Bogdan Stanoevici : formula succesului

Bogdan Stanoevici este astăzi un funcționar. El a fost un actor care, conform „bibliei” filmului IMDB.com a jucat în 14 filme românești. El și-a întrerupt cariera de actor în 1988 și – după întoarcerea din Paris – a mai jucat 3-4 filme. In scurtul film al Lucian Pintilie Tertium non datur a avut un rol memorabil, dar, în schimb, în Portretul luptătorului la tinerețe a participat la un eșec cinematografic. Pe scurt în biografia sa de profesionist se remarcă absența unei cariere internaționale, dar ies în evidență Melodii la Costinești sau Eu, tu și Ovidiu.

Am comparat în aceeși bază de date biografiile altor actori contemporani: Victor Rebengiuc (65 de roluri) din care majoritatea alături de regizori de notorietate; Ion Caramitru (47) din care majoritatea post revoluție sunt producții în străinătate și Marcel Iureș (46) din care deasemenea epoca post revoluționară cuprinde titluri din industria occidentală.

Dar nu comparația succesului ne interesează, ci justificarea prezenței unui actor într-o poziție executiv administrativă.

În primul rând un actor are o pregătire care nu-l califică decât pentru meseria de impersonator (al unor roluri) fără ca acesta să prezinte o față personală prea puternic profilată. Ceea ce învață el la facultatea de teatru este excelența în a elabora o aparență convingătoare a unei identități pe care nu o posedă. Școala de actorie nu-l pregătește nici pentru domeniul științelor umaniste (sociologie, regie, critică, filozofie, filologie, istorie etc), nici pentru domeniul științelor exacte (de la economie ori marketing la administrație ori matematică). Pe scurt el nu este calificat nici în a reflecta nici în a organiza. Este – dramatică condiție – un om fără calificări. El este doar un impersonator care ascultă indicațiile de regie și le transpune convingător prin discurs și mimică. Atât doar. Actorii pe care i-am enumerat mai sus reprezintă o excelență a acestei dificile meserii (și recompensată adecvat în primul rând prin notorietate). În măsura în care este un autodidact performant actorul poate face o analiză mai aprofundată a psihologiei altor roluri și condiții umane. În general regizorul face pentru el și pentru noi restul. Pentru Hitchcock actorul este de comparat cu un „bivol” ce trebuie mânat de echipa de producție a filmului. Nimic rău în măsura în care actorul devine și trofeul unui film: un cap de afiș. Stanoevici nu a reușit până acum să intre în acest rol. El doar s-a pus în solda unui „regizor” politic, dar nu a unui profesionist al scenei ori platoului de filmare. El și-a abandonat cariera pentru care s-a pregătit și și-a adus „competențele” histrionice în spațiul manipulării media politice. Din nou în noul rol nu s-a făcut remarcat.

Un om nepregătit prin definiție ajuns să joace un rol pentru care nu a fost niciodată pregătit și unde își dezvăluie incompetența.

Am păstrat în Romania mitul nejustificat și manipulatoriu al „actorului” urcat pe un piedestal al captivării magice a audienței. În general domeniul politic recuperează și instrumentalizează atracția seducției actorului. Seducția exercitată de actor nu este de confundat cu vreo profunzime a gândirii în primul rând din cauza curriculumului său universitar care nu-i permite acest lucru. Comunismul a profitat din plin de această confuzie. Revoluția din 1989 a folosit din nou acest dispozitiv. Antena 3 continuă mărturisirile live ale actorilor care se prefac a fi opinii autorizate sau de expert ori specialist. Dar actorul nu a absolvit și nici nu a trecut vreodată vreun examen de studii umaniste sau de științe exacte. El poate fi doar mai mult sau mai puțin talentată mască; adică un fel de element de decor uman. Teatrul lui Robert Wilson (vezi pe Youtube pentru exemple) ne arată explicit această funcție. Actorul este un soi de prop în terminologie anglo-saxonă, adică un element de recuzită.

A alege un actor pentru o funcție administrativă esențială este o formă de camuflare a incompetenței. Actorul este, prin definiție, un yes man pentru un regizor de film. Nu actorul decide structura unui film. În rezumat aceasta numire este încă o impostură de tip Ponta. Un om care a supraviețuit la Paris o vreme nu ne poate garanta nimic în ceea ce privește competențele sale organizatorice. Sub podurile și în suburbiile Parisului este plin de oameni care cunosc greutățile vieții de imigrant, dar nu au nici o competență în materie de sociologie, reflecție sau organizare.

Este de notat că un actor ca Victor Rebengiuc și Ion Caramitru și-au exprimat și articulat opțiunile de filozofie politică. Dar au făcut-o în mai multe rânduri, cu titlu personal asumat și argumentat. Ei și-au dezvoltat în timp această fațetă dobândită în mod excepțional. Nu este cazul lui Stanoevici. Nu cunosc nici articolele sale, nici ieșirile sale orale pentru o filozofie politică. L-am remarcat în platoul Antenei 3 exprimând opinii despre una și alta. Deci, tot în rezumat, avem un om fără opțiune politică declarată și fără o istorie autentică de crez.

Acest gen de promovare a unor marionete, măști fără identitate, dar gata să-și servească stăpânul ocazional cu o aparență scenică cât mai convigătoare, este exact ceea ce ne așteaptă în varianta în care un sistem administrativ Ponta va ajunge la Putere. Eșecul unor biografii le va permite multora accesul facil (prin numire politică) în funcții executive pentru a bloca și deturna, ca și la CNA, rolul unor instituții ale statutului. Sunt cohorte de oameni care au eșuat în domeniile pentru care au ales să se pregătească, dar care – în atari condiții – sunt gata să se pună, fără nici o ezitare ori scrupule, în slujba oricărui regim. Și, pentru că istoria revine ironic sub forma unei parodii, ei s-ar fi pus chezaș chiar și aceluia instalat în 1947. Indiferent de ceea ce rostesc prin declarații pe scena publică (atunci când nu și-au închis telefonul pentru a evita responsabilitatea).