joi, martie 28, 2024

Criminali in libertate: 30 de ani de la asasinarea lui Gheorghe Ursu

Criminalii, delatorii, colaboratorii formali si informali ai Securitatii, tortionarii si cadristii, cei numiti “persoane de incredere”, sunt liberi si nepasatori. Unii detin, ori au detinut pana foarte recent, functii importante, dau si lectii de anticomunism. Fosti informatori ai Securitatii tin prelegeri despre democratie si discursuri in Parlament. Par sa fi uitat cum era cand semnau angajamentele si primeau nume de cod. Unii au fost deconspirati, altii, sper, vor fi. Indignarile sunt insa efemere si selective. Este cineva socat ca fostul presedinte al UASCR, Ani Matei, conduce Comisia Romana pentru UNESCO? Anormalul a fost normalizat.

Aceasta este trista realitate menita sa genereze cinism, frustrare, dezamagire, furie si dezgust. Scriu aceste randuri in clipa in care, ca la un semnal al unei invizibile dar extrem de eficiente baghete magice, televiziunile din “dotarea” unui fost securist pozeaza in portavoce a luptei pentru adevar. Au mistificat cat au putut, au batjocorit si au bagatelizat condamnarea dictaturii comuniste, azi si-au pus la piept insigna anticomunismului “pur si dur”. Rar mi-a fost dat sa vad o mai nerusinata forma de uzurpare, de confiscare, de deturnare prin supralicitare cinic-manipulativa, a unei cauze nobile. Testul cel mare ramane: vor lupta acesti artisti ai minciunii pentru pedepsirea asasinilor lui Gheorghe Ursu? Vor accepta ei faptul ca Securitatea lui Ceausescu a fost la fel de criminala, la fel de nociva precum aceea in care au facut cariera Enoiu, Bistran si Visinescu? Ca nu au existat doua Securitati, asa cum se straduie sa demonstreze scribii restauratiei ceausiste? Sa-mi fie ingaduit sa ma indoiesc.

Cineva imi scrie ca am esuat in ce m-am straduit sa fac, alaturi de oameni pe care ii respect in cel mai inalt grad, in acesti ani. Nu sunt de acord. Exista un exorcism prin justitie si unul prin cunoastere. Cele doua nu sunt incompatibile, chiar dimpotriva. Memoria unei colectivitati nu se rezuma la sentinte de tribunal. In Romania, s-au facut lucruri extraordinare intru cunoastere si ar fi o mare nedreptate, ba chiar o mare prostie, sa le minimalizam. . Exista Muzeul Memorial de la Sighet. Exista CNSAS. A existat Comisia Prezidentiala cu al ei Raport Final. Exista lucrari esentiale despre totalitarism. Mai putin, ori extrem de putin, s-a realizat intru justitie. Dar nu este, sper, prea tarziu.

In acesti 23 de ani am vazut prea multe travestiuri pentru a ma lasa inselat de ultimele din serie. Monstrul Enoiu e mort, dar chipul sau trebuie sa ramana pe veci gravat in memoria noastra ca o imagine a abjectiei absolute. Asa mi-i imaginez pe asasinii lui Gheorghe Ursu…

Recomand excelentul comentariu semnat de Petre M. Iancu la Deutsche Welle.

“Nu mai e mult şi se vor împlini 30 de ani de la una dintre cele mai abominabile crime comise de regimul Ceauşescu şi Securitatea lui. Dar unii din făptaşii ei securişti continuă să-şi bată joc de justiţia română.

Iar justiţia continuă să permită unor criminali să-şi bată joc de ea. Am scris în repetate rânduri, la Deutsche Welle, despre Babu Ursu. În 1985, poetul şi inginerul Gheorghe „Babu” Ursu a fost asasinat în chip bestial, în beciurile Securităţii, la ordinele ofiţerilor poliţiei politice a regimului ceauşist.

Singura „vină” a lui Babu fusese disidenţa, opoziţia sa faţă de dictatura comunistă, faţă de regimul totalitar şi faţă de cuplul prezidenţial.

Pentru această „vină” inginerul Ursu, turnat de colege de serviciu că asculta Europa Liberă, percheziţionat şi anchetat mai întâi în stare de libertate, apoi în detenţie pentru opiniile exprimate în jurnalul său particular, a fost maltratat. A fost bătut, torturat psihic, schingiuit fizic şi asasinat în mod sălbatic.”

Pentru textul complet:

http://www.dw.de/statul-de-drept-şi-cazul-babu-ursu-la-30-de-ani/a-17007588?maca=rum-CB_rom_hotnews_ro-7335-html-cb

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Domnule profesor,
    Cred ca realizati ca astfel de discutii afecteaza prea putin institutiile statului responsabile daca dvs.cat si cei ce au cunostiinte de astfel de cazuri nu dati numele secretarilor de stat, procurorilor sau anchetatorilor ce ar fi trebuit sa se ocupe de sesizarile oficiale inaintate de IICCMER sau de altcineva. Cred ca dand nume precise asa cum ati facut-o cand ati amintit de sesizarea in cazul Enoiu, se creaza o presiune pe individul ce refuza deschiderea dosarului sau inceperea urmaririi penale. Numele acestor procurori, secretari de stat, militieni (sic), etc. trebuiesc repetate pana se blocheaza internetul. Nu mai zic ca cei ce se auto-proclama jurnalisti de investigatii ar trebui sa joace un rol hotarator in acest sens. Sistemul comunist a diluat foarte mult responsabilitatea individuala din motivele arhicunoscute. Antidotul in acest caz este reversul medaliei. Vointa sa fie.

    • De acord cu Dvs. Sa speram ca intr-un viitor apropiat vom sti incotro merge dosarul Visinescu: spre proces, cum ar fi normal, sau spre NUP. La fel, tot foarte curand vom afla daca asasinii lui Gheorghe Ursu vor fi pedespiti legal ori vor continua sa se bucure de o nemeritata libertate. Ganduri bune.

  2. sintetzi o portavoce domnule Tismaneanu;dar nu i de ajuns,realitatea va contrazice.poate doar atit se poate.niciodata nu i prea tirziu:ptr unul de 20 ani(care nici nu a suferit direct) n o fi tirziu;ptr unul de 60ani,e tirziu domnule profesor.
    cazul acestui om,arata cit de criminal era statul.
    revolutie nu a fost.rascoala da.dupa care regimul a lasat o mai moale.contextul internatzional a facut apoi ca tovarasii sa se adapteze.

  3. N-ati esuat domnule profesor. Dimpotriva. In aceste vremuri de criza, cu saracia la usa, lumea trebuie ajutata sa inteleaga. Ideologia de tip comunist asteapta intotdeauna la raspintia vremurilor tulburi. Ispita egalitatii demente, a eliminarii competitiei si a politicii unice, brutale, reprezinta pacate universale.

    Din punctul meu de vedere, va spun ca uitasem cazul Gheorghe Ursu. Un alt exemplu, expresia „Anormalul a fost normalizat” descrie foarte bine ipocrizia vremurilor noastre. Fiecare articol de-al dumneavoastra mai sparge o caramida din zidul absurd al ideologiei comuniste.

    Fara suparare, cu respect si in spiritul adevarului, imi rezerv dreptul de a va contrazice ideile din cind in cind. Dar astea sint sarea si piperul intilnirii cu dumneavoastra in presa. Sint un spectator atent (in limita timpului liber) si va asigur ca lumea va apreciaza eforturile si ideile. Chiar si dusmanii va urmaresc atent, se tem de pozitia si influenta dumneavoastra.

    Multa sanatate si astept cu nerabdare urmatorul articol!

  4. Cu riscul de a elucubra voi spune ceva cred eu D-le Tismaneanu. Securistii care l-au asasinat pe Gh. Ursu au actionat pentru sistem si pentru ca el le-a permis si facea posibil cu impunitate (pina si acum! dar in 90′ imediat, nu era prescris nimic!) acest asasinat mirsav.
    Dar cred ca in componenta mirsaviei mai actiona ceva: complexul de inferioritate ca resort al unor bicisnici care au ocazia nesperata de a se razbuna pe un om superior lor prin tot: prin fizic (da, prin fizic!), prin intelect, prin suflet. Asa a fost si in cazul nazistilor care au ucis oameni superiori lor in toate privintele, in cazul cremei intelectualitatii artistice si stiintifice rusesti in Gulag, in revolutia „culturala” maoista, al khmerilor rosii si cred ca si in Rwanda.
    Au aratat la TVR, in urma scrisorii fiului Domnului Ursu publicata pe Contributors, fotografii de familie ale inginerului si cu prieteni; Intr-una era un grup de intelectuali fini, plini de viata, de energie pozitiva, era o imagine a adevaratei elite a Romaniei, care s-a redus drastic de patruzeci de ani incoace, mai ales prin emigratie, incit abia mai gasesti vreo persoana decenta pe ici pe colo (si te miri cind o vezi!). Erau oameni normali, decenti, minunati, neaserviti, neindobitociti, care trezeau. prin simpla lor existent, ura viscerala a bestiilor angajate in slujba lui Ceausescu si a intregii clici de dobitoci.
    Unde ar fi fost Romania astazi daca oameni ca Gheorghe Ursu ar fi fost nu asasinati, ci oameni cu adevarat demni de a fi la conducerea tarii?

    • Asta e realitatea tragica: „oameni normali, decenti, minunati, neaserviti, neindobitociti, care trezeau, prin simpla lor existenta, ura viscerala a bestiilor …”

      Bestiile nu inteleg cum poate fi cineva fericit, cum este posibila viata fara ura, cum poate exista si altceva decit mentalitatea, moralitatea si teama de turma. De aceea oamenii liberi, prin simpla lor existenta, sint o sfidare la adresa turmei, dar si o amenintare personala, la adresa celor indobitociti. In special intelectualii sint un pericol vag si imens. Cred ca astfel de simtiri sint reminiscente ancestrale ale vietii de trib, sculptate adinc in mentalitate, urmare a sute de mii de ani de reguli si lupte dure de supravietuire si ierarhie tribala. „Esti cu noi sau impotriva noastra” a fost o conditie de aur a supravietuirii tribului si individului.

      Probabil aceste mentalitati au reprezentat un avantaj in supravietuirea si coeziunea sociala. Aceste predispozitii psihologice nu pot disparea peste noapte. Schimbarile de mentalitate sint lente, in paralel cu politica, tehnologia si economia.

      Intrebati rhetoric „Unde ar fi fost Romania astazi daca oameni ca Gheorghe Ursu ar fi fost nu asasinati, ci oameni cu adevarat demni de a fi la conducerea tarii?”. Nu stiu ce ar fi reusit sa salveze oameni ca Gheorghe Ursu. Poate ca n-ar fi reusit mare lucru intr-un spatiu condamnat la comunism. Dar iata ca astazi inca mai vorbim despre moartea lui Gheorghe Ursu, insetati de dreptate si libertate. Exista ceva care ne uneste dincolo de timp si spatiu. Memoria publica e foarte selectiva si implicit nedreapta, dar esentele nu dispar usor. Faptele din trecut par uneori dirijate intr-o cauzalitate inversa, din viitor spre trecut. Oare ce vom memora din faptele prezentului?

  5. Despre exorcismul prin cunoastere
    Fragment dintr-un dialog autentic din aula UB, candva, in ultimii 2-3 ani
    ––––––––––––––––––––––––––––––––-
    – … si nu in ultimul rand, aceasta carte, scrisa de un istoric american, prieten al Romaniei, Larry Watts, zice profesorul, aratand studentilor „Fereste-ma…”
    – Am citit-o, domnule profesor, zice un student de nici 20 de ani. Titlul e foarte bine ales.
    – Da, Watts a folosit un proverb romanesc, dovada ca stie, cunoaste, face, drege etcsamdscl, ii raspunde dascalul.
    – Exact, domnule profesor, doar ca eu remarcam ca a ales un titlu foarte potrivit d-l Watts, insista studentul. Apoi, pentru ca universitarul nu dadea semne ca ar intelege, adauga: acest prieten al Romaniei…

  6. Pe vremea lui Ceasca, cand ziarele bateau campii cu lupta pentru pace, dezarmarea nucleara si se organizau mitinguri de solidaritate cu popoarele din Africa era semn rau: pe sest se pregateau noi masuri de infometare a tarii. Ce naiba se face acum pe sest de catre actualul guvern, daca toate ziarele bat campii cu tortionari, inchisori si istorii de acum mai bine de o jumatate de secol?

      • Michael: (Mihai nu mai suna bine?) pe vremea lui Ceasca ziarele apartineau in totalitate statului. Cele de astazi, care au dezgropat problema cu tortionarii, nu apartin partidului de guvernamant si povestea asta nu ii avantajeaza pe ei ci, dimpotriva, arata cat de complicitari sau premeditat indiferenti sunt in ceea ce priveste nedreptatile isau crimele storice.
        Probabil nu ati auzit despre nazistii care sunt inca cautati?

  7. Am cautat, ca un nestiutor in acest domeniu, pe internet :exista un singur caz in care cineva a dat in judecata securistii care l-au hartuit, discriminat, anchetat sau batut?
    Exista vreo lege in acest sens?
    Nu ma refer la cei care au fost judecati oficial ci la cei care ‘au patit-o’ neoficial, fara mandate?

  8. Păi, ce să facă domnule michael… eu cred că sunt copleşiţi de duioşie când îi văd supărarea lui Iulian Vlad că nu mai ştie ce părere au şoimii patriei despre partid şi conducătorul iubit, despre părerea pionerilor şi uteciştilor, aflate chiar din guriţa tovarăşelor educatoare în bună măsurâ cât şi din aceea a profesorilor de ambe sexe, pentru că, nu-i aşa, îmbulzeala la racolare se făcea la cei care aveau contact cu cât mai multe suflete omeneşti ( ca să nu mai vorbim de kapo al fiecărei categorii de vârstă, de la preşedinte de detaşament până la preş. de ASC) asta dacă nu o fi prea mare forfota la împărţitul prăzilor proaspete cât şi la cele viiitoare… dar cu bătutul câmpii, bănuiesc că a fost o scăpare.

  9. Stimate domnule Tismăneanu,

    Poate că în cazul Ursu ar trebui să discutăm un pic și despre vina societății de delatori ”oameni de treabă” care-și dădeau pe goarnă colegii pentru că erau ceva mai buni decât ei, pentru că ” aveau nasul pe sus” sau pentru că nu le răspundeau la avansuri. Diverșii secretari de partid care te puneau pe lista neagră pentru că n-ai fost la un 23 August sau pentru că zâmbești cu subânțeles atunci când te uiți la portretul lui tovarășu. Învățătoarele care scriau rapoarte de 20 de pagini la Securitate cu ce auziseră de la niște copii de clasele 1-4 – știu un caz în care copilul văzuse prea multe filme cu partizani și desena zvastici (și evident și pe partizanii cei buni dar zavastici !) – și uite-așa se descoperi că bunicul făcuse parte din Grupul etnic German și tovarășa nu-și mai dădu semnătura necesară pentru doctoratul tatălui..Micii turnători din vecini, de la locul de muncă, așa-ziși prieteni…regimul și-a permis să evite represiunea directă în marea majoritate a cazurilor exact prin rețeaua de turnătorie. Nu te mai aruncau la închisoare- dar îți era refuzată o promovare, plecarea la o specializare, se făceau aluzii de loc subtile că nu ești un bun tovarăș prin diversele ședințe ale diverselor organizații- totul culminând cu cazuri precum cel al inginerului Ursu. Mult mai enervantă decât ce a mai lăsat Ceaușescu din comunism era politica asta de aprobare tacită, de mlaștină, de mică înțelegere ”las că moare la anu…” , ”nu e dracul așa de rău” combinată cu șopârlele lui Buzura sau Preda despre cât de rău fusese regimul ”celălalt”, cu râia naționalistă și documentarele (cred că ultimul l-am văzut la televiziunea națională prin 1994 !!! ) despre ce rău e în capitalism. Sârbii- care au avut deșteptăciunea să-și deschidă granițele- puteau avea o cu totul altă soartă fără naționalismul lui MIloșevici…

    • De acord in multe privinte. Mesajul Dvs mi l-a readus in memorie pe secretarul de partid de la Institutul de Proiectari pentru Constructii Tipizate de care tinea Laboratorul de Sociologie unde am lucrat de la terminarea facultatii si pana la plecarea din tara, inginerul Mihai I.: un mic birocrat rubicond, insinuant, invidios, zelos si hain, bucuros sa-si umileasca colegii, sa-i infiereze etc Te loveai de el pentru orice recomandare ceruta de varii insitutii: admitere la doctorat, calatorie in strainatate (chiar prin ONT), pana si cerere de concediu in timpul verii etc

      Statea smirna in fata instructorilor de la sectorul de partid constructii. Nu urla, isi susura ordinele pentru salariati. Tinea liste cu cine nu raspundea prompt sarcinilor (membrii PCR, UTC, sindicat), cine nu venea de 23 august, cine refuza sa faca de garda etc Aceasta lume de colaborationisti umili si servili, sadici in jos si masochisti in sus, era, in mare masura, „baza sociala” a regimului. Toate totalitarismele au cultivat ceea ce se numeste personalitatea autoritara (v. Fromm, Adorno etc).

  10. Cazul George Vulturescu

    Viorel Rogoz a zis:

    Un cuplu de securisti pe care C.N.S.A.S-ul nu mi l-a deconspirat prompt. Se numesc George Vulturescu (in acte Gheorghe Pop-Silaghi) si Claudia Vulturescu (colonela de Securitate). A cerut si Uniunea Scriitorilor, oficial, sa se comunice care este identitatea delatorului “S3”. L-am descoperit cu oroare in Dosarul de Urmarire Informativa, criptat ‘Poetul”, deschis de Securitate poetului Radu Ulmeanu. Prieteni ai turnatorului , pe care l-am idenificat ca sursa “S3’-(Vulturescu!), mi-au cerut să justific afirmațiile în legătură cu activitatea securistică a familiei Vulturescu. Aduc câteva detalii (nu toate!), reproducând dialogul cu Radu Cenan, pe care l-am purtat pe blogul unui distins intelectual, Liviu Ioan Stoiciu.

    Radu Cenan
    aprilie 23rd, 2011 at 12:35
    Am citit şi eu dezvălurile din “Acolada”, referitoare la sotia lui Vulturescu. Femeia e insa mai respectabilă decât liota de turnători devoalată recent, iar Vulturescu e chiar un poet autentic, un excelent director de revistă şi un om de onoare. Să nu exagerăm, domnilor!

    Viorel Rogoz
    aprilie 26th, 2011 at 14:09
    Claudia Vulturescu a lucrat la Departamentul “S”(sef col.Mircea Irimia, cu indicativul “S1″) unde i-au facut de petrecanie profesorului Ioan Ternaru (dupa o suita de anchete, intr-o zi, l-au ridicat pe OM de acasa si l-au dus…E dus si azi…Era in 1984. De l-ar fi lasat printre cei vii, avea timp suficient sa se intoarca. Doar ca DRUMUL SPRE UNITATEA DOAMNEI VULTURESCU A FOST UNUL FĂR’ DE INTOARCERE. Onorabilă doamnă, doamna asta Vulturescu, nu-i asa , Radu Cenan?)
    Deci, doamna Vulturescu a avut, in indicativ un « S ». Iar, in dosarul lui Radu Ulmeanu, apare ca turnator « S3 ». Acesta a fost utilizat cu aprobarea sefului Securitatii. Ori, se stie, membrii familiilor de securist erau folositi doar cu aprobarea comandantului. Aici, e dator George Vulturescu sa faca lumina. Ar putea si el sa-si puna cenusa in cap si sa spuna, ca altii, ca asa au fost vremurile. Prietenii, oricum, l-au iertat. Din moment ce fac interventii sa nu-i mai pun numele in « Acolada ».

    • Radu Cenan
    aprilie 26th, 2011 at 14:47
    Cat i-am cunoscut eu, familia Vulturescu e una onorabila. Ca om de cultura G. Vulturescu e un poet stralucit, care tine in viata o publicatie excelenta, Poesis. Ca e sapat pe plan local de tot soiul de invidiosi, asta nu e decat ceva traditional spiritului mioritic. Domnul Rogoz ca oenolog si folckorist ar trebui sa stie mai bine povestea cu cei trei pacurarei.

    • Viorel Rogoz
    aprilie 26th, 2011 at 20:24
    O stiu si cu cei doi Vulturei…Mie cel mai mult imi place poetul cand tine discursuri publice…”Asa deci”…”nu-i asa?” …”asa “…Discutăm altundeva. Eu sunt unul dintre cei care l-au sustinut pe fostul culturnic-metodist, in ’90, la atestarea pe post, cand fostul meu coleg Corneliu Balla a pus problema eliminarii sotului de Securistă din Sistem (“Sistemul Culturii!”). “Poesisul” a fost argumentul forte pe care l-am adus atunci. Numai ca, intre timp, am descoperit dosarele de la CNSAS, CEALALTA FATA A FAMILIEI PE CARE Dv. O CONSIDERATI “una onorabila”. Am descoperit ca, in Institutia ONORABILEI DOAMNE VULTURESCU , profesorul osan, autor de scrisori impotriva lui Ceausescu, pe nume Ternaru, a fost adus la Biroul “S”, (“onorabilul” loc de munca al aceleiasi doamne), intr-o noapte a anului 1984, cu ajutorul patriotilor de acolo, și incă nu s-a intors la copii si la nevasta. S-o fi inaltat la Ceruri…Pentru astfel de fapte minunate, propun ca onorabilei doamne sa i se ridice o statuie.. Iti sugerez sa initiezi in acest sens o colecta publica..Mai sunt oameni ca dumneata care vor fi onorati s-o transpuna, pe admirabila ofitera, in bronz, marmura sau granit… Iti mai recomand, asta numai dumitale care esti un admirator al poetului, sa citesti Acolada nr. 4 / 2011 (vezi. pag.20-21 : “George Vulturescu-un voluptuos al penisului captiv”.Vei vedea cât de Sus poate coborî un mic geniu care, vorba dumitale, “strălucește” în literatură..Cred ca Manolescu nu mai doarme noptile de necaz că a omis să-i dedice un capitol în a sa “Istorie…”.) P.S.- Cu invidia n-am niciun fel de raporturi. Am plecat la Baia-Mare in clipa cand au venit la cârmă tot felul de fesenisti, peremistiti, peuneristi. In ciuda faptului ca m-au inaintat in inaltul grad de director peste întreaga “Cultură”( fara sa-mi ceara consimtamantul!). Am lasat onorabila functie fostilor activisti…Desi, sub ministeriatul Plesu-Andor, initiasem cateva proiecte… De anvergură…

    Viorel Rogoz
    Un P.S- in « Acolada », nr. 5 / 2011, referitor la apararea cuplului Vulturescu : Un oarecare LASZLO ALEXANDRU, ale cărui conferinte ştiintifice (vezi festivalul ≪FIRE DE TORT!≫) sunt foarte apreciate de minerii din Rodna (după cum am aflat in timp ce derulam o anchetă etnologică de teren), intervine, pe internet, cu o filipică ambiguă, dar care se vrea o caldă strangere de mană, duioasă imbărbătare adusă Familiei Vulturescu, aflată in grea suferintă, după ce partea bărbătească a insolitului melanj mitoman şi-a adjudecat titlul de Pinocchio – prin inventarea unui dezonorant penis captiv cu a cărui demantelare, in ultima vreme, poetul născut pe aliniamentul mitic Nord-Vest —> Nord-Est (secondat de securista lui colonelă) s-a afirmat. Iată-l pe vanătorul de sconcşi, amirosind pestilentele desfundate, in editie princeps, de revista „POESIS”: ≪P.S. Nu lipsesc miasmele de latrină din această revistă impodobită ca pomul de Crăciun.
    Un oarecare Viorel Rogoz işi intitulează „dezvăluirile” despre un poet concitadin şi sotia acestuia: George Vulturescu – un voluptuos al penisului captiv (p. 20-21). Cine zice – aşa să i se-arate!≫ (vedeti, dacă mai apucati şi dacă vă descurcati, revista crepusculară „Tribuna”, in editie populară online!). E de mirare că a-vidul de publicitate Laszlo işi incheie maledictia cu o anatemă prevestitoare: „Cine zice – aşa să i se-arate!” Păi, George Vulturescu zice, intr-un „J’ACCUSE!” furibund in urma căruia a ieşit cu revista pătată. Şi nici obrazul, atat cat mai are, nu mai exprimă o figură intrutotul imaculată… Aşteptăm siderati deconspirarea de către C.N.S.A.S. a sursei S3 din D.U.I.«POETUL», o bubă malignizată, pritocită de Institutia Răufamată a securistei-sotii, unui fioros duşman al Poporului:Radu Ulmeanu
    Răspunde · Îmi place · Urmăreşte postarea · acum 14 ore

    Marcel Papuci

    In tara asta, turnatorii sunt „cetateni de onoare”.

    Doi turnatori sunt propusi sa li se acorde titlul de “om al anului 2012″. Unul, Rudolf Fatyol, este directorul Filarmonicii din Satu-Mare si a turnat de a stins. Al doilea , George Vulturescu, este in lucru la C.N.S.A.S. ca turnator sub numele de cod “S3″ si, scrie presa, a turnat cu aprobare speciala deoarece sotia i-a fost colonel de securitate la Baia Mare. Turna sistematic un poet din Maramures care semneaza Radu Ulmeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro