Home » Analize »Societate/Life » Citesti:

Competiție și cooperare

Marcel Cremene mai 29, 2014 Analize, Societate/Life
14 comentarii 1,444 Vizualizari

Despre tema competiției și performanței am avut recent discuții cu un prieten profesor, căruia nu-i suna prea bine metafora ”masa critică” aleasă ca idee de ghidare a schimbării sistemului educațional. Masa critică presupune cooperare. Dar performanța presupune competiție. De aici problema filozofică: avem nevoie mai degrabă de cooperare sau, din contră, de competiție? Ce ar trebui să favorizăm și de ce?

Un lucru e cert: Natura a dezvoltat ambele forme – atât competiția cât și cooperarea – iar acestea coexistă într-o îmbinare complexă, la diferite nivele. Bunăoară, dacă celulele nu ar coopera nu ar exista organisme multicelulare. Dacă anumite animale nu ar trăi și vâna în haită ar dispărea. Dacă liliecii-vampir nu s-ar hrăni reciproc ar muri. Dar tot animalele – indivizi sau grupuri – concurează pentru resursele limitate. Competiția este un mecanism de bază al selecției naturale, care, în timp, duce la ceva ce numim ”evoluție”, prin supraviețuirea și înmulțirea genelor celor ”mai puternici”.

Dacă în Natură procesul evoluției este necontrolabil de către organisme și nu pare să aibă un scop precis, în cazul societății umane emerge un nivel suplimentar. Spre deosebire de animale, indivizii umani pot conveni asupra unor valori și norme comune care modelează ceea ce numim ”succesul social”. Este o consecință a existenței conștiinței de sine combinată cu necesitatea de a trăi în comun, în condițiile în care resursele sunt limitate.

Dar ce înseamnă ”succes” în societatea umană? În timp ce eram în Franța la doctorat am întâlnit un tip foarte interesant, un psiholog canadian. Mă plângeam acestuia de diferențele culturale dintre România și Franța legate de valoarea și atitudinea unor profesori (să nu generalizăm!): obtuzitate dublată de incompetență și aroganță versus competență dublată de deschidere și bunăvoință. Atunci el mi-a spus un lucru care mi se pare foarte profund și azi: ”peste tot există o formă de ierarhie, dar, la români, cel care vorbește este cel care are puterea în timp ce, la francezi, cel care are competențele este cel care are puterea”. Esențial este deci setul de valori și criteriile de selecție în ceea ce privește ceea ce convenim să numim ”succes social”. Unele societăți reușesc să-și construiască criterii de selecție sănătoase, altele…mai greu sau deloc.

Să câștige cel mai bun nu înseamnă nimic dacă nu explicităm clar și criteriile de selecție. Uneori, ”cel mai bun” poate fi: cel mai agresiv, cel mai tupeist, cel mai lipsit de scrupule, cel mai corupt, cel mai oportunist, cel mai fățarnic, cel mai manipulator, etc. Acest ”bun” nu spune nimic în sine. Astfel, competiția nu poate garanta un rezultat ”bun” decât în prezența unor reguli și criterii de selecție ”bune”. Legat de exemplul cu competiția dintre universitățile finanțate per capita, în care câștigă universitățile cu număr maxim de studenți, mai apare un aspect important. Ipoteza că ”universităţile mai puternice vor atrage mai mulţi studenţi şi vor capitaliza, în detrimentul celor mai slabe” este foarte discutabilă. Ce știm despre felul în care elevii/studenții iau decizii când aleg o universitate? Cât de atractive sunt universitățile care oferă educație de slabă calitate dar cer efort minimal și livrează diplome pe bandă? Pentru cine sunt acestea atractive? Cui și în ce fel folosesc diplomele fără acoperire? Dacă nu contează acoperirea în cunoaștere, de ce mai facem școală? O întrebare care-mi revine recurent în minte în diferite situații este: cine pe cine încearcă să prostească și de ce?

Competiția nu este în mod necesar ”bună” în sine. Dar nici cooperarea nu este invariabil ”bună” în orice context. Mafioții, deși cooperează între ei, nu sunt deloc benefici pentru starea societății în ansamblu. Fostul ministru Mircea Miclea vorbea despre o ”masă critică de prostie și impostură” existentă atât în sistemul de educație cât și în cel politic – un exemplu de cooperare nefastă între indivizi de slabă calitate care, ca grup, au totuși o mare putere. Profesorul Virgil Iordache scria recent un articol despre plagiat pe site-ul contributors.ro în care propunea: ”Amnistierea tuturor plagiatorilor academici, prea mulți pentru a putea fi sancționați fără ca orice tentativă hotărâtă să nu ducă la o reacție de apărare în masă”. Adică sugera că ar exista o formă de cooperare între plagiatori, care devin astfel un grup informal foarte puternic (tot un fel de ”masă critică”).

Nici competiția și nici cooperarea în sine nu rezolvă problema. Trebuie să investigăm mai profund lucrurile. Poate că este necesară o mai bună înțelegere a naturii umane și a contractelor sociale existente la un moment dat. Trebuie analizate valorile, regulile și criteriile de selecție reale, nu cele declarate oficial. Trebuie analizat felul în care indivizii iau decizii, indiferent de ce declară aceștia. De exemplu, identitatea (G. Akerlof, ”Economia Identității”) și valorile grupului influențează puternic deciziile individuale. Minimizarea efortului este o tendință naturală. Studiile arată că oamenii trișează atunci când pot să o facă cu un risc mic (D. Ariely, ”Adevărul (cinstit) despre necinste”). Trișează atunci când majoritatea o face. Trișează atunci când un lider recunoscut o face. Imitația este cea mai ieftină metodă de învățare socială. Corupția poate deveni normă dacă toată lumea o acceptă ca ”normală”. Prin mecanismul psihologic de reducere a disonanței cognitive (adică auto-manipulare) oamenii se auto-conving că ceea ca fac ei este bine și își pot găsi scuze indiferent ce ar face. Astfel conștiința se supune în mare măsură interesului personal. Asta face ca zicerea lui Socrate: ”cine cunoaște binele, face binele” să devină superfluă, mai ales că există diferite feluri contradictorii de ”bine”: individual, al familiei, al grupului, al nației, al planetei.

Care va fi soarta societății noastre, spre ce vom evolua? Imposibil de prezis. Dar, în mod cert, efectul global depinde de acțiunea fiecărui individ. Profesorul Ken Binmore, un renumit specialist în Teoria Jocurilor care studiază evoluția normelor sociale, spunea: ”We don’t need a source of authority to wish that society were organized differently. If there are enough people with similar aspirations sufficiently close to the levers of power, we can get together and shift the social contract just because that is what we want to do—and for no other reason”.

Un ”mai bine” este posibil. Pentru asta, fiecare ar trebui să-și înțeleagă mai bine rolul, zona proprie de influență și să înțeleagă că are o responsabilitate mică dar nenulă, că e preferabil să joace un rol activ chiar dacă pasivitatea este opțiunea implicită (deci preferată de majoritate conform unor studii empirice). Ar trebui poate să ne întrebăm mai des: de unde ne vin informațiile, câtă încredere putem avea în surse, cum și de ce luăm anumite decizii, care ne sunt valorile. Adică să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine. Din publicațiile recente ale unor autori de prim rang cum sunt: D. Kahneman, G. A. Akerlof, D. Ariely, F. Fukuyama, G. Gigerenzer și alții putem afla lucruri interesante despre modul în care oamenii iau decizii. Ar trebui să ne întrebăm mai mult cine suntem și încotro vrem să ne îndreptăm, căci numai prin ridicarea propriului nivel de conștiință putem crea premizele unei evoluții pozitive.

P.S. Am scris acest text inspirat de articolul profesorului Liviu Papadima, ”Performați! Performați!! Performați!!!” publicat în ”Dilema Veche”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "14 comments" on this Article:

  1. George Gafencu spune:

    Ceea ce articolul nu pune in evidenta este un nou concept care a fost dezvoltat in ultimii zece ani in SUA.

    In engleza se numeste ‘coopetition’, adica o combinatie de cooperare si competitive in acelasi timp.

    Iata un exemplu care a devenit classic. Inainte de vreme, cei trei mari producatori de automobile americani cumparau piesele pentru construit masini separate si erau in competitie unii cu altii.

    Au realizat dupa aceea ca daca se sindicalizeaza si trateaza cu producatorii de piese ca o singura entitate pentru piesele pe care le folosesc in comun, obtin un pret mult mai bun decat fiecare in parte datorita comenzilor uriase de piese comandate impreuna care reduc costul de fabricatie.

    Conceptul de fapt exista si in Romania, numai ca nu este implementat cum trebuie.

    De exemplu ziaristii sunt in competitie unii cu altii. Insa nimic nu ii opreste sa se organizeze intr-o breasla profesionala. Problema insa este ca accesul la breasla nu este restrictionat de aderarea la un set de valori pentru ziaristi si atunci organizatia poate sa ajunga la cheremul unor non-valori sau valori corupte….

    • Mulțumesc pentru completare! Am să studiez acest concept – ‘coopetition’.

    • Harald spune:

      @ George Gafencu – Iar pasul următor este de a organiza un prea-cinstit cartel, ceea ce n-ar fi chiar o noutate absolută :P

      La furnizor, costul de producție se reduce oricum, dacă mai mulți beneficiari comandă aceeași piesă, nu e nevoie ca ei să se ”sindicalizeze”. ”Sindicalizarea” permite forțarea producătorului să reducă prețul, iar ăsta nici măcar nu e un exemplu potrivit de cooperare, pentru că de fapt nu e cooperare decât în sens mafiot, exact de genul menționat și în articol.

      Dacă vreți un exemplu autentic de cooperare în cadrul competiției, dezvoltarea inițială a modelelor VW Sharan și Ford Galaxy este acela. Generația actuală de Ford Galaxy nu mai are nicio legătură cu Sharan-ul de azi. Dar la prima generație, a fost efectiv aceeași mașină. Un joint-venture între Ford și VW a permis la vremea aceea dezvoltarea monovolumelor, despre care nu se știa dacă vor avea succes pe piață sau nu.

      • George Gafencu spune:

        Domnule, Harald,

        Exemplul pe care l-am dat este luat din cursurile universitare de management din SUA, nu l-am scos din burta.

        Care producator ar fi fraier sa scada pretul la un produs pe care il vinde pe piata la mai multi clienti, numai pe motivul ca preturile lui de fabricatie sunt mai mici? Mai ales daca concurenta nu il obliga.

        In conditiile in care certificarea de a produce produse auto este foarte scumpa, nu sunt prea multi producatori de piese auto pe piata.

        Cei trei au obtinut economii comandand cantitati uriase.

        Ca dovada ca nu este un oligopol la mijloc, productorii vand aceleasi piese si firmelor asiatice care produc masini in SUA (Nissan, Toyota, Honda, Hunday), cat si celor europene (Fiat, VW, Opel si altele).

        Numai cei trei mari producatori americani s-au gandit sa faca o astfel de asociere asa ca piata nu e afectata.

        • Harald spune:

          Aveți vreun exemplu concret? Care e piesa aia de se găsește pe atâtea mărci de mașini din lume și care a fost proiectată special în urma unei sindicalizări de genul celei pe care o invocați dvs?!

          E firesc ca un producător de componente auto să-și vândă produsele tuturor producătorilor de automobile, iar Takata este un bun exemplu, are două fabrici și în România și vinde volane, centuri și airbag-uri la toată lumea, dar un caz concret în care Ford și Mercedes să pună mână de la mână ca să facă o comandă mai mare, e greu de imaginat :P

          • George Gafencu spune:

            Domnule Harald,

            Cel mai simplu exemplu care vine in minte este materialul din care sunt construite usile si capotele, si materialul din care e construit carcasa, sau pielea sau materialele pentru scaune, sau chiar scaunele de la masini. Din experienta pe care o am, toti producatorii americani folosesc cam acelasi materiale pentru lucrurile astea, plus rotile, volanele si alte chestii de felul asta. Cutiile de viteze sunt si ele standardizate, mai putin interfata cu soferul.

  2. smaranda spune:

    Intii trebuie sa ai competente. Societatea romaneasca are nevoie de competente adevarate si recunoscute. Post comunismul nu a incurajat valorile si competenta. Cooperarea intre posesorii de competente este un deziderat al unei societati cu valori asigurate. Cind iti cresti propriul copil si faci maximul de efort sa-l educi totusi nu stii in ce directie va zbura. La nivel de comunitate este mult mai greu de a asigura procentajul de indivizi, necesar de a determina directia corecta. Si totusi interesul pentru prosperitate canalizat corect este motorul care va impinge societatea inainte.

  3. Ela spune:

    Viata este alcatuita dintr-o suma de detalii infime si esentiale in acelasi timp, adica indispensabile, individual, obtinerii unui aceluiasi rezulat : realitatea!
    Mai simplu spus, degeaba incercam noi sa copiem pe altii, niciodata nu vom fi la fel ca ei, indiferent cat ne-am stradui!!!
    Mult mai util ar fi sa adaptam la realitatea romaneasca, asa cum este ea, ceea ce admiram la altii si am vrea sa mearga si la noi…Nu este simplu, stiu, dar altfel nu se poate, stiti si dvs!!!
    Pentru asta, o prima conditie ar fi sa acceptam ca mentalitatea locala n-are multe in comun cu cea franceza sau americana, si aceasta evidenta nu reprezinta nicidecum un defect inconturnabil, ci o realitate!
    Invit deci intelectualii romani de buna credinta sa faca ceva inedit (!!!) : sa inceteze sa-si insulte co-nationalii, adica acea “masa critica de prostie si impostura” din care, fac si ei parte, de facto (!!!)…cel putin, asa se vede din exterior…
    Psihologul canadian caruia “va plangeti” ca romanii nu-s ca francezii (???), dle M. Cremene, v-a dat, practic, o solutie…se pare insa ca a fost prea subtil ptr dvs! Spunandu-va clar cine are putere in Ro, va invita sa v-o exersati!!! In loc de asta, dvs continuati sa va plangeti ca realitatea romaneasca va pune probleme existentiale de genul cine a fost intai, oul sau gaina???
    Incheiati prin a spune ca “Numai prin ridicarea propriului nivel de constiinta cream premizele unei evolutii pozitive”…ceea ce contrazice fiecare rand din articolul dvs, din care reiese, de fapt, ca….peut-être bien que oui ou, peut-être bien que non…., adica, s-ar putea si invers(!) : evolutia pozitiva sa ridice nivelul de constiinta…exact cum s-a intamplat in Franta, de ex, nu?

    • @Ela

      Stimate/stimata Ela,

      Legat de sintagma “masa critica de prostie si impostura” pe care am citat-o (nu îmi apartine), daca dorim poate fi interpretata si ca o insulta. Dar trebuie facut un efort deliberat pentru asta, deoarece este o chestie absolut abstracta – cine se identifica cu ea? cine se simte personal insultat?

      În schimb, mult mai constructiv este sa recunoastem care este problema reala, deloc de neglijat.

      Apoi, mentalitatea si fatalismul românesc nu sunt chiar de neschimbat. Acestea sunt cosencinte ale unei politici de inspiratie stalinista, care poate fi descrisa prin conceptul de ”learned helplessness” (http://en.wikipedia.org/wiki/Learned_helplessness). Dar tot învatul are un dezvat – spre disperarea celor care profita acum de pe urma acestui fatalism. Este o chestiune de timp.

      Mica intepatura nu o comentez deoarece nu mi se adreseaza mie. Ea are sens doar in cheie politica, deci nu poate face obiectul dialogului onest (pentru explicatii recomand http://reteauadeidei.blogspot.ro/2013/01/limitarile-dialogului.html). Si, oricum aici nu discutam persoane ci idei.

      De altfel, daca aveti vre-o idee constructiva argumentata (alta decat resemnarea mioritica) sunteti binevenit(a)!

      • Ela spune:

        Dupa parerea mea, exista o diferenta fundamentala intre acceptarea unei situatii (in toata complexitatea ei, exact asa cum este!) si resemnare! Cred deci ca, pentru a rezolva o problema, oricare ar fi ea, conditia sine qua non este ca ea sa fie recunoscuta (acceptata!) ca atare! Acest prim pas este esential pentru urmatorii…
        In cazul prezent, articolul dvs despre competitie si cooperare ridica (si) problema unei mentalitati romanesti contemporane incompatibile cu insasi aceste notiuni, ceea ce reprezinta o anomalie instalata, deci o problema de rezolvat!
        Ma indoiesc ca multiplicarea comparatiilor cu mentaliati diferite de a noastra, asortate cu o judecata univoca, deci neconstructiva, a romanilor, pot fi de natura a genera solutii concrete pentru rezolvarea problemei, initial constatate…
        Admitand ca justa analiza psihologului canadian, dvs o puneti pe birou (intr-un sertar?) si o cititi cu placere din cand in cand pentru ca va satisface intelectual, eu m-as servi de ea concret si imediat!
        Romanii acorda puterea celor care (doar?) stiu sa le vorbeasca, si asta indiferent de lipsa unor reale calitati, sau in ciuda multor defecte (incompetenta, coruptie, mediocritatea,etc)?
        E ok!
        Eu si colegii mei care, nu doar ca stim sa vorbim, dar avem si principii onorabile, si un veritabil plan de actiune pentru scoaterea tarii din confuzia in care se afla, ne servim de orice prilej, creeam ocazii daca nu exista, si le vorbim romanilor, neincetat! Le repetam pana la saturatie ideile noastre, dupa care reincepem, in fiecare zi, in orice colt al tarii, cu convingere, incredere si respect in capacitatea lor de discernamant!!!
        Refuzam sa mai lasam exclusivitatea celor care au creat aceasta rasturnare de valori, refuzam sa-i mai lasam sa perverteasca insasi notiunea de patriotism sau de identitate nationala, le luam puterea!
        Insasi titlul articolului “Competitie si colaborare”, il puteti interpreta ALTFEL decat analitic-contemplativ , constructiv: colaborati intre dvs, intelectuali de buna credinta, pentru a combate coruptia si lipsa de valori care caracterizeaza fiecare catun al acestei tari, lansati o reala ofensiva “celorlalti”, nu le lasati nicio clipa de ragaz, creati o adevarata competitie!!
        Aveti avantajul sa le cunoasteti armele, ei au dezavantajul ca nu pun valoare pe puterea cuvintelor dvs, demonstrati ca lumina poate invinge obscurantismul, chiar si in Ro, si va asigur ca premizele acelei evolutii pozitive pe care dvs o estimati intr-un viitor ipotetic, ar deveni realitate mioritica!

  4. chishtocu verde spune:

    Foarte interesant articolul.

  5. un_batrin spune:

    Doua observatii:
    1. Universtatile competitioneaza pentru numarul de studenti. Studentii au criteriile lor de alegere a facultatii care putin de-a face (chiar nimic in RO) cu performantele stiintifice al universitatii. In plus datorita faptului ca s-a ajuns la un numar mai are de locuri la facultate decit numarul de absolventi cu bacalaureat selectia candidatilor este practic imposibila (cu citeva exceptii). In schimb universitatile sint evaluate dupa performanta stiintifica, ceea ce duce la plasarea componentei didactice pe planul doi. Apare o dilema greu de conciliat.
    2. Competitia ca sa fie corecta trebuie sa aiba arbitri corecti dar si competenti. In conditiile de zi cind in multe domenii a aparut o super specializare pe sub-domenii este foarte greu de gasit experti care sa nu fie implicati in cercetarea din domeniul respectiv ceea ce ridica semne de intrebare asupra obiectivitatii lor. Se ajunge la o evaluare dupa “cuvinte cheie” sau/si dupa notorietatea directorului de proiect. Rezultatele ……
    PS. In ce priveste “coopetition”, in domeniul cercetarii este un basm. In cel mai bun caz cooperarea intre doua entitati este posibila in doar situatii:
    a. Una este foarte puternica si a doua slaba (financiar) si atunci a doua face toate treburile care nu sint pe placul primeia pentru o feliuta din finantare si pentru acces la dotari.
    b. Ambele sint de aceeasi forta dar sint obligate sa coopereze datorita unei decizii politice care impune pentru unele proiecte parteneri multipli. In ce masura chiar exista o cooperare reala este dicutabil chiar si acest caz. De multe ori se imparte problema pe felii si fiecare se ocupa de felia lui. In orice caz predomina teama ca rezultatele unuia ar putea fi exploatate in viitor de alti.

  6. camione spune:

    interesant subiect, cum cooperam cu handicapatii? sa zicem un orb, merita incercat sa iasa olimpic la matematica (banuiesc ca nu e asa comlicat de tradus problemele in Braille)?
    si daca e doar de inteligenta medie, nu e mai mult o povara (din punctul de vedere competitiv al societatii)?
    d.p.d.v. umanist, poate cooperatist (sa zicem de stanga, iar competitionalist ar fi de dreapta) e incredibil cata pofta de viata poate sa-ti ofere un prieten cu un astfel de handicap (un competitionalist s-ar impusca daca ar orbi, in timp ce orbul poate ‘vedea’ viata din mai multe perspective)

  7. euripide spune:

    daca vrem sa ne diferentiem de hienele cooperante trebuie sa vorbim in primul rind de “reguli”
    acum, exista o vorba, cine imparte parte isi face. deci e important cine fixeaza si asigura respectarea legilor. daca le lasam pe mina castelor de politruci si legiuitori – ca emanatie a maselor – o sa fim exact in situatia de acum. daca ne imaginam politrucul si legiuitorul nu ca pe buricul societatii ci ca pe un functionar care aplica ce a cistigat omenirea in milenii pe plan spiritual, cultural, stiintific si tehnologic am putea privi mai optimisti viitorul.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Marcel Cremene


Marcel Cremene

Este conferențiar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Departamentul de Comunicații. Predă cursurile: ”Comunicații Mobile”, ”Dezvoltarea de aplicații pentru telefo... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)