joi, martie 28, 2024

O victorie pe termen lung pentru federalism

Numai Agatha Christie mai reuseste sa ofere surprize precum cea oferita la sfarsitul saptamanii trecute de Curtea Suprema a Statelor Unite. Asteptata cu sufletul la gura, decizia Curtii in NFIB v. SEBELIUS (pe scurt, Obamacare) este un final pe atat de neasteptat, pe cat de interesant din punct de vedere politic si legal. Desi democratii americani in frunte cu presedintele Obama isi revendica astazi victoria, pe termen lung principiile limitarii puterii guvernului federal castiga un punct pretios.

Ce este federalismul american, pe scurt?! Cetateanul american are doua cetatenii in fapt: el este pe de o parte cetatean al statului in care locuieste (in articolul de fata “stat / state” se refera in principal la una dintre entitatile care formeaza Statele Unite ale Americii) iar pe de alta parte el este cetatean al Statelor Unite, aflandu-se sub puterea guvernului federal. In timp ce statul are puteri relativ nelimitate (“plenary powers”), guvernul federal este unul cu un numar limitat de puteri (“enumerated powers”). Aceste puteri sunt controlate de Constitutie prin diverse clauze, precum si de precedentele stabilite de-a lungul timpului de catre Curtea Suprema. Adeptii federalismului, sustin, in mare, orice decizie care tinde sa pastreze puterea guvernului federal in limite cat mai apropiate de cele trasate de Constitutie si precedente. Desi decizia Curtii Supreme mentine ca valida legea care va reforma sistemul de sanatate american, o face dintr-un punct de vedere constitutional conservativ, fara a da guvernului federal mai multa putere decat avea pana acum.

Principalul punct de dezacord intre sustinatorii legii si oponentii ei il constituie asa numitul “mandat individual”. Conform mandatului, cetateanul american este obligat sa isi cumpere asigurare medicala. Daca nu o face, atunci este obligat sa plateasca o penalitate. Argumentul numarul unu adus de administratia Obama a fost ca mandatul individual este constitutional sub asa numita “clauza a comertului” (“commerce clause”). Sub ea, guvernul federal are libertatea sa reglementeze comertul dintre state. Intr-un celebru caz interbelic, Wickard v. Filburn, Curtea Suprema a mentinut constitutionalitatea unei legi menite a controla pretul graului pe piata americana. Desi Filburn nu era decat un mic fermier care cultiva grau pentru consum propriu, Curtea Suprema a decis ca se afla sub incidenta legii, pentru ca multi alti fermieri ca si el, prin agregare, au un efect asupra pietei cerealelor atunci cand, dupa caz, cumpara sau nu cumpara grau de pe piata. Administratia Obama a facut o paralela, argumentand ca un individ care nu isi cumpara asigurare medicala, are mai devreme sau mai tarziu un efect asupra pietei medicale, pentru ca nu-i asa, cu totii avem nevoie de doctor intr-o buna zi. Oponentii mandatului individual au sustinut insa, iar Curtea Suprema a fost de acord cu ei, ca este o mare diferenta intre a cultiva grau pe de o parte, si a nu cumpara asigurare medicala pe de alta parte. In timp ce Filburn era o parte a pietei pentru ca el cultiva deja grau, cetateanul sanatos tun care sta neasigurat nu e parte a nimic! Cu alte cuvinte, exista o diferenta majora intre a reglementa o activitate si a reglementa o inactivitate, iar guvernul federal nu are puterea, sub clauza comerciala, sa oblige pe cineva sa intre pe o piata pe care nu vrea sa fie prezent, sau, cel putin nu inca. Unul dintre argumentele oponentilor a fost ca daca guvernul poate mandata astazi cumpararea de asigurare medicala, cine garanteaza ca nu va mandata maine cumpararea de brocoli, pentru ca e , nu-i asa, sanatos sa mananci brocoli, si daca suntem mai sanatosi asta afecteaza piata medicala si implicit, comertul dintre state! Curtea Suprema a fost convinsa de acest argument, desi in opinie foloseste “vegetale” in loc de “brocoli”. Aici se ascunde, in opinia emisa astazi, victoria imensa repurtata de adeptii federalismului, chiar daca inutila pe moment. Guvernul federal ramane in continuare unul cu puteri limitate, o noua expansiune a clauzei comerciale fiind pentru moment stopata.

Problema asistentei medicale si a asigurarilor ramane insa. De accea Curtea Suprema nu invalideaza mandatul individual, dar obliga administratia Obama sa isi asume riscul politic de a promova o noua taxa. Cu prilejul argumentelor orale de acum ceva timp, pe langa justificarea sub clauza comerciala, administratia a prezentat, cu jumatate de gura, si argumentul alternativ ca la urma urmei mandatul individual nu e decat o taxa. Pe baza acestui argument Curtea Suprema a mentinut astazi constitutionalitatea legii si a oferit deznodamantul a la Agatha Christie de care pomeneam, pentru ca marea majoritate a comentatorilor nu au luat in serios acest argument. Bineinteles, o noua taxa nu e niciodata populara, si cel ce o promoveaza va trebui sa isi asume riscul de a plati la urne.

Vom vedea in urmatoarele luni cum va atarna opinia Curtii Supreme in batalia pentru Casa Alba. Pe de o parte Obama isi asuma acum victoria, pe de alta, republicanii prin vocea lui Boehner (House Speaker) sau Romney, subliniaza ca opinia de astazi nu face decat sa puna si mai mult in lumina cat de prost a fost conceputa legea si necesitatea de a fi invalidata.

De-o fi una, de-o fi alta, vorba poetului, legea ramane pentru moment in picioare si poate fi data jos de acum doar prin metode politice. Dar in hatisurile unei opinii lungi si complicate (193 de pagini, incluzand opiniile contra) se ascunde o nestemata rara: Curtea Suprema nu a oferit astazi guvernului federal nici o putere in plus fata de cate avea pana acum. Pe de o parte guvernul federal poate promova legi sub clauza comertului, atata timp cat acel comert exista deja fara sa trebuiasca a fi fortat sau inventat. Pe de alta parte poate taxa cetateanul american, dar va trebui sa o faca fatis si asumandu-si in acest fel riscurile politice aferente.

Pentru lecturi suplimentare pe aceasta tema va recomand:

www.volokh.com

www.scotusblog.com

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Dvs. ori nu ati inteles adevarata semnificatie,ori v-ati lasat influentat de trompetele mediatice ,care fac jocul cartelului Pharma.

    Dvs. scrieti : „Dar in hatisurile unei opinii lungi si complicate (193 de pagini, incluzand opiniile contra) se ascunde o nestemata rara: Curtea Suprema nu a oferit astazi guvernului federal nici o putere in plus fata de cate avea pana acum. ”

    Miza nu era a da federalilor o putere in plus,ci de a nu lua,implicit,nimic de la state. Statele au castigat,chiar daca federalul era parte in litigiu. Statele , controlate de cele 2 mari companii de asigurari ,care pompeaza bani politicienilor locali . Castigatori sint cartelul Pharma si cele doua (medicare si cealalta) companii de asigurari. Marele perdant e cetateanul de rand, in primul rand batranii dar si cei cu incapacitate fizica permanenta. Mari perdanti sint si imigrantii saraci ,in general patura slaba material. Of, poate comparati cu sistemul din Canada si mai meditati…
    Dar e bine ca ati adus problema in discutie,acusi-acusi incepe o asemenea discutie si in RO.

    • Nu se mai pune problema în Ro că Băsescu e pe ducă.

      Trebuie să fii american tâmpit ca să consideri că apărut brusc o înrobire fiscală și au dispărut chestiunile sensibile ale celor ce rămân fără asigurare medicală, dacă se schimbă niște cuvinte.

    • Multumesc pentru comentariu. Extinderea Medicaid e intr-adevar o alta parte a Obamacare si a opiniei Curtii Supreme, pe care eu insa nu am abordat-o absolut deloc in articol. Curtea Suprema a decis ca programul Medicaid nu poate fi extins sub asa numita „spending power”, o alta putere enumerata in Constitutie pentru guvernul federal. Din punct de vedere constitutional, pe mine personal ma intereseaza partea cu clauza comertului – mandatul individual, pentru ca e partea care are, dupa parerea mea, cele mai mari implicatii asupra libertatii personale.

  2. Admirabil ! Asa se pun problemele in drept (dreptul adevarat, nu horror-borborigmele lui Marx-Lenin si alti pontaci de ziua a saptea dupa… Marea Revolutie Socialista din Octombrie). Cita vreme se va mai discuta si legifera in aceasta maniera inca nu e totul pierdut. Asta prin opozitie cu stilul dezlinat-imbecil al ciurdelor de protestatari „occupy-nu-stiu-ce” fiindca li s-a terminat marijuana.

  3. Asigurarea sanatatii = Drept fundamental al omului

    Problema cu asigurarile de sanatate trebuie privita din cu totul alt punct de vedere. Sanatatea este un drept fundamental al omului. „Drepturile omului” au aparut o data cu organizarea oamenilor in „societati”, chiar daca ele nu au fost teoretizate decat mult mai tarziu. Daca oamenii ar trai izolati, in afara societatilor, aceasta notiune nu ar avea nici un sens. De la acest adevar cu valoare de axioma trebuie sa porneasca orice clasificare a „drepturilor omului”.
    Societatile umane au aparut ca urmare a nevoii oamenilor de a se apara de animalele salbatice (securitatea individului), de a isi proteja si ingriji semenii raniti in timpul vanatorii (sanatate), de a ii hrani chiar daca nu mai pot participa la vanatoare (somaj, ajutoare sociale), de a vana sau produce mai eficient (munca in echipa).
    Sanatatea (vezi cei raniti la vanatoare) a fost de la bun inceput un scop esential, in asocierea oamenilor in „societati”. Toate avantalele originare obtinute de oameni datorita asocierii in „societati” trebuie sa se regaseasca in „drepturile omului”. In caz contrar, orice om poate sa spuna ca scopul initial al asocierii a fost deturnat (a fost incalcat „contractul social”) si nu mai doreste sa faca parte din „societate”, solicitand sa ii fie atribuit un teritoriu fizic in afara „societatii”, unde sa traiasca dupa propriile „legi” (sau sa se asocieze benevol cu alti indivizi nedreptatiti), formand o noua „societate”.
    Pentru comparatie, „dreptul la proprietate privata” este o unealta a societatii care serveste scopului de a produce mai eficient si nu a facut parte dintre „scopurile initiale” al asociererii oamenilor in „societati”. Cu toate acestea, este admis fara rezerve ca facand parte dintre „drepturile fundamentale ale omului” (notiune care, reamintesc, nu are nici o semnificatie in lipsa existentei „societatilor umane”, aparute datorita unor nevoi [„scopuri”] existentiale). In acelasi timp, „dreptul la sanatate” este unul controversat cu toate ca ingrijirea sanatatii a fost unul dintre punctele esentiale ale „contractului social constitutiv”. Acest lucru trebuie sa inceteze! Este evident ca aceasta incalcare a „contractului social” este facuta in mod cinic de catre cei care au pozitii privilegiate in societate (care depind de ruleta genetica + sociala) si care refuza celor defavorizati accesul la serviciile de sanatate de baza.

    • Nu am retinut daca accesul la aceste servicii e cumva gratuit, de la natura. De pilda, daca medicamentele cresc in copaci. Sau daca personalul medical sunt cumva niste roboti extraterestri, care functioneaza cu energie solara.

      Ce pot sa te sfatuiesc pe tine, cetatene, este sa iti donezi intreaga avere celor saraci, sa muncesti numai pentru cauze umanitare, iar abia apoi sa ne tii noua predici.

      Ce spui, nu ai cum sa-ti donezi salariul si pensia primita de la stat? Esti beneficiar net al sistemului de redistributie? Banuiam.

      • Se pare ca gandirea dogmatica intuneca judecata. Asa cu scriam mai sus, unul dintre „scopurile” asocierii oamenilor in „societati” a fost si nevoia oamenilor de a se apara de animalele salbatice (securitatea individului). Dupa cum toata lumea stie, in societatile moderne „securitatea individului” este asigurata de politie pe plan intern si de armata pe plan extern. Voi pune aceleasi intrebari „inteligente” pe care le-ai pus si tu: „Politia si armata functioneaza pe baza de munca voluntar-patriotica?” „Echipamentele, armamentul, dotarile etc. cresc in copaci?” „Politistii si militarii sunt cumva niste roboti extraterestri, care functioneaza cu energie solara?” Etc.
        Evident ca nu. Aceste „servicii” (securitatea individului) sunt totusi gratuite pentru orice membru al societatii. O „societate” are nevoie de aceste „servicii”, asa cum are nevoie si de „servicii” de sanatate la care sa aiba acces toti membrii „societatii”, indiferent de avere sau pozitie sociala. Cum spuneam in comentariul de mai sus, toate avantalele originare obtinute de oameni datorita asocierii in „societati” trebuie sa se regaseasca in „drepturile omului”.

        Franklin Roosevelt, singurul presedinte american care a avut patru mandate si care a scos America din marea depresiune din anii 1929-1933 vorbea despre „dreptul la o ingrijire medicala adecvata si sansa de a obtine si de a te bucura de o stare buna a sanatatii” si despre „dreptul la protectie adecvata fata de temerile economice cauzate de o virsta inaintata, de boli, accidente si somaj”. Asa gandeste un politician responsabil caruia ii pasa de poporul sau.

        • Cetatene, nu te mai invarti in jurul tufisului (stop beating around the bush); lasa teoriile si treci nitel la practica. Spune concret din banii cui ar trebui sa fie platita asistenta medicala „gratuita”.

          Nu uita sa mentionezi si situatia ta concreta: beneficiar net al sistemului redistributiv, ca sa stim ca pararea ta (nu) e partizana.

          • Exemplu: Sistemul de asigurari de sanatate din Germania

            1. In Germania, toti salariatii sunt obligati sa aiba asigurari de sanatate de stat. Numai persoanele care castiga mai mult de 50.000 Euro pe an pot opta pentru asigurari private. O persoana care opteaza pentru asigurare privata nu poate opta si pentru asigurare de stat. 85% din populatia Germaniei au asigurarea de baza (de stat).

            2. Fondurile pentru asigurarea de stat sunt gestionate de organizatii NON-PROFIT. Ele sunt supuse unor reglemantari guvernamentale stricte si sunt constituite din contributia lunara a angajatilor si angajatorilor. O parte a acestor fonduri e finantata de stat (asistenta financiara) pentru a acoperi asigurarea persoanelor care nu au fost niciodata angajate sau nu platesc pentru sistem.

            3. Exista un sistem de preturi uniform in toata Germania numit DRG (un sistem de spitale clasificate). Acesta include plata medicilor, serviciile medicale, mancarea si cazarea din spital.

            4. Exista reglementari guvernamentale stricte care stabilesc calitatea actelor medicale iar serviciile medicale sunt supravegheate in mod continuu. Sunt colectate date prin diverse proceduri, fiind analizate sistematic (o rutina) de agentii guvernamentale.

            5. Sistemul de spitale din Germania este foarte vast avand aproximativ 2000 de spitale care sunt grupate in functie de apartenenta:
            a. 55% dintre spitalele din Germania apartin statului.
            b. 38% dintre spitale apartin unor organizatii non-profit.
            c. 7% dintre spitale apartin unor societati comerciale.

            6. Spitalele din Germania sunt faimoase pentru criteriile inalte de performanta pe care le impun. Ele au cei mai bine calificati medici care sunt acceptati sa practice ca specialisti numai dupa o pregatire lunga si intensiva.

            7. Spitalele din Germania au de regula camere cu doua paturi, pentru doi pacienti. In aceste spitale se poate plati o taxa suplimentara pentru cei care doresc o camera doar pentru ei.

            8. Nu exista liste de asteptare pentru operatiile importante si pentru tratamente.

            http://heart-consult.com/articles/german-healthcare-system

            http://www.english.german-hospital-service.com/html/background.html

            http://www.amiexpat.com/2009/08/18/health-care-in-germany/

            http://en.wikipedia.org/wiki/Health_in_Germany

            http://www.theexpatdirectory.com/articles.php?c=expat_german_health_care

            • Multumesc, ma opresc la afirmatia nr. 1: „In Germania, toti salariatii sunt obligati sa aiba asigurari de sanatate de stat”

              Eu, in calitate de contributor net la sistemul de stat, m-am saturat sa tot fiu obligat sa platesc pentru altii. Ii invit pe altii sa se mai descurce si cu fortele proprii, nu tot timpul apeland la buzunarul meu, care nu este fara fund.

              Ai priceput acum, cetatene? Prea mult si de prea mult timp te pretinzi solidar cu buzunarul meu, fara nici cea mai mica urma de recunostinta pentru eforturile si sacrificiul meu, sacrificiu cat se poate de masurabil. Daca nu te superi (si chiar daca te superi, putin imi pasa), vreo 50-60 de ani doresc sa stam fiecare pe picioarele sale, in primul rand ca sa imi mai revin si eu, in al doilea rand ca sa inveti si d-ta sa apreciezi ce ai.

              Pentru ca, vezi d-ta, lumea e cu susul in jos: d-ta ai „dreptul” sa primesti gratis, iar eu am „obligatia” sa nu te refuz. Nu cumva crezi ca ar fi invers, eu sa am dreptul sa te refuz? Ca doar banii sunt ai mei.

            • Rationamentul tau este de un primitivism pe care numai egoismul tau il depaseste. Sa presupunem ca intr-o zi te vei inbolnavi de o boala incurabila (insa tratabila) care necesita un tratament foarte scump pe care nu ti-l poti permite. In acel moment nu vei mai fi „contributor net” ci vor plati altii pentru tine. Asa functioneaza solidaritatea sociala, fara de care nici o societate nu poate sa existe.

              Coeziunea sociala este liantul ce tine sociatatea unita.

              OECD:

              „Poate fi adevarat ca banii nu aduc fericirea insa acest lucru se aplica doar daca ai destui bani ca sa iti asiguri nevoile de baza: o locuinta, mancare, haine pentru familie, educatie pentru copii.
              Coeziunea sociala a societatilor noastre democratice este construita pe premisa ca exista mecanisme de echilibrare («checks and balances») care sa previna crearea unei prapastii asa de mari intre cei bogati si cei saraci incat oamenii sa puna la indoiala bazele unui sistem care lasa mari mase de oameni in saracie.
              Un element al cresterii economice sustinute din deceniul pre-criza care a produs surpriza a fost acela ca nu toti oamenii au beneficiat de aceasta crestare: bogatii au devenit si mai bogati decat inainte, comparativ cu cei cu venituri mici si mijlocii.”

              „Coeziunea sociala – liantul care tine sociatatea unita – este amenintata in toata lumea (…). Exista un spatiu mare pentru actiuni guvernamentale care sa vina in intampinarea cererii crescande pentru coeziune sociala in tarile dezvoltate si in economiile emergente.”

              Angel Gurria, Secretary-General of the OECD, Presenting the Perspectives on Global Development 2012

              http://www.oecd.org/document/7/0,3746,en_2649_37419_49144903_1_1_1_37419,00.html

            • Esti bun la teorie, stiu ca practica te omoara. De aceea, te rog nu baga de seama aceasta supozitie falsa pe care ai construit toata teoria: „care necesita un tratament foarte scump pe care nu ti-l poti permite„.

              Mi-l pot permite foarte bine, prin doua metode realtiv simple si pe care adeptii redistributiei se fac ca le uita:
              1) Pur si simplu mi-l permit, pentru ca sunt bogat.
              2) Ader voluntar la un sistem de diminuare si socializare a riscului. Cunoscut sub numele de „asigurare privata” sau „asigurare voluntara”.

              Cuvantul-cheie fiind „voluntar”, adica, mai pe intelesul tau, decizia e a mea, nu a ta, solidarul cu buzunarul meu.

              Exista si varianta perfect corecta si normala precum ca accept riscul. Nu e obligatoriu sa te tratezi, daca nu doresti. Alegerea e integral a mea si imi repugna profund cand pretinzi ca alegerea sa fie a ta. Tu decizi la tine acasa si pe banii tai, nu pe ai mei. Treaba ta la ce sistem aderi, cu cine te asociezi, pe mine nu ai dreptul sa ma obligi sa cotizez pentru mofturile tale si lenea ta.

            • Nu stiu de ce adeptii redistributiei intotdeauna proiecteaza asupra partenerilor de dezbatere propriile lor valori de viata.

              Cu alte cuvinte, daca adeptul redistributiei este laș si nu are curajul sa-si asume deciziile de viata, intotdeauna crede ca si altii gandesc la fel. Vezi exemplul de mai sus precum ca „sigur ajungi tu odata la mana sistemului si sa vezi tu ce te bucuri atunci de redistributie”. Desigur, combinat cu doza de ipocrizie derivata din faptul ca adeptul redistributiei este adeptul acesteia pentru motivul simplist ca e beneficiar net si mereu este astfel. Un fel de feedback parazitar.

              Ei bine, nu. Stiu ca te surprinde foarte mult, dar exista pe lumea aceasta oameni care sunt capabili sa isi asume riscurile si sa le trateze asa cum cred ei de cuviinta. Care prefera sa se bazeze mai mult pe sine si mai putin pe bunavointa (a se citi „mila, pomana”) publica.

              Se numesc oameni liberi.

  4. !) daca asigurarea pachetului minim este o taxa, atunci Obamacare, in esenta , nu se deosebeste de sistemul de asigurari german bazat pe contributii; el s-ar deosebi daca s-ar baza pe veniturile statului, daca insa e platit din taxele asiguratilor este exact acelasi lucru, intrucat taxele platite de asigurati reprezinta procente din salariu(ori alte venituri), existand chiar si solidaritate intre asigurati.
    2) marturisesc ca poliloghia americana despre mandatul liber care nu are legatura decat cu fixatia americana privind libertatea ma depaseste; deoarece Obamacare se plateste din taxe impuse de Guvernul federal atunci evident ca se restrange libertatea de optiune a individului care este obligat sa cotizeze, existenta riscului politic al Guvernului neinlaturand eliminarea dreptului de optiune individuala; daca Obamacare se plateste din veniturile statului (federal ori stat component) inseamna ca nu avem sistem german ci sistem britanic, dar, solidaritatea si limitarea libertatii de optiune nu dispar, Obamacare fiind platit, in aceasta ipoteza, din taxele platite de toti; rien ne vas plus;
    3) statul federal practic legifereaza intr-un nou domeniu, crescand caracterul real al SUA de stat cvasiunitar.
    4) Curtea Suprema de Justitie a SUA se foloseste de tertipuri avocatesti care eludeaza realitatea- limitarea libertatii individuale prin impunerea unui nou sistem de sanatate si cresterea rolului Guvernului federal in dauna statelor componente prin legiferarea impusa tututror, asa cum a facut, de altfel, si presedintele F.D. Roosvelt prin Legea asigurarilor de pensii( care are acum un caracter mai redistributiv decat legile europene in domeniu) si alte legi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Victor Ghidu
Victor Ghidu
Cercetator Stiintific (Chimie Organica si Medicinala) si Student al Facultatii de Drept a Temple University, Philadelphia

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro