Home » Societate/Life » Citesti:

Analiza pe profil de Feisbuc : Victor Ponta

Gratian Mihailescu august 30, 2013 Societate/Life
13 comentarii 3,267 Vizualizari

In ultimele saptamani, Feisbucul imi recomanda enervant de des sa dau like unei pagini. Do you like Victor Ponta?…Curios sa vad profilul de feis al primului ministru am intrat pe pagina lui. Sunt aproape 200 de mii de oameni dintre care 38 de prieteni ai mei, carora le place de VP. Are si adresa de email trecuta, in caz ca doriti sa ii scrieti un mail primului-ministru puteti sa il contactati la victorponta2.0@gmail.com De la ce vine oare 2.0, are sigur o semnificatie. Are blog, are site personal, are profil de Linkedin, de Twitter si de Facebook, deci poti sa il contactezi pe orice canal social media. Sunt curios daca o sa iti si raspunda.

Oferta generoasa pe care o are premierul pentru cei care l-au votat o gasiti aici , pe blogul sau personal. Este o oferta care nu o poti refuza cum ar zice Don Corleone in Godfather. Tot cu mafioti si procurori, La Piovra, serialul italian de la mijlocul anilor 90 de la televiziunea publica este trecut pe feisbuc la showuri tv favorite. CNN, BBC, Antena 3, Realitatea si….”La Piovra” sunt show-urile tv favorite ale premierului. Poate de acolo s-a inspirat cumnatul premierului cand a facut afaceri cu statul in valoare de zeci de milioane de euro, cum aparea anul trecut in mass media. De ce tocmai La Piovra? De ce nu Dallas sau Sclava Isaura, erau din aceeasi perioada doar… sau Twin Peaks?

Din descrierea de acolo, de pe feisbuc, mai ca nu iti incapi in piele de bucurie cu un astfel de prim-ministru. Sunt mai inalt decat par la televizor, dar mult mai putin arogant, denota un tip good looking cu maniere. Imi plac si Garcia Marquez, si Rafa Marquez, adica un microbist care poate oricand avea o discutie despre literatura – sau invers. Citesc multa istorie si incerc sa invat din ea, (asta e fortata rau) si daca primele doua “dau bine” aici PR-isti au dat cu batul in balta. Generalitatea si falsitatea declaratiei iti da fiori. Sunt mai tanar decat ar fi normal pentru un presedinte atat de “vechi”. (Si) de aceea ne potrivim atat de bine. Nu inteleg ce vrea sa zica domnul prim-ministru si echipa lui de PR. Voi?  De ce m-as potrivi cu un tanar care are un statut vechi in politica romaneasca? Stim cu totii ce inseamna sa ajungi sa fii politician tanar in Romania: inseamna ca un politician influent din vechea garda (securisto-comunista) sa te sustina si sa te impinga de la spate pentru a te promova, in schimbul unor beneficii pe care trebuie sa le returnezi atunci cand ajungi sus. In cazul lui Victor Ponta stim despre cine este vorba, si din pacate o sleahta intreaga de politicieni tineri din Romania s-a nascut asa. Oare ce ar crede cei de la Parazitii sau Bug Mafia cand ar vedea urmatoarea propozitie: Mi-ar placea ca imnul PSD sa fie compus de BUG sau Parazitii pornind de la o tema din Oda bucuriei. Poate imnul PSD ar suna mai bine daca ar fi un featuring intre Adrian Paunescu si Connect R pornind de la o tema compusa de Florin Salam, ar fi mai real nu credeti?

In timpul liber sunt campion national de raliuri, asta dupa ce am fost campion national de juniori la baschet un sportiv innascut da bine tot timpul. (Boc si Constantinescu au dat-o in bara cu fotbalul daca va mai amintiti) Cel mai mult la raliuri imi place nu viteza, ci controlul atent al vitezei prin ratiune si planificare. Am intrebat un psiholog cum poate fi interpretata o asemenea propozitie si mi-a spus ca „Tipul are probleme grave de control”. Si imi mai place ca mor de ciuda toti deontologii ca pot sa mai am pasiuni si sa ma tin de ele! Sa moara toti deontologii!
Am fost, in adolescenta, unul dintre primii muncitori sezonieri romani in strainatate – un episod despre care o sa mai vorbesc. Am auzit eu ceva, prin campanie, dar nu am urmarit atent. Imi imaginez o fotografie a celor de la Times New Roman cu  premierul la strans de capsuni sau lucrand ca ospatar pe vase de croaziera. Am invatat de mic sa ma descurc pe cont propriu, fara ajutorul nimanui, si la fel vor face si copiii mei. Intreband din nou un psiholog, acesta a sugerat ca poate fi vorba despre anumite neajunsuri ale copilariei si despre faptul ca isi invinovateste familia. Un alt specialist a declarat la modul general ca profilul de feis  vrea sa scoata  un discurs de justificare si cumva de om singuratic; adica eu impotriva lumii (mai mult ca autoaparare) spirit competitiv si demonstrativ. Informatiile de pe profilul de feis sunt prea putine, iar psihologii sunt de parere ca  acestea  pot duce la o interpretare incompleta, simplista si relativ bazata pe asumptii. Fara teste sau interviu clinic e greu sa faci un profil psihologic.

V for Vendetta e filmul sau preferat, care relateaza povestea unui justitiar care se opune unui regim de guvernare incercand sa opreasca  coruptia si manipularea populatiei. PR-ul a ales filmul potrivit nu?…sau cartea potrivita: Mario Vargas Llosa – Razboiul sfarsitului lumii.

O ancheta jurnalistica publicata in trecut ridica mari semne de intrebare asupra onestitatii premierului Ponta, care i-a acuzat tot timpul din opozitie pe oamenii lui Basescu, ca s-au imbogatit de pe urma afacerilor cu statul. Daniel Befu, jurnalist de investigatie, dezvaluie lista afacerilor cu statul a firmei Grossman Engineering Group, firma a cumnatului primului ministru, firma ce a castigat incepand din 2007 incoace un numar de 25 de contracte cu statul, in valoare de 100 milioane lei noi. In aceeasi ancheta se demonstreaza relatiile de afaceri dintre familia d-lui Ponta si „grupul de la Golden Blitz”(Sorin Vulpescu si Dan Besciu partenerii de afaceri a lui Dorin Cocos). Asadar  intre V de la Vendetta si La Piovra, cred ca premierul prefera a doua varianta.

Stiu cum arata Romania reala si stiu cum arata si Romania corecta. Vreau sa parcurgem impreuna drumul dintre ele.

Aici e maximul ipocriziei politicianului roman: care stie cum arata Romania insa nu face nimic pentru a schimba ceva. Exemplul o sa il dau tot dintr-o patanie a domnului Ponta, relatata frumos de cei de la casa jurnalistului: in iunie 2012 la Gala Green Awards premiul „Tanara speranta ecologista” a fost castigat de catre domnul Ponta, care pe atunci il mai avea consilier pe Remus Cernea. Premierul Ponta, era un activist convins, avand un discurs public impotriva exploatarii gazelor de sist si impotriva proiectului Rosia Montana. Dupa alegerile din Decembrie 2012, pozitia sa s-a schimbat radical sustinand Chevron, desi trei studii oficiale europene au fost finalizate si aratau ca este posibila “contaminare a apei subterane din cauza scurgerilor necontrolate de gaz sau fluid, cauzate de explozii sau scăpări, scurgeri ale lichidului de fracturare și debarasare necontrolată a apelor uzate“. Etapele prin care a trecut d-l Ponta in doar un an de zile, de la mitingul de protest de la Barlad si propunerea PSD de interzicere a fracturarii hidraulice din martie 2012 pana in 11 iulie 2013 la acordul de a fora trei sonde de explorare in Barlad, il puteti urmari aici

Ca sa nu mai aduc in discutie problema plagiatului…si atunci, de ce i-as da like lui Victor Ponta?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. TM spune:

    Recent am fost asaltat (chiar mai enervant) pe Feisbuc de recomandarea sa dau “like” unei pagini intitulata cam asa: “Basescu, presedintele nostru”. Dar cum nu-l consider pe Basescu si presedintele meu, l-am lasat in… plata lor (a acelora care compun “nostru”, ale caror gusturi chiar accepta un asemenea presedinte) si nu am mai pierdut vremea cu vreo “analiza pe profil de feisbuc a lu’ basescu”. Mai ales ca, dupa mai bine de 8 ani, se cunoaste deja “profilul” si chiar nu doream sa ma lovesc de “surprize” de genul “presedintele nostru lacrimand la priveghiul regelui Cioaba al II-lea”, sau “presedintele nostru dansand intens giamparalele la paranghelia interlopului Bercea Mondialu’, dovada vie ca este un om din popor si pentru popor”. Care popor?!…

    • Gratian spune:

      TM, sincer, la un moment dat m-am gandit sa fac o analiza pe profil de fb a tuturor care exista acolo…ar iesi niste texte savuroase…Din lipsa de timp am abandonat ideea!

  2. Ela spune:

    Dle G.Mihailescu,o data in plus,gasesc articolul dvs savuros,impertinent,dar fara sa atace gratuit(!) sau sa denigreze de dragul denigrarii,l-am perceput deci,mai de graba ca pe o analiza fina si lucida a unui aspect al societatii noastre contemporane,decat ca portretul unei singure persoane,momentan celebre!
    Felicitari si multumesc!
    Ar fi banal si fara interes,sa ma apuc acum sa adaug la lista dvs (exhaustiva!),alte si alte elemente criticabile sau petetice din parcursul lui VP,deoarece continui sa cred ca nu de informatii complementare ducem lipsa ca sa judecam corect subiectul si,eventual(!), legitimitatea lui,ceea ce ne-ar trebui ar fi o reala capacitate de sinteza a datelor de care dispunem deja!
    Ori,nimeni nu pare dispus sa renunte la spectacolul care se joaca azi pe scena politica romaneasca,lumea parand mai preocupata de orice detalii din viata pseudo-celebritatilor din reprezentatie,decat de realitatea propriei existente…
    Ma intreb si va intreb,ce credeti ca fac cei mai multi dintre cititorii acestui articol:
    -se grabesc sa (re-)consulte profilul lui VP si sa raspandeasca,amuzati,noutatile (sau noile interpretari sugerate..)? sau
    -isi zic ca,efectiv,nu se mai poate continua cu un asemenea tip in fruntea guvernului,ca Ro merita un om integru,respectuos si respectabil,demn de incredere,care sa reprezinte cu adevarat “profilul” poporului roman…?

    • andra spune:

      Ponta si Antonescu par mai degraba produse de marketing politic si nu politicieni adevarati cu responsabilitatea misiunii si agenda de guvernare a tarii.

      De cind le urmaresc traiectoria – imi tot revin in cap clipurile cu lambada care au inceput sa ruleze imediat dupa revolutie.(Nu ca as avea ceva contra distractiei tip low brow dar era clar ca daca eram implicati si educati nu ne vroiau in tara.

      Daca ati consultat psihologii respectivi poate ne furnizeaza o radiografie a societatii romanesti – cu zone si straturi sociale atit de neomogene. Poate la Romania Profunda trebuie umblat un pic.

      • Ela spune:

        Andra,in lipsa unor analize profunde(!) de specialitate,cred ca,chiar si anonimi ca noi pot sa inteleaga ca in Ro s-a creat un veritabil cerc vicios:ceea ce numiti Romania profunda are,desigur,responsabilitatea ei,pentru ca,din lipsa de educatie,instructie,saracie,etc.,este usor de manipulat.Un pic mai sus pe scara ierarhica(?,se afla micii dictatori locali (primari,patroni de firme modeste,etc) care trebuie sa tiranizeze si ei pe cineva,si,ca sa o faca linistiti mituiesc mai sus de ei si ameninta mai jos,clasic!Inspre varful piramidei intalnim de cele mai multe ori niste personaje bizare,inculte,vindicative si arogante,carora le convine perfect simulacrul de democratie care i-a propulsat acolo(Parlament,Senat) unde niciodata nu indrazneau sa spere ca vor ajunge,dar au ajuns! si intentioneaza ferm sa ramana!Cat despre sefii supremi ai acestei societati bolnave de grandomanie,sarace si la propriu si la figurat si lipsite de curaj,care si-a pierdut si demnitatea intre timp,acestia reprezinta produsul ei absolut firesc…,ca ne place sau nu,este o evidenta!
        Nu veti recolta vreodata grau daca semanati porumb!
        Si astfel se inchide cercul…

        • Gratian spune:

          Ela, multumesc de aprecieri…referitor la cele doua variante de la primul comment sunt ferm convins ca e vorba de prima varianta…suntem campioni la bascalie si la mistocareala…ne place sa facem haz de necaz…e bine, e rau? habar n-am…dar putina seriozitate n-ar strica

          • Ela spune:

            Cred ca se poate face haz fara a persista,sistematic si invariabil,in acelasi necaz,ma mir chiar ca oamenii nu se plictisesc mai repede,ci aprofundeaza(!) aceleasi,si iar aceleasi teme de bancuri si discutii..Credeam romanul mai inventiv,mai exigent si mai putin mazo! El este insa previzibil si se lasa usor manipulat,dovada:e suficient sa se lanseze un subiect “crocant” dar total irelevant,multimea il acapareaza,il decorticheaza,si tot nu-l epuizeaza,doar ca intre timp necazurile,lipsurile si problemele de tot felul se acumuleaza…
            Nu cred ca de seriozitate,stricto sensu,ducem lipsa,ci de educatie si discernamant,care,daca le-am dobandi,ne-ar permite sa radem cu mai mare pofta,si mai des!

  3. Gogu Bosorogu spune:

    In spiritul reentelor declaratii vis-a-vis de dl Tokes, ar fi de acord dl Ponta cu retragerea publica, in direct, in prime-time, a premiul sau de „Tanara speranta ecologista”?
    Multa lume il “like” pe dl Ponta, din diverse motive:
    http://www.academiacatavencu.info/actualitate/exclusiv-scrisoarea-deschisa-a-liceenilor-de-la-bolintineanu-catre-premierul-victor-ponta.html

  4. ubu spune:

    Stie cineva cum se poate seta sa nu mai apara pagina dlui ponta recomandata? Am incercat, dar n-am reusit si chair nu vreau sa-i vad fata in fiecare zi. Si oare cat costa reclama asta la feisbuc?

    • Hantzy spune:

      Iti pui ca pagina de start a browserului http://www.presidency.ro/

    • Bogdan spune:

      Daca te duci cu mouse-ul pe reclama respectiva o sa apara un buton cu “x” iar de acolo poti sa alegi sa nu iti mai apara nicio reclama la Victor Ponta. Nu stiu exact cat costa reclamele alea, dar daca sunt pe modelul celor de la Google atunci cel care isi face reclama plateste doar cand da cineva click pe reclama respectiva. Asa ca eu mai dau click din cand in cand doar ca sa le iau banii :)

    • Ion spune:

      Da, e simplu. Te lepezi de USL si de leprele pe care le ai la contacte :D

  5. vida clara spune:

    M-ati facut curios domnule Mihailescu cu feisbucu domnului (ma rog, e de dorit sa gasim un termen neutru, ceva care sa nu te oblige sa faci afirmatii gratuite, adica sa nu mai faci pe nimeni “domn” fara sa fie, si nici “tovaras”, sau “camarad”, sau “prieten” daca efectiv nu-ti este asa ceva.
    Spaniola are formula “companero”, dar nu mai merge nici asta pentru ca nu se mai “comparte – pan” de pe vremea cand a scris Creanga ale sale “Cinci paini”.
    “Compartir” (“sinonim” al englezescului “sharing”) este iarasi un cuvant – lipsa din vocabularul limbii romane.
    Ma rog, vroiam sa zic ca chiar m-ati facut curios si am intrat pe facebook sa-l scanez un pic pe acest domn.
    Nici nu are de unde sa aseze in pagina altceva decat rigiditate, decat calcul atent in a parea om pana bate gongul de 12 noaptea si ai ramas singur cu o asa creatura in spatele vreunei usi. Cred ca fiintele umane de acest tip se tem sa ramana ele singure, doar cu propria lor umbra pentru ca stiu singure cine le zace sub propria piele.
    Gata, am sa-l las pe domnul Ponta sa se retraga cu el insusi (la mine e 22:59 asa ca in tara … bate gongul) si am sa pun aci sub ochi de cititor, spre cinstita re-amintire,

    “Moralitatea de stapan/ sclav”:
    Un stadiu in evolutia constiintei morale si politice, descris de Hegel in Fenomenologia spiritului (1807), care a influentat ulterior multe teorii despre libertate si istorie.
    Ivindu-se din”starea naturala” exista un moment al constiintei in care, date fiind doua parti implicate, una dintre ele o inrobeste pe cealalta. Sclavul, implicat in productie si
    activitate, este constient de scopuri in viata lui, in timp ce stapanul se retrage intr-o stare de tihna si consum fara nici un sens. Nici unul nu-i poate oferi celuilalt recunoasterea
    si confirmarea necesare atunci cand o persoana vrea sa aiba valoare in proprii sai ochi.
    Un raspuns initial dat acestui impas consta intr-o retragere inspre stoicism si apoi inspre “constiinta nefericita” a religiei.
    Cu toate acestea, cel putin sclavul ajunge la o constiinta de sine prin activitatea lui proprie. Libertatea interioara dobandita astfel ii permite o rasturnare a stapanului, si ciclul “dialectic” se repeta pana este atins un “moment” kantian, superior, cand din proces ia nastere respectul reiproc al fiecaruia ca scop in sine”.

    Cu scuzele cerute deja celor ce-l stiu incerc sa fac ceva pentru cel caruia nu i-a ajuns inca sub ochi (si poate-i era sete).



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gratian Mihailescu


Gratian Mihailescu

Graţian Mihăilescu este expert in dezvoltare regională si consultant în afaceri europene, în prezent încercând să înfiinteze un Institut de Dezvoltare Locală în Timişoa... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)