Home » Analize »Societate/Life » Citesti:

«Încrederea în Biserică»: despre utilitatea şi limitele sondajelor de opinie

Mirel Banica februarie 19, 2013 Analize, Societate/Life
31 comentarii 2,553 Vizualizari

Una dintre sarcinile principale ale sociologiei religiilor, în ţările cu tradiţie şi experienţă în domeniu, este aceea de a înregistra şi înterpreta în mod corect (sublinierea mea), evoluţiile şi schimbările ce au loc în faptul religios contemporan, adică tocmai acele aspecte măsurabile ale religiei. Accentul este pus, după cum era şi de aşteptat, pe procesul global de secularizare.

La noi, ambiţia Companiei de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB) a fost, nici mai mult, nici mai puţin, să măsoare “încrederea în Biserică”, adică unul dintre cei mai delicaţi indicatori din domeniu. Sociologii ştiu cât de greu se surprinde într-un sondaj cantitativ atitudinea populaţiei faţă de valorile religioase – a se vedea în acest sens cartea Dnei Mălina Voicu, România Religioasă, Institutul European, 2007. Discuţiile despre validitatea reală a rezultatelor unui astfel de sondaj pot fi nesfârşite. Ceea ce doresc eu să surprind în rândurile următoare, de o manieră cât mai sistematică cu putinţă, este utilitatea şi limitele unor astfel de acţiuni, precum şi “lupta” simbolică din spaţiul public, bazată pe comunicarea mesajelor religioase.

  1. După 1990, s-a cristalizat un mod de coabitate imperfect, dar funcţional dintre Biserica Ortodoxă (BOR, în continuare), Stat şi Societatea Civilă (SC). Dacă relaţia dintre BOR şi Stat a moştenit, pe alocuri amplificat, unele din trăsăturile de bază ale mai vechii “simfonii bizantine”, de servicii reciproce mutual acceptate, relaţia dintre BOR şi SC continuă să cunoască evoluţii noi, nu neapărat surprinzătoare. Până acum asistam mai degrabă la o “hărţuire reciprocă” (vezi cazul icoanelor în şcoli),  dar situaţia se complică atunci când apar elemente noi în discuţie (activitatea socială din ce în ce mai consistentă şi reală a BOR, pe care SC nu vrea să o recunoască – doar unul dintre aspecte).  Cea mai mare provocare este acum pentru BOR menţinerea neştirbită a adevărurilor fundamentale de credinţă şi comunicarea lor în spaţiul public, dominat de împotrivirile hedonist-estetice al lumii contemporane. Trec peste faptul că această bătălie pentru Adevăr este îngreunată de mai vechi obsesii istorice gen “Ortodoxia = neamul românesc”, din ce în ce mai greu acceptate de o anumite straturi ale societăţii. Concret, BOR a plătit un greu tribut memoriei lungi a comunismului, recte unuia dintre apostolii cinematografic ai mitologiei ceauşiste, Sergiu Nicolaescu şi dorinţei sale de incinerare. Sau sinuciderii unui pur produs al lumii tabloide, aşa cum a fost cântăreaţa Mădălina Manole. Bătrânica “sondată” telefonic de CCSB poate la fel de bine să stea ore în şir la pelerinajul de Sfântul Dumitru, pe Dealul Patriarhiei, spunând la microfon reporterilor ce “binefaceri” primeşte ea în pelerinaj şi cât de frumoasă-i Ortodoxia; adorabilă bunicuţă, care s-a bronzat în tinereţe cu gândul la filmele lui Sergiu ce o aşteptau în cinematograful de vară de la Mamaia, îşi va vărsa oful la telefon pentru că “Biserica” (cu ghilimele) nu a cedat la melodrama mediatică asociată morţii sale.
  2. La un alt nivel, SC şi intelectualii activi aici sunt mai degrabă anticlericali, o atitudine ce nu datează de azi de ieri în cazul României. Reacţie la calitatea în general îndoielnică a clerului, mai nou la opulenţa ostentativ afişată a unor înalţi ierarhi, nu toţi,  intelectualitatea românescă a cunoscut deci mereu o anumită răceală faţă de cler şi NU de ansamblul BOR. Au existat şi excepţii, dintre care cele mai cunoscute este Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim, dar nu detaliem aici. Chiar dacă nu o recunosc deschis, intelectualii “publici” sunt în continuare impreganţi difuz de arhetipuri, paradigme şi atitudini religioase creştin-ortodoxe, pe care însă se sfiesc să le mărturisească deschis. Consecinţa: spaţiul public al dezbaterilor reale este diluat până la anihilare, spectacolul fiind mai pregnat decât argumentul.
  3. Nu este de mirare că BOR îşi face auzită mai tare vocea decât de obicei în acest ultim episod. Pe undeva, ea este victima propriului model de legitimare publică pe care l-a promovat mult timp după 1990, pe tiparul “Armata-Poliţia-Biserica”, utilizat cu succes în strategia sa de recucerire a spaţiului public în perioada post-comunistă. Un surplus de legitimare seculară, “lumească” aş zice,  realizat cu mijloace seculare; BOR plăteşte preţul simbolic al acestei stări de fapt. Poate nu întâmplător, realizatorii sondajului spuneau, cu un ton pe care eu l-am sesizat ca vag ironic, că instituţiile statului citate mai sus ( mai nou pompierii, eroii moderni ai tragicului 11 septembrie 2001), au realizat “un scor mai bun la încredere”.
  4. Necesitatea afirmării Adevărului de credinţă de către BOR intră acum în conflict cu evoluţia rapidă a societăţii pe aspecte legate de autonomia individului, a principiului liberei alegeri. Sistemul de interdicţii teologice, morale şi rituale ale BOR va produce în viitor din ce în ce mai puţine efecte reale în societate. Un exemplu, printre altele posibile: avântul teribil pe care l-au luat în ultimi patru-cinci ani de zile cabinetele de psihoterapie şi psihanaliză. Oare ce de? Pentru că avem o creştere în putere şi număr a indivizilor ce îndoiesc de ordinea stabilită, de morala religioasă, în general, de eficacitatea practicilor religioase curente, cum ar fi spovedania de pildă.
  5. Problema esenţială a acestui moment precis marcat de sondajul CCSB nu este aceea de a şti dacă BOR va câştiga sau nu “bătălia mediatică” a comunicării pe teme de fapt religios. Biserica ştie – de cel mai simplu preot de ţară la înaltele ierarhii – că bătălia este dificilă, dacă nu chiar pierdută fără aportul Societăţii Civile, repet, impregnată difuz de valori religioase, dar incapabilă de a le mărturisi public. Miezul problemei este următorul: dacă BOR va fi capabilă să producă în următorii ani un discurs capabil de a fi ascultat şi înţeles de fiecare individ sau grupe de indivizi preocupaţi de temele sensibile ale modernităţii: sinuciderea, adopţia, clonarea, religia în spaţiu public, tolerantă religioasă, orientările sexuale etc. Din acest punct de vedere, sondajul CCSB opate deveni o paradigmă a înţelegerii modului în care BOR ştie să răspundă tentativelor de contestare a poziţiei dominante pe care o deţine în societate.
  6. Mai în glumă, mai în serios, în loc de concluzie aş mai dori să scriu faptul că scăderea sau creşterea “încrederii” în Biserică nu constituie sfârşitul Ortodoxiei româneşti. Când se va întâmpla acest lucru (ceea ce personal nu cred), nici noi nu vom mai exista de multă vreme ca naţiune…. Ceea ce trebuie însă luat cu adevărat în calcul este dificultatea de a comunica Adevărurile fundamentale ale Religiei astăzi, dincolo de logica interdicţiei, amorului propriu, orgoliului rănit sau provocării-spectacol al ONG-urilor.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "31 comments" on this Article:

  1. A. Pănoiu spune:

    Felicitări pt. analiza punctuală şi pertinentă, D-le Bănică. Cred şi eu că ancheta sociogică nu are cum aduna, în mod întemeiat şi relevant, “merele cu perele”. Cel puţin în ce priveşte chestiunea în discuţie. Asta pentru măcar două motive: 1) Viaţa religioasă are legătură cu resorturile intime ale fiecăruia; au fost, în istoria mai veche sau mai nouă a creştinismului, mari indiferenţi sau chiar mari anticreştini care, în cea mai mare parte a vieţii lor, ar fi răspuns cât se poate de negativ sau de agresiv la întrebări legate de “încrederea în Biserică”; cu toate astea, la un moment dat şi-au schimbat optica în mod radical şi au acceptat multe, inclusiv moartea, în numele credinţei anterior blamate. Ca urmare, toate acele răspunsuri negative anterioare au dobândit brusc o foarte puternică tentă de caducitate, dacă nu chiar de ridicol. 2) Viaţa religioasă are mai puţin de-a face cu “ratingul”; fireşte, “poporul” este (sau trebuie să fie) implicat în viaţa bisericiească. Cu toate astea, existenţa lui Dumnezeu şi realitatea tainelor nu stau şi nici nu cad prin sondaj de opinie. Ţine de libertatea fiecăruia să creadă sau nu, să “facă ce zice popa” sau nu. Cei care cred însă, indiferent de proporţia pe care o ocupă în corpul social, vor şti mereu ce au de făcut. Spre deosebire, poate, de ceilalţi, care sunt nevoiţi mereu să ia seama la trenduri, topuri şi mode pentru a afla ce e bine să faci, să vrei şi să îţi placă…

  2. ecou spune:

    Articol interesant, dar incearca o apropiere dupa parerea mea nefericita intre fenomenul credintei si institutia BOR. Nu stiu daca sunt reprezentant al SC, uneori nu ma identific cu idealurile respectivei SC, insa am o parere proprie. Si anume ca fenomenul scaderii BOR in sondajul increderii nu are nicio legatura cu o presupusa scadere a nivelului de credinta. BOR “plateste” acum consecintele unei supraevaluari voite a nivelului de incredere afisat anterior pe motive financiare. Si tot motivele pecuniare sunt cele care au dus la scaderea actuala.
    As zice ca BOR a trait in anii postrevolutionari dintr-o autosuficienta oferita tocmai de acel nivel (repet, supraevaluat) de incredere. Si incet-incet s-a decuplat de realitatile societatii langa si impreuna cu care trebuie sa convietuiasca.
    Frenezia construirii de biserici/catedrale fara a tine cont de potenta financiara a societatii si cazurile (mediatizate mai ales pentru senzationalul oferit) de cler care traieste departe de perceptele pe care promoveaza sunt doar niste simptome ale acestei decuplari de la realitatile sociale. As adauga aici chiar si reactia – halucinanta dupa parerea mea – a unora din preoti vis-a-vis de recentul sondaj (“nu ne intereseaza rezultatele sondajului cat timp bisericile sunt pline”).
    Ma uitam pe la catedralele – catolice- din alte orase europene. Da, sunt spectaculoase. Dar s-au construit in sute de ani, in perioadele de inflorire economica a natiunilor care le-au construit. Noi vrem sa construim o catedrala in 20 de ani, intr-o perioada in care societatea se confrunta cu o multime de probleme: saracie, violenta, lipsa unei directii, lipsa unor modele morale.
    As zice ca bisericile nu sunt pline din cauza cresterii nivelului de credinta ci din nevoia de speranta. Speranta intr-un protector aflat deasupra tarelor societatii actuale. Or e din ce in ce mai greu sa crezi intr-o recompensa promisa cand vezi ca cei care o propovaduiesc aleg calea cea usoara a recompensei lumesti imediate in locul recompensei divine. Iar asta e doar una din contradictiile dintre faptele si vorbele BOR. Da, credinta nu va pieri odata cu increderea in BOR. Insa tocmai aceasta disociere ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru cei care conduc institutia, pentru ca prin disociere BOR isi pierde justificarea existentei.

  3. obi spune:

    Care sunt “Adevarurile fundamentale ale Religiei” ?

    • Adrian spune:

      Religia are nevoie de o justificare asa cum are si stiinta. In general stiinta este acceptata pentru ca e in mare parte demonstrabila logic, dar chiar si stiintele exacte se bazeaza pe axiome – exemplu: toata geometria se bazeaza pe axiome gen “2 puncte determina o linie si 3 puncte un plan si exista doua drepte paralele ce nu se intalnesc niciodata”. Din axiome rezulta teoreme, cu ajutorul lor se demonstreaza alte teoreme si tot asa, dar chiar si cea mai sofisticata teorema are o demonstratie bazata la nivelul cel mai de jos pe axiome.

      Astfel religia si-a fondat o pseudostiinta mai stufoasa decat matematica avansata; ce credeti ca se preda in seminarul teologic ani de zile, astrologie si chiromantie? Aceasta pseudostiinta se bazeaza pe niste axiome numite “adevaruri fundamentale”. Se numeste “adevaruri” pentru ca nu se demonstreaza, ci se iau ca atare, si sunt “fundamentale” pentru ca tot esafodajul se bazeaza pe ele, fara ele restul religiei nu ar avea sens mai mult decat povestea Scufitei Rosii.

      Sper ca explicatia, desi neoficiala si probabil incompatibila cu canoanele, va ajuta sa intelegeti despre ce se vorbeste. Nu e in nici un fel o sustinere sau o contrazicere a adevarului continut :)

      • Ovidiu M spune:

        Frumos raspunsul dvs, dar totusi comparatia este putin fortata. Asta pt ca nu puteti compara niste “Adevaruri” care sunt nu doar nedemonstrabile, dar si contestabile si, putem spune, valabile doar pt un procent din populatia pamantului (ma refer, desigur, la Adevarurile crestine) cu celelalte “adevaruri” la care va referiti, cele axiomatice, care pot fi oricand supuse dezbaterii de catre oricine considera ca este capabil sa o faca, si sunt, daca vreti, valabile pt toata populatia acestei planete care se decide sa studieze, si eventual sa conteste, geometria euclidiana.

      • Adrian spune:

        Este gresita comparatia cu axiomele din matematica, deoarece axiomele din matematica reprezinta un adevăr fundamental admis fără demonstrație, fiind evident prin el însuși, cum ai spus si doua punte determina o dreapta, daca o sa te apuci sa pui 2 puncte pe hartie o sa vezi ca determina o dreapta si atat oricat de mult ai incerca sa gasesti alta dreapta.
        Axiomele se pot DEMONSTRA in orice moment, dar nu mai este necesar pentru ca sunt evidente.
        In schimb adevarurile fundamentale nu sunt deloc asa … ele nefiind nici evidente si nici demonstrabile

    • raoul spune:

      Va rog sa puneti o intrebare serioasa!

      • Ovidiu M spune:

        Si eu gasesc intrebarea lui Obi ca fiind relevanta. Nu cunosc care sunt “Adevarurile fundamentale ale religiei”. Cunosc eventual “pretentiile fundamentale ale religiei”. Dar sunt deschis spre a-mi imbogati cultura generala.

  4. Omul Lui Dumnezeu spune:

    Este cazul sa spunem lucrurilor pe nume: nici o biserica nu are monopol asupra lui Dumnezeu. Si nici n-au avut vreodata, indiferent ce-ar pretinde. Dumnezeu nu are nevoie de ei, si nici noi nu avem nevoie de ei pentru a fi aproape de Dumnezeu. Ideea ca Dumnezeu Atotputernicul nu poate comunica direct cu un credincios si ar avea nevoie de preot pentru munca de interpretare sau pentru orice altceva este ridicola.

    Credinciosii in toate tarile au evoluat fata de acum doua mii de ani. Asta nu inseamna ca nu mai credem in Dumnezeu. Dimpotriva, credinta reala este mai puternica decat era inainte. Ceea ce a scazut este credinta falsa – presiunea societatii asupra obligativitatii unui comportament “credincios” si disponibilitatea oamenilor de a se lasa dominati si spalati pe creier in numele bisericii. Asa ca cei care nu cred sau inca nu l-au descoperit pe Dumnezeu nu simt nevoia sa mai minta de dragul societatii. Iar credinciosii care au senzatia ca preotii nu au atitudinea corespunzatoare au si ei optiunea sa caute un alt duhovnic mai competent si mai intelegator.

    Chiar si in aceste conditii, Biserica isi poate mentine rolul, cu conditia sa trateze enoriasii ca pe niste adulti iar pe sine ca pe niste prestatori de servicii optionale, ceea ce si sunt. Normal ar fi ca Biserica, avand ochi, sa constate aceste schimbari ale societatii si sa-si modifice atitudinea si serviciile in mod corespunzator. Dar ei nu si nu, insista in a ramane ultima dictatura a societatii romanesti, cu sprijinul unor organe de stat prea obisnuite cu dictatura ca sa protesteze.

  5. Radu D.L. Popescu spune:

    “intelectualitatea românescă a cunoscut deci mereu o anumită răceală faţă de cler şi NU de ansamblul BOR. ”

    Pai daca dam la o parte clerul, ce ramane? Ia sa vedem, ritul, averile patrimoniale…

    Domnule, intelectualitatea e “racita” fata de BOR pentru ca e luminata, nu poate fi mintita chiar asa copilareste.

  6. raoul spune:

    activitatea socială din ce în ce mai consistentă şi reală a BOR,
    Adica ce? activitati comerciale laice (inclusiv alcools i tutun)?, afaceri cu lemn, afaceri cu cherestea? afaceri cu imobiliare?
    sau vreti sa spuneti activitati de binefacere? La ce bogatii aduna personalul BOR ma intreb daca nu cumva putinele acte de caritate nu sunt de fapt fatade…
    chestia cu increderea in biserica cred ca a fost intotdeuna trucata (nu prin schimbarea procentelor ci prin punerea intrebararilor cui trebuie: batranilor)

  7. martorul spune:

    De ce Biserica este vazuta doar prin BOR? Exista si alte denominatiuni. Intr-o biserica evanghelica se poate constata:
    - divorturile abia ating 2% din membri;
    - tinerii reusesc in proportie de 99% la facultati;
    - tinerii se casatoresc destul de repede ajutati de parinti si isi formeaza familii;
    - tinerii cunosc una sau doua limbi straine, lucreaza pe calculator si se implica in actiuni sociale de ajutorare;
    - majoritatea membrilor cunosc Biblia, au elemente de teologie, istoria bisericii si a crestinismului, ajung la adevarulul divin direct, nu prin intermediari;
    - exista o literatura crestina buna si se citeste…;
    - oamenii de afaceri rezista, nu au dat faliment, creaza locuri de munca si servicii, produse, etc. se ajuta intre ei…;
    - fac schimb de experienta cu alti crestini din SUA, Anglia, Franta, Moldova, etc. se viziteaza…;
    - crestini fac excursii in Israel, Egipt, Grecia, Venetia, Roma, etc.
    - se implica in proiecte sociale, case de batrani, orfani, etc.
    - resursele bisericilor evanghelice sunt din contributiile membrilor, etc:
    Suna bine?

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Ca si cum intreaga probl e una de forma sau de formulare a propriilor adevaruri/reactii in spatiul public. Asta rezulta din explicatiile dvs. Ma tem ca nu prea e asa. Mai curand e o probl de situare metafizica acolo. Or, asta se decide in alta parte, nu (doar) in arena publica. Regresarea BOR in materie de incredere are de-a face cu asta inainte de orice.
      Altminteri salutare observatiile dvs, in termeni de discurs :)

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Ups, nu pe dvs va vizeaza comentariul meu, e adresat direct autorului. Scuze

    • martora spune:

      Si de ce nu te bagi?

  8. dar situaţia se complică atunci când apar elemente noi în discuţie (activitatea socială din ce în ce mai consistentă şi reală a BOR, pe care SC nu vrea să o recunoască – doar unul dintre aspecte).

    O paranteza trista. In primul rand nu am de ce sa recunosc activitatea sociala a Bisericii Ortodoxe atat timp cat e facuta pe banii publici. Cand isi vor aduna toti banii direct de la credinciosi, atunci putem sa incepem sa discutam despre “acte sociale”.

    In al doilea rand, si daca reusesc sa se comporte ca niste ONG-uri, asta nu inseamna ca realizeaza acte sociale de calitate si de cantitate mare; si in domeniul ONG-ist exista fraude, inselaciuni si spalare de bani. Acest lucru este mai usor de vazut la ONG-uri prin urmarirea raportului dintre fonduri utilizate pentru activitatea principala (ex. asistenta sociala pentru persoane cu o anumita boala) si fonduri utilizate pentru intretinerea organizatiei (cheltuielile diverse), ori Biserica Ortodoxa nu le are cu transparenta. In plus, ONG-uri nu vor sa catehizeze oamenii pe care-i ajuta.

  9. Stefan Vianu spune:

    Excelent articol. Rezumand as spune ca BOR ar trebui, poate, sa-si revizuiasca optiunea moralista si ritualista in favoarea unei religii a Predicii, a cunoasterii si studiului Scripturii, a Traditiei intelese, interpretate si aprofundate, a iubirii evanghelice care nu exclude cunoasterea. Atat timp cat preotul va fi un simplu manipulator al sacrului si o instanta moralizatoare in sensul cel mai sec si mai neinspirat, BOR isi va continua “devenirea intru secta”, mesajul ei oficial fiind resimtit de intelectuali ca nepertinent si particular, in cel mai bun caz. Dimensiunea universalista a mesajului va fi regasita in momentul renuntarii la atitudinile sectare, redobandirea comuniunii cu Roma papala fiind evident o conditie indispensabila, iar acesta este un punct de vedere, sper, ortodox, nicidecum “uniat” sau mai stiu eu ce.

    • Mirel Banica spune:

      Multumesc Domnule Vianu pentru comentariul la pertinent si la obiect. Nu am incercat sa fac aici nici istoria Bisericii Ortodoxe (a se vedea chestiunile legate de “simfonie”) nici contabilitate primara (a se vedea “milioanele” de euro, reali sau virtuali).
      Cu stima, Mirel B.

  10. Stimate Dl. Banica,

    Va referiti la “activitatea socială din ce în ce mai consistentă şi reală a BOR” si afirmati ca este o activitate “pe care SC nu vrea să o recunoască”.

    Cit de “reala” si de “consistenta” este aceasta “activitatea socială” ne spune chiar Patriarhia: in anul 2011, BOR a cheltuit pentru activitati “social-filantropice” suma de 54.322.124 lei (adica cca. 12.100.000 euro; vezi http://www.patriarhia.ro/_layouts/images/File/CNB%20SocFil%202012.pdf).

    In acelasi timp, BOR primeste de la Stat anual cca. 87% din acea faimoasa suma de 540 de milioane de euro (echivalent cu 0,4% din PIB, cifra anuntata tot de Patriarhie inca din 2010 – http://www.basilica.ro/stiri/binterpretari_viclene_si_veninoase_la_adresa_bisericiib_1470.html )

    Un calcul simplu arata ca BOR foloseste pentru “filantropie” mai putin de 2,6% din cit primeste de la Stat…

    Mai mult, mare parte din banii declarati ca folositi pentru “filantropie” se duc de fapt pe intretinerea propriilor programe BOR (lucru facut public tot de Patriarhie).

    Poate ca lucrurile apar mai clare acum.

  11. Sandu spune:

    “Mai în glumă, mai în serios, în loc de concluzie aş mai dori să scriu faptul că scăderea sau creşterea “încrederii” în Biserică nu constituie sfârşitul Ortodoxiei româneşti. Când se va întâmpla acest lucru (ceea ce personal nu cred), nici noi nu vom mai exista de multă vreme ca naţiune….” Eroare imensa, domnule Banica! Natiunea Romana NU s-a nascut odata cu ortodoxia, si NU va dispare odata cu ea.

    • ochiul spune:

      “constituie sfârşitul Ortodoxiei româneşti. Când se va întâmpla acest lucru (ceea ce personal nu cred), nici noi nu vom mai exista de multă vreme ca naţiune”
      Daca pana la fraza de mai sus articolul continea cat de cat idei interesante, aparent bine structurate (chiar cu un iz stiintific as putea spune, punctul 1, 2…), trosc!, apare mesajul despre saraca noastra natiune. De unde si pana unde? Exista vreun precedent in partea asta de lume, cand o natiune a disparut pentru ca a renuntat la religia sa? O natiune e un organism viu, supus schimbarilor, natiunea romana din sec XXI nu e aceeasi cu cea un secol in urma. Vom disparea unde, cine ne va lua locul? Cum credeti ca arheologii viitorului vor putea deosebi vechii romani de noua populatie?
      “Trec peste faptul că această bătălie pentru Adevăr este îngreunată de mai vechi obsesii istorice gen “Ortodoxia = neamul românesc”, din ce în ce mai greu acceptate de o anumite straturi ale societăţii.” Cred ca ati trecut prea usor…

      • Mirel BANICA spune:

        Multumesc pentru comentariul atent si sesizarea “punctelor fragile” ale articolului meu.
        Mirel Banica

  12. euNuke spune:

    1. “simfoniile bizantine” – un mit. Să luăm doar cazul împăratului Leon Isaurianul, că nu ne permite spaţiul să învederăm prea mulţi tirani medievali. In timpul domniei ipochimenului Leon toţi evreii au fost obligaţi să se convertească, statul a pornit prigoana împotriva imaginilor şi reprezentărilor religioase, icoanele au fost distruse, clerul potrivnic vânat prin tot Imperiul, patriarhul a fost eliminat din peisaj şi înlocuit cu unul obedient, iar papii de la Roma l-au excomunicat pe Leon in timp ce exarhartul de la Ravenna se desprindea de statul ‘armonios’ bizantin intrat intr-o fază de teocraţie pretins fundamentalistă. Sper să nu fi moştenit BOR acest stil odios de relaţionare -dodecafonic- între Stat şi Biserică.

    2. “activitatea socială din ce în ce mai consistentă şi reală a BOR” este, ar trebuie să fie, un motiv serios de îngrijorare pentru autorităţile statului şi deopotrivă pentru societatea civilă, in principal pentru că treburile ‘sociale’ ale Bisericii ilustrează deseori un avans al corporatizării şi etatizării acesteia in detrimentul statului de drept. Conform Constituţiei, România este un stat social, ca atare, ori de câte ori Biserica desfăşoară vreo activitate pretins socială şi solicită ajutor de la bugetul public, deşi nu oamenii săi sunt cei in nevoie, ci anumite categorii sociale strict definite prin lege, ea se interpune, prin uzurpare, in procesul de asistare socială asumat de către autorităţile statului. Biserica se implică de pildă in organizarea de nunţi pentru categorii sociale închipuit defavorizate in spaţii puse la dispoziţie de către organe ale statului convinse pe căi oculte să sprijine “activitatea socială” prestată de BOR. Avem astfel indicii asupra comiterii sistematice a unor infracţiuni economice in dauna avutului public, de către grupuri organizate in vederea deturnării fondurilor publice şi trecerii abuzive a unor imobile din domeniul public direct in proprietatea BOR sau in folosinţa unor aşezăminte de sub patronajul bisericii. Activitatea socială a BOR este un eufemism pentru activitatea la limita licitului a clerului şi asociaţilor lor din sfera politică in vederea devalizării bugetelor şi patrimoniilor publice. Activitatea socială este un pretext pentru solicitările tot mai frecvente şi presiunile exercitate de membri ai clerului sau interpuşi ai acestora la adresa instituţiilor publice, presiuni ce denotă mai degrabă traficul de influenţă decât dedicarea pentru nevoile şi grijile obştei . Recent, abuzurile Bisericii au început să aducă atingere şi avutului privat, pentru că această instituţie, simţindu-se pe cai mari, a crezut că poate impune şi colecta taxe de la cetăţenii români, simpli utilizatori ai unor servicii publice. Din păcate nicio anchetă penală nu a fost declanşată pînă in prezent, nu de alta, dar sînt indicii despre un cumul grav de infracţiuni: abuz in serviciu continuat, uzurparea de calităţi oficiale, primire de foloase necuvenite etc. Şi totul cu titlul de “activitate socială”. In curând, in virtutea acestui precedent al externalizării ilicite şi oculte a competenţei de taxare, statul va angaja licenţiaţi in teologie ca inspectori la ANAF, ba chiar va infiinţa o secţie specială a Fiscului sub aripa oblăduitoare a Bisericii. Pentru un procent de 20%, bunii diaconi vor fi trimişi pe teren, ca zapcii in sutană, la recuperări şi executări silite, in folosul Patriei şi, binenţeles, al lui Dumnezeu.

    Dacă activismul social s-ar fi autofinanţat, pe căi legale şi private, atunci chestiunea nu ar fi prezentat nici un interes şi nu ar fi suscitat nici un scandal public. Deocamdată nu este cazul. Biserica nu dă semne că ar dori să se retragă din buzunarele noastre. Vrea să-şi construiască imaginea pozitivă, filantropică, pe banii noştri. Culege fructele operelor sociale, se împăunează cu ele, dar niciodată nu menţionează sursele detaliate ale finanţării. Cu alte cuvinte, râvneşte să ia locul agenţiilor socialiste de ajutor ‘reciproc’, şi să se transforme in cea mai mare instituţie redistributivistă a statului, in beneficiul Partidei clericale şi, prin firimituri, păturii sărace şi captive. Un Stat religios se dezvoltă lent in lăuntrul Statului laic din care se hrăneşte, prin efortul unor oşti de activişti sociali, religioşi, politic, adevăraţi lobbyişti autohtoni, un Stat-in-stat tot mai puternic, ce trăieşte in Legea lui şi nu mai vrea să dea nimănui socoterală, ba vrea să fie şi respectat pentru grija ce ne-o poartă şi pentru pomenile făcute din banii altora, ai noştri.

  13. Costel Pin spune:

    Incalziti supa pe Internet. Problema nu este aici. Cate Biserici vor mai fi pline in 2050? Mergeti in Canada, sa vedeti cum e acolo. Secularizarea pe care o doriti la noi, tristete maxima dupa.

    • Mirel BANICA spune:

      Confirm. Am locuti in Canada o perioada, Universitatea Laval. Dupa 1968, secularizarea a ras totul in calea sa. Idealul “umanistilor” de la noi.

  14. vida clara spune:

    Are matematica oameni care cred in ea fara ca mai intai sa o cunoasca? Dar religia?
    Faptul ca ne putem pune intrebari la care mai intai nu cunoastem raspunsul si la care mai
    apoi ne raspundem singuri (sau imitam dintre aceia care si-au adoptat deja una sau alta
    dintre teoriile formulate ne indreptateste sa acordam “crez” ?
    Sigur ca fiecare poate sa se increada in ce pofteste dar asta nu se numeste altceva decat
    “credulitate” si nu “credinta”.
    Poti crede doar in lucruri perfect verificabile. Cratilus spunea ca omul “in loc de a vorbi, mai
    eficient iar fi daca ar arata cu degetul”.
    Isus (pe de alta parte) spunea: “Eu va arat dar voi nu vedeti, eu va spun dar voi nu aveti
    capabilitatea de a auzi ce va spun”.
    Dumnezeu este padurea cea pe care oamenii nu o pot vedea din cauza copacilor.
    Omul cel din mijloc de padure este in aceeasi situatie cu Iona in pantecul balenei sau cu
    o furnica in mijlocul unei enorme suprafete plane (ca sa nu-i mai spunem “desert” si care
    se uita in toate zarile sa vada desertul dar oricat se uita peste tot este “zare” si nicaieri nu
    zareste “desert”.

  15. Oricât s-ar inrai sondajele, Catedrala Mantuirii Neamului se va inalta si probabil va adaposti in anexele sale Uniunile de Creatie ramase fara sedii stabile. Ea va intra intr-un circuit turistic ce va mai include Sofia (Catedrala Alexander Nevski), Belgrad (Catedrala Sfantul Sava), Szeged (Catedrala Votiva), Budapesta (Szent István-bazilika), Esztergom (Primatial Basilica of the Blessed Virgin Mary Assumed Into Heaven and St Adalbert), Praga (Catedrala Sfantul Vitus), Dresden (Frauenkirche) si Cracovia (Catedrala Sfanta Maria si Catedrala Wawelului), cu final in Oas si Bucovina. Peste 3-4 ani, acatistele privind pe coruptii nostri vor fi mai ascultate, acolo Sus, pedepsindu-se familiile mafiote si clanurile politice pana la al noualea neam, fiecare dupa fapta sa.

  16. Je spune:

    Domnule Bănică,
    Foarte bun articol,
    foarte pertinente concluzii,
    da’…
    n-ar fi oare şi mai frumos dacă Dv. aţi fi recitit articolul (sau mă rog, să-l fi scris fără să fiţi deranjat sau obosit)? Că na, la fiecare paragraf tot câte un dezacord sau o pierdere a şirului cuvintelor…

    Ah. Şi o singură chestie: chiar nu mi se pare că în România pompierii au vreo treabă cu eroul modern de peste Ocean, de după septembrie 2001.

    • Mirel Banica spune:

      Accept si imi preiau pe deplin critica Dv, tine de editarea textului in mediul virtual.
      Da, românii, mimetici cum îi stim, au inceput sa idealizeze “pompierul”, este eroul modern cel mai accesibil in acest moment. A se vedea si cazul SMURD – o lunga discutie la mijloc.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mirel Banica


Mirel Banica

Mirel Banica, publicist Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)