Home » Analize »Justitie/Ordine publica »Sinteze » Citesti:

Politicul vs. Justiție sau O scurtă istorie a reformei magistraturii (ep.1)

Cristi Danilet iulie 1, 2014 Analize, Justitie/Ordine publica, Sinteze
12 comentarii 1,944 Vizualizari

1. Justiția – putere a statului

Într-o societate democratică, statul este organizat potrivit principiului clasic al separației puterilor[1], care presupune: (1) existența a trei funcții exercitate de autorități distincte – funcția legislativă de către Parlament, funcția executivă de către Guvern, funcția jurisdicțională de către instanțe prin judecători; (2) egalitatea dintre puteri[2]; (3) colaborarea funcțională dintre ele, cu excluderea interferării unei puteri în atribuțiile unei alte puteri.

Opinia noastră este că folosirea denumirii de „putere” este incorectă. După noi, sintagma care ar trebui folosită este cea de „autorități publice” care „exercită funcții” esențiale. „Puterea” este doar a poporului[3]. Sursa indirectă a autorității statului este, așadar, poporul, acesta fiind suveran în a decide cum se organizează – este ceea ce numim democrație; poporul își desemnează pe cei care îl vor conduce și vor lua decizii obligatorii pentru el – acesta este cea ce numim democrație reprezentativă; deciziile se concretizează prin norme, care devin astfel sursă directă a autorității statului, prin care se prescriu regulile după care sunt organizate instituțiile și modul în care sunt exercitate atribuțiile – este ceea ce numim democrație constituțională[4].

Normele astfel prescrise sunt obligatorii, atât pentru cei conduși (guvernații), cât și pentru cei care conduc (guvernanții). În felul acesta, nimeni nu este privilegiat și nimeni nu este deasupra legii. Numai astfel se formează încrederea populației în autorități.

Legitimitatea e esențială pentru funcționarea statului: existând încredere în stat, oamenii aplică legea, respectă autoritățile și se supun deciziilor acestora. La rândul lor, autoritățile trebuie să fie credibile: realizând că sunt în serviciul poporului, agenții publici (demnitari, funcționari, magistrați etc.) vor respecta populația cu care vine în contact, își vor îndeplini atribuțiile la un nivel profesionist și vor fi onești.

Puterea este unică, căci poporul este unic – de aceea și vorbim de (un) „interes public”. Prin urmare, puterea statului (puterea publică) e unică, doar exercițiul ei este divizat. De remarcat, așadar, că statul este unic, inclusiv justiția este unică[5]. Prin urmare, din punct de vedere organizatoric și analizat din exterior, vedem statul ca o entitate unică, iar din punct de vedere funcțional vedem o exercitare separată a funcțiilor de către componentele statului (organele, autoritățile statului)[6]. Dacă acceptăm această viziune, înțelegem de ce puterile trebuie să conlucreze între ele, dar nu este admisibil să interfereze[7].

În lucrarea de față, ne propunem să arătăm cum au conlucrat puterile statului în România, luând ca studiu de caz înfăptuirea reformei justiției.

2. Reforma justiției

Reforma justiției din România a început imediat după evenimentele din ‘89. Atunci se abrogă pedeapsa capitală (1989), se fac modificări ale principalelor coduri când se reintroduc calea de atac a apelului și curțile de apel (1993), apar legile de organizare judecătorească (1992), a curții de conturi (1992, curte care până în 2004 avea o jurisdicție specială în domeniul abaterilor cu caracter financiar), de organizare și statut a avocaților (1995), a notarilor publici (1995), a practicienilor în insolvență (1999, refăcută în 2006), a executorilor judecătorești (2000), a consilierilor de probațiune (2000), a activității de expertiză tehnică (2000), a consilierilor în proprietate industrială (2000), a procurorilor și poliției anticorupție (2002), a consilierilor juridici (2003), a procurorilor și poliției care luptă împotriva crimei organizate (2004), a poliției judiciare (2004), a medierii și mediatorilor (2006), a consilierilor de integritate (2007) etc.

Evident, cea mai importantă reformă a justiției este cea a magistraturii. Ea a început în urmă cu 10 ani. Aceasta a fost anticipată de o mișcare de revoltă din interior (caracterizată de greve,  sindicalizare prin constituirea unor „asociații profesionale” în țară, trimiterea către autoritățile europene sau ambasadele străine din România de scrisori de atenționare cu privire la lipsa independenței justiției) și o susținere politică din exterior.

3. Voința politica pentru reformă

Reforma magistraturii a început prin modificări legislative substanțiale, concretizate în pachetul de legi adoptate în 2004 și modificate în 2005[8] și s-a definitivat prin consistenta reforma legislativă constând în intrarea în vigoare a noilor coduri[9]. Cum, în România, actele normative sunt elaborate de puterea legislativă și, în situațiile de delegare legislativă, de către executiv[10], rezultă că voința politică a fost esențială pentru reforma justiției.

Rămânea de stabilit câtă independență să fie acordată sistemului judiciar. Evident, o justiție controlată politic este garanția imunității pentru încălcarea legii de către demnitari, funcționari, chiar magistrați. Practic, un stat care are o justiție inactivă favorizează corupția sistemică. Statul însuși devine captiv. Aceasta era situația și în România la începutul reformei.

Astfel, până în anii 2003-2004, în sistemul de justiție recrutarea magistraților și avansarea lor se făcea prin Ministerul Justiției; numirea și revocarea din funcție de conducere la instanțe să făcea de CSM dar la propunerea ministrului[11], iar la parchete chiar de către ministru; dosarele se repartizau de președintele instanței; nu se respecta principiul continuității completului de judecată; componența completelor o stabilea președintele instanței; nu exista specializarea judecătorilor; informațiile despre viața privată a magistraților necesare pentru susținerea sau șantajarea lor erau strânse prin serviciul de informații al ministrului (SIPA)[12]; Inspecția Judiciară centrală era în cadrul Ministerului Justiției; Procurorul General al României era numit de președintele țării la recomandarea ministrului; judecătorii de la curtea supremă erau numiți doar pentru 6 ani de către președintele țării, iar ca președinte al acestei instanțe putea fi numit inclusiv un jurist care nu era judecător[13]; instanța supremă și instanțele militare aveu legi separate, deși justiția este declarată de către Constituție ca fiind unică; CSM[14] era un organism formal, apendice al Ministerului Justiției, condus de către însuși ministrul, iar magistrații din CSM – care proveneau numai de la curțile de apel și instanța supremă – erau aleși de colegii lor într-un număr mai mare, Senatul fiind cel care îi selecta în final.

Rezultatul acestui mod de organizare al justiției, la finele anului 2003, sunt dezastruoase: un singur dosar cu un om politic condamnat pentru corupție, doar câțiva magistrați condamnați pentru corupție la pedepse mici și cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, lipsă totală de transparență (presa formula des acuzații de „mușamalizare” a dosarelor), încrederea populației în justiție era la nivelul de 22%.

Justiției i s-a dat independența necesară numai ca urmare a presiunii externe, constând în obligațiile din TO DO LIST asumate de Guvern pentru pregătirea României în vederea aderării. După ce negocierile de pre-aderare a României la U.E. au fost finalizate, singurul capitol rămas neîncheiat a fost capitolul 24 – Justiție și Afaceri Interne. Ca urmare, ministrul justiției este schimbat (martie 2004), iar noul ministru redactează într-un termen record cele trei legi ale justiției consultând asociațiile magistraților și asociațiile non-guvernamentale (reunite informal în AJER[15]), scopul fiind transferul către CSM, gândit ca instituție independentă, a atribuțiilor  asupra carierei magistraților. Noua guvernare instaurată în decembrie 2004 – care își făcuse o prioritate din combaterea corupției  –   primește sarcina de a înlătura cinci „stegulețe roșii”, fără de care aderarea s-ar fi amânat un an de zile: îmbunătățirea legilor justiției, raport de audit independent pentru Parchetul Național Anticorupție, împărțirea aleatorie a dosarelor, redactarea Strategiei de reformă a justiției și a Planului de acțiuni aferent, redactarea Strategiei de combatere a corupției și a Planului de acțiuni aferent. Noul ministrul – independent politic, de profesie avocat – purcede la îndeplinirea acestora, cu participarea magistraților: detașează magistrați în propriul cabinet, organizează întâlniri cu magistrații (Alba-Iulia, Bacău, Iași, Cluj-Napoca), pornește o dezbatere publică fără precedent prin care cere magistraților „să nu mai asculte de nimeni”, fiind independenți, dar declanșează și prima campanie împotriva corupției judiciare, ceea ce a atras reacții negative din partea magistraților. Ulterior, cadrul legal se îmbunătățește continuu.

Rezultatele se văd după 10 ani. Organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești este acum reglementată de o lege unică. Se încearcă o lustrație, interzicându-se ocuparea funcțiilor de conducere la instanțe și parchete sau de membri ai CSM cei care au fost colaboratori, informatori sau agenți ai serviciilor de securitate și se interzice tuturor magistraților să fie colaboratori, informatori sau agenți ai actualelor servicii de informații. CSM este scos de sub autoritatea Ministerului Justiției și creat ca instituție independentă; membrii săi sunt aleși din rândul magistraților care au acum reprezentați de la toate nivelurile de instanțe și parchete; candidații pentru astfel de poziții trebuie să își asume un plan de obiective cu care se prezintă în fața alegătorilor în cursul unei adevărate campanii electorale; componența majoritară a  CSM e alcătuită din magistrați, iar conducerea acestui organism nu poate aparține ministrului, ci numai unui magistrat. Recrutarea și evoluția în cariera magistraților are loc sub autoritatea CSM. Sunt mărite pensiile și scăzută vârsta de pensionare, ceea ce a determinat plecarea din magistratură, anual, a sute de judecători și procurori provenind din vechiul regim[16], pe majoritatea însă urmând a-i regăsi ulterior în rândul avocaților. Scade vârsta de promovare la instanțele și parchetele superioare, ceea ce determină ocuparea – și numai prin concurs – cu tineri a locurilor rămase libere în urma pensionărilor în masă. Scade puterea președinților: ocuparea funcțiilor de conducere la instanțe și parchete se face de acum numai în urma unui concurs[17], iar instanțele și parchetele sunt conduse de președinți, respectiv procurori-șefi în cooperare cu colegiul de conducere ai cărui membri sunt aleși de adunarea generală a instanței sau parchetului. Dosarele se repartizează aleatoriu. Componența completului nu mai poate fi modificată pe parcursul judecății. Evaluările nu se mai fac anual și nu mai țin cont de numărul de hotărâri desființate de instanțele de control judiciar. Se majorează salariile judecătorilor și procurorilor. Se extinde mandatul judecătorilor de la instanța supremă până la pensionare și pentru a ocupa un astfel de post se susține un concurs care a evoluat de la un simplu interviu în fața CSM (din 2005) la o adevărată testare a cunoștințelor juridice, evaluare a actelor decizionale elaborate în timp și susținere a unui interviu transmis online și limitat la chestiuni de integritate (din 2011). Principiul specializării judecătorilor este înscris în lege[18], iar principiul independenței procurorilor în soluțiile date este pentru prima oară reglementat. SIPA este reorganizată în anul 2005, eliminându-se competențele cu privire la magistrați și apoi este desființată în anul 2006, iar arhivele rămân sigilate, fără ca vreun responsabil să fie vreodată sancționat pentru abuzurile practicate de acest serviciu. CSM primește în responsabilitatea sa formarea magistraților, a grefierilor și efectuarea inspecțiilor (Institutul Național al Magistraturii[19], Școala Națională de Grefieri și Inspecția Judiciară[20] trec sub coordonarea sa). Justiția se transparentizează, sunt înființate birouri de presă la fiecare instanță și parchet, apar culegerile de practică judiciară. Justiția se automatizează, părțile au acces la informații despre dosare prin intermediul internetului, unele instanțe acordă acces parolat inclusiv la dosarul electronic[21], sunt publicate date oficiale despre judecători[22].

Putem trage concluzia ca cel puțin o parte a politicului a sprijinit independența efectivă a justiției și autoguvernarea magistraturii. Motivele reale – fără îndoială strict politice, chiar diplomatice – interesează mai puțin.

Puterile nu au colaborat numai pentru înfăptuirea reformei. Sunt norme care în prezent consacră o colaborare instituțională dintre puteri, cuprinse în legile nr. 303, 304 și 317 din 2004. Astfel, CSM organizează concursul de recrutare al magistraților, iar Președintele statului numește noii judecători și procurori. CSM organizează concursul de ocupare a funcțiilor de conducere la ICCJ și Președintele statului face numirea dintre propunerile formulate de CSM. Ministrul justiției propune procurorii care să ocupe funcțiile de la vârful Ministerului Public, CSM emite un aviz consultativ asupra acestora, iar Președintele statului face numirea. Ministrul Justiției este membru de drept în CSM, iar președintele statului conduce ședința CSM când este prezent. Senatul României alege și numește doi membri în CSM ca reprezentanți ai societății civile, și tot Senatul României validează alegerile pentru membrii CSM care sunt magistrați. Legislativul și Executivul sunt obligate să ceara avizul consultativ al CSM pentru proiectele și inițiativele legislative care vizează justiția. Bugetul instanțelor este administrat de Ministrul Justiției ca ordonator principal de credite.

* Articol publicat în Revista Polis nr. 4/2014

_______________________


[1] Primul mare teoretician al separației puterilor în stat a fost John Locke („Two Treatises of Governement”, 1689), care pornește de la experiența constituțională engleză. Doctrina celor trei puteri, astfel cum le știm azi, a fost alcătuită de Charles de Secondat, Baron de Montesquieu („De l`esprit des loix”, 1748). În fine, teza separației puterilor în stat s-a desăvârșit de către constituționaliștii americani, ea apărând pentru prima dată înscrisă în Proclamația din 29 iunie 1776 care va sta la baza Constituției statului Virginia și fiind desăvârșită în Constituția SUA din 1787, cu amplele explicații oferite în „Federalist Papers” de A.Hamilton, J.Madison și J.Jay între 1787-1788. Ulterior, va fi preluată în Declarația franceză a drepturilor omului și ale cetățeanului de la 1789.

[2] Constituția noastră nu prevede în mod expres că puterile sunt egale, ci că sunt în echilibru – ceea ce într-o dezbatere filosofică, poate să nu fie neapărat același lucru. Art. 1 alin. 4: „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”.

[3] Art. 2 alin. 1 din Constituție: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român (…)”.

[4] Pentru dezvoltări, a se vedea Ioan Alexandru, Democrația constituțională – utopie și/sau realitate, Editura Universul Juridic, București, 2012.

[5] Potrivit art. 124 alin. 2 din Constituție, justiția este unică și egală pentru toți.

[6] De altfel, Montesquieu utilizează cuvântul „pouvoir” pentru a desemna puterea de stat și cuvântul „puissance” pentru a desemna funcțiile exercitate de organele puterii de stat.

[7] Pentru raporturile dintre puteri și cazurile de imixtiuni, a se vedea Cristi Danileț, Independența justiției în statul de drept (I): Standardele de independență structurală, în Revista THESMIS,  nr. 1/2010, p. 75-86, Institutul Național al Magistraturii, pe www.inm-lex.ro.

[8] Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor; Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară; Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

[9] Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil (intrat în vigoare la 1 octombrie 2011); Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (intrat în vigoare la 1 februarie 2013); Legea nr. 286/2009 privind Codul penal și Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (intrate în vigoare la 1 februarie 2014).

[10] De notat că legi esențiale au fost adoptate prin angajarea răspunderii de către Guvern în fața Parlamentului: Legea nr. 247/2005 de modificare a legilor justiției, Codul civil, Codul penal.

[11] 39 din cei 41 șefi de tribunale au fost schimbați în cursul mandatului ministrului justiției din anii 2001-2003.

[12] SIPA – Serviciul Independent de Protecție și Anticorupție.

[13] De exemplu, în perioada 2004-2009 președinte al instanței supreme a fost un jurist ce fusese consilier al președintelui țării care l-a numit în funcție și apoi judecător la Curtea Constituțională. Acesta nu fusese vreo zi judecător la o instanță judecătorească.

[14] CSM – Consiliul Superior al Magistraturii, www.csm1909.ro.

[15] Alianța pentru o Justiție Europeană în România, constituită în februarie 2004, a reunit mai multe asociații nonguvernamentale și o asociație națională a magistraților. Ea a fost prima platformă de colaborare justiție-societate civilă.

[16] Intrarea în magistratură s-a făcut și se face prin două modalități: prin intermediul Institutului Național al Magistraturii (pentru absolvenții de Drept fără experiență practică) și prin admitere directă în instanțe și parchete (pentru absolvenții de drept cu minim 5 ani experiență în specialitate). În urma vacantării a sute de locuri prin pensionare,  în perioada 2005-2008 s-a apelat la un sistem alternativ de recrutare, și anume în urma unui interviu în fața CSM pentru avocații cu minim 10 ani vechime – a fost un eșec: avocați extrem de slab pregătiți dar cu o vechime de 20-25 ani au intrat în sistem, vechimea ca avocați li s-a recunoscut ca și vechime în magistratură, iar după câteva luni mulți dintre ei s-au pensionat ca și magistrați, deci beneficiind de pensia de serviciu și au revenit în avocatură. A se vedea postarea „Inginerie judiciară” postată pe blogul http://cristidanilet.wordpress.com la data de 30.10.2008.

[17] Concursul presupune susținerea unui test scris pentru verificarea cunoștințelor de management, comunicare și resurse umane, un test psihologic, precum și evaluarea unui plan de management propuși pentru următorii 3 ani. Nu se susține testul scris și testul psihologic pentru ocuparea funcțiilor de conducere la cel mai înalt nivel pentru instanța supremă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și DIICOT.

[18] O oarecare diminuare a acestui principiu are loc în anul 2012, când CSM decide ca judecătorii trebuie să dobândească în cursul carierei și o a doua specializare.

[19] Până în 2007 conducerea INM era desemnată de Consiliul Științific al INM, după care numirea și revocarea directorului și directorilor adjuncți trece în competența CSM creându-se astfel o dependență greu de înțeles între instituția disciplinară și cea de formare profesională.

[20] În 2012 se adoptă o lege care autonomizează aproape complet Inspecția Judiciară în raport cu CSM, care devine o instituție cu personalitate judiciară și organizare proprie. Doar numirea conducerii Inspecției Judiciare rămâne în competența CSM. Inexplicabil, după 8 ani de reformă, Ministrul Justiției recapătă atribuții cu privire la acțiunea disciplinară, putând-o iniția cu privire la orice judecător sau procuror sau ataca hotărârea CSM pronunțată astfel. Până în prezent nu a fost inițiată vreo astfel de acțiune.

[21] De exemplu, instanțele din raza Curții de Apel Cluj-Napoca.

[22] Hotărârea CSM nr. 515 din 14 iunie 2012 impune instanțelor publicarea unui CV profesional al judecătorilor pe site-ul fiecărei instanțe.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. Cristi spune:

    Daca am pune toata populatia Romaniei sa citeasca acest text, nu cred ca ar fi inteles de mai mult de 500000 de persoane. Si asta e o cifra optimista. Democratia functionala presupune un sitem complex si drept urmare nu poate fi implementata daca nu exista o masa critica de cetateni educati. 500000 de cetateni educati si inteligenti, nu constituie masa critica. Restul cetatenilor inteleg de la Latrine ca reforma asta a Justitiei a fost facuta de un procuror ceausist (in acceptiunea A3 am avut ingineri ceausisti, profesori ceusisti, contabili ceusisti, si toti ceilalti care au lucrat ceva pana in ’89 – numai securistii sunt buni si patrioti, recte “domnul profesor” Felix) sprijinit de un dictator. De ce? Pt. ca asa a declarat Tonta, Felix si KKRau. De ce au astia 3 dreptate? Pt. ca ne-au dat inapoi pensiile maica!… In timp ce dictatorul ni le-a luat. Dupa cum spunea si I.G. Ogoranu: “Ramane marea masa a trudnicilor, care nu vede dincolo de blidul cu mancare pe care stapanirea li-l pune in fata. Cu acestia, stapnirea face ce vrea; in primul rand gandeste in locul lor.”

  2. Decebal spune:

    Bine documentat, logic structurat!

    Devin mai evidente meritele celor ce au ales un drum pe care independenta (reala a) Justitiei si SRI nu este negociabila.

    La fel cum devin evidente meritele celor ce au mers pe drumul catre Europa si catre SUA.

    Justitia si SRI (in interior) si aderarea la unele dintre valorile democratice (venite din exterior) au sansa sa reformeze Romania – economic, social si politic. Cred ca Justitia si SRI, daca se mentin independente si intransigente, au sansa sa reformeze Romania chiar si in ciuda “vointei politice” a unor personaje gaunoase care se trezesc cu cate-o functie de mare raspundere in brate.

    • sorin spune:

      Nu neg logica demersului de a lamuri o chestiune care nu se adreseaza insa tuturor. Dar articolul este o realizare colectiva sau personala a celui care apare ca semnatar? Ma refer la: Opinia noastră este că folosirea denumirii de „putere” este incorectă. După noi,…….În lucrarea de față, ne propunem să arătăm……… Ca altfel suna ca la scoala.
      Sau ca o limba din alt material.

      • Cristi Danilet Cristi Danilet spune:

        „Noi” este o formula utilizata in screrile pretentioase, publicate in reviste stiintifice. Articolul alcatuit de MINE are o astfel de destinatie.

  3. jeanette spune:

    “în sistemul de justiție recrutarea magistraților și avansarea lor se făcea prin Ministerul Justiției; numirea și revocarea din funcție de conducere la instanțe să făcea de CSM dar la propunerea ministrului’ – poate ar trebui exemplificate cele 2 “episoade Constantinovici” (cu tinta ICCJ, cu 6 ani vechime in magistratura).CSM a salvat atunci …
    Si tot in acest segment ar fi interesant de stiut cum poti sa devii din sef al Serviciului administrativ si aprovizionare CSM, magistrat.Va vine sa credeti interviul?-”Ca punct slab ar fi parcul auto. Acum parcul auto e pe drumul cel bun.Vreau sa recunosc disfunctionalitatile pre care le-as numi nemultumiri. As spune iertare”. E interesant cum poti critica teoria adevarului, cu o cultura a foilor de parcurs si a FAZ ale “sofeurilor”.Mai ales cand te si vrei la CEDO sau magistrat de legatura in Franta.
    Ca celebrul caz “ma numesc subinginer Miron Mitrea, si lucrez la autobaza …”. Ajunsese ministru la un moment dat; dupa aceea senator sau deputat … .

  4. UnOarecare spune:

    Multumesc

  5. Hantzy spune:

    Reiau ultimul Paragraf:
    Astfel, CSM organizează concursul de recrutare al magistraților, iar Președintele statului numește noii judecători și procurori. CSM organizează concursul de ocupare a funcțiilor de conducere la ICCJ și Președintele statului face numirea dintre propunerile formulate de CSM. Ministrul justiției propune procurorii care să ocupe funcțiile de la vârful Ministerului Public, CSM emite un aviz consultativ asupra acestora, iar Președintele statului face numirea. Ministrul Justiției este membru de drept în CSM, iar președintele statului conduce ședința CSM când este prezent. Senatul României alege și numește doi membri în CSM ca reprezentanți ai societății civile, și tot Senatul României validează alegerile pentru membrii CSM care sunt magistrați. Legislativul și Executivul sunt obligate să ceara avizul consultativ al CSM pentru proiectele și inițiativele legislative care vizează justiția. Bugetul instanțelor este administrat de Ministrul Justiției ca ordonator principal de credite.

    In toate numirile, ce atrag fidelizari fata de cel ce numeste, sunt implicati presedintele statului si CSM. Senatul sau ministrul de resort au un rol simbolic, formal. Egalitatea intre puterile statului lipeste deci in acest caz.
    Coroborat cu o extindere a puterilor procurorilor, Numiti si ei pe aceeasi procedura, se trage concluzia ca independenta justitiei e asigurata doar prin increderea fata de ocupantul celei mai inalte functii in stat. Schimbarea sa, chiar si in urma unor alegeri libere, aduce Automat “dependenta justitiei “.

    • Ce numiti dvs `fidelizare` eu numesc `formalizare`. Presedintele statului nu are capacitatea de a decide asupra numirii judecatorilor si procurorilor in functii de executie, ci el pur si simplu semneaza decretele de numire a acestora, in urma concursului de recrutare organizat de CSM.

      • Hantzy spune:

        Multumesc pentru raspuns, dle Danilet!
        Inteleg insa ca, cel putin in acest caz, presedintele statului este “un notar”, lucru pe care dlui nu-l accepta atat de usor in alte situatii.

        Cat despre “fidelizare”, hai sa nu uitam ca traim in Romania! Colocvial putem numi procedura cum doriti dumneavoastra, dar faptic evidenta ne arata ca numirile in orice functii ale statului implica si concordanta intre viziunile celui numit cu cele ale celui ce face numirea. E de notorietate doar afirmatia presedintelui:
        “Mă tem că eu v-am făcut chestor. Nu ştiu dacă-i bine, domnul chestor”

  6. mihai spune:

    1.CCR tb. sa fie o sectie separata a ICCJ,formata doar din magistrati cu o vechime la ICCJ de cel putin 5 ani,fara pete profesionale si as zice ca ar trebui sa se ocupe de constitutionaliatatea tuturor actelor normative emise pe teritoriul Romaniei-inclusiv hotarari de cons.local, HGR, ordine de ministru etc.
    2.Fiecare sef de instanta OBLIGATORIU sa fie ales de electorat din magistratii salariati ai instantei respective:mi se pare de bun simt ca ”populimea”sa-i aleaga si pe sefii instantelor, daca tot alegem parlamentari. consilieri, primari,presedinti…
    3.Sefii instantelor sa aiba dreptul si obligatia de averifica modul in care un magistrat subordonat lui instrumenteaza cazurile/dosarele pe care le are spre rezolvare.
    4.MALPRAXIS ptr.magistrati-cred ca nu mai nevoie de comentarii.Nu poate fi doar”cerul”deasupra lor
    5.BEC sa se transforme intr-o sectie permanenta a ICCJ si sa aiba obligatia inclusiv de VERIFICARE a candidatilor intr-o functie publica si apoi de nevalidare a candidaturii respective daca se constata ca omul nu-si plateste impozitele, e golan, interlop, e medic si candideaza la functia de ministru al justitiei ,etc-adica nu se incadreaza la cerintele functiei
    6.Legat de punctul 2. cred ca si membrii guvernului in frunte PM ar trebui sa fie alesi prin vot direct de electorat.De ce asta: adica noi votam parlamentari iar ei intr-un conclav restrans mermelesc un guvern de panarame.Nu-i normal
    7.Cadastrul si Curtea de conturi-la justitie:sectie separata a ICCJ
    8.Justitia sa se finanteze printr-un impozit special ,banii intrand direct in conturile ministerului justitiei, eventual si prin anumite taxe functie de procesele, cauzele etc. judecate dar care ar trebui taxate cu decenta si tinand cont de salariul minim pe economie
    9.Ministrul Justitiei TB. sa fie ALES prin vot direct popular din membrii ICCJ
    10.FAra prea mare legatura cu subiectul articolului: JUDET= Scaun de judecata adica judecatorie sau tribunal+Colegiu electoral adica de acolo pleaca parlamentarul care reprezinta interesele judetului la BUC.PROVINCIE=curte de apel+sediul consiliului provincial(in loc de consiliu judetean).Provinciile sunt alea pe care le auzim la meteo in fiecare zi

  7. casandra spune:

    Oho, mai este mult de făcut în justiţia română!
    Independenţa şi egalitatea “aurorităţilor” sau puterilor statului sunt chestiuni importante, dar nerelevante şi nelegitime în absenţa raportării la interesul superior al cetăţeanului. Iar interesul cetăţeanului este ca legea să fie corect aplicată în cazul judecăţii.
    Constituţia României consacră prevalenţa legislaţiei internaţionale în domeniul drepturilor omului în raport cu legislaţia internă. Drept urmare, Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor omului este mai puternică decât orice dispoziţie legală internă. Asta…doar la nivel de lege. Când vine vorba despre justiţie, se schimbă calimera. Nu se revizuiesc automat cauzele în care CEDO a constatat o încălcare a drepturilor fundamentale de către instanţele româneşti. Nimeni nu plăteşte, nimeni nu-şi asumă erorile.
    În acestă privinţă ce părere aveţi? Nu e loc de o mică reformă?
    Francezii deja acţionează.
    http://www.legifrance.gouv.fr/affichTexte.do?cidTexte=JORFTEXT000029110582&dateTexte=&categorieLien=id

  8. Roland spune:

    Cred ca s-au mai discutat pe contributors.ro in noiembrie 2012 o serie de propuneri, printre care si desfiintarea competentei teritoriale exclusive , ba chiar si a celei alternative. A fost reluata firav anul trecut, fara interesul, si fara ardoarea primului schimb de pareri.
    Te duci si iti sustii dosarul, acolo unde te repartizeaza un calculator central, “fara jaloane”, vorba grefierului de la Trib Buc, cand explica cum ajungeau dosarele la niste dame anume … .
    De asemenea, si birorile locale de expertize trebuie desfiintate, si acordate sanse tuturor expertilor, din intreaga tara. La fel ca la repartizarea judecatorilor . Ai calculatorul; ai numarul de lucrari, extragi aleatoriu, in fuctie de numarul de lucrari. Intuiesc ca toti magistratii de la instante egale in grad, sunt la fel de bine pregatiti ca sa faca fata sustinerilor. La fel si procurorii, la fel si avocatii, … etc.
    In acel moment, toata lumea isi va da un interes enorm, pentru ca acel proces sa ajunga la un anumit nivel .
    In final, progresul si modernizarea Romaniei nu inseamna doar acte normative noi, interpretate prin prisma gandirii vechi, perimate, ineficace si necorespunzatoare noilor cerinte societare.
    Actul de justitie trebuie sa fie la fel de sigur, la fel de util si facil, ca si rasintul cafelei, ca si deschisul laptopului, ca si facutul ceaiului . Asta vrea justitiabilul, si pentru aceasta este dispus sa plateasca .



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristi Danilet


Cristi Danilet

Cristi Danileţ este judecator din anul 1998, iar in prezent este membru al Consiliului Superior al Magistraturii Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)