Home » Sinteze » Citesti:

Leninism şi totalitarism

Ioan Stanomir august 25, 2015 Sinteze
1 comentariu 610 Vizualizari

Peste puţină vreme, centenarul revoluţiei bolşevice va marca ocazia de a reflecta la natura şi la moştenirea secolului comunist. Spectrul lui Lenin bântuie imaginarul stângii radicale, iar energia celor care au crezut în promisiunile lui Octombrie nu este încă epuizată. În varii forme hibride, în întorsături de frază, în postere şi în memoria culturală, ipoteza comunistă este vie. Supravieţuirea ei decurge, organic, din capacitatea de auto- reproducere a urii şi resentimentului. Ca vehicol al acestor două pasiuni moderne,leninismul revine, spre a ne bântui.

Pasiunea criminală a ideilor

În pofida urii şi a determinării cu care i-a persecutat pe cei ce aparţineau intelighenţiei, Lenin este el însuşi un produs al acestei caste de mandarini ascetici ce visează la purificarea lumii. În gena sa intelectuală se află ceva din pasiunea lui Vissarion Bielinski sau din utopismul tânărului Dostoievski, cel de dinaintea întemniţării. Cercurile în care se dezbat idei, spaţiile în care discuţiile se poartă, pasionat, sunt matricea din care se iveşte Lenin. Ideile, iar nu oamenii, proiectele, iar nu concretul soluţiilor, contează cu adevărat. Opresiunea ţaristă îi obligă pe aceşti călugări laici să se refugieze în teritoriul în care se imaginează viitorul. Ceea ce distinge intelighenţia rusă radicală, nota Sir Isaiah Berlin, este disponibilitatea ei de a se pasiona şi de a asuma ideile, fără ezitare. Îndoielile din Occident dispar aici. Potenţialul de devoţiune religioasă este convertit în credinţă revoluţionară.

Radicalii ruşi, trăitori înt-un stat ce se fondează pe patrimonialism, sunt definiţi de această condiţie a vocaţiei misionare şi a exclusivismului. Sectari, aflaţi mereu sub asediu, obsedaţi de presiunea pe care o exercită poliţia secretă, ei instituie un primat al ideilor pe care Lenin îl va accepta, în anii săi de formare şi de acţiune politică. Ideile nu pot greşi, iar unicul drum prin care umanitatea se poate mântui este cel jalonat de puterea lor.

În această ipostază extremă, radicalii ruşi sunt urmaşii profesorilor de fericire evocaţi de Edmund Burke în reflecţiile sale despre revoluţia franceză. Ei sunt animaţi nu doar de ataşamentul, mistic, faţă de raţiune, dar se simt investiţi de destin şi cu misiunea de a organiza viaţa celor din jurul lor , în vederea atingerii eliberarării. Fără incertitudini, fără ezitări, radicalii ruşi sunt, ca şi iacobinii francezi, preoţii unei religii seculare. Cei ce opun articolelor ei de credinţă sunt excomunicaţi.

Absenţa oricărei cunoaşteri concrete a lumii pe care se pregătesc să o guverneze, iată consecinţa izolării, emigraţiei şi detenţiei. Politica este, pentru aceşti radicali, ca şi pentru Lenin, o prelungire a visului, în termenii lui Michael Oakeshott. Raţionalismul politic este un cult al cărţii. Realitatea, proteică, este aşezată pe acest pat procustian al ideologiei. Moderaţia,negocierea, pragmatismul sunt păcatele capitale pe care intelighenţia radicală rusă le denunţă, constant.

Anul 1917 este punctul culminant al acestei pasiuni a ideilor.Monomania bolşevică aduce cu sine hotărârea de a distruge nu doar edificiul autocratic, ci şi întreaga alternativa liberală şi socialistă.Tirania leninistă este un triumf al Ideii, scrise cu majusculă. Succesul şi supravieţuirea Ideii depind de capacitatea de a utiliza violenţa, în contra tuturor inamicilor, reali sau imaginari. Ideea justifică, invariabil, crima de stat. Partidul este purtător al Ideii,o avangardă care nu se poate opri din avansul ei legic.

Amoralismul dialectic, recea indiferenţă faţă de viaţa umană: spiritul leninist se distinge de cel al menşevicilor sau al cadeţilor prin această voinţă de a strivi, de a lichida, de a extermina. Leninismul sfârămă şi embrionul de domnie a legii şi de administraţie locală care se dezvoltase sub Ţarism. Octombrie 1917 este data la care dezbaterea despre viitorul Rusiei se închide, definitiv. Liniştea închisorilor va domina, de acum înainte.

Totalitarismul

Pe acest drum luminat de Idee, leninismul inaugurează veacul totalitar. Temeliile stalinismului, ( acuzat de a fi trădat etica leninistă ) sunt aşezate, acum. Noutatea modelului leninist este absolută. Dominaţia brutală a societăţii va fi legitimată de necesitatea eliberării omului din cătuşele capitaliste. Crima încetează să mai fie un act aleator. Ea se înscrie în logica terorii de stat.

Departe de a fi un model conceptual “ reacţionar”, totalitarismul este forma pe care o îmbracă noul stat: combinaţia de control ideologic şi poliţienesc este cheia de boltă a acestui nou tip de regimuri. CEKA nu este Ohrana, în măsura în care scopul ei nu este doar de a lichida inamicul, ci şi de a-l inventa, continuu. Revoluţionarea societăţii nu se poate realiza în absenţa acestui efort, permament, de reprimare şi de domesticire al naţiunii.

Tăgăduirea statului de drept, abolirea pluralismului, dominaţia propagandei, sanctificarea Urii, toate aceste inovaţii leniniste intră în patrimoniul genetic al totalitarismului. Presiunea pe care statul o exercită asupra individului este fără precedent. Deposedarea de proprietate este parte din această inginerie prometeică.

Cotitura leninistă este fără precedent. Stalinismul va rafina, birocratic, aceste contribuţii fondatoare. Adamismul comunist este inseparabil de relativismul moral al leninismului. Lupta de clasă este motorul istoriei, iar ura este combustibilul ei. Era tiraniilor moderne va fi definită de acest asalt împotriva fibrei libertăţii. Leninismul, ca pasiunea criminală a ideilor, este parte din acest trunchi totalitar.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there is "1 comment" on this Article:

  1. DanC spune:

    Memorabilă, asta: ’intelighenţia – castă de mandarini ascetici ce visează la purificarea lumii’.
    Şi ’profesori de fericire’… :)

    Vorba lui Ţuţea, ’Comuniştii au vrut să ne faca fericiţi cu forţa: bă, să fiţi fericiţi, că de nu, vă ia mama dracului!’.

    Şi e foarte adevărat că nici nu mai contează dacă ideile au fost bune sau proaste, de vreme ce s-au apucat să omoare. De fapt probabil se poate chiar generaliza: dacă ajungi să omori pt un sistem de idei, probabil că e prost sistemul, nu?

    Comunismul şi Islam-ul…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan Stanomir


Ioan Stanomir

Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)