Va invit la plimbare: inchipuiti-va ca plecati din Piata Rosetti, pe jos, spre piata Universitatii cu gandul de a merge pana la Eroilor. Pe trotuarul din dreapta veti ajunge, in nici trei minute, la Teatrul Foarte Mic (acum in renovare, cu o mica bucata de hartie lipita pe usa indicand directia casei de bilete – clasic neprimitor). La inca un minut distanta va asteapta Teatrul National, acum in demolare/renovare, incadrat de un ansamblul statuar a carui dimensiune, mare, e incontestabila. Teatrul de Opereta sa afla, inca, langa TNB.
De partea cealalta a rondului gasim Universitatea Bucuresti cu amfiteatre ofertante si Muzeul Palatul Sutu. Continuand pe bulevardul Elizabeta vom intalni pe rand: Cercul Militar cu Sala sa Bizantina. Putin in dreapta, pe Calea Victoriei, Teatrul Odeon fata in fata cu Teatrul de Revista Constantin Tanase. Cinematograful Corso inca functioneaza, insa pe partea dreapta a bulevardului avem Cinematograful Luceafarul, Festival si Capitol, toate trei cu sali posibil ofertante pentru orice fel de arte performative (nu doar film), insa lasate in paragina sau transformate in Outlet-uri putin frecventate. Evident, Capitol are si frumoasa sa gradina Teatru de Vara, fata in fata cu Teatrul Mic. De partea celalalta a bulevardului Elizabeta gasim Cinemateca pe strada Eforie. Strada Brezoianu de mai jos ofera o legatura eficienta cu cinema Union si Sala Palatului. Parcul Cismigiu este un respiro verde care anunta Teatrul Bulandra Izvor si Tinerimea Romana, cunoscuta mai mult pentru barul ei Jazz de la subsol decat pentru superba sala de teatru cu arhitectura florentin-renascentista care gazduieste sporadic spectacole de teatru si film european.
Sa ne continuam plimbarea. Ajungem in Piata Kogalniceanu si continuam pe bulevardul cu un zid frontal urban ofertant pentru posibile restaurante, localuri sau magazine/galerii, deocamdata ocupat doar partial. Dupa ce trecem de Facultatea de Drept ajungem, evident, la Opera Nationala Romana, o incheiere frumoasa pentru o promenada culturala. Sau posibil culturala. Aceasta portiune a centrului Bucurestiului, ce se desfasoara pe o lungime de nu mai mult de 2 kilometri (adica cel mult 30 de minute de mers lejer) concentreaza un numar impresionant de obiective cu potential cultural (sali pentru teatre/spectacole/film, posibile spatii pentru galerii cat si pentru spatii de recreere). Fiind un “strigat plecat din inima”, am uitat in aceasta enumerare succinta Arcub, spatiul Noua Galerie sau de mult uitata pinacoteca a Bucurestiului de pe strada Eforie.
Bulevardul Elizabeta si imprejurimile sale are toate atu-urile deja prezente pentru a deveni un Broadway al Bucurestiului (proportiile pastrate). Un Bulevard al Artelor cu alte cuvinte, care are indiscutabil densitatea de locatii si arhitectura imbietoare pentru o astfel de destinatie. Ce lipseste inca este o viziunea clara si vointa politica transformativa pentru acest Bulevard, e adevarat putin prafuit, putin decrepit, si mai mult uitat. Un soldat harsit de batalii dar inca in vigoare si cu experienta luptelor, care asteapta doar o uniforma curatata si semnalul unei noi lupte. Sau o Josephine Baker in anii ’50, deja trecuta de prima tinerete dar cu un sarm sporit, insa intr-o mare nevoie de machiaj si costume.
Acest bulevard imi pare o metafora trista a Romaniei de astazi: un borcan cu miere fara borcan… Cu mierea raspandita si de multe ori calcata in picioare.
Acest neajuns – acela al lipsei borcanului – are o sursa culturala profunda: despartirea arbitrara intre forma si fond si importanta exagerata aratata fondului, ca si cum doar el ar conta: adica “ideea conteaza”. Da si nu. O idee nerealizata, nepusa in forma, ramane o idee. De aceea Rockeffeler spunea: “Dau un dolar pentru o idee buna. Si 1 milion pentru o idee realizata”. De la Aristotel incoace, forma ESTE fondul, iar un fond fara forma este la fel de pagubos, ba poate chiar mai dihai decat asa zisele forme fara fond. Dar aceasta este o alta discutie.
Inter timp, va invit si la evenimentul “Pecha Kucha nights” pe 24 Mai la MNAC la ora 19. Acolo vor fi oameni care se implica si ei in faurirea unui borcan pentru mierea risipita din Romania.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Desi am copilarit in zona Pta Romana/Pta Universitatii nu m-am gandit niciodata la acesti 2km ca la un „traseu”, ca la un tot unitar. Felicitari pentru idee si sper sa va auda si edilii nostrii!
EXCELENT !!!!!!!!!!!!!!!!!!
de cate ori sunt in Bucurestiul meu drag, pe care l-am parasit fara voia mea in anii ’70 ma apuca furia cand vad cum arata „6 Martie” unde prin anii ’50 – ’60 nu gaseai bilete la spectacole de film sau teatru si unde plimbarea era o placere din cauza înghesuielii, si daca nu aveai chef de inghesuiala te opreai, daca gaseai loc, la Tic – Tac.
Este o mare rusine pentru toti primarii capitalei din ultimii 20 de ani ca acest bulevard a ajuns in aceasta stare deplorabila.
sunt o impatimita a oraselor, iar Bucurestiul a fost intotdeauna, pentru mine, un loc magic. din pacate acum nu stau in el, ci il vizitez sporadic. de curand s-a incheiat prima dintre vizitele mele in urma careia am ramas cu un gust foarte amar. imi paruse el, ce-i drept, ponosit si neingrijit si dupa experienta unor orase din afara Romaniei, dar era o neingrijire ce ar fi putut fi remediata… era, cum spune articolul, o perioada de dizgratie a unui oras puternic si fermecator. la urma urmei, Bucurestiul distrus al mamei sau al bunicilor mei a fost pentru mine, in anii de dupa Revolutie, un Bucuresti miraculos si un spatiu al seninatatii sufletesti.
s-a intamplat insa, intre timp, si altceva: o schimbare in spiritul lui, in oamenii care il populeaza, in locurile care nu mai sunt pur si simplu ruine hai sa zicem pitoresti, ci spatii demolate, pline de gunoaie. Bucurestiul boem cu discutiile pitoresti intre necunoscuti, cu mahalalele vechi, cu etern muzicala strada Armeneasca – a devenit, oarecum fulgerator, un Bucuresti al vulgaritatii, saraciei si mizeriei… sa fie criza? sa fi reusit demolatorii lui sa depaseasca pragul de suportabilitate? – nu-mi explic. patru ani despart un Bucuresti pe care astazi nu l-am mai recunoscut.
Lipscanii, paradoxal, renovati arata mai jalnic decat inainte de inceperea lucrarilor. mai invadati.
acum cativa ani poate as fi plans si eu dupa minunatele cladiri lasate sa se surpe. astazi, insa, situatia e mult mai grava. daca ati gasit sufletul Bucurestiului, aveti, va rog, grija de el.
Foarte adevarat si frumos!
Multumesc pentru plimbare. Acesta era traseul meu „de iesit in oras”, cu mici variatiuni, in vremea stundentiei, in „6 Martie”.
Frumoasa plimbare..dar cred ca trebue adaogate si urmatoarele:pe partea dreapta se afla frumoasa cladire a ministerului agriculturii.Apoi,dupa ce am depasit piata Universitatii (inainte vreme numita piata Bratianu) si trecand de Universitate, se afla inainte de razboi,cladirea librariei Cartea Romaneasca,distrusa in bombardamentele anulu 1944.Apoi,pe parteastanga coltul Calea Victoriei cu buleverdul Regina Elisabeta se afla o alta librarie ALKALAI, astazi cladirea este in reparatie.Mai sunt multe de spus,dar ma opresc aci.
Spuneti „partea dreapta a bulevardului avem Cinematograful Luceafarul, Festival si Capitol”, dar Luceafarul nu a fost niciodata pe Bulevardul Elisabeta. Luceafarul este vis a vis de Spitalul Coltea. Banuiesc ca voiati sa spuneti cinematograful Bucuresti.
Aveti dreptate, a fost o eroare, insa si Bucuresti si Luceafarul pot fi incluse in acelasi circuit. Multumesc
centrul bucurestiul nu ofera mai nimic, avem doua bulevarde centrale: magheru si calea victoriei, care sunt de fapt niste autostrazi zgomotoase, sunt cateva magazine mai rasarite, dar in rest nimic. nu este un loc de loisir, de plimbare, cu cafenele sau restaurante, nu exista pic de interactiune umana veritabila, totul este rece, fara viata! marele bulevard elisabeta, nu ofera nimic, cladiri deplorabil intretinute, magazine de doi bani, trotuare cu gropi…penibil!
in fata teatrului national exista un trotuar cu pavele din ciment roase de ploi si de pasii trecatorilor, arata jalnic, ca de altfel toate trotuarele centrale…
dupa parerea mea, partea centrala a orasului arata lamentabil!!!
exact despre asta e vorba – dumneavoastra vorbiti despre borcanul spart…
ideea articolului e constructiva – trebuie gasita o forma, inclusiv o solutie economica viabila, pentru a pune acest continut cultural asa de bogat intr-un recipient frumos si stabil.
felicitari pentru articol. sper sa se faca urmatorul pas – adica o propunere concreta de reabilitare in folosul orasului, inainte ca niscai rechini sa puna ochii si pe zona asta, sa ridice repede niste turnuri.
dl. gabrea, de la comisia tehnica de urbanism, nu va face pofta zona? nu va mai aprobati vreun PUZ?
Multumesc tuturor pentru comentarii si corecturi.
Intr-adevar, ceea ce am vrut sa evidentiez in acest articol este fondul fara forma a unei mari parti din Bucuresti – potential cea care ar trebui sa aduca un plus de prestigiu si atractivitate orasului – doua elemente fundamentale pentru relansarea economica. In momentul de fata modul in care se fac investitiile publice condamna orasul la esec economic si uman. Dezvoltatorii gandesc exclusiv in termen de castig imediat iar municipalitatea nu si-a format inca parghiile de reguli si recompense pentru a incuraja o dezvoltare cu adevarat durabila. Interesant este ca beneficiarii noilor dezvoltari (tot mari corporatii) ar avea un interes pe termen mediu si lung in a se localiza intr-un oras ofertant si din perspectiva culturala si de recreere, insa nu ei sunt cei care sa inventeze sistemul de reguli si recompense pentru o astfel de dezvoltare. Trist este ca amprenta „turbo-urbanismului” (cum se numeste aceasta construire dictata exclusiv de interese financiare de moment) se vede si pe psihicul populatiei, asa cum remarca „:(” . Lucru care se repercuteaza apoi in economia orasului.
Voi reveni cu un articol explicit despre dezvoltare durabila, reguli si investitii posibile si real benefice.
Dragii mei, felicitari pentru comentariile voastre la adresa acestui articol! insa teoria este teorie iar practica ne omoara :-) au fost cititori care au afirmat in comentariile lor ca au parasit bucurestiul cu sau fara voia lor…dar l-au parasit…de ce?daca pe nea vasile il mai inteleg, pe :-( (omul fara nume, sau cum sa-i spun mai degraba Fata trista) nu prea. Ai tu grija de el, fa-l tu sa fie magic, asa cum il stiai odinioara. Dupa cum am mai spus: e usor sa vezi partea negativa sau sa critici, mai greu este sa construiesti si sa te bucuri de ceea ce ai construit.
Daca binele invinge intotdeauna, haideti sa-i dam o mana de ajutor sa nu mai stam pe margine, sa invinga mai repede :-)