joi, aprilie 25, 2024

Pledoarie pentru societatea internaţională

Pe tot parcursul săptămânii trecute, cei mai importanţi stakeholderi ai Administraţiei Obama au fost trimişi în punctele gra­vi­ta­ţionale ale imaginarului naţional şi global, pentru a convinge gru­pu­rile ţintă (poporul ame­ri­can prin intermediul Con­gresului, pe de o parte, opi­nia publică globală via G20, pe de alta) de legitimitatea şi necesitatea unor even­tuale lovituri militare asu­pra regimului Assad. Dar ca­re sunt argumentele pe ca­re Administraţia Obama le mo­bilizează în pledoaria sa?

Misiunea de a obţine susţinerea Con­gre­su­lui le-a revenit lui John Kerry şi lui Chuck Hagel, doi foşti veterani ai Vietnamului, cu­noscuţi pentru reticenţa de a accepta cu uşurinţă utilizarea forţei militare şi ad­versari tradiţionali ai implicării Americii într-un nou conflict din Orientul Mijlociu. Pentru Kerry, argumentul esenţial al ple­doa­riei pentru lovitura împotriva lui Assad nu ţine neapărat de traversarea frontierei pe care chiar Obama a enunţat-o în urmă cu câteva luni. Mult mai important, „această dezbatere este despre o frontieră globală, o frontieră a umanităţii, este o linie ro­şie pe care, oricine are conştiinţă, tre­bu­ie să o traseze“. Ceea ce contează pentru Ad­ministraţia Obama pare să fie mesajul colateral, pe care, o eventuală neutralitate a „societăţii internaţionale“, în aces caz, l-ar putea transmite tiraniilor de pre­tu­tin­deni: armele de distrugere în masă devin o componentă legitimă, utilizabilă, o altă parte a arsenalului convenţional. „Ştim că Assad va interpreta tăcerea noastră ca pe o invitaţie de a utiliza acele arme fără impunitate. Iar impunitatea creează opor­tunitate, în mod specific, oportunitatea ca alţi dictatori şi terorişti să se doteze cu propriile arsenale de distrugere în ma­să“, a punctat Kerry.

O nuanţă esenţial diferită a fost adusă în discuţie de şeful Pentagonului. Hagel pare a fi, în mod fundamental, preocupat de impactul pe care eventuala neutralitate o poate avea asupra ga­ran­ţiilor de securitate oferite de Statele Unite aliaţilor săi. Vo­inţa, credibilitatea şi an­gajamentele Washing­to­nu­lui ar fi puse sub semnul îndoielii: „Aliaţii noştri de pretutindeni trebuie să fie siguri că Statele Unite îşi vor onora angajamentele de securitate. (…) Un refuz de a acţiona ar submina cre­dibilitatea celorlalte angajamente de se­curitate ale Americii. Cuvântul Statelor Uni­te trebuie să însemne ceva. Este mo­neda forte în relaţiile internaţionale şi în angajamentele faţă de aliaţi“, a spus Ha­gel în timpul audierilor din Senat. Un aju­tor nesperat, în sprijinul efortului de PR al administraţiei, a venit din partea fos­tu­lui director al CIA, generalul David Pe­traeus, care, într-o declaraţie dată pu­bli­ci­tăţii, consideră că „eşecul Congresului de a valida cererea preşedintelui va avea se­rioase ramificaţii, nu doar în Orientul Mij­lociu, ci în jurul lumii“. Pentru Pe­tra­e­us, miza unui răspuns eficient de­pă­şeşte exclusiv problematica siriană, semnalând „Iranului, Coreii de Nord şi altor po­ten­ţiali agresori să nu subestimeze nicio­da­tă voinţa Statelor Unite de a lua măsurile militare necesare, atunci când celelalte elemente sunt insuficiente“.

Comunitatea de think-tank-uri din Wa­shing­ton, altfel o piesă centrală în mode­la­rea percepţiilor opiniei publice, nu putea să rămână în afara acestei ample campanii de persuasiune. Misiunea i-a revenit am­ba­sadorului SUA la Naţiunile Unite, Sa­mantha Power, o intervenţionistă pur sân­ge, formată în lumina ororilor Ruandei şi Bal­canilor. Într-un discurs la Center for Ame­rican Progress, aceasta a subliniat că utilizarea pe scară industrială a arsenalului chimic va extinde masiv valurile de re­fu­gi­aţi sirieni din Liban, Iordania şi Irak, am­plificând clivajele interne şi fracturând şi mai mult aceste societăţi deja extrem de in­stabile. „Al patrulea cel mai mare oraş al Iordaniei este tabăra de refugiaţi Zaa­ta­ri. Jumătate dintre refugiaţii sirieni sunt copii şi ştim ce se poate întâmpla cu co­piii care se maturizează, fără opor­tu­ni­tăţi şi speranţe, în taberele de refugiaţi; taberele se transformă în teritoriu de re­crutare pentru extremişti“, a avertizat Sa­mantha Power.

Nu în ultimul rând, Obama însuşi şi-a asu­mat rolul de a convinge cele mai im­por­tante 20 de economii ale lumii de nece­si­tatea de a acţiona împotriva regimului Assad. În conferinţa de presă ţinută în urma Su­m­mit-ului G20, Obama a anunţat că ma­jo­ri­tatea statelor prezente sunt de acord cu con­cluzia că regimul Assad este vinovat de folosirea armelor chimice. Pe acest fond, America nu poate lăsa să se prăbuşească o normă centrală a societăţii şi, în definitiv, a „ordinii internaţionale“. Vorbim de o nor­mă asumată de 189 dintre state, re­pre­zen­tând 98% din populaţia globului. „Când comunitatea internaţională este pa­ra­li­za­tă şi nu acţionează, atunci norma se des­tramă. Şi dacă această normă se des­tra­mă, atunci alte norme şi interdicţii încep să se destrame. (…) Este o ameninţare pen­tru pacea şi securitatea globală“, a spus Obama la Sankt Petersburg, dezvoltând o veritabilă teorie a dominoului, care ame­ninţă ordinea internaţională şi justifică o in­tervenţie externă. Un nou „moment Mün­chen“, în cuvintele lui Kerry.

Şi dacă Assad, departe de a fi descurajat să-şi folosească arsenalul de distrugere în ma­să, extinde, accelerează utilizarea ar­me­lor interzise împotriva comunităţilor re­be­le? În cele din urmă, Assad nu este Milo­şe­vici (care avea prea mult de pierdut). Assad se află într-o competiţie existenţială în ca­re toate mijloacele sunt considerate legi­ti­me pentru a asigura supravieţuirea regi­mu­lui. Este America pregătită să pluseze? „Cred că, în acel moment, mobilizarea co­mu­ni­tăţii internaţionale va fi mult mai sim­plă. Consiliului de Securitate i-ar fi ex­trem de greu să se opună şi ne vom ală­tu­ra unei coaliţii internaţionale ca să fim siguri că se opreşte“, a avertizat Obama.

Articol aparut in Revista 22

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Dle O.Manea,as fi dorit ca acest articol sa contina si altceva decat o insiruire de citate,comentarea macar a celor mai echivoce(!),fie ele atribuite unor mari personalitati,sau poate tocmai din aceasta cauza!?
    Va dau doar un exemplu:Kerry avertizeaza de probabilitatea unui „nou moment München”…doar ca,la fel ca in 1938,analiza americanilor pare cel putin bizara,dictata mai de graba de lobby-urile care au arme de vanzare,decat de alte considerente umanitare…Democratii(!) americani si francezi,adica fix inaintasii ideologici ai lui Kerry,Obama,si Hollande,au acceptat exigentele nemtilor,crezand(?) ca astfel vor evita un razboi…Aparent,nu au stat bine cu strategia si nici cu previziunile…Mai multa moderatie se impune deci astazi,pentru a nu repeta greseala de a „lua decizii proaste din intentii bune…”

    • Lideri dementi precum Assad care propaga, prin politica dusa, sute de mii de refugiati, destabilizand si securitatea pe respectiva regiune, nu doar cea nationala, merita sa primeasca cateva rachete sub perna sa constientizeze ca nu sunt mai presus de dreptul international, iar crimele impotriva propriului popor trebuiesc pedepsite intocmai. Nici nu ma intereseaza ca Assad, fratele lui sau oricine altcineva a plantat jucariile alea chimice acolo – ma intereseaza ca Assad si guvernul sau au permis o asemenea atrocitate pe teritoriul lor national, si sute de mii de oameni refugiati au impanzit regiunea si ca pe teritoriul acelui stat este un razboi civil, caruia liderii sai nu reusesc sa fac fata. In zona, bine spune Prof Cioculescu, Arabia Saudita este mult mai abila si importanta chiar si decat Federatia Rusa, insa trebuie sa tinem cont si de un alt aspect daca Putin ar fi vrut sa atace Damascul sau ar fi avut vreun interes major, nu ar fi asteptat aprobarea nimanui zburau rachetele ca niste mingi de tenis, acum 5 ani in Tinvali a actionat rece in intersul lor national fara sa stea la discutii cu nimeni, ce drept international, ce Consiliu de Securitate, nimic, au jucat cartea Dreptului INternational in favoarea lor si au trimis tancurile si avioanele acolo, nu ca Saakasvili ar fi vreun lider sanatos la cap, dar asta este alta discutie. Deci trebuie sa intelegem ca moderatia nu trebuie discutata cu baietii astia gen Assad, descurajarea lor nu se face dandu-le apa la moara ci punandu-i in fata unui Tribunal international pentru crimele de care se fac responsabili, iar interventia militara in baza dreptului umanitar nu trebuie sa mai astepte nicio secunda pentru ca repercusiunile pot fi si mai grave. Altfel ne intrebam de ce mai avem atatea institutii, organizatii, structuri si reglementari/codificari in clar ale dreptului international daca asistam la comportamentul unor nebuni pe care ii rugam frumos sa ne scuze ca le mai dam o sansa la existenta…

      • @Liviu,sunt de acord cu analiza pe care o faceti si inteleg ca interventia militara vi se pare cea mai rapida si mai eficace cale de rezolvare a situatiei din Siria!
        Problema mea este ca m-am saturat de arbitrajul sistematic dezastruos al Occidentului in asemenea tipuri de conflicte!De cate ori am intervenit,in ex-Yugoslavia,Rwanda,Irak,Libia,ca sa nu ma refer decat la ultimii -20 de ani,n-a fost nici chirurgical,nici fara victime si nici situatia ulterioara n-a fost super!Acum Obama ne asigura ca va fi „altfel”…permiteti-mi sa ma indoiesc,nu doar de veridicitatea afirmatiilor lui,cat de simplul fapt c-ar avea vreun habar de ce-o sa fie dupa…!!!
        Stiu,e teribil ca intre timp continua sa moara oameni,in ceea ce ma priveste n-am incredere in capacitatea americanilor de a face altceva decat un alt razboi!!! – si-mi imaginez ca daca as trai azi la Damasc as fi visceral contra oricarei interventii militare!
        …complicat…

    • Ela iti multumesc foarte mult pentru raspuns. Desigur ca textul are limitele sale inclusiv cea pe care o mentionezi tu. Totusi limitarea de fond vine din faptul ca era gandit ca un articol pentru editia print unde trebuia sa respect niste constrangeri de spatiu. In aceste conditii optiunea mea a fost sa ma axez pe multiplele si variatele argumente prezentate de oficialii administratiei.
      Mi se pare esential sa conectam expresiile, limbajul, termenii folositi pentru a suprinde cat mai exact mindset-ul administratiei.
      In cele din urma fiecare dintre argumentele prezentate poate fi contestat. Spre exemplu de ce desi se vorbeste despre un moment Munchen, totusi Obama isi doreste o operatiune limitata care seamana mai degraba cu atacul aerian punitiv declansat de SUA impotriva lui Gaddafi in 1986? Sau impotriva lui Saddam in 1998? De ce toti ezita sa foloseasca termenul de „razboi” (Kerry si Rice l-au respins explicit) pentru a descrie o eventuala campanie impotriva Siriei, foarte probabil spre disperarea Generalului Dempsey? Mai mult argumentul legat de punerea sub semnul intrebarii a credibilitatii altor garantii de securitate aminteste de pledoaria implicarii in Vietnam, un alt exemplu de „decizie proasta din intentii bune”.
      Am sa revin intr-un articol suplimentar cu o astfel de discutie. Oricum discutia despre Siria este extrem de complexa si nu poate fi epuizata in doar cateva articole (si ultimele mele articole chiar sunt numai despre Siria).

  2. Octavian, ma bucur sa vad ca avem cam aceleasi opinii referitoare la decizia lui Obama de a da o „lectie” regimului Bashar si a il descuraja de la folosirea pe viitor a unor arme de tip WMD. Si eu cred ca Obama si Kerry au cam luat deja decizia de a lovi tintele considerate „legitime” in Siria si acum doar negociaza intern si extern. Iar Assad nu poate face prea multe concesii, nu mai multe decat vor accepta patronii sai Rusia si Iran. Obama stie ca aventura militara din Siria ar putea sa „distraga” SUA de la competitia globala cu China iar Beijingul abia astepta o noua impotmolire a Americii in mlastina din Middle East. Si totusi Obama si oamenii lui scot in evidenta normele juridice ale dreptului international, trecand peste opozitia majoritatii populatiilor din SUA, UK, Franta, Germania etc fata de loviturie anti-siriene. Ma intreb totusi cum va reusi Obama sa scape Siria de regimul Bashar fara sa ii aduca la putere pe rebelii islamisti sunniti. Mai bine spus cum ii va separa pe rebelii „moderati” de cei extremisti? Tare ma tem ca dupa eventuala eliminare a regimului Assad va continua razboiul civil, de data asta doar intre rebeli…care by the way deja poarta sporadic lupte intre ei pentru controlul teritoriului si resurselor. Cam toate aceste grupuri au si protectori straini care le sprijina, iar cand acel protector se numeste Arabia Saudita ori Qatar….e clar ca nu vor duce lipsa de bani si arme moderne. Iata ca Obama si Kerry nu au multe solutii la dispozitie. Cel putin pana acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Octavian Manea
Octavian Manea
Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un M.A. în Relații Internaționale și un Certificate of Advanced Study in Security Studies. Este colaborator la Small Wars Journal și Foreign Policy Romania.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro