vineri, martie 29, 2024

Ce-mi place și ce nu-mi place la români

Dacă dați crezare ziarului britanic fascist The Daily Mail, toți românii sunt profitori ai sistemului de beneficii sociale, hoți de buzunare și milionari nedeclarați, aparținând unei anumite minorități etnice, iar România e o țară de bordeie, cai bolnavi, câini înfometați și palate îngrădite, pe acoperișurile cărora se rotesc giruete placate cu aur și construite din banii furați de la harnicii cetățeni ai Marii Britanii.

Pe de altă parte, dacă vă luați după ziarul comunist The Guardian, toți românii sunt studenți străluciți, destinați să ajungă secretari generali la ONU sau CEO la Apple, iar țara lor este un paradis virgin cu dealuri line, ferme bio și urși jucăuși.

Dar adevărul e că românii sunt oameni ca toți oamenii. Unii sunt grozavi, alții sunt nașpa.

Cu riscul să stârnesc disprețul pe motiv că judec simplist și în stereotipuri, iată ce îmi place și ce nu-mi place la români.

ÎMI PLACE

Disponibilitatea: Ca jurnalist în România, când suni pe cineva, ți se răspunde. Chiar dacă persoana te urăște, iar tu o urăști la rândul tău. Toată lumea e dispusă să vorbească. Toată lumea are o opinie. În Marea Britanie, oamenii îți trântesc telefonul. Aici, oamenii răspund la telefon chiar și în timp ce țin un discurs pe podiumul unei conferințe, sau sunt în durerile facerii. Rareori se întâmplă să-ți spună ceva cu adevărat important, dar cu siguranță sunt prietenoși. O problemă e că politicienii vorbesc prea mult. Își petrec toată ziulica vorbind cu reporterii, iar toată seara îi vezi prin talkshow-uri. Miniștrii ăștia n-au de lucru? Oamenii ăștia nu fac sex? Ca jurnalist, nu-mi vine să cred că dau sfatul ăsta politicienilor români, dar vă rog, vă rog eu mult, vă rog nu mai vorbiți cu ziariștii.

NU-MI PLACE

Misoginismul: De ce, atunci când bărbații din România intră într-o încăpere, dau mâna doar cu ceilalți bărbați, dar evită să atingă femeile? Oare observă că sunt și femei acolo? Sau pentru ei sunt invizibile? Dacă o femeie ajunsă în vizorul publicului are grijă să arate bine, e etichetată drept “curvă”, iar dacă n-o face e “țărancă”. Bărbații sunt judecați după ceea ce spun, femeile după cum arată – e jenant. Majoritatea româncelor cu care discut detestă feminismul. Însă țara asta are nevoie de feminism, la fel de mult cum are nevoie de semafoare funcționale și alegeri libere și corecte.

ÎMI PLACE

Ingeniozitatea: Dacă-i dai o brichetă unui neamț, ce vede el e o bucată de plastic, o rotiță, un orificiu și puțin gaz. Dacă-i dai o brichetă unui rus, o să vadă niște lucruri care-l pot ajuta să se drogheze. Dă-i o brichetă românului și o să ți-o demonteze, iar din piese va construi o centrală ce poate încălzi o mică gospodărie de țară.

NU-MI PLAC

Termenele limită: De ce nu pot românii să respecte un deadline? Pe vremea când eram redactor-șef la o revistă în România, trebuia să dăm trei termene limită pentru primirea materialelor de la intervievați – în ordine cronologică – termenul stabilit, termenul până la care speram să primim materialele și termenul la care ne așteptam să le și primim. Există un motiv pentru care se cheamă termen limită: are o limită.

ÎMI PLACE

Spiritul antreprenorial: Românii vor să știe secretul succesului. Toți au o listă de zece pași către succes. Și se țin de ea. Fac pașii respectivi. Atunci când există proceduri clare de lucru, sunt străluciți. Dacă te pui cu un român ambițios, n-ai nicio șansă.

NU-MI PLACE

Spiritul prea antreprenorial: Toată lumea vrea să fie șef, însă nimeni nu vrea să colaboreze. Ce e bine e că România e o nație de oameni întreprinzători. Toată lumea are un mic business. Dar pentru că românilor nu le place să fie subordonați, puțini sunt cei care chiar fac bani, iar când văd că tot nu fac bani nu-și închid afacerea. O lasă așa, în comă. Românii se pricep de minune să pornească o afacere, dar nu prea știu cum s-o conducă.

ÎMI PLACE

Sinceritatea: O prietenă româncă din Southampton m-a întrebat odată: ‘Care-i treaba cu bărbații englezi? Îmi spun că mă iubesc și după două săptămâni mă lasă’. ‘Asta pentru că au vrut doar sex’, i-am spus. ’Nu’, mi-a răspuns ea, ‘îmi spun că mă iubesc abia după sex. Dar tot mă părăsesc. Chiar nu înseamnă nimic dragostea pentru ei?’ Românii sunt sinceri când vine vorba de sentimente. Își iau sentimentele în serios. Britanicii își arată adevăratele sentimente doar la beție și le ascund la loc când se trezesc. Britanicii sunt de obicei corecți în afaceri, dar fără niciun scrupul în viața emoțională. La români e invers.

