Home » Sinteze »Societate/Life » Citesti:

Quo vadis – caritate versus justiţie socială

Victoria Stoiciu decembrie 15, 2010 Sinteze, Societate/Life
31 comentarii 2,937 Vizualizari

Iniţial, mi-am spus că nici măcar nu are sens să scriu pe această temă: substituirea asistenţei sociale etatizate de către caritate. Pur şi simplu, faptul că prima nu poate fi înlocuită de a doua mi se pare de o evidenţă strigătoare la cer. Totuşi, câteva evoluţii mai recente mă determină să abordez acest subiect. Mai întâi de toate, am aflat de curând de existenţa unui  proiect de lege cvasi-necunoscut, însă care a primit deja votul Senatului. Proiectul de lege a fost iniţiat de 90 de deputaţi şi senatori PDL (printre care Sever Voinescu, Sulfina Barbu, Cristian Boureanu) şi transferă o parte din protecţia socială din România pe mâna Bisericii (80% din proiectele sociale ale Bisericii vor fi finanţate cu bani de la stat). Motivul, conform spuselor lui Adrian Videanu, ar fi utilizarea mai eficientă a banilor alocaţi asistenţei sociale prin folosirea unor mecanisme mai flexibile. O altă serie de justificări e oferită într-un recent supliment al Revistei 22, care îşi propune să evalueze critic capacitatea statului asistenţial de a oferi „ajutoare sociale unei populaţii confruntate cu fenomenul acut al îmbătrânirii şi al sărăciei, dar şi cu probleme specifice unei veritabile crize spirituale şi morale[a]”. Departe de a se opri la o simplă „evaluare”, precum anunţă în declaraţia de intenţie, textele din supliment merg mai departe, concluzionând că  pe lângă eşecul de a furniza asistenţă, statul  îi „împiedică pe oameni să prospere prin propriile lor eforturi  să se ridice la un cu totul alt nivel”[b]. Soluţiile propuse  variază: de la  „asumarea cetăţeniei istorice” de către biserică şi până la urbanizarea României (mă întreb de unde şi până unde există un conflict între urbanizare şi asistenţa socială!!!)…

Caritatea şi anihilarea libertăţii interioare

Nu voi aborda în acest text capacitatea bisericii de a-şi asuma dimensiunea socială, e o temă separată. Consider că dezvoltarea serviciilor sociale pe lângă această instituţie este un lucru onorabil şi binevenit, însă serviciile respective  trebuie să fie complementare celor oferite de stat, nu un substitut al acestora. Statul nu îşi poate limita intervenţiile doar la cazurile de „inundaţii şi cutremure”[c], aşa cum se sugerează în suplimentul Revistei 22, lăsându-şi săracii  la cheremul carităţii private sau pe mâna bisericii, chiar dacă biserica  le poate oferi celor nevoiaşi un sprijin eficient. Iar caritatea, indiferent de finalitatea sa practică, nu poate înlocui justiţia socială ca principiu structurant al ansamblului social din simplul motiv că o societate coagulată  în jurul unei valori precum justiţia socială arată complet altfel, în substanţa ei, decât o societate construită pe caritate.

De ce?

Pentru că ţesutul social şi interacţiunea dintre membrii societăţii sunt radical diferite în cele două tipuri de societate. Oricât de multă dragoste de semeni şi compasiune creştină  ar conţine caritatea, fundamental ea presupune o ierarhizare a raporturilor între părţile implicate în act. Este o relaţie profund asimetrică, pentru că de fiecare dată unul oferă şi celălalt primeşte. Iar cel ce primeşte este mereu într-un raport ontologic de subordonare faţă de cel care dăruieşte, chiar dacă „darul” e făcut din toată inima. Manifest oareşice rezerve cu privire la caracterul dezinteresat al actelor de caritate aşa cum se manifestă acestea în practică – nu mă refer la înţelesul lor originar, evanghelic. Din punct de vedere antropologic, însă, practicile caritabile se aseamănă foarte mult cu „darul” lui Mauss. Aşa cum arăta Guidieri[d], într-o reinterpretare a teoriei lui Mauss,  ceea ce sociologul francez definea drept „dar” este, în realitate, un împrumut. Cel ce primeşte ştie că trebuie să întoarcă înapoi darul primit, ba chiar mai mult decât a primit. Darul acceptat creează deci o obligaţie şi o relaţie de interdependenţă mutuală; îl leagă pe cel care primeşte şi îi îngrădeşte libertatea.  În cazul carităţii, evident, darul nu trebuie returnat în forma sa materială, însă de la receptor se aşteaptă întotdeauna recunoştinţă adâncă şi redevenţă morală. Cineva care nu manifestă recunoştinţă faţă de actul de binefacere face dovadă de ingratitudine. Libertatea lui interioară este anihilată. Între făcătorul de dar şi primitorul de dar se instalează ireversibil o relaţie de putere. Egalitatea dintre cel care săvârşeşte un act de caritate şi cel ce primeşte e aruncată în aer.

