La aproape 30 de ani de la – nici nu stii cum sa-i mai spui – inlaturare, desfiintare, deghizare a comunismului bastinas cu fata la Rasarit, haznaua timpurilor inca mai scoate la tarm cadavrele realitatii de-atunci. Recent, in urma unui articol cu continut incendiar, dar nu socant, scos la rampa de Revista 22, parti contondente ale societatii civile s-au smuls din letargia capitalismului penal si au prins a-si da in cap cu nobila tema a deconspirarii odiosului aparat. I-a fost ridicat dlui Madalin Hodor un rug pe care este invitat sa sada cu fata spre Moscova, pentru ca a comis o fapta abominabila. Daca am fi capabili, macar la nivel cerebral, sa derulam filmul istoriei si sa ne plasam in zona imediat consecutiva “evenimentelor” din decembrie 1989, probabil ca am vedea cum multi dintre acuzatorii de azi ai dlui Hodor, daca ar fi avut cutezanta opiniei personale, ar fi fost scuipati in strada si pusi la stilpul infamiei de comisarii zilei (ori chiar impuscati drept “teroristi”, daca ar fi folosit trinomului Iliescu-Roman-Brucan!).
Traim clipe de mare rusine. S-au facut romanii de diferite soiuri si nivele securisti unii pe altii pina li s-au uscat limbile in tot acest timp si n-a sarit nimeni cu mina pe armament. Zdrobitoarea majoritate a celor deconspirati ca fiind colaboratori ai Securitatii cu acte in regula au negat cu tupeu, iar restul nici n-a catadicsit sa-ntoarca privirea. Dl Hodor a publicat un document cu caracter secret aflat in arhiva institutiei la care lucreaza, in care aproximativ doua sute de romani semeti au fost depistati cu suspiciuni la dosar si regimente de bagatori de seama au sarit tipind in apa. CNSAS a fost conceput ca o sursa a adevarului si a sfirsit prin a camufla pina si ce stia, in unele cazuri, intreaga suflare a patriei. In acest context, nu conteaza daca dl Ioan Aurel Pop, chipurile cel vizat de intreaga tarasenie, ori ceilalti au fost colaboratori sau nu. Conteaza observarea principiului. Se vede cu ochiul liber: principiul zace-ntr-o rina.
La presiunea strazii, a ceea ce printr-un abuz semantic este denumit “societate civila”, a mijloacelor publice de informare si a citorva natarai de peste hotare, autoritatile de la Bucuresti au decis infiintarea unei institutii care sa administreze dosarele “fostei” Securitati, punind la dispozitia cetateanului interesat probe privind trecutul imund al semenilor. In practica, reprezentantii “partidelor istorice” (nici nu mai stiu unde sa folosesc ghilimelele, realitatea actuala a patriei ne face sa consideram semnificatia fiecarui cuvint) au facut ce-au facut si au distrus intentia, intrupata intr-un fel de monstruozitate fara cap si coada, cu indicatii contradictorii si exceptii obstructioniste, de pe urma carora la nivelul notoriu n-au fost deconspirati decit Mircea Ionescu-Quintus (lider legislativ al dihaniei, printre primii colaboratori deconspirati in baza legii 187 din 1999, pentru a arata celor infricosati ca nimic nu li se poate intimpla nici in caz ca…) si Mona Musca, lider liberal in ascensiune (pentru a ilustra, pesemne, ce arma de temut poate fi, la nevoie, manipularea dosarelor).
Au existat situatii de un penibil grotesc, daca nu chiar comic: lui Dan Petrescu, la solicitarea dosarului, i s-au inminat doua file, numerotate 322, 323, ca fiind singurele disponibile. Probabil ca lista exemplelor se ridica la sute de mii. Dar daca e adevarat ca “o data securist, pe viata securist”, onoare din care nu se iese decit cu picioarele inainte, este foarte grav, din moment ce una dintre prevederile legii interzice deconspirarea unui agent inca activ (pe cine-ar mai interesa dupa moarte?). Teoretic, la patru milioane de colaboratori (sa admitem cifra lansata de unele aproximari – de unde sa stim citi au fost cu adevarat, cind registrele sint in continuare secrete?), exceptind mortii, peste trei milioane continua sa fie activi si, in consecinta, acoperibili.
O alta obstructie legala ii cuprinde pe agentii cu misiuni tainice in strainatate, care cu nici un chip nu trebuie sa fie dati in vileag. Alt set de situatii comice: turnatori notorii, cu dosare interne de-o tona, desi au activat in strainatate ca pe mosia lui Plesita, n-au nici o foita de tigara sub firma departamentului international secret. Aici dl Hodor a atins un dinte sensibil la durere, pina la urlet (vezi reactiile lucratorilor de la Evenimentului zilei, cei care mai acum citeva luni plingeau in hohote disparitia fostului sef al Securitatii, generalul Iulian Vlad!), caci lista domniei sale se incumeta sa faca vorbire de presupusi agenti ai unitatii 0225, insarcinata cu supravegherea, controlul, manipularea si pedepsirea elementelor recalcitrante din exil (edulcorat numit diaspora).
Toate acestea constituie, din pacate, elementele minore ale “scandalului”, caci relevanta majora rezida in natura CNSAS, instigind la o serie de intrebari: 1) de ce un cercetator al institutiei este nevoit sa-si pacaleasca colegii pentru a pune mina pe un document care sa nu fie anonimizat? 2) de ce lucratorul respectiv este pasibil de pedeapsa cind n-a urmarit decit sa informeze publicul, menirea dintii a institutiei? 3) de ce un cetatean oarecare nu are nici o sansa de-a afla adevarul privind colaborarea unuia sau a altuia cu odiosul brat de fier al bolsevismului autohton? 4) cit de utila mai este mentinerea modului de operare al CNSAS, din moment ce, pina acum, n-a reusit decit sa intoxice cu jumatati de adevaruri si minciuni integrale?
Departe de idealul deconspirarii, CNSAS a devenit aliatul cel mai loial si mai pertinent al Securitatii si, in mod deosebit, al colaboratorilor ei. Asta este adevarata miza a scandalului si nu daca un turnator dintre milioanele de turnatori ai patriei a fost sau nu deconspirat si citiva dau o ceapa degerata pe conducerea Academiei, care colcaie de multi colaborationisti cu ocupantul securist.
Societatea civila ar trebui sa inceapa o dezbatere care sa lamureasca toate aceste aspecte, sa faca presiuni pentru remedierea legii care guverneaza proasta functionare a CNSAS. Si abia dupa aceea sa stabileasca daca si cit de vinovat s-a facut dl Hodor. Pina ce luminarea aspectelor securiste, atita timp cit influenta Securitatii si oamenilor sai in mersul afacerilor nationale este considerata cruciala, scumpa noastra Romanie pare a nu avea un viitor prea stralucit. Unul din intrerupatoarele generale, alaturi de clasa politica, este CNSAS.
Liviu Cangeopol
26 aprilie 2018
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu înțeleg cum remedierea legii privind CNSAS-ul mai poate îndrepta lucrurile, din moment ce dosarele au fost coafate, plivite, pierdute etc. Oamenii pot îndrepta situația în direcția bună, dacă sunt destui. Ceea ce este foarte departe de a fi cazul.
În mare măsură CNSAS este un întrerupător, cum ziceți, dar cu cablurile cam tăiate. Dar să sperăm: e de datoria noastră, deoarece numai cei fără putință de a schimba speră și flutură ca proștii acest ultim rău ieșit din curia Pandorei.
Locul unde nu s-a întâmplat nimic?
Să se schimbe totul, în principiu suntem pentru,
doar ici colo în chestiile principale să nu se schimbe nimic.
Curat murdar.
CNSAS este cerberul de serviciu la intrarea in Hades.
O scurta observatie. Nu mi-am pacalit colegii. Am utilizat prevederile legale in vigoare. Ei, colegii,si din nou repet, nu toti, ci doar cei mentionati, au incercat sa ma pacaleasca si ei au incalcat legea. Singura lor neplacere actuala este ca s-a aflat ca o fac. De unde faptul ca sunt cercetat disciplinar ca metoda de acoperire a propriilor ilegalitati.Momentan nu pot furniza mai multe detalii dar va asigur ca exista bancuri cu Radio Erevan care descriu exact situatia in cauza
Dle Hodor, trebuia sa tineti cont de remarca privind ghilimelele. Nu eu consider ca v-ati pacalit colegii, ci detractorii dvs. Dar problema era alta: de ce un cetatean trebuie sa umble cu trucuri, daca e adevarat, pentru a afla un adevar facilitat de legea in baza careia functioneaza institutia? In rest, tot suportul.
Așa se întîmplă dacă trageți plăpumioara care-i învelește pe acoperiți! Tovarășii lor care sînt muncitori prin presă sau zilieri prin tot felul de comisii care se ocupă cu discriminări și alte abureli, stau de strajă la capul libertăților cetățenești sau veghează prin oengeuri și comitete cum merg treburile prin soțietatea țivilă, s-au simțit cu musca pe căciulă și au început să țipe. Nu e bine, domnu’ Hodor, nu e bine, păi ce, iar începem vînătoarea de vrăjitoare?! D-aia am făcut noi CNSAS-ul, ca să stricăm viețile oamenilor de bine?
Am început prin a citi cu sentimente amestecate acest text, neînțelegând totuși, unde bate.
A contribuit la asta si aruncarea unei cifre absurde de patru milioane de ”colaboratori” ai securității. Nu, ei au fost cel mult de zece ori mai puțini, desigur, chiar și atât, monstruos de mulți: ca proporție de turnători în populația totală am fost depășiți doar de simulacrul numit RDG.
Până la sfârșit însă, textul reușește să se clarifice, slobozindu-și totuși mesajul: CNSAS nu e deloc OK.
Așa este, mă bucur că tema este în sfârșit abordataă public: CNSAS este și a fost de la început o mascaradă securistă, o mașină de spălare și legitimare a securiștilor importanți, aruncând plebei câteva ciosvârte de securiști dispensabili, transmițându-le totodată celorlalți securiști mesajul că oricând pot și ei intra în moara ”dezvăluirilor” incendiare.
Așadar, asemenea clownului lui Stephen King, CNSAS este un personaj echivoc și multivalent, o marionetă, dar o zdreanță amenințătoare și teribilă prin care securitatea își exercită controlul asupra securiștilor, în numele combaterii securității.
la condus de oameni controlați de securitate
Un articol bun care ridica probleme serioase. Mirarea mea este ca in anii 1996-2000 guvernarea Constantinescu n-a facut pasi seriosi pentru preluarea integrala a arhivelor Secu, cate mai existau atunci. Au trebuit sa mai treaca inca 8-9 ani ca sa se ajunga la C.N.S.A.S.
Dacă până şi îmburghezitul poet Mircea Dinescu îşi permite să discrediteze în mod public importanţa şi necesitatea luptei pentru sancţionarea vinovaţilor de moartea a peste o mie de tineri, dacă până şi acest bufon naţional se simte în apele lui să cânte şi să dansaeze pe cadavrele celor ucişi, înseamnă că d-l Cangeopol are dreptate 1000/100 iar congregaţia funestă a opresorilor cosmetizaţi, care ne dă atât de mult de furcă, va fi în veci biruitoare.
Orice trăznaie şi orice aberaţie eram în stare să aud în condiţiile actuale de cacao, dar să asist la spectacolul reprobabil al poetului nostru laureat şi răsfăţat, nu m-aş fi aşteptat. Auzi, să-l iei în braţe pe tartorul care a îngăduit şi dirijat genocidul, cu atâta aplomb şi neruşinare, e mult prea mult pentru urechile mele. Motivaţiile sale cu revoluţiile sângeroase sunt cât se poate de rizibile şi nesustenabile, bibicul nostru, orice-ar spune şi ar drege, s-a dat singur în vileag. Îmi pare nespus de rău că am curajul de a spune pe şleau lucrurilor pe nume. Aşa să ne ajute Dumnezeu !