Home » Societate/Life » Citesti:

„Fapte bune s.r.l.”

Daniel Duma decembrie 28, 2017 Societate/Life
2 comentarii 1,687 Vizualizari

Ca ȋn fiecare an, ȋn decembrie ȋncepe sezonul „faptelor bune”. E vremea galelor şi premiilor, ȋmpărţim şi primim recunoştinţă, recoltăm faptele bune de peste an, ne motivăm să facem şi mai mult anul viitor. Mai mult, cu fiecare an care trece, ȋn Romȃnia devine din ce ȋn ce mai vizibil un întreg ecosistem al binelui: proiecte impresionante, mobilizări semnificative, comunicare tot mai eficientă. Totul sună foarte bine. Problema apare doar când faptele bune ajung să contribuie, chiar şi neintenţionat, la inechitate şi ineficienţă.

Ȋntr-o lume cu resurse limitate – materiale, umane, de atenţie, interes şi compasiune – ȋntr-un fel sau altul, problemele sociale trebuie prioritizate. Unele vor fi adresate mai repede, altele mai tȃrziu, unele mai mult, altele mai puţin sau deloc. Cum decidem cine merită ajutat? Nu ȋn cel mai decent mod, cel puţin dacă ne uităm la cele mai vizibile iniţiative. Cauzele sunt lăsate să se lupte pentru întâietate în atenția publicului, și, în consecință, a celor care depind de percepția publicului – companii sau persoane în căutare de expunere. Această piaţă concurențială a cauzelor le obligă să facă apel la metode din ce în ce mai înjositoare, care îi expun și îi umilesc pe beneficiari și, încet-încet, epuizează și desensibilizează publicul. Pentru că e profitabilă, apare practica de a folosi suferința unor oameni pentru avantaje personale sau de business. Astfel, se naște o adevărată industrie a milei şi o alocare irațională și inechitabilă a resurselor – fonduri, atenție, preocupare şi perseverență publică. Concentrarea pe cele mai vizibile și rentabile probleme le privează de resurse pe altele, poate la fel de grave. Nu e deloc greu de observat că anumite cauze – drepturile minorităţilor etnice sau sexuale, de exemplu – nu cȃştigă niciodată competiţia lacrimilor. Sistemul menit să repare inechităţi este el ȋnsuşi inechitabil. Loteria atenției publice și profitabilitatea reputațională sunt lăsate să determine cine este ajutat și cine nu. Presupunând că acel ajutor e într-adevăr semnificativ.

Dar și acest lucru e discutabil. Deseori, proiectele cele mai vizibile sunt de scurtă durată și au un efect limitat, contribuind prea puţin la rezolvarea durabilă a unor probleme. Atenția disproporționată primită de acestea se explică prin comunicarea insistentă, poate mai eficientă și profesionist executată decât intervenția în sine. În realitate, multe dintre inițiativele caritabile sunt subdimensionate în raport cu gravitatea problemelor pe care le abordează, iar eficacitatea și durabilitatea sunt ȋndoielnice dincolo de acțiunile simbolice, de conștientizare și, mai ales, de comunicare. Cât timp ne bucurăm de faptele bune frumos ambalate, statul prăfuit și disprețuit administrează (sau măcar ține pe linia de plutire) sisteme cu un impact mult mai mare asupra vieților oamenilor. Deşi e evident subfinanţat, statul reuşeşte să ofere sprijin zi de zi unui număr cu adevărat semnificativ de oameni şi rareori primeşte altceva decȃt ură. Iar tentaţia de a considera că „faptele bune” ȋl pot ȋnlocui sau compensa nu ajută deloc.

Percepţia idealizată şi hiperbolizată asupra inițiativelor caritabile contribuie la neglijarea fenomenului de degradare a serviciilor sociale. Tendința de scădere a taxării, de dispreț pentru funcționari și de sabotare a oricărui sistem public, la care se adaugă iluzia că industria carității le poate compensa, duc la erodarea susținerii pentru politici sociale. Nu trece o zi fără să auzim de atrocităţile comise de „asistaţii sociali”, iar sprijinul statului a ajuns să fie văzut ca un motiv de ruşine. Întreaga filozofie a campaniei de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit este de a nu lăsa fondurile să se „piardă” – adică să ajungă la bugetul de stat. Doar iniţiativele private pot fi eficiente şi frumoase, pe cȃnd statul e mereu corupt şi incompetent. Narativul construit astfel alimentează neȋncrederea ȋn capacitatea de a administra programe sociale la nivel colectiv, iar acest lucru slăbeşte una dintre cele mai importante şi ingenioase funcţii ale statului: asigurările sociale.

Prin asigurările sociale ne protejăm la nivel de societate în fața unor riscuri prea dificil de gestionat la nivel individual. Astfel, orice cetățean beneficiază de un drept, care nu depinde nici de „conștientizare”, nici de alegerile discreționare ale binefăcătorilor, nu trebuie să genereze nici recunoștință, nici rușine. În plus, intervine exact cȃnd e mai multă nevoie, ȋn situaţii de criză, cȃnd iniţiativele private ȋşi pierd brusc din generozitate. În contrast, inițiativele caritabile sunt deseori opusul. Depind de o bătălie a awareness-ului, generează o industrie profitabilă şi nedreaptă a milei, sunt instabile şi rareori capabile să rezolve sistematic problemele sociale. Deşi necesare şi binevenite, iniţiativele private de ȋntrajutorare nu pot și nu trebuie să înlocuiască asigurările sociale, care au un impact incomparabil mai mare și sunt gândite să îi ajute pe cei care au nevoie protejându-le în același timp demnitatea. Măcar o parte din dedicarea, perseverenţa şi entuziasmul pe care le vedem ȋn campaniile private de întrajutorare şi-ar găsi o utilizare mai eficientă ȋn sprijinirea sistemelor de asistenţă socială.

Deși sunt în principiu lăudabile, inițiativele caritabile de multe ori îi ajută mai mult pe cei care le fac decât pe cei care ar trebui să beneficieze. Chiar dacă ne fac să ne simțim bine, generează atenție și admirație, acestea nu trebuie lăsate să producă o concurenţă indecentă a suferinţei şi să contribuie la erodarea sistemului care oferă dreptul statutar de a fi ajutat cu demnitate. Campaniile serioase (de multe ori private) de îmbunătățire şi eficientizare a serviciilor sociale sunt adevăratele fapte bune, demne de acest nume.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. Ela spune:

    Foarte buna initiativa de a aborda acest subiect, felicitari!
    Desigur, in absolut, nimeni nu doreste sa se creeze concurenta la acest capitol, intre Stat si privat, daca ea se rezuma doar la nivel declarativ. Realitatea pe care o descrieti arata insa ca, pentru ca limitele (mentalitatilor…) sa fie extinse, ele trebuiesc mai intai cunoscute, deci facute publice.
    Exista astfel, riscul de a ierarhiza ceea ce nu se poate ierarhiza, adica suferinta, tragediile si traumele individuale, cu consecinte care nu sunt de loc neglijabile, ca escaladarea intolerantei si a urii, dar cred ca trebuie asumat!
    Deseori, tocmai evitarea riscurilor este un risc prea mare!?
    Statul roman actioneaza ca o intreprindere falimentara gestionata de chiulangii oportunisti si aroganti, dar fara minime cunostinte de aritmetica, cand e nevoie de statistica, marketing si predictibilitate, fara nicio notiune de sociologie, cand e nevoie de o politica a resurselor umane, adaptata permanent modificarilor societatii etc., etc.
    dar Statul roman are si o mare calitate : cunoaste bine mentalitatea majoritara si stie sa o manipuleze cand si cum e mai bine! Ce este mai simplu, si mai eficace, pentru mascarea incompetentei, decat distragerea atentiei prin desemnarea periodica a “profitorilor”, ca tinta a inversunarii populare, insotita de instigarea celor mai vulnerabili, unii contra altora?
    Un proverb arab spune sa faci bine, daca poti, dar sa uiti imediat de ajutorul pe care l-ai dat!
    Eu le-as sugera autoritatilor romane, deja sa se abtina sa faca rau, si sa nu-i incurce pe cei care fac treaba in locul lor..

  2. David Wilson spune:

    @ Ela (31/12/2017 la 11:29)

    lLa Multi Ani si toate cele bune in noul an !

    Scuze dar n-am prea am inteles care-i legatura intre artitmetica (chiar si minime cunostinte) si statistica, marketing si predictibilitate, sociologie….etc.etc.

    Aritmetica-i cam arida si exacta (sau invers) in comparatie cu celelalte !

    Puteti sa detaliati ?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Daniel Duma


Daniel Duma

Daniel Duma este absolvent al Facultății de Științe Politice, Universitatea București și al unui Master în Politici Publice la Maastricht Graduate School of Governance cu sp... Citeste mai departe


E randul tau

Raspunsul CNAIR: Bună ziua, Circulația alternativă propusă pentru DN 28 nu reprezintă o s...

de: Ghost

la "Drumurile 2+1 alternativ sau cum poate DN2 să devină de 5 ori mai sigur"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

septembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)