Într-o  societate edificată în jurul principiilor carităţii, chiar dacă se reuşeşte diminuarea sărăciei, inegalitatea reprezintă fondalul moral şi normativ al  interacţiunii dintre persoane. Într-o asemenea societate, un individ defavorizat nu poate pretinde legitim să i se ofere ajutor; cel sărac  nu îşi mai revendică dreptul la ceva care i se cuvine, el doar beneficiază de favorurile care i se fac prin mila şi generozitatea celorlalţi. Este un subiect pasiv al jocului social, nu poate avansa pretenţii, nu are dreptul să comenteze asupra a ceea ce a primit, căci, nu-i aşa, ne-o spune foarte clar o vorbă românească: calul de dar nu se caută la dinţi.

Justiţia socială  şi drepturile săracilor

Spre deosebire de caritate, justiţia socială nu îl poziţionează pe beneficiar într-o relaţie asimetrică. Un sistem construit pe justiţie socială nu este centrat pe „dar”, iar interacţiunea socială configurată în jurul acestuia devine ne-esenţială, marginală. Darul este înlocuit cu  beneficiul şi ajutorul social, definite ca expresie a unui drept fundamental. Cel ce primeşte beneficii sociale nu este subiectul unui favor, fie el izvorât şi din iubire pură; beneficiile îi revin în virtutea unui sistem care urmăreşte ca principiul dreptăţii să fie aplicat corespunzător părţii „vătămate”.  Într-o societate bazată pe justiţie socială „darul” ia forma unui soi de „reparaţie” morală şi financiară, este un act de dreptate care se face beneficiarului său. Această abordare se bazează pe o filozofie care recunoaşte implicit caracterul esenţialmente injust şi arbitrar al acestei lumi şi încearcă, prin instrumentele care îi stau la dispoziţie, să atenueze consecinţele nedreptăţii fundamentale a lumii. A oferi aceste reparaţii materiale înseamnă, de fapt, a garanta exercitarea egală a drepturilor fundamentale de către toţi cetăţenii, nu doar de către cei înstăriţi. Or, fără implementarea drepturilor pozitive (sociale) prin care se realizează justiţia socială, nu putem asigura nici implementarea drepturilor negative (dreptul la libertate, la viaţă sau proprietate, etc), aşa cum arăta Allan Buchanan într-un exemplu faimos:  dacă un sărac şi un bogat au o dispută pe dreptul de proprietate, bogatul va angaja avocaţi buni şi va avea câştig de cauză, prin urmare dreptul la proprietate al săracului va fi încălcat. Prin urmare, drepturile pozitive servesc acele interese umane care sunt necesare unei minime exercitări a drepturilor negative.

De fapt, eroarea pe care o comit adepţii înlocuirii protecţiei sociale cu practicile caritabile este aceea de a trata protecţia socială ca pe un echivalent etatizat al carităţii – „compasiunea şi milostenia rămân valori nobile şi perene, atâta vreme cât ele nu cad sub incidenţa unui dictat statal”[e]. Or, tocmai aceasta e deosebirea de bază – justiţia socială nu este milostenie instituţionalizată, nici compasiune gospodărită de stat, ci o abordare radical diferită a relaţiilor umane, care pune accent pe drepturile celui ce primeşte, nu pe virtuţile celui ce dă.

Spectrul unei struţo-cămile – caritate pe banii statului

Partea cea mai rea în toată povestea este că ceea ce se intenţionează a se face prin acest proiect de lege, este un soi de struţo-cămilă  – caritate cu bani de la stat. Cu alte cuvinte, eu ca şi cetăţean îmi plătesc în continuare taxele şi impozitele, numai că în loc să le administreze statul, ele vor fi  gestionate de biserică şi nu se vor mai chema protecţie socială, ci caritate! Exact ce e mai rău – povara fiscală de pe umerii statului nu va fi diminuată,  deficitul bugetar nu va scădea, în schimb logica justiţiei sociale va fi aruncată la gunoi şi abandonată!  Rezultatul nu va fi o atenuare a mentalităţii „asistenţialiste”, care de fapt reprezintă un mit, după cum arată un recent studiu ICCV (doar 1% din români îşi mai doresc protecţie socială de la stat, restul vor locuri de muncă!); un mit care a fost folosit însă mereu  pe post de pretext în discursurile celor ce caută să legitimeze sărăcia păturilor defavorizate prin viciile morale ale acestora. Pur şi simplu, efectul  înlocuirii protecţiei sociale cu măsurile caritabile ale bisericii va fi transformarea figurii săracului dintr-un cetăţean deţinător de drepturi  – imagine oricum zdruncinată din cauza monopolizării discursului de către adepţii dreptei – într-un individ demn de milă, care ne datorează nouă, binefăcătorilor, recunoştinţă veşnică  şi care trăieşte din pomană, nu din ceea ce i se cuvine.  Şi mai rău – va fi perpetuată acea tradiţie dâmboviţeană în care totul  se face cu banii statului, dar împotriva acestuia – liberalism cu proprietăţi ale statului, capitalism cu resursele acestuia, iar acum vom avea şi caritate cu bani publici. Şi  astfel, în loc să termine cu inexistenta „mentalitate asistenţială” a săracului român, guvernanţii noştri vor da naştere unui nou soi de asistenţialism – cel al Bisericii…Nu ar fi pentru prima dată.

————————————————
[a] 22 PLUS, nr. 308: Caritas. Abundenţa sărăciei şi criza filantropiei. Încotro?, Mihai Neamţu

[b] 22 PLUS, nr. 308: Dezvoltarea urbană şi diminuarea nevoii de asistenţă socială, Vlad Tarko

[c] 22 PLUS, nr. 308: Sărăcie şi compasiune, între responsabilitatea individuală şi solidaritatea comunitară, Mihai Neamţu

[d] Remo Guidieri, Abundenţa săracilor, Editura Idea, Cluj

[e] 22 PLUS, nr. 308: Sărăcie şi compasiune, între responsabilitatea individuală şi solidaritatea comunitară, Mihai Neamţu

Articol aparut si pe www.criticatac.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,



Currently there are "31 comments" on this Article:

  1. casandra spune:

    Perfect adevarat. Multumesc.

  2. eu****** spune:

    Se greseste cu buna stiinta. Pe de o parte statul iese din aceasta ecuatie si impinge inainte Biserica care nu este pregatita sa preia aceasta sarcina, nu are cu cine, si mai grav, vor aparea abuzuri mai mari decat cele de la stat pentru ca acolo gramada de bani era, din cand in cand, controlata de Curtea de Conturi. Cum se va controla intern gestionarea acestei “afaceri” de catre stat??? Avem suficienti preoti pregatiti sa poarte mandru si cu respect acest har???

    Sau sa ne uitam mai atent in curtea unora care si-au ridicat vile private in curtile bisericilor – acestia numai fac licitatii publice si usor, usor incap averile acestea pe mainile cui trebuie, doar de aceea se dau legi…

    Cei multi si slabi vor ramane ca si pana acum, daca nu cumva mai rau ca acum si uite cum societatea in loc sa se stabilizeze se va destabiliza mai degraba!

    Cei cu mai multa intelegere si percepere urmeaza sa fie atrasi in cursa culturala! Si asa societatea impartita pe din doua: unii mai saraci, la biserica, altii mai dotati la cultura, se inregimenteaza sprea a fi mai usor de condus! Fals si oamenii se vor opune prin neparticipare sau prin demascarea abuzurilor in viitor!

  3. Whig spune:

    Si eu “manifest oareşice rezerve cu privire la caracterul dezinteresat” al celor care promoveaza dreptatea sociala. :) )

    Sunt partial de acord cu sociologul francez. Adica, unii doctori din cadrul spitalelor publice se manifesta ca si cum ingrijirea medicala ar fi un moft, pe care ti-l inplinesc ei, uitand ca de fapt tu ii platesti salariul. Unii, ce-i drept. Altii nu accepta mai mult de o cutie de cafea sau un buchet de flori:)

    Pe un ton mai serios insa, nu, nu e ok ca Biserica sa gestioneze bani publici.

  4. Emil spune:

    Pe langa aspectele de natura morala (nu sunt expert in asta, asa ca o sa ma abtin sa emit vreo judecata de valoare), problema are si niste dimensiuni ceva mai pamantene. Cu totii (ma rog, nu chiar toti, da’ destui) suntem de acord ca aceste ajutoare sociale s-au cam transformat in nimic altceva decat pomeni, acordate de-a valma, nediferentiat. La gramada (conoastem cu totii ultramediatizatele cazuri ale personajelor care mergeau sa-si ridice ajutorul de somaj cu Mercedes). Dar aspectul pe care multi comentatori & apostoli ai “dreptei” evita sa-l aduca in discutie este contextul in care s-au acordat aceste mult prea generoase si nesustenabile ajutoare. Ele s-au acumulat in ultimii douaj’ de ani, pe masura ce potentatii puterii de diferite culori aveau nevoie de liniste si de distragerea atentiei gloatei de la praduirea a tot ce se putea pradui din “bunurile” intregului popor, adica ale nimanui (in logica lor). In momentul cand nu a mai fost de unde nici da ajutoare nici ce pradui, a devenit mai dezirabil alunecarea ideologica spre o dreapta din asta, “pura”, in viziunea careia “poporrrrrul” a devenit dintr-o data puturos, pomanagiu, lenes, nerecunoscator si ce calificative i s-au mai acordat de catre aceiasi care acum vreun an nu stiau cum sa-l pupe mai cu spor pe frunte. In logica asta vad eu inclusiv saritul din barca Internationalei Socialiste in cea a Partidului Popular. Saritura ideologica practicata de mult iubitul PD.

  5. Bug spune:

    Excelent articol, felicitari!
    In plus:
    1. Statul are mecanisme de control al nivelului asistentei sociale, prin birocratia pe care o platesc toti contribuabilii; biserica, nu. Pe de alta parte, nici nu cred ca Biserica ar avea interese in acest sens…
    2. Si care biserici vor fi “delegate” cu aceste sarcini? Si ateii unde se vor duce?
    Sincer, eu ca ateu, nu m-as duce la nici o biserica, din principiu. Si cred ca nici bisericile nu se vor omori sa vina la mine…
    3. Daca biserica distribuie bani publici in locul statului, ajunge parte integranta din stat? Nu ajunge ca este subventionata de stat? Separarea bisericii de stat devine tot mai neclara… nu cred ca in Europa…
    4. Cred ca o asemenea lege este potential creatoare de multe discriminari… M-as mira sa nu poata fi atacata, cu succes, la CEDO.

  6. Emil spune:

    … in plus, cum ramane cu separatia statului de biserica? De ce doar Biserica Ortodoxa? E cumva singura biserica oficial acceptata si recunoscuta?

  7. Ana spune:

    Nu imi este clar de ce autoarea e convinsa ca actul de caritate al Bisericii il incarcereaza pe cel care primeste ajutorul, Biserica pretinzand recunostinta eterna de la saracul pe care tocmai l-a ajutat. Oare sociologii au analizat cu atat de multa atentie relatia dintre milostenie si putere incat sa poata fi citati cu atata siguranta?

    Daca afirmatia ar fi adevarata ar insemna ca o buna parte din populatia tarii sa fie “indatorata” Bisericii, avand in vedere numarul mare (dar nepromovat, ce-i drept) de proiecte sociale initiate si administrate de biserici. Cu toate astea, n-am auzit insa pe nimeni din cei care au beneficiat de serviciile orfelinatelor, caminelor de batrani sau cantinelor sociale ale Bisericii Ortodoxe ca s-au simtit inlantuiti intr-o relatie de obligatie cu Biserica. In plus, actele de caritate ale Bisericii nu reprezinta ajutorul unei institutii neaparat ci al unui grup de oameni care folosesc sistemul administrativ al Bisericii pentru a-i ajuta pe cei saraci. Practic, toate actele de cartiate ale Bisericii sunt bazate pe donatii (voluntare!) de la enoriasi. Pe langa taxele catre stat, oamenii doneaza sume de bani care se investesc in proiecte specifice. Poate de aici a si pornit ideea transferarii ajutorului de la stat la Biserica. Pentru ca cea din urma s-a dovedit a fi mai eficienta decat statul.

    • Ateul spune:

      Stimata… Ana,
      De libertatea constiintei sau de libertate religioasa ai auzit?
      De ce vrei tu sa obligi un om care are repulsie fata de BOR (incepand de la colaborarea cu Securitatea si pana la taxele de inmormantare) sa aiba de-a face cu BOR atunci cand vrea sa-si primeasca dreptul sau ca cetatean din partea statului? Subliniez dreptul, pentru ca vorbim despre protectie sociala si nu despre milostenii, puterea harului blagoslovesc, sau alte slavonisme.

    • Osterhase spune:

      Cum se decide ca BOR a fost mai eficienta decat statul? Bazata pe ce criterii masurabile si verificabile sustineti aceasta afirmatie? Si statul a intretinut atatia ani spitale si orfelinate, chiar mult mai multe decat BOR. Statul poate oferi si o privire in catastifele acestor contributii, pe cand BOR este complet opaca la orice control contabil (lucru daunator din start).

      Deci inca o data, a comenta “eficienta BOR” este o simpla ipoteza fara nici o modalitate de verificare. Asa la bunul simt, oare cum ar suna un raport intre sumele primite de BOR si sumele cheltuite cu orfelinatele? Ma indoiesc sincer ca raportul acesta s-ar putea numi in vreun fel “eficient”.

  8. pehash spune:

    argumentatia pe scurt: daca iti da biserica haine, mancare si medicamente te simti ca un cersetor, dar daca iti da statul bani sa-ti cumperi singur ce vrei.. iti pastrezi demnitatea.
    baloane de sapun…

    • Osterhase spune:

      Dar despre restul argumentelor:
      - ajutoare distribuite dupa bunul plac al unor simpli cetateni (salariatii BOR),
      - imposibilitatea urmaririi sumelor de bani contribuite de stat
      - defavorizarea altor culte sau persoane
      - incalcarea textului constitutional
      ce spuneti?

  9. pq spune:

    “Caritate” vine din “caritas” in latina si inseamna ‘iubire dezinteresata’; nu are nimic de-a face cu pomana sau cu intentiile ascunse de a inregimenta indivizi. Daca am privi, fara manie proletara ori atee, la programele dezvoltate de organizatia Caritas (organizatie patronata de Biserica catolica, foarte cunoscuta si eficienta in vestul Europei), la rezultatele lor, am vedea eficienta si respect fata de omul aflat in dificultate. Multele citate din sociologi, in efortul de a atribui sensuri si nuante unor concepte (in acest caz, caritate) fara a tine cont de intelesul lor originar si de modul in care il inteleg cei care au facut din caritate o misiune, nu pot ascunde realitatea decat intr-un spatiu indepartat (fizic si mental) de cel in care a prins viata. O asezare corecta a raportului dintre caritate si justitie sociala, din punctul meu de vedere, presupune intelegerea justitiei sociale in cadrul mai larg al caritatii. O intrebare ramane: ce model va adopta Biserica ortodoxa in asistenta acordata celor care au nevoie; cred si aici ca putem spera la mai mult decat de la stat; oamenii angrenati in sistem au o pregatire, o experienta si nu e drept sa asociem munca lor cu habotnicia, cu inselatoria. Desi nu sunt ortodox, sunt convins ca ortodoxia nu are nimic de-a face cu spiritul sectar.

  10. laurentiucat spune:

    la fel de bun articolul ca si celelalte doua pe care le-am citit inainte.

  11. Adrian spune:

    Transferul sprijinului social implicit oferit de stat in lumea moderna, in baza unui contract civil de demnitate umana, inspre zona unei singure forme religioase urmareste, neoficial, dar evident si pentru copii, cresterea rolului si puterii bisericii ortodoxe, care, pe linga un sprijin financiar direct din partea tuturor cetatenilor (indiferent de religie – ce hilar!), cistiga recunostinta unilaterala pentru blagoslovirea oferita, ceea ce ii ofera PUTERE. Curat Ev Mediu!

  12. un trecator spune:

    Din pacate articolul bate campii.

    Revoltele metafizice si “pragmatice”ale autoarei sunt exhibate penibil si dezamagitor intr-o discutie care este rupta de contextul care ii defineste esenta: Romania, anul 2010, e.n.

    Inteleg ca e “sexy” sa fii ateu, indignat de imoralitatea popilor, de raul si strambatatea din jur si sa vociferezi cu sens cand observi nedreptati si strambatate. Dar sa recunosti ca uneori sustii tampenii ar trebui sa vina o data cu inteligenta, pe care, desi nu o neg autoarei, nu pot sa nu observ ca functioneaza complet pe langa adevaratele probleme: eficienta masurilor sociale.

    Cat despre sectorul ONG . Recunosc ca am intalnit oameni extraordinari acolo, acestia vor putea sa munceasca mai departe in aceleasi domenii, (care ar fi impedimentul?) insa am intalnit si multa, (de fapt, cea mai mare parte) impostura.

    Gasesc proiectul legii esential, firesc, democratic si necesar. Si mai ales capabil sa fie imbunatatit, dar sa nu confundam detaliile ( unde vine vorba, se ascude diavolul) cu esenta problemei. NU discutam aici despre tema unui seminar de filozofie.

    Articolul ma dezamageste. Gaunos ca idee, stilistic…. deja s-a intepenit intr-un limbaj functionaresc.
    Dezagreabil si repet, dezamagitor. Sper totusi, ca urmatorul va fi bun.

    • laurentiucat spune:

      ori eu nu am priceput articolul ori voi doi,ma refer la un trecator si la serf,nu l-ati citit.
      eu pricepusem, ca in virtutea de semnatar al contractului social,am dreptul sa nu stau la mila nimanui,fie individ fie institutie caritabila.semnand cu certificatul de nastere apartenenta la aceasta “organizatie” numita statul roman, consider ca am dreptul la reciprocitate din partea sa, eu asumandu-mi pana in momentul nevoii de ajutor social si dupa el, toate regulile si cutumele lui.
      daca una din parti reziliaza unilateral contractul social, consider ca cealalta parte, are dreptul sa foloseasca forta si orice alt mijloc ptr a-si indeplini necesitatile.
      nu mai zic de cutia pandorei deschisa in materie de repartizare a finantarii intre diversele religii recunoscute de stat.
      sunt credincios dar consider ca statul trebuie sa ramana laic iar biserica sa se dezvolte in ca sistem de caritate in paralel, ca si un corector al erorilor sau incetinelii statului in asistenta sociala.

  13. Serf spune:

    Un articol superficial, fara greutate intelectuală. Autorul nu raspunde obiecților ridicate de liberalii clasici în chestiunea protecției sociale ci prezinta necritic punctul de vedere colectivist referitor la aceasta.
    Obiecția liberală în chestiunea protecției sociale este principială, întrucât liberalii consideră că protecția sociala nu respecta principiul kantian al universalitații: legile referitoare la protecția sociala ne împart în deposedați și împroprietariți adică în victime și beneficiari ai acțiunii statului. Protecția sociala nu este un “drept”, în acest sens sintagma de “justiție socială” fiind un oximoron.
    Săracii, ca și bogații, nu au drepturi – altele decât cele conferite de propriul efort. Să facem o reducere la absurd și să presupunem că nimeni nu ar mai munci și deci statul nu ar avea de unde culege venit pentru redistribuire. Dacă nu ar mai munci nimeni atunci aproape instantaneu nici săracii n-ar mai avea de unde să primească ajutor etc de unde rezultă că ceea ce primește un om – fie el bogat sau sărac – de la stat nu este decât rezultatul jafului instituționalizat. Nu este nicidecum un drept ceea ce rezultă din exploatarea altora, a susține altminteri nu înseamnă decît a susține dreptul proprietarului de sclavi asupra sclavilor.
    Obiecția conservatoare la asistență este mai degrabă pozitivistă. Prin caritate sunt stimulate acele comportamente care îl determină pe beneficiarul acesteia să emuleze comportamentul celui care dă. Asta pentru că, așa după cum observă autoarea, cel ce dă are un ascendent moral asupra beneficiarului darului. Caritatea instituționalizată rupe această legătură de unde rezultă că pentru a beneficia de ajutor nu mai trebuie practicat codul moral al celui ce dă de unde rezultă că comportamente eficiente sunt penalizate prin taxare iar cele iresponsabile sunt stimulate prin ajutoare sociale. Descurajarea comportamentui moral, acesta și nu altul este motivul pentru care stânga abhoră caritatea și teoretizează statul asistențial.

    • Osterhase spune:

      Imi pare rau, dar raspunsul acesta este DOAR un punct de vedere putin extremist – libertarian as zice – asupra a ceea ce un stat “ar trebui” sa faca. Cum Romania nu este insa cladita pe principii libertariene majoritatea relatiilor descrise mai sus exista numai pe hartie (sau pe net), deci valoarea lor de argument este pur orientativa. Si bineinteles pentru consecventa libertarianismul ar trebui sa refuze total imixtiunea statului (favorizanta sau nu) in proiectele unei organizatii – BOR sau oricare alta. Pentru mine deci din orice parte as privi-o, stanga sau dreapta, masura nu se justifica nici moral, nici social, si nici constitutional.

      Revenind la tema articolului: caritatea, fie ea institutionalizata sau nu, va oferi intotdeauna exact aceleasi motivatii pentru a NU practica codul moral al celui care da. Institutionalizarea insa poate oferi parghia controlului acestui abuz.

      • Whig spune:

        “Revenind la tema articolului: caritatea, fie ea institutionalizata sau nu, va oferi intotdeauna exact aceleasi motivatii pentru a NU practica codul moral al celui care da. ”

        Si eu care credeam ca Martin Heidegger este greu de inteles. :) Iepuras (Hase), daca cineva intelege acel enunt, eu ma fac popa!

        Mai serios acuma, daca dumneata si autoarea trebuie sa faceti asemenea contorsiuni metafizice pentru a arata ca ceva care e intrinsec naturii umane (mila, compasiunea) e de fapt egoism inseamna ca voi sunteti extremistii. Si egoismul este intrinsec naturii umane, insa nu se confunda cu mila. Da, e un sentiment placut sa ajuti pe cineva, insa nu as numi acel sentiment “egoism”, ci “altruism”.

        Referitor la intrebarea centrala – nu se numeste altruism atunci cand iti platesti taxele, deci nici de caritate nu poate fi vorba. Romanta dintre Stat si Biserica apartine Evului Mediu.

  14. Alex Gh. spune:

    Autoarea nu numai ca pozeaza in primadona, dar si gandeste asisderea. Am vazut cazul din arhiepiscopia de Alba, unde, din 5 proiecte cu finantare europeana pe anul trecut, 4 erau castigate de fundatia Filantropia. Am vorbit inclusiv cu Directorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Alba, prof. Valerian Chirila, care mi-a spus cat de multumit este ca a putut sa lase pe maini bune mii de copii, batrani si handicapati, inclusiv copii abuzati de frati si parinti (am si vizitat centrul din Alba), manastiri ortodoxe care tin mame cu copii mici, lasate in strada de inconstienti betivi, care educa copii cu retard, sau la Silivas, unde copiilor de tigani dintr-un sat amarat le este data o masa calda cu conditia pusa de preot ca sa ateste faptul ca au fost prezenti la scoala (le este pusa la dispozitie o lista de prezenta), astfel ca procentul de scolarizare a ajuns de la 3% la peste 90%. La Sighisoara, protopopul are in grija zeci de batrani uitati (sau fara) de familii, indiferent de confesiune. Asta este ceea ce am vazut eu, cu proprii mei ochi, numai intr-o zona a tarii. Si vine o primadona care se indigneaza. Pai a intrat vreodata intr-o casa de copii tinuta de biserica, ca sa vada realitatea? Evident ca nu, probabil doar deschide geamul masinii ca sa-i dea vreunui cersetor 1 leu. Face parte din lumea eterica unde ideile sunt mereu imbacsite de stereotipuri si rupte de realitate, insa repede da sentinte.
    Poate macar sa-si scoata degetutul de sub barbie si sa dea un clic pe un site, daca catadicseste: http://filantropiaortodoxa.ro/asezaminte.html
    Oricum, habar nu are despre ce vorbeste. E frumusica, dar e superficiala si comoda, inclusiv in idei. Concluzie: perfecta pentru un ong care lupta pentru secularism si atat.

    • Facebook User spune:

      Domnul meu, inteleg ca nu sunteti de acord cu ideile exprimate de mine, e dreptul dvs. dar nu inteleg de unde si pana unde va dati cu parerea in ceea ce priveste experienta mea samd. Daca v-as spune ca am facut 2 ani de zile voluntariat la o biserica din cartierul Titan unde am predat romana si franceza in week end copiilor cu dificultati de invatare/handicap etc? Cine gandeste in stereotipuri :) ?
      Va repet, cum am spus-o si in text, nu am nimic impotriva serviciilor sociale ale bisericii, ci impotriva substiuirii acestora serviciilor statului si a finantarii lor de catre stat.

      • Serf spune:

        Mda, biserica ar trebui să fie mai selectivă. Expunerea pruncilor inocenți la profesori cu o gândire antiumană poate să fie una din cele mai sinistre experiențe ale copilăriei.

      • Alex Gh. spune:

        Stimata doamna, imi pare rau sa va spun, dar nu se vede absolut deloc. Un stereotip este acela ca statul trebuie sa faca totul, inclusiv sa aiba grija de cazurile sociale.

        • Alex Gh. spune:

          Scuze, nu va citisem scurtul CV. Acum am vazut ca sunteti emula Alinei Mungiu Pippidi, una dintre propagandistele secularismului din Romania si autoarea unei piese de teatru blasfemiatoare, care l-a oripilat inclusiv pe dl. Plesu, de obicei mai lax in problema dar, totusi, un om cu bun simt. Sunteti un caz interesant, in care o fata din Moldova, inteligenta si frumusica, este crescuta, educata si dusa in directia dorita de mainstream ca sa gandeasca asa cum TREBUIE sa gandeasca…

          • laurentiucat spune:

            de ce esti ..gheorghe?daca tu te iei dupa ce-l oripileaza sau nu pe dl plesu, de ce nu-ti lasi tu capu in poarta la respectivu domn?daca-ti ploua in gat, nu-i nicio paguba fata de acum, o sa fii o figura concava..

          • Alex Gh. spune:

            Te-ai enervat. O sa-ti treaca…
            Apropo, piesa aia infecta nu l-a oripilat doar pe Plesu, ci a facut ca bisericile ortodoxa si romano-catolica sa reactioneze la unison: “Piesa de teatru “Evanghelistii”, scrisa de Alina Mungiu Pippidi si regizata de Benoit Vitse, a fost acuzata de Patriarhul Teoctist ca aduce “jignire Bisericii Ortodoxe Romane”, fiind criticata si de Ioan Robu, Arhiepiscopul Mitropolit Romano-Catolic al Bucurestilor, care a considerat textul “o blasfemie la viata si la credinta noastra”. Iar Ludmila Patlanjoglu, presedintele Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru (AICT) – Sectia Romana, spunea: “Numai valoarea unui text poate justifica indrazneala de a regandi unul dintre marile mituri ale umanitatii. In cazul textului “Evanghelistii” de Alina Mungiu Pippidi, acest demers ramane nejustificat… Ca literatura dramatica, piesa se situeaza la nivelul unui kitsch sfidator, tipic unor vremuri subculturale, chiar anticulturale.” Cam asta e profesoara de religie a tinerei si frumoasei noastre basarabence. Pacat…

  15. para spune:

    @Admin
    Nu ştiu dacă am înţeles corect:
    Cel sărac are dreptul să primească gratuit lucrurile necesare traiului? Lumea e rău croită şi noi avem datoria s-o reparăm? Cum definiţi conceptul contradictoriu de Justiţie socială?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Victoria Stoiciu


Victoria Stoiciu

Victoria Stoiciu a absolvit Facultatea de Ştiinte Politice din cadrul SNSPA. A publicat articole de specialitate în revista Dilema Veche, pe platforma CriticAtac si in Romania Li... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)