NU-MI PLACE

Victimizarea: În România toată lumea suferă și nimeni nu-i de vină. Prim-ministrul zice că e victima președintelui, președintele e victima premierului. Toți ceilalți români sunt victimele faptului că președintele și prim-ministrul nu pot să cadă de acord care-i victima și care-i omul rau.

ÎMI PLACE

Fără resentimente: Am prieteni și rude în Marea Britanie cu care n-am vorbit de zece ani din cauză că într-o seară ne-am îmbătat și ne-am certat din motive pe care nici nu mi le mai amintesc. Dar aici în România poți să țipi la prietenii tăi, la iubita ta, la iubitul tău și la colegi, să le spui lucruri jignitoare până la Cristos – nu-i pasă nimănui. Trecutul e o glumă. Nimeni nu poartă pică nimănui.

NU-MI PLACE

Când sunt bolnav: Dacă îi spun unui român că sunt răcit, primul lucru pe care-l întreabă este “De ce?”. Cum adică de ce? De ce sunt bolnav? Sunt bolnav pentru că sunt bolnav. Nu, vor ei să spună, trebuie să existe o cauză pentru boala ta. Trebuie să fi făcut tu ceva greșit. Poate nu te-ai îmbrăcat bine. Te-ai atins de cine nu trebuia. Sau ai mâncat ceva stricat. Tu ești de vină că ești bolnav.

ÎMI PLACE

Atitudinea pozitivă: Asta poate să sune ciudat unui român, dar de când am venit încoace am constatat că oamenii gândesc mereu pozitiv. Dacă le sugerezi să se bage într-o chestie, o să spună că da, vor să colaboreze (îmi dau seama că asta contrazice ce am scris mai sus). Chestia în care se bagă poate fi inovatoare, demnă de admirație, populară, singurul lucru negativ fiind că probabil n-o să facă și bani. Nu contează, românii au o atitudine total lipsită de cinism când e vorba să construiască o națiune modernă. România e țara căreia îi place să spună da.

Traducerea: A Ulmanu, M Bird, C Mica

Distribuie acest articol

67 COMENTARII

  1. :) E bine descris, cu o obiectie: faptul ca barbatii strang mana doar altor barbati nu vine din desconsiderarea femeilor. Pe vremuri, chiar inainte de 89, exista obiceiul cam stupid si venind dintr-o alta epoca, sa se sarute mana femeilor, inclusiv pe strada, dand nastere unor scene ridicole. Evident ca odata cu 90 societatea si relatiile au evoluat, si s-a renuntat treptat la asta, dar nu a fost inlocuit cu stransul de mana, decat in cazul prezentarilor.

    • Articolul nu e unul care sa ceara comentarii „grele”, dar chiar si asa fiind – de ce obiceiul sarutului mainii e stupid si ridicol? Spre deosebire, din cate inteleg, de obiceiul modern, civilizat, ba chiar sofisticat al strangerii mainii?
      Si din ce epoca vina asta cu sarutul mainii (chiar nu stiu, e o intrebare pusa cu buna credinta)?

        • Cred ca glumiti.
          N-am intalnit pana acum (si am 51 de ani) femeie din ceea ce numim „occident” (includ aici si Romania) care sa manifeste chiar si cel mai mic semn de disconfort sau neplacere la acest gest.
          Romancele trecute de prima tinerete considera gestul ca fiind normal, de la sine inteles. Cele (foarte) tinere sunt usor surprinse, mai ales cand exista o diferenta mare de varsta, dar n-am intalnit reactii adverse. Doamnele din strainatate pe care le-am invadat si agresat fizic si psihic in acest mod au fost, toate, placut impresionate, magulite chiar; unele au intrebat de semnificatia gestului, cum si de ce, dar in mod evident intr-un mod pozitiv.
          N-am incercat asta in Orientul arab, musulman, dar fusesem prevenit ca acolo orice atingere, chiar si a unui barbat, poate fi considerata insultatoare.
          Pe scurt, pot intelege ca gestul cu pricina este deja, sau e pe cale sa devina demodat, dar nu vad cum ar putea fi considerat stupid si ridicol, cu atat mai putin o agresiune fizica si psihica. De-abia ce m-am uitat (superficial, ce-i drept) pe net si tot n-am gasit-o pe-asta cu agresiunea si invazia.
          De altfel, vad ca au comentat si multe doamne aici; sunt tare curios cum vad domniile lor „problema” asta.

        • Sărutatul mâinii în stradă este contrar normelor de politeţe, asta-i tot. În incinte este ceva normal. Dar, cum politeţea s-a cam demodat la generaţiile tinere, e normal ca să existe o reacţie de surprindere. În rest, bine surprinse mai toate aspectele, deşi unele puţin exagerate. Dar asta le face mai delicioase…

      • Regulile de politete spun ca femeia este prima care intinde mana barbatului. Asa ca atunci cand te prezinti unui grup mai mixt de oameni dai mana cu barbatii si privesti cu atentie la femeia care iti este prezentata sa vezi daca face vreun gest.
        Ar trebui updatata regula asta, ca nu prea se mai potriveste in ziua de azi, dar nah, deocamdata asta este.

        • ‘Nea Pavele, esti mare!
          Pe bune! E unicul raspuns cu cap. Chiar asteptam sa vad cand o sa apara un raspuns corect si „de bun simt”.
          Felicitari, nu pentru ca v-ati prins, caci nu era nici un spil in chestiunea de fata, ci pentru ca imi dau seama ca sunteti un practician al Bunului Simt. Macar de-am avea o majoritate asa – bine educata!
          Cu tot respectul,
          Remus C. Raclău

        • Într-adevăr! În codul bunelor maniere este specificat faptul că, femeia este cea care trebuie să întindă mâna prima, iar din felul în care o întinde se sugerează dacă aceasta trebuie sărutată sau… doar strânsă! Mai este specificat faptul că, este o grosolănie din partea bărbatului să îi sărute mâna femeii dacă aceasta nu a dat nici un semn vădit că dorește aceasta.

  2. Excellent and honest snapshot!”
    Would be good to give the original as well for your British readers (for any nuances, etc)

  3. Am cautat dar nu am gasit avertismentul ca ar fi un pamflet. Cred ca ar trebui semnalat cumva acest aspect.
    Incepand cu „The Daily Mail – ziar fascist si The Guardian – ziar comunist”, aproape tot ceea ce e in articol e o suma de exagerari si de clisee. Exemplu: „Dacă-i dai o brichetă unui rus, o să vadă niște lucruri care-l pot ajuta să se drogheze.” . Asta nu se poate numi articol la modul serios.

      • Nu contest, dar mi se pare deplasat sa ma simt bine ca dl. Bird ne face ingeniosi si intreprinzatori comparativ cu rusii care-s niste toxicomani sau cu nemtii lipsiti de imaginatie. E ceva ce nu e la locul lui.

    • Ok, inainte sa spun ceva taios, puteti sa imi spuneti cam care sunt liniile directoare ale unui articol serios?

      PS: Sa spui ce iti place si ce nu despre ceva, intra la categoria „parere personala”. Eticheta de pamflet ce baza are? Tot personala?

      • Articolul e un talmes-balmes, nici glumet, dar nici serios, in care-s amestecate stereotipuri strigatoare la cer cu observatii personale ale autorului, toate sub umbrela experientei imediate – deci autentice – a acestuia.
        Un articol glumet era mai potrivit. Sau poate nu m-oi fi prins eu de glumele autorului.

    • ”Fascistul” Daily Mail precede ”comunistul” (sau ”political correct”) The Guardian.

      „Presa galbenă”, aşa cum numeau anglo-saxonii tabloidele epocii, s-a născut (în Anglia) la aproximativ douăzeci de ani după introducerea învăţămîntului primar obligatoriu. Adică în momentul în care ultimele generaţii, pînă atunci neşcolarizate, au atins vîrsta adultă şi cititoare.

      [R.G. Collingwood (filosof şi istoric), O Autobiografie (1939) Am devenit conştient de o schimbare în rău de-a lungul anilor 1890. Ziarele epocii victoriene şi-au luat ca primă sarcină să ofere cititorilor informaţii complete şi precise despre subiecte de interes public. Apoi a apărut Daily Mail, primul ziar englez pentru care cuvîntul „ştire” şi-a pierdut inţelesul vechi de fapt real pe care cititorul ar trebui să îl cunoască pentru a vota inteligent, şi a căpătat un nou sens de întîmplare sau ficţiune care poate fi distractiv de citit. Citind aşa un ziar, nu mai invaţă să voteze. Invaţă să nu voteze, pentru că se va deprinde să perceapă ştirile nu ca pe o situaţie în care să participe, ci ca pe un spectacol pentru momente de repaos.]

      E CLAR CINE PE CINE A IMITAT ?

      Sau ”Maşinăria de îndesat cîrnaţi propagandistici fiind deja bine rodată, Lenin a preluat-o din mers, schimbînd doar umplutura pe gustul noilor vremi.”

      • Presa galbenă nu s-a născut în Anglia ci în SUA. Perioada este corectă. A înflorit între 1885-1910 ca urmare a luptei între NY World(Pulitzer) şi NY Journal (Hearst). Denumirea provine din lupta pentru banda desenată cu Yellow Kid, de mare succes, furate până la urmă de Hearst, astfel încât apărea în ambele..

        • Şi nu precede. The Guardian a fost fondat în 1821 ( The Manchester Guardian), s-a mutat la Londra abia după cel de al doilea război mondial. The Daily Mail a fost fondat în 1896.

  4. Sunt multe de spus insa m-as opri la parte cu „Fara resentimente” – traiesc de 10 ani in Olanda. Sunt ranchiunosi si daca i se pare lui (nici macar nu s-a intamplat) ca te-ai certat cu el…pfff…sa iti iei adio de la persoana respectiva…nu te uita in vecii vecilor pentru nimic in lume. Si inca o chestie, un olandez sa isi ceara vreodata scuze? Niciodata pentru ca in felul asta ar admite ca a facut ceva gresit. Ei nu gresesc si nu admit niciodata. Din punctul asta de vedere (cel putin) ma intreb…ce d#### fac eu pe aici? Romanii cu toate pacatele lor sunt un popor excelent (ar trebui sa zambeasca mai mult).

    • zambeste Ponta pentru toti…
      daca zambesti in Romania de azi, nu esti sincer cu tine…. :)
      romanii, nu zambesc toata ziua cum fac ‘civilizatii’ astia din vest, insa cand cand are un motiv bun rade din toata inima, asta face cat 1000 zile de zambet….n-am prea vazut un ras sincer in vest, doar zambete seci

    • Mda…ranchunosi sau nu, cel putin sunt sinceri. La noi se practica injunghierea pe la spate. stiti ce e aceea? Daca nu, va invit sa traiti in Romania. Ne radem, ne veselim dar ne lovim cand ne e lumea mai draga…daca interesul ne-o cere :)

      • Razvan…injunghierea pe la spate se practica masiv si in Olanda, chiar mai mult decat in Romania. Chipurile pentru ca te-ai certat cu el nu mai poate lucra cu tine, nu mai poti face parte din echipa si zbori rapid. Popular i se spune „comportament de carciuma” – treci pe langa un tip (sau un grup) intr-un bar si lasa sa-i cada berea din mana si incepe sa tipe ca tu ai facut-o. Amicii lui eventual ii sar in ajutor si jura ca ai facut-o intentionat si ca esti agresiv. Vine patronul/bodyguard-ul barului si zbori afara…si esti fericit ca nu a chemat politia. Mi s-a intamplat si intr-un bar si la servici. Si culmea, cu cat esti mai susu in rang, cu atat se mananca mai mult. Un sef iti spune constant ca nu faci bine ca in caz ca se intampla ceva el poate spune „eu am zis-o de la inceput”. Pffff…

        • Catalin, sa nu amestecam mere cu pere. Plecam de la stereotipuri pomenite in articolul de fata, cu referire stricta la oamenii unui popor si tu vii cu exemple din viata privata si pe de-asupra si corporatista. Ai lucrat in corporatii in Romania sau in afara? Viata corporatista este IDENTICA in toate tarile lumii. Nici macar o diferenta. Este o cultura comuna a coatelor in gura, a competitiei si a vanarii de promovari si superioritate sefeasca.
          La nivel de societate lucrurile stau cu totul altfel, cel putin din perspectiva mea. Si dupa multi ani de trait si haladuit prin cotloanele lumii am concluzionat un lucru: romanii nu sunt nici pe departe prima mea preferinta ca si parteneri de drum, de afaceri, de viata. Din pacate asta este adevarul. Sa mai adaug ca parca-s batuti de soarta, superstitiosi, mistici, banuitori, lipsiti d einitiativa, crezatori in speranta, preferatori de credinta decatd e stiinta…etc?
          Atunci stau si imi zic…oare despre ce vorbeste nenea acesta?

  5. O frumoasă colecţie de locuri comune şi judecăţi biasate. Dacă tot ne comparăm cu englezii. Iar The Daly Mail nu este fascist tot aşa cum The Guardian nu este comunist. Această reducţie simplistă caracterizeazăm de altfel tot textul. A manipula în acest fel concepte care ţin de domenii mai serioase – sociologie, psihologie, antropologie – este de nivelul presei cancaniere şi nu al unei platforme cu „valoare adăugată”.

      • Ma asteptam sa reactionati nitel mai sus dar sa nu mai strecuram tantarii, nu-i asa. In fond malaria nu-i periculoasa pe aici pe la noi.
        Mai bine sa aprindem un Camel si sa dam peste cap un ceai reconfortant de tantari in timp ce cautam un citat potrivit din Biblie. E imposibil sa nu-l gasim pana la urma.

  6. Frumos,politicos dar ai vazut doar romanii din tara ta.
    Stai sa-i vezi pe astia de aici,prapastiosi,fara spirit civic,delasatori,voteaza pe 1 kg de zahar
    si mai nou tot ce e occidental(Merkel,Cameron,Obama) miroase naspa.
    Nici de regele nostru (fostul) nu au o parere prea buna.
    Aia cu parti bune s-au cam carat sau nu pot pleca din motive intemeiate.

  7. „Romania e tara careia ii place sa spuna DA”…Dar primul pas al unui om catre libertate a fost posibil numai atunci cand a avut curajul sa spuna NU!
    Exista vreo diferenta intre atitudinea pozitiva si cea constructiva?Eu cred ca da…probabil doar de interpretare,in orice caz ,a spune sistematic DA nu conduce automat la succesul admis ca posibil,iar atunci cand devine repetitiv (da,da,da,sunt de acord!) se pare ca se neglijeaza esentialul,adica mobilizarea fortelor proprii in vederea realizarii obiectivului…si atunci apare (auto-)victimizarea „eu vreau dar uite ca nu pot…”
    E interesant cum,uneori,din complimente invatam mai multe despre noi,decat din critici…

  8. O observatie la atitudinea pozitiva. Cu un occidental ai mai multa speranta ca o sa iasa ceva. Ia sa propuna un roman ceva
    La exact polul opus e increderea in femei. Si culmea e ca femeile sunt mai serioase decat barbatii

  9. Prin mileniul trecut, in România, barbatii nu dadeau PRIMII mana cu femeile decât daca erau popi. O femeie intindea mana, un barbat, daca o făcea, risca sa rămână cu ea întinsă. N-am văzut sa întindă o femeie mana si sa nu fie băgată in seama. Cum n-am vazut femeie sa se ridice de pe fotoliu ca sa dea mana cu un bărbat.

    Habar n-am ce-i acum , eu trăiesc în cultura anglo-saxona si copiii mei se minuneaza ca in România nu mi s-a întâmplat sa deschid usi pentru bărbați sau sa le multumesc când îmi deschid ei usile (aici deschid rar, multumesc întotdeauna). Daca îmi taie un barbat fata când trebuie sa trecem pe aceeași ușa spun cu voce tare ca n-ai ce aștepta mai mult. Când le spun ca in România, la întâlniri de servici,se întâmpla ca unii bărbați sa îmi sărute mana, ma întreaba daca nu m-am născut in sec XIX. La petreceri in România lumea se săruta de doua ori ( la Paris de trei si mai sunt tari unde te saruti de patru ori si stai zece minute la ușa ca sa se pupe vizitatorii cu gazdele). La petreceri oficiale dădeam mana si cu străinii care se grăbeau sa întindă mana. De ce n-or întinde mana domnișoarele sau doamnele de la petrecerile pe care le frecventează autorul ?

    • in sfarstit cineva care stie cum functioneaza (functionau) lucrurile; mai sus unul care spune ca pe vremuri barbatii sarutau mainile doamnelor pe strada!… nici vorba de asa ceva, pe strada

      • … pe strada NU se saruta mana, defapt nicaieri in spatiul public, era considerat un obicei mitocanesc; pe strada, in parc, la plaja, pe terenul de tenis salutai – iti ridicai palaria, te inclinai, etc. nu mai spun ca aca nu iti intindea femeia mana,… nu aveai ce sa saruti

  10. Lista poate fi mult mai lunga, dar observatiile sunt oneste si amuzante. Intr-adevar, barbatii ignora femeile cand intra intr-o incapare, in conferintele/seminariile/intalnirile la care participa si femei vorbesc doar ei si preponderent despre ei, incearca sa inhibe orice tentativa de a lasa spatiu si unei femei sa spuna ceva. E absolut penibil si revoltator. Daca esti feminista, deja esti considerata impertinenta (de exemplu sa le intinzi tu mana privindu-i in ochi si sperand sa priceapa). Nu pricep, cineva va trebui sa scrie un tratat despre asta intr-o zi.

    • Probabil depinde si de mediul in care evoluezi. In jurul meu nu am vazut asa ceva.

      Mai mult, ma amuza concurenta neloiala intre femei :).

      Sii ca sa moara si capra vecinului: la britanici nu-mi place dantura. Nu pot sa inteleg cum un intreg popor poate avea atat de adanc inradacinat in cultura lui neglijarea danturii.

    • In ceea ce ma priveste, nu as stringe niciodata mina unei femei din proprie initiativa. Pentru mine, situatia tipica – dictata de cuviinta si maniere – este atunci cind sarut mina unei femei care mi-a intins-o in prealabil. Altminteri, m-as multumi sa inclin din cap.

    • De acord cu ante-comentatorul Haplo. Depinde de mediu, rar mi s-a întâmplat să fiu martorul unei astfel de scene. Când aveți ceva timp poate explicați de ce femeile din România se poartă între ele cum se poartă: aparențe dulci si prietenoase, în realitate se „sfâșie” între ele (nici o aluzie la persoana dvs.). Cu bine.

    • Realitatea e că în România puține femei au într-adevăr ceva interesant de spus, pe un anumit subiect. Am cunoscut câteva, meritau toată admirația, dar erau înfiorător de puține, cam de 10 ori mai puține (proporțional vorbind) decât în Germania. Și, big suprprise, niciuna din ele nu simțea nevoia să fie feministă, nu avea de ce :P

      Comportamentul bărbaților față de femei este conform așteptărilor și experiențelor precedente, așa merg lucrurile. Și pentru femei la fel.

      • Eu cred ca in Romania femeile nu sunt ascultate suficient, dar si cand vorbesc, ele nu stiu sa fie succinte si la obiect. Din experienta mea cu femeile am observat ca ele au idei bune, practice (bunica, mama, sotia au tinut si tin casele si familiile). Dar dupa ce emit o idee, ele incep sa o detalieze infinit, sa adauge nimicuri, pareri, complicatii.
        Oare nu avem o scoala da incurajat fetele sa comunice scurt si la obiect? Sau este sangele femeilor latin si agitat? Sau asa simt ele nevoia sa fie bagate in seama prin nimicurile debitate?

      • @ Haplo, Lupul Monarhist si Harald: am vazut asta de mai multe ori in medii foarte competitive in care miza era perceputa ca fiind foarte ridicata si fiecare se straduia sa se remarce in fata interlocutorului (de obicei strain, inalt oficial, potential client/investitor); in consecinta, femeile nu prezentau nicio importanta intr-o astfel de miza, cu exceptia cazului in care chiar ele erau miza – clientul/investitorul/inaltul oficial.

        Altfel, chiar nu stiu de ce femeile se poarta cu atata sadism social, nu am inteles niciodata, m-am intrebat deseori, cred ca din acelasi motiv pentru care o fac si barbatii in Romania: o competitie nemiloasa, care uneori ia forma unei precautii prostesti – elimini preventiv un potential competitor, chiar daca nu-l cunosti si nu stii exact ce intentii are, mai ales daca il percepi ca fiind un pericol potential pentru pozitia ta. Probabil in profunzime este vorba de o fragilitate a relatiilor sociale, minate de neincredere, de lupta atroce pentru a te impune intr-un mediu volatil, asadar sansa sa construiesti o relatie autentica este anulata din start (vorbesc din perspectiva relatiilor sociale, nu despre prieteniile private).

  11. Stereotipari. Michel vede aceste lucruri din perspectiva unui turist oare? Hmmm…hai sa le iau una cate una:
    Ar trebui sa incep cu faptul ca de mai bine de 10 anu traiesc intr-o tara din europa de Nord. Nu ca ar conta, insa:
    1. Disponibilitatea. HA??? Probabil ca disponibilitatea la stat de vorba si facut nimic. Adik ce frumos e sa vorbim cu d-l Michel la telefon sau unde mai vreti. Oare toti se bucura de aceeasi disponibilitate? Si oricu, e subiectiv, cunteti jurnalist strain, deci de alta ”specie”. Romanii au predilectia de a-i ridica in slavi pe straini doar pentru ca-s straini…sau, ma rog…pentru ca e posibil sa le aduca ceva avantaje.
    2. Ingeniozitatea. HA? Nu stiu pe cine cu cine comparati dar garantat sunt si alte natii trecute prin nevoi si suferinte care au un dezvoltat simt al ingeniozitatii. Cred ca si germanii si englezii sunt foarte ingeniosi…doar ca la un nivel mai mare. Ei stiu cum sa instrumenteze, de exemplu, un razboi sau o interventie pe bursa…romanii la nivel de bricheta.
    3. Spirit antreprenorial? HA? Corect, daca te pui cum un roman AMBITIOS nu ai nici o sansa. Intrebarea e ce te faci cu ceilalti? Si s-ar putea sa fie cam multi. In directie opusa, daca te pui cu un scandinav ambitios, nu ai nici o sansa.
    4. Sinceritate? OMG. O fi la cateva fetite de la tara. Eu (si nu doar) am o indoiala prea mare de “sinceritatea” romanilor.
    5. Fara resentimente? Stiti expresia “iertam, dar nu uitam”??? Cam asta e “lipsa de resentiment” la romani. Daca n-ar fi asa nu s-ar schimba totul, de la femeia de serviciu pana la minstru cu orice miscare politica.
    6. A vrea sa fii sef nu inseamna antreprenoriat. Inseamna doar dorinta de a “supune” pe cineva. La romani acest lucru este foarte important. Cred ca face parte din filonul luptei pentru existent.
    7. Atitudine pozitiva. HA? Ca vor sa “combine” ceva e clar. Dar asta nu inseamna neaparat positivism. Inseamna ca vor sa incerce si ei ceva. Si e si normal. Daca ar fi in situatia romanilor si englezii ar face la fel.
    Sa mai adaug?

  12. Inca un musafir politicos. Întâmplător tot astazi a apărut pe blogul lui Andrei Plesu un articol care caracterizează mult mai realist romanii. Păcat ca el nu a făcut publice aceste păreri in 1990 sau in perioada in care a fost ministru, pentru ca noi romanii avem nevoie sa ne privim imaginea reala intr-o oglinda care nu deformeaza si mai ales nu infrumuseteaza

  13. romanii „adevarati”, indiferent cat de homofobi sau misogini sunt, nu numai ca nu dau mana cu femeile, ci se si pupa intre ei cand se saluta.
    romanii vor sa fie sefi fiindca asa-s ei smecheri, nu vor sa lucreze, straight forward, nu se poate si etica protestanta, si manele (=bmw si wc in fundul curtii).

  14. O problemă e că politicienii vorbesc prea mult. Își petrec toată ziulica vorbind cu reporterii, iar toată seara îi vezi prin talkshow-uri. Miniștrii ăștia n-au de lucru? Oamenii ăștia nu fac sex?

    Ba da, rezervă întreaga noapte pentru astfel de activități. Între ei sau cu reporterii/jurnaliștii cu care discută peste zi. În următoarea dimineață reiau nonșalant rutina, ciclul se repetă. Asta explică de ce România este atât de bine administrată.

  15. Termenii de „fascist” si „comunist” pentru respectivele ziare englezesti va fac sa nu puteti fi luat in serios. Daca articolul incepe cu prostii atit de mari (sa le zicem elegant „lipsa de nuantare”) restul e total compromis. Daca as fi editorul postei redactiei v-as recomanda sa nu mai incercati. La virsta dv. ar trebui sa stiti ce-i cu termenii respectivi.

  16. Hai ca e nostim!
    O chestie despre atitudine pozitiva: de fapt nu prea stim/ vrem sa spunem „nu”, sa refuzam. De aceea, este un da, apoi ciu ciu. Renuntam, nu mai raspundem la telefon, de ce dr… m-am apucat sa zic da…

  17. Ati surprins cu umor situatiunea. Sa stiti ca femeile intind primele mana barbatului. Barbatul I-o cere doar inainte de a o lua de nevasta.

  18. Am ajuns cam tarziu la ” ospat „. Tarde venientibus ossa.
    Cam ce era important de spus, s-a spus.
    Incerc, totusi, cateva mici adaosuri:
    1. Articolul, amabil pe ansamblu, creeaza impresia ca situatia a fost vazuta ” din avion „.
    2. Asa cum suntem, cu bune si cu rele ( sau poate tocmai din acest motiv), am rezistat tuturor valurilor de migratori care au venit peste noi. Uitati-va la vecinii nostri ! Toti sunt venetici …In afara de cel mai bun vecin al nostru, Marea Neagra.
    3. Gestul cu puparea mainii este unul de curtoazie si de respect. El trebuie utilizat doar in cazuri speciale ( petreceri, spectacole ), atunci cand doamnele se ateapta la un astfel de tratament. Daca il practici pe strada, dupa ce doamna tocmai a ales cartofi din gramada de la supermarket, nu este in regula. Gestul cu pricina si-a pierdut din sens pentru ca nu se cunosc regulile, si rezulta o brambureala… La fel ca la utilizarea lui ” SI ” in situatii care nu au nicio tangenta cu evitarea unei cacofonii.
    4. Am citit pe undeva, nu mai stiu pe unde, ca englezii au danturile inestetice din cauza ca la pronuntarea cuvintelor se preseaza dintii cu limba. Chestia asta, producandu-se inca de cand au varste foarte fragede, are urmari dezastruoase.

  19. Există o tendință printre englezi, vizibilă și la cel care a scris textul, de a face judecăți de valoare fără pic de umilință sau fără a lua în considerare faptul că cineva citește și înțelege doar pe baza a ceea ce e scris și s-ar putea să fie rănit, chiar nefiind vinovat de ceea ce i se imputează. Facultatea de a vorbi parcă e, aici, un întrerupător la lumină: fie e pornit, fie e oprit; dimming nu există. În plus, cei care suferă de același mod de a se manifesta interpretează laudele pe care ei înșiși le fac la adresa altora în așa fel încât să fie înțelese drept batjocură și să nu cumva să fie cel lăudat cumva superior celui care laudă, nici pentru un singur moment. Cum altcumva s-ar putea explica asta: „In Romania, people (…) rarely say anything of much significance, but they sure are friendly.” Chiar era așa de greu să spună că oamenii sunt prietenoși și punct? Trebuia scris și că nu spun mare lucru ca să se înțeleagă faptul de a fi prietenoși într-o lumină negativă? Să nu mai vorbesc de generalizări precum „in Romania, people…”. De la un jurnalist cu spirit de observație și experiență de procesare mentală a informației s-ar aștepta nu doar mult mai mult, ci ceva diferit.

    Nu cred că astfel de conversații interculturale o să aducă nimic bun căci sunt doar continuarea mentalității englezești coloniale de a-l analiza pe celălalt, dar de a nu-l iubi deloc. Pentru cel care a scris textul de mai sus, un român nu e diferit de un animal sau de mecanismul fluxului și al refluxului la gurile Amazonului.

    Ceea ce au nevoie englezii pentru a putea intra într-un dialog real și uman cu alții e tocmai umilința unită cu empatia. Și asta o spun și eu cu întrerupătorul de lumină pornit, dar fără amendamente.

    În plus, a răspunde doar la mesaje scrise în engleză de englezi e un alt semn că jurnalistul nu dă doi bani pe români și că ierarhizează oamenii în funcție de naționalitate. Asta e o obtuzitate intelectuală de nedescris.

  20. Victimizarea spre care romanii tind intr-adevar e in contradictie cu spiritul pozitiv evocat in ultimul paragraf. Cu jena marturisesc ca nu-i vad pe romani antreprenori, afacerile in Romania le-au facut turcii, grecii, armenii, evreii, etc. Romanii stiu sa dea tunuri, spre astfel de lucruri isi canalizeaza din pacate ingenuozitatea, mai rar spre a face o centrala dintr-o bricheta.

  21. Desi Nadia Ramasawmy a punctat perfect unele aspecte, cred ca ele trebuie completate putin.

    Chestia cu sarutatul mainii este o traditie romaneasca mai veche si cred ca ar fi pacat sa dispara, dar se impune a fi adaptata cu exigenta la anumite situatii. In primul rand, oricat de traditional ar fi sarutatul mainii la femei, regulile de conduita au impus ca acest lucru nu este permis in public (chiar daca te intalnesti cu parintii sau cu iubita). Pentru a justifica penibilul unei astfel de atitudini in public s-a invocat posibila lipsa de igiena, ceea ce, de fapt, e chiar adevarat. Intr-un spatiu interior, cu invitati restrinsi si relativ familiari acest lucru este permis, dar gestul nu trebuie aplicat preferential sau chiar exagerat pentru a nu pune in dificultate alte persoane. A saruta mana unei femei nu este un gest de curtoazie, ci un gest de recunoastere a unui statut social delicat in fata caruia barbatii trebuie sa se incline.

    De ce barbatii nu dau mana cu femeile? Simplu! Pentru ca nici majoritatea femeilor nu sunt educate sa fie „primele prezente” in acele momente, dar nici o larga majoritate a barbatilor nu au ajuns inca la acest capitol de bun simt. De ce? Pentru ca, pe de o parte exista, intr-adevar, si o latura usor misogina, pe de alta parte prejudecatile despre inteligenta femeilor inca fac ravagii si, nu deseori, disconfortul barbatilor in raport cu ceilalti masculi prezenti in incapere de a-si mentine statutul de cocos in fata celorlalti – ca nu se stie de ce „taxe” se poate beneficia ulterior daca se da dovada de „slabiciune” dind atentie in primul rind femeilor din incapere! Urmariti reactiile barbatilor care intra intr-o incapere in care sunt si femei (uneori NU PREA are importanta numarul!) si veti vedea cat de pierduti in spatiu sunt si modalitatile oarecum disperate de a cauta o scapare rapida in grupul barbatilor. Exista, pe de alta parte, si multi barbati nesimtiti care apuca pur si simplu, pe rind, mainile tuturor femeilor si incep a le linge grobian, iar dupa finalul numarului de „curtoazie” se ascund definitiv intre ceilalti masculi.

    In concluzie, chestiunea asta s-ar rezolva foarte simplu daca s-ar repeta de n-spe mii de ori doua reguli de bun simt si nimic altceva:
    – femeia este cea care trebuie salutata prima
    – si imediat femeia TREBUIE sa intinda mana ca raspuns la salut.
    Si gata! Simplu ca buna ziua.

    Ziceam ca femeia trebuie salutata prima NUMAI daca se afla intr-o incapere, pentru ca daca este in spatiul public nu ai voie sa o saluti daca aceasta „nu cere” salutul! Dar asta e alta poveste…!

    De ce TREBUIE sa dai mana cand ti se intinde? Pentru ca este demonstrat ca prin simpla atingere a mainilor se produce un schimb energetic foarte interesant intre cele doua persoane si se atenueaza foarte mult, enorm de mult, disconfortul resimtit la prima vedere si chiar o buna parte din agresivitatea cu care erai „incarcat” din diverse motive. In primul rind vei constata ca si celalalt din fata ta e tot un om si ca poti schimba idei mult mai usor si mai elegant decat daca nu ar fi fost acel BANAL contact fizic. Iar acest lucru este foarte bine cunoscut: urmariti in special sporturile de contact (box, judo, karate, lupte etc.) si veti remarca faptul ca niciodata sportivii nu dau mana unul cu altul, pentru ca „nu trebuie sa-ti fie mila de el”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Michael Bird
Michael Bird
Cu o experienta de peste 12 ani ca jurnalist, Michael Bird este un freelancer specializat in editoriale solide, bine documentate, cu subiecte din aripa estica a Uniunii Europene. A scris pentru publicatii din Marea Britanie ca The Independent on Sunday, New Statesman si Design Week si a fost redactor fondator al The Diplomat - Bucharest. A fost citat ca specialist in politica romaneasca la posturi de radio americane, televiziunea romana si presa nationala spaniola. Locuieste in Bucuresti si in prezent lucreaza pentru presa scrisa si film. Redactor la www.theblacksea.eu

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro