Home » Justitie/Ordine publica »Sinteze » Citesti:

Noul Cod Civil – un suflu liberal

Lucian Miulescu ianuarie 4, 2012 Justitie/Ordine publica, Sinteze
18 comentarii 3,831 Vizualizari

Acesta este un articol care nu se adreseaza profesionistilor justitiei, mult mai preocupati sa gaseasca fisurile si stangaciile noului Cod civil, ci publicului larg, nefamiliarizat cu specificitatile tehnice ale domeniului juridic si, tocmai de aceea, putin interesat de subiect. As vrea sa transmit un mesaj de optimism si de salut pentru innoirile acestei legislatii vechi de milenii, legislatia dreptului civil.

O precizare prealabila : prin cuvantul « liberal » din titlu nu vreau sa fac apologia vreuneia dintre gruparile politice din Romania contemporana, care si-au inclus acest termen prestigios in denumire. Este responsabilitatea lor sa demonstreze, prin fapte, ca le caracterizeaza ideologia liberala si, personal, nu urmaresc sa le ofer vreun ajutor, prin articolul de fata.

Mai intai, o definitie sumara : dreptul civil este suma normelor juridice, care reglementeaza viata privata a subiectelor de drept, adica a persoanelor fizice si juridice. Notiunea de Cod juridic a aparut inca din antichitate, dar a fost reactualizata viguros dupa aparitia societatii moderne, burghezo-liberale, cand codificarea juridica a fost considerata fundamentala pentru garantarea drepturilor si libertatilor cetateanului.

Tocmai de aceea, Codul civil este un adevarat simbol juridic al gandirii liberale, pentru ca pune in centrul reglementarii sale persoana si activitatea sa. Liberalismul clasic s-a concentrat, de la bun inceput, pe apararea libertatii si drepturilor individului, pe care le-a considerat demne de o reglementare completa, care sa le protejeze de ingerintele statului, vazut indeobste ca principalul pericol la adresa acestor valori. Nu intamplator, sistemele totalitare s-au preocupat in mod deosebit de destramarea sferei juridice a drepturilor civile, pentru a le putea mai usor incalca si anula. Sistemul comunist este un foarte bun exemplu in acest sens.

Tactica aplicata de legiutorii comunisti a fost extrem de ingenioasa. Ei au mostenit un Cod civil usor arhaic, dar autentic liberal, construit in epoca post-pasoptista dupa modelul celebrului Cod civil napoleonian, un adevarat monument juridic al gandirii iluministe. Prin nenumarate legi abuzive de nationalizare, au lipsit de putere juridica exact prevederile centrale ale Codului civil, cele referitoare la dreptul de proprietate privata, acesta devenind o notiune juridica golita de sens si, aproape, inaplicabila. Fara a se multumi cu aceasta, comunistii au facut tot ce trebuia ca sa lase vechiul Cod civil fara putere si continut, creând legi paralele, care au abrogat parti intregi din el : Codul Familiei, Decretul nr.167/1954 privind prescriptia extinctiva, Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice si juridice. Practic, aceste legi au inlocuit aproape complet Codul civil, fiind centrate exclusiv pe domeniile care mai contau pentru noul regim, cu toate ca acestea erau in mod traditional reglementate de Codul civil, fiind parti ale dreptului civil.

Dupa prabusirea regimului comunist, de sorginte sovietica, Codul civil a revenit la viata, fiind din nou aplicabil multitudinii de raporturi juridice din sfera privata. Un Cod civil veritabil nu poate avea putere decat intr-o societate libera, in care subiectii de drept pot sa detina proprietati, sa lase mosteniri si sa transmita drepturi si obligatii, fara interferente din partea statului. Tocmai de aceea, dar si pentru a reda Codului civil puterea juridica, a fost nevoie de innoirea si completarea sa, prin actuala codificare.

Mai intai, trebuie precizat ca actualul Cod civil reda continut notiunii de codificare juridica, reintegrand in cuprinsul sau dispozitiile privind dreptul familiei, personalitatea juridica si prescriptia extinctiva, ba chiar numeroase texte de drept comercial. Se reface, asadar, unitatea dreptului civil intr-o singura mare lege, numita Cod, si se revine la o normalitate juridica, serios afectata in vechiul regim comunist.

In reglementarea regimului patrimonial al casatoriei, apare o noutate esentiala, de esenta liberala: vechea prezumtie legala a comunitatii bunurilor in cadrul casatoriei a fost inlocuita cu un regim diferentiat si cu dreptul sotilor de a hotari singuri cum isi vor gestiona patrimoniul. Astfel, sotii pot incheia o conventie matrimoniala, prin care sa decida un regim separat de proprietate, pentru bunurile lor. Sotii pot purta si nume diferite, nu mai este obligatoriu sa poarte acelasi nume. Acestea sunt semne de deschidere si de pluralitate a societatii, care poate avea o atitudine mai relaxata si mai nuantata fata de rigorile casatoriei.

Chiar daca, din punct de vedere practic, aceasta este o mare schimbare fata de regimul matrimonial anterior impus casatoriei, care se caracteriza prin asa-numita « comunitate obligatorie a bunurilor », cea mai importanta schimbare, in ordine simbolica, de aceasta data, pare a fi introducerea Capitolului II – Respectul fiintei umane si al drepturilor ei inerente, o adevarata « declaratie a drepturilor omului » romaneasca. Este o premiera in dreptul roman aceasta completare, absolut necesara, a Codului civil cu drepturile civile ale omului.

Carcotasii vor spune, desigur, ca nu mai era nevoie de aceasta completare, de vreme ce drepturile cetatenesti (civile) erau, deja, reglementate de catre Constitutie. Nimic mai fals. Constitutia nu este o lege, propriu-zis, ci Legea Fundamentala, izvorul tuturor legilor, care trebuie mereu sa fie concordante cu ea. Locul drepturilor civile ale persoanei  este, dupa cum marturiseste si denumirea, Codul civil, iar expertii care au lucrat la noua lege au reusit sa aseze lucrurile, acolo unde trebuie sa stea.

Prin capitolul mentionat, parte a Titlului II – Persoana fizica, se apara urmatoarele drepturi fundamentale ale omului :

  1. drepturile personalitatii :

Art. 58. – (1) Orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la onoare şi reputaţie, dreptul la respectarea vieţii private, precum şi dreptul la propria imagine.

Art. 60. – Persoana fizică are dreptul să  dispună de sine însăşi, dacă  nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică  sau bunele moravuri.

Asadar, putem spera ca vor fi mai bine aparate, in Romania, drepturi grav afectate in prezent, precum dreptul la respectarea vietii private, la reputatie, la propria imagine. Instantele sesizate cu actiuni in justitie, care cer reparatii pentru prejudiciile morale aduse reputatiei, imaginii sau vietii private ale persoanelor, nu se vor mai putea prevala de lipsa unor reglementari legale, cu suficienta forta juridica.

Interesanta si exemplara este si definitia « dreptului de a dispune de sine insusi », un adevarat nucleu al ideologiei liberale, care nu poate fi limitat decat de drepturile si libertatile altora, de ordinea publica (inteleasa in sensul larg al termenului « lege ») si de bunele moravuri, adica de morala publica. Am invatat, in anii de dupa 1990, ca putem fi liberi si ca avem dreptul sa decidem in toate cele care ne privesc, insa prea adesea uitam sa respectam aceste granite ale dreptului nostru de autodeterminare, fara de care acesta din urma nu este decat bun-plac si abuz.

  1. protectia atributelor fizice ale persoanei

Art. 62. – (1) Nimeni nu poate aduce atingere speciei umane.

(2) Este interzisă  orice practică eugenică, prin care se tinde la organizarea selecţiei persoanelor.

Art. 63. – (1) Sunt interzise orice intervenţii medicale asupra caracterelor genetice având drept scop modificarea descendenţei persoanei, cu excepţia celor care privesc prevenirea şi tratamentul maladiilor genetice.

(2) Este interzisă  orice intervenţie având drept scop crearea unei fiinţe umane genetic identice unei alte fiinţe umane vii sau moarte, precum şi crearea de embrioni umani în scopuri de cercetare.

(3) Utilizarea tehnicilor de reproducere umană asistată  medical nu este admisă pentru alegerea sexului viitorului copil decât în scopul evitării unei boli ereditare grave legate de sexul acestuia.

Art. 64. – (1) Corpul uman este inviolabil.

(2) Orice persoană  are dreptul la integritatea sa fizică  şi psihică. Nu se poate aduce atingere integrităţii fiinţei umane decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Art. 66. – Orice acte care au ca obiect conferirea unei valori patrimoniale corpului uman, elementelor sau produselor sale sunt lovite de nulitate absolută, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege.

Interzicerea eugeniei, a clonarii si a prelevarii de organe, in scop comercial, sunt interventii necesare si legitime ale autoritatii de stat, pentru a preveni orice modalitate abuziva de alterare a personalitatii umane sau a caracteristicilor sale.

Societatea moderna a dezvoltat si perfectionat tehnologii stiintifice care, folosite in mod malefic, pot duce la grave si ireversibile atingeri aduse umanitatii si diversitatii umane. Codul civil interzice aceste practici, situandu-se asadar in avangarda legislatiilor civile europene si chiar mondiale.

Este foarte instructiva aplecarea legiuitorului civil roman fata de protejarea diversitatii umane naturale. In acest sens, se poate remarca interzicerea dirijarii reproducerii umane, asistate medical, catre obtinerea unui anume sex al copilului. O astfel de interventie artificiala in minunatul « arbitrariu » natural ar fi o impietate si ar putea fi utilizata de un regim politic, de pilda, pentru articularea unei politici demografice totalitare. Sa ma explic : daca un regim politic militarist ar dori sa creeze un « popor de soldati », el ar putea vedea in metoda stiintifica de mai sus, calea potrivita catre telul sau. Pe de alta parte, alterarea caracteristicilor naturale ale descendentei ar constitui o alta interventie, artificiala si ilicita, in regulile neschimbate ale naturii.

As spune ca protejarea, cu mijloace legale, a identitatii naturale a omului este o actiune laudabila a unui legiutor modern, pentru ca prin ea se protejeaza persoana umana, asa cum a fost ea creata. Ar fi extrem de periculos si condamnabil moral, ca omul sa poata interveni in datele fixate de evolutia naturala si de legile speciei.

  1. protectia atributelor morale ale persoanei

Dreptul la viaţa privată

Art. 71. – (1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private.

(2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală  sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără  respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

(3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată  a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără  respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Dreptul la demnitate

Art. 72. – (1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale.

(2) Este interzisă orice atingere adusă  onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără  consimţământul acesteia ori fără  respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Dreptul la propria imagine

Art. 73. – (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine.

(2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să  interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispoziţiile art. 75 rămân aplicabile.

Atingeri aduse vieţii private

Art. 74. – Sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private:

a) intrarea sau rămânerea fără drept în locuinţă sau luarea din aceasta a oricărui obiect fără acordul celui care o ocupă  în mod legal;

b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârşită  prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări;

c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără  acordul acesteia;

d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal;

e) ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;

f) difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză;

g) difuzarea de materiale conţinând imagini privind o persoană  aflată la tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptăţite;

h) utilizarea, cu rea-credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană;

i) difuzarea sau utilizarea corespondenţei, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reşedinţa, precum şi numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea îi aparţin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.

Avem aici o reglementare destul de vasta si de detaliata a ansamblului drepturilor morale ale persoanei : demnitate, reputatie, imagine, viata privata. Toate sunt, nu-i asa ? elemente ale societatii burghezo-liberale, extrem de grijulie cu protectia drepturilor individuale, fizice si morale.

Cred ca o atentie speciala trebuie acordata prevederilor legate de protejarea reputatiei si a onoarei. Fara indoiala, venind dintr-o epoca in care reputatia, demnitatea si onoarea persoanei erau calcate regulat in picioare de stat, de partid sau de “majoritatea oamenilor muncii”, era neaparata nevoie ca aceste valori morale eterne sa fie restabilite si rehabilitate, in legislatie. Surprinzatoare si inexplicabila este numai intarzierea cu care ele au reaparut in legislatia secundara, dupa mai mult de 20 de ani de la schimbarea de regim din 1989! Sa credem ca reputatia, onoarea si demnitatea persoanei nu au fost importante, in tot acest timp ?! Am fi malitiosi, poate, insa nu fara o oarecare justificare…

Onoarea si reputatia au fost extrem de importante, in vechile oranduiri. Ele trebuiau aparate cu orice pret, uneori cu cel al vietii (sa nu uitam duelul, de exemplu). Cu toate ca, in epoca moderna, aceste excese au disparut, onoarea si reputatia au ramas cel putin la fel de importante in societatea burghezo-liberala. De aceea, reglementarea legala a « dreptului la demnitate » indreptateste orice persoana sa ceara respectarea acestui drept in public, la locul de munca, in relatiile cu statul si cu celelalte persoane.

Dreptul la demnitate se insoteste bine cu dreptul la imagine, aceasta fiind calea prin care reputatia, onoarea si demnitatea unui om pot fi protejate sau, dimpotriva, lezate.

Dreptul la respectarea vietii private este un castig al societatii liberale clasice, fiind aparat de asa numita « libertate negativa », ca sa folosim expresia lui Isaiah Berlin. Prin extrapolare, drepturile persoanei fizice la sfera sa privata conduc la protectia conversatiilor sale, a domiciliului si a corespondentei, a vietii personale si intime, starii de sanatate, a numelui, vocii etc. Inutil sa mai amintesc, in acest context, cat de agresate si puse la indoiala sunt, in viata cotidiana, aceste drepturi elementare. Intr-o era a informatiei si televiziunii, cand presa de scandal are maximum de audienta, viata privata si intimitatea persoanei sunt in mare pericol. Sub pretextul grijii fata de clienti, marile firme si agentiile de publicitate utilizeaza nonsalant date personale si imagini ale persoanelor fizice, fara a avea consimtamantul acestora. De cate ori primim, intr-o luna, mesaje nesolicitate pe e-mail si pe telefonul mobil, din partea unor companii cu care nu am avut vreodata contact, prin care ni se promit premii la concursuri, facilitati si gratuitati pe care nu le dorim, newsleters si cate si mai cate ?! Toate acestea sunt mici agresiuni ale intimitatii, atingeri doar aparent inocente ale vietii private, pentru ca trezesc reactii diferite, in functie de personalitatea destinatarului.

Dar cea mai mare utilitate o prezinta dispozitiile care vin sa acopere o mare lacuna a legislatiei romanesti, privitoare la secretul convorbirilor private si a corespondentei. Campania electorala din 2009 a excelat intr-un razboi al interceptarilor telefonice, fara precedent. Nenumarate conversatii private au fost inregistrate sau interceptate cu mijloace private si au fost aduse la cunostinta publicului, fara consimtamantul persoanelor implicate. Scopul era, desigur, de a compromite public acele persoane, implicate in lupta politica. Daca aplicarea dispozitiilor sus-citate ale Codului civil va fi corecta si eficienta, astfel de divulgari in presa nu vor putea ramane nesanctionate.

Tot presa este « lovita » prin prevederile de la lit.c) la i), fiindu-i practic interzise numeroase activitati care tin prima pagina, in prezent : invaziile in viata privata a vedetelor si a personalitatilor publice, folosirea unor informatii trunchiate si neverificate, pentru lansarea unor zvonuri tendentioase, surprinderea unor imagini tinand de viata privata a unor persoane si difuzarea lor in sfera publica.  Nici parodierea personalitatilor publice ale momentului, in emisiuni satirico-umoristice, nu va mai fi lipsita de riscuri legale, de vreme ce exista o reglementare a « dreptului la imagine » sau interdictia de la lit.h), de mai sus. Aceste norme intra intr-un aparent conflict cu limitele dreptului la libera exprimare si ale libertatii presei, care au fost extinse de catre mass-media pana la abuz. Pentru ca bucuria publicului este cea mai importanta, chiar daca motivul sau este umilirea unei personalitati, intr-un fel sau altul. Oricum, insa, aici trebuie ca buna masura si intelepciunea judecatorilor sa tina echilibrul corect intre dreptul la libera exprimare si la critica demnitarilor, pe de o parte, si respectarea intimitatii private, la care orice persoana umana este indreptatita.

Raman in suspensie practici precum divulgarea in presa a informatiilor din dosarele aflate la Parchet, de asemenea des utilizata pentru compromiterea adversarilor politici. Este sau nu conforma cu prevederile Codului civil, aceasta practica ? O problema la care numai jurisprudenta in materie va da un raspuns concludent.

Am dorit sa evidentiez, in acest articol, norme juridice proaspete care aduc in peisajul legislativ romanesc notiuni si elemente de tip liberal. Pentru aceasta, am dat numai cateva exemple de astfel de norme din noul Cod civil. Ele nu sunt singurele, desigur, pentru ca intregul codicil respira un aer de liberalizare a regulilor civile. Am dorit, in plus, sa subliniez diferenta intre situatia creata de noul Cod civil si cea anterioara, caracterizata de o legislatie civila risipita si insuficienta. Desigur, nu vreau sa spun ca avem, acum, o lege perfecta, pentru ca acest lucru este oricum imposibil. Multe din normele si institutiile juridice ale noului cod vor trebui imbunatatite sau eliminate, in functie de raspunsul societatii. Cred, insa, ca trebuie salutate innoirile din cod, ca fiind semnalul intarziat al unei noi epoci a dreptului civil roman. 

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. Anonimus spune:

    E o analiza trunchiata a dreptului la viata privata. Toate articolele pe care le discutarti si citati fac trimitere la limitele prevazute de art.75. Pe acesta nici macar nu-l prezentati, ce sa mai vorbesc de o discutie asupra fondului acestor limite

    • Lucian Miulescu Lucian Miulescu spune:

      Nu mi-am propus, de buna seama, sa introduc in articol intregul Cod civil, ar fi fost imposibil. Dar asta nu inseamna ca analiza este trunchiata. Limitele prevazute de art.75 sunt legea, conventiile internationale si buna-credinta, iar acestea nu sunt niste limite prea constrangatoare, cred. Pe de alta parte, sunt normale, daca ne gandim numai la legile penale, care indreptatesc incalcarea unor drepturi civile, sau la abuzurile de drept. Exercitarea cu buna credinta a dreptului la informatie, bunaoara, nu trebuie interpretata automat ca o intruziune in viata privata a cuiva.

  2. Adi spune:

    Interzicerea cercetarii stiintifice asupra genomului uman nu are nimic liberal, e chiar o piedica: in afara granitelor Romaniei se poate face foarte usor si legal, asta inseamna ca noi o sa ramanem in urma in domeniul cercetarii si nimic in plus. Cu ce ajuta faptul ca ceva e interzis in Romania cand cercetatorii pot emigra (foarte rau pentru noi) sau parintii pot face o excursie intr-o tara unde sunt legale practicile interzise in Romania?

    Nu poti guverna lumea si Romania e doar o mica parte din ea; asta ar trebui sa fie clar oricarui legiuitor, ca e Codul Civil sau ca e o lege despre Internet – suntem in epoca in care oamenii calatoresc si comunica in mod lejer in sau cu tari in care legislatia romana nu are nici o aplicabilitate. Orice restrictie artificiala (aplicabila pe teritoriul Romaniei si usor de evitat in afara lui) este inutila si derizorie.

    • Lucian Miulescu Lucian Miulescu spune:

      Sa nu omitem faptul ca interventia asupra caracateristicilor genetice este permisa, daca are un scop medical-terapeutic, adica vindecarea unor maladii genetice. De asemenea, limitele prevazute la art.75 permit ca o lege speciala sa autorizeze interventia genetica, in alte cazuri decat cele prevazute in Codul civil.

    • Bogdan Stanciu Provita spune:

      Încă din perioadă Iluministă s-a încetăţenit idea cum că ştiinţa este, fără nicio excepţie, absolut progresivă şi benefică pentru umanitate. Dacă aşa stau lucrurile, atunci înseamnă că nu se mai poate pune nicio oprelişte cercetării ştiinţifice, indiferent de ce tip de cercetare este vorba şi, deci, nici limite etice ori religioase. Unii vorbesc despre „imperativul tehnologic” – ştiinţa şi tehnologia trebuie să fie permise cu orice cost.

      Această motivaţie a fost invocată de guvernul britanic atunci când a permis crearea hibrizilor om-animal, cu doi ani în urmă. Un alt exemplu este recenta decizie a preşedintelui Obama prin care permite guvernului să aloce fonduri pentru cercetarea pe celule stem embrionare, deşi actualmente există alternative. Pozitivismul ştiinţific este o ideologie excesiv de optimistă în ceea ce priveşte puterea ştiinţei de a vindeca orice boală.

      Însă ştiinţa, de fapt, poate fi folosită pentru a face atât binele cât şi răul, aşa cum s-a întâmplat cu bomba atomică. Ştiinţa nu este neutră; direcţia sa depinde de integritatea etică a indivizilor care o practică.

      • Ginel spune:

        Serios exista alternative la celulele stem embrionare? Da-ne niste exemple?
        Dreptul cuiva de a nu fi paralizat nu exista?

  3. M. Constantin spune:

    Toate bune si frumoase!
    Ce face, totusi, noul cod civil in materie de contracte pentru a limita abuzul de contracte de adeziune, de contracte colective in dauna contractelor “intuitu personae”?
    In sistemele sociale liberale pe care le admirati, cetatenii nu par sa fie tratati (in sfera contractelor civile) ca o turma.

    • Lucian Miulescu Lucian Miulescu spune:

      Cred ca va referiti la contractele colective si individuale de munca. Acestea nu fac parte din domeniul dreptului civil, ci din ramura dreptului muncii, care are un cod propriu.

      • M. Constantin spune:

        Sper ca ati negociat cu succes contractele de furnizare apa, gaz, curent, telefonc cablu, casa, masina, etc.In toate se regaseste clar exprimat si punctul Dvoastra de vedere liberal.

        • Lucian Miulescu Lucian Miulescu spune:

          Pentru astfel de contracte de adeziune, legislatia aplicabila este cea a protectiei consumatorilor. Codul civil este legea generala, de aceea ar nu se aplica decat in subsidiar cazurilor respective. Intrebarea dvs. este putin pe langa subiectul articolului.

  4. MLZ spune:

    Nu am prea prins-o pe aia cu “dreptul la propria imagine”.

    1) Pe de o parte, “propria imagine” pare a fi ceva de genul unei imagini mentale a celorlalti. Daca eu am un drept asupra ei, inseamna ca am un drept asupra mintii celorlalti. Daca presupunem ca mintea este tot una cu creierul (ca sa alegem o varianta mai simpla), atunci decurge ca am un drept asupra creierului celorlalti. Creierul este o parte a trupului fiecaruia. Deci am un drept asupra trupului celorlalti.

    Sa mi se acorde un drept asupra corpului uman al celorlalti nu mi se pare deloc – dar deloc – liberal. [Nu mai punem ca acelasi Cod stauteaza inviolabilitatea corpului uman!].
    Dar poate nu am inteles eu bine ….

    2) Pe de alta parte, Realitatea este intr-un singur fel, indiferent de diversitatea perceptiilor subiective asupra ei a tuturor (inclusiv a mea).
    Eu sunt inteligent / integru / dreptcredincios (sau dimpotriva modest intelectual / corupt / satanist) indiferent de ceea ce zice X sau Y (in discutii private, in media, in declaratii oficiale, etc).

    De ce as tine ca prin lege toti sa ma declare public un mirific, cand asta nu schimba cu nimic realitatea (banuiesc ca autorii Codului nu considera toate situatiile ca fiind din clasa “profetiilor autoindeplinite”). Eu sunt cum sunt indiferent de opiniile oricui (acelea sunt opinii, nu cunostinte, chiar daca sunt rostite cu pretentie de cunoastere) si declaratiile lui X sau Y nu vor schimba realitatea.

    Da, pot schimba perceptia lui W si T, dar nu se poate stabili prin lege ca W si T sa aiba “perceptia corecta” (presupunand ca ar sti cineva sa defineasca asa ceva!). Si nici nu decurge de undeva ca ferindu-i pe W si pe T de opinii gresite (ale altora), vor ajunge sa aiba acea “perceptie corecta”.

    Apoi, daca ar trebui sa am un drept (de a aparea mirific) asupra opiniilor pronuntate despre mine, n-ar trebui in acelasi timp sa am un drept si asupra gandurilor respectivilor cu privire la mine!? De ce!?

    Dar accept ca si aici s-ar putea sa fi inteles eu gresit ….

    3) Daca sintagma din Codul Civil se refera strict doar la dreptul cuiva sa “interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri.”, atunci mi se pare ca este doar un abuz de limbaj.

    In folosirea curenta a limbii romane, prin “imaginea cuiva” nu intelegem doar infatisarea exterioara si timbrul vocii. (Asa o interpretare se apropie mai mult de superstitiile amer-indienilor – conform carora daca ii fotografiai le furai sufletul, decat de o folosire uzuala/moderna a limbii romane.)

    Acceptand aceasta presupozitie insa, o vad ca pe un drept legat de corpul persoanei. Dar nu vad de ce corpul persoanei ar trebui tratat din punctul de vedere al reproducerii caracteristicilor fizice altfel decat pe cel al altor lucruri asupra carora am drept de prorpietate.

    Adica de ce nu as avea voie sa fac publica o fotografie cu X (facuta fara incalcarea vreunui drept al lui X – sa zicem ca e facuta dintr-un loc public, cum ar fi de pe treptele tribunalului) dar as avea voie sa fac publica o fotografie cu casa lui?

    Care-i diferenta principiala? (Ma astept la argumente, nu la propozitii gen “Pai domnule, corpu-i una si cladirea-i alta ….” ).

    • Lucian Miulescu Lucian Miulescu spune:

      Aveti acum un exemplu de scoala din realitatea romaneasca: emisiunea lui Dan Capatos, de la Antena 1, cu imaginile lui Emil Boc nud. Credeti ca ar trebui sa-i fie respectat dreptul la imagine domnului Boc, sau nu? Oare dreptul de a ti se respecta intimitatea corporala, atunci cand nu doresti expunerea, este justificat? Va puteti raspunde singur, aplicand spetei in cauza conceptul din Codul civil.

  5. Maria spune:

    Toate textele fac referire la “orice persoana”.
    Puteti sa ne dati definitia legala a “persoanei”?

    • Lucian Miulescu Lucian Miulescu spune:

      Definitia persoanei fizice este data tot de Codul civil, asa cum era si normal, in art.25 alin.2: “Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile”.

      • Maria spune:

        Foarte interesanta si vaga definitie a persoanei.
        Spun asta pentru ca nu ma poate lamuri daca copilul nenascut inca este considerat om, cu drepturi si obligatii.
        Sau poate “obligatiile” sunt cheia – un prunc nenascut nu are obligatii, deci nu este persoana, deci nu are nici drepturi ?!?
        Sa inteleg ca o astfel de persoana nu are nici dreptul la viata ?!?

        • Lucian Miulescu Lucian Miulescu spune:

          O intrebare foarte pertinenta, pentru care va multumesc.

          Din fericire, Codul civil are un raspuns si pentru aceasta intrebare a dvs., in art.36:
          Art. 36. – Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu. Dispoziţiile art. 412 referitoare la timpul legal al concepţiunii sunt aplicabile.

          Cu alte cuvinte, copilul nenascut are drepturi civile recunoscute, cu conditia sa se nasca viu. Dupa nastere, el poate avea drepturi si obligatii, adica are capacitate de folosinta (vezi Titlul II, Cap.I – Capacitatea civila a persoanei fizice).

  6. Bogdan Stanciu Provita spune:

    @Lucian Miulescu

    Usor superficial – pentru ca din pacate teoria este buna, realitatea insa ne omoara. In unele cazuri, la propriu.

    Prin interpretare abuziva a unor legi proaste si cu terminologie vaga, se practica pe scara larga avortul “terapeutic” in 24-28 de saptamani la copiii cu Sindrom Down sau Sindrom Turner, incalcandu-se asadar nu doar interdictia expresa de ultima ora stipulata in CC la art. 66 alin 2, ci si codul deontologic medical si recomandarile Colegiului Medicilor.

    • Lucian Miulescu Lucian Miulescu spune:

      Nu mi-am propus sa scriu despre realitatea dura, ci despre o lege abstracta. Adevarata incercare va fi, cred ca am scris si asta, aplicarea acestei legi, care a intrat in vigoare abia de 3 luni. Sa avem macar rabdare, ca incredere mi-e cam greu sa cer …



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Lucian Miulescu


Lucian Miulescu

In prezent, director juridic la o multinatinationala. Master in Drept international la Universite Paris I Pantheon – Sorbonne. A publicat articole juridice in reviste de speciali... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)