Războiului Rece a dus în cele diun urmă la dezmembrarea URSS, care s-a întins mai mult decât îi era plapuma, însă nici Statele Unite nu au resursele nelimitate care să le permită să plimbe oameni pe Lună doar fiindcă se poate.

        Trebuie să existe aplicații comerciale, trebuie ca oamenii (egal dacă vorbim de consumatori sau de investitori) să dea bani din proprie inițiativă pentru explorarea spațială. Prin taxare cu forța nu merge, mii de oameni renunță anual la cetățenia americană din motive de taxe, ceea ce în urmă cu 50 de ani ar fi fost de neimaginat.

        Avioanele Concorde nu trebuie nimănui, au fost exact același gen de realizare inutilă din bani publici. S-au fabricat 20 de exemplare, în timp ce modelele 747, 767 și 777 s-au fabricat în peste 1.000 de exemplare fiecare. Pentru că există destui oameni care dau bani pentru a zbura cu ele, ceea ce la Concorde nu era cazul.

        Oamenii nu vor să zboare mai rapid, vor să zboare mai ieftin. Așa s-a ajuns ca un 777 sau un 787 de azi să zboare de fapt mai lent ca un 707. Însă sensibil mai ieftin.

        • Nautilus spune:

          Mai toate avioanele de linie se limitează la ~900 km/h pentru a evita vibraţiile periculoase care se produc în apropierea pragului sonic. Airbus A380 în teste s-a apropiat de Mach 1, dar în exploatarea curentă zboară tot cu ~900 km/h, pentru economia de combustibil şi siguranţă.

          Concorde avea un spaţiu interior foarte mic, aproape caraghios, ca la ATRul modern sau răposatul An-24 de pe cursele interne ale lui Tarom. În scaunele de la fereastră, pasagerii şedeau practic cu genunchii la gură. În epoca modernă, până şi modestul B737 permite un spaţiu relativ confortabil pentru pasageri, chiar şi în înghesuita configuraţie de la companiile low-cost.

          În anii 1965-1975, spaţiul interior nu era o problemă foarte mare, fiindcă zborul în sine era un lux şi chiar şi pasagerii milionari capabili să plătească biletul pentru Concorde aveau pretenţii mai mici. Atmosfera “socialismului vesticilor” sau “epocii mai liberale a lui Ceaşcă şi Brejnev” era una disciplinată, conformistă, etatistă şi militaristă. Lumea nu ridica pretenţii.

          Odată ce au apărut fuzelajele widebody la sfârşitul anilor 1970, un zbor de 8 ore la business class în condiţii de confort era o experienţă mult mai plăcută decât unul de 3 ore în condiţii de An-24 şi preţul plătit era cam tot pe acolo.

          • Harald spune:

            Probabil un supersonic ar avea azi succes comercial, dacă ar putea ajunge în vreo 3 ore din Europa în Australia. Dar ar avea nevoie de o cantitate imensă de combustibil, ceea ce probabil l-ar face comparabil ca mărime cu cele subsonice de azi, numai că la o capacitate de 20-25% din numărul de locuri al acestora. Încă nu e vremea pentru supersonice de pasageri, trebuie găsite metode de propulsie mai eficiente.

            • Nautilus spune:

              Nu poate. Dacă la Mach 0,89 zborul între Europa şi Australia durează 24 de ore, în 3 etape, ca să fie făcută aceeaşi distanţă în 3 ore e nevoie de un aparat de zbor care să poată zbura cu cel puţin Mach 7, ceea ce e imposibil de realizat la dimensiunile şi capacitatea unui avion de linie.

              Inventatorul lui Skylon, care ar putea atinge teoretic Mach 5 în zbor în atmosferă, a zis aşa în 2013: putem realiza un prototip capabil de zbor în 25 de ani, dacă există azi necesitatea :-)

            • Harald spune:

              Tocmai de aceea am estimat durata la 3 ore, pentru a sublinia faptul că e irealizabil. Cât despre Skylon, e genul de proiect care poate să mângâie orgoliul britanic, dar nu să transporte pasageri în condiții de siguranță. Concorde a fost un proiect fezabil tehnologic, chiar dacă nu și economic. Skylon e genul de proiect cam ca naveta spațială, pentru care dezastrele tip Challenger sau Columbia sunt doar o chestiune de timp.

          • Josef Svejk spune:

            Faceți o confuzie A380 ca orice a vion cu reacție e testat până în apropierea regimului transonic pentru a avea certitudinea că într-o situașie de urgență avionul nu se va dezintegra la o coborăre accelerată în cazul unei decompresii la mare altitudine.

            Cât despre povestea cu spațiul interior ca la An-24 asta e gargară fără acoperire. Am zburat pe An-24 în Romania și chiar și cu An-26 (ăla cu banchete laterale din plastic) in armată :-) Ce-i drept n-am zburat cu Concorde. Însă la NY pe malul râului Hudson e ancorat la cheiul 86 portavionul Intrepid pe care e ocoțat un Concorde al British Airways. E deschis publicului (trebuie o programare on-line). L-am vizitat anul trecut. Spatiul interior este practic identic cu cel de la business class de pe B737 sau A320. Geamurile sunt într-adevăr ridicol de mici, dar asta e singura diferență. Nu se compară desigur cu confortul cocoon-ului de la clasa I de pe B777 sau de pe Dreamliner, dar personal aș plăti fără ezitare dublu pe fotorliul lui B737 ăn locul cocoon-ului de la B777 daca aș traversa Atlanticul în jumătate din timp.

        • Josef Svejk spune:

          Explorarea spațială are o miză imesă. Hai să ne imaginăm lumea de azi fără sateliți. :-) Ei sunt rezultatul direct al explorării spațiale.

          Cat despre taxare, lumea civilizata cheltuie de 10-12 ori mai mult pe pomeni sociale decăt pe dezvoltare științifică și tehnologică. De pe urma muezinului plătit de asistența socială britanică cu £50000/an vor ieși cel mult niște zgubilitici ce vor face bum-bum prin locurile publice. De pe urma explorării sistemului solar, dacă i se taie pomana muezuinului, va ieși viitorul omenirii.

          Avioanele Concerde au fost până la urmă un suces comercial. La ieșirea din exploatare în 2003 își scoseseră banii. Concorde a murit din cauză că SST-ul lui Boeing nu avea nici o șansă să zboare înainte ca Concorde să fi cucerit piața. Și atunci lobby-ul Boeing a pus umărul la adoptarea legislației ce interzicea zborul supersonic comercial în spațiul aerian al SUA pentru evitarea poluării sonore. Înainte de aceasta Concorde avea cam 70 de comenzi si iîpeste 300 de opțiuni. După aia a rămas cu cele 14 avioane comandate de AF si BA…

          Afirmația cu oamenii vor să zboare mai ieftin și nu mai rapid e gratuită. Întrebați orice om care zboară la clasa I peste Atlantic dacă nu ar fi dispus să plătească dublu pentru a ajunge în jumătate din timp la destinție.

          • Harald spune:

            În materie de explorare spațială, sateliții sunt cam ca bărcile de pescuit în materie de navigație. Ies pe mare, au sens dpdv economic, însă nu rivalizează cu portavioanele :)

            Cei mai îndepărtați sateliți sunt pe la 36 mii km, de vreo 10 ori mai aproape decât Luna. A-i considera pe ei ”explorare spațială” e cam tot una cu a considera ”navigație maritimă” activitatea bărcilor de pescuit de la Sulina.

          • Harald spune:

            Cât despre Concorde, dacă 20 de exemplare ”își scoseseră banii”, e pur și simplu patetic.

  11. Mihai O. spune:

    Felicitari domnule Cranganu pentru seria de articole de pe Contributors. V-am descoperit relativ recent si citesc cu mare interes fiecare postare, mereu pertinenta si bine documentata. Temele alese sunt cele care intr-adevar conteaza. E o placere sa va citesc.

    • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

      Vă mulțumesc pentru felicitări și aprecierile arătate articolelor mele de pe Contributors. Cititori ca dumneavostră sunt rațiunea principală pentru care mă documentez și public aici.

  12. xolv spune:

    Colonizare? Viata inteligenta in viitorul apropiat ? Nu prea … https://en.wikipedia.org/wiki/Drake_equation

  13. George spune:

    D-le Cranganu, va felicit pentru material !
    Ma bucur sa mai vad in presa online romaneasca astfel de materiale ! Mai astept si altele.

    • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

      Vă mulțumesc pentru felicitări. Sper să nu vă dezamăgesc cu viitoarele articole.

  14. Dedalus spune:

    Luna e mai aproape si exista seris interes economic pentru stabilirea uneii baze pe Luna – cum de altfel par sa sugereze si ultimele paragrafe din articol.

    Nu sunt convins ca exista apa pe Marte. Mai degraba a existat, in trecut. Nu mi se pare clar in acest moment, poae autorul are mai multe date despre acest lucru, sau poate alt cititor.Ar fi intersante detaliile

    • Harald spune:

      Nu există un interes economic real, există un interes economic posibil, ceea ce e cu totul altceva. Când unul ca Elon Musk va identifica un interes economic real, vom afla cu siguranță :)

    • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

      Nu sunt convins ca exista apa pe Marte. Mai degraba a existat, in trecut.

      Articolul meu pleacă de la premisa că NASA a confirmat prezența apei lichide pe Marte. Dacă nu sunteți convins de declarația agenției americane, nu văd cum vă poate convinge altcineva.

      Principala problemă cu apa lichidă de pe Marte este salinitatea ei foarte ridicată, care o menține lichidă chiar și la -50 grade Celsius. Pentru a putea fi eventual folosită de oameni, plante sau animale, vor trebui construite stații de desalinizare, despre care știm de pe Pământ că sunt mari consumatoare de energie electrică.

      • Nautilus spune:

        Marshall T. Savage (care nu e nici astronom, nici astrofizician, ci doar un utopist autor de SFuri care a stârnit admiraţia altui utopist de la noi, pe nume Mironov :) ) a zis cam aşa:

        “Chiar dacă am face imposibilul, am sădi suprafaţa lui Marte cu licheni din Antarctica şi am topi calotele polare de dioxid de carbon pentru a-i mări densitatea atmosferei şi a provoca un efect de seră, asta nu rezolvă marea problemă a unei planete îndepărtate de Soare: Marte este prea rece. O creştere a temperaturii care pe Pământ ar fi catastrofală, pe Marte ar aduce temperatura medie la -80°F (-62°C), deloc îmbietoare.”

        Exemplu terestru: Văile Uscate din Antarctica sunt atât de reci, nisipoase şi lipsite de apă şi nutrienţi, precum deşerturile de pe Marte, încât nici măcar bacteriile nu pot trăi acolo. Un pinguin descoperit mort acolo ar fi putut să fi murit cu secole în urmă, a devenit mumie.

        • Harald spune:

          Dacă va fi într-adevăr necesară prezența oamenilor pe Marte, soluția logică par să fie adăposturile subterane. Iar cu niște cupole transparente și eventual niște lentile Fresnel, acele adăposturi subterane pot fi făcute oricât de luminoase și de călduroase e nevoie. Mai rele ca locuințele la bloc n-au cum să fie ;)

      • Harald spune:

        Dar tot de pe Pământ știm că reactoarele nucleare sunt mari furnizoare de energie electrică, rămâne de văzut doar cum asamblăm unul pe Marte. După care tre’să vedem ce facem cu apa desalinizată :)

        Pentru că oameni pe Marte nu ne trebuie, după părerea mea. Nu mai e ca în secolul XV, ”hai să echipăm câteva nave, să ne ducem să vedem ce e acolo”. În secolul XXI e mai degrabă ”hai să trimitem niște roboți, să vedem ce e acolo”, iar Marte n-a scăpat neinspectată.
        Dacă se va ajunge la a exploata platină sau tungsten de pe asteroizi, probabil va merita construirea unei baze intermediare pe Marte. Dar altfel, tot ce e de văzut acolo pot vedea roboții.

        • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

          Sunt de acord cu dvs. că „nu ne trebuie oameni pe Marte” (deocamdată). Faza de explorare (chiar exploatare) robotică ar putea genera suficiente date inițiale, care să justifice ulterior amorsarea și declanșarea unei expediții umane.

  15. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    @Nautilus

    marea problemă a unei planete îndepărtate de Soare: Marte este prea rece.

    Această problemă este practic nerezolvabilă pentru modelul de viață pe care îl avem pe Pământ. Se cunoaște de multă vreme că planeta noastră se găsește în ceea ce se numește „zona Goldiloks” (acea zonă locuibilă din jurul unei stele unde apa lichidă și viața sunt posibile).

    În plus, Pământul mai are niște proprietăți unice: masa lui nu este nici prea mare (pentru a reține gravitațional vaporii de apă pe suprafața sa), nici prea mică (pentru a-i pierde relativ ușor în spațiul cosmic). Gravitatea la suprafața lui Marte este doar 38% din cea a Pământului.

    Prezența unui câmp magnetic protejează atmosfera terestră de efectele distrugătoare ale vântului solar și celule vii de radiații ucigătoare.

    Pământul a avut de multă vreme un termostat geochimic, prin care și-a auto-reglat efectul de seră produs de variațiile concentrațiilor de CO2 din atmosferă: tectonica plăcilor litosferice + erupțiile vulcanice marine și continentale + forma continentelor au creat feed-back-uri geochimice prin care temperatura medie pe suprafața terestră a fost relativ independentă de influxul solar (vezi Faint Young Sun Paradox). Trebuie specificat încă o dată că efectul de seră este o binecuvântare pentru viața de pe Pământ: în lipsa acestuia, temperatura medie la suprafață ar fi de – 18 grade Celsius. Or, cu efect de seră, ne bucurăm de o temperatură medie de +15 grade Celsius. Adică, efectul de seră contribuie specific la creșterea temperaturii medii terestre cu 33 grade Celsius.

    Ar mai putea fi adăugată o altă caracteristică singulară a Pământului: prezența vieții a creat un sistem geo-fiziologic fără precedent, cu implicații și consecințe complexe. Este ceea ce James Lovelock a numit teoria (modelul) Gaia.

    Baza teoretică a teoriei Gaia este modelul Daisyworld, care demonstrează că sistemele climatice planetare nu sunt pasive în fața influențelor interne sau externe: prin feed-back-uri continui negative se contracarează acele influențe și se menține stabilitatea climatului pe termen lung.

    În al doilea rând, pentru că s-a demonstrat că Daisyworld se auto-reglează, devine aparent faptul că un sistem non-uman, natural, auto-reglabil pare să posede inteligență. Dar inteligența, în acest context, nu este definită ca având capacități cognitive, ci reflectă operațiile unei legi implicite, care guvernează sistemele naturale.

    • Gamma spune:

      O ilustrare a ceea ce ati descris mai sus :

      http://www.columbia.edu/~vjd1/carbon.htm

      Dar nu trebuie uitat ca daca se depasesc anumite limite se iese din starea de echilibru si se intra in alta serie de reactii chimice unde feed-backul poate fi pozitiv si totul se scapa de sub control , ca pe Venus .Imi aduc aminte de cava foarte amenitator in legatura cu carbohidrati dizolvati in apa marii / in sedimente scufundate care au efect de sera si sunt direct influentati de caldura .

    • Nautilus spune:

      Un SFist pasionat de detaliile tehnice ale explorării spațiale a zis așa: cine e interesat de ideaa de a coloniza planeta Marte, ar trebui să se întrebe mai întâi de ce nu a colonizat nimeni Antarctica.

      Dacă vorbim de un deșert rece comparabil cu Văile Uscate ale Antarcticii, Marte se califică – mai puțin faptul că nu are aer respirabil.

      Antarctica are aer respirabil, cvasi-totalitatea apei dulci a lumii și e de 1000 de ori mai ieftină de explorat. Însă, din câte se vede, nu există minerit, foraj sau colonialism în Antarctica.

  16. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Dacă v-a plăcut fotografia care ilustează articolul, vă invit să mai vedeţi una: Muntele Sharp, pozat pe 9 sept. 2015 (NASA a publicat-o vineri, 2 oct.).

    Există unele detalii în fotografie care sugerează prezenţa apei, cel puţin la începutul istoriei geologice a Planetei Roşii. Alte amănunte sunt, de asemenea, interesante și pot fi accesate prin link-uri.

    Curiosity Rover Snaps Stunning Mountain Vista on Mars

  17. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    NASA a creat funcția de ofițer pentru protecția planetară a planetei Marte și a încredințat-o doamnei Dr. Catharine A. Conley.

    Job-ul lui Dr. Conley este de a proteja „viața marțiană”, reprezentată cel mai probabil de microbii aduși de pe pământ de diverse sonde spațiale, începând cu Mars 2, trimis de Uniunea Sovietică în noiembrie 1971.

    Noua funcție nu reprezintă un capriciu al Agenției americane, ci este o rezultantă a unui tratat internațional din 1967 (The Outer Space Treaty), care obligă națiunile participante în explorarea altor planete „să evite contaminarea lor cu elemente dăunătoare”.

    Detalii:
    Mars Is Pretty Clean. Her Job at NASA Is to Keep It That Way

  18. Mihai Voicu spune:

    Sper să reușim să colonizăm spațiul înainte ca pământul să devină nelocuibil, dintr-un motiv sau altul. Și să facem asta înainte de a termina energia care ne-ar permite să o facem.

    http://meaningofstuff.blogspot.ro/2014/08/the-meaning-of-human-life-for-me-now.html

  19. je spune:

    Si totusi iubirea..abia am aterizat pe o cometa, o reusita incredibila dupa parerea mea, insa nu in locul in care doream, de unde tehnologia de a devia comete catre Marte?
    Ce parere aveti despre ideea formulata de Elon Musk de a detona arme atomice pe Marte, pentru a ridica temperatura planetei? Din cate stiu, asteroidul care a dus la extinctia dinozaurilor a fost de aprox 2 milioane de ori mai puternic decat cea mai puternica bomba atomica construita, bomba Tsar, deci si aici intampinam probleme…

  20. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Un interviu foarte interesat a realizat ieri jurnalista NPR, Kelly Mc Evers, cu astronautul comandant Scott Kelly și colegul lui rus, Mișa Kornienko, aflați la bordul International Space Station pentru un an (detalii despre Scott Kelly, aici).

    Printre altele, comandantul Kelly a vorbit despre faptul că misiunea lui prinicipală este de a testa funcțiile organismului uman pe o perioadă de un an, ca preludiu la viitoarea călătorie de 2-3 ani spre Marte. Apoi, a menționat că s-a putut crește salată la bordul ISS, dar nu a spus dacă a și mâncat-o și ce gust a avut.

    Interviul integral se poate asculta aici:

    The Year In Space: U.S., Russian Spacefarers On The International Station

  21. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Roverul Curiosity a găsit molecule organice pe Marte

    Cercetătorii americani studiază condițiile de habitat din trecut și în prezent ale planetei Marte. Ei speră să stabilească dacă a existat viață organică în trecutul planetei.

  22. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    OFF-TOPIC

    Fracturarea hidraulică de mare volum nu contaminează apa subterană – indică un nou studiu publicat de experți de la Yale University în prestigioasa revistă Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America:

    http://www.pnas.org/content/early/2015/10/07/1511474112.abstract

    Practic, cercetătorii de la Yale nu au găsit nicio o contaminare a apelor din cele 64 de fântâni studiate în zona argilei Marcellus din Pennsylvania, iar cantitățile detectate de ei au fost de sute și mii de ori mai mici decât cele care pot fi detectate de laboratoarele comerciale.

  23. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    OFF-TOPIC

    Fracturarea hidraulică de mare volum consumă mai puțin de 1% din cantitatea de apă utilizată industrial în SUA – demonstrează un nou studiu publicat recent de experți de la Duke University:

    Water Footprint of Hydraulic Fracturing

    N.B. Poate că ultimele cercetări publicate vor schimba (în bine) părerile unora despre „nenorocirile” posibile asociate cu fracturarea hidraulică (a se reciti articolele mele specifice de pe Contributors.ro)

  24. Luca Robert spune:

    Frate chiar este foarte tare lucrurile acestea. Ar trebui expuse la muzeul de arta.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Constantin Crânganu


Constantin Cranganu

Constantin Crânganu este profesor de geofizică și geologia petrolului la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Între 1980 și 1993 a fost asist... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)