vineri, martie 29, 2024

Care este capacitatea de testare pentru COVID-19 a României?

Răspuns rapid: între 30005000/zi într-un scenariu optimist.

În aceste zile, aud foarte des întrebarile “câte teste REAL TIME PCR pentru depistarea SARS-CoV-2 poate realiza Romînia într-o zi? Cum creștem capacitatea de testare?”

Ministrul Costache a vehiculat ideea “surprizatoare”, înainte cu o zi să-și dea demisia, că poate testa toată populaţia Bucureștiului de 2.000 000 de locuitori.

Dechidem televizorul și îi auzim pe ministrul sanatatii și prim-ministrul Romaniei spunând “suntem în curs de achiziţie atât de Real Time PCR-uri, cât și kit-uri necesare”. Ma bucur să observ că presedinţii si ministrii și-au însușit acesti termeni și au înteles cât de importantă este genetica moleculară și specialiștii din acest domeniu, fie ei biologi sau medici cu această specialitate.

De asemenea, președintele SUA amintește aceste teste spunand ”very highly sophisticated tests”, fără a intra în detalii de denumire a metodei.

Ministerul Învăţămantului a trimis la Institutele de Cercetare de stat sau private și la Universitatile de Medicină, Biologie și Medicină Veterinară o circulară în care s-au adresat mai multe intrebari în ceea ce privește: existenţa unei infrastructuri adecvate testării și a instrumentelor necesare de analiză. Mai mult ca sigur, s-a facut doar o simplă inventariere fără a se ţine cont de foarte multe date pe care le voi detalia mai jos.

Pentru a răspunde cât mai exact la întrebarea câte teste se pot face pe zi trebuie sa luăm în calcul urmatoarele aspecte:

1. Numărul instrumentelor REAL-TIME funcţionale.

2. Clasificarea instrumentelor pe mai multe criterii pentru a evalua corect nr. de teste/zi:

2.1 sisteme deschise cu plăci de analiza, placă cu 48 sau 96 de godeuri (aici trebuie verificat numărul de lasere pentru a corespunde cu tipul kit-ului).

2.2 sisteme inchise complet automatizate și numărul de teste/unitatea de timp al acestora.

2.3 sistemele deschise cu extractoare automate pe principiul magnetic sau cu coloane de centrifugare (nr. de extractii/run)

2.4 sisteme deschise cu extracţie manuală (modelul de centrifuga și kit-urile utilizate).

3. Laboratoarele dotate cu centrifugi cu standard de biosecuritate.

4. Laboaratoarele acreditate cu set-up standard pentru PCR (cu trei incăperi separate; pre-PCR, PCR si analiză)

5. Numărul specialiștilor care pot face aceste analize.

6. Disponabilitatea stocurilor de kit-uri pe piaţă pentru fiecare tip de instrument.

7. În cât timp instrumentele achiziţionate recent pot deveni funcţionale?

Ţările care au testat cel mai mult, cum ar fi Coreea de Sud sau Singapore, au raportat 6000 de teste/million de rezidenţi, respectiv 6800 teste per million. Aceste numere arată faptul că noi ar fi trebuit sa atingem un număr de aproximativ de 115000 de teste, și din ultimele date cred că ne apropiem doar de 10000 de teste. Deci, cu atât mai mult, putem realiza că propunerea ministrului Costache era total eronată.

CARE ESTE CAPACITATE DE TESTARE PENTRU COVID-19 A ROMÂNIEI?

Un calcul aproximativ (pe baza punctelor amintite), într-un secenariu optimist, ar fi între 30005000 de teste/zi, dacă toate instrumentele Real Time PCR sunt funcţionale și amplasate în laboaratoare acreditate BSL2 (Biosafety Level 2) și nu exista intreruperi cu aprovizionarea materialelor medicale de protecţie și a kit-urilor de diagnostic.

Coreea de Sud ne-a pus la dispoziţie, într-o prima etapă, un lot de 200.000  de kit-uri de diagnostic pentru SARS-CoV-2, dar acestea funcţionează doar pe 3 platforme Real Time PCR. Cu alte cuvinte, nu vorbim de un simplu calcul matematic. Cine face această greseală riscă să facă iarăși estimari eronate și propuneri de genul “vom testa întreaga populaţie a Bucureștiului”.

O solutie pentru cresterea gradului de testare ar fi și utilizarea platformelor de diagnostic GeneXpert (detecţie în 45 de minute) existente în spitalele care tratează pacienţii cu TBC, atunci când Cepheid va începe comercializarea kit-ului Xpert Xpress SARS-CoV-2 la nivel mondial. În anumite cazuri, achiziţionarea ar trebui negociată direct de statul roman, care ar putea astfel să urgenteze livrarea kit-urilor și obtinerea unor preţuri de achiziţie reduse.

În ceea ce privește testele rapide bazate pe metoda cromatografică sunt doar teste orientative, NU de certitudine! Testele rapide sunt teste calitatative care detectează prezenţa anticorpilor circulanţi IGM și IGG, prezenţi în ser după contactul cu SARS- CoV-2

Este necesară crearea unei Comisii alcatuita din specialiști în genetică care să cunoască exact fiecare amănunt și care să poată gestiona din proprie experienţă această situaţie.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Nu-i cumva o greseala ?

    „Coreea de Sud ne-a pus la dispoziţie, într-o prima etapă, un lot de 200.000 de mii de kit-uri”

    …….200.000 de mii de kit-uri inseamna de fapt 200 de milioane sau e vorba de 200 de mii?

    • Un test de laborator care identifică „anticorpi” la cei infectați și dovedește „imunizarea” e necesar pentru a clarifica celălalte intrebări: letalitatea, gradul de infectare, rata de infectare. Peste o lună, până la începutui lunii Mai în RFG se asteaptă realizarea acestui test cu ajutorul institutului Helmholtz a spus un virolog la TV. Din moment ce se poate detecta „imunitatea” celor ți va fi mai ușor pentru personalul medical în spitale și pentru cei preocupați de îngrijirea bătrânilor.
      Im Mai probabil se vor găsi cifrele reale privind letalitatea virusului sars-cov-2. Azi nu există acest test de laborator pentru „anticorpi”.
      „Distanțarea socială”, evitarea contactelor între persoane, mai ales cu cei dragi, copii nu mai vizitează părinții, înseamnă evitarea infectărilor, câștigarea de timp pentru pregătirea spitalelor și găsirea unui vaccin- injectie.

      • @Kurt (30/03/2020 la 0:19)

        Intrebarea mea era privind o greseala (typo) in text care, observ ca a fost corectata.

        Raspunsul dvs. n-are nici o legatura cu intrebarea mea.

        Pana acum am avut impresia ca un inginer (si cu origini nemtesti) raspunde exact la o intrebare si asta doar daca are vreun raspuns/opinie legat de subiect.

        Prin aceasta postare – ca si altele kilometrice cu citate in germana – ati demonstrat ca „aveți limbarniță”; asa se spune in limba romana pentru orice persoana care are sau n-are treaba, stie nu nu-stie, se baga in orice discutie cu alte subiecte decat cele/cele in discutie .

        Va rog mai cititi, inca odata, postarea mea; scuza pe care uneori o invocati – accea a necunoasterii unor sensuri in limba romana – nu este valida.

        Va da un sfat: NU raspundeti la intrebari care nu au fost puse. ASTA fac doar politrucii/politicieni, nu inginerii !

        Aveti vreo sarcina de postari/zi ?

        • @Popa Basca
          Merci. Thank you. Mulțumesc. Danke
          Am folosit, am răspuns numai la un cuvânt, o denumire care mi se pare difuză. Testele sunt multe și complicate. RFG cu 500.000 de teste pe săptămână a ajuns la limita capacității laboratoarelor. Această limită e problema.

          Postacii sunt din vocabularul din vremea lui Ceaușescu? Mai nou- antiromânesc etc?
          Nu am încredere în cei de ieri, de azi și de mâine care folosesc un limbaj „ceaușist”, cu „popor & neam”. Cine nu acceptă alte limbi mai poate vorbi de cei 3,6 din diasporă (regiunea Acadia din statul New Brunswick/ Canada are doua limbi administrative, franceza și engleza)? Nu mă adresez la cei exclusiv cu o singură limbă „națională” (regățeană). Prefer citoyen& cetățean.

          Sunt și am rămas șvab bănățean. Da, am fost inginer, acum afară din joc. Controversele sunt binefăcătoare. E ceva nou în țară, e minunat.
          Accept obervațiile, respect atacurile. Refuz „dogme”. Nu sunt, nu am fost cea ce alții au vrut să facă din mine, nu sunt cea ce vreau, au vrut „ceaușiștii& protoconiștii& funariștii” etc.

          • @ Kurt (31/03/2020 la 9:27)

            Multumesc. Thank you. Merci. Gracias. Grazie.

            „Reading” in limba engleza inseamna nu numai abilitatea de a citi un text ci si A INTELEGE ideile care sunt transmise de acel text.

            In postarea mea intrebam autorul cu privire la numarul de teste : in textul initial se vorbea de doua sute de MILIOANE de teste iar – in fapt – era vorba doar de doua sute de MII de teste. E o diferenta intre milioane si mii, d-le inginer nu-i asa ?

            Sigur ca nu pot si nici nu am nici un drept sa va opresc sa va exprimati orice opinie la comentariul meu.

            La fel si eu am dreptul sa va atrag atentia ca sunteti pe langa subiectul introdus in discutie de mine si ca nu era vorba de cate teste se fac in RFG sau alta parte a globului.

            Sunt totusi mirat ca un un inginer (chiar daca iesit la pensie) nu a realizeaza diferenta cand se vorbeste de cifre versus ordine de marime.

            Cateva comentarii:

            1.- In Canada (stat federal cu provincii si teritorii autonome) sunt doua limbi oficiale : engleza si franceza si toate serviciile federale sunt oferite obligatoriu in ambele.

            2.- Nu exista ” regiunea Acadia din statul New Brunswick……..” ci provincia New Brunswick (peste 775 mii de locuitori) unde intr-adevar se vorbesc ambele limbi in proportie egala. Engleza se vorbeste prepondent engleza cu exceptia provinciei Quebec unde limba oficila este franceza iar limba comerciala este engleza.

            3.-In Canada unde se vorbesc vreo 150 de limbi si a face afirmatii ca „Sunt și am rămas șvab bănățean” (care-i deosebirea dintre dvs. si un „funerist”) cat si a persifla pe altii cu „limbă „națională” (regățeană)” sunt anti-constitutionale si se pedepsesc foarte sever. Nu se admite nici o discriminare (chiar si spusa in gluma) de nici un fel: religie, culoarea , nationalitate, culoarea pielii, defect fizic, varsta etc. In nici un CV/resume nu se scrie data nasterii, starea civila cum se scrie in cele europene.@ Kurt (31/03/2020 la 9:27)

            Multumesc. Thank you. Merci. Gracias. Grazie.

            „Reading” in limba engleza inseamna nu numai abilitatea de a citi un text ci si A INTELEGE ideile care sunt transmise de acel text.

            In postarea mea intrebam autorul cu privire la numarul de teste : in textul initial se vorbea de doua sute de MILIOANE de teste cand – in fapt – este vorba de doua sute de MII de teste. E o diferenta intre milioane si mii, d-le inginer nu-i asa ?

            Sigur ca nu va pot si nici nu am nici un drept sa va opresc sa va exprimati orice opinie la comentariul meu.

            La fel si eu am dreptul sa va atrag atentia ca sunteti pe langa subiectul introdus in discutie de mine si ca nu era vorba de cate teste se fac in RFG sau alta parte a globului.

            Am fost mirat ca un un inginer (chiar daca iesit la pensie) nu a realizate ca este vorba de cifre si ordine de marime.

            Catve comentarii:

            1.- In Canada (stat federal) sunt doua limbi oficiale : engleza si franceza si toate serviciile federale sunt oferite obligatoriu in ambele.

            2.- Nu exista ” regiunea Acadia din statul New Brunswick……..” ci provincia New Brunswick (peste 775 mii de locuitori) unde intr-adevar se vorbesc ambele limbi in proportie egala.

            3.-In Canada unde se vorbesc vreo 150 de limbi, a face afirmatii ca alde dvs.”Sunt și am rămas șvab bănățean” (care-i deosebirea dintre dvs. si un „funerist”) cat si a persifla pe altii cu „limbă „națională” (regățeană)” sunt anti-constitutionale si se pedepsesc foarte sever. Nu se admite nici o discriminare (chiar si spusa in gluma) de nici un fel: nationalitate, religie, culoarea pielii, defect fizic, varsta etc. In nici un CV/resume nu se scrie data nasterii, starea civila cum se scrie in cele europene.

            4.-Nu sunt de nationalitatea dvs si nici din Regat ci chiar din centrul tarii.
            In biroul in care lucrez, langa mine am colegi din: Hong Kong, Filipine, Columbia, Peru, Croatia, Bulgaria, Serbia, Iran, Sri Lanka, USA, Canada.

  2. „Testele rapide sunt teste calitatative care detectează prezenţa anticorpilor circulanţi IGM și IGG…”

    OK. Și. testele pe care dorește să le folosească dl Streinu Cercel, dl Costache și d-na Gabriela Firea pentru testarea celro două milioane de bucureșteni de care sunt? De acest fel ? https://www.mediafax.ro/social/spania-a-cumparat-340-000-teste-false-din-china-reactia-guvernului-de-la-beijing-19022039

    Se pare că și Italia a cumpărat masiv astfel de teste inutile.

    Și pe banii cui vor fi achiziționate testele despre care vorbesc PSD-iștii că vor fi folosite pentru testarea masivă din București? Și cine va răspunde pentru eficiența lor?

    Până la urmă, nu este suficient să existe numere mari, să ne lăudăm ca am testat o parte importantă a populației, dacă rezultatele sunt irelevante, iar afacerea este doar un mijloc de sifonat bani publici, în condițiile emoției generale.

    • Corect! Teste moleculare, singurele cu adevărat sigure, NU se fac în România. Dl prof Rafila are dreptate, iar dl prof Streinu-Cercel, NU! Cele câtva mii de teste sun teste rapide, puțin concludente, dar urmăresc evidențierea preocupării guvernanților față de sănătatea populației.
      În plus, la cinci minute după testare poți fi infectat! Qui prodest!Un fel de propagandă, iar banii ar fi mai bine cheltuiți în achiziții de echipamente pentru spitale.

      • Exact! Dar invers. Domnul Rafila propune un test care ne spune daca suntem infectati in acel moment. Testul lui Cercel(unul din cele propuse) ne spune daca am trecut prin boala(determina anticorpii). Dumneavoastra v-ati simti mai confortabil daca ati sti ca ati trecut prin boala?

  3. Documentat articolul. Bravo!

    Intr-adevar scenariul 3000-5000 teste/zi pare destul de optimist. Sa nu uitam ca in laboratoarele clinice regulile trebuie sa fie foarte stricte pentru a evita cross-contaminarea (mai ales unde extractia ARN se face manual).

    Sa speram ca o sa fie suficienti specialisti pregatiti la nivel de laborator clinic, necesari pentru cresterea capacitatii de testare in toata tara.

  4. E vorba de viață și moarte.

    Spitalele vor fi la un moment dat pline. În Italia personalul medical trebuie să decidă acum cine va ajunge în stațiuni izolate pentru tratament intensiv cu aparate de respirat. Atacul virusului sars-cov-2 în plămâni înseamnă viață sau moarte.
    O privire peste gard, a vedea ce se întâmplă la partenerii în UE, care teste sunt mai bune, care tratatmente sunt posibile până va fi găsit un vaccin- injectie pentru toți poate salva vieți omenești. Personalul medical, dotarea cu medicamente, aparate medicale, dotarea laboratoarelor de virologie, măști și haine de protecție, multe ajung repede la limită. Situația de azi din Italia, Spania și Franța e un semn de alarmă.
    Letalitatea reală e încă necunoscută. Nu se cunsoc cifrele reale ale celor infectați cu virusul sars-cov- 2. Cifrele publicate nu spun mare lucru. In Italia 9 %, in RFG 0,5 % nu pot fi comparate. Diagnose de laborator și tratamentul în spitale bine dotate cu personal și mijloacele necesare au dus la această diferență cu 300 decese din 50.000 infectați în RFG. Să sperăm că timpul câștigat în România pentru a pregăti sitemul de sănătate pentru uraganul care urmează va salva vieți omenești.
    Publicarea datelor despre sars-cov-2 se face în RFG de către institulele specializate ca RKI Robert Koch Institut Berlin, Charité Berlin, Paul Ehrlich Institut, John Hopkins Universität etc în mod cumpătat.

    Un virolog prezent în prima linie e Dr. Christian Drosten de la Charité Berlin:
    (…”… „Keine Zeit für große Tierversuche“
    Drostens Team startet Tests mit Anti-Coronavirus-Medikament
    Wann kommt ein Medikament, um Covid-19 zu behandeln? Über Hoffnungen und Irrwege sprach Charité-Virologe Christian Drosten heute im täglichen NDR-Podcast.
    Könnten bekannte Substanzen aus der Ebola- oder Malaria-Medizin auch gegen Covid-19 helfen? Der Stand der Forschung, auch seiner eigenen, war am Donnerstag Thema im täglichen NDR-Podcast „Das Coronavirus-Update mit Christian Drosten“.
    Der Charité-Virologe zeigte darin ein Dilemma auf, das in diesem Stadium der Medikamentensuche auftritt: Man schließe in Studien vor allem schwerstkranke Patienten ein, denen man zuvorderst helfen wolle. Der schwere Verlauf trete erst in der zweiten Woche auf – dabei sei es eigentlich wichtig, das Virus gleich am Anfang anzugreifen.
    „Das Virus fällt in der ersten Krankheitswoche über die Atemwege her, und in der zweiten Krankheitswoche haben wir schon eine Kombination aus Immun- und Viruseffekten, die in der Lunge wirken“, erklärte Drosten. Da müsse man schon wieder aufpassen, dass man „vielleicht auch was gegen eine überschießende Immun-Reaktion“ tue.
    Insgesamt verlaufe die erste Woche bei fast allen Patienten mild, und danach würde es entweder wieder gut oder schlechter werden. „Und das ist das Dilemma“: Man würde in den meisten Fällen ein experimentelles Medikament geben, obwohl der Patient das gar nicht bräuchte, weil er sowieso wieder gesund werden würde. „Das ist im Moment das Entscheidungsproblem“, sagte Drosten im NDR.
    Zudem seien in dieser frühen Phase längst nicht alle Patienten in Krankenhäusern, sie müssten aber im Fall einer Medikamentengabe, bei der auch Nebenwirkungen zu erwarten wären, natürlich überwacht werden. … „…).

    Virusul atacă în prima săptămână plămânii. Starea gravă a pacienților apare în a doua săptămână unde se obervă o combinație între sistemul de imunizare și efectele virusului sars-cov-e. Important ar fi ca virusul să fie atacat cu medicamente deja în prima săptămână.

    • Din pacate e posibil sa ajungem si noi rapid in situatia cu spitale pline, cu aparate de respiratie artificiala insuficiente. E si greu sa se obtina stfel de aparate in numar mare, ca sa se tina pasul cu epidemia, care creste exponential. Sunt si scumpe aparatele astea.

      Eu vin cu urmatoarea propunere: decit nimic, mai bun e ceva rudimentar. Sa ne intoarcem in timp, sa facem aparate de respiratie (ventilatoare) cum se faceau acum citeva zeci de ani, fara senzori, fara prea multa electronica, cu multa mecanica si putin control automat.

      Ar fi mai usor de facut si pot fi produse local, in numar mare. Exista si riscuri pentru sanatate, dar cum spuneam, decit nimic… Poate in felul asta reusim sa tinem pasul cu epidemia si cu cazurile grave.

      E o propunere. La nevoie se pot folosi si ventilatoare mecanice. Nu e o gluma, cind ai o gramada de pacienti vindecati ii poti angaja pentru ventilare mecanica, 6 ore pe zi. Se pot salva vieti.

      Nu cred ca are rost acum sa tinem la standarde inalte; inamicul e rudimentar dar se inmulteste si se transmite rapid. Trebuie sa-l batem la nivelul lui, daca altfel nu putem.

      • @Gigel
        @Stefan Bragarea

        De acord.
        Există aparat de respirat de 15 ani foarte simplu pentru cei care „sforâie”, pentru cei care au probleme cu oxigenul în sânge. Aparatul are un furtun de 1 m, o mască simplă ca la scafandri și o cutie de 20 x 20 x 20 cm. E simplu, eficient. Plămânii nu încetează cu respirația. E o soluție pănâ la stația de izolare după un test pozitiv.
        Diagnostica de laborator e decisivă pentru un tratament cu medicamentele existente până 2021 când va fi găsit un vaccin- injecție pentru toți. Pânâ 2021 rămâne evitarea de contacte prin „distanțarea” socială maximă pentru grupul de risc, pentru seniori.
        UK și Suedia au ales altă cale. SUA la fel. Vom vedea. Statistic britanicii, suedezii și amricanii vor fi mai tineri 2022?

    • Nu vi se pare ciudat ca tocmai acest Drosten este implicat direct prin cercetarile sale in gasirea unui vaccin / medicament, acum dintro data el care tot anunta ca este nevoie de mult timp pt la gasirea unui antidot renunta la testele pe animale.
      A aflat si el ca altii sunt mai aproape decat el si acum dintr-o data devine „nervos” , de parca ar scapa ceva.
      Mai bine ar anunta ca purtarea de masti in public ar fi oportuna si nu opusul ca nu ar avea rost. Nemtii sunt tinuti in ceata de acesti virologi datorita lipsei de masti, a 3 economie a lumii , au vrut sa importe masti din KENIA, lumea a 3 , numai ca ele au fost furate de pe aeroport.
      Stiu foarte bine ca nu pot face cereri si prefara sa dezinformeze, mai bine ar intreba coreenii. austriecii vor impune purtarea de masti in suparmarketuri, nepurtarea mastilor fiind printre altele un motiv impotant al raspandirii galopante a epidemiei in Europa occidentala si SUA.

    • Si inca ceva, ca mi se ridica tensiunea, puscariile sunt pline in Europa cu detinuti tineri in floarea varstei, in carantina totala, mai bine paziti de virus decat toate azilele de batrani.
      Nu sa gandeste nimeni sa testeze pe ei efectul medicamentelor ?
      La urma urmei ce are de pierdut unul care sta in parnaie pentru mult ani ?
      Sunt convins, pt reducerea pedepsei sa spunem la jumate ar fi destui dispusi sa se lase infectati sub control si ulterior supusi testelor.
      Nu , etica occidentala nu permite asa ceva insa pemite sa fie jecmanit de stat.
      Cel putin astfel unii dintre ei si-ar putea plati pacatele in folosul tutuor, aceste ar fi masuri neortodoxe insa eficiente pentru milioane de oameni.

      • @Ursul Bruno
        Suntem în Bundesrepublik D al anului 2020 și în UE, nu e vorba de al III Reich, Coreea de Nord sau URSS.
        Firma Moderna din SUA a început acum teste cu probanzi voluntari sănătoși cu un vaccin pe bază de RNA. Teste cu probanzi voluntari sănătoși e calea în democrație.
        Taiwan, Coreea de Sud și Singapur au făcut pregătiri pentru o nouă pandemie imediat după cele cu virusul sars etc. Singapur a creat un centru de cercetare și tratare pentru virusuri. În Singapur sunt organizate 900 cabinete de medici care sunt consultați înainte ca pacienții să ajungă în spitale. Locuitorii din Singapur au încredere în instituțile publice, în serviciile publice, în sistemul sanitar. Cetățenii merg la unul din cei 900 de medici pentru consultare. Astfel spitalele tratează numai pe cei cu indicatii medicale.
        În România sunt văzute, sunt cunoscute pregătirile din Singapur?

        • Am avut placerea sa vizitez Singapore, intradevar ceva superb , pe aeroport fiecare trebuia sa completeze o fisa in care mentiona locul si perioada de sedere si pe care scria :
          Consumul si comercializera drogurilor este pedepsita cu moartea.
          In acest spirit sunt luate si alte masuri de disciplinare a populatiei, am vazut noaptea femei singure umbland pe strada fara nici o problema si alte multe altele, am ramas impresionat.
          Acolo se poate, in occident mai putin.
          Nu vad nici o deosebire intre introducerea volunatara a controlului celor infectati cu telefonul mobil dupa modelul din Coreea si testare voluntara pe detinuti a unor medicamente in schimbul reducerii pedepsei, ar fi ceva perfect moral.

          • @Ursul Bruno
            Șantajul cetățenilor din partea statului e exclusă în democrație. Detinuții sunt cetățeni (2 milioane în SUA). Nu sunt factor de producție ca în naționalcomunism. În Ungaria lui Victor Orban se vor vedea probabil abuzuri grave ale autocratului „iliberal”. Reducerea birocrației în admiterea vaccinelor- injecțiilor e o cale bună. Vom vede în UK și SUA cum se procedează mai putin birocratic decât în UE.
            Bate la ochi diferenta de morți din cauza virusului sars-cov- 2 în Coreea de Sud, Singapur, RFG (69.000 infectați și peste 700 morți) și cea din Italia, Spania etc. E vorbă de viață și moarte. O fetiță de 12 ani a murit în Belgia, de 16 ani în Franța. Cei cu boli garve, cronice sunt în pericol, fără deosebire de vârstă.
            Singapur a ajuns la bunăstare în timp record. Bine. Nu tot ce se poate face în Singapur e potrivit pentru UE. Gentiloni, comisarul UE.27 pentru economie a acum mai multe instrumente pentru relansarea ecomică în UE. EURO BONDS înseamnă „Uniunea datoriilor de stat, Schuldenunion. Nu e de dorit, nu merge.

            Vedem în UE.27 azi cea cea a început cu Brexit und E. Macron a cerut 2019 o ieșire rapidă și imediată al UK din UE.28. E. Macron Paris lansează acum într-o retorică franceză excelentă atacuri îndreptate înspre cei care se opun „eononomiei politice (socialiste) centralizate” franceze. Nu e o politică care va „refonda” UE. E vechea politică franceză din 1957/CE până azi de a cere „bani de la alții”. E nun fel de colonialism francez pe continent? (în anul 1956 Franța a atacat canalul Suez/Egiptul. SUA a interzis acest război colonial imperialist. Frața a retras trupele de la Suez. Comandamentul NATO a fost la Paris până 1956. Franța a retras armata din NATO. Comandamentul NATO s-a mutat de la Paris la Bruxell unde e si azi. Distanțarea Franța/Paris de SUA/NATO are izvorul în războiul colonial imperialist francez din 1956 în Egipt /Suez. Frantț a continuat razboiul colonialist în Algeria până 1961).
            Un răspuns e BREXIT. Ce va urma? Cine va plăti pensiiile „tinerilor (Franta 62 de ani, feroviarii al 58 de ani) francezi? Cine va plăti datoriile de stat (Italia 131% BIP, Grecia 173%, Portugalia 121%) ale statelor „naționale” din sud-est? Pensionarii din Olanda? Contribuitorii din Austria, Slovacia, Ţările Baltice etc?

  5. Este o banaliate sa spui ca testarea depinde de numarul testelor(kiturilor) , de precizia lor , de momentul din care au eficienta in raport cu momentul contractarii bolii, de timpul si de capacitatea de prelucrare dar nu este o banalitate sa intelegi la ce sunt ele bne.
    Pai un asemnea test cum este cel dorit de Streinu Cercel in Bucuresti da cel putin o harta probabila cu o precizie statitic cunoscuta ca la orice sondaj cu infectarea pe zone in capitala. Daca sondajiul indica si el o morbiditate mai mare in sect 2 dect in celelalte se confirma situatia rezultata pana acum insa de pe urma unei ubevaluari reale a situatiei, daca rezulta alt ceva atunci prima evaluare a fost eronata sau poate masurile luate ulterior imbolnavirii deja manifestate fata de cea abia acum manifetatata in sondajul epidemiologic au avut efct. Astfel de concluzii sunt forte utie pentru comportamentul in continuare.
    In mod diferit ne vom raporta la o localitate cu putine infectari fata de una cu multe sau cu un numar mediu .
    Asadar la astfel de lucruri si politici medicale de protectie in fata bolii se utilizeaza acest gen de cercetari. si nu are rost sa te opui lor decat daca ar scadea eficieta actiunilor din frontul in car medicii sunt fata in fata cu boala adica in spitale si in carantine.

  6. Permiteti-mi sa va spun ca ar mai fi de luat in calcul expertiza si capacitatile laboratoarelor apartinand ANSVSA. Sunt perfect utilate iar oamenii au in spate sute de mii de teste efectuate. Banuiesc ca aveti cunostiinte printre medicii veterinari care lucreaza in IDSA. E o armata intrega de oameni foarte bine instruita care sta nefolosita. Pacat!

  7. Dr. Sucharit Bhakdi (Germania) despre isteria coronavirusului: Măsurile sînt absurde și primejdioase. Concetățenii noștri bătrîni au tot dreptul să fie făcute eforturi pentru prelungirea vieții lor. Contactele sociale, evenimentele sociale, teatrul, muzica, călătoriile, vacanțele, sportul, toate acestea îi ajută să-și prelungească viața. Speranța de viață a milioane de oameni e scurtată cu măsurile anticoronavirus (video)
    https://mariusmioc.wordpress.com/2020/03/27/dr-sucharit-bhakdi-germania-despre-isteria-coronavirusului-masurile-sint-absurde-si-primejdioase-concetatenii-nostri-batrini-au-tot-dreptul-sa-fie-facute-eforturi-pentru-prelungirea-vietii-lor-c/

    • Eu cred ca este o abordare cel putin periculoasa. Cine o adopta risca sa aiba multi pe constiinta, daca greseste!

      Recomand sa cititi despre SEIR care este o metoda statistica ce modeleaza evolutia unei pandemii. Cu cat se reduce populatia expusa, cu atat pandemia se stinge mai repede.

      In legatura cu datele presentate – in primul rand nu poti extrapola datele pt o zi si sa consideri ca aceasta este o medie pentru intreg anul. Daca exista o ciclicitate?

      In al doilea rand, nu poti stii daca datele sunt corecte, mai ales intr-o situatie cu sute de morti pe zi. Poate alte raportari sunt intarziate.

      Cum poate un om normal sa creada ca este o mitificare cand sunt mii de bolnavi care au aceeleasi simptome si sunt conectati la ventilatoare? Cati erau in aceasta situatie anul trecut?

      Cred ca o abordare de om normal este sa consideri ca pe langa numarul celor care ar fi murit oricum(din punct de vedere statistic) se adauga mortii datorita COVID.

      • „Cum poate un om normal sa creada ca este o mitificare cand sunt mii de bolnavi care au aceeleasi simptome si sunt conectati la ventilatoare? Cati erau in aceasta situatie anul trecut?”

        Tot atati. Conform statisticilor oficiale de la OMS , de la CDC si de la guvernul UK .
        Comparati datele aferente lunilor ianuarie-martie 2019 cu 2020 si veti constata cu placuta surprindere ca nr. mortilor de afectiuni pulmonare este aproximativ identic.

        Ca sa fie foarte clar: NU au murit cu 10,000 mai multi oameni de pneumonie comparativ cu anii trecuti.
        Ci: din numarul „obisnuit” al celor care mor anual de pneumonie, numar relativ constant an de an , dintre ei 10,000 au SI virusul asta.
        Si cu el si fara el mortalitatea pneumoniei este aceeasi. Repet , daca virusul ar fi provocat el mii si zeci de mii de morti in plus , acest lucru ar fi vizibil in statistici.
        Virusul a ajuns in Europa si USA cu avionul , inca din Ianuarie , timp de doua luni nu a existat nici un fel de izolare sau carantina deci a fost liber sa infecteze si sa omoare pe cine a putut.

        Asadar: fara nici un fel de masuri , fara vaccin, fara tratament, total liber , virusul asta „ucigas” nu a omorat pe nimeni timp de doua luni.

        Este imposibil sa apara zeci de mii de NOI morti de pneumonie si sa nu se vada in statistici.
        Daca cititi cu atentie comunicatele oficiale , veti constata ca nu se spune numic altceva despre virus decat ca e nou. Nici chinezii nici europenii nici americanii nu au pretins ca ar fi avut loc vreo crestere semnificativa a numarului de imbolnaviri sau decese de pneumonie. Ci doar ca patogenul este nou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Relu Cocos
Relu Cocos
A obținut diploma de licență în Biologie și cea de Masterat în Oncobiologie la Universitatea București. A urmat doctoratul în Biologie la Universitatea București, abordând o tematică legată de genetica angiogenezei în evoluția tumorală. În prezent, lucrează la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, Disciplina Genetică Medicală, ca cercetător și biolog pr. genetică. A desfășurat o activitate didactică în învățământul superior medical privat și de stat. Activitatea de cercetare din ultimii 12 ani s-a concentrat, în principal, pe studierea bolilor genetice rare, geneticii populaționale și geneticii procesului canceros, fiind fructificată prin publicarea rezultatelor ca prim autor în diverse reviste de știință internaționale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro