Pe tot parcursul săptămânii trecute, cei mai importanţi stakeholderi ai Administraţiei Obama au fost trimişi în punctele gravitaţionale ale imaginarului naţional şi global, pentru a convinge grupurile ţintă (poporul american prin intermediul Congresului, pe de o parte, opinia publică globală via G20, pe de alta) de legitimitatea şi necesitatea unor eventuale lovituri militare asupra regimului Assad. Dar care sunt argumentele pe care Administraţia Obama le mobilizează în pledoaria sa?
Misiunea de a obţine susţinerea Congresului le-a revenit lui John Kerry şi lui Chuck Hagel, doi foşti veterani ai Vietnamului, cunoscuţi pentru reticenţa de a accepta cu uşurinţă utilizarea forţei militare şi adversari tradiţionali ai implicării Americii într-un nou conflict din Orientul Mijlociu. Pentru Kerry, argumentul esenţial al pledoariei pentru lovitura împotriva lui Assad nu ţine neapărat de traversarea frontierei pe care chiar Obama a enunţat-o în urmă cu câteva luni. Mult mai important, „această dezbatere este despre o frontieră globală, o frontieră a umanităţii, este o linie roşie pe care, oricine are conştiinţă, trebuie să o traseze“. Ceea ce contează pentru Administraţia Obama pare să fie mesajul colateral, pe care, o eventuală neutralitate a „societăţii internaţionale“, în aces caz, l-ar putea transmite tiraniilor de pretutindeni: armele de distrugere în masă devin o componentă legitimă, utilizabilă, o altă parte a arsenalului convenţional. „Ştim că Assad va interpreta tăcerea noastră ca pe o invitaţie de a utiliza acele arme fără impunitate. Iar impunitatea creează oportunitate, în mod specific, oportunitatea ca alţi dictatori şi terorişti să se doteze cu propriile arsenale de distrugere în masă“, a punctat Kerry.
O nuanţă esenţial diferită a fost adusă în discuţie de şeful Pentagonului. Hagel pare a fi, în mod fundamental, preocupat de impactul pe care eventuala neutralitate o poate avea asupra garanţiilor de securitate oferite de Statele Unite aliaţilor săi. Voinţa, credibilitatea şi angajamentele Washingtonului ar fi puse sub semnul îndoielii: „Aliaţii noştri de pretutindeni trebuie să fie siguri că Statele Unite îşi vor onora angajamentele de securitate. (…) Un refuz de a acţiona ar submina credibilitatea celorlalte angajamente de securitate ale Americii. Cuvântul Statelor Unite trebuie să însemne ceva. Este moneda forte în relaţiile internaţionale şi în angajamentele faţă de aliaţi“, a spus Hagel în timpul audierilor din Senat. Un ajutor nesperat, în sprijinul efortului de PR al administraţiei, a venit din partea fostului director al CIA, generalul David Petraeus, care, într-o declaraţie dată publicităţii, consideră că „eşecul Congresului de a valida cererea preşedintelui va avea serioase ramificaţii, nu doar în Orientul Mijlociu, ci în jurul lumii“. Pentru Petraeus, miza unui răspuns eficient depăşeşte exclusiv problematica siriană, semnalând „Iranului, Coreii de Nord şi altor potenţiali agresori să nu subestimeze niciodată voinţa Statelor Unite de a lua măsurile militare necesare, atunci când celelalte elemente sunt insuficiente“.
Comunitatea de think-tank-uri din Washington, altfel o piesă centrală în modelarea percepţiilor opiniei publice, nu putea să rămână în afara acestei ample campanii de persuasiune. Misiunea i-a revenit ambasadorului SUA la Naţiunile Unite, Samantha Power, o intervenţionistă pur sânge, formată în lumina ororilor Ruandei şi Balcanilor. Într-un discurs la Center for American Progress, aceasta a subliniat că utilizarea pe scară industrială a arsenalului chimic va extinde masiv valurile de refugiaţi sirieni din Liban, Iordania şi Irak, amplificând clivajele interne şi fracturând şi mai mult aceste societăţi deja extrem de instabile. „Al patrulea cel mai mare oraş al Iordaniei este tabăra de refugiaţi Zaatari. Jumătate dintre refugiaţii sirieni sunt copii şi ştim ce se poate întâmpla cu copiii care se maturizează, fără oportunităţi şi speranţe, în taberele de refugiaţi; taberele se transformă în teritoriu de recrutare pentru extremişti“, a avertizat Samantha Power.
Nu în ultimul rând, Obama însuşi şi-a asumat rolul de a convinge cele mai importante 20 de economii ale lumii de necesitatea de a acţiona împotriva regimului Assad. În conferinţa de presă ţinută în urma Summit-ului G20, Obama a anunţat că majoritatea statelor prezente sunt de acord cu concluzia că regimul Assad este vinovat de folosirea armelor chimice. Pe acest fond, America nu poate lăsa să se prăbuşească o normă centrală a societăţii şi, în definitiv, a „ordinii internaţionale“. Vorbim de o normă asumată de 189 dintre state, reprezentând 98% din populaţia globului. „Când comunitatea internaţională este paralizată şi nu acţionează, atunci norma se destramă. Şi dacă această normă se destramă, atunci alte norme şi interdicţii încep să se destrame. (…) Este o ameninţare pentru pacea şi securitatea globală“, a spus Obama la Sankt Petersburg, dezvoltând o veritabilă teorie a dominoului, care ameninţă ordinea internaţională şi justifică o intervenţie externă. Un nou „moment München“, în cuvintele lui Kerry.
Şi dacă Assad, departe de a fi descurajat să-şi folosească arsenalul de distrugere în masă, extinde, accelerează utilizarea armelor interzise împotriva comunităţilor rebele? În cele din urmă, Assad nu este Miloşevici (care avea prea mult de pierdut). Assad se află într-o competiţie existenţială în care toate mijloacele sunt considerate legitime pentru a asigura supravieţuirea regimului. Este America pregătită să pluseze? „Cred că, în acel moment, mobilizarea comunităţii internaţionale va fi mult mai simplă. Consiliului de Securitate i-ar fi extrem de greu să se opună şi ne vom alătura unei coaliţii internaţionale ca să fim siguri că se opreşte“, a avertizat Obama.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Dle O.Manea,as fi dorit ca acest articol sa contina si altceva decat o insiruire de citate,comentarea macar a celor mai echivoce(!),fie ele atribuite unor mari personalitati,sau poate tocmai din aceasta cauza!?
Va dau doar un exemplu:Kerry avertizeaza de probabilitatea unui „nou moment München”…doar ca,la fel ca in 1938,analiza americanilor pare cel putin bizara,dictata mai de graba de lobby-urile care au arme de vanzare,decat de alte considerente umanitare…Democratii(!) americani si francezi,adica fix inaintasii ideologici ai lui Kerry,Obama,si Hollande,au acceptat exigentele nemtilor,crezand(?) ca astfel vor evita un razboi…Aparent,nu au stat bine cu strategia si nici cu previziunile…Mai multa moderatie se impune deci astazi,pentru a nu repeta greseala de a „lua decizii proaste din intentii bune…”
Lideri dementi precum Assad care propaga, prin politica dusa, sute de mii de refugiati, destabilizand si securitatea pe respectiva regiune, nu doar cea nationala, merita sa primeasca cateva rachete sub perna sa constientizeze ca nu sunt mai presus de dreptul international, iar crimele impotriva propriului popor trebuiesc pedepsite intocmai. Nici nu ma intereseaza ca Assad, fratele lui sau oricine altcineva a plantat jucariile alea chimice acolo – ma intereseaza ca Assad si guvernul sau au permis o asemenea atrocitate pe teritoriul lor national, si sute de mii de oameni refugiati au impanzit regiunea si ca pe teritoriul acelui stat este un razboi civil, caruia liderii sai nu reusesc sa fac fata. In zona, bine spune Prof Cioculescu, Arabia Saudita este mult mai abila si importanta chiar si decat Federatia Rusa, insa trebuie sa tinem cont si de un alt aspect daca Putin ar fi vrut sa atace Damascul sau ar fi avut vreun interes major, nu ar fi asteptat aprobarea nimanui zburau rachetele ca niste mingi de tenis, acum 5 ani in Tinvali a actionat rece in intersul lor national fara sa stea la discutii cu nimeni, ce drept international, ce Consiliu de Securitate, nimic, au jucat cartea Dreptului INternational in favoarea lor si au trimis tancurile si avioanele acolo, nu ca Saakasvili ar fi vreun lider sanatos la cap, dar asta este alta discutie. Deci trebuie sa intelegem ca moderatia nu trebuie discutata cu baietii astia gen Assad, descurajarea lor nu se face dandu-le apa la moara ci punandu-i in fata unui Tribunal international pentru crimele de care se fac responsabili, iar interventia militara in baza dreptului umanitar nu trebuie sa mai astepte nicio secunda pentru ca repercusiunile pot fi si mai grave. Altfel ne intrebam de ce mai avem atatea institutii, organizatii, structuri si reglementari/codificari in clar ale dreptului international daca asistam la comportamentul unor nebuni pe care ii rugam frumos sa ne scuze ca le mai dam o sansa la existenta…
@Liviu,sunt de acord cu analiza pe care o faceti si inteleg ca interventia militara vi se pare cea mai rapida si mai eficace cale de rezolvare a situatiei din Siria!
Problema mea este ca m-am saturat de arbitrajul sistematic dezastruos al Occidentului in asemenea tipuri de conflicte!De cate ori am intervenit,in ex-Yugoslavia,Rwanda,Irak,Libia,ca sa nu ma refer decat la ultimii -20 de ani,n-a fost nici chirurgical,nici fara victime si nici situatia ulterioara n-a fost super!Acum Obama ne asigura ca va fi „altfel”…permiteti-mi sa ma indoiesc,nu doar de veridicitatea afirmatiilor lui,cat de simplul fapt c-ar avea vreun habar de ce-o sa fie dupa…!!!
Stiu,e teribil ca intre timp continua sa moara oameni,in ceea ce ma priveste n-am incredere in capacitatea americanilor de a face altceva decat un alt razboi!!! – si-mi imaginez ca daca as trai azi la Damasc as fi visceral contra oricarei interventii militare!
…complicat…
Ela iti multumesc foarte mult pentru raspuns. Desigur ca textul are limitele sale inclusiv cea pe care o mentionezi tu. Totusi limitarea de fond vine din faptul ca era gandit ca un articol pentru editia print unde trebuia sa respect niste constrangeri de spatiu. In aceste conditii optiunea mea a fost sa ma axez pe multiplele si variatele argumente prezentate de oficialii administratiei.
Mi se pare esential sa conectam expresiile, limbajul, termenii folositi pentru a suprinde cat mai exact mindset-ul administratiei.
In cele din urma fiecare dintre argumentele prezentate poate fi contestat. Spre exemplu de ce desi se vorbeste despre un moment Munchen, totusi Obama isi doreste o operatiune limitata care seamana mai degraba cu atacul aerian punitiv declansat de SUA impotriva lui Gaddafi in 1986? Sau impotriva lui Saddam in 1998? De ce toti ezita sa foloseasca termenul de „razboi” (Kerry si Rice l-au respins explicit) pentru a descrie o eventuala campanie impotriva Siriei, foarte probabil spre disperarea Generalului Dempsey? Mai mult argumentul legat de punerea sub semnul intrebarii a credibilitatii altor garantii de securitate aminteste de pledoaria implicarii in Vietnam, un alt exemplu de „decizie proasta din intentii bune”.
Am sa revin intr-un articol suplimentar cu o astfel de discutie. Oricum discutia despre Siria este extrem de complexa si nu poate fi epuizata in doar cateva articole (si ultimele mele articole chiar sunt numai despre Siria).
Octavian, ma bucur sa vad ca avem cam aceleasi opinii referitoare la decizia lui Obama de a da o „lectie” regimului Bashar si a il descuraja de la folosirea pe viitor a unor arme de tip WMD. Si eu cred ca Obama si Kerry au cam luat deja decizia de a lovi tintele considerate „legitime” in Siria si acum doar negociaza intern si extern. Iar Assad nu poate face prea multe concesii, nu mai multe decat vor accepta patronii sai Rusia si Iran. Obama stie ca aventura militara din Siria ar putea sa „distraga” SUA de la competitia globala cu China iar Beijingul abia astepta o noua impotmolire a Americii in mlastina din Middle East. Si totusi Obama si oamenii lui scot in evidenta normele juridice ale dreptului international, trecand peste opozitia majoritatii populatiilor din SUA, UK, Franta, Germania etc fata de loviturie anti-siriene. Ma intreb totusi cum va reusi Obama sa scape Siria de regimul Bashar fara sa ii aduca la putere pe rebelii islamisti sunniti. Mai bine spus cum ii va separa pe rebelii „moderati” de cei extremisti? Tare ma tem ca dupa eventuala eliminare a regimului Assad va continua razboiul civil, de data asta doar intre rebeli…care by the way deja poarta sporadic lupte intre ei pentru controlul teritoriului si resurselor. Cam toate aceste grupuri au si protectori straini care le sprijina, iar cand acel protector se numeste Arabia Saudita ori Qatar….e clar ca nu vor duce lipsa de bani si arme moderne. Iata ca Obama si Kerry nu au multe solutii la dispozitie. Cel putin pana acum.