joi, martie 28, 2024

Împărăţia Muştelor

Modernitatea ratată

Ne arătăm mai totdeauna curioşi să aflăm ce gândesc străinii despre noi. De altfel, tema „imaginii naţiei“, injust murdărită şi deformată de spirite rău-voitoare şi duşmănoase, a străbătut cu bine deceniile şi pare temeinic înfiptă în conştiinţa colectivă. Lucrurile se complică însă, atunci când realizăm că, pe cât de dornici ne arătăm a cunoaşte părerile străinilor despre noi, pe atât de nepăsători rămânem, în fond, la opinia acelora. „Imaginea negativă a României“, lamentată ritual, se dovedeşte doar un vehicul util să transporte miturile autovictimizării şi teoriile conspiraţiei. În fundul sufletului, omul nostru majoritar nu este săpat de îndoieli sau zguduit de nemulţumiri abisale, lumea pe care şi-a construit-o îi ajunge, iar pe sine chiar se place, individual şi colectiv.

Chiar şi atunci când nu se mulţumeşte cu prezentul în care trăieşte, omul românesc o face doar în raport cu ce are, niciodată în raport cu ce este, concepând progresul ca pe o multiplicare a modestului patrimoniu iniţial, un „mai mult“, rareori un „mai bine“: mai multe televizoare în mai multe camere, mai mulţi cai-putere, mai multă carne pe masă şi smântâna-n ciorbă, ceasornice mai scumpe, servitori şi oameni de casă, putere multă, gălăgie mare, în fine, tot ce se poate consuma pe loc sau arăta la vecini.

(exemplare în acest sens, domiciliile câtorva politicieni:  http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/cu-vilele-demnitarilor-la-psiholog-194174.html )

Acest Gargantuel naiv, bulimic şi lipsit de dileme ori fragilităţi identitare, este în realitate victima unei imagini de sine care a decolat de la solul realităţii, propulsată în cerul iluziilor şi autoamăgirii de trecerea bruscă la o societate de consum ce i-a căzut peste creştet ca un cargou aerian prăbuşit în junglă. Fără a fi parcurs etapele dezvoltării către societăţile post-industriale, decuplat cultural şi tehnologic, defazat istoric, omul nostru s-a trezit consumator înainte de a fi învăţat să fie producător. Cum să nu-ţi închipui că tot ce zboară se mănâncă !? Cum să nu construieşti avioane din nuiele în plină junglă post-comunistă, invocând înfrigurat căderea din ceruri a cargourilor cu hypermarketuri, salarii bune, pensii la toată lumea şi vacanţe la Mediterana !?

Într-o societate a îndestulării pe veresie, care funcţionează în principal ca debuşeu al unei producţii realizate în străinătate, nici largile categorii ale lui poate-mai-pică-ceva, nici căpeteniile predatoare nu pot şi nu au interes să vadă adevărul mizeriei. Atunci când în şcoală, generaţiile deprind firescul corupţiei, iar în viaţă, principala strategie antreprenorială constă în aspirarea banilor publici, evaluarea lucidă a realităţii şi numirea lucrurilor pe nume nu pot fi decât nedorite. Poporul şi căpeteniile refuză să fie trezite din visul hipnotic al unei societăţi de consum pe care nu ei au creat-o şi care, fiindu-le paraşutată, doar o maimuţăresc, fără a-i înţelege rosturile şi devenirea.

Şi totuşi, o interogaţie asupra tipului de modernitate către care tindem este preliminară oricărei încercări de a o construi. Faptul că în spaţiul public tema înapoierii şi mizeriei este ocolită şi ignorată nu se explică doar psihologic, ceea ce ar fi întrucâtva de înţeles, ci şi politic. Precis că nici pe şefii de trib, bulibaşii şi baştanii lumii a treia nu-i vom auzi vorbind public despre mizeria din ţările lor. Este secretul hainelor nevăzute ale împăratului, secret colectiv întemeiat pe prostie, laşitate şi ticăloşie.

Cu atât mai puţin te poţi aştepta la un discurs despre înapoiere şi modernitate ratată din partea unei clase politice a cărei principală strategie de comunicare este mituirea cinică şi iresponsabilă a electoratului. Transformându-se în preoţii cargo cult-ului românesc, politicienii şi media se întrec în a flata, neruşinat şi mincinos, poporul, în timp ce elita intelectuală, roasă până la vârf de impostură şi gratuitate, se complace onctuos şi viclean.

Adevărul despre România nu este cel al non-ştirilor fabricate de media şi nici cel al derizoriilor lupte de partid şi de stat. Adevărul se regăseşte în coloanele statisticilor internaţionale, acolo unde aproape că nu există indicator social, economic, politic, structural ori cultural la care să nu fim ultimii din UE, din Europa geografică sau printre ultimii din lume: mortalitate infantilă, productivitatea muncii, risipa de energie, sistemul sanitar, performanţele şcolare şi universitare, infrastructura, speranţa de viaţă, cercetarea ştiinţifică, violenţa domestică, igiena personală, canalizare, corupţie, produs intern brut pe locuitor, justiţie, lista putând continua ad nauseam.

Adevărul îl putem totuşi descoperi şi în judecăţile străinilor, dar nu ale turiştilor, expaţilor din firmele străine sau ziariştilor oaspeţi, uneori ignoranţi sau supuşi unor agende dubioase, ci spre exemplu, în impresiile spontane ale câtorva sute de studenţi Erasmus, veniţi în România între 2007 şi 2010: arhitectură sovietică, oraşe urâte, desfigurate de oribile blocuri din beton şi sufocate de haosuri de cabluri, trotuare neverosimil blindate de maşini, trenuri care abia se târăsc, lipsa autostrăzilor, prostul gust patetic şi agresiv, oameni cu priviri triste şi dantura lipsă, drumuri rele, peisaj rural medieval, trafic auto haotic şi brutal, contrastul între opulenţa ostentativă a celor puţini şi indigenţa endemică a celor mulţi, gunoaie tălăzuind pe câmpurile nelucrate, bucătărie rudimentară, lux strident şi patetic, animale chinuite… Unii dintre aceşti tineri au fost sincer entuziasmaţi de exotismul căruţelor, căpiţelor, ţiganilor, fântânilor cu cumpănă şi bătrânelor cu gumari şi basma. Alţii eufemizează diplomatic: „un loc unde timpul pare a se fi oprit“, „locuri neatinse de intervenţia umană“. În fine, mai toţi nu uită să omagieze, amabil şi stereotip, „ospitalitatea“şi „căldura“localnicilor, iar băieţii, „frumuseţea fetelor“.

Secretul mizeriei, dar mai ales al pseudo-modernităţii nu mai poate fi păstrat. Este timpul ca acestea să devină teme publice, nu din obscure porniri masochiste ori exhibiţioniste, ci din cauza urgenţei.

Stăpânii muştelor

Expresie a activităţilor unor trepăduşi ai securităţii reciclaţi în politicieni, mesajul politic autohton este lipsit de conţinut autentic. În magma iniţială, partiturile doctrinare s-au distribuit aproape aleator între soldăţeii plasaţi în politică: care liberal, care democrat, care social-democrat. Din această făcătură nu avea cum să se nască o gândire politică îndreptată către nevoile ţării, ci doar un simulacru de discurs menit să  mascheze perpetuarea dominaţiei vechilor cadre şi marea prădare naţională.

După 21 de ani de zbateri bezmetice, în care singurul demers sistematic a fost cel legat de prada resurselor, tema tipului de dezvoltare, nu doar a căilor materiale de ieşire din mizerie şi înapoiere, ci mai ales a formelor de modernitate spre care ne îndreptăm, rămâne ca şi inexistentă.

Reflecţia asupra căilor modernităţii şi dezvoltării ar fi trebuit preluată de generaţia de mijloc, acolo unde experienţa, putinţa şi ştiinţa se spune că ar sta în echilibru. Această generaţie este însă una demisă istoric, pe care viaţa în comunism o face, intelectual şi moral, incompetentă pentru asumarea scrutării viitorului: stăpânii discursului rămân tot vechii securişti/activişti, în timp ce restul generaţiei tace, uzată în gândirea subalternă şi viaţa asistată.

Regimul comunist a realizat o uriaşă ruptură istorică a generaţiilor. Lichidarea fizică, socială şi culturală a tuturor celor care trăiau prin muncă responsabilă a dus la nimicirea oricărei tradiţii a lucrului temeinic şi dezvoltării cu noimă. Azi nu mai avem trecut cu care să reînnodăm, tradiţie la care să ne raportăm, mal al timpului spre care să mai putem face pod: epoca ante-belică este prea îndepărtată, de-acolo ne vin cel mult ecouri pentru mituri şi vise paseiste, iar de perioada comunistă tocmai am dori să ne desfacem.

Trăim ca într-o casă de copii, unde personalul, violent, hoţ şi pervers, a dispărut peste noapte, lăsându-i pe orfani de capul lor. Sarcina de a reinventa această lume fără repere şi tradiţii şi-a asumat-o spontan generaţia tânără, care, simbolic, nu mai are nici părinţi, nici bunici.

Este generaţia care a crescut în epoca haotică şi confuză a “tranziţiei”. Privată de modele pozitive, rămasă doar cu cinism în locul iluziilor, generaţia stagnării nu ştie încotro să se mai îndrepte, dar nu mai poate şi nu mai vrea să aştepte, abandonându-se unei culturi a frontierei, similară cuceririi vestului sălbatic: America din vis, acum, aici. Pe acest continent neexplorat al construirii unui sens, generaţia nouă îşi ridică, în lipsa strămoşilor, altare barbare şi inocente închinate unor Domnitori ai Muştelor, idoli închipuiţi, împrumutaţi, visaţi.

Există de toate expresiile, culorile şi direcţiile. Yuppies afişând o credinţă nestrămutată-n zeul corporatist, adepţi ai turbo-capitalismului, dorindu-şi un stat redus la un fel de pânză învelind monumentul economiei ultraliberale, pe care, cu cât n-au avut ocazia s-o experimenteze, cu atât mai aprig o proclamă, activişti oengişti sau combatanţi ai tuturor drepturilor umane şi corectitudinilor politice, luptători ai tuturor cauzelor internaţionale de pe prima pagină a presei main-stream …, setea de identificare cu “cauze juste” este imensă.

Impresia generală rămâne însă aceea de factice, de import neasimilat, de sală de seminar şi diplome de perfecţionare, probabil pentru că există o cerinţă internă de coerenţă între viaţa reală şi convingerile profesate, or, şi cu iPod-ul în ureche şi cu colbul drumului între dinţi, e dificil de apărat coerenţa.

Îngropaţi în solul unei patrii închipuite, autohtoniştii arată o altă versiune de inadecvare. Încarceraţi în crâncenele lor certitudini naţionaliste, şi unii, nepoţei ai naţional-comunismului, şi ceilalţi, strănepoţi ai misticii naţionalist-ortodoxiste, zac izolaţi într-un delir autotrof.

Cea mai dezolantă categorie o reprezintă însă stângiştii post-comunişti. Născut tot din exasperarea în faţa kapitalismului kleptocratic, stângismul post-comunist trage de-aici concluzii în răspărul bunului simţ comun. În timp ce soluţia la capitalismul corupt, piaţa distorsionată şi statul captiv constă într-o autentică economie de piaţă şi un stat mai mic, dar funcţional şi independent, adolescenţii stângişti ai epocii Iliescu îşi închipuie că tocmai sistemul în care au crescut din ‘90 încoace ar reprezenta capitalismul. Asemenea unui copil cu părinţi violenţi şi abuzivi, care, necunoscând altceva, îşi imaginează că aşa sunt toate familiile, stângiştii noştri sunt sătui de capitalism, fără a-l fi cunoscut pe cel autentic şi funcţional.

Extrapolând ceea ce nu este de extrapolat, stângismul nostru post-comunist eşuează într-o critică anti-capitalistă neasimilată, fără obiect, de o gratuitate patetică. Dacă temele fundamentale ale criticii societăţilor moderne avansate, pot fi legitime la ele acasă, în solul economiilor de piaţă funcţionale şi mature, care le-au dat viaţă şi le-au nutrit, ele nu constituie decât alibiuri ridicole şi exerciţii vide de conţinut, atunci când sunt maimuţărite într-o societate pseudo-modernă ca a noastră.

Refugiat într-un discurs de pe poziţii subalterne şi autovictimizante împotriva unui capitalism global, pe care nu l-a cunoscut decât cel mult din lecturi, filme şi călătorii, stângismul naţional se află într-o poziţie nu lipsită de aciditate. Tocmai ei, denunţătorii neo-colonialismului imperialist occidental creează un epifenomen neocolonial, atunci când îşi însuşesc mimetic teme şi probleme ale unor societăţi străine avansate. La fel cum în casbah-lele maghrebine se dezbăteau aprins problemele dinastice … franceze, iar africanii colonizaţi se împopoţonau cu peruci şi belşug de pudră, stângismul nostru provincial preia, inadecvat şi ridicol, teme anti-europene, critica societăţii de consum şi a post-consumismului, a marii finanţe şi imperialismului, realităţi cu care n-are nimic de a face, asemenea unor tineri intelectuali dintr-o ţară subnutrită, care discută îngrijorat despre pericolele creşterii colesterolului în sânge. Prin decalare şi inadecvare, stângismul românesc exemplifică la nivel doctrinar exact fenomenele de dependenţă, marginalitate şi înapoiere pe care le denunţă prin discurs, ca acel personaj care bea pentru a uita ruşinea de-a fi beţiv.

Ar fi o eroare dacă toţi reprezentanţii acestei “stângi radicale” post-comuniste ar fi expediaţi sub o singură etichetă. Componenţa este heteroclită, de la idealişti sinceri la gazetari de tip sovietic, de la veleitari inconsistenţi şi histrionici sau impostori avizi de publicitate, la tineri educaţi, aflaţi în căutarea unor răspunsuri, sau a unor cariere şi confirmări. Tratarea lor diferenţiată ajută la discernerea eventualelor voci dintr-un fundal de zgomot redundant şi parazitar, care nu poate fi decât ignorat.

Partea cea mai respingătoare, cu adevărat gravă şi impardonabilă a stângismului autohton este însă încercarea de revalorizare pozitivă a regimului comunist din România. Intelectual, este un viol al adevărului şi evidenţei trăite de zeci de milioane de oameni timp de decenii. Moral, este o solidarizare cu crima. Nu există nici o diferenţă între cei care justifică regimul genocidar naţional-socialist şi cei care prestează acest serviciu regimului comunist, adjudecându-şi exterminările în masă, teroarea, genocidul cultural, suferinţele fizice de masă, distrugerea morală şi pervertirea vieţii sociale, peste generaţii. Există limite ale jocului intelectual şi impetuozităţii ideologice, care trebuie să se oprească în faţa crimei absolute.

Căutarea unor soluţii pentru viitor din adâncurile unui prezent românesc incert şi frustrant, chiar şi atunci când ţine să treacă prin critica globală a capitalismului, nu trebuie în nici un caz să ducă la solidarizări cu un sistem intrinsec criminal şi anti-uman cum a fost cel comunist.

Din păcate, aşa cum se înfăţişează acum, hibrid, mimetic, cinic şi deviant, stângismul post-comunist este doar idolul cu cap de scroafă al orfanilor tranziţiei, stăpân al muştelor şi resentimentelor dezorientate.

Distribuie acest articol

48 COMENTARII

  1. Exceptionala oglinda a societatii si tarii. Daca ar exzista un partid politic sau organizatie, care sa porneasca la drum cu aceste adevarurii, si mai ales in actiunea lor sa se mentina pe aceasta linie de corectie,ar avea intreg sprijinul meu. Daca aceasta inseamna ceva ptr. dl. Rasvan Lalu, eu sunt cel bucuros.

    • ” … un partid politic sau organizatie, care sa porneasca la drum cu aceste adevaruri, si mai ales in actiunea lor sa se mentina pe aceasta linie de corectie …”

      Și eu cred că de asta ar fi nevoie.

      • Ca sa inteleg mai bine va pun o simpla intrebare:
        Considerati ca evidenta asertiunea axioma:

        „Iliescu („ca comunist”, reprezentant al stangii) e raul absolut”

        Da!

  2. Aprecieri realiste, chiar daca ne intristeaza. Cum am putut ajunge aici ? Comunismul, la modul general, cel romanesc, unic dupa a mea parere, ne-a adus in aceasta situatie nefericita. Chiar daca statisticile nu pot fi combatute, niste nuantari se impun, nu putem generaliza. Mai exista, vorba cuiva, o „Romanie Mica”, a oamenilor educati, muncitori, cinstiti, preocupati de viitorul lor, al familiei lor si al Tarii , in cele din urma. Singura cale de iesire, pentruca o revolutie morala nu se intrevede deocamdata, este educatia. Cu bataie lunga, de generatii…

    • „Mai exista, vorba cuiva, o “Romanie Mica”, a oamenilor educati, muncitori, cinstiti, preocupati de viitorul lor, al familiei lor si al Tarii”

      Evident. Din nefericire, nu ei dau tonul. Despre asta este vorba.

    • Nici vorba de unic – comunismul romanesc (si post-comunismul) seamana foarte tare cu cel sovietic, semn ca n-a fost adus doar pe tancuri ci fiinta undeva ascuns in sufletele multora. Este adevarat ca NU seamana cu cel din Polonia, Cehoslovacia si Ungaria – alta vechime a civilizatiei care nu a putut fi extirpata in 10-15 ani de teroare.

  3. Superb articol. Ati facut o radiografie foarte exacta a societatii romanesti.

    Imi permit sa mai adaug doua idei:
    – membrii generatiei de mijloc, care ar fi putut avea un cuvant de spus, au emigrat masiv dupa mineriade. Oamenii cei mai dinamici, cu mintea deschisa, care au inteles ce s-a intamplat la revolutie si dupa, au ales varianta salvarii individuale. Cei care au incercat sa construiasca ceva aici au esuat (vezi Alianta Civica, URR).
    – ultra-liberalii cred ca sunt o minoritate neglijabila, recrutandu-se numai din mediul corporatist urban. Majoritatea populatiei este o masa amorfa, fara idealuri si convingeri politice cristalizate, regretand insa vremurile in care se putea fura fara bataie de cap de la fabrica sau de la CAP, iar statul iti dadea un loc de munca, casa, si in general nu te obliga sa gandesti prea mult, pentru ca gandeau altii pentru tine. Daca s-ar intoarce vremurile alea, indiferent cum s-ar numi regimul (comunism, capitalism etc) ei ar fi cei mai multumiti.

    • Simpla curiozitate: citi ani aveati in acele vremuri in care se fura orice fara bataie de cap si statul iti dadea cite in luna si in stele? Prea le ziceti cu siguranta, presupun ca exista si oarece experienta in spate.

    • – da, de 21 de ani continua scurgerea de creiere: din generatia de mijloc, din cea tânara; probabil ca asta si aranjeaza clasa dominanta, va las sa ghiciti de ce …
      – ca si celelalte curente radicale de la noi, neo-liberalismul nostru este unul imitat, fara radacini
      – desi nu-mi fac iluzii asupra majoritatii needucate a poporului, ea nu trebuie în nici un caz subestimata; cei doua milioane de oameni nacajiti care au ales sa plece la lucru, ilustreaza forta, energia si dorinta de mai bine a acestei majoritati tacute; nu-i putin
      – problema o vad în dominatia mediatica, politica, economica si pâna la urma stilistica a prostilor, mârlanilor, incompetentilor si impostorilor; s-ar putea ca numeric, ei sa nu fie prevalenti, dar sistemul privilegiaza astfel de tipuri – asta-i buba

  4. Domnule Lalu…cred ca ati reusit sa sintetizati perfect romanul, societatea romaneasca si Romania. Va felicit…de mult nu am mai citit un articol care sa spuna lucrurilor intr-adevar pe nume, dar…asta nu schimba cu nimic situatia in care ne aflam. Cu totii cunoastem problemele acestei lumi in care traim…problema e ca nimeni nu incearca sa le rezolve. Toti stau pe margine, se uita, comenteaza si atat. Nu ajungem nicaieri asa… So, aveti vreo idee sau…nu?

    • Sunt convins ca nu v-a scapat faptul ca solutiile la înapoiere si falsa modernizare nu exista în afara unei „luari la cunostinta”. Pentru a fi întâmpinate, astfel de probleme trebuiesc mai întâi constientizate. De aceea pledez ca teme precum înapoierea si pseudo-modernizarea sa fie dezbatute de cât mai multi, pentru a-ntelege mai bine cum si unde stam.

      Daca vorbim deschis de problemele noastre, s-ar putea sa existe o sansa sa le putem si rezolva. Daca nici macar nu ne identificam corect problemele, cum sa le mai putem si rezolva ?

  5. Un articol bun care a reusit sa puncteze multe din racilele Romaniei, insa sufera un pic de ” sindromul de complex de inferioritate romanesc”. Azi Romania nu este numai tzara bastanilor ci si tzara tinerilor plecati in tari civilizate si care reprezinta si ei Romania. Multi inca dintre ei sunt legati de aceasta tzara si reprezinta la ora actuala, un capital superb, valoros, care insa nu este explorat deloc. In privinta subdezvoltarii, va asigur ca sunt tzari care o duc si mai prost si sunt practic departe de valorile lumii moderne. Oricum articolul ramane un articol incisiv, penetrant, deranjant pentru multi, si mai ales adevarat, dar poate un pic prea fara speranta. O tara are intotdeauna valorile ei, chair in momentele ei cele mai grele. Sa nu ignoram puterea acestei natii. Cred ca viitorul Romaniei d-le Lalu se fabrica deja in afara Romaniei…in marte parte de catre romani…

    • Tocami aici vad tragismul situatiei, în faptul ca viitorul României se fabrica în afara tarii, chiar daca evtl. si de catre români.

      Este deja o lege numerica: un popor de 20 de milioane secreta talente si valori în mod „natural” si irepresibil. A facut-o si sub comunism, cu atât mai mult acum. Deci nu de rezervor ducem noi lipsa, ci de valorificare. Or, niciodata diaspora, oricât ar fi fost de valoroasa, nu a putut ridica patria mama. Nu diaspora evreiesca din întreaga lume a ridicat Israelul ci eforturile celor de-acolo, la fel Grecia, cu cele bune si cele rele, este rezultatul activitatii grecilor din Grecia, la fel Italia, la fel Armenia, Irlanda.
      Daca vom continua în acelasi fel, vom avea o diaspora de mare valoare si o tara amarâta. Din nou: Armenia.
      De altfel, ce dovada mai crâncena a falimentului ultimilor 21 de ani gestionati de securisti, decât golirea tarii de brate si capete !?

  6. Bun găsit în miez de noapte, dle Lalu! :)

    Uite că cineva mai urmărește TVR Cultural care ieri, pardon, alaltăieri a difuzat „Impăratul mustelor”, transpunerea cinematografică din anii ’60 a romanului omonim al lui Sir William Golding! ;), care v-a oferit pretextul unei radiografii dureros de lucidă a României de azi, „evoluând” în „limitele” dramei lui WG! :(

    Sper să n-avem parte de același final, pe cei care vor să ne salveze „i-am păscut” mai bine de cincizeci de ani și ni s-a aplecat de ei…

  7. Extraordinar text. Mai vrem analize ca asta de la dvs si autori ca dvs in presa de circulatie. Sincere felicitari. Hai ca nu suntem cu totii pierduti.

  8. „Generatia stagnarii” sunt cuvintele ce-mi revin, staruitor si obositor totodata, ca o reverberatie neamortizata, nedefinita si sfidatoare, ca o muzica de fundal pentru un documentar ce-si propune poate un pic prea mult intr-un singur episod: un zbor pe deasupra societatii si omului romanesc.
    E compasiune sau dezgust in aceasta sintagma? Intelegere sau verdict? Furie sau doar o simpla constatare? Sau poate de toate?
    Raspunsul se afla, desigur, printre randuri. Merita recitite!

    • Stiu ca scrieti bine.

      „Generatia stagnarii” e înca bine, aproape eufemistic, aproape elegant.

      În realitate este generatia halita de Iliescu, la micul dejun al democratiei originale.

      Pe bunici i-au bagat în puscarii. Pe parinti i-au bagat la bloc.Iar când parea ca am scapat în sfârsit, le-au mâncat viitorul si astora mici.

  9. Imi aduc aminte ca inaintea unui examen de „socialism stiintific” (se facea si la politehnica) am incercat sa scot ideile principale din curs. Am avut surpriza sa constat ca nu prea erau idei … Acelasi lucru se repeta spus mereu cu alte cuvinte, in niste lozinci destul de plate.

    Articolul de mai sus este scris cu mult talent (pentru cine apreciaza genul), dar in afara de cateva platitudini si insulte colective, nu prea spune multe. Dar sa le luam pe rand.

    1. „În fundul sufletului, omul nostru majoritar nu este săpat de îndoieli sau zguduit de nemulţumiri abisale, lumea pe care şi-a construit-o îi ajunge, iar pe sine chiar se place, individual şi colectiv.”

    Fraza asta, s-ar putea spune pe scurt: „In general romanul este multumit de lume, asa cum o percepe”. In subsidiar, se insinueaza ca de fapt traieste alienat intr-o lume imaginara, diferita de cea reala (e scris adanc …)

    2. „Chiar şi atunci când nu se mulţumeşte cu prezentul în care trăieşte, omul românesc o face doar în raport cu ce are, niciodată în raport cu ce este …”

    Lasand la o parte constructia „omul romanesc”, afirmatia este cel putin puerila. Peste tot in lume sunt oameni care se definesc prin ceea ce au, spre deosebire de altii care se identifica cu ceea ce sunt. A spune ca „omul romanesc” se regaseste in intregime in categoria celor care se conjuga cu „a avea” este o insulta gratuita adusa unei natii intregi. Multumesc Domnule Lalu.

    3. „Acest Gargantuel naiv, bulimic şi lipsit de dileme ori fragilităţi identitare, este în realitate victima unei imagini de sine care a decolat de la solul realităţii, propulsată în cerul iluziilor şi autoamăgirii de trecerea bruscă la o societate de consum ce i-a căzut peste creştet ca un cargou aerian prăbuşit în junglă.”

    Ei bine fraza de mai sus este mai greu de tradus, pentru ca loviti de cuvinte amestecate riscam sa ni se para ca citim un text inteligent. De fapt, ideea (asa cum rezulta din intreg contextul) este ca toti romanii sunt cam prosti, au tulburari de alimentatie (?!), nu isi pun probleme filozofice si traiesc in iluzie. Nu stiu de ce autorul ne reproseaza ca traim in societatea de consum, si nici nu vreau sa speculez.

    In orice caz, ca sa fim asa cum ne-ar dori autorul, ar trebui sa fim niste pitici inteligenti coplesiti de „dileme si fragilitati identitare”, eventual asceti; desigur, cei cu probleme de alimentatie sunt „cah”.

    4. „Fără a fi parcurs etapele dezvoltării către societăţile post-industriale, decuplat cultural şi tehnologic, defazat istoric, omul nostru s-a trezit consumator înainte de a fi învăţat să fie producător”

    Aflam cu uimire ca romanii nu merita sa traiasca in secolul XXI, pentru ca „nu a parcurs toate etapele dezvoltarii”. Interesant repros ! oare ce ar trebui sa faca romanii, ca sa fie asa cum trebuie si fara cusur ?! refuz sa speculez …

    Invinuirea ca am fi cu totii „decuplati cultural si tehnologic” este cel putin absurda. Va asigur, ca nu suntem noi romanii nici mai inculti si nici mai atehnici decat neamurile occidentale cu care incearca sa ne puna in antiteza textul de mai sus.

    Cat despre faptul ca romanul ar fi „defazat istoric”, afirmatia vine in contradictie cu cea anterioara prin care ni se reproseaza ca am ars etape si ca traim intr-un timp pe care nu-l meritam.

    Nu are rost sa continui analiza pe text; scrierea continua tot asa si nu reusesc sa identific vreo idee sau un sens altul decat cel de mai sus. Este de fapt o insiruire de insulte gratuite adusa celor care se intampla sa traim pe aici. Sunt convins ca meritam sa fim amestecati cu noroi, daca din mijlocul nostru s-au desprins fiinte superioare, care in ciuda faptului ca sunt romani, sunt totusi „cuplati” cultural si tehnologic cu cei care trebuie si in plus nu sufera de bulimie si alte tulburari alimentare.

    In alta ordine de idei, ma intreb care ar trebui sa fie finalitatea textului ?! Oripilati de ceea ce au aflat despre ei insisi, probabil ca romanii ar trebui sa se schimbe radical, sa-si rezolve urgent problemele alimentare si sa parcurga corect etapele istorice pre-post-industriale (!), fara sa fie insa decuplati de la civilizatia contemporana.

    • Mi-a placut textul dumneavoastra. Aveti dreptate.
      In esenta, dl. Lalu ne spune ca nu am parcurs organic toate etapele de evolutie ale capitalismului. Dar ignora sa recunoască deschis ca nici capitalismul din tarile fara experienta comunista nu mai este capitalismul „virtuos” de altadata. Criza globala provocata chiar de capitalismul speculativ si actionarial actual o dovedeste. Dl. Lalu nu pare a avea o pricina fundamentala cu societatea de consum, ci cu pretentiile oamenilor obisnuiti de a consuma si de a avea resurse pentru consum in prezent. Dl. Lalu ar dori ca, in vreme ce capitalul global asediaza insisdios si tenace statele nationale – inclusiv pe cel romana – si distruge statul social, romanii sa munceasca tacuti, fara pretentii, fara revolte.
      Autorul pare sa nu stie ca 70% din capitalul privat care opereaza in Romania este capital strain, chiar capital al unor mari transnationale (companii, banci, fonduri de investitii), mai mult decat se inregistreaza in tari precum U.K., Franta sau Germania. Romania chiar traieste realitatea capitalismului global la dimensiuni dure, necunoscute occidentalilor. Faptul ca exista cativa tineri intelectuali de stanga care ataca aceste teme este iritant pentru cei de dreapta. Stanga pe care ei ar tolera+o ar fi cea care s-ar cantona doar in cercul temelor indentitare (grupuri minoritare, teme ecolo, etc.). Orice, numai teme economice si sociale sa nu fie!

      • Distinsă Doamnă,

        Capitalul global este şi fondul de pensii din care vi se plăteşte pensia, la capitalul global participă şi bănuţii puşi de-o parte de bătrâni pentru doctor şi înmormântare, capital global este şi asigurarea de viaţă a amărăşteanului şi mica sumă depusă din greu lună de lună ca să aibă copilul mai târziu din ce-şi plăti studiile.

        Ticăloşii de bancheri, îmbuibaţi şi venali, ar face moarte de om să maximizeze profiturile fondurilor pe care le gestionează, ca să-şi merite bonusurile uriaşe, dar şi ca vă plătească dvs. pensia, la copil studiile şi tuturor, înmormântarea. Acesta este capitalismul.

        N-am pus pricini societăţii de consum pentru că nu mi-am propus o astfel de critică acum şi aici. De altfel, au făcut-o alţii, mult mai bine decât aş putea-o face eu.

        În schimb am scris despre maimuţăreala preluării unor comportamente fără suport real şi care, nu doar social şi cultural, dar şi economic ne duc la ruină. “Dezvoltarea economică” a României este una bazată pe consum neproductiv, specifică lumii a treia. Si penetrarea finanţelor româneşti de către capitalul străin într-o proporţie extrem de mare, tot un simptom de lumea a treia este.

        Vă remintesc însă cu respect că structura actuală a economiei şi societăţii româneşti, subdezvoltate şi pseudo-moderne nu s-au facut sub ocupaţie străină. N-au venit trupe americane, frnţuzeşti şi nemţeşti să ne impună regimul politic şi SOVROM-urile. Nu puterile străine ne-au plasat pe o traiectorie de pseudo-dezvoltare economică şi degradare socială şi culturala, ci complexul economico-politic de sorginte securisto-comunistă care domină în mod absolut ţara.

        Nu ştiu la ce “dreaptă” ori “stânagă” vă referiţi Dvs., eu mă refer la cele din România. Or, observ că în timp ce dreapta românească este foarte preocupată de problematica economică şi a statului funcţional, stânga face critica … societăţii de consum din … Occident, dar nu scoate o vorbă despre pseudo-dezvoltarea economică şi degradarea generală imputabilă 100% dominaţiei securiste din România.

        • Ziceti:
          „Capitalul global este şi fondul de pensii din care vi se plăteşte pensia, la capitalul global participă şi bănuţii puşi de-o parte de bătrâni pentru doctor şi înmormântare, capital global este şi asigurarea de viaţă a amărăşteanului şi mica sumă depusă din greu lună de lună ca să aibă copilul mai târziu din ce-şi plăti studiile. ”

          Stranie definitie a capitalului global aveti.
          1. Pensiile se platesc inca in Romania nu din fonduri de acumulare, ci din sistemul public. Iar in sistemul public nu se strang suficient de multi bani tocmai din cauza pasiunii capitalului prezent in Romania de a-si „optimiza” fiscal interesele. Pana la marginea evaziunii fiscale si dincolo de ea.
          2. Amarastenii romani nu au vazut in viata lor o asigurare de viata si nu au bani pentru asa ceva. Doar daca au contractat un credit, banca a incheiat o asemenea asigurare in contul lor si in beneficiul ei. Piata asigurarilor de viata din tara noastra este foarte modesta si nu priveste nici 10% di populatie. In niciun caz amarastenii….
          3. Cam aceeasi este situati si in privinta fondurilor/conturilor de economii pentru educatia copiilor.
          Bref, 90% din populatia tarii nu participa la beneficiile capitalismului global. Acesti oameni suporta doar restrictiile, „moderatia salariala”, reducerea protectiei sociale – toate realitati justificate de guvern prin nevoia de „competitivitate”. Bineinteles, competitvitatea se defineste strict prin rpaortare la rata de profitabilitate a investitiei de capital.

          Asa ca, despre ce vorbiti? Traiesc romanii in tabloul vivant zugravit de dumneavoastră?

        • „Or, observ că în timp ce dreapta românească este foarte preocupată de problematica economică şi a statului funcţional, stânga face critica … societăţii de consum din … Occident …”

          Atunci cand exprimarea este la obiect si fara „floricele stilistice”, se vede mult mai clar despre ce este vorba: Situatia noastra este dificila, dar vinovati sunt cei din opozitie (!) Sarmanii PDL-isti, la putere de multi ani si zguduiti de scandaluri de coruptie sunt „preocupati de problematica economica”.

          Nu trebuie sa ai nu stiu ce pregatire economica pentru a vedea ca „dreapta romaneasca” la putere aplica alternativ si incoerent masuri de stanga si de dreapta, sau chiar masuri care nu sunt nici de stanga, nici de dreapta ci pur si simplu sunt imbecile.

          In concluzie: va rog sa observati ca logica elementara le rade in nas celor care critica opozitia pentru rezultatele mizerabile ale puterii. :-)

      • Cel putin in formula actuala si cel putin cu privire la SUA, capitalismul tinde sa legitimeze o plutocratie tot mai lacoma, agresiva si iresponsabila. De 32 de ani, practic de la deschiderea Chinei prin ceea ce Deng numea „revolutia culturala”, o buna parte din capitalul financiar si tehnologic migreaza in China (si mai apoi India, Bangladesh, etc…) si ii lasa pe americani fara joburi. Exista un pericol REAL ca ceea ce numim indeobste „garantul democratiei”, adica celebra „clasa de mijloc”…sa dispara!

        Discursul senatorului Bernie SANDERS http://www.youtube.com/watch?v=Tq1zpHF0J04 ma cam pune pe ganduri!

        Pe voi nu?

        PS Cat despre Romania, REALITATILE ROMANIEI vorbesc mai mult, INFINIT MAI MULT decat articolul d-lui LALU!

        http://stirileprotv.ro/stiri/romania-te-iubesc/romania-te-iubesc-bautura-merge-mana-in-mana-cu-saracia-lucie.html

  10. exceptional! greul de/abia acum incepe. cum poate fi valorificat acest material in realitatea imediata? pentru ca de valorificarea acestui tip de radiografie avem nevoie, nu de taclale.

    • Domnule Dobre,
      am încercatsa-i raspund lui „BGD” mai sus, pe tema actiunii practice în raport cu „teoria”. N-am solutii de actiune practica, stiu însa ca daca sunt din ce în ce mai multi cei care constientizeaza o problema, creste mult probabilitatea de rezolvare.

  11. Zece!
    As completa, totusi, spunind ca si capitalismul a generat acelasi rezultat, in linii mari. Si despre tinerii din occident se poate spune acelasi lucru: o generatie demisa. Sint la fel de singuri, de exclusi, de orfani. Toate resursele se duc pe intretinerea generatiei care a generat criza mondiala, care e mai mult decit economica. Dar solutia vine intotdeauna de la generatia urmatoare. Trebuie sa mai cautam…

    • Nu va contrazic deloc. Pe mine însa ma doare cel mai mult de tânara generatie din România, mancata deja de Iliescu, pe vremea când înca nu se puteau apara.

  12. Analiza dvs. este corecta, dar desigur sunteti tributar unei clare opinii de dreapta extrema, in care societatea nu se poate dezvolta datorita comunistilor si securistilor. Nu sunt de acord cu asta, e o lupta cu morile de vant care pasioneaza din pacate oameni de valoare care ar putea mult mai mult. In opinia mea comunismul a disparut definitiv si irevocabil si trebuie tratat doar ca o utopie trecuta. Dar eu v-as intreba dle. de ce trebuie sa ne luptam mereu cu trecutul, incercand mereu sa ne rafuim cu un trecut pe care cu totii l-am trait? Nu-mi cereti sa spun ca am avut o copilarie oribila sau o adolsescenta cumplita, nu e adevarat. Eu cred ca ar trebui sa pastram totusi munca noastra trecuta stimate domn, datorita acestei lupte Romania a devenit ceea ce corect aratati mai sus. In anii 90 utilaje si echipamente, structuri industriale de miliarde de dolari au fost date la fier vechi doar pt. ca erau „comuniste” si desigur, lua „capitalistul” 1% comision din valoarea lor. Tara asta s-a dezindustrializat pentru ca erau fabricile „comuniste”! Cumva o cladire, un strung sau un sistem de irigatii sunt comuniste sau capitaliste?
    LA fel de mult rau ca si anticapitalistii fac si cei ce vor sa rada tot ce a fost, pana la urma 40-30-20 de ani din viata unor oameni si tot ce s-a muncit in aceasta perioada. Prost, bine cum doriti, dar este baza de la care plecam. Aceasta agresivitate de dreapta poate creeaza si contrareactia de stanga, aceasta lupta ideologica fara sfarsit si fara obiect, care ne macina de 20 de ani, ca o moara care macina in gol. Poate de aici vine si inapoierea stimate dle. in loc sa mergem mai departe, ne rafuim aprig cu trecutul si pana la urma cu noi insine. Tare mi-as dori ca in loc de asta sa ne gandim mai mult la munca si la ce putem face sa iesim din aceasta inapoiere, in care rosii si albastii se rafuiesc permanent, distrugand totul in jur.

    • Într-adevăr, fac parte dintre cei care susţin că societatea nu se poate dezvolta din cauza comuniştilor şi securiştilor. Nu este însă, aşa cum îmi reproşaţi, o obsesie şi o luptă cu morile de vânt, ci o reacţie la realitatea imediată.

      Vă asigur că nu dorinţa de răzbunare, ranchiuna, lipsa de alte preocupări sau sărăcia sufletească mă împing să fiu şi acum, după 21 de ani, împotriva vechii clase asupritoare, ci faptul că securiştii şi comuniştii continuă, direct sau indirect să conducă această ţară. Nu eu sunt cel care se leagă de ei, ci ei sunt cei care continuă se se lege de noi.

      Nu crimele, răutăţile şi nemerniciile comise de aceştia în trecutul comunist mă determină a lua atitudine împotriva lor, ci activitatea lor prezentă. Dacă măcar în primii zece ani (anii ’90) ar fi stat cât de cât în banca lor, românii ar fi trăit azi mult mai bine. Nu au făcut-o, ci s-au năpustit asupra ţării, devalizând băncile, secând bugetul, distrugând şi vânzând la fiare vechi tot ce era deasupra ierbii. Dezindustrializarea s-a făcut în principal de ofiţeri de securitate, directori şi înalţi funcţionari – ei sunt cei care au privatizat pe nimic şi au distrus patrimoniile.

      Dezindustrializarea nu s-a făcut din motive ideologice anticomuniste, aşa cum sugeraţi, ci pentru a îmbogăţi exact pe activiştii şi securiştii care “gestionaseră” înainte vreme “bunurile întrgului popor”. Distrugerea economică a ţării în anii 90 a fost făcută de feseneul lui Iliescu, nu de Coposu şi partidele de dreapta.

      Înapoierea actuala vine din primitivismul securiştilor şi activiştilor care au pus mâna pe ţară acum 21 de ani, şi care s-au dovedit incapabili s-o gestioneze. Nu agresivitatea de dreapta creează contrareacţia de stânga, ci tagma jefuitorilor foşti “de stânga” generază reacţia celor care s-au săturat de ei.

      Ţin să subliniez că toată controversa nici macar nu se pune în termeni ideologici, de stânga-dreapta, ci în termeni funcţionali: capabil/incapabil. Or, din acest punct de vedere, securiştii şi activiştii care s-au menţinut la putere de la Ceauşescu încoace, au dus ţara de râpă. Asta-i toată problema.

    • Sorin, daca analizam ce zicea Eminescu pe vremea lui in presa conservatoare am ajunge la aceleasi concluzii. Comunismul doar a accentuat si amplificat problemele nostre si nu numai ale noastre. Spatiul asta a avut influente multiple si nu doar bune de cele mai multe ori. Poate tot raul e spre bine, dar sunt adevaruri vechi. A le mentiona nu inseamna ca negam constructia de fabrici si uzine de pe vremea comunistilor. Desi, poate ca fara comunisti am fi facut de 2 ori mai multe si mai bune…

      • Cu siguranta ca am fi facut mai mult si mai bine. Eu spuneam doar ca buna sau rea, averea din 90 era baza de la care porneam. Spuneam ca bun sau rau trecutul nostru este cel pe care il stim iar lupta cu el nu poate fi castigata. Comentariul d-lui Lalu imi confirma impresia: aruncam totul in carca „alora rai, care ne-au nenorocit”. Eu nu cred asta si cred ca ar trebui depasita aceasta stare de conflict permanent.Contrar aparentelor, nu am opinii de stanga ci doar cred ca ar trebui sa depasim aceasta etapa. Altii au facut-o si le merge mult mai bine. Cred ca si in Ungaria, Cehia sau Polonia au fost comunisti.

  13. De ce din pacate? eu as zice din fericire. Stanga romaneasca e definitiv compromisa. E dezarticulata, haotica, imbecila de-a dreptul datorita calitatii oamenilor pe care ii atrage. Inadaptabili, tributari trecutului sau material-josnic interesati, exploatind inadaptabilitatea unor oameni care au trait in impostura.

    Nu are cum sa aiba valoare.

    Dimpotriva, eu o vad compromisa pe termen lung.

    Nu am inteles metafora imparatiei mustelor. Expresia futilitatii unui efort concentrat? A 1001-a reincarnare a butadei ‘Tara lui lasa ma ca merge si asa’? Dezamagire? Disperare? Ca daca da, e chiar plictisitor.

    In cateva locuri, discursul (pretios) imi scapa de sub intelegerea deplina. E bine sa folosim metafore, dar cand abuzam de ele, stilul devine greoi. Se preteaza unei carti, insa unui articol pe contributors.ro, nu cred.

    • mda, vorba Dvs. de ce „din pacate” ?

      Metafora de care am facut uz, face aluzie la romanul lui William Golding „The Lord of the Flies”. Este vorba de niste copii ajunsi pe o insula pustie, siliti sa refaca lumea de capul lor. Titlul se refera la un idol la care ajunsesera sa se-nchine copiii: capul înfipt într-un bat al unei scroafe, care aduna toate mustele în jurul sau.

  14. „adolescenţii stângişti ai epocii Iliescu îşi închipuie că tocmai sistemul în care au crescut din ‘90 încoace ar reprezenta capitalismul.”
    Am o problema cu aceasta afirmatie. Faptul ca avem un capitalism mai clientelar si o societate mai subdezvoltata decat in alte tari nu inseamna ca nu traim in capitalism, cata vreme peste 70% din PIB inseamna sector privat. Nu exista un model ideal de capitalism, „cel autentic si functional”, in raport cu care varietatile particulare din Franta, Bulgaria, Brazilia sau Japonia ar fi abateri sau negari ale modelului (nu exista „intinari ale idealurilor nobile ale capitalismului”, decat daca echivalam capitalismul cu o societate ideala, inexistenta, unde nu mai exista stat deloc, ci numai piata dereglementata 100% si proprietate privata 100%, iar coruptia si saracia nu mai exista). Exista mai multe varietati de capitalism in lume, recunoscute ca atare in teoria economica, iar daca in ultima vreme s-a extins moda de a eticheta drept „socialista” orice societate unde exista stat si taxe, nu inseamna ca societatile respective nu sunt capitaliste.
    „Stangistii” au acelasi drept sa judece prezentul pe cat au si „ultraliberalii” sau „autohtonistii”, fiecare cu ideile autohtone sau de import pe care le considera cele mai potrivite dupa mintea lor, iar atata vreme cat nu se organizeaza intr-o miscare dornica sa instituie o dictatura, e loc sub soare pentru ei in orice societate democratica din lume, nu numai in Romania. Daca pe mine personal ma enerveaza la culme „adolescentii stangisti” care habar n-au avut cum era in comunism, nici nu se obosesc sa se informeze, dar il ridica in slavi in mod ridicol, nu inseamna ca pot sa-i consider la fel de vinovati ca pe securistii si nomenclaturistii care au perpetuat regimul inainte de ’90, iar dupa aceea au distrus economia si s-au imbogatit pe seama subdezvoltarii tarii. Plus ca adolescentii stangisti nu reprezinta nici o forta economica, nici una culturala, ideologica sau politica in Romania, ba dimpotriva, pozitia lor e marginala din toate punctele de vedere.

    • Critica Dvs. despre “capitalismul autentic şi funcţional” merită o discuţie. Evident că nu există “nobilele idealuri ale capitalismului”. Totuşi nu putem să echivalăm funcţionalitatea unor economii şi societăţi doar pe criteriul tipului de proprietate. Termenul de “capitalist” nu mai spune mare lucu: doar “proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie” nu îndreptăţeşte Bulgaria să se compare cu Germania şi nici România cu Coreea de Sud. Dpdv leninist, or fi ele “capitaliste”, dar dpdv al unei “economii funcţionale de piaţă” (termen tehnic consacrat, după cum ştiţi), nu suferă comparaţie. Bref: nu există un model al capitalismului, dar există performanţe mai bune sau mai rele ale diverselor versiuni de economii de piaţă. România este un exemplu foarte proastă funcţionare a economiei de piaţă.

      Este adevărat, eu am folosit în text termenul de “capitalist” – trebuia să-l exclud înlocuindu-l cu “economie de piaţă”, aşa cum se procedează în toate analizele economice decente. N-am făcut-o pentru că am dorit să mă apropii de jargonul stângist, care-l continuă pe cel leninist. Dacă aş fi scris că “stângiştii nici nu au cunoscut o economie funcţională de piaţă, închipuindu-şi însă, că ce-au trăit ei în România ar fi aşa ceva” era tehnic mai corect, dar pierdea în expresie.

      N-am contestat nici o clipă dreptul stângiştilor să gândească şi să se exprime cum poftesc, cu atât mai puţin locul lor sub soare, la propriu sau figurat. Corelativ există şi dreptul meu de a le arăta inadecvarea şi inconsistenţa. IMHO, diferenţa între stângişti şi ultraliberali este că în timp ce ultimii importă idei pentru soluţii în viitor, primii importă idei pentru a comenta trecutul. Chiar dacă exagerează, pentru gustul meu, tinerii noştri ultraliberali nu greşesc fundamental. Stângiştii sunt în afara realităţii, de altfel, mulţi dintre ei nu-s decât nişte “puştani” în goană după publicitate.
      Cât despre
      “nu inseamna ca pot sa-i consider la fel de vinovati ca pe securistii si nomenclaturistii care au perpetuat regimul inainte de ’90, iar dupa aceea au distrus economia si s-au imbogatit pe seama subdezvoltarii tarii.” – este evident, cine a zis altfel !?

      La fel, subscriu total la faptul ca “pozitia lor e marginala din toate punctele de vedere.”

      Sa fi gresit dedicându-le 3 paragrafe în loc de cel mult unul ? Poate.

      • – termenul „economie capitalista” nu e specific jargonului stangist sau leninist, ci e folosit in analize economice cat se poate de decente si de… pro-capitaliste :)

        – „… doar pornind de la criteriul tipului de proprietate”: e adevarat, el nu reflecta masura in care o economie de piata e functionala sau nu. Exista insa ideea ca pe masura ce sectorul privat castiga teren in dauna celui de stat, functionalitatea economiei se imbunatateste automat, asadar, pe masura ce activele detinute de stat intra in posesia unor investitori privati (fie ei straini, autohtoni, securisti si ex-comunisti cu bani, intreprinzatori cinstiti, nouveaux riches sau ex-mafioti respectabili daca se ignora modul cum au facut primul milion), societatea in ansamblu va merge mai bine. Nici termenul de capitalism, nici cel de economie de piata functionala nu includ vreo conotatie morala: si un fost mafiot sau securist, si un intreprinzator cinstit au aceeasi valoare pentru societate, atata vreme cat produc profit si creeaza locuri de munca.
        In acest sens, n-am vazut investitori proveniti din economiile functionale de piata ale Vestului (adica motoarele exclusive care au impins economia noastra) care sa refuze pe criterii morale sa investeasca sau sa colaboreze cu ex-securisti sau ex-politruci din tari ex-comuniste. Nici macar cu China actuala nu le e rusine. Si atunci cum am putea invinui o generatie sau alta a Romaniei ca nu da vina in continuare pe garda veche si pe progeniturile ei pentru mizeria prezentului? Oamenii uita repede, foarte repede; daca ne uitam la cate un film facut in primii 5-10 ani dupa 1989, vom vedea ca tema „securistii care s-au privatizat si ne conduc” e inca prezenta, pentru ca asa era si in discutiile de zi cu zi, pe cand in ultimii ani s-a diluat, i-au luat locul fie „fiara anticrestina UE”, fie „capitalul strain rapace”, fie „statul ca entitate nociva in sine”, fie o ura de sine paralizanta, ridicola, care ii face pe unii sa-si doreasca domn strain, guvern strain, administratie straina de tip mana de fier, considerate automat superioare fiindca nu sunt romanesti, nu vin din „neamul de *** care nu merita sa existe pe pamantul asta”.

        – „… este evident, cine a zis altfel!?” – fireste ca da; eu m-am referit la „Nu există nici o diferenţă între cei care justifică regimul genocidar naţional-socialist şi cei care prestează acest serviciu regimului comunist, adjudecându-şi exterminările în masă…”

  15. Dacă încă le mai permitem infractorilor istorici să ne călărească, e pentru că stăm prost în relaţia cu verbul a fi.

    Ce sunt eu? Cine sunt eu? ar trebui să fie întrebările care să ne obsedeze atunci cînd avem în faţă un formular al vreunei autorităţi de stat*. Contraofensiva de aici trebuie să înceapă. Dacă nu ştim să ne punem întrebarea simplă, atunci nu vom putea schimba nimic. Vom fi la fel de obedienţi (ca şi înainte) cu caracatiţa de partid şi de stat. Ne vom cumpăra încrederea de la notariate. Adică, de la rudele legiuitorului de extracţie securistă.

    –––––––––
    * De pildă, cînd vrem să ne căsătorim şi suntem puşi să aducem (fie şi contra unei mici şpăgi) dovada obiectivă a sănătăţii fizice, trebuie să ne întrebăm dacă dreptul familiei este dreptul familiei sau zootehnie. Vom constata că statul ne ia drept animale domestice, din moment ce nu ne crede pe cuvînt că suntem sănătoşi, şi în consecinţă nu recunoaşte căsătoria.

    Ce sunt eu? Om sau dobitoc? Dacă consider că sunt om, atunci, resping atentatul la pudoare, chiar legal de e. Mă adresez Avocatului Poporului şi contest condiţia wassermană de încheiere a căsătoriei. Dacă consider că sunt un dobitoc, atunci, dau şpaga şi semnez ca boul.

    • Nu stiu daca stiti: oamenii obosesc. Daca statul roman iti cere nu stiu ce act si te revolti (cum am facut de atitea ori spunind „e absurd!”) pina la urma ajungi intr-un absurd si mai mare. The wearing and tearing ajunge atit de mare incit nu-ti mai doresti decit sa scapi, oricum ar fi. Ai o singura viata si aprox. 70 de ani prapaditi pe acest pamint, nu mai mult.

      N-as fi atit de dur cu ceilalti; pesonal nu sint un dobitoc – si n-am fost vreodata, sau ma rog, nu indeajuns de mare ca sa o admit public – dar recunosc ca am semnat ca boul :)

      Cred ca Albert Camus (sper sa nu ma insel) spunea ca libertatea este posibila numai atunci cind respecti legile, indiferent cit de absurde sint: iti lasa timp pentru reflectie.

  16. Un articol obiectiv.
    La fel ca şi autorul, dl Rasvan Lalu, unul dintre autorii mei preferaţi de pe contributors alături de dl Aligică, împărtăşesc opiniile lor asupra societăţii româneşti.

    Atât timp cât există autosuficienţa(nedemostrată de fapte şi real) atitudinii de cunoaştere asupra exteriorului prin prisma unor preconcepţii transmise din generaţie în generaţie nu se va produce progresul. Atât timp cât chestionarea este înăbuşită în educaţie voit de către sistemul învechit, prin obligaţia de a adera la anumite păreri prestabilite şi imuabile, servite ca şi adevăr absolut, confortabile în sine dar care la o analiză mai atentă nu prezintă dovezi de autenticitate şi adevăr, din nou vorbim de limitare culturală socială.

    De ce universităţile româneşti nu se regăsesc în topurile internaţionale.
    De ce elevii români evaluaţi au performanţe foarte slabe comparativ cu elevii altor ţări.
    De ce se imprimă direcţia greşită de a generaliza unele succese individuale la un nivel gargantuesc, prin denaturare a realităţii.
    De ce se investesc mai mulţi bani în biserici decât în biblioteci şi cercetare.
    De ce lipseşte spiritul antrepenorial.
    De ce valorile umane autentice şi verificate prin competiţie internaţională sunt insuficient promovate ca şi modele, exceptând cele artistice unde subiectivismul interpretării lasă să spunem o mare masă de manevră.
    De ce la nivel de atitudine se promovează mecanismele incorecte de competiţie sau autorealizare prin lipsa oportunităţilor corecte pentru cei care muncesc şi sunt talentaţi.

    • Puneti întrebari esentiale. Toate cele numite de Dvs. precum si multe alte rele si napaste se petrec deoarece societatea functioneaza dupa cele mai proaste reguli posibile, generate în ultimii 60 de ani de catre ambitia si imoralitatea individuala pe fondul apatiei si indiferentei colective, de pierderea respectului pentru reguli si deresponsabilizarea generala.
      Totusi, România moderna s-a construit atunci când elitele au acceptat regului noi, occidentale, dupa care au structurat societatea. Cred ca asta este calea de urmat si acum: impunerea de stabdarde si reguli europene, pazite cu „forta”, prin controale, amenzi, sanctiuni, pâna când se învata.

      • Cine sa le impuna? Atunci cei care au impus au facut-o pe banii sau munca lor. Nu erau niste coate goale.
        Avem nevoie de alt model sau alta idee. Pentru ca Bratieni Carada sau Rosetti nu avem.

        Poate e nevoie doar de „nitica rabdare” si de iesirea din criza, intr-un fel sau altul.

  17. „Yuppies afişând o credinţă nestrămutată-n zeul corporatist, adepţi ai turbo-capitalismului, dorindu-şi un stat redus la un fel de pânză învelind monumentul economiei ultraliberale, pe care, cu cât n-au avut ocazia s-o experimenteze, cu atât mai aprig o proclamă […]”

    Panza foloseste inevitabil la prinderea „mustelor”, asa ca cel mai bine e fara :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Rasvan Lalu
Rasvan Lalu
sociolog, cercet. st.(München), dr.(Kassel) doc.(Jena)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro