Home » Societate/Life » Citesti:

Cum se va scrie istoria regimului comunist în România?

Paul Tumanian august 23, 2014 Societate/Life
15 comentarii 1,107 Vizualizari

Îmi aduc aminte cât de mult îmi otrăvea imixtiunea brutală a politicului viaţa fiecare zi, atunci, în anii comunismului…

Emisiunile televiziunii unice, în cea mai pare nedigerabile atunci când nu erau de-a dreptul imunde, chiar şi înainte de restrângerea, în perioada terminală, a programului la două ore pe zi de „Cântarea României”… Cotidianele dominate de figura dictatorului: discursurile, elogiile, schimburile de telegrame protocolare, vizite te-miri-unde, pozele selectate cu grijă sau trucate… Revistele culturale, din ce în ce mai politizate, mai ales de aniversările cuplului prezidenţial, editorialele care rezistau tot mai greu asaltului ideologiei oficiale (aflu abia acum, la dispariţia lui Dan Hăulică, cu ce preţ rezista revista „Secolul 20”… până către ultimele numere când, şi acolo, editorialul a fost îngenuncheat de „elogii”, iar coperta a fost în final maculată cu imaginea mulţimii scoase în stradă întru slăvirea „conducătorului iubit”), eschivele penibile ale puţinilor redactori oneşti pentru a-i aduce cititorului român măcar frânturi din gândirea liberă a Occidentului, în timp ce masa intelighenţiei urla la unison în haita adulatorilor… Kitsch-ul oribil al pieselor autohtone radiodifuzate şi televizate, de actualitate sau din trecutul „muncitoresc”, aproape exclusiv cu şantiere, brigadieri, activişti de partid şi ilegalişti… Vitrinele librăriilor invadate de volumele „omagiale”, lozincile greţoase de pe toate străzile, dintre care unele, în faza terminală, păzite de gărzi ale miliţiei pentru a nu fi distruse de cetăţeni… Învăţământul politic!… Oare cei din generaţia de cel mult patruzeci de ani îşi mai pot imagina cum e să fii obligat, la serviciu, să participi la lecţii de îndoctrinare comunistă, de la care să nu te poţi eschiva fără a risca stagnarea profesională (în cel mai bun caz) sau concedierea în cazul instituţiilor considerate ideologice (v. Radioul, Televiziunea şi altele asemenea)?… Doctoratele care se puteau obţine numai cu aprobarea autorităţilor politice — nu mai vorbesc de alte „demnităţi”, „onoruri” şi recompense!… Delaţiunea omniprezentă… Minciuna atotstăpânitoare, statisticile distorsionate şi/sau interpretate în mod stupid sau cinic…

Mă gândesc cu tristeţe că ar fi posibil ca eu alături de o mână de alţi asemenea mie să fi fost dintre puţinii care să fi „pus la inimă” presiunea ideologică a regimului…

Am avut un coleg de serviciu (şi nu dintre cei săraci cu duhul, ci unul educat, cu „pedigree” şi cu funcţii), care mi-a spus o dată, franc: Tot ce-mi doresc este mâncare destulă şi un paşaport în buzunar. (Pentru cine nu ştie: paşapoartele nu se păstrau la purtător — la întoarcerea în ţară trebuiau predate de serviciul personal, în cazul salariaţilor!)…

Mă întreb cu tristeţe cum se va scrie/rescrie, peste ani, istoria ceauşismului. Pe baza căror mărturii? Căci, după cum se ştie, „nu a existat niciodată o singură istorie şi nu va exista niciodată! Istoria se diversifică încontinuu. Nu o să ne ofere nimeni manualul acela definitiv în care toată istoria universală să fie cuprinsă într-o manieră completă şi perfect echilibrată” (interviu cu Lucian Boia, în „România literară”, 6, 2004). Nu cumva va fi o enumerare de realizări ale regimului, alături de care mizeriile existenţiale resimţite de câţiva „sclifosiţi”, ahtiaţi de confort spiritual, nici să nu conteze? Nu cumva va fi o colecţie de performanţe culturale (existente, indubitabil; întrebarea ar fi dacă în cadrul regimului, sau în pofida regimului!), tehnice, artistice etc., iar restricţiile de tot felul, interdicţiile şi pauperitatea populaţiei, chiar numeroasele victime, să fie, toate, contabilizate la rubrica „preţul propăşirii”, eventual moderat sau suportabil; tot aşa cum un Soljeniţîn, tocmai el, victima, a înţeles să aplaude la un moment dat industrializarea Uniunii Sovietice de către Stalin?…

Nu ştiu, orice e posibil…

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. Mihai spune:

    Romanii au “memorie” scurta. Pe cine mai intereseaza trecutul apropiat? Mafiotii politici vor sa stearga urmele furaciunilor si distrugerilor. “Securistii” vor sa stearga amintirea institutiei care teroriza populatia. Ponta “uita” ca PSD e continuatorul FSN-Iliescu. Noii imbogatiti uita ca au fost si ei oameni de rand. Orasenii uita ca au fost si ei tarani. Tineretul habar nu are de istorie. Toti se gandesc ce smecherii sa mai faca azi si maine. A trecut si moda nostalgicilor care laudau comunismul ca protest fata de neajunsurile de acum. Cand si cum se va scrie istoria comunismului in Romania? Poate alta data.

  2. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    O singură mărturie – pur tehnică – cred că e suficientă.
    La emisiunea „Oamenii Realității” din 19 Aprilie a.c. Prof. Dr. Ioan Gherghina ne spune clar: pînă în 1989 copiii foarte mici cu lipsuri ponderale de pînă la 40 la sută erau puzderie; DUPĂ au dispărut rapid.

    Dacă asemenea informații TERTIUM NON DATUR, complet în antiteză cu îngrozitoarea lozincă pseudo-intelectualo-dubitativă „Nici așa nici altminteri”, nu pot distruge mitul „Iepocii de aur”, nu văd ce tot bîlbîim despre istorie și nenumăratele ei variante.

    ACEI COPII SUBALIMENTAȚI CHIAR ERAU PE MOARTE – cine leorbăie informația asta participă direct la dispariția lor – chiar dacă post-factum.

    Adică e, ȘI EL, un criminal ceaușist.

  3. victor L spune:

    Par egzamplu, revista Lumea, pe care am citit-o cca 25 de ani saptamina de saptamina, pina la mijloc era de necitit.
    Doar despre El, Ea si vizitele pretinilor ori texte despre geniala gindire a Geniului Carpatin :P
    Chiar si revista Romania literara trebuia sa apara uneori, cind nu mai aveau cum evita mizeria, trebuia sa apara poza lui pe prima pagina.
    Am tot asteptat ca si la Urzica sa apara poza cizmarului, dar acolo nu o puneau :P

  4. Stelian spune:

    ” (Pentru cine nu ştie: paşapoartele nu se păstrau la purtător — la întoarcerea în ţară trebuiau predate de serviciul personal, în cazul salariaţilor!)…”
    Ba mai mult, pentru a avea un pasaport eranebunia de pe lume. Se completau 2 rinduri de formulare pentru care faceai cerere si asteptai… Le primeai pe primele, le completai si le trimiteai Abia apoi, daca erai acceptat de “organe” primeai celelalte formulare.
    Iar pentru excursii prin tarile fratesti daca-mi mai amintesc bine din ce spuneau altii – se apela la pasapoarte colective (niste tabele).
    Copil fiind, asa am fost intr-o excursie de 1 zi in Bulgaria…

  5. Senzaţii de Frivolitate spune:

    Lipsa Procesului(Comunismului) a devenit, este, o poveste Kafkian-Orwell-iană.
    Curioase mai sînt unele, aceste întrebări deformatorii(sic!), informatorii, deformante devastator,
    dar mai ales lipsa unora dintre ele, acelora cele mai importante.
    Se folosesc sintagme interesant de genul „ceauşism” în loc de „comunism”, „religie” în loc de „ideologie”, „misticism” în loc de „ideologie”, „credinţă” în loc de „ideologie”,
    dar nimeni nu întreabă, şi mai ales, nu răspunde,
    de ce după 25 de ani, nu există un Proces al Comunismului ?
    iar Comunismul scos în afara legilor şi desemnat o Ideologie Criminală ?
    cea mai Abominabilă, prin tocmai perversitatea malefică a paradoxului ideii, a ideologiei în sine.
    De întrebări retorice nu ducem lipsă, abundă dilemele, din belşug şi „entuziasme” intelectuale subtil dirijate de la centru, din sfere înalte şi de influenţă, ziare-jurnale şi televizoare-e/cranii.
    Dar mai înainte de toate, esenţială este ştergerea Memoriei, eradicarea ei, Totală;
    Procesul e-n curs, continuă lent dulce şi absolut permanent.
    Astfel se va putea scrie orice carte, oricum şi superb.
    Mai ales „de istorie”!
    Definiţi corect noţiunea de „istorie”, cu întregul alai şi convoaie, de detalii şi nuanţe,
    şi veţi descoperi că ISTORIA este indescriptibilă şi de neînţeles, mai ales de NE-priceput.
    Nu istoria întinde capcane, ci interpretările istoriei devorează sarcastic iluzia, hrănind-O.

  6. Valeriu spune:

    Ce vremuri am trait!
    Pana in clasa a 10-a (1958) nu realizam in ce lume traiesc. Invatam, chiar cu placere, matematica, fizica, limba romana, limba rusa. Ai mei imi spusesera ca sunt cam debil pentru munca de la tara, asa ca trebuie sa invat sa-mi fac alta soarta decat ei.
    Declicul, cum s-ar zice azi, s-a produs in clasa a 10-a. In acel an s-a introdus Economia politica pe care o faceam cu un proaspat absolvent de facultate Bica. Tot atunci s-au introdus uniformele scolare, lucru grozav pentru mine care pana atunci ma duceam in haine din panura tesuta de mama in razboi. Dar nu puteam sta incheiat la haina si profesorul Bica imi tot facea observatii. Aversiunea fata de profesor a facut sa inteleg ca Economia politica predata de el este o minciuna de la un capat la altul. Asa am realizat ca traiesc intr-o societate bazata pe minciuna. Atunci am realizat ce eforturi faceau ai mei- tarani mijlocasi cu gospodarie individuala, asa scria pe certificatul de stare materiala de la sectia financiara pe care trebuia sa-l scot in fiecare an-ca sa ma tina in scoala medie mixta, asa se numea, nu liceu.
    In anul intai de facultate am avut cursul de socialism stiintific cu Gheorghe Dinu. Nu am fost decat la cateva cursuri pentru ca vedeam ca se spun numai minciuni. Peste ani, am regretat ca nu m-am dus mai des la curs cand am aflat ca Gheorghe Dinu a fost si poet Stefan Roll, poate as fi gasit ceva interesant in cursul lui. Seminarul de socialism il faceam cu un domn Cristescu care imi pusese in carnetul lui numai insuficient pentru ca nu am conspectat niciodata din clasici si nu am luat cuvantul decat intamplator. Am invatat pe dinafara in sesiune pentru ca aveam nevoie de nota mare pentru bursa de merit. S-a intamplat ca examenul l-am dat cu alt profesor si fiind ultimul la catalog, Cristescu a plecat cand a venit un asistent sa ia rezultatele pentru UTM. Am raspuns si mi-a cerut carnetul, semn ca mi-a pus nota de trecere. Imi pusese 10. In noiembrie 1989 aveam nevoie de o publicatie de la biblioteca facultatii de matematica. L-am intalnit pe Cristescu care mi-a spus ca pregateste un montaj cu ultimul congres, a fost foarte mirat cand a aflat ca eram lector.
    Dupa sesiunea de vara din anul intai ne-au trimis la munca patriotica la Vitanesti unde trebuia sa stam in spatele combinei sa umplem sacii cu grau si sa-i aruncam in remorca. Era munca grea in praf. Am stat stat cateva zile pana ne-au dat o ciorba de burta verde. Atunci m-am dus la asistentii care erau cu noi si le-am spus ca eu am de munca si la ai mei, care imi dau si mancare cat de cat buna. Mi-au explicat ca voi avea consecinte, ca se va scrie la dosar. M-am dus la Biblioteca Academiei si am invatat simptomele nevrozei, m-am dus la Policlinica studenteasca si mi-a dat o reteta lunga, dar a zis ca n-are voie sa-mi dea scutire. La inceputul anului doi, sedinte, s-au ridicat vreo doi ca ei au picat la socialism dar au fost la munca patriotica spre deosebire de mine cu 10 la socialism si n-am fost la munca patriotica.
    Am mai avut un hop in anul patru, examenul de materialism. M-a ajutat tot invatatul pe dinafara.
    In 1965 am terminat faculatea si am intrat in campul muncii cum se zicea. Mi-a placut sa-mi fac meseria cu placere in asa fel ca sa nu mi se poata reprosa nimic din punct de vedere profesional. Dar ce folos? Luai un ziar si citeai. Deschideai radioul. Deschideai televizorul. Din toate iti dadeai seama ca esti considerat un tampit prin minciunile pe care le citeai, le ascultai sau le vedeai. Si mai si era in acea zi din luna cand aveai invatamant politic. Ce era mai urat era ca trebuia sa asculti colegii pe care ii considerai oameni inteligenti cum debitau prostii pe care erai sigur ca nu le cred. Atunci eu nu ma puteam abtine si puneam cate-o intrebare. Drept urmare la sfarsitul orelor de invatamant politic, ma astepta secretarul de partid si ma ameninta ca ma da pe mana securitatii ca pun intrebari tendentioase desi eu nu eram membru pcr. De obicei eu iesiam primul din sala. Mereu ma intrebam de unde stie secretarul ce am zis eu, el nefiind in sala.
    Am avut marele noroc ca sotia mea, Dumnezeu s-o vegheze, avea aceleasi opinii ca mine. De multe ori veneam acasa si o intrebam pe sotie daca nu cumva eu sunt nebun ca numai eu nu eram de acord cu ce se spunea la invatamantul politic. Ma mandresc cu faptul ca nu am avut niciodata caiet de invatamant politic si ca niciodata nu m-am pregatit pentru acest invatamant politic.
    Azi sunt convins ca eu eram cel lucid. Desi si azi de multe ori vad ca multi ma considera tampit prin ce imi spun la radio, la tv sau in ziare.

    • Gruia spune:

      Mulțumesc pentru postare, Valeriu

    • Mihai spune:

      Un activist-propagandist cu functie mare in UASCR ( Uniunea Asociatiilor Studentesti din Romania) a fost sincer si mi-a spus ce credea el despre propaganda comunista:
      FURAJE PENTRU VITE!

  7. Ela spune:

    “Nu o să ne ofere nimeni manualul acela definitiv în care toată istoria universală să fie cuprinsă într-o manieră completă şi perfect echilibrată” – eu as zice : din fericire!
    Nu cred ca se mai indoieste multa lume de memoria selectiva a umanitatii, sau de subiectivismul cu care se trateaza istoria in general, si in particular cea contemporana!?
    Cat despre multimea de “detalii” (scuzati-mi cinismul!) referitoare la regimul comunsit din Ro, care nu se vor regasi in manualele generatiilor viitoare, cred ca responsabilitatea le revine deja istoricilor de azi! Probabil ca evenimentele sunt prea recente, ranile prea profunde si ei prea frustrati, nu stiu, cert este ca respectivii istorici nu-si fac job-ul corect!
    Este indmisibil ca, in 2014, sa nu se regaseasca (IMPUSA de istorici responsabili!) in fiecare manual de istorie contemporana romana (liceu, clasa terminala, de preferinta), o analiza completa, clara si unanim impartasita de catre autori (problema?), pentru o perioada atat de scurta 1944 – 1989, atat de recenta, esentiala identitatii nationale si valorilor noastre comune!
    Este o dovada de lipsa de respect fata de memoria acestui popor, din partea istoricilor, tocmai cei care ii sunt garantii!

    • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      Ar mai fi de pus unele întrebări: SINGURA lucrare de sinteză privind România în Primul Război Mondial este cea a lui Constantin Kiriţescu, deja citată. Ori, respectivul NU era istoric. Ulterior tot el, ŞI NUMAI EL, a scris ”în sertar” o lucrare similară despre al Doilea Război Mondial, înfruntînd mari dificultăţi şi pericole din partea regimului comunist.

      Cum din 1989 au trecut nişte decenii, pare curios, ba chiar de-a dreptul suspect, că NICI MĂCAR UN ISTORIC (sau vreun colectiv format din astfel de scociorîtori ai trecutului) NICI MĂCAR NU A ANTAMAT vreo acţiune în acest sens. Unele volumaşe ale Profesorului Boia ciupesc subiectul pe la margini şi, trebuie să recunosc, fără ele nu aş fi fost capabil să interpretez corect datele din Almanahul Minerva.

      Dar restul legiunilor de ”specialişti”, împăunaţi cu doctorate, masterate şi alte zorzoane academice, CE FAC ? Ling sîrguincios pergamente medievale ? Se ceartă pentru ipoteticele dacisme brînză, mînz, spînz ?

      Sau meditează privind departe în adîncurile istoriei ca-ntr-un putz unde sub fiecare piatră clipoceşte cîte un adevăr proaspăt şi rotund ca o gogoaşă. Şi savantul îşi întinde laba albă de intelectual şi culege tocmai din secolul opt sau nouă gogoaşa bine rumenită şi o înfulecă pe îndelete, după amiaza, la umbra nucului bătrîn… (Leonida Neamţu Jurnalul oficial al misiunii Scorbowsky)

      Ce pericole le închid gura ? Ce cîrcei antebelici (sau postcomunişti) le paralizează degetele ?
      O fi lenea, bat-o vina ?

      Nu atît din dragoste de neam, cît din revoltă faţă nişte plăsmuiri exasperante aflate dincolo de orice justificare. Cea mai pernicioasă formă de patriotism este minciuna pioasă: ea deschide uşa altor şi altor scorneli care se înlănţuie într-o infinită sarabandă drăcească.

      ”Sertarele” secolului abia trecut zac goale, iar sufletele noastre bîntuie printre platitudinile propagandei şcolare, încercînd să însăileze ceva din minciunile cu iz de fazan fezandat eructate pe micile ecrane de diverşi manipulatori. Mai tineri sau mai… ante-decembrişti.

      Halal patrioţi !

      • iosiP spune:

        “Ce pericole le închid gura ? Ce cîrcei antebelici (sau postcomunişti) le paralizează degetele ?
        O fi lenea, bat-o vina ?”

        Nu, nu e lenea ci frica de a-si pierde sinecurile – e mai comod sa scrii ce s-a intamplat pe vremea “descalecatului”, ca asta nu deranjeaza pe nimeni si mai primesti vreo bursa de cercetare, un fursec, o maslina. Dar cand te iei de istoria recenta (cu nume si prenume) ti se da repede de inteles ca e preferabil sa stai in banca ta. In plus, Gelu, Glad si Menumorut nu-ti pot intenta procese de calomnie…

        • doina jela spune:

          Multumesc pentru articol, dle Tumanian. Și pentru postare, dle Valeriu.

          Imi permit cateva comentarii generale.

          1. Nu cred ca materialul din care se va scrie candva istoria comunismului este atat de sarac. S-a publicat enorm de multa memorialistica si literatura de istorie și de analiza a comunismului, stalinismului, totalitarismului si cum vrem sa numim ceea ce da, poate fi numit si ”religie politica”, altfel n-ar fi hipnotizat in asa masura si pentru timp asa de indelungat atata lume. Librariile sunt pline, si chiar aceasta platforma. Din fericire, nu doar televiziunile si nu doar manualele scolare au ramas surse de informare despre aceasta epoca.
          2. Acea istorie se va scrie adevarat si echilibrat atunci cand cei care o vor scrie nu vor avea nimic de pierdut: nici in materie de imagine, nici in materie de pozitii, nici in materie de stima de sine.
          3. istoricii insisi, pe care unii dintre comentatori ii invinuiesc, nu scriu nici ei doar despre epoci de mult apuse. Va garantez asta in calitate de editor. Oamenii din Romania nu citesc atat cat se scrie, incluisiv pe tema asta.
          4. impunerea în manuale a istoriei adevarate a comunismului, prin memorialistica lui, macar, daca distanta pentru analiza nu exista inca, desi ar putea deveni manual Raportul Tismaneanu, rezumat! de exemplu , nu depinde doar de istorici, ci de noi toți: părinți, care pot si nu fac presiuni asupra scolii, dascăli, care pot si nu fac presiuni asupra sefilor lor, parlament, care poate si nu are interes, etc.etc.
          5. Dvs. le Tumanian, si dvs. dle Valeriu, chiar asta faceti: scrieti istoria comunismului așa cum a fost. Și multi dintre noi, daca-mi permiteti, dupa puteri….
          din nou va multumesc.

          • Paul Tumanian Paul Tumanian spune:

            Stimată doamnă Jela,
            Am scris articolul nu din grijă că vremurile trăite de cei din generaţia mea vor fi redate distorsionat de istorici ci preocupat de prezent: prea mulţi din cei de astăzi, oameni pe care i-am cunoscut, alături de alţii despre care aflu zi de zi din mass-media, se arată entuziasmaţi de recentul trecut totalitarist, uită cu uşurătate mizeriile de atunci, şi mai-mai că l-ar dori reînviat! Statisticile, din păcate, confirmă. Asta mi se pare îngrozitor.
            Pentru mine unul, oricât de netrebnică ar fi scena politică românească de astăzi, nu încetez o clipă să mă bucur — chiar şi după atâţia ani — că am scăpat de comunism (de naţional-comunismul lui Ceauşescu). După cum mă bucură şi comentariul dumneavoastră.

  8. zoe spune:

    Istoria comunismului criminal din Romania nu se scrie pentru ca e in desfasurare. Fie ca e la guvernare, fie ca e (vre-o doi ani) in opozitie, ca se afirma direct prin tov ponta sau prin ambasadorii din alte partide, fie prin vectori de imagine, prin media….Iliescu ne-a pacalit prin Ministerul propagandei TVR de atunci , ca impuscandu-l pe ceausila am ingropat si comunismul si gata, “despre morti numai de bine”….Si a si reusit, iata sa-i convinga definitiv o parte dintre noi…….



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Paul Tumanian


Paul Tumanian

Născut în 1938, la Chişinău, Republica Moldova. Absolvent al Facultăţii de Matematică şi Fizică a Universităţii din Bucureşti, 1960. Cercetător ştiinţific la Observa... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)