Home » Societate/Life » Citesti:

Ce produce societatea românească?

Ioana Pielescu august 4, 2015 Societate/Life
78 comentarii 4,204 Vizualizari

A ajuns greu, uneori aproape imposibil să angajezi oameni… Firmele de recrutare sunt “disperate” la gândul că încep un nou proiect de recrutare și iar cheamă candidați la interviu și nu vin, dar nici nu anunță că nu mai ajung, că trimit clientului short list-ul cu cei 3 “ideali” și unul, doi dintre ei nu se vor prezenta la interviurile cu managerul de la client etc. Și șomajul e mare, prea mare, mai ales în rândul celor de până în treizeci de ani….. Și te întrebi de ce? Ce se întâmplă?

O să mă refer în primul rând la această categorie de vârstă: 20-30 ani.

Oamenilor nu le place să muncească.

Sa fie așa? Și dacă da, de ce? Ce s-a schimbat în ultimii 5-10 ani, astfel încât să se creeze acest “nu am chef” de muncă, de învățat, de evoluat, de nimic?

Oamenii își caută “dream job” – și…. nu-l găsesc. Dar aplică la toate anunțurile posibile (de cele mai multe ori fără discernământ) și dupa aceea nu mai au chef, nu le mai place.

Oamenii vor salarii mari, mult mai mari decât oferă piața și preferă să nu accepte un job plătit mai puțin decât așteaptă ei. Și din ce trăiesc?

S-o luăm pe rând: nu le place să muncească. Dar știu ce înseamnă să muncești? Au fost pregătiți să sară în etapa asta? Să aibă responsabilități, să fie trași la răspundere pentru ceea ce au făcut sau nu au făcut? Nu prea….. De mici, acasă, nu sunt puși să facă lucruri, pentru că sunt copii și trebuie protejați. Părinții, bunicii, bonele etc fac totul. Ma întreb până la ce vârsta îi alege mama îmbrăcămintea copilului? Am auzit un “puști” de 20 de ani plângându-se că i-a dat mama geaca greșită! La școala totul este ambalat, împachetat – să nu îi agresăm, să nu punem presiune pe ei, că sunt copii. Total de acord, nu cu forța se crește un OM, dar nici fără să simtă o responsabilitate a propriilor comportamente, decizii – care decizii??? Ajung în clasa a VIII-a și se simte presiunea așa zisei admiteri la liceu. Nu mai e un examen propriu-zis, e un soi de amalgam între notele din clasele V-VIII și testul național. Se înscriu pe o listă la o sută de licee și ce “iese”, iese. Greu să-și asume responsabilitatea intrării la un liceu cu atÂt de multe variabile, unele cât de cât obiective (testul cu subiecte unice), altele total aleatorii (mediile din anii de școală și repartizarea computerizată pe listele liceelor). Bun, să zicem că suntem licean. Vor trece cei 4 ani – fără presiune prea mare, poate doar câțiva profesori mai “zeloși” să accelereze un pic viața. Și vine bac-ul: dacă ai învățat minim în timpul acestor patru ani, nu ai probleme cu bac-ul. Să precizez: vorbesc aici de cei potențiali angajabili în companii decente, pe poziții în care creierul este unealta principală. Și trebuie să decidem ce facultate urmăm: ne înscriem (din nou) la 100 de facultăți, poate facem un eseu cel mult, și așteptăm să decidă cineva unde am “intrat”. Iar nu e presiune, iar nu se responsabilizează nimeni, ce-o fi, o fi! Și iar urmează 3-4 ani de liniște – doar nu o să ne facă profesorii probleme, când și așa au prea puțini studenti și le e frică să-și piardă catedra?! Doar n-o să ne pice… Și dacă ne pică, în re, rere….aaaaa, scuze, nu mai exista re și rere, ci doar credite lăsate din anul I, sesiunea de iarnă, pâna la sfârșitul facultății….  Și a absolvit și facultatea. Bun! Facem master – care? Care-o fi, oricum nu e important, dar trebuie făcut. În toți acești ani, majoritatea stau acasă – la mama și la tata – și…. învață.

Mai fac o precizare: există (se pare că americanii au făcut deja studii pe zona asta) 5% din targetul vizat care sunt în afara acestui articol. Acele vârfuri în care ne punem toată speranța. Nu despre ei vorbim aici, ci de restul de….. 95%!

Și uite așa, școala a scos (după 17 ani de “muncă”) un potențial angajat care nu prea a înțeles că viața e și cu presiune, și cu responsabilități, și cu asumare de succes sau eșec, cu decizii importante.

Și acum, să-l angajăm!

Bun – unde? Pe ce poziție? Ce-i dăm să facă? Pai, ce-i place, ca să fie motivat maxim și să dea performanța așteptată (sau peste). Dar ce-i place? Aaaaaaa, nu știe nici el, iar angajatorii nu au timp, bani, disponibilitate și, poate, nici know-how-ul să aducă o grupă de 10 potențiali angajați și să-i testeze în această direcție. Ar fi trebuit să o facă liceele, universitățile, astfel încat să vină gata puși pe direcție, să știe ce vor, ce le place. Ei bine, nu știu și nici societatea nu are (încă) instrumentele necesare. Așa că, posturile sunt anunțate, ei aplică și începe procesul de recrutare. Dar după ce află două, trei lucruri despre ce presupune job-ul, nu mai are chef să continue – e greu, pare complicat, poate nici nu plătesc bine (deși nu știe încă despre ce salariu e cazul), mai bine stau acasă, poate apare altceva… Și nici nu anunță că se retrag din cursă – căci responsabilitatea comportamentului propriu nu a fost “desenată” din copilărie și e greu să apară brusc la adultul tânăr.

Și să zicem că vine la toate interviurile, până la discuția despre pachetul salarial: aaaaa, doar atât? Păi tu la cât te-ai gandit? La atât. Da’ cum ai ajuns la suma asta? Nu știu, da’ așa mi se pare mie ok. Bine, dar ce criterii ai în a decide dacă e ok sau nu? Aaaaa, nu știu, dar nu pot să vin opt ore în fiecare zi pentru banii aștia…. Și uite așa, te trezești că nu ai nici argumente – cum să-i explici de piață (ce e aia piața și ce mă interesează pe mine), cum să-i povestești despre lipsa lui de experiență și că e normal să înceapă de undeva etc.

Și uite asa, societatea românească produce oameni – altfel cu potențial la fel ca și cei 5% – sortiți unui eșec lamentabil în viață. Tineri de 25 de ani care stau în continuare cu părinții și nici nu întrevăd vreo șansă de a se muta (mai trist este că nici nu-și pun problema) – e mai ușor așa: financiar, fără griji, responsabilități… Suntem aproape pe primul loc într-un studiu realizat în Europa legat de media de vârstă până la care tinerii mai locuiesc cu părinții (44% dintre tinerii români cu vârsta între 25 și 34 de ani locuiesc cu părinții).

Și începem să ne gândim care e soluția? Soluția pentru ei și soluția pentru cei mai mici decât ei să nu ajungă la fel.

Pentru ei, e un pic trist: nu spun că nu se pot schimba și repoziționa, dar realismul meu (crud uneori) mă face să cred că șansele sunt mici, iar rata de succes și mai mică.

Pentru cei mai mici ca ei – ei, aici mai avem o șansă: să ne trezim noi aștia “mai mari” și care avem o RESPONSABILITATE imensă față de ei și sa creăm programe, să modificăm abordarea școlii și, mai ales, a părinților în relația cu cei mici. E o conștientizare în primul rând a situației și a riscurilor și apoi vin și soluțiile.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "78 comments" on this Article:

  1. lloopp spune:

    Am incercat sa fac o paralela intre cresterea plantelor si educatia oamenilor. Copiii acestia cocolositi sunt ca rosiile din solar : bibilite, adapostite de intemperii, mari si frumoase, dar fara gust. Rosiile crescute in gradina, printre daunatori, intemperii, sunt strambe, inaspectuoase si ceva mai mici, in schimb au gusturi fantastice.

    https://lloopp.wordpress.com/2014/08/12/ce-ne-invata-cresterea-plantelor-despre-educatie/

    https://lloopp.wordpress.com/2014/09/21/ce-ne-invata-cresterea-plantelor-despre-educatie-continuare/

    Peste cocolosirea aceasta mai apare un lucru foarte pervers, si anume amenintarea cu urgiile cerului si pamantului in caz de esec la invatatura, care are ca rezultat o frica de esec in viata, la job, etc.
    http://lacoltulstrazii.ro/2014/06/24/despre-educatie-si-perpetuarea-traditiilor-familiale/

    Se mai adauga sistemul de invatamant concentrat pe memorare si reproducere mecanica a informatiilor, fara a se intelege de ce se intampla niste lucruri si la ce sunt bune cele invatate :

    http://lacoltulstrazii.ro/2014/06/25/admitere-la-liceu-greseli-educatie-si-incredere/

    Cat despre responsabilitate, este greu ca parintii sa invete responsabilitate pe copii, atata timp cat ei insisi nu au fost invatati asta, crescand sau fiind crescuti de parinti in mediul comunist in care “tara te vroia prost” si nu erai pus in situatia de a-ti purta singur de grija :
    https://lloopp.wordpress.com/2014/12/03/era-mai-bine-pe-vremea-lui-ceausescu/

    Asa ca sa nu ne mai mire ca o parte din tinerele generatii vor ingrosa randurile celor ce vor sta cu mana intinsa dupa ajutoare sociale …

  2. Dedalus spune:

    Sunt doua erori majore:
    a) Presupunerea falsa ca este posibil ca sistemul de invatamant sa prevada nevoia de calificare de la sfarsitul ciclului de pregatire. Nu este posibil asa ceva, ar fi trebuit sa fie accentuate VERSATILITATEA invatarii, nicidecum specializarea…
    b) Presupunerea falsa ca absolventii trebuie sa gaseasca loc de munca. locurile de munca de fapt scad pentru ca locul lor este luat de mica antrepriza. Ar fi trebuit sa fie accentuate capacitatea de INTREPRINZATOR a absolventului.

    Cat timp versatilitatea si educatia antrepenoriala nu vor reprezenta principia de baza ale educatiei tomanesti (in locul prafuitelor “principia” de doi lei, perimate si absurde pe care se tot “fundmaneteaza” aberatiile numite “legile invatamantului”), nu se va putea face nimic , vor fi din ce in ce mai multi someri si perosane inadaptate.

    Pana la explozia sociala, care nu este departe. Vezi Grecia.

  3. Vlad spune:

    :) Nu e greu sa-i angajezi :) greu e sa-i formezi :) Eheee! E de munca … Firmele ar vrea omul gata format, crema din care sa guste fara sa faca nimic … Adica familiile il cresc, il intretin, il educa pana la 25 de ani la care se adauga uneori suisurile si coborasurile inerente vietii … si asa odihnit proaspat e sortat ca si capital de munca, unde desigur se cauta robotelul perfect care corespunde la fix specificatiilor din manual si care presteaza conform programului care i se incarca … evident fara sa faca mofturi. Ura!!!

  4. Vlad spune:

    Profilul muncitorului este: harnic, obedient, asculta fara cracnire ifosele sefului si isi tine parerile pentru el.

    Nu pune intrebari de genul: de ce e saptamana de lucru de 50 de ore cand ar trebui sa fie de 40, de ce e codul muncii facut de asa maniera incat angajatul poate fi muncit 6 zile din 7 pe o perioada de 1 an de zile, asta evident daca rezista :)

    Angajatul nu contesta modelul social in care se afla. El crede cu tarie in capitalism si sistemul bancar. Practic ce ar fi lumea fara banci ? De aia visul lui e sa lucreze intr-o banca! Eventual in una nationala in care well … cel mai probabil iesi la pensie. Cine nu vrea un job stabil la urma urmei ?

    Angajatul nu se gandeste la intrebari de genul: de ce naiba trebuie sa platim o mana de politicieni doar ca sa schimbam indicele de impozitare ? Sau: de ce mai alegem politicienii cand tot la privat o sa lucrez ? Sau: de ce trebuie sa platesc impozite daca si asa nu se face nimica de banii respectivi, gen: drumuri, sanatate, educatie ? Astfel de intrebari fac parte din folclorul urban, nu stim de unde au aparut si de ce ni le punem … In mod cert e un fel de obicei … nimeni, practic nu s-a gandit vreodata sa obtina un raspuns la ele …

    Alte intrebari la care angajatul in clipele lui libere se gandeste, de data asta staruitor, este de ce nu poate alege unde sa-si directioneze banii de pensie ? Sau si mai staruitor atunci cand nu ii are de ce nu poate face uz de ei acum cand ARE nevoie de ei si nu la pensie. Nu se poate! Asa e facut sistemul de pensii! Ce simplu! Daca si raspunsurile catre sef ar fi la fel de simple: nu se poate face sefu, asa functioneaza sistemul :) )!

    • ioana spune:

      Cu mai multi oameni care isi pun intrebarile acestea si vor sa gaseasca si un raspuns la ele prin actiune, am avea intr-adevar o societate normala…

  5. padre spune:

    Societatea romaneasca produce ceea ce se cere si conteaza cu adevarat, d-na Ioana; urmariti spectacolul national al politicii democrate si aveti, avem, reactia sanatoasa la asemenea exercitiu de viata publica impanata cu succesuri.
    Din varii motive scapam esentialul social determinant oriunde in lume: celula societatii supravietuieste, sau se consolideaza, la umbra exemplului vazut, trait, si la ecoul cuvantului, indemnului prezent; ceea ce desavarsesc parintii demo, in deplin consesns cu dorinta tinerelor odrasle, e chiar dorinta la o viata mai buna in contextul social actual. O forma de normalitate pe care o condamnati, condamnam unii, dar care se insinueaza in subconstientul public ca neincrederea in autoritatea statului sau in dreptatea justitiei.
    Din pacate, intotdeauna cei “mai mari” vor da tonul dorintei legitime de acel mai bine, chiar lipsit de discernamant si, implicit, responsabilitate; cel mai elocvent exemplu il traim in umbra protestului parlamentarilor, legitim prin ricoseu, ca vor si ei, dragalasii, salarii mai mari….caci iarasi s-a constatat ca-n tara noastra draga, este posibil orice paralel cu responsabilitatea publica.

    • Bucur C spune:

      Inainte se spunea ca hartia suporta orice. Mai rar asa un mambo-jumbo!

      • padre spune:

        Din pacate, aveti perfecta dreptate: urmariti cu atentie ce se intampla in societatea noastra reprezentativa si coborati apoi in viata de zi cu zi…curat mambo-jumbo.
        Inca de la inceputurile libertatii noastre ordinar speculate(nu ne vindem tara-o dam gratis, sa avem si noi bogatasii nostri, noi muncim nu gandim, etc) pana in prezentul deficitar cu forta de munca calificata si(sau) responsabila traim in ritm de mambo-jumbo perfect inchis.
        Nu mai gasim profesionisti pentru angajare: pai cei care nu au plecat, inca, isi au propriile joburi
        Nu mai gasim notiunea de responsabilitate, onestitate: pai cand am ajuns sa construim(deseori numai pe hartie) la preturi astronomice ceea ce altii fac zi de zi, nu cred ca se mai poate vorbi de responsabilitate si onestitate, mai ales ca nimeni nu raspunde pentru ceea ce au cheltuit.
        Nu mai avem parinti responsabili, cu viitorul copiilor lor: pai cand responsabilitatea publica este care este, iar succesurile curg pe banda rulanta, parintii actioneaza in consecinta: se feresc de ceea ce nu inteleg si se inchid in propria viziune de supravietuire cunoscuta; sau exploateaza masiv formula de succesuri la moda.
        Deci acolo sus se traieste intr-o dimensiune paralela cu realitatea(concretizata prin prfesionalism, responsabilitate, onestitate), iar aici jos, se traieste intr-o reflexie oarecum in oglinda, impresionata numai de propriul filtru de intelegere a realitatii rezultante.
        Rezulta, asadar, un mambo-jumbo perpetuu legal si curat original daca incepem sa iubim deschis munca; subconstient ne iubim pe noi insine mai mult decat orice, semiconstient incepem sa mai si cream, producem, ca sa adormim lejer constiinta ca in tara asta daca nu esti practicant mambo-jumbo, nu contezi…lumea face ce vede si aude, inainte de toate, dupa care mai si analizeaza, uneori.

  6. bogdan192 spune:

    Observatie: Lucrez in IT. De 12 ani.

    1: Mi se rupe de numele firmei, proiectul, valorile sau cat de minunata esti tu, Ioana, ca persoana, daca ma chemi la 4 interviuri si imi oferi bani de seminte. La fel eram si cand am inceput, la fel sunt si acum. Daca firma pentru care recrutezi ofera salarii sub sau la media pietei dar are pretentii peste medie, poa sa-si bage-n dos pretentiile.

    2: Scoala nu are pretentia sau obiectivul sa-ti pregateasca tie angajati, draguta. Scoala are scopul sa educe minti si sa te pregateasca pentru obedienta si respect de autoritati imaginate. Si o face in felul in care o face. Daca vrei angajati direct din facultate sau liceu, fa precum Conti, Intel, Freescale, Dacia: du-te in scoli, licee si facultati, plateste bani si instruieste oameni. Ceea ceri tu, Ioana, este ca scoala sa-ti instruiasca viitorii mutatori de rosii in supermarket sau batatori de taste pe Excel, ca tu sa nu mai depui efortul sa vezi care din ei poate fi convins sa presteze 9 ore pe zi (minim) pe 12 milioane. Si asa ceva nu se face, Ioana.

    3: Nimeni nu are o directie cand iese din liceu. De aia e tinereatea frumoasa, Ioana. Eu nu pot decat specula ca tu ai fost o tocilara in liceu, care si-a tocit coatele invatand chestii din care nu mai stie nici 5% acum si din care daca foloseste 1% e bine, in loc sa o arda chileanu ca baietii si fetele cool. Vezi tu, astia de care te plangi tu s-au ginit care-i shpilu’. E prea simplu sa se uite pe net pentru cine recrutezi. De ce rahat sa se streseze sa mai vina la un interviu daca stie ca la finalul procesului o sa-i dai salariu mediu pe economie si bonuri de masa. Mai bine o freaca pe facebook pe banii lu ma-sa. Serios, tu, daca ai avea de ales intre a muta rosii in supermarket (metaforic vorbind) pe bani de shaorma si a sta acasa, ce ai face?

    4: Responsabilitatea nu se invata la scoala sau la birou. O inveti in primii ani de viata. Sau n-o inveti deloc. Scoala nu te poate face responsabil la fel cum un viol nu te poate face homosexual. Poate nu-ti place responsabilitatea de a face ceva pentru altul. In loc sa zici mersi ca poate din iresponsabilii astia o sa se ridice urmatoarea clasa sociala in Rromania, care poate in loc sa traga ca boii pentru corporatii, invata sa munceasca pentru ei, hai sa-i calcam pe cap ca nu-s responsabili. Ca nu vor sa se injuge ca noi. Ce prosti sunt ei, ce buni suntem noi!

    5: Atitia bani, atata branza, Ioana. Asta-i argumentul la partea cu banii. Daca eu am branza si tu n-ai banii, de ce ma mai chemi la interviu, Ioana. Ce sa discutam? Nu pot sa vin sa muncesc pe jumate de banii aia. Sa dau cu o mana la tastatura. Sau ce era in mintea ta cand chemi un student si-i oferi banii de chirie ca salariu pentru job full time? Ca o sa sara de fund in sus sa-ti sarute mana boierule, ca l-ai scos din foame? Nu, Ioana. Firma pentru care lucrezi, daca angajeaza tineri, sa faca bine sa isi permita sa-i plateasca macar la nivelul pietei locale. Sa nu isi caute amaratul ala de munca in 3 luni ca nu-i ajung banii de papa. Faza cu experienta nu tine. Daca angajezi studenti, clar nu faci cine stie ce proiect mission critical, si-ti permiti s-o dai in bara cu vreo 2-3 sau sa iti stea proiectul 3-4 luni pana invata aia cum sa scrie cod care compileaza de exemplu. Deci iti permiti sa-i tii pe pierdere pe toti in perioada aia, orice iese mai repede e deja castig.

    Solutia pentru tine, Ioana, e sa realizezi ca ce vrei tu nu prea se face. Sau daca se face, se face pe mai multe lovele decat crezi tu ca se face.

    • Liviu spune:

      Observatie: in IT nu e nevoie de cei sapte ani de-acasa… :’(

    • George Gafencu spune:

      Domnule Bogdan,

      Raspunsul Dv ma deranjeaza in multe feluri, si spun asta ca sa fiu politicos.

      Ar trebui sa fiu impresionat ca aveti 12 ani in IT si prin imensa Dv experienta va permiteti sa admonestati autoarea cu un ton arogant?

      Am experienta dubla ca a Dv, inclusiv in IT, si nu mi-as permite asa un gest. Am absolvit o facultate de varf in Romania si continuat studiile in SUA.

      O sa va spun cam cum sta treaba cu slujbele, plata, si alte cele.

      Nu am terminat o facultate IT. Insa in anii 90 lucram trei slujbe, in medie 60 de ore pe saptamana. Toate trei erau slujbe marunte insa una din ele era o slujba IT platita aproape la salariul minim pe economie.

      Am strans din dinti un an de zile. Dupa un an am reusit sa ma angajez la o firma IT franceza cu un salariu mai mare decat cele trei combinate impreuna, deja performant la vremea aceea.

      Punctul pe care vreau sa il fac este exact punctul pe care il arata autoarea.

      Mai putin daca ai absolvit de la MIT, Harvard, Stanford, etc, un absolvent de facultate nu are experienta de lucru.

      Daca mai si vine cu pretentii cat casa ca i se cuvine un salariu mare, ramane pe dinafara pietii muncii pentru multa vreme.

      Nu zic ca cineva tanar trebuie sa ia un job oricat de prost platit numai ca sa lucreze. El trebuie sa mearga la vreo cateva interviuri, sa vad efectiv cat valoreaza cunostiintele lui pe piata, si dupa aceea sa aleaga o firma care probabil o sa ii dea un salariu de inceput mic, insa o sa isi maximizeze sansele de viitor. Dupa aproximativ 18 luni se poate muta in alta parte cu un salariu mai mare samd. Daca sta acasa nu primeste nimic.

      Pot sa va pun problema si din punct de vedere financiar, ca sa va lamuriti mai bine cum sta treaba.

      Ce preferati, 10 lei pe luna acum vreme de un an, sau sa asteptati un an ca sa primiti 12 pe luna dupa aceea?

      Si mai stiu un lucru despre castigatul experientei. Cand am luat prima slujba IT, cea foarte prost platita, am luat-o foarte in serios. Nu m-am gandit la plata cat la experienta pe care urma sa o obtin. Erau unii colegi tineri la locul ala de munca care lucrau de mantuiala demotivati de salariul mic pe care il aveau. Cam ce experienta credeti ca acumulau ei si ce sanse la un loc mai bine platit aveau cu asa o atitudine?

      • Harald spune:

        @ George Gafencu – de data asta o să votez cu Bogdan. De asta nu mă mai înțeleg eu cu majoritatea celor care depășesc 35 de ani și până acum mi-am văzut deja două generații de prieteni transformându-se în părinții lor :)

        România era o țară mult mai săracă atunci când ne-am început noi cariera, iar soluția era într-adevăr munca. Astăzi nu mai e așa, Copilul Liber nu mai trebuie sufocat de Părintele Normator ca să reușească în viață. Astăzi reușita aparține Copilului Liber (cel care vorbește cu vocea lui Bogdan) exact cum în Occidentul anilor ’80 reușita a aparținut unora ca Bill Gates sau Richard Branson. Părintele Normator (cel care vorbește cu vocea dvs.sau a autoarei) nu mai are decât să aștepte pensia.

        • George Gafencu spune:

          Domnule Harald,

          In varsta ma mai credeti!

          Mai am 20 de ani pana la pensie si probabil ca sunt numai cu 10-12 ani mai in varsta ca musiu Bogdan.

          Sa va spuna Silicon_V cum stau lucrurile de partea asta a oceanului. Aici nu se razbeste decat prin foarte multa munca si perseverenta. Studentii lucreaza cate doua trei joburi sa se puna prin facultate pentru ca invatamantul nu e gratuit si bursele putine si foarte greu de obtinut.

          Munca nu e rezervata pentru cei saraci. Nepotu-meu e fiu de doctor chirurg de spital de urgenta absolvent de Ivy League si cu 30-40 de ani experienta. Si tot si-a luat un job pentru vara ca sa isi poata plati pentru cheltuielile masinii si sa aiba mai multi bani de buzunar.

          Numai in Romania am vazut conceptul de munca putina si slaba si pretentii mari.

          Nu e mentalitatea noastra gresita. Iata ca sunt culturi mari pentru care e un respect mare pentru munca si a munci la McDonnalds pe salariul minim nu e o rusine pentru nimeni.

          • Harald spune:

            @ George Gafencu – ăsta e în continuare discurs de Părinte Normator, se pare că ori nu v-ați deranjat să citiți comentariul la care ați răspuns, ori nu ați înțeles nimic din el :)

            V-ați făcut public anul absolvirii de mai multe ori, deci e clar ce vârstă aveți. Însă există oameni care și la 20-25 de ani se exprimă la fel, a adopta postura de Părinte Normator ține de educația primită, nu de vârsta propriu-zisă.

            Povestea cu 3 joburi e o poveste moralizatoare și-atât. Dar tipică pentru Părintele Normator. În realitate, a avea 3 joburi sufocă orice idee și orice inițiativă, în schimbul unor sume absolut meschine oferite de acei angajatori.

          • self-congratulatory humblebragging spune:

            Dle Gafencu,

            Delirul dvs meritocratic este aproape patologic. Nu toata lumea poate sa se intoarca in anii ’90 impreuna cu dvs sa-si ia trei joburi in IT ca sa fie apoi recrutat in Franta. Sunteti in mare parte produsul unor circumstante intamplatoare care v-au creat conditiile de a face alegeri in legatura cu o ocupatie care sa va ajute sa traiti bine si sa va simtiti implinit. In retrospectiva, dvs vi se pare ca ati fost un campion moral, ca ati sarit din pat direct in pozitia de flotari si nu v-ati oprit pana in a 60-a ora de lucru pe saptamana. Lucrurile nu sunt chiar atat de simple in the real world. Mai iesiti si dvs din casa, din cartier, mai vedeti cum traiesc si alti oameni, care nu au avut sansele si virtutile dvs innascute, care nu au educatie, nu sunt umblati prin lume, nu au anturajul dvs de Ivy Leagueri. Va rățoiți aici de la inaltimea “experientei dvs in IT” – va felicitam pentru realizari si ne pare rau ca nu putem fi toti ca dvs. Incercati sa munciti trei joburi grele (munca fizica) pe niste bani de nimic nu un an, ci 10 si dupa asta, puteti sa veniti sa ne umpleti pe toti cu entuziasmul dvs stahanovist.

            Si va rog, mai scutiti-ne de istorioarele dvs motivationale despre Silicon Valley. Nu putem sa traim cu totii intr-un mediu de hiper-achieveri patologici cu degreeuri la MIT, unde la varsta de 30 de ani esti un rebut (“Silicon’s Valley brutal ageism of tech” – e o chestiune notorie in SUA). Haideti sa mai coboram putin pe Terra din cand in cand si sa nu mai expediem facil niste probleme sociale structurale pe baza unei retorici care “denunta” carentele morale ale maselor (e.g. hipstarii lenesi, vasluienii etc.).

            • George Gafencu spune:

              Domnule Anonim,

              Imi pare rau ca v-am ravasit nistre pene.

              Iata mesajul pe care vroiam cu adevarat sa il spun, si se pare ca refuzati sa il vedeti.

              Adevarata valoare a muncii in domeniul privat este data de productivitatea muncii si la sfarsitul zilei de piata muncii.

              Daca o firma nu poate gasi angajati la salariile pe care le ofera, inseamna ca ofera prea putin si trebuie sa ofere mai mult daca vor sa gaseasca lucratori.

              Insa daca lucratorii cer mai mult decat poate firma plati la valoarea muncii pentru firma, si mult mai mult decat piata le poate oferi la orice firma, imi pare rau pentru lucratorii respectivi. Or sa stea departe de piata muncii mult si bine, probabil pe spinarea altora.

              La urma urmei este un echilibru intre cerere si oferta, nimic mai mult.

              Si cine nu are nici experienta, insa vrea sa deviona angajat pe bani multi, deja le plang de mila.

            • r2 spune:

              Ok, il jigniti cu stil si la mare arta pe dl Gafencu pentru vina de a fi exprimat opinii care nu va suna bine, desi dansul s-a exprimat civilizat si cu bune intentii. E si pe forum ca si in trafic, unii soferi claxoneaza mai mult, altii mai putin. Eu sper ca dl Gafencu nu s-a suparat.

              N-as vrea sa vorbesc in numele altora, dar eu unul sunt curios – daca cultul muncii este patologic, ce anume se potriveste mai bine contextului actual, in opinia dvs?

              Si ca sa nu raman dator, pentru mine toata discutia despre cat e normal sau anormal sa primeasca un absolvent sau oricine altcineva nu este prea folositoare. Cand e vorba de bani, e destul de putin loc de negociere, in general vorbind. La nivel individual suntem toti, atat angajatorii cat si angajatii, si aia bine platiti, si aia prost platiti, tot “price takers”. Discutia moralizatoare si de o parte si de alta porneste implicit de la iluzia ca partile ar avea de fapt o mare putere de negociere – nu e cazul. Ca viitor angajat, mi se pare mai util sa-ti faci din timp calculele luand preturile din piata ca parametri. Ca angajator e insultator si nu ajuta cu nimic sa-i spui candidatului cu cat de putini bani ar trebui sa fie fericit. Atat unul cat si celalalt risca sa-si inrautateasca propria situatie financiara daca se agata prea tare de tot felul de idei abstracte despre cat ar fi “normal” si pierd din vedere the hard facts.

              Cu toate astea, cultul muncii nu cred ca e un lucru atat de rau, tot dintr-un calcul utilitar. E ca la sport, e greu sa te lupti cu ala care se antreaza mai mult. Daca nu ti-e indiferent rezultatul, nu prea ai incotro.

            • Harald spune:

              @ r2 – cultul muncii e greșit pentru că apelează la dogme, ca orice cult.

              În România puteți vedea diferența asta între Moldova și Transilvania. În Transilvania se muncește, dar se muncește cu cap, omul se întreabă mai întâi ce rezultate promite munca respectivă și abia apoi se apucă de ea. Dacă merită și numai dacă merită, pentru că există oricând altă muncă, abia așteptând să fie prestată.

              În Moldova, munca e adesea un fel de pedeapsă. Există oameni care muncesc foarte mult, dar e doar volum de muncă, fără rezultate. La nivelul întregii Românii, atitudinea față de muncă e mai degrabă ca în Moldova: discursuri moralizatoare din partea ”șmecherilor” și muncă prostească din partea ”fraierilor”.

              Oamenii nu au nevoie de ”loc de muncă”, asta e o marotă socialistă, o legendă rămasă de pe vremea când statul comunist băga orice întreprinzător în pușcărie, mai devreme sau mai târziu. În realitate, oamenii au nevoie de o activitate din care să obțină bani. Și există o mulțime de activități decente, morale, cinstite din care se produc bani. Oamenii nu mai trebuie neapărat să accepte orice ”loc de muncă”, așa cum era până în 1989.

            • r2 spune:

              “cultul muncii e greșit pentru că apelează la dogme, ca orice cult.”

              Daca nu era evident, cuvantul “cult” e doar o figura de stil. Respectul fata de idea de munca e doar o generalizare, o aproximatie, un principiu, un “rule of thumb” pe care n-au inventat-o nici moldovenii, nici ardelenii. Are aceeasi valoare ca si alte generalizari sau aproximatii in probleme complexe. Si idea ca raportul de valoare intre un cal si o tura este fix 3/5, daca e sa fim chitibusari, cam “dogmatica”. Nu exista demonstratie riguroasa care sa spuna ca e fix asa la zecimala si mai sunt n situatii in care aceasta aproximatie e in mod clar departe de adevar. Dar asta nu inseamna ca regula in sine nu are valoare si trebuie ignorata. In mod asemanator cred ca respectul fata de munca e un lucru bun. Putem sa-I spunem si “activitate care sa aduca bani”.

            • Harald spune:

              @ r2 – din pespectiva ființei umane, munca înseamnă efort. Fizic sau intelectual. Însă în realitate, într-o țară ca România, corelația dintre cantitatea de efort depusă, rezultatele obținute și banii încasați este aproape inexistentă. De aceea e greșit să facem apologia muncii în sine. Ceea ce contează sunt rezultatele și ele ar trebui remunerate, nu munca per se. Sute de mii de bugetari români (cam 75% din ei) sunt un exemplu excelent la capitolul ăsta. Ei chiar muncesc, însă depun o muncă inutilă. Dar de plătit, sunt plătiți cu bani reali, luați de la ”fraierul” care depune munca utilă.

              Apologia muncii în sine face parte din îndoctrinarea oamenilor. Iar câțiva dintre comentatori demonstrează din plin (ba chiar cu emfază și self-righteousness) că în cazul lor îndoctrinarea a reușit. Adică acel cult al muncii nu e doar o figură de stil. El există și dă rezultate sinistre.

            • r2 spune:

              Depinde pana la urma la ce ne raportam. Am avut ocazia sa vad si cultul ne-muncii, in doua variante. Una e mai pacifista si propovaduieste renuntarea voluntara la beneficii si confort (la ce bun atata scoala, atata munca, la ce-ti trebuie atatia bani, stai linistit, vezi-ti de viata, stai cu familia etc). Alta varianta mai agresiva, care nu renunta deloc la ideea de avantaje materiale si bani, dar le vrea pe scurtatura (munca e pentru prosti, in viata trebuie sa fii smecher, trebuie sa profiti). Dintre cunostintele mele, nu s-a ales mare lucru de nici unul din adeptii ne-muncii, indiferent de varianta. Intamplator cel mai mare teoretician al ne-muncii dintre cunoscutii mei, cu care ma stiu din copilarie, si care dadea lectii tuturor la capitolul asta, tocmai a iesit din arest preventiv si isi asteapta condamnarea pentru infractiuni de drept comun si este pe zero cu banii.

              La o scara mai mare, un exemplu foarte bun este contrastul dintre populatia malay, care sunt cu ne-munca in varianta pasnica, cu chinezii malaezieni, pentru care valorile sunt scoala, cariera si banii (cu sacrificiile si excesele de rigoare – le place si lor sa se dea mari cu ce scoli inalte au facut copiii, la ce firme mari lucreaza etc si ii imping tare de la spate de mici). Judecand prin prisma rezultatelor (de acord ca alea conteaza), ala care isi propune din start liniste si pace si timp liber alaturi de familie o sa aiba parte de saracie si frustrare.

              Referitor la Romania, mie nu mi s-a parut ca ar fi in vreun pericol din cauza exceselor cultului muncii, din contra, dar posibil sa ma insel.

        • mihai spune:

          @Harald: Teoriile analizei tranzactionale suna foarte frumos, pacat ca sunt aplicabile doar psihologiei. In economie se stie ca factorii de productie sunt 3 si doar 3: Natura, Capitalul si Munca. Iar absolventii, daca nu provin din familii posesoare de Capital, nu se pot baza decat pe Munca proprie ca sa-si asigure traiul zilnic, pe care trebuie sa o vanda pe piata muncii, la pretul pietei. Toate povestile dvs despre Parintele Normator cu care luati in deradere toti conservatorii care vi se opun nu fac nici cat o ceapa degerata in fata realitatilor economice. Imi pare rau pt dvs ca nu v-ati dat seama de asta desi ati avut angajati.

          • George Gafencu spune:

            Domnule Mihai,

            Ma surprinde ca ma numiti conservator. Banuiesc ca unii useri cum ar fi AT deja juiseaza la reactie.

            Banuiesc ca sunt un mix de liberalism si conservatorism la urma urmei. Cand vine vorba de libertati sociale, sunt partial liberal. Cand vine vorba de economie, conservator scrie pe numele meu.

            Domnul IosiP ar numi asta libertarian.

          • Harald spune:

            @ mihai – aș zice că sănătatea psihică a omului e mai importantă decât munca. De aceea, dacă avem de ales între cele două, munca trece pe planul al doilea. Discursul gen ”să muncești până crăpi” nu vine din partea unor oameni aflați în deplinătatea sănătății psihice, indiferent dacă se adresează celorlați sau lor înșiși.

            Cât privește condiția ”a proveni din familii posesoare de capital”, asta e o scuză ieftină pentru eșec. Nu ne mai aflăm în feudalism, în zilele noastre familia din care provine cineva îl poate ajuta, dar nu e obligatoriu. E suficient să ne uităm în jur și vedem imediat sute de lucruri nefăcute din care se pot produce bani. Asta dacă suntem capabili să vedem. Dacă nu, nu :)

    • silicon_v spune:

      Domnule Bogdan, si eu lucrez in IT. De 23 de ani, ca am plecat de mic, din Borland Turbo C sub DOS.

      Dar zau ca ma gandesc cu groaza cum ar fi sa lucrez in echipa cu cineva precum dumneavoastra. Poate peste vreo 10-15-20 de ani o sa intelegeti ce zic eu aici.

      • George Gafencu spune:

        Domnule Silicon,

        Ceea ce domnul Bogdan nu a aflat este ca in SUA, mai putin daca esti absolvent de Ivy League, salariul unui absolvent de colegiu debutant este ceva peste salariul mediu pe economia locala.

        La conditiile Romaniei un salariu de incepator bun in IT probabli ar fi cam 600 de euro pe luna brut. Asta e probabil valoarea de piata a unei astfel de munci de programare. Prin specializare de-a lungul timpul se pot obtine sume pana la de 3-4 ori mai mari.

        Insa ce te faci cand absolventii noi vin cu pretentii ca nu se angajeaza sub 900 sau 1000 net?

    • vlad spune:

      “3-4 luni, pana invata aia sa scrie cod care compileaza”… suna infricosator.

    • victor L spune:

      @ bogdan192,
      domnule,
      daca nu ai scris in gluma sinteti viitorul nostru si mindria :P

      Vreti sa “vi se dea” cit vreti, cit credeti ca meritati. Asta-i argumentul suprem? Nu credeti ca trebuie sa demonstrati ca ii meritati?
      Ma tem ca sinteti exemplarul ideal din articolul autoarei ;)

      • Harald spune:

        @ victor L – probabil că este într-adevăr exemplul ideal pentru articolul autoarei, însă reprezintă realitatea de azi. În momentul când îți propui obiective modeste, vei obține în cel mai bun caz rezultate modeste.

        Pretențiile autoarei erau valabile în anii ’70, când ar fi recrutat tineri veniți la oraș să se facă strungari sau frezori sau orice altceva, numai să scape de coarnele plugului. O asemenea abordare e rodul însușirii principiilor moștenite de la părinți, însă acele principii erau soluția de succes pe vremea lor sau chiar pe vremea părinților lor (ai bunicilor that is).

        Lumea de azi nu mai funcționează așa, în lumea de azi vezi Europa de Vest încă dinainte de a împlini 20 de ani și te duci să lucrezi la McDonalds în Olanda în lipsă de altceva mai bun, nu la o firmă care crede că te poate plăti în România ”pe surcele”, cum ar fi spus bunicii mei. De asta firmele de recrutare au de-a face cu asemenea candidați, iar soluția e ca firmele de recrutare să se reorienteze. A scrie articole din care să rezulte că lucrurile ar trebui să fie altfel decât sunt nu a rezolvat niciodată vreo problemă și nici n-o să rezolve.

        În urmă cu vreo 12 ani am făcut ultimele angajări în RO, înainte de a renunța complet la orice activitate acolo datorită legislației ostile și funcționarilor corupți. Nu apelam la firme de recrutare, iar salariul considerat rezonabil de către candidat era întrebare obligatorie la interviu. Și niciodată n-am chemat pe cineva să lucreze pentru mai puțin decât solicitase la interviu. Erau într-adevăr probleme de competență, jumătate dintre ei nu erau în stare să facă lucrurile despre care pretindeau că le pot face, unii credeau că diploma ține loc de orice competență reală etc. Dar nu mi-a păsat niciodată de modul cum și-a ales candidatul hainele în acea dimineață. În schimb mi-a păsat întotdeauna de salariul solicitat, în felul ăsta am avut întotdeauna destui candidați din care să pot alege.

        • victor L spune:

          @ Harald,
          o singura observatie: este vorba despre Romania.
          Nu extrapolam la Uniuneaq Europeana.
          Despre ce iti poate oferi Romania acum.
          Ca tot le place romanilor vorba lui JFK, s-o parafrazam: nu te intreba ce iti poate da Romania, gindeste ce poti face tu pentru Romania.
          Stiu ca e greu cind mentalitatea este “da` ce treaba are Statul? sa ne dea, ca de aia e Stat!”

          • Harald spune:

            @ victor L – nu putem separa România de apartenența la UE, astăzi nu mai e nimeni legat de glie în România, ca pe vremea lui Ceaușescu.

            Un singur exemplu edificator: Ryanair e o companie de toată jena, însă tocmai de asta veți găsi la ei însoțitori de zbor din toată Europa de Est. Din Cehia, din Ungaria, din Slovacia și chiar din România. Foarte tineri, pentru că unii de vârstă medie deja nu mai acceptă salariile și condițiile de muncă de la Ryanair. Unii dintre ei nici cu engleza nu se descurcă prea bine, dar pentru Ryanair astfel de detalii nu sunt foarte importante.

            ”Pe vremea noastră” erau de neimaginat astfel de oportunități de a vedea lumea civilizată, ba încă să mai fii și plătit pentru asta. Iar ăsta nu e nici pe departe singurul exemplu. De aceea tinerii de azi au alte standarde și e normal să le aibă.

            • victor L spune:

              @ Harald,
              ai, intr-adevar, ori talentul ori o predispozitie pentru a ocoli subiectul strict.
              Nu e vorba despre UE, ci despre Romania.
              Ma retrag.

            • Harald spune:

              @ victor L – nu poți restrânge discuția la România, când românul pe care vrei să-l angajezi are și opțiuni în afara României. Sigur că punctul tău de vedere ar fi mai ușor demonstrabil dacă un candidat care refuză salariile mici din RO ar ajunge în cele din urmă să cerșească un ”loc de muncă” acelorași angajatori, însă asta nu mai face parte din realitatea de azi. Așa că te poți retrage liniștit :)

          • Harald spune:

            @ victor L – ”vorba lui JFK” era tot o prostie moralizatoare, bună pentru uzul ”fraierilor” pe care încerca să-i îmbrobodească. A dus lumea în pragul războiului nuclear, în timp ce el și cu frate-său ajunseseră să împartă aceeași amantă, dar discursul pentru prostime era nemaipomenit de înălțător în timpul ăsta.

    • Gigione spune:

      Buna ziua

      Ati punctat bine. Ioana vede problema strict prin prisma angajatorului, ceea ce nu mi se pare `fair`. Uita sa precizeze un lucru: Angajatorii vor tineri de 20 de ani, cu facultate, cu experienta, si sa se multumeasca cu un anumit salariu. Dar sa nu uitam ca si statul il rupe pe angajator cand trebuie sa-i plateasca `nspemii de taxe, impozite retinute direct, samd…care-I dubleaza cheltuielile cu angajatul. Ceva nu e in regula. Printre cele mai mici salarii din `Ieuropa` si pretul la combustibil la fel ca-n Spania sau Germania sau Franta, unde au salarii de 2 sau 3 sau 10 ori mai mari. Ceva nu e in regula. Nerespectarea unei vot popular, adica reducerea la 300 a numarului de animale. Ceva nu e in regula. Sunt cam multe nereguli cu acest Stat Roman, nu credeti?

  7. Andrei spune:

    “Oamenii vor salarii mari, mult mai mari decât oferă piața și preferă să nu accepte un job plătit mai puțin decât așteaptă ei.”

    E exact invers: companiile multinationale care vin in Romania ofera salarii sub ceea ce cer oamenii, si din cauza asta nu accepta nimeni sa se angajeze. Daca tu, ca angajator, propui o suma si reusesti sa aduni mai putin de 30% din personalul pe care il cautai, inseamna ca legea cererii si ofertei tocmai ti-a soptit ca ar trebui sa licitezi mai mult.

    • kinn spune:

      Exact, de aceea nu trebuie luate in serios astfel de lamentatii despre penuria de candidati.

    • pehash spune:

      Este foarte complicata dezbaterea pe aceasta tema. Multinationalele care vin in Romania sa angajeze, o fac pentru ca forta de munca este mai ieftina, altfel ce motiv ar avea sa renunte la anagjatii lor vorbitori nativi de limba engleza/franceza/germana, care sunt deja obisnuiti cu un anumit stil de munca? Sa nu uitam ca in Romania si preturile sunt mai mici, deci o justificare pentru angajator sa ofere salarii mai mici. Pe de alta parte, potentialul angajat care se crede capabil sa lucreze in alta tara pentru un salariu dublu sau triplu, este evident indreptatit sa ceara pentru munca sa fix atat cat face..

  8. Caliman Eugen-analist dezvoltare economica spune:

    1.Oamenii cu pofta de munca au plecat din tara, facind parte din ,,grupa” celor 5 milioane de emigranti economici (permanenti sau temporari).Restul persoanelor nu pot fi convinsi sa munceasca pe 1000 – 1200 de lei, iar piata muncii ,,neindustriale” nu are de unde sa le dea mai mult.Uzina Dacia II s-a facut in Maroc, fiindca Renault n-a gasit in Romania meseriasii, maistri si inginerii de care avea nevoie, desi i-a cautat cu multi ani inainte…
    Procesul de emigrare a fortei de munca bine calificate este atit de avansat – incit reconstructia economica a tarii este imposibila, fara un proiect special de ,,reindustrializare”, care la fel ca al Ungariei, sa cuprinda masuri financiare salariale compensatorii pentru cei intorsi acasa, pentru a le ,,reintregi” la un nivel decent – salariile mici din tara.
    2.Pentru a sugera solutii realiste privind oferta de forta de munca, ar trebui sa iesim nitel din analizele si evaluarile strict de psihologie ,,tinereasca”, catre psihologia economica, a celui care numai daca moare de foame, se angajeaza pentru salariul minim pe economie.De altfel situatia nu intereseaza decit analistii politici sau economici – fiindca la nivel de Guvern interesul de acest gen nu exista.Altfel nu se explica lipsa de 8 ani a unui ,,proiect de reconstructie industriala”, postaderare, care sa asigure salarii mai mari, industriale, decit in comertul de trei lulele al super-marketurilor, care si la TG. Jiu platesc 1000 lei brut, pe o munca uneori fara limita. Omul fara alternative – dupa ce Gorjul a pierdut (dupa 1990) 90 de mii de locuri de munca – munceste uneori si pe gratis, numai sa aiba locuri de munca.Din motive…binecunoscute, nu pot indica numele unor astfel de firme,care nu platesc cu lunile salariile.

    • Bucur C spune:

      Apropo de Dacia I: adaugati si soselele fara gropi necesare dar inexistente la fata locului. Situatie remarcata si de un reprezentant Mercedes cu (foste) intentii de investitii.

  9. Liviu spune:

    Societatea romaneasca produce exact ceea ce este, respectind proportiile, dar si directiile in care evolueaza. Majoritatea e o masa de absolventi fara educatie (inclusiv fara cei sapte ani de acasa), fara valori si deci debusolata. Din pacate in 25 de ani in Romania au fost cam 20 de ministri la Educatie, deci zero viziune si contnuitate, am fost condusi (si furati) de comunisti si securisti care si-au schimbat doar parul, iar la TV, cu care se mai poate face putina educatie (exemplu: TSR Un), e dezastru. Vestea buna e ca exista si tineri educati, seriosi, care nu alearga numai dupa bani, cum crede un comentator mai sus (exemplu: multimea de asociatii de voluntari). Vestea rea e ca procesul e mai incet decit propaganda populista si cea ruseasca.

  10. Grammaticus spune:

    Imi aduc aminte cum citeam la BCU, inainte sa se faca scrum in 1989, o carte unde scria dupa cate ore de munca sau, mai bine zis, câte ore de muncă sunt necesare pentru un muncitor din Suedia ca să-și ia o mașină. Peste ani, m-am reîntâlnit cu povestea asta, la designul italian…Cu salariul pe câteva luni, la câțiva ani după război, un muncitor italian își putea lua o Vespa. Noi suntem la 25 de ani de la revoluție și, în afara câtorva gangsteri căpătuiți prin sociopatie, majoritatea oamenilor fac față cu greu nevoilor elementare. În momentul în care vom avea o politică care să rezolve acest nivel…

  11. Kor spune:

    Error, @Harold. Eu apartin generatiei “vechi”, si totusi am actionat ca un “copil liber”. De ce? Raspuns simplu: parintii. M-au invatat de mic ca doar eu sunt responsabil de ceea ce fac in viata.

    Desi crescut in comunism, n-am luat niciodata meditatii, am intrat lejer la liceul de top din oras, am trecut “treapta”, Bac-ul, am intrat din prima la facultate. Timp in care am practicat diverse sporturi si m-am distrat ca orice alt adolescent. Mi-a fost mai greu dupa facultate, era imediat dupa Revolutie, dar m-am descurcat. Am vandut si fructe in puata, m-am angajat si ca “inchirietor” de vide casete. Am lucrat pe nimic ca editor la ziare locale, am invatat singur limvaje de programare, am lycrat la firme care au dat falinent… am schimbat nenumarate locuri de munca in cateva domeni: activist ONG, jurnalism, IT…. Nu m-am plans prea mult niciodata. Am luat-o intotdeauna de la capat, dar mereu spre mai bine. Acum sunt “middle class”. Toate le-am facut singur, evident, si cu ajutorul financiar modest al parintilor in faculrate. Se poate? Sigur ca da. Trebuie doar sa ai destula mi te ca sa intelegi lumea.

    • George Gafencu spune:

      +1

      Din familia mea am invatat valoarea muncii. Pe vremea comunismului erau lipsuri mari si parintii mei erau muncitori. Tata nu a stat la mana statului si a destelenit o bucata de pamant parloaga si a creat o ferma de animale in jurul casei. Nu eram bogati, insa ne descurcam in respect pentru o munca cinstita.

      • Harald spune:

        a.k.a. Părintele Normator :P :P

        (apud Eric Berne)

        • George Gafencu spune:

          Domnule Harald,

          Faceti cam prea multe presupuneri despre mine si faptul devine iritant. Nici macar geniul nu foloseste la nimic fara multa munca.

          Tot ceea vroiam sa spun, si cred sa o agreeati cu mine in privinta asta, este ca daca nu ai experienta de lucru intr-un anumit domeniu, degeaba vii cu pretentii. Te angajezi cu banii care sunt, castigi experienta si schimband un job la fiecare doi ani o sa ajungi exact la nivelul unde trebuie sa fii.

          Nu o sa imi spuneti mie ca daca vine unul absolvent de la Spiru Haret la firma Dv din UK, nu are nici un fel de experienta de munca si cere £100k pe an, o sa si ii dati banii astia din bunatatea inimii Dv.

          • Harald spune:

            @ George Gafencu – pentru a cita un clasic în viață, ”faceți cam multe presupuneri” :)

            Nu mă interesează ce diplomă are un candidat și nici măcar dacă are vreuna. Cea mai bună angajată pe care am avut-o în RO era absolventă de sociologie, dar n-aveai niciodată nevoie să-i explici cum să facă una sau alta, era suficient să-i spui ce să facă și găsea ea singură soluții, de multe ori mai bune decât cele care se aplicau deja. Și tot în RO am avut angajați doar cu diplomă de bac care dădeau clasă (și lecții) celor de la RDS și de la Orange. Numai Vodafone avea oameni mai buni la ”tehnic”.

            Iar salariul care poate fi oferit cuiva trebuie să depindă, în esență, de activitatea și de productivitatea firmei. Dacă vrei să produci 100k pe an datorită angajatului respectiv, dar lui îi oferi doar 5-6k din ei, asta e profund necinstit.

            • George Gafencu spune:

              Domnule Harald,

              Sunteti foarte abil in a-mi ocoli intrebarea, insa mai intreb o data, desi am cam vazut raspunsul, insa il vreau explicit de la Dv, nu cu jumatate de gura.

              Daca vine cineva la Dv la firma, are ceva indemanari pe care le puteti folosi, insa cere un salariu exagerat, nejustificat de calificarile pe care le are, ii dati salariul nejustificat numai din bunatatea inimii Dv?

            • Harald spune:

              @ George Gafencu – salariul nu poate fi justificat de calificările pe care le deține candidatul. Salariul e justifcat de activitatea pe care o poate depune. Deci e treaba firmei, a managementului, să stabilească atribuțiile unui post, după care să caute angajatul potrivit pentru acel post. Există un ecart între minimul și maximul pe care firma îl poate oferi, iar dacă salariul solicitat de candidat se încadrează în acel ecart, evaluarea merge mai departe. Dacă nu, nu. Am refuzat de exemplu candidați care solicitau minimum pe economie, pentru că asta însemna o lipsă evidentă de stimă de sine din partea lor.

              Întrebarea dvs. este lipsită de sens, Salariul nu este o răsplată pentru cât de frumos și de deștept e candidatul. Există o capacitate de înțelegere și de învățare pe care trebuie s-o aibă candidatul și există un nivel de competență necesar pentru postul respectiv, însă competența poate fi atinsă și ulterior. Deci nu contează ce calificări are el, contează doar ce calificări poate exersa în postul respectiv. Adică actele de studii sunt complet nerelevante, trebuie să vedem acele calificări (abilități și competențe poate e mai clar spus) manifestându-se practic în activitatea angajatului în cadrul firmei. Chiar dacă asta poate însemna uneori să-l plătești 3 luni degeaba, până când se vede clar că nu evoluează în nicio direcție.

            • George Gafencu spune:

              @Harald,

              Este exact raspunsul pe care il asteptam.

              Credeam dupa alte raspunsuri pe care le-ati dat mai sus ca v-a apucat filotimia pentru ceva candidati care nu corespund cu fisa postului si mai si cer salarii babane.

            • iosiP spune:

              “Dacă vrei să produci 100k pe an datorită angajatului respectiv, dar lui îi oferi doar 5-6k din ei, asta e profund necinstit.

              Aveti perfecta dreptate insa va rog sa acceptati un bemol: daca vrei sa produci 100k pe an datorita angajatului respectiv iar statul iti fura 75k din ei, atunci salariul de, sa spunem, 10k devine brusc rezonabil.

              Prin urmare, acum stiti pe unde trebuie “umblat”: nu la cupiditatea angajatorilor si nici la pretentiile salariale ale angajatilor ci la jaful etatizat!

  12. iosiP spune:

    Stimata autoare, nu ati fost niciodata frapata de discordantele intre cererile impuse in anumite “fise de post”? Va inteleg, nu puteti fi experta in orice doar ca atunci cand o firma cere “un tanar absolvent cu o buna cunoastere a functionarii excavatorului Exa TS-10, familiar cu metodele de ablatie neuro-chirurgicala si (preferabil) vorbitor fluent de aramaica” si-apoi ofera salariul minim pe economie… sa nu se mire ca nu prea se inghesuie nimeni!

    Desigur, pentru o firma este mai rentabil sa angajeze trei persoane, toate trei cunoscatoare de X, Y si Z decat cate o persoana cunoscatoare a fiecarui domeniu numai ca astfel de “rara avis” costa (daca intelegeti ce spun) si nici nu cresc prin copaci. Sau fructele copacului in cauza sunt, vorba de pe vremea lui ‘nea nicu, refuzate la export!

  13. Nordwind spune:

    Cu alte cuvinte, familia si scoala ar trebui sa actioneze in forta pentru a dresa corespunzator viitoarea resursa umana pe care s-o livreze apoi angajatorului pe salarii de nimic si munca pe branci. Resursa insasi ar trebui sa stie, la 18 ani, ca viata e grea si urata, ca munca e singura justificare a existentei ei de fiinta umana, ca nu are dreptul sa vrea sa traiasca dintr-un salariu, ca trebuie sa spuna sarumana daca un angajator o ia, asa proasta si fara experienta cum e ea la 18, 20, 23 de ani, si sa-i ofere ocazia de a acumula experienta pe bani de-o gogoasa. Sa se inhama le doua joburi, la credite, la 10 ore pe zi de stat la cheremul angajatorului. Sa stie ca, daca e cuminte, docila si harnica tare, la 45 de ani va fi ca mama sau tata – supraponderala, obosita, cu nervii-n pioneze, dar – EVRICA! – cu un apartament sau o casa ale carei rate se intind pe 30 de ani, cu masina si concedii la Albena sau in Tassos. Va fi intrat in randul lumii, isi va fi adus obolul la construirea capitalismului de sant din Romania si va putea da mai departe pretioasa-i experienta catre urmatoarea generatie de resurse umane.

    Ceea ce nu inceteaza sa ma uimeasca este mandria cu care resursa de azi isi asuma conditia de sluga umila si le doreste propriilor copii aceeasi soarta.

    • Harald spune:

      @ Nordwind – I couldn’t agree more!

      Pur și simplu oamenii nu gândesc logic. Repetă niște pattern-uri comportamentale și sociale deprinse de la părinți și repetarea acestor pattern-uri îi face fericiți. Iar psihologii știu și de ce, însă pe la firmele de recrutare psihologia e aplicată doar cu rea-credință.

      • rucs spune:

        @Harald, esti afazic, sau ce? Ce tot o repeti pe asta cu ‘parintele normator’? ai gasit o fraza care iti place dintr un jargon psihologizant sau filozofareala de 2 bani si ii tot dai inainte cu ea. Macar schimba argumentele, daca tot te obosesti sa scrii. In plus, ataci niste oameni foarte pasnici, eleganti in exprimare si o faci cu zero argumente, recurgand in mare doar la pufneli de dispret sau ciorbe reincalzite auzite de pe la altii.

        • Harald spune:

          @ rucs – aș zice că te simți cu musca pe căciulă, vorbești suspect de frumos despre interlocuitorii self-righteous de pe-aici :P

          Sunt convins că un psiholog ar ști să-ți spună asta mai elegant, dar când mai vrei să joci roluri de Părinte Critic în fața lui Harald, vezi că răspunsurile Copilului Rebel ar putea să-ți șifoneze serios orgoliul (pe care tu îl crezi stimă de sine) :P

  14. Viorica Alexandru spune:

    pare ca multi se gandesc doar la ce merita din partea vietii…

    Unii, foarte putini, obtin ce viseaza (sau nu) gratie norocului si/sau unei minti de exceptie…
    Cei mai multi, bat din picioare pe margine si comenteaza …

    …cei mai multi dintre noi, vor o viata lejera, o casa, o masina, un concediu… si asteapta pensia…

    Cat de sus este standardul noi, cei multi? Atat cat ne tin puterile, pregatirea, vointa si dorinta de a obtine mai mult…

    Dumnezeu, piata sau angajatorii au grijile lor. Sa nu va inchipuiti ca ne datoreaza cineva ceva sau ca macar trece cuiva prin cap sa ne mangaie pe crestet si sa ne dea o slujba bine platita doar pentru ca ne numim … ESCU…

    Nu intele ce este asa de greu de inteles…..

  15. r2 spune:

    Zic si eu din experienta mea de forumist. Daca nu ai un plan B solid, degeaba te tii tare si joci de la inceput cartea cea mare. Cu cat planul B e mai slab, cu atat scad mai mult si sansele pentru planul A. Iar un plan B decent in ziua de azi nu mai e asa greu de asigurat, pentru cine se trezeste la timp si isi vede de scoala la vremea ei. Aia cu talente mari in cap si care refuza din start planul B au sanse mari sa joace in divizia C la 10 ani dupa absolvire. Parerea mea.

  16. Gabi androne spune:

    Pai sa va spunem noi dna Pielescu, astia pe la 45 de ani, experimentati si foarte experimentati, cum ati ajuns la concluziile acestui articol:

    Nu mai doriti sa angajati din astia ca noi pentru ca cu noi nu prea “va mai merge” ca sa zic asa. Cu noi este greu sa mai obtineti salarii de mizerie pentru ca noi stim, in adevaratul sens al cuvantului, ce avem de facut in jobul pe care il practicam. Cum in Romania prima si cea mai proasta solutie de micsorare a costurilor este micsorarea cheltuielilor cu salariile, ca deh, de leasingul masinii super-mega-extra-costisitoare a sefului nu se poate lua nimeni, nemavorbind de beneficiile sefului, apelati la o solutie de avarie, dvs cei din headhunting sau recrutare si anume angajarea de personal “de pe bancile scolii” neexperimentati, neinregimentati in vreo multinationala cu alte cuvinte “tabula rasa” numai buni pentru dvs.

    Partea prosta in toata aceasta poveste este ca cei care nu mai vor sa vina sa munceasca pe salarii de doi lei sunt intradevar copii nostrii, cei pe care dvs ne acuzati ca ii protejam, ca nu ii educam in cultum muncii si al responsabilitatii, lucru de care ne acuzati pe nedrept… Acesti copii, de fapt, vad cum ne chinuim noi astilalti cu o viata de munca in spate pe un salariu de mizerie si isi promit lor insasi sa nu pateasca si ei asa… Am o fata de 19 ani, a intrat la ASE si, SURPIZA, s-a angajat dna Pielescu! Dar nu s-a angajat intr-un job in care sa-i fie jupuita pielea pentru 700 de lei pe luna tocmai pentru ca ne-a vazut pe noi, parintii ei cu ne chinuim, cu experienta noastra la joburile pe care le avem si cum ii neglijam inca 3-4 ore zilnic completandu-ne veniturile cu vreun alt proiect part-time…

    Nu vorbim aici de cei crescuri in puf, aceia nu isi fac probleme de job, ii rezolva mami si tati cu vreun post de bugetar baban sau preiau afacerea lor…. Si aici un lucru grav pentru ca unul care nu stie sa munceasca nu va sti ce oameni sa-si angajeze, va apela la dvs iar dvs ii veti oferi ca angajati model niste “tabula rasa” dar care au salarii infime… Firma castiga pe moment niste bani din economia de taxe si salarii dar pierde enorm in viitor, pentru ca acel anagajat HABAR NU ARE CE TREBUIE SA FACA ca sa-si implineasca jobul….

    Toate acestea fiind spuse si fiind mai mult decat adevarate, va rugam, nu va mai vaitati ca nu aveti pe cine angaja! Vreti sa va meritati banii, angajati oameni care stiu ce au de facut si oferitile salariile pe care le merita! Sfatuiti-va angajatorii care apeleaza la dvs sa-si schimbe optiunile din ratiunile aratate mai sus iar atunci cei mici vor sti sa se reorienteze in sensul muncii bine facute dar si bine remunerate!

    Atata timp cat dvs nu va veti sfatui angajatorii in sensul bun al cuvantului si doar le veti canta in struna luandu-le banii, nu veti mai gasi in curand pe nimeni sa angajati si tot dvs veti fi cei care vor suferi economic alaturi de iubitii dvs angajatori…. Aceste lucruri nu trebuie sa fie unilaterale, adica numai noi sa performam, si dvs trebuie sa va dati interesul pentru a ne oferi, nou sau lor celor la care apelati, niste pachete salariale care sa-i atraga…
    Atata timp cat nu veti face asta, vaicareala dvs nu face nici doi bani salariu….

    • George Gafencu spune:

      Domnule Gabi,

      Ca unul care intra in categoria celor peste 45 de ani pot sa va spun cum poate supravietui cineva de-a lungul carierei si chiar sa aiba o cariera buna si sigura.

      Trebuie sa existe o anumita progresiune de cariera. Daca nu exista, atunci cariera poate stagns sau chiar regresa.

      Sa va spun eu cam cum stau lucrurile in general pe piata muncii. Joburile de rand nu devin mai complicate in timp. Adica daca ai 20 de ani in spate facand acelasi lucru nu se cheama ca ai experienta mai multa decat unul care are 8-10 ani in spate facand acelasi tip de job. O sa intre in competitie amandoi pe aceleasi joburi si pe aceeasi plata.

      Ideea este odata ce ai trecut de 40 de ani, daca mai vrei o cariera in care sa mai contezi si sa nu tremuri de grija locului de munca nu sunt decat doua optiuni mari si clare (mai ar fi si castigarea loteriei sau o mostenire mare, insa nu conteaza):

      1. Iti creezi propria afacere.
      2. Te pozitionezi pe o slujba cerand leadership intens. Leadershipul nu se castiga peste noapte si cere de obicei multa experienta de viata sau munca. Majoritatea slujbelor de leadership peste ocean (atat cele care conduc oameni cat si cele care conduct activitati) cer un anumit numar de ani de experienta profesionala si calitati de leadership dovedite. Numarul de ani de experienta cerut e de obicei limitat, insa leadershipul se castiga greu. Sunt foarte putini tineri care se remarca printr-un leadership natural, insa foarte multi peste 40 l-au castigat prin experienta.

      Din cauza a ceea ce am spus mai sus a trebuit sa abandonez o cariera in IT. Vine o varsta la care nu mai poti face fata schimbarii si atunci ori ajungi la leadership, ori schimbi cariera in alta directie.

      Si ca sa raspund si altora de mai sus, cu cat ceri si ti se dau mai multi bani salariu, cu atat munca e mai grea si mai epuizanta. Daca cineva isi inchipuie ca un CEO de organizatie castiga milioane de dolari si sta numai prin vacante are ideea gresita. Ma uit la CEO-ul curent. Vine la slujba la 5 dimineata si pleaca dupa sase seara. Nu stiu cand mai are vreo viata personala.

      Si ca sa termin discutia, zilele urmatoare o sa incep un serviciu nou. Plateste foarte bine in raport cu cel vechi, insa e atat de dur, incat risc sa devin somer peste cateva luni numai…

      • Gabi Androne spune:

        … si ca termin si eu discutia: de luna viitoare incep un alt job in alta tara la 45 de ani!

        Cam aici ne-au adus toate aceste elemente combinate, recrutori obedienti, angajatori fara scrupule si un stat corupt…!

  17. euNuke spune:

    Aceste text este foarte insultător pentru români, fatalist şi totodată extrem de indulgent cu persoana care l-a produs.

    “Oamenilor nu le place să muncească.”

    Este o axiomă. Nu există demonstraţie pentru aserţiunea dată, aşadar vorbim de o axiomă ca fundament al unui rechizitoriu. Fiind vorba de o axiomă nu pot exclude persoana care se pronunţă aşa de ritos prin anunţarea ei din sfera indivizilor ce nu adoră munca. Probabil dacă ar fi muncit oleacă mai mult -depildă, prin expediţii de informare in medii sociale din afara biroului, ar fi aflat mai multe despre oamenii ce populează ţara asta.

    “Oamenilor nu le place să muncească.”

    Este, din păcate, o sentinţă. Nu priveşte, in fapt, oamenii in general, căci, aşa cum sugerează titlul articolului, generalizarea nu se referă la specia umană, ci in special, la rumâni. Este ură de sine şi condamnare fără drept de apel a propriei seminţii. Ceva atât de răspândit in gazetele de limbă rumână incât nici nu se mai observă şi nimeni nu se mai deranjează să remarce darmite împotrivească. Rumânii sunt puturoşi şi cu asta basta. Sunt şi hoţi şi corupţi şi rasişti şi aşa mai departe. Şi murdari, că aşa reiese din statistica aia cu consumul de săpun. Ce contează alte statistici -nemenţionate de autoare- care arată un şomaj ridicol de mic in raport cu nivelul salarizării in România. In fapt rumânul, şcolit au ba, munceşte din greu, dar nu vrea să fie slugă la dârloagă, sau, mai bine zis, slugă la dârloage -unul, angajatorul cu aşteptări ridicol de mari, şi al doilea statul care taxează munca fără să ofere nimic in schimb [in fine, oferă o pensie iluzorie, echivalentul nimicului căci din ea poţi să mori de foame]. Aşa că o mare parte din rumânii stricaţi de şcoala publică evită cu îndărătnicie contractul de muncă guvernat nu de legea părţilor ci de dreptul public. Şi are două opţiuni: ori este destul de intrepid, tenace, cumpătat şi îşi porneşte propria afacere, ori lucrează la negru, ca ziler sau altcumva. In satul unde trăiesc eu -destul de mare, 4000 de locuitori- nu există şomeri, toată lumea munceşte, ori in propria fermă, ori pe tarlaua altuia, dar cu venit negociabil ceea ce permite oricărui sărac necalificat să profite de legile pieţii şi să obţină o plată pentru munca sa in sezon de 3 ori mai mare decât ceea ce ar găsi pe piaţa muncii controlată de stat. De ce s-ar angaja sărăntocul, aşa nărod şi nepriceput cum e, cu 800 de lei pe lună [la 25 de zile lucrătoare in real] când in sat ia 100 de lei neimpozabili pe zi, in sezon poate chiar mai mult, adică echivalentul unui venit lunar de 2500 de lei? Cât de prost să fie iobagul ăsta incât să accepte oferta mizerabilă a celor 2 dârloage? La oraş e la fel. Ca să-mi ţin angajaţii pe loc -toţi se gândeau să plece in occident- le-am oferit bacşişul integral [ce depăşea cu mult salariul de pe cartea de muncă] şi i-am învăţat cum să procedeze ca să şi-l maximizeze, desigur, spre profitul indirect al firmei care câştiga astfel din fidelizarea clienţilor prin serviciul ireproşabil. De ce să mai plece ospătăriţa mea -absolventă de sociologie, educată, cultivată şi curăţică- in căutarea jobului de vis, ce ar exista in Rumânia in inchipuirea samsarilor de suflete ce se ocupă cu recrutarea, a acelui post la birou plătit cu 1500 de lei lunar, când la mine făcea 2500-3500 şi avea şi avantajul unui patron de vis? După 2-3 ani îşi strângea bănuţii şi pleca din România pentru un post la birou, desigur de preferat celui de ospătar, dar plătit cu 1500-200 de euro, nu de lei. Cam ăsta-i traseul licenţiaţilor. 50% din colegii mei de liceu, toţi universitari, au trecut prin faze similare şi sunt acum plecaţi, unii definitiv. In 40 de ani de oraş am întâlnit fizicieni instalatori, matematicieni electricieni, informaticieni depanatori, filozofi faianţari, istorici taximetrişti şi o liotă de femei de servici, bone, îngrijitoare cu studii umaniste. Toţi lucrau la negru şi câştigau bine. Mulţi făceau naveta in Occident. Lucrau 6 luni acolo apoi reveneau aici, la familiile şi biznisurile lor locale. Au trecut cu brio peste sentimentul ruşinii pe care orice intelectual titrat îl trăieşte in momentul in care îşi abandonează cariera de profesor, inginer, cercetător in slujba statului pentru munca de jos, murdară a proletariatului de care a fost învăţat să se separe şi dezică. După un timp toţi aceşti intelectuali devin autodidacţi şi învaţă altceva, o meserie, cum să pornească o afacere, cum să nu se lase furaţi de stat, cum să se ferească de escroci, cum să nu mai piardă vremea cu literatura şi publicistica de larg consum.

    “Oamenilor nu le place să muncească.”

    Este o aserţiune nihilistă ce neagă umanitatea din om. Pentru autoare oamenii sunt o marfă, ‘produse’, iar societatea o simplă uzină modelatoare de resurse umane. Fiind o marfă, indivizii sunt apreciaţi prin controlul dinţilor, al copitelor, al gecilor, al certificatelor de calitate oferite de producători [şcoli, universităţi], al unităţii de distribuţie, al spaţiului locativ apreciat statistic, al cantităţii şi al preţului. Reiese, desigur, că celulele de bază şi fabricile de bacalaureaţi îşi vând cam scump marfa pe care o produc prea lent şi prea prost pentru gustul şi nevoile clienţilor. Rumânii sunt proşti, lacomi, necalificaţi, hoţi, leneşi, ca atare îi vrem pe doi lei. E un aparent paradox in activitatea asiduă a realizatorilor de interviuri: dacă “resursa” umană e de o calitate atât de joasă, execrabilă de-a dreptul, de ce oare recrutatorii încă mai vânează in Rumânia? Ce caută aici, in ţara leprelor? A, se ştie, preţul infim al muncii. Vor nişte iobagi. Şi se plâng că iobagii îs, pe lângă nărozi, puturoşi, găinari, şi nesimţiţi pe deasupra. Asta înseamnă că trebuie [re]educaţi. Io zic că decât să educi in sensul domesticirii totale -un proces îndelungat şi dificil- mai bine se inchid graniţele ca să nu mai fugă şeptelul de pe moşie şi, in plus, statul să criminalizeze iniţiativa privată a indivizilor. Ia să vedem ce fac zdrenţele astea de rumâni dacă le închidem graniţa in bot şi dacă îi băgăm pe fraierii cu pfa-uri in puşcării, or să accepte cu umilinţă oferta largă de slujbe fasciste?

    • victor L spune:

      @ euNuke,
      te-ai intrebat (si daca ai facut-o), poti sa ne explici mai pe scurt dece e Romania, cu oameni harnici, muncitori, cam pe la coada Ioropii?
      Eu aud un ecou: fure, da` sa ne lase sa furam su noi!

      • euNuke spune:

        @victor L
        domnule, nu-mi stă in obicei să deviez de la subiectul propus de autori, dar de data asta fac o excepţie pentru că, pe undeva, reacţia dumneavoastră comună are legătură cu ‘producţia’ de oameni trişti in uzinele ‘Rumânia progresistă’ ce se reflectă in articol.

        Trec şi peste aluzia cu furatul căciulii. Să fie clar: evaziunea fiscală NU este furt, iar profitul întreprinzătorilor NU aparţine de facto statului. Atâta timp cât statul nu oferă serviciile promise in contul taxelor, este cât se poate de legitim şi moral să refuzi să contribui la bunăstarea unor mafioţi organizaţi ca stat in stat. Deci rumânii ăia care lucrează la negru nu-s de pus la stâlpul infamiei cum se procedează in presa de partid şi stat, ci de apreciat pentru curajul de a-şi lua soarta in propriile mâini şi de a trăi in afara sistemului, fără plasa asigurărilor publice. Dacă statul vrea banii noştri apăi să pună osul la treabă şi să ofere ceva substanţial in schimb: spitale ok, justiţie promptă, şosele bune. Până una alta banii ni i-au luat iar noi am rămas cu buza umflată, cu spitalele in ruină [nici măcar să le privatizeze n-au fost in stare], cu puşcăriaşii pe drumuri…bieţii [nu-s locuri in arest şi in inchisori aşa că le mai dau drumu chiar dacă-s ucigaşi şi violatori], cu autostrăzile in proiect şi cu resursa umană fugită in toate zările.

        Acum o să vă răspund la întrebare. De ce suntem -dpdv economic- la coada Europei?

        1. Lipsa capitalului. Spre deosebire de Occident, noi am suferit un recul al capitalului privat de aproximativ 50 de ani. In timpul comunismului acumularea capitalului a fost incriminată şi a devenit aproape imposibil să economiseşti şi să creezi capitalul spre a-l investi in vederea obţinerii unui profit. E drept, au existat şi excepţii: ciobani, marinari, producători de ţuică, profesori universitari, sportivi etc şi, in ultimul dar cel mai profitabil rând: nomenklaturiştii şi securiştii din sfera comerţului exterior. Dar aceşti indivizi ce reuşeau să obţină un venit mult peste medie nu îşi doreau o dezvoltare firească a afacerii, ci o conservare a statutului lor. Ca atare capitalul acesta mărunt -sub formă bănească sau in natură- era irosit pentru asigurarea proptelelor şi pentru o bunăstare personală iluzorie [blugi, cafea, ţigări străine, video, casetofoane]. in 1990 acumularea de capital era aproape de zero. Afacerile dispăruseră din mentalul colectiv şi chiar din vocabular. In loc de oameni de afaceri aveam bişniţari, cu o pronunţată notă peiorativă. Asta e realitatea: România a trebuit să pornească de la zero in timp ce alţii erau deja departe. Întreprinzătorul român a trebuit să alerge după bani şi să investească şi să muncească pe beţe de chibrit in condiţiile unui socialism crunt, cvasidictatorial, al regimului ilici-văcăroiu. Şi totuşi, unii au reuşit, care un lanţ de magazine alimentare, care o reţea de distribuţie, care un butic, care o cârciumă, unul mai răsărit o firmă de cablu, altul mai nătâng o fermă de vaci, unu mai dăştept un atelier de design, altul mai şcolit o firmă in IT. Şi asta cu toate că, spre deosebire de Occident, economia noastră a avut de depăşit şi un alt decalaj…

        2. Lipsa sau starea deplorabilă a infrastructurii. Şi nu din cauza fondurilor. Nici din cauza corupţiei. Ci din cauza unei mentalităţi extrem de păguboase pe care nomenklatura comunistă reşapată a perpetuat-o până astăzi şi dă semne că ar fi reuşit să o transmită şi odraslelor ce le urmează la putere. E vorba de mentalitatea de tâlhar la drumul mare, de boier închipuit care trage foloase exclusiv din vămuirea trecătorilor, de găinar abject care scoate resursa umană la produs pe marginea drumului şi care, toţi aceştia, au un mare interes ca drumul să fie cât mai lung şi cât mai prost pentru ca nenorocitul de călător să fie jupuit de toţi banii de-i are asupra lui. Asta e explicaţia pentru care nici până astăzi nu avem nicio autostradă care să traverseze România: tâlharii pur şi simplu nu vor ca străinii să treacă aşa iute prin moşia lor, căci altfel nu ar avea când să-i jefuiască. Asta e explicaţia pentru care in loc să avem deja o autostradă scurtă care să traverseze Banatul şi să faciliteze tranzitul european, avem ţîşpe mii de proiecte care lungesc aberante traseele şi trec pe toate coclaurile, care unesc nu oraşe, ci reşedinţele şi conacele mafioţilor economiei fasciste de tranzit. Voi ştiţi că România are singura autostradă din lume ce uneşte un sat cu o centură de orăşel provincial? Cu trafic aproape de zero, cu perspective de extindere zero, [intre Balinţ şi Hezeriş, undeva pe lângă Lugoj]? Deci bani au avut, dar nu pentru vreun proiect cu adevărat major, ci doar ca să ia ochii fraierilor.

        3. Regimul proprietăţii private şi o precară libertate economică. Nici până astăzi statul român nu a reinstaurat ordinea proprietăţii private, nu a oferit garanţii reale pentru proprietatea privată şi a refuzat cu obstinaţie să restituie in natură bunurile luate cu japca de bolşevici. Ceea ce ar fi putut să se constituie intr-un capital solid -imobilele, hotelurile, staţiunile şi fabricile naţionalizate- sau cel puţin o sursă a capitalizării a ajuns un soi de piatră de moară pentru sisifii burgheji care s-au trezit puşi in postura de a participa la o luptă kafkiană, pe viaţă şi pe moarte, cu statul socialist şi armatele lui de birocraţi. In loc să câştige măcar in al doişpelea ceas aceşti oameni au fost obligaţi să accepte ori oferta mafiei imobiliare conectate la reţeaua de partid şi stat ori nişte acţiuni penibile intr-un fond aberant.

        4. Numărul fantastic al hoţilor cu permis special de jefuit şi escrocat emis de autorităţile statului. Nomenklatura, plus securitatea, plus Biserica, plus aparatul represiv, administrativ şi poliţienesc -organele, vameşii, zapcii de la fisc, inspectorii din ciurdina de noi agenţii publice- s-au pus pe acumulare prin spoliere, prin rapt instituţionalizat, prin şantaj şi nici azi nu se simt îndestulaţi, incă mai vor că între timp au apărut şi copchii. Peste un milion de hoţi in uniformă, lefegii ai statului neosocialist, stau călare pe economia românească şi vămuiesc tot ce mişcă. Chiar acum, in timp ce noi bătem apa-n piua contributors, gaşca a prins momentul de neatenţie şi prin interpuşii lor ne-au mai făcut pe şest la buzunare de câteva mii de lei, aşa, de concediu in Grecia. Şi nu au niciun fel de frică. Nici nu se sinchisesc de UE, de SUA, de DNA, căci in mintea lor a devenit atât de rentabil să spargă seiful public incât merită 2-3 ani de puşcărie mai ales acum, după ce primii şpăgari au spart gheaţa, ba chiar au şi ieşit eroi din puşcării. Ba se prinde de ei un soi de nimb al rebeliunii, o aură de disidenţă politică, se asemuiesc cu iliciţii din interbelic de-i vâna siguranţa prin birourile sindicaliştilor. Abia când li se vor mai confisca din averi, abia atunci o să simtă o oareşce durere. Dar procedura confiscării e complicată, îndelungată, condiţionată de acţiunea unor instituţii publice. Om mai vedea.

        • victor L spune:

          @ euNuke,
          un amic, la admitere la Istorie (pe vremea “comunismului in zbor”), la subiectul “Izbucnirea si desfasurarea rascoalei lui Horia, Closca si Crisan” a scris si despre cauzele izbucnirii, si despre urmarile rascoalei; a facut o lucrare foarte buna.
          Si totusi a primit nota 3 (trei).
          Explicatie: subiectul nu cerea nici “cauzele izbucnirii” si nici “urmarile rascoalei”. Ca viitor profesor e un defect.
          In articol am sesizat ca e vorba despre angajare (interviu), despre pretentiile celor ce solicita un post. si chiar despre slaba pregatire a unora.
          Nu era vorba despre cauze si efecte ulterioare.
          Altfel am putea aduce ca argumente si stapinirea otomana asupra teritoriilor romanesti, si stapinirea austro-ungara ori ruseasca/sovietica.
          Ba, ne-am putea cobori mai jos de paşopt, la cucerirea Daciei de catre romani.
          NB,
          un articol lamuritor:
          http://www.contributors.ro/global-europa/un-portret-al-romaniei-in-ue/

        • beton spune:

          “Ce frumos articol!”
          Scriem fara sa cunostem realitatea din afara gemurilor birourilor cu climatizare si lifturi. Sunt, spre deosebire de multi de mai sus (si aici ma refer la acea mare majoritate de IT-sti care vad ca dau trendu’ discutiilor despre salarizare) constructor. “Am muncit si zile si am muncit si nopti”, si iarna si vara si pe ploaie si pe soare, ma rog in conditiile “placute” pe care le poate oferi santierul (cam 22 de ani).
          Acum 2-3 ani, o firma de recrutare ma cheama la un preinterviu pentru un post de sef de santier. Evident ca m-am dus din pura curiozitate. Curiozitate care era cat pe ce sa ma “omoare” precum pisica cea curioasa. Dupa niste intrebari total rupte de realitate, (puse de o domnisoara care cred ca “absolvise” o fabrica privata de psihologi), aflu ca firma angajatoare NU este una de apartament ci una foooarte mare, care deruleaza lucrari de mii de milioane de euro cu pretentii cat casa.
          Buuun, zic acum e de bine! Vom ajunge si la pretentiile salariale. Eu ii comunic pretentiile mele, iar ea, foarte mirata, imi raspunde care este OFERTA MAXIMA a angajatorului: 2500 ron net la program zilnic de 11 ore + 1 ora pauza, in ture zi/noapte saptamanale, se mai lucreaza cateodata si sambata si duminica, cu salariul normal, fara transport in afara localitatii (la Otopeni). Bonuri de masa (sic!) si atat.
          Ce ar fi trebuit sa fac de banii astia in acceptiunea angajatorului?
          Ca raspund de 30-50 munucitori, sa raspund de necesare, sa raspund de patrimoniul santierului, sa raspund de relatia cu proiectantul si beneficiarul sa raspund de….ce mai trebuie.
          Bonus trebuia sa coordonez intreaga activitate a santierului, daca este cazul, in timpul liber prin telefon tinut deschis in permanenta.
          Dupa o perioada, am ajuns sa vad acel santier, intr-o stare dezastruasa cu probleme destul de mari. Cauza? Acel inginer, care ar fi putut sa fie oricare altul era STAGIAR! Adica cu mai putin de un an de experienta intr-un post care ar fi cerut minim 15 ani. L-au angajat pe 2,15 bani si l-au “incarcat” pe unul din sefii lui ierahici cu “supervizarea”.
          Ei bine, dupa aceasta lunga prezentare la ce concluzie se poate ajunge?
          1. Marea majoritate a angajatoriilor vor ..sclavi platiti prost (2,15 bani) si din aceasta cauza se ajunge la lipsa de forta de munca, calificata sau nu. (sper ca oximoronul “sclav platit” o sa-l acceptati!)
          2. Scoala nu ofera pregatirea necesara din niciun punct de vedere.
          3. Daca angajez unul sau mai multi “ieftinache” tre’ sa am si cel putin o persoana care sa le arate ce si cum sa faca, peste activitatea pe care o presta initial. (personal am fost pus in postura de a fi dadaca la niste nepriceputi cu 3-5 ani vechime pe santier).
          4. 80-90 % din firmele de recrutare ar trebui foarte bine “cernute” atat la interior cat si exterior.

          • Gabi Androne spune:

            +100 !!!

            Habar nu au pe ce lume traiesc si traim! Primesc un “to do” de la cel care angajeaza dupa care dupa care sunt foarte mirati ca nimic nu se potriveste…

        • Harald spune:

          @ euNuke – acea bucată ridicolă de autostradă va ajunge cândva la podul Vidin – Calafat, e o ramură din coridorul IV pan-european. Acolo, marea ”realizare” românească a fost alta: autostrada A1 nu a urmat nici ramura Arad – Deva din coridorul IV, nici ramura Arad – Lugoj – Calafat, ci a făcut zig-zag între ele. Astfel că A1 merge azi de la Arad la Lugoj pe ramura sudică a coridorului IV, în direcția Sofia, după care o lasă în plata Domnului și se duce la Deva, ca să continue pe ramura estică, spre Constanța.

  18. Liliana spune:

    Este foarte adevarat ca cei mai multi tineri vor huzur si nu munca – si solutia poate veni de la educatia de acasa si de la scoala si din societate -, dar este tot atit de adevarat ca cei mai multi angajatori isi bat joc de acei tineri care vor sa munceasca – ore suplimentare cit cuprinde, tratament jignitor, sanse mici de promovare pe criterii de competenta. Daca sistemul de educatie si invatamint se misca greu, mediul privat de afaceri ar putea sa se miste mai repede si sa intemeieze scoli de ucenicie, formare pe meserii si sa trateze corect munca angajatilor. Din pacate, mediul privat de afaceri este imbicsit cu persoane incompetente cu functii de conducere, promovate pe criterii “urite”, pentru ca vorba psalmului “cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni.”

    • Giogione spune:

      Nu zic ca mediul privat de afaceri e mos Craciun, ca nu e, dar totusi el face banii in Ro.
      “ Din pacate, mediul privat de afaceri este imbicsit cu persoane incompetente cu functii de conducere, promovate pe criterii “urite”, pentru ca vorba psalmului “cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni.”…..WTF, tu esti f@a, Liliano, aia de la Loterie? Numai aia cred ca poate debita asta.

  19. Sensuela spune:

    Am inteleg din articol ca nu e nici o problema daca mai stau inca 5 ani cu parintii, la fel ca si cei dinaintea mea. Am ras cand am citit articolul. Cred ca modelul asta de comportament a inceput cu mine, acum 10 ani. Am renuntat la facultate, si mergeam la toate interviurile si nu am acceptat nici un loc de munca. In prezent sunt somer. Atat timp cat statul socialist ne da, sa ne dea in continuare. Bunicii au si dansii niste hartii si mai primesc si de acolo. Ne furam singuri caciula unii altora. Pe cand economia acea de piata ?

  20. Adi spune:

    Am citit cu interes articolul pentru ca imi este totusi necesar sa inteleg si cum vede lucrurile cineva din perspectiva unei companii de recrutare. Am citit cu interes si comentariile cititorilor pentru a vedea opinii diverse ale unor oameni diversi formati in locuri si epoci diferite.

    Toti au dreptatea lor, iar intre ei e o lipsa de comunicare si intelegere.

    Bogdan192 are in parte dreptate. Stiu cate ceva despre el din alta parte, stiu pe unde a lucrat si ce a lucrat intr-o vreme si stiu ca are dreptate. Da, sunt companii care ofera salarii de mizerie pentru oricine e dispus sa le accepte si da, sunt absolventi de facultate care abia dupa 2-3 luni sunt in stare sa scrie o bucata de cod mai mare de 2-3 pagini care sa compileze. Problema cea mare e ca 95% din studentii cu studii in IT cu care am avut de-a face ca recrutor direct (cateva mii de interviuri in 20 de ani, peste o mie in ultimii 10 ani) erau la nivelul de recitat poezii la scoala: stiau cate ceva teorie, nu erau in stare sa o consolideze si sa o aplice si nu aveau nici macar cunostinte medii despre limbajele de programare pe care pretindeau ca le-au invatat in facultate. Nu aveau echivalentul celor 2-3 luni de experienta cu ele, ci doar a unor ore la facultate si inca 3-4 ore la cate un proiect facut in echipa sau copiat de pe Internet. Si nu e important sa stii bine un anume limbaj de programare, e foarte important insa sa stii unul suficient de bine incat sa stii ce se poate face si cum se poate face, limbajele de programare moderne sunt in linii mari suficient de asemanatoare ca sa existe echivalente dintr-unul in altul.

    Da, am avut parte de oameni care nu au venit la interviuri. Am avut parte de oameni care cereau salarii medii in bransa pentru pozitii de incepatori in care nu se cereau multe cunostinte si nu existau responsabilitati, am avut parte si de oameni care au cerut de 2 ori mai putin decat ofeream (si au primit dublu fata de cat au cerut). Dar problema ca recrutor era in principal necorelarea intre ce stiau sa faca si ce pretentii financiare aveau: nu cereau prea mult, cereau prea mult pentru prea putin. Sau cereau putin, dar nu stiau sa faca absolut nimic, nici macar sa gandesca coerent. Si asa am ajuns sa avem intre 100 si 300 de interviuri pentru fiecare om angajat, dar din ceilalti 5% din candidati, cei care in facultate au invatat sa gandeasca, sa analizeze si sa cunoasca despre IT suficient incat sa isi poata alege un job din mai multe oferte bune.

    Dar si de partea agentiilor de recrutare am vazut mai multe magarii decat e cazul. Nu am aplicat pentru un job de peste 10 ani, dar primesc din cand in cand invitatii de la diverse companii, pe unele le citesc, de vreo 2-3 ori din curiozitate am fost la interviuri: catastrofale.
    Sunt joburi de incepator care au o lista de cerinte atat de mare si atat de variata incat abia o echipa de vreo 4-5 oameni cu foarte multa expertiza ar putea sa o acopere. Sunt joburi in care la o lista uriasa de cerinte se ofera salarii gen 1.500-2.000 de lei, dar sunt genul de cerinte pe care le-ar putea gasi pentru 10.000 de lei. Sunt companii de recrutare care te vaneaza, apoi te cheama la interviuri in care intervievatorul nu stie suficient despre domeniu incat sa inteleaga un sfert din ce faci si ce stii sa faci. Si te cheama la 3-4 interviuri, unul mai pueril decat altul, si iti ofera o pozitie sub nivelul actual si la jumatate din salariu desi nu ai aplicat la ei, nu cauti un job, ci ai venit pentru ca ei te-au cautat si invitat pe tine. Si nu citesc ce scrie in CV, iti ofera ca “beneficii” cate un training pentru o certificare pe care deja o detii, eventual in forme superioare, de 5 sau 10 ani.

    Da, Bogdan a fost dur si nepoliticos, dar si recrutorii din agentii ar trebui, conform unei expresii de peste ocean, sa isi scoata capul din fund si sa inceapa sa isi faca treaba profesionist. Nu am mai intalnit profesionisti din domeniu de mult timp, ci doar proaspat absolventi de facultate care cauta unicorni la kilogram si cu pete de o anumita culoare specifica altor specii de fiinte imaginare. Si care se plang ca nu le vin unicornii in cale si nu isi pot multumi clientii cu ce nu prea cauta.

    • Vlad spune:

      Problema salariilor in Romania este ca salariul e in esenta o chestie secreta. La mine asa s-au desfasurat toate negocierile salariale. Ca sa stii cat sa ceri trebuie sa ai niste informatii clare de la oameni care lucreaza in bransa, altfel angajatorul tace malc, desi stie care este marja pe care poate sa o ofere dar spera evident sa dea lovitura.

      In alte tari, din blocul ex-comunist, de exemplu Polonia, exista marje de salarizare pentru diverse grade de senioritate.

      Asta in esenta inseamna doua lucruri … Angajatorul roman nu a depasit pragul amatorismului. El lucreaza in continuare la mica ciupeala din buzunarul viitorului angajat. Asta e in esenta consecinta unei piete de munca incipienta si imatura.

  21. franz K spune:

    E greu,… într-o țară in care principalul angajator este statul (si se știe care este nivelul de pregătire, competenta si probitate morala al acestora), iar asistenta sociala este in floare, e imposibil sa găsești oameni sa lucreze pe doi lei. Paradoxal este faptul ca deși avem șomaj cât casa, majoritatea adulților pleacă la “munca” in fiecare dimineață (uneori si sâmbăta…)!
    Apropo’ – in cazul meu, m-am angajat acum 30 de ani pe salariul minim (8.10 Lei/Ora!) doar pentru a fi independent financiar (ce-i drept… nu intrasem la facultate, concurenta era gheboasa pe vremea aceea, iar la locul de munca unde primisem repartiție conform calificării, mi se ceruse “dreptul” pe fata!). După un an jumate postul s-a restructurat si m-am trezit pe la “forțele de munca” cautând disperat un nou “job” (șomaj in socialism?! ei da…. am precizat asta pentru mâncătorii de rahat ce ridica “socialismul pe cartelă” în slavi!) ce-i drept dădusem de gustul banilor, eram un unicat – puteam sa-mi permit orice carte, excursie, concert sau ce-mi trecea prin cap…ca oricum pe altceva nu aveam pe ce sa dau banii! Dupa 4 luni când am găsit din nou un loc de munca (mai mizerabil decât primul si la fel de prost plătit…) am fost mulțumit! am putut sa-mi continui studiile și sa “cresc” ierarhic, un proces normal si treptat. Programul de munca actual? 40 de ore. Acum 30 de ani? 48 de ore, munca “voluntara” + duminici cu sila, și tot felul de servituți obștești (gen patrula cu milițianu’, jandarmul si câinele!).
    Deh – acum sunt alte “necesități” – tânărul absolvent (doua trei licențe, masterate…) are deja mașină(SH) nemțească, iphone (cu prepay…), țoale de firma, cateva excursii prin occidentul “putred si exploatator” si are pretenții cât casa poporului! dacă-i oferi 500-600 euro ca debutant se uita chiorâș la tine si zice ” las ca revin io cu un telefon…). Problema provine in principal din familie (vai băiatu’/ fata lu mama nu trebuie sa se chinuie cum am făcut noi!), societate ( politicieni, maneliști, asistente sexy, fotbaliști, copii de bani gata… toți agramații ăștia sunt modelele de succes!) si scoală (o industrie surrealista ce produce pe de o parte vârfuri/excepții care părăsesc țara după 18 ani, pe de alta parte 95 % imbecili neadecvați si rupți de concret!)

  22. Falstaff spune:

    Nu stiu in cate familii romanesti se discuta despre ce profesie i-ar place copilului sa aiba…? Ma indoiesc, insa, ca prioritatea, in alegerea unui tip sau al altuia de cariera, este alta decat remuneratia, respectiv perspectivele unei anumite pozitii sociale, strict definite a priori!
    Putini fii de medici devin bucatari, nu pentru ca n-ar dori asta, si nici pentru ca vocatia de medic s-ar transmite prin ereditate, ci pur si simplu pentru ca ar fi rusinea familiei sa “coboare in halul asta” pe scara piramidei sociale (romanesti!). Decat un bucatar pasionat si fericit, mai bine un medic mediocru!
    Este absolut firesc ca tinerii, astfel formatati, sa fie reticenti atunci cand “se ingroasa gluma” si se simt incoltiti de o realitate cu care n-au nimic in comun! Spre deosebire de parintii lor docili si defetisti, tinerii adulti de astazi s-au debarasat de frica, au invatat sa spuna “nu”, si sa-si asume asta! Problema este ca nu stiu NIMIC altceva, decat ceea ce nu vor! Ok, este si asta ceva,sa zicem chiar un bun inceput, dar nu pentru ei, ci pentru fiii lor…in cazul fericit in care actualii tineri,deveniti parinti, vor ramane consecventi ideilor lor” rebele”, in educatia propriilor copii,si asta in ciuda esecului lor personal….pentru ca, trebuie sa recunoastem, cei care au astazi 18-25 de ani reprezinta o generatie sacrificata, care nu va cunoaste decat esecul!

  23. nare importantza spune:

    Nu inteleg de ce va plingeti!
    Iata, spre exemplu, sutele de mii de absolventi de ASE au creat aproape 10 milioane de locuri de munca in ultimul sfert de secol, nu mai traiesc in ghettouri semiurbane postceaushiste, la mama acasa, ci in zone rezidentiale, pe picoarele lor, complet independent.
    (nu-i spala si le da de mancare Mama, ca in Grecia si BuLLgaria – nu ea le plateste datoriile si le creste copiii, in timp ce ei o freaca la multinationale pe salarii de mizerie la standardele Occidentale, se uita la filme porno impreuna cu cea care le tine de urit si isi pierd mintile pe Centrul “istoric la Mare si la Munte)
    WHeEeLL, unii se nasc asa cum cei dintre 30 Septembrie 1957 – 1 Octombrie 1966, 8Martie 1984 – 26 Decembrie 1989, si urmasii lor in neam, SLAV, adica sclavi, altii devin oameni lume, de tip OOCIDENTAL. Unii au sens si forma intregii PLANETE, sunt stapanii si sangele acestei lumi, altiiii… puii mamelelor lor ca abominatia chelboasa din bratzele mortzii din filmul Patimile dupa Christos a lui MEL Gibson!
    Se numeste METASTAZA = veti disparea din istorie in doar cateva decenii.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioana Pielescu


Ioana Pielescu

Trainer și fondator, managing partner al Qipa Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)