marți, martie 19, 2024

Capitalul social pentru victoria împotriva autoritariştilor

Este un fapt că unitatea de acţiune a puterii care vrea să destructureaze ţara este mai mare decât cea a persoanelor care vrem să o ţinem integrată în spaţiul euro-atlantic. Există o încredere mai mare unii în alţii a celor care au furat împreună şi vor să-şi apere prada şi un deficit de capital social necesar pentru relaţionarea rapidă şi eficientă a celor care li se opun.

Două dintre cauzele acestui deficit de încredere sunt că nu avem un exerciţiu îndelungat decooperare şi că avem motivaţii mult mai diverse în proiectul de opoziţie decât simpla spoliere a celorlalţi.

Nici una dintre cauze nu poate fi îndepărtată direct şi nici nu ar fi de dorit. Ce vrem oamenii liberi ai României este tocmai pluralismul mentalităţilor şi posibilitatea de a coopera în proiecte comune sau nu în funcţie de decizia personală. Pentru a face faţă în situaţii de criză unui competitor mult mai coeziv este însă nevoie de o disponibilitate la cooperare mai mare decât cea de acum.

La modul general capitalul social poate fi crescut prin simboluri culturale perene respectate de toţi, prin persoane superioare cu autoritate asupra noastră şi printr-o reprezentare unitară asupra situaţiei de fapt pe care vrem să o schimbăm.

Felul în care se pot aplica aceste metode depinde de cine suntem. O clasificare de interes ştiinţific, descriptiv corectă, nu ajută prea mult în acţiune, ar fi prea complicată. O aproximare ar putea fi următoarea: unii suntem seculari umanişti pentru care ştiinţa este forma privilegiată de cunoaştere, alţii suntem orientaţi de ideea de bine public, libertate şi nobleţe a spiritului fără nici o preocupare religioasă deosebită, iar o a treia categorie suntem persoane religioase ataşate valorilor civilizaţiei europene ca produs al creştinismului, în reprezentarea noastră.

Pentru un grup social atât de divers nu poate exista o reprezentare comună asupra lumii, dar există o metodă prin care se poate purta o discuţie şi se pot separa incompatibilităţile de fond, ne dediscutat şi de menajat reciproc, de cele superficiale, care pot fi trecute cu vederea. Metoda este gândirea critică, dependentă de o cultură umanistă solidă şi o inteligenţă exersată. Fiind costisitoare nu poate fi prea populară, însă la nivelul formatorilor de opinie şi liderilor mi se pare fezabil să o avem. Reacţiile emoţionale negative între persoanele publice cu profiluri culturale diferite trebuie să lipsească în contextul actual, în baza unei înţelegeri critice a situaţie şi a discursurilor publice pe care le practicăm diferit fiecare. Nu e vreme acum pentru punctarea diferenţelor, despre care ştim cu toţii oricum că există. Liderii slabi nu vor putea aplica aceasta, pentru că se vor simţii vulnerabili în faţa celor pe care îi reprezintă. Liderii puternici da. Apoi, cu cât gândirea critică ajunge mai populară, un fenomen de masă, cu atât este mai bine. Aici rolul universităţilor şi al profesorilor este decisiv.

În chestiunea pesoanelor cu autoritate reală aş observa doar subreprezentarea puternică a creştinilor între apărătorii activi civic ai democraţiei liberale. Există o tradiţie ortodoxă a preferinţei pentru un model de stat autoritarist. Această tradiţie nu poate fi dizlocată, şi nici nu ne dorim asta. Dar se poate face o instituire a unei noi tradiţii, complementare, prin practica noastră. Nu există un sfânt ocrotitor al democraţiei liberale, nici vreunul al gândirii libere sau critice. Aceste valori formulate în acest fel sunt relativ noi. E vremea să ne alegem unul, să instituim o relaţie cu o persoană care susţine valorile pe care le apărăm.

Sfântul Nectarie este ocrotitorul democraţiei liberale, al gândirii libere, creativităţii şi bunului simţ. Acest om s-a născut într-un oraş şi a lucrat ca învăţător. E un spirit urban dedicat binelui public. Integrat rapid în instituţiile existente şi propulsat către funcţii de vârf s-a dovedit a fi prea performant. A fost persecutat pentru meritele sale de conducător de către cei care îl invidiau şi aruncat în stradă, deşi era iubit de oameni, tocmai pentru aceasta. A luat totul de la zero consolidând şi creând instituţii locale, de scară mai mică, de mare succes. Calităţile şi faptele acestui om sunt exemplare pentru orice creştin creativ care acţionează în condiţii de libertate socială, specifice unei democraţii liberale. Bunul simţ, discernământul, sunt valorile cheie care controlează modul de folosire cu folos a acestor condiţii. Nu există nici o incompatibilitate de fond între ortodoxie şi democraţia liberală, statul de drept.

Simbolurile culturale respectate de toţi pot fi numele mari şi operele care unesc cultură României cu cea a omenirii. Ele sunt complementare cu autorii şi produsele culturale orientate către interior, nu împotriva acestora. Le pun pe acestea în lumină, aduc spre acestea interesul lumii izvorât din curiozitatea altor popoare de a vedea din ce fel de ţară au venit oameni ca Mihai I, Brâncuşi, George Palade, modurile lor de viaţă, modelele oferit de ei. Punerea în opoziţie a simbolurilor universale cu cele relevante doar local nu ne ajută, ea e strategia adepţilor statului iliberal. E loc şi pentru lupul dacic, dar primează asupra lui Pasărea în Spaţiu, care îi dezvăluie mai bine adevăratul înţeles, prin contextualizare în raport cu ce se află peste tot în lume.

Diversitatea noastră este un punct forte din perspectivă strategică. Să consolidăm rapid, în nu mai multe de câteva săptămâni, liantul care să me dea eficienţă tactică şi operaţională. O putem face, dacă nu cumva am şi reuşit. România este o ţară de oameni liberi.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. „O putem face, dacă nu cumva am şi reuşit. ”

    Dacă am reișit, articolul dumneavoastră nu prea mai avea subiect, așadar, probabil nu ar fi existat. Îndrăznesc o singură observație. Dumneavoastră scrieți „Există o tradiţie ortodoxă a preferinţei pentru un model de stat autoritarist.”. Poate că mai corect ar fi fost „Există o tradiţie ortodoxă a complicității cu un model de stat autoritarist.”, iar motivele sunt, într-o exprimare cinică, împărțirea prăzii.

    Statul autoritarist, actuala kleptocrație românească, ori oligarhia rusă, spre exemplu, plătește pentru sprijinul primit din partea ortodoxiei. Recent Primarul General al Capitalei, doamna Gabrielei Firea a primit ordinul Crucea “Maria Brâncoveanu” pentru sprijinul acordat ortodoxiei. Este cât se poate de firesc ca sprijinul să fie reciproc. Nu am nicio îndoială că vor fi la fel sprijinite de către ortodoxie orice organizații civice, promotoare ale democrației și liberalismului, chiar liber-cugetătoare, precum membrii partidului d-lui Iliescu, dacă vor dona anual măcar câte 4,5 milioane de euro. Cam așa stau lucrurile, după părerea mea.

    • „Există o tradiţie ortodoxă a preferinţei pentru un model de stat autoritarist. ”
      Preferinta pentru modelul autoritarist are radacini istorice. Biserica romaneasca n-ar fi putut exista fara un sprijin masiv din partea puterii seculare. Daca mergeti prin tara veti vedea ca majoritatea bisericilor din sec 14-18 au fost cladite de voievozi sau mari boieri (uneori, mai rar, de vladici).
      Astfel biserica timpurie s-a identificat cu statul. Nu e bine ca a ramas asa, dar aceste este modelul social in care am evoluat noi romanii. Asta a dus la cultivarea obedientei, clerul a ramas inca la obiceiuri feudale oribile, este in mare parte prost sau insuficinet educat, nu doar cultural-stiintific, dar si in teologie. Ti-e rusine sa-i auzi preoti ortodocsi din tara in dialogurile cu protestantii sau catolicii.
      Ma surprinde ca vedem numai paiul din ochiul nostru si nu barna din ochii celor pe care-i admiram. Biserica anglicana are inca ca guvernator general pe regina Angliei. Cred ca este cel mai grav caz de aservire a unei mari biserici fata de puterea seculara. Veti spune ca e doar un titlu onorific si atunci as intreba daca exista un singur caz, de la Henry VIII incoace, in care biserica anglicana sa fi criticat monarhia britanica. Aceasta biserica a aparut la comanda statului si, ca si la noi, ea se identifica cu statul. A instrumentat timp de secole persecutarea catolicilor, intr-un mod de o barbarie care nu a avut niciodata o palida reflectare in Romania si nici macar in imperiul otoman. Mai recent protestantii din Irlanda de Nord fac parte din coalitia la putere a Mme May. Ei bine majoritatea membrilor in parliament al DUP sunt pastori protestanti.
      Marile culte protestante din USA nu sunt aservite puterii, aproape ca o controleaza. Participarea lor la lupta politica este mult mai pe fata si mai activa decat cea a BOR.

      Statul autoritarist are multe pacate, dar si democratia liberala are destule, in special in tarile in care decenii intregi de export si experimentare a ei au dus la esecuri vizibile. Cate democratii liberale sunt functionale in Asia? Poate Japonia (bazat pe un sistem de supunere feudala) sau Israel, desi acest din urma caz este aproape o teocratie. Cam la fel arata si experimentele din America de Sud, ca sa nu mai vorbim de Africa.
      Aproape toata istoria Romaniei de la 1959 la 1944 a fost in esenta o evolutie sub diferite versiuni de stat autoritarist. Domniile lui Cuza si Carol I au fost exemple tipice de stat autoritarist. Carol I conducea tara cu o mana de fier si lasa impresia ca partidele politice au vreun rol in deciziile luate. A fost rau asa? Sau se putea altfel?
      Chiar si domnia a lui Ferdinand intre 1921-1927 a fost un sistem quasi-autoritar, cand un lider puternic, Bratianu, taia si spanzura in tara. Sa mai amintesc de perioadele lui Carol al II-lea sau de Antonescu?
      Nu cred ca trebuie sa ramanem la statul autoritarist, dar trebuie sa stim ca democratia liberala nu intareste statul atunci cand cetatenii nu apara continuu legea. Cu alte cuvinte democratia liberala este buna cand oamenii au evoluat si stiu s-o apere. Nu ma intrebati cum se ajunge acolo ca nu stiu. Un posibil raspuns este: intr-un timp indelungat.

        • @ Virgil Iordache
          ce i excelent, si pentru ce i multumiti, domnule !?
          mai jos, @ Dinu B v a dat exemplul sud coreei (acelasi genom ca n nord coreea)
          dvs nu realizati ca traiti intr un stat militienesc, cleptocrat si inept, cu prostii in frunte (ca paduchii) ? sau leafa de profesor bugetar (desi nu cred ca i mare) va creeaza starea de exaltatiune ?! pai, lasati pcr ul la putere inca vreo suta de ani, pina se desteapta populimea !

          • Dacă opţiunea dvs e să fiţi pesimist şi demobilizator nu e nici o problemă, nu mă deranjează.

            Gânduri bune,

          • Din pacate democratia presupune ca si „populimea” are drept la un vot. Alternativa la asteptarea unei desteptari a prostimii lui Motoc este dictatura a unei elite care sa conduca spre o accelerare a trezirii. Asta s-a intamplat in unele tari din Asia (Singapore, Corea de S) in carea sisteme autoritare au creat bunstarea si apoi s-a ajuns si la o oarece democratizare. Dar tocmai acest model este criticat aici.

            • @ Virgil & Cinicul
              nu domnilor, trezirea si bunastarea tuturor nu se face prin redistribuire arbitrara. cine sa faca redistribuirea in romania ? jigodiile hraparete si analfabete ? a creea sanse egale in respect pentru munca, inteligenta, dreptate si adevar este cu totul altceva. valorile creative sint capabile si de compasiune pentru cei mai putin inzestrati ( „populime” ) , scrofa catarata n copac nu i interesata decit de propria i bunastare.

      • @ Cinicul spune:
        17/12/2017 la 2:39

        „Nu cred ca trebuie sa ramanem la statul autoritarist, dar trebuie sa stim ca democratia liberala nu intareste statul atunci cand cetatenii nu apara continuu legea. Cu alte cuvinte democratia liberala este buna cand oamenii au evoluat si stiu s-o apere……….”

        V-ati gandit cumva la Coreea se Sud ?

      • Stabilitatea democrației [liberale] este direct dependentă de soliditatea instituțiilor sale. În statele puternice, cu instituții democratice puternice, se asigură prin mecanismul „checks and balances” imposibiltatea instalării unui regim autoritarist. Exemplele oferite de dumneavoastră sunt, unele, într-un context în care cultura democratică seculară nu îngăduie riscuri distructive pentru instituțiile care participă la mecanismul de control. Societatea civilă, laică ori nu, are acolo, așa cum spuneți, un rol extrem de important. Alte exemple, precum cel al spațiului românesc actual, se referă la state atât de slabe (uneori slăbite din motive contextuale, alteori prin influență externă, chiar fratricidă șamd.) încât Biserica a substituit pur și simplu instituții ale de statului, iar societatea civilă pe de-a-ntregul.

        Dincolo de aceste exemple, relevante pentru situațiile specifice menționate, sunt pe deplin de acord cu dumneavoastră, nu trebuie să rămânem (ori să revenim) la statul autoritarist, oricât de tentant ar fi pentru actorii politici de astăzi, membri ai kleptocrației.

  2. Aduceti in atentie o idee oarecum surprinzatoare: solidaritatea hotilor este mai puternica decat a celor furati. Aceasta este cheia a tot ce se intampla in tara in ultimii doi ani: hotii sunt mai coerenti, mai preseverenti si mai smecheri (un cuvant care li se potriveste) decat cei pe care-i fura.
    Gabriel Liiceanu, cu care uneori nu sunt de acord, are o superba prefata la​ cartea-i: Romania. O iubire din care se poate muri. El arata, citandu-l pe Tocqueville, ca democratia permite celor carora le-am delegat exercitarea puterii sa abuzeze de increderea noastra (si asta nu doar in Romania) si s-o exercite in scop propriu si, in consecinta, meseria de cetatean care vigilenta continua. Ori vigilenta continua devine obositoare, e mai usor sa stai pe sofa sa te uiti la Netflix decat sa aperi drepturile altora si, in final, si ale tale.
    Soldaritatea hotilor are o explicatie simpla, ei risca mai mult, inclusiv libertatea, si sunt constienti de asta. Solidaritatea cetatenilor devine reala, coerenta, numai cand ajunge cutitul la os. Uneori e foarte traziu.
    Nici nu surprinde ca polacii au folosit acest cuvant pentru a denumi primul sindicat anticomunist.

  3. Optimist mesajul.
    „Există o tradiţie ortodoxă a preferinţei pentru un model de stat autoritarist. Această tradiţie nu poate fi dizlocată, şi nici nu ne dorim asta.”
    De ce să nu ne dorim? Dacă nu ne dorim, ce așteptăm? Dacă suntem oameni liberi, nu sub turci, nici sub ruși, situații în care rolul consolator al ortodoxiei a fost evident, de ce să încurajăm această aplecare spre supunere?
    Rolul universităților este minor în societate. Când intră un universitar în politică este de mult mai puțin efect decât atunci când intră un politruc într-o universitate. Apa curge la deal, cum ar veni. Iar dacă faceți un examen al gândirii critice a profesorilor din universitățile României, cred că vă așteaptă decepția.
    Ideea atragerii BOR lângă popor este o variantă care nu prea a fost încercată. Când au ieșit ultima oară preoții cu icoanele alături de o grupare știți ce-a ieșit. Dac-ar ieși patriarhul și i-ar chema pe toți popii să predice împotriva hoției, poate ar fi ceva. Deși să predici în fața săracilor despre păcatul de a deține bogății pe căi nedrepte este cam vorbire în vânt.

    Cele trei categorii în care împărțiți membrii capitalului sunt cam îmbârligate. Lipsește o mare parte a corpului social și, mi-e teamă, exact cea care a înclinat balanța ultimelor alegeri. Mai apoi, că există părțile sau că pot fi identificate, e OK, mai greu este să le punem la lucru. Iar aici, în funcționalitatea rețelelor sociale stăm foarte prost. Este ca și când intrăm în sala de lucrări practice la Medicină, unde avem toate părțile corpului omenesc în tăvi, cutii și pe mese. Avem un om, dar nu umblă. Termenul de câteva săptămâni (pentru că răul este presant, aici sunt de acord) este scurtissim.
    Ieșirea din astfel de situații se poate produce prin:
    – emergența unor lideri mari, inspirați (dar nu Johannis care tremură de frica suspendării și care a emers foarte slab și fâsâit);
    – ajutor din afară (ofensivă a deputaților europeni nepesediști, demostrații ale diasporei, petiții către structurile democratice, în primul rând europene).
    Pentru că toată porcăria cu legile și răsucirea perversă a lucrurilor lasă, din păcate, umbra îndoielii că aldo-pesedeii au spatele asigurat din afară și acționează atât în avantajul rușilor cât și al europenilor care vor să dezgațe căruța hodorogită numită România de la locomotiva de mare și primă viteză. Au spatele asigurat și dinăuntru din moment ce glorioasele noastre servicii trec printr-o intensă fază de interlopizare, politizare și par că nu se mișcă (aflu siderat că lui Hellvig îi place Hannah Arendt, de unde deduc că omul a luat-o pe ulei – sper să nu apară mâine cu mustață a la Martin Heidegger).
    În fine, trăim acum un moment critic din istoria României și atei sau credincioși, alegem: ne ducem blazați crucea și flegma aruncată de un hoț de mahala ca Dragnea sau facem un minim ceva pentru noi? Dacă suntem iarăși istoricește cu spatele la zid, încă mai avem o marjă de manevră. Aveți și alte idei decât ieșirea la demonstrații ?

  4. Minunat scris de autor. Practic suntem cetăţeni cu dublă cetăţenie, cea din ţara de rezidenţă şi cea suplimentara (virtuală?) UE. Suntem oameni liberi, suntem aliati în UE.27, în NATO si ONU. Am putea să ne aranjăm comod în libertate, democraţie, pace, bunăstare. Sperăm că e şi va ramâne ţelul nostru european comun. Pluralitate, diversitate, multilinguism, respectarea unui minim de norme, reguli pentru comportament în oras, regiune, ţară şi UE sunt bazele de peste 60 de ani în vest şi de 10 ani în România (Aquis Communautaire). Apropierea condiţilor de trai în toate părţile, regiunile UE.27 e un ţel pe termen mai lung în UE.27. Mai e mult de făcut, în ţară şi în UE.27

    … „… Felul în care se pot aplica aceste metode depinde de cine suntem. O clasificare de interes ştiinţific, descriptiv corectă, nu ajută prea mult în acţiune, ar fi prea complicată. O aproximare ar putea fi următoarea: unii suntem seculari umanişti pentru care ştiinţa este forma privilegiată de cunoaştere, alţii suntem orientaţi de ideea de bine public, libertate şi nobleţe a spiritului fără nici o preocupare religioasă deosebită, iar o a treia categorie suntem persoane religioase ataşate valorilor civilizaţiei europene ca produs al creştinismului, în reprezentarea noastră…. „…..

    O descriere asemănătoare în unele părţi ca cea a autorului am găsit în: „Consilience. The Unity oft he Knowledge de Edgar O. Wilson“ (biolog evoluţionist, 41 ani profesor la Harvard /SUA). Conectarea ştiinţelor umanistice (filozofie, arta, ştiinţele economice, inclusiv transcedenţa religioasă să fie acceptată şi respectată ca tradiţia enoriaşilor) cu ştiinţele naturale (biologie, chimie, fizica, astrofizica, matematica, etc) cred că e importantă azi, cel pentru cei activi în domeniul public din ţară şi UE.27.

    Pluralitate, diversitate în UE.27 e pronunţat în spaţiul public european 2017 de noul preşedinte francez Emmanuel Macron la Paris /Sorbonna şi Frankfurt /Goetheuniversität. Diversitatea limbilor materne e considerată în UE ca un patrimoniu cultural valoros care trebuie păstrat şi sprijinit. Aşa e bine pe plan local, regional, etc. Teoria e una, practica e alta şi la Paris. In Corsica după alegerile regionale 2017 noua administraţie cere de la Paris recunoaşterea limbii locale ca a doua limbă administrativă. Deci locuitorii insulei Corsica pot vorbi în viitor (dacă Paris nu interzice) cu administraţia lor proprie locală în limba lor maternă şi în mod oficial cu documente etc. Un lucru sunt declaraţii „universale umaniste“ la Paris şi o cu totul altă practică e de constatat de 500 de ani în statul naţional francez centralizat excesiv. Vom vedea care cale va fi aleasă de E. Macron 2018 în Corsica.

    … „… Nu există nici o incompatibilitate de fond între ortodoxie şi democraţia liberală, statul de drept…. „….

    Putin a declarat recent la Moscova în public candidatura sa pentru un nou mandat prezidenţial bazat pe naţionalism rusesc isolationist şi ortodoxie. In Serbia naţionalism şi ortodoxie e politică de stat. La fel în Bulgaria, România, Grecia? Care ortodoxie a creat unde în ultimii 100 de ani un stat liberal, pluralist? Mi-a scăpat numai mie (Legea românizare 1941: expropierea, deportarea şi eliminarea cetăţenilor evrei din România Mare)?

    Să rămânen un moment în UE.27. E. Macron a propus o „conectare (consilience?)“ a 20 de universităţi din UE.27 cu condiţia ca în aceste universităţi studenţii să cunoască bine două limbi europene, pe lângă limba maternă. Deci am avea traducători, translatori în domeniul culturtal, artistic, umanistic şi ştiinţific. Accentul se pune pe domeniul umanistic pentru o mai bună cunoastere a limbilor şi culturii aliaţilor în UE.27.

    Autorul tine pasul cu E. Macron 2017?

    Care din universităţile din ţară ar putea participa 2018 la această initiaţivă franceză 2017? In care universitate română de azi toţi profesorii cunosc bine cursiv încă doua limbi europene? Care dintre „grei“ dâmboviţeni de azi din domeniul culturii vorbeşte curent încă două limbi europene?
    Am vizitat ca elev „Poarta Sărutuluji, Masa Tăcerii si Coloana Infinită“ a lui Brâncuşi la Tirgu Jiu. Am vizitat multe musee europene la Paris, Barcelona, Basel, Berlin, etc. Acum s-a deschis un nou museu la Mannheim cu accent pe „ Neue Sachlichkeit“, pictură interbelică.

    Autorul e optimist. Sper că are mulţi alţii pe lingă el care visează un viitor european pentru locuitorii (2017: Ministerul culturii şi al Identitătii nationale?) ţării. Idei mai sunt.

    România are de ales.

    2019 / PE.

    2021 / TM2021.

  5. ” Romania este o tara de oameni liberi ! ”
    Ce iluzie, care se perpetueaza de in educatia Romanilor de aproape doua secole, alaturi cu ” Romania este o tara daruita de Dumnezeu cu toate bogatiile ”
    Daca de bogatii, nu este acum vorba, mai ales dupa atita spoliere la singe din partea imeriilor straine si in md egal din partea autohtonilor, apoi de sintagma ” Romanii sint oameni liberi „, macar sa ne fie rusine atunci cind ne uitam in oglinda !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro