joi, martie 28, 2024

Revoluția nevăzută din educație

Modificările majore care au avut loc în educație în ultimii ani, în toată lumea, cu deosebire determinate de reorientarea spre competențe, nu au fost propuse din perspectiva unor raționamente filozofice, pedagogice ori psihologice complexe cât mai ales pentru a satisface nevoi sociale. Experiența practică din mediul economic a țărilor dezvoltate a avut un cuvânt greu de spus în decizia de a abandona centrarea pe cunoștințe în favoarea centrării pe competențe.  Deoarece majoritatea celor implicați nu sesizează amploarea transformării și există încă mulți contestatari ai acestei schimbări de direcție, mai ales în mediul academic, oarecum detronat, ar trebui să vedem de ce ne aflăm pe drumul cel bun.

Competența – un concept integrator

Un argument împotriva demersului orientat spre competențe este legat de lipsa unei definiții clare, operabile pentru acest concept. Diverși autori propun definiții descriptive, care nu întrunesc consensul, centrate pe ceea ce ea presupune la purtător – aptitudini, atitudini, etc. ori pe context.

Conceptul poate fi însă foarte ușor explicat dacă abordăm problema sistemic. C.R. Motru a justificat bine faptul că omul și nevoile lui se formează în cadrul unor culturi, nu în legătură directă cu mediul. Prin activitatea pe care o desfășoară, omul participă la un sistem social și economic, la multe grupuri cu diferite culturi specifice, cu diverse câștiguri. Grupurile au cultura lor dar și nevoile lor de a supraviețui și a se dezvolta. Competența este exigența formulată de un grup către membrii lui pentru a-și asigura buna funcționare. O persoană incompetentă este de obicei eliminată din grup, dacă există o concurență între grupuri.

Privită  dinspre individ, rădăcina latină a termenului, „competentia” tradus la noi prin „în stare” – care poate însemna și capabil, dar și prezent în ceea ce face, în situație (starea unui sistem fizic este dată de proprietățile lui la un moment dat). Cel care se vinde unor soluții prealabile este cumva pe pilot automat, căzut în starea de preocupare (dinainte ocupat), ratând starea prezentă, cum ar zice Heidegger. Astfel, numai cineva care are grijă (este atent) la ce face în momentul respectiv poate fi prezent, „în stare” și competent.

Înțelegerea dublă a acestui termen, în care sunt cuprinse deodată atât subiectul în starea sa, cât și participarea, integrarea acestuia în supraindividual, este chiar mai mult decât au sperat filozofii să găsească pentru a prezenta condiția umană. „Devenirea întru ființă” a lui Noica nu surprinde nuanțe așa profunde deoarece  nu poate scăpa de centrarea pe persoană. Înțelepciunea individuală nici nu poate ieși din această cursă, prin însăși formarea ei rămâne blocată pe individ.  Omul singular doar descoperă acum competența, impusă nu de o persoană ci prin înțelepciunea și cultura de grup, ca o nevoie a sa.

Rolul important jucat de cultură abia acum iese în evidență. Dacă în trecut cultura era „de bon ton”, considerată necesară pentru afirmarea omului luat ca individ, acum este scoasă în evidență importanța și rolul ei social. Cultura organizațională identifică de fapt competențele și le cere de la membrii săi, mai mult sau mai puțin explicit, propunându-le și un mod de a fi. Capacitatea omului de a identifica cultura organizațională, de a se adapta și a lucra în spiritul ei, nu mai este o opțiune facultativă ci o condiție a menținerii și participării lui în acea organizație. Satisfacția lui de a lucra într-un grup depinde de potrivirea între cultura personală și cultura grupului. Un om moral nu poate rezista într-o organizație care disprețuiește această trăsătură de caracter și pune accent doar pe rezultate, indiferentă la mijloacele morale/imorale prin care acestea sunt atinse.

Abandonarea măsurii academice și regăsirea respectului pentru elevi

Un alt merit al acestei abordări este redarea libertății persoanei prin detronarea importanței acordată cunoștințelor pure. Prin orientarea spre cunoștințe se încerca un fel de înarmare a tânărului cu rețete de viață, și o aservire a sa în favoarea soluției preparate de „specialiști”. În general aceștia ar putea fi grupați  în două tabere. Prima este a celor care au ca emisferă dominantă emisfera dreaptă a creierului și de aceea pun accent pe supraindividual și propun aservirea omului unor idealuri sociale, chiar divinității, etc. A doua categorie este a celor cu dominanța pe emisfera stângă, ei nu pot sesiza contextul, relațiile îndepărtate, pun accent pe local, individual, motiv pentru care relativizează totul, de la existența lui Dumnezeu până la posibilitatea de a da un sens vieții.

Cunoașterea luată singură pendulează între aceste extreme dar nu se poate fixa pe o poziție deoarece este doar rezultatul unui act de judecată. Abia după completarea acestui act cu experiența trăită și evaluată (proces plus rezultat) se poate realiza o sinteză. Prin implicarea ambilor factori, a obiectivității cunoașterii cu aprecierea subiectivă a experienței (individuale sau de grup), aceasta se transformă în cultură, care nu mai poate fi socotită nici obiectivă sau subiectivă, nici  facultativă sau obligatorie.

Sistemul de educație, bazat pe poziționarea pretinsă obiectivă oferită de cunoaștere, a exclus din educație cel mai important factor – participarea. Elevii, studenții nu pot avea de exemplu nici o poziție în fața unei cunoașteri obiective, multimilenare – spiritualitatea, sau multiseculare – știința omenirii. Tot aserviți rămân chiar dacă fac în clase experiențe, la care participă „activ” deoarece nu decid ei rostul prezenței acelor cunoștințe acolo, societatea a decis pentru ei. Rolul pasiv, de simple instrumente de înregistrare a cunoștințelor și practicilor, nu mai este acceptat decât de puțini elevi. Rezistența opusă este una pasivă, a lipsei de interes real pentru ceea ce fac, implicare superficială și de scurtă durată, neglijență față de propria dezvoltare pe această cale. Lipsa de respect față de ei s-a răzbunat social prin detronarea academismului operată prin adoptarea competențelor ca țintă a educației.

În opoziție cu aceasta, dezvoltarea competențelor se poate face numai plecând de la actul participării și de la cultura în care trăiesc. Participarea este un act liber, cultura oferă și cere înțelepciune, iar competența este o participare înțeleaptă asumată, responsabilă, conștientă de sine și de implicațiile ei. Explorând cultura grupurilor, nu impunând-o, se poate dezvolta capacitatea persoanei umane de a se integra cu succes în mediul social și de a oferi maximul posibil potrivit vocației sale. Cunoașterea înseamnă rezultate impuse, competența vine prin activitate, cultură explorată și liber asumată.

Cultura grupurilor nu este o cultură academică. Aceasta este și ea tot cultura unui grup care se vrea exponentul obiectivității, care, supralicitând importanța cunoștințelor obiective, mai mult distruge creativitatea și potențialul tinerilor, după cum argumentează Ken Robinson. În fapt, cultură este mai mult ceea ce ne sugerează de exemplu termenul de „cultură agricolă”, o entitate vie (organismele, procesele vii plus toate operațiile de îngrijire a acestora) care produce și recolte dar nu se reduce la acestea. Cultura viței de vie este un proces anual a cărui recolte se culeg doar toamna. Educația a crezut că poate oferi elevilor doar fructele toamnei în loc să studieze rostul cultivării și procesul prin care ele se obțin. A oferit doar pește în loc să învețe elevii să pescuiască.

Un pas mic pentru educație, un pas mare pentru omenire

Acum intră în educație ceea ce în mediul economic avem deja – nevoia de experiență a lucrului în echipă, fără aceasta nici omul nu poate fi fericit, nici nu se mai poate face față provocărilor lumii contemporane. Munca devine astfel nu numai un mijloc de dobândire de resurse ci și o provocare privind capacitatea de învățare pentru integrare în sistem și conlucrare, de raportare la culturi și implicare atentă în procesele care au loc.

Trecerea operată în educație este impusă de o schimbare culturală  profundă, urmare a unor frământări care au probabil mai mult de un secol de la debut. Crizele redefinirii societăților au adus inclusiv războaiele mondiale și situația incertă de astăzi. Totuși perspectivele ca urmare a schimbării sunt optimiste. În momentul în care competența și incompetența vor putea fi separate, fiecare grup, orice societate va avea șansa de a funcționa mult mai bine. Reorganizarea pe baze sănătoase, printr-o cultură conștientizată și asumată este în cele din urmă singura șansă pentru instituții și organizații. Exprimarea culturală a companiilor prin prezentarea viziunii și a modului în care se dorește realizarea ei a devenit deja o practică.

Ceea ce nu au putut impune teoreticienii a fost realizat pe calea naturală  a dezvoltării societății. În ciuda inerției sistemului, a timpului necesar pentru conștientizarea și ameliorarea proceselor și a culturii proprii, educația, la nivel mondial, se dovedește a fi în prima linie a schimbării în bine a lumii. Este firesc, ea participă direct la schimbarea oamenilor și vede pe viu propria eficiență dincolo de teorii și premise. Pentru a fi cu adevărat de folos nu a ezitat să învețe din orice experiență socială și rezultatul este surprinzător.

Aș  numi această schimbare una de suflet pentru că ea vine să valorifice și să ofere ceea ce descoperise și propusese C. Rădulescu Motru prin „Puterea sufletească”. Nevoia și arta de a construi caractere revine în actualitate pe o cale nouă, îmbogățită și eliberată de constrângerea specifică învățământului clasic. Asumarea de către om a apartenenței la un grup și responsabilitatea pentru calitatea acțiunilor lui în cadrul acestuia nu mai pot fi evitate. Competența ne invită să acceptăm aceste comportamente și astfel raportarea la ea va contribui la o creștere calitativă fără precedent pentru educație și societate.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Singura problema a acestei povesti pe care o claditi atat de frumos si pretentios e una de natura logica: in lumea reala, competenta nu poate exista fara cunostinte si invers. In rest, „noile” tendinte sunt numai expresia frustrarilor mediocritatii ajunse la putere (politica), inclusiv in tarile cu o bogata traditie in educatie. A acumula cunostinte in mod real (deci intelegand cu adevarat ceea ce inveti) e dificil si nu o pot face decat putini. Prin urmare, ceilalti, suparati de mustrarile primite in liceu cand nu intelegeau rostul derivatelor, se razbuna acum pe elite, aducand in discutie vorbe goale si minimizand prin acrobatii de discurs diferentele intre ei si cei care chiar inteleg lumea.

    Vestul incepe, incet dar sigur, sa isi dea seama de eroarea pe care a facut-o ignorand cunoasterea. Noi, in primitivismul nostru de ciobani de pe langa Dambovita, aruncam, din prostie, si ceea ce (mai) avem.

    Mult succes in autoamagire…

    • d.
      Multumesc pentru rabdarea de a citi si pentru comentariu. Imi oferiti prilejul de a clarifica unele aspecte.
      Distinctia intre cunostinte pure (de dragul lor) si competenta reala, a fost facuta la noi de mai bine de 100 de ani. C.R. Motru ii dedica o carte, Puterea sufleteasca. Doar ca nu spune competeta ci putere sufleteasca si nu merge asa departe pe cultural, de aceea ramina pe un termen general din sfera individuala, nu unifica.
      Nu am spus ca cunostintele nu sunt necesare, doar ca nu pot fi un scop in sine, deci nici vorba de a ignora cunoasterea. Mitul „salvarii prin cunoastere” (individuale si supraindividuale) este depasit ireversibil de aproape un secol.
      Dorinta de a avea, de a ne ocupa numai de genii, lasind frustratil cu frustrarea lor mi se pare de o origine dubioasa, care si-a aratat masura in sec. trecut. N-as vrea sa incercam identificarea si promovarea exclusiva a inteligentei (rasei) pure,
      Inteligentele emotionale, sociale, capacitatea de a lucra in echipa, etc. sunt necesare tuturor, inclusiv geniilor. Mai mult decit acestea, capacitatea de a identifica specificul unei culturi depaseste ca si complexitate orice „cunoastere obiectiva”.Altfel „punem botul la orice vrajeala” si nu vedem rosturile si sensul…
      In privinta autoamagirii mi-ar placea sa ne intilnim peste vreo 10 -15 ani… ;). Atunci se va vedea si ce a facut vestul – daca raminem la mitul atotputericiei stiintei din sec. XVII-XIX sau vom ne vom regasi dincolo de jocul culturilor si influenta memelor.

    • Din pacate, se autoamagesc cei care nu pot tine pasul cu evolutia societatilor si a culturii, in general…
      Daca ar fi existat mai multe abordari in acest sens, poate ca in ultimii ani s-ar fi schimbat mai mult, in mai bine, mentalitatea atat de autosuficienta a romanasilor care au si ei o diploma si sunt intelectuali. Pt ca bineinteles ca nu poti fi intelectual fara diploma!
      Nu mai vorbesc de Academicieni! Acestia vor fi mereu gigi contra la tot ce se va face vreodata in Educatie, pt ca ei asa s-au nascut: pt tot ce inseamna cantitatea unei calitati!
      Ei au ajuns academicieni prin cantitate, prin volumul cunoasterii si e firesc sa fie partizanii traditionalismului…Competenta nu a contat in ultimii 50 ani. A contat cine te-a propus pt ceva in Romania, cate titluri ai reusit sa aduni in cv.
      Oare cat la suta din intelectualitatea din Romania credeti ca a perceput schimbarea abordarilor legate de educatuie si de nr de absolventi ai Europei anului 2010?
      As fi foarte curios sa vad un studiu social asupra notiunii de competenta aplicat in Romania. Si sa comparam raspunsurile celor de pana la 40 cu cele de peste 40 ani.
      Atunci poate o sa intelegeti ca pt cei mai multi, pt toti cei ce-au tocit la examenele nu stiu carui tovaras, le vine foarte greu sa vorbeasca de Romania. Si de EVOLUTIA EDUCATIONALA.
      Iar acestia nu vor putea niciodata sa plece undeva, sa confirme o aptitudine! Nu vor fi in stare, pt ca nimeni n-are nevoie de ce stiu ei! Vor ramane aici mereu, vor vota mereu si se vor plange la toti ce ticaloasa este aceasta societate capitalista! …

    • @d: nu vă înţeleg reproşurile pe care le aduceţi autorului. În rest, subscriu integral la descrierea mecanismului de manifestare a frustrărilor medioctităţii.

    • Frustrarea mediocritatii e o explicatie rezonabila. O alta e splarea de creiere. Omul cu cunostinte e liber sa gindeasca. Educatia de competente e spalat la creier. Spre bine sau spre rau. Intentia sursei schimbarii face diferenta.

  2. Dincolo de tot felul de vorbe mai mult sau mai putin frumoase, de un limbaj sogisticat se ascunde, de fapt, un adevar crud: marile companii multi si transnationale au nevoie de niste ROBOTI EFICIENTI formati din cea mai frageda pruncie sa gandeasca si sa actioneze intr-un cadru cat mai limitat cu putinta, sa stie cat mai putin spre deloc despre e exista si se intampla dincolo de acest cadru. Ceva in genul romanului „The Brave New World” al lui Aldous Huxley. Un asemenea tip de om este extrem de usor de dominat, de manipulat prin ignoranta, prin faptul ca habar nu are ca exista si alte alternative. Acesta este tristul adevar iar cei care vehiculeaza ideile de „competenta” si „eficienta economica” (pentru ca de asta este vorba in fond) stiu foarte bine acest lucru. Stiu pentru ca au o perspectiva mult mai larga si cunostinte mult mai vaste decat cei pe care ii vor ” competenti”. Am avut norocul sa nu fiu un cobai al acestui tragic experiment si voi avea grija ca cei din familia mea macar si cei la care tin sa nu cada in aceasta capcana, sa nu devina doar tinichigii, mecanici sau chelneri eficienti ci oameni cat mai complecsi (Incluzand si „eficienta economica dar nu limitandu-se la ea), demni de statutul de OM !

    • Domnule Alexandru,
      Despre ingustarea impusa de competenta eu nu stiu dimpotriva abia prin ea vine deschiderea. Nu poti fi competent nici ca meserias daca nu intelegi pe cel din fata ta.
      Actiunile care nu au nevoie de calitati specific umane sunt realizate in fabrici de roboti. Daca aruncati o privire in literatura legata de dezvoltarea firmelor veti vedea importanta lucrului in echipa si a caracterului. Fara acesta nu poate exista incredere.
      De acord, exista culturi care ne vor prosti (de fapt abia scaparam de una si deteram peste alta), dar un competent le identifica (oricum s-ar camufla), se stie feri de ele, pe cind cel informat, cu cunostinte, doar stie ca exista si e dezarmat in fata lor.

      Nici eu nu sunt la virsta la care as beneficia de o alta programa, centrata pe competente, ca sa fiu un astfel de „cobai”. Am fost insa cobai pentru iluzionatii de atotputernicia stiintei si a cunoasterii. De aceea ce stiu este ceea ce am studiat singur, daca ne lasam condusi mai incercam si astazi sa trecem Romania de la stadiul de tara in curs de dezvoltare la una mediu dezvoltata.

  3. imi place asta: „decizia de a abandona centrarea pe cunoștințe în favoarea centrării pe competențe.” Cuvintul „competenta” e atit de drag diriguitorilor din educatia de la noi si atit de indepartat de realitate, incat stau si ma intreb ce va iesi de aici? O noua struto-camila? Caci la noi numai pe competente nu se pune accent, ci mai degraba pe relatii social-economice reciproc-avantajoase!

    • Autorul articolului are cu ce sa-si probeze „competentele”…Voi astia care cartiti toata ziua si in toate domeniile,puteti proba ceva…?
      Al dracu’ roman,cum se pricepe el la toate!

    • competente= cunostinte+abilitati+atitudini+valori

      Educatia bazata pe paradigma: dictat (cunostinte)-copiat-tocit-reprodus-uitat, a dat chix peste tot. Toata lumea cauta altceva.

      Educatie inseamna: a invata sa stii, sa faci, sa fii, sa traim impreuna.

  4. Am avut rabdare sa citesc tot articolul in speranta ca voi gasi ceva util,scuze, nu am gasit.ESTE DOAR O LUNGA INSIRUIRE DE CUVINTE FRUMOASE FAR CONTINUT. In opinia mea scoala trebuie sa fie o institutie serioasa cu odisciplina sanatoasa si intransigenta.Este atit oinstitutie de educare cit si de triere a tinerilor.Nu toti oamanii se nasc egali,cum sustineau comunistii,din punct de vedere al inteligentei.Cuunii natura a fost mai darnica cu altii nu.De ce sa acorzi certificate de absolvire celor care nu le merita?Avem exemple vii in jurul nostru sivedem ce urmari sunt.Scoala trebuie sa ofere cunostinte teoretice solide pe care sa se poata construi o specializare si mai apoi competenta.Am avut la tv exemple de directori in energie electrica care ni stiau ce este KW,asta vreti?Competenta se cistiga pe baza unor cunostinte teoretice solide si experientei acumulate cu conditia ca persoana in cauza sa fie INTELIGENTA in adevaratul sens al cuvintului.Asta este una din misiunile profesorilor sa lase sa treaca doar persoanele inteligente care au acumulat cunostintele predate.Sa fiu iertat dar nu mai este nevoie de prosti cu diploma avem destui.

  5. Multa stima si respect, Dle Vlasiu.
    Mi se pare corect sa vorbeasca de educatie cei care fac asta, mi se pare foarte corect sa vorbeasca de educatie cat mai multi din cei care au habar de „managementul educational” si mi se pare cat mai corect sa vorbeasca de educatie si cat mai multi olimpici ai acestei tari! Abia atunci vom depasi monologul replicilor de pe forumuri, vom crede cu adevarat ca tara asta evolueaza.
    Sper sa am ocazia sa va cunosc, chiar daca stau 90% din timp in Bucuresti!
    Va transmit si salutarile colegilor care mi-au spus despre existenta acestui articol!

    Mihai M.

  6. @A acumula cunostinte in mod real (deci intelegand cu adevarat ceea ce inveti) e dificil si nu o pot face decat putini….nu e dificil, atat timp cat exista atatea metode care la noi nu sunt aplicate in invatamant.
    Un exemplu: problem based learning, de ce nu se aplica si la noi?De ce suntem nevoiti sa acumulam atatea cunostinte in facultati, cand mediul economico-social in care traim ne cer aptitudini (skills) si posibilitatea reorientarii profesionale?

  7. Dle, Vlasin,
    Dumneata trebuie sa pricepi ca exista discipline unde se pot forma compentente si alte discipline unde se cer cunostiinte. Oricum, compentente fara cunostiinte nu exista.
    Stimate domn, ai intrat intr-un joc din care ma tem ca nu pricepi prea multe lucruri. Faci doar filozofia chibritului. Daca ai vrea sa analizezei lucrurile in profunzime nu ai mai sustine acest punct de vedere. Vestul a renuntat de mult la didactica asta centrata pe compentente pentru ca este, pur si simplu, idioata. Sint profesor de 30 de ani si cred ca mai inteleg si eu cite ceva din meseria asta.

  8. Am curajul sa recunosc competenta.
    Pot sa recunosc competenta intr-un anumit domeniu. Si de aceea v-am citit pana la capat…
    Un singur lucru insa va intreb, dle Director VLASIN: De ce asa tarziu veniti cu aceste concepte!
    Cine v-a oprit in ultimii 10 ani sa vorbiti despre necesitatile societatii Romanesti in raport cu invatamantul? Cine a ascuns sub pres reforma Educatiei?

    Si inca o intrebare: Cati sunteti? Cam cati gandesc ca dvs?
    E usor sa crezi in COMPETENTE, dar sa nu faceti nimic pt a le face sa functioneze…
    Succes in meseria de dascal!

    • @ Andrei (cj)
      Competentele in gimnaziu au fost introduse la noi in 2009, deci suntem pe la inceputuri. Pina atunci am studiat ce inseamna competenta manageriala si la profesori, Bruce Wilkinson, etc. De atunci am studiat problema competentei in general si 12 ore/zi (implicatii dinspre filozofie, psihologie, sociologie, pedagogie, etc). Nu este una simpla din moment ce nu exista nici la occidentali o abordare mai buna. Este o descoperire de sistem nu una individuala, de aceea nu este simpla.
      Pina atunci am facut tot ce am putut pentru schimbare. Daca o sa cautati pe net o sa gasiti articole, comunicari stiintifice pentru ameiorarea invatarii (instruire adaptva, comunicare parinti scoala – Amicus, etc.) Am facut si un site, cit am priceput eu pina la acea vreme – http://www.neweducation.ro. Nu l-am actualizat cu aceste lucruri pentru ca acum lucrez intr-un proiect in care dezvoltam soft educational adaptiv, centrat pe competente, nu pe cunostinte. Vreau sa facem lucruri concrete, sa verificam, apoi sa explicam si sa justificam demersul.

      Citi gindesc ca mine vom vedea… Cred ca sunt foarte multi din moment ce inca de acum 100 de ani romanii erau nemultumiti de transmiterea de cunostinte (Motru, Mehedinti, etc.). Undeva, in adincul inimii toti stim ca nu este bine, ca scoala ne poate da mult mai mult.

      Deja pe partea practica sunt activ la limita posibilitatilor, Nu teoretizez ca sa pun probleme ci mai ales ca sa propun solutii.

      Multumesc de urare, succes si dv.

      • D-le Vlasin,
        Vad ca v-ati blocat la Radulescu Motru si Mehedinti si nu ati aflat ca UE desfasoara de ceva vreme un proiect mare denumit „Societatea bazata pe cunoastere”, ca marile universitati ale lumii au inceput – spre surprinderea multora care gandesc ca dvs., sa acorde o importanta din ce in ce mai mare culturii si stiintei si mai ales stiintelor umaniste. Omenirea nu a progresat datorita „competentelor” foarte clar limitate ci datorita deschiderii din ce in ce mai largi si mai accesbile spre cunoastere. Altfel o sa ajungem sa facem suruburi din ce in ce mai performante dar o sa credem ca in cazul unei eclipse luna sau doarele sunt mancate de varcolaci. Nimeni nu poate retine cu lux de amanunte tot ce a invatat pe parcursul anilor de scoala dar macar stie pe ce lume traieste si prin asta ne diferentiem , in primul rnad, de animale. „Competente” pot fi si unele primate sau delfinii de exemplu.

  9. Ce poezie misto!

    Nu va fie cu suparare, dar io, ori decate ori citesc asemenea dizertatii realizez ca Romania reala este intr-un univers si profesorii cu intreg sistemul educational, in altul.

    Nu-mi dau seama cand o sa realizati ca de fapt, dumneavoastra- sistemul, aveti obligatia de a livra in societate oameni tineri sanatosi si aptii pentru munca in asa fel incat sa fie in stare sa plateasca impozite. Ca din acele impozite traiti si dumneavoastra si multi altii.

    Invatamantul mediu asta trebuie sa faca. Nu genii, nu matematicieni, nu filfizoni. Eu, ca antreprenor ma lovesc din greu de incompetenta sistemului de invatamant care da pe piata muncii tineri complet nepregatiti, agramati si abulici.

    Ii invatati matematici superioare cand ei habar nu au sa calculeze un adaos comercial, sau sa-si calculeze salariul in functie de tariful orar. Ii invatati fizica teoretica cand ei nu stiu cum functioneaza un frigider sau un motor electric. Ii invatati despre protozoare si amoebe cand ei habar nu au care-i diferenta intre patrunjel si patarnac.
    Ii invatati complicatura aia de chimie organica si ei habar n-au ca cimentul nu-i totuna cu betonul sau ca termopan nu inseamna un material anume ci o structura.
    Habar nu au ce e aia un contract de munca si care le sunt drepturile si obligatiile. Habar nu au ce-s alea carduri, ce-i aia dobanda si cum se calculeaza, habar n-au ce-i aia cupiura sau monetar.

    Va mai zic?
    Deci, pana la a se centra invatamantul pe competente, io zic ca ar fi bine sa il centrati intai pe valori (bine , frumos, adevar) si apoi inspre lucrurile practice de care ne lovim zi de zi.

    Io, unul m-am cam saturat sa tot fac treaba scolii si in paralel sa platesc si un sistem de invatamant care nu-si face datoria.

    • Domnule Radu D.L.Popescu,
      Va multumesc pentru interventie.
      Ma bucura interventia dv. pentru ca este din concretul vietii si a problemelor lor. Asa este, prima data sa traim si apoi sa facem fiozofie. Discutiile despre valori, bine si frumos se termina in speculatii si relativism.
      Ceea ce aveti nevoie dv. este oameni cu competente de baza bine formate. Acestea se formeaza exact cum spuneti, in lucrurile de fiecare zi. Asa facem si noi in proiectul pe care il avem, ideile dv. de situatii concrete sunt foarte bune, deja le-am ales sa lucram la ele.

      De competenta este nevoie peste tot. Cind ne plângem nu ne plingem de nestiinta ci de incompetenta. Nu sunteti singurul care va exprimati nemultumirea ca trebuie sa fceti treaba școlii. De aceea se si vrea acum dezvoltarea de competente, nu calcule de dragul calculelor.

      Peste tot problema competentei este strins legata de responsabilitatea asumata. Asa este si cu profesorii. Daca vom gasi elementele care despart competenta de incompetenta in acest domeniu vom putea imbunatati rezultatele.
      Ramin deschis la sugestiile dv. si eu doresc ca oamenii care ies din scoala sa fie cit mai bine pregatiti pentru viata. Mai intii lucrurile de baza, apoi si lucrurile complicate.

    • Ai pus degetul pe rana ineficacitatii invatamantului romanesc dle Radu.
      Doar ca una dintre cauzele ineficacitatii este chiar „filosofia” centrata pe acumularea de cunostinte. Altfel spus la finalizarea studiilor „beneficiarii” sistemului (in cazuri fericite) sunt depozitari de date istorice si/sau statistice, teoreme, scheme, formule, definitii… etc dar incapabili sa le utilizeze. Altfel ar sta lucrurile daca invatamantul s-ar preocupa de descoperirea si cultivarea competentelor.
      O alta cauza sta in structura invatamantului care impune studiul generalist pana la majoratul „beneficiarilor”. Moment in care „chemarile” native se estompeaza si incepe sa primeze interesul. Altfel spus continuarea studiilor se face in functie de potentialul beneficiilor. Asa s-a umplut tara de avocati, contabili, politisti, jurnalisti, bancheri. Consider inutil sa mentionez elementul comun :-P
      O alta cauza dar neimputabila direct invatamantului este salarizarea diferentiata. Altfel spus se plateste mai bine posesia unui carton chiar si atunci cand compententa, profesionalismul si constiinciozitatea sunt simple deziderate.
      Cat despre acele valori la care faceti referire cred ca scoala poate cel mult sa construiasca pe o temelie pusa de familie. Dar nu cu icoane pe pereti si popii la catedra. Mai utila ar fi explicarea codului civil si/sau penal. Asa afla copiii ca daca pleaca acasa cu pixul colegului de banca risca sa fie dus la scoala de corectie. Adica luat din universul sau si dintre cei dragi si izolat impreuna cu alti „criminali”. E palpabila, directa si usor de inteles fata de abstracta, indirecta, de neinteles si improbabila pedeapsa divina.

  10. In 1898 Spiru Haret impreuna cu Constantin Dumitrescu-Iasi au elaborat Legea invatamantului secundar si superior. Pt. ca ” durerile de atunci” mi se par actuale in contextul articolului, citez:

    “”Pretutindeni se cere ca profesorii sa nu faca apel la memoria scolarilor decat atunci cand rationamentul nu-i poate tine locul. Peste tot se impune a se face aplicatiuni si a se dezbraca invatamantul cat mai mult posibil de caracterul abstract si pur teoretic”.

    “În şcoalele noastre se face cevà pentru a da tinerimii asemenea deprinderi? Nicidecum. Profesorul, când a spus şcolarului că Alexandru cel Mare şi-a pierdut coiful în bătălia dela Granic, sau când a pus vorbe româneşti în locul altora latineşti dintr’o carte, crede că nu mai are altcevà de făcut; şcolarul, când şi-a scris verbul ce i s’a dat să conjuge, sau a învăţat pagina ce i s’a dat să reciteze, socoteşte că nu i se mai poate cere nimic. Şi unul şi altul
    se înşală, şi mai mult profesorul decât şcolarul; căci şcoala are de scop de a formà buni părinţi de familie şi buni cetăţeni şi instrucţiunea ce se dă copiilor este, nu un scop, ci unul din mijloacele de a se ajunge acolo. Nu profesând ex catedra se pot dobândi asemenea rezultate. Nu ştiu ce pedagog ziceà că o şcoală fără catedră de morală i se pare o monstruozitate. Însă la noi nu catedra de morală lipseşte; căci ce alta este catedra de religiune, dacă lăsăm la o parte istoria sacră? Cursul de filozofie încă cuprinde morala în termeni expreşi. Cu aceasta însă nu se face nimic. Am văzut de multe ori şcolari spunându-şi lecţia de filozofie sau de catechism, pe care o recitau cu exactitate; însă convingerea lipseşte totdeauna; şi chiar dacă ar aveà-o în momentul acela, nu ar dobândi prin aceasta deprinderea datoriei aşà cum am definit-o mai sus.
    Nici atâta însă nu ar ajunge. Cele ce se spun în şcoală, oricum s’ar face, tot nu sunt
    decât vorbe cari sboară, şi urma ce vor lăsà în spiritul şi inima copiilor va fi trecătoare, dacă
    chiar şcoala nu va da exemple vii de ceeace în clasă se spune numai din gură. Conduita
    profesorilor, regula din şcoală, au o influenţă enormă asupra moralităţii şcolarilor.”

    • … din care se poate concluziona ca inaintasii erau in relatii mult mai bune cu logica elementara si bunul simt decat urmasii catarati temporar in jilturi legislativo-executive. Sigur ca la o analiza simpla jilturile se dovedesc cu mult mai inalte. Quod erat demonstrandum dle Munteanu :)

      • Cred că, în cazul evoluţiei fiecăruia dintre noi, ne-am întâlnit cu două faze: cea în care a predominat memoria şi imaginaţia (copilărie-adolescenţă) şi cea în care am ajuns la „judecăţi logice”. Mi se pare însă că, atunci când prezinţi elevului (aflat în prima fază) prea multe cunoştinţe abstractizate, mai mult „tulburi apele” decât le separi.
        Mă uit la manualele claselor I-IV şi remarc „cantitativism” şi mai puţină „calitate” (accept că aceasta poate fi percepţia mea subiectivă). Am ajuns, oarecum paradoxal, ca elevii din clasele a III a – a IV a să fie meditaţi/pregătiţi pentru a fi admişi în clasa a V a la „licee bune”! Mă întreb dacă este firesc. Dacă nu, unde şi a cui este vina pentru această nebunie? Nu cumva tocmai în „cantitatea de informaţii/cunoştinţe” transmisă în şcoală? În ce perioadă a vieţii sale ar trebui un individ să înveţe despre „bine, frumos, adevăr”?

        Cultura generală a unui elev înseamnă a-i da „cât mai mult din cât mai multe”? Sau înseamnă a-i da elementele fundamentale ale fiecărei ştiinţe? Dată fiind „aglomerarea” din programele şcolare am ajuns la simpla transmitere de cunoştinţe din partea profesorului, respectiv, recepţie şi reproducere din partea elevului. Programa şcolară nu insistă asupra principiilor fundamentale ce trebuie să rămână imprimate în conştiinţa elevului, renunţând la detaliile de erudiţie.

  11. Rog pe oricine sa caute pe Internet „Quebec + enseignement par competences” ca sa vada dezbaterile aprinse din jurul acestui subiect in Canada.

    Invatamintul prin competente e acolo aplicat de mai bine de zece ani, si a scazut notabil calitatea invatamintului. Profesorii sint demoralizati de aceasta ideologie, aplicata doar cu optimism si wishful thinking, exact ca comunismul, pe spinarile noastre, un experiment in plus.
    Un numar mereu mai mare de elevi de liceu isi continua studiile la facultate.
    Ati dori sa se aplice si la facultate invatamintul pe competente ? Da sau nu ? Va rog sa raspundeti la aceasta intrebare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Vlasin
Ioan Vlasin
Director Școala „Mihai Eminescu” Ighiu, jud. Alba. Implicat în cadrul unor proiecte realizate la ISJ Alba. Absolvent Facultatea de Fizică, Cluj, studii postuniversitare informatică, management educațional, mediere conflicte, masterand la Universitatea „1 Decembrie” Alba Iulia. Realizator aplicație Amicus – www.educatiealba.ro și site www.neweducation.ro.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro