Home » Societate/Life » Citesti:

Dinu Patriciu – exponentul atipic al primei generatii de capitalisti post-decembristi

Cristian Tudorescu august 20, 2014 Societate/Life
22 comentarii 1,328 Vizualizari

In ziua anuntarii decesului lui Dinu Patriciu, poate nu este momentul unor verdicte in alb si negru in ceea ce priveste profilul sau in mediul public si de afaceri, insa merita reamintite cateva date importante. O singura data am participat la o intalnire cu Dinu Patriciu intr-un cadru mai larg, cu ocazia publicarii unor rezultate financiare ale grupului Rompetrol, asadar nu am pretentia cunoasterii unor detalii personale despre domnia sa.

A fost exponentul unei generatii de oameni de afaceri

Dupa 1989, trebuia sa existe cineva care sa infiinteze prima firma privata din Romania. Acesta a fost Dinu Patriciu, care a infiintat societatea sa de proiectare in arhitectura, in ianuarie 1990. Exista tentatia de a ii judeca pe cei care “au fost primii” in 1990, dar putem privi si latura de viziune a lui Dinu Patriciu. Si-a dorit mult, si-a dorit multe, poate chiar mai multe decat a putut gestiona.

Daca m-as limita la afacerile lui de anvergura, care au pus in miscare companii, procese, oameni, afaceri prin care a cautat sa-si puna in practica viziunea de a juca la nivel inalt, as spune ca Dinu Patriciu a dorit sa fie un om de afaceri in sensul de baza al expresiei – un om care sa deruleze, sa dezvolte afaceri, fiind unul dintre primii care a extins un business romanesc la nivel international – grupul Rompetrol.

Daca m-as referi la activitatile din ultima parte a vietii, cu greu ar putea fi numite “afaceri” – cea din presa, pierzatoare per ansamblu, si cea din retail – Mic.ro & Mac.ro – ajunsa in faliment.

Grupul Rompetrol – cand judecam acest business ar trebui sa avem in minte si scenariul de tip “Arpechim” sau “Oltchim” al zilelor noastre

Este atat de comod in Romania sa ne referim la privatizari in general utilizand sablonul “cineva bine conectat a cumparat ieftin si a facut bani pe spinarea celorlalti”. Unii fac o obsesie, chiar in anul 2014, din faptul ca statul roman si-a recuperat doar partial datoriile – facute tot de stat – de la Petromidia. Dar, sa ne punem pentru o clipa in postura investitorului la Petromidia din anii 2000-2001:

- investitorul avea de negociat cumpararea unei rafinarii neretehnologizate, cu datorii catre bugetele de stat de cateva sute de milioane de dolari, datorii care nu sunt imputabile asadar investitorului care negociaza; una din creantele importante ale Petromidia la acel moment era a statului roman catre Libia, creanta care s-a dovedit a fi nevalorificabila ulterior; investorul afirma chiar ca nu stia de aceasta creanta a statului roman prin compania preluata, la momentul semnarii contractului de privatizare.

In aceste conditii, investitorul a fost dispus in 2001 sa plateasca un pret de 50 milioane de dolari pentru actiuni si a solicitat esalonarea datoriilor pe urmatorii 5 ani. Statul roman ar fi putut sa nu accepte, am fi putut avea o privatizare ratata si eventual un cvasi-faliment (vezi RAFO din acele vremuri). In anul 2003, datoriile au fost reesalonate pe 7 ani, pe vremea Guvernului Nastase – din nou, un moment in care statul, pe care l-am fi vrut puternic – ar fi putut sa nu accepte si sa indrepte compania spre insolventa / faliment.

Oare ar fi fost mai bine asa? Nu stiu. Ar putea sa raspunda cei care striga dezindustrializarea si lipsa jucatorilor mari, relevanti in economia noastra. Puteam sa nu avem Rompetrol acum, eram mai linistiti probabil.

Datorita pozitiei de negociere mai puternice a companiei si a actionarilor (Dinu Patriciu si ceilalti parteneri americani), Rompetrol a mai pus o conditie suplimentara: daca nu va putea rambursa in totalitate suma de 600 milioane de euro in 2010, statul roman sa redobandeasca actiuni pentru partea neplatita. De regula, conditia o pune cel care reimprumuta, in cazul de fata statul roman, insa dat fiind dezechilibrul, conditia a fost pusa de debitor (optiune de tip “Put” pe obligatiunile convertibile). In 2010, cazul s-a inchis, in urma platii partiale a datoriilor, astfel incat statul prin conversie sa nu redevina majoritar.

Niciun Guvern in ultimii ani nu a putut sa schimbe aceasta soarta legala stabilita din 2003, cu toata lamentarea publica. Daca cumva s-a negociat prost, s-a negociat in 2003, nu in 2010 sau 2014 – deci nu Boc, sau Ungureanu, sau Ponta sunt de vina ca statul roman a incasat numai vreo 300 milioane de euro – circa 100 mil euro principal si circa 200 milioane dobanzi – din cei 600 milioane. Acum suntem intr-o situatie post-tranzactie, vorbim despre altceva cand ne referim la vanzarea actiunilor statului sau alte proiecte derivate.

Cert este ca, la 11 ani distanta, avem un jucator functional pe piata – care impreuna cu operatiunile din Franta si Spania ajunge la o cifra de afaceri anuala de > 9 miliarde de dolari, peste OMV Petrom. Faptul ca are acum pierderi, este mai mult treaba actionarului privat – acum KazMunay Gas. Se poate dezbate la nesfarsit despre cat ne-am fi dorit noi – ca romani, ca popor, pentru bugetul nostru al tuturor – sa fi recuperat cele 600 milioane de euro. In urma acestor tranzactii raman cuvinte precum “caracatita”, “servicii secrete”, “coruptie”. Dar puteam sa nu avem nici recuperarea partiala, si spun asta nu pentru a gasi circumstante atentuante investitorului, ci pentru a privi sec si obiectiv scenariile de evolutie sau involutie ale Petromidia. Puteam sa ne uitam la rafinarie precum ne uitam acum la Arpechim, sau la combinatul chimic Oltchim.

Extinderea in Franta. Vanzarea catre KazMunay Gas si iluzia ca Patriciu ar fi avut o avere de peste 3 miliarde de euro

Rompetrol Group s-a extins atat regional – Bulgaria, Serbia, Republica Moldova – cat si la nivel european, cumparand grupul francez Dyneff (rafinare si distributie) in 2006. Era un semnal al curajului lui Dinu Patriciu de a intra pe terenul marilor jucatori europeni. Desi contestat in multe privinte, Dinu Patriciu a fost si deschizator de drumuri – pe unele cai a esuat, iar altii dupa el au performat mai bine.

In 2007, Dinu Patriciu vindea 75% din The Rompetrol Group. Evaluarea care a circulat ca informatie publica la acel moment, arata un nivel de peste 3 miliarde de euro. S-a intiparit in constiinta publica, iluzia ca Patriciu a avut in 2007 o avere de 3 miliarde de euro – nimic mai fals !

O evaluare orientativa a “Equity”, sau a activului net care revine actionarilor grupului, ar arata ca Dinu Patriciu nu a avut vreodata o avere mai mare de… hai sa spunem 500 de milioane de euro, adaugand aici si detinerile in alte domenii – imobiliar, banci si altele . Restul erau datorii ale companiilor; cifra de 3 miliarde de euro pentru The Rompetrol Group era “valoarea intreprinderii” (“Enterprise Value”) si nu doar valoarea detinuta de actionarii grupului.

Decaderea in afaceri

Patriciu a crezut in “terapia de soc” la inceputul anilor ’90, a fost la Otopeni in 1994 atunci cand Regele Mihai nu a fost primit in tara de Ion Iliescu, a dorit ca lucrurile sa se intample in Romania mai rapid decat era tara pregatita. Intre timp, a uns bugetele partidelor din tot spectrul politic, cautand sa-si pastreze influenta.

La un moment dat, a inceput sa dea rateuri, probabil a exagerat in abordarea sa liberala – pentru care nu doar Romania nu a fost pregatita, dar nici Europa nu a fost.

Cateva din declaratiile sale publice:

- statul sa devina din ce in ce mai restrans ca atributii, in timp ce corporatiile sa devina din ce in ce mai puternice;

- moneda euro nu va rezista;

- “Romania ar trebui sa anunte FMI ca nu poate rambursa imprumutul de 20 de miliarde” (citat aproximativ dintr-o emisiune TV). Aici poate fi suspectat Dinu Patriciu de inclinatia pentru a renegocia din principiu datoriile, iar de aici pana la a nu le plati deloc, a fost doar un pas.

Aveam senzatia dupa anii 2007-2008, ca ceva in ce spunea Patriciu nu se potrivea, ca ceva nu mai functiona precum inainte. A incercat alte doua proiecte pe care le-a dorit de anvergura, dar care au constituit esecuri.

Adevarul Holding si Mic.Ro

A finantat Adevarul Holding, din dorinta de a realiza cel mai mare grup de presa, atacand mai multe segmente. Pornind de la un brand cunoscut in mintea cititorului de ziar, Adevarul, a adaugat suplimente, a oferit carti – un alt model preluat ulterior si de alte grupuri de presa. A cumparat si publicatia Click.ro, care sa se bata cu Libertatea sau alte tabloide ale anilor recenti. Financiar, a iesit in pierdere – si chiar a fost acuzat de lipsa de onestitate in afaceri de fosta conducere a Adevarul.

Mic.Ro a aparut pentru a contracara marile retele de Hypermarket-uri, ulterior dezvoltand si Mac.ro. A intuit foarte bine nevoia cumparatorului de a avea magazinul de proximitate. Din exterior, pare ca a vrut din nou sa joace mare, fara pasi intermediari, insa de aceasta data extinderea a fost prea rapida, aducand aminte de anii pre-criza. Proiectul nu a fost gestionat corespunzator, lasand in urma antreprenori si francizori cu bani neincasati. Nevoia magazinului de proximitate a fost ulterior servita de Mega Image si “La Doi Pasi”.

E pacat ca Patriciu – cu atatea preocupari si interpelari publice despre mersul societatii romanesti si europene – nu a acoperit gaura de circa 50 milioane dolari lasata legal pe SRL-urile Mic.ro si Mac.ro furnizorilor acestora, pierdere ce trebuia asumata si pe care o putea lesne acoperi din conturile sale din Elvetia. E pacat, asadar, ca nu si-a pastrat numele demn inaintea decesului si a ramas in constiinta publica si cu aceasta fateta.

De ce exponent atipic? … pentru ca multi au profitat de privatizari si nu au adaugat valoare si viziune. Patriciu a si profitat de privatizari, dar a si adaugat valoare.

Dinu Patriciu nu poate fi definit doar printr-o sintagma. A avut gandire strategica, si-a apropiat si oamenii politici-cheie, si-a negociat in forta atuurile si intrarile in diferitele business-uri, a incercat si construirea unui imperiu media. A lasat in urma unele afaceri, in altele a esuat complet. Desi, in noul ciclu economic, afacerile nu se vor mai face asa cum le-a facut el, cred ca am gresi daca aruncam la cos cu totul abordarea lui Patriciu.

Se pot retine viziunea, curajul si lipsa acelui complex de inferioritate pe care capitalul romanesc inca il are.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "22 comments" on this Article:

  1. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Sînteți de o naivitate îngrozitor de specifică celor născuți alaltăieri !

    Dinu Patriciu a avut firmă de proiectare PRIVATĂ înainte de 1989. Dețin informația direct de la foști studenți arhitecți care, cînd l-au văzut răsărind în spațiul public, aproape că au vomitat. Printre altele la firma semi-clandestină a respectivului au salahorit PE GRATIS generații de învățăcei în ale arhitecturii.

    Cam ce credeți Dvs. despre un așa-zis ”privat” ante-decembrist ? Că era un ”vizionar” în ale capitalismului, zburdînd nestingherit printre oițele ciobanului Bucur ? Că infernalele structuri leninisto-ceaușiste, care știau și pe unde zboară musca, persecutînd nemilos chiar și țăranii vînzători de cireșe, aveau ”găuri negre” tocmai în buricul capitalei ?

    CHIAR CREDEȚI AȘA CEVA ?

    Sau este doar efectul de mult sesizatei impermeabilități la tot ce s-a petrecut înaintea apariției UNORA pe lume ?

    „Sǎ privim trecutul în faţǎ ? Ce-i aia TRECUT ? …o epocă anterioară naşterii voastre, care vă stîrneşte doar o vagă curiozitate… prin însăşi faptul că voi încă nu existaţi, vremurile acelea par ciudate, aproape fantastice… ZAC în acelaşi album cu epocile în care se mai credea în vrăjitorie iar OALA DE NOAPTE ţinea loc de WC, fiind folosită şi de ADULŢI…”

    Citatul provine dintr-un roman SF sovietic – liber la hohote de rîs !

    • dusu spune:

      io cred ca noi greshim domnule Vasiliu;
      domnishorule,patriciu a fost un excroc(deloc atipic),de care romanica a avut nevoie ca sa ajunga azi unde este

    • firavu gheorghe spune:

      Felicitari domnule Vasiliu !
      Aveti dreptate in tot ce afirmati in postare.

      Intradevar autorul articolului are o naivitate (este naivitate?) sublima.
      Citez din articol : “A finantat Adevarul Holding, din dorinta de a realiza cel mai mare grup de presa”.
      Vax ! A dorit sa realizeze cea mai mare maciuca cu care sa dea in cap celor ce ii stateau in drum. Isi musca mainile ca Vantu sau Voiculescu i-au luat-o inainte.

      Copii acestia nu sunt nascuti alaltaieri ci ieri.

      Asa cum eu am fost “educat” ca pionier, utecist si membru al PCR
      Cristian Teodorescu a fost educat sa devina vector de opinie (propagandist sau intructor politico-ideologic se spunea pe vremuri, nu-i asa) al democratiei occidentale si al pietei libere. De fapt Maria este aceeasi, si-a schimbat doar palaria.
      Mi se picurau tezele tovarasului, el picura zi de zi tezele lui Friedman, Rogoff, Schumpeter, Samuelson, Rubini, Obama, Brzezinski si in general ale neoconilor WASP, tezele unor seniori ai razboiului.

      Citatul este cumva din fratii Strugatki ? Incerc : Scarabeul in musuroi ?

  2. lucid spune:

    Autor: poate incerci o explicatie a celebrei fotografii Patriciu – mare capitalist roman, Harnagea – director SIE, Omar Hayssam – agent n-multiplu in bazarul din Khartoum. Oare ce l-a atras pe raposatul Dinu la lumea araba din 1984 si pana la finalu-i?
    Si inca una pentru autor: care a fost circuitul banilor cumparare Rompetrol – vindere Rompetrol si relatia lui cu spatiul ex-sovietic? Cum a ajuns marele capitalist la doar un sfert de miliard de euroi acum dupa ce a avut numai succesuri gen MicRo si holdingul Adavarul dar a primit pe hartie atatia bani de la kazaho-rusi (Kazahstanul are 50% kazahi si 50% rusi, nevasta lui Nazyrbaev e rusoaica)? Pe scurt marioneta cui a fost Patriciu din 1984 pana azi (pot fi mai multi manuitori, dar din aceeasi tagma)?

  3. Prostu' satului spune:

    Bravo, d-le Tudorescu, ati comis-o!!!
    Acum sa ne instalam bine intr-un fotoliu confortabil, cu un pahar de apa rece alaturi, si sa ne delectam cu suvoiul de imprecatii, insinuari, sau de-a dreptul injuraturi care negresit se va abate asupra dvs.
    Sa va fie invatatura de minte! Nici in cele mai selecte cercuri (din Romania) adevarurile incomode nu sunt acceptate si prin urmare nu se cuvine a fi spuse. Deja “se stie” cine a fost si ce-a facut Patriciu, nu veniti acum dvs. sa zgaltaiti astfel de adevaruri consolidate.
    Vorba aia – stiinta e singura adevarata, sa nu ne impiedicam de fapte.

  4. DanT spune:

    Hm. Articolul asta se incadreaza la categoria “despre morti numai de bine”. Daca Patriciu a pus foarte bine in valoare Petromidia, acelasi lucru se poate spune si despre Becali cu terenul de la MApN si despre Voiculescu cu terenul ICA. Scuza chestia asta furaciunea initiala?

    • Harald spune:

      Ar fi interesat ce părere ar avea românii despre uzinele Rover, vândute de BMW cu 10 lire după ce au îngropat 6 miliarde în ele. Sau despre aeroportul din Kent vândut cu 1 (una) liră sterlină. Toată conducerea de la BMW trebuia să fie în pușcărie, așa e? :P

      Majoritatea românilor înțeleg tot atâta economie de piață cât înțelegea și Ceaușescu. Știu să lucreze la stat și să pretindă drepturi, că doar sunt cetățeni europeni.

      • DanT spune:

        Nu e vorba de suma, ci de modul netransparent in care s-a facut privatizarea. Daca ar fi fost o licitatie corecta, cu participarea companiilor internationale, se putea obtine aceeasi suma (si atunci nu mai era nici o suparare), dar se putea obtine si o suma mai mare si conditii mai bune pt. statul roman. De-aia zic ca rafinaria a fost obtinuta exact cum au obtinut Becali si Voiculescu terenurile.

        • Harald spune:

          Companiile internaționale serioase nu vin nici acum în mocirla din România, iar atunci veneau încă și mai puțin. Există destule exemple de rafinării (Arpechim, RAFO) care au avut o soartă mult mai proastă decât Petromidia, așteptând companii internaționale.

          În România, afacerile la nivelul ăsta se fac la fel ca în Rusia. Cu serviciile secrete implicate până peste cap, încercând mereu să intimideze managementul, iar companiile serioase n-au nevoie de așa ceva.

  5. lucid spune:

    Stiu de la fosta secretara a Institutului Ioan Mincu ca Patriciu era inatacabil in afacerea industriala cu meditatiile de dinainte de 89 din cauza de protectie a “organelor”. Iar pasiunea pentru arhitectura in Golful Persic era “in serviciu comandat”. De cine? Raspunsul e in arhiva intangibila SIE.

  6. Mihai spune:

    1. Daca Patriciu nu lua Petromidia, este posibil ca rafinaria sa fi intrat in faliment. Deci, s-a salvat ceva, iar firma astazi functioneaza si adauga valoare.

    2. Cineva din Rompetrol imi spunea: “cand era Patriciu, lucrurile erau foarte clare, aveam o directie clara. Ne chema intr-o intalnire, dadea cateva capete in gura, dar dupa 10 minute toti stiam ce avem de facut si trebuia sa executam imediat. Acum, cu Kazmunai Gas, facem o suta de intalniri cate 6 luni sau un an pana sa decidem ceva, iar cand se ia decizia aceasta nu este clara”. Deci, Patriciu a adaugat valoare, chiar daca a luat ceva ieftin de la stat.

    3. Nu sunt convins ca ar fi fost alta entitate care sa preia Petromidia in perioada aceea in conditii mai avantajoase pentru statul roman.

    4. Datoria de la Petromidia nu trebuia sa o plateasca Patriciu, ci, ca urmare a vanzarii firmei, trebuie sa o plateasca Kazmunai Gas. Dar kazahii ne dau cu tifla si statul lor e in stare sa isi apere interesele imorale mai puternic decat este in stare statul roman sa isi apere interesele legitime.

    5. Kazahii ne fura in mod barbar in fiecare luna. Fiscul roman si serviciile secrete dorm. Kazahii transfera profitul peste granita si nu platesc impozite cate ar trebui in Romania. Suntem prostii Europei.

    6. Daca va uitati pe documentele prin care s-a facut vanzarea Petromidiei si esalonarea imprumutului, vedeti ca ele au fost redactate de niste functionari ai statului roman retardati. Se observa in primul rand incompetenta, in plus fata de reaua vointa. Pe baza acelor acte, statul roman nu prea are ce sa faca astazi in privinta imprumutului.

    6. Patriciu a fost un individ de care nu mi-a placut niciodata. Mereu l-am perceput ca pe o jigodie. A avut ceva noroc si a facut anumite sume de bani, iar apoi dadea lectii la o tara intreaga cum trebuie condusa Romania. Ca sediile institutiilor de stat ar trebui vandute privatilor si apoi inchiriate de stat, etc. Dupa nici 2 ani de cand dadea el lectiile acelea s-a vazut ca modelului lui era gresit si ca a topit o gramada de bani mai repede decat i-a facut. S-a vazut ca politicienii care au condus tara, asa prostutzi cum sunt ei (Boc, Udrea, Basescu), ne-au trecut mai bine prin furtuna de cat ne-ar fi trecut unul ca Patriciu, care ne-ar fi bagat in mari probleme cu ideile lui. A fost un tip ingamfat, obraznic, dobitoc, din aceeasi clasa cu Voiculescu, Vantu, si compania.

    • pehash spune:

      Rompetrol a fost afacerea lui Eric Kish. Patriciu era actionarul, dar Eric era adevaratul manager.
      Ar fi dat faliment daca nu o “cumpara” (de fapt nu a platit mai nimic) Patriciu ? Dar daca o cumpara Shell sau Exxon si beneficia de aceleasi scutiri de taxe?.. Dar daca statul roman il angaja pe Eric direct?..

      • Prostu' satului spune:

        A fost si Eric Kish, au mai fost si altii de-a lungul anilor,la fel de buni sau poate chiar mai buni decat Kish in unele privinte. Patriciu a fost totusi un actionar foarte implicat in acel business.
        In plus, e una din principalele calitati ale unui lider veritabil, sa stie sa adune si sa pastreze buni profesionisti. Lui Patriciu i-a reusit de minune treaba asta la Rompetrol, dar nu i-a reusit absolut deloc la Adevarul, de exemplu, si destul de putin la altele. Impresia mea e ca succesul Rompetrol i s-a urcat rapid la cap si a ajuns sa se creada infailibil in toate domeniile, sa-si imagineze ca tot ce va atinge se va transforma necesarmente in aur.

        In ceea ce priveste Shell sau Exxon, Petromidia era la vanzare de multi ani de zile cand a fost maritata dupa Patriciu. Din cate-mi amintesc eu, in aia 2-3-4 ani care s-au scurs de la primul anunt de privatizare si pana a ajuns la Rompetrol, n-au existat decat doi amatori – o chestie obscura, un SPV numit Petromidia USA (si care – dar aici e posibil sa ma insele memoria – era cumva asociat cu niste tipi cu care a lucrat si Patriciu mai apoi), respectiv turcii aceia cu drojdia de bere, Akmaya, sau Pakmaya, sau cam asa ceva. In cele din urma si unii, si ceilalti au spus pas.
        Nici urma de Shell, Exxon sau alti granzi, ba nici macar de petrolisti din liga a doua.
        Aproape ca si la/cu Petrom.

        • pehash spune:

          1. Oricine are mai mult de 8 clase (in cazul de fata un prof universitar..) si cateva milioane poate sa angajeze un manager strain cu experienta si sa fie prezent cand se iau deciziile, chiar daca nu cunoaste domeniul deloc. E clar ca se implica in conducerea companiei, dar la fel de clar este ca nu a fost niciodata un bun manager si nici nu a dezvoltat afaceri in domenii care ii erau cunoscute
          2. Intrebam cum ar fi fost daca Exxon sau Shell ar fi beneficiat de aceleasi conditii fiscale. Practic, Patriciu a cumparat rafinaria pe nimic si nu a platit taxe ani de zile.. oricine ar fi reinvestit mega-profitul obtinut in aceste conditii ar fi reusit sa creasca afacerea. Singurul motiv pentru care statul roman nu reuseste sa puna pe picioare companiile de stat este ca cei care le conduc muta profitul in alte companii sau lucreaza la propriu in favoarea concurentei private.. caz in care nu exista profit, profit reinvestit, viitor..

          • Harald spune:

            Un manager străin cu experiență nu garantează nimic. Și Enron a avut manageri cu experiență, iar Worldcom la fel :P

            Pe Carly Fiorina s-o angajezi la firma ta, a realizat fuziunea dintre HP și Compaq tot ca un manager cu experiență, făcând praf ambele companii prentru 3-4 ani, doar de dragul bonusului astronomic.

  7. Florin Oprea spune:

    Domnule, te afli intr-o mare eroare: din start te faci ca ploua cu datoria pe care a acumulat-o Patriciu catre stat; nu e vorba de datoriile vechi, ci de cele facute de la privatizare pina cind nastase I-a facut cadou acel acord. Uiti usor ca patriciu nu a dat la stat ceea ce luase de la consumatorul final. Si mai uiti un lucru, faptul ca nu statul a pus conditiile la reesalonare se datoreaza coruptiei. Asa ca a se slabi cu acest capitalist (asa zis capitalist).

    • Cristian Tudorescu Cristian Tudorescu spune:

      Re Florin Oprea: articolul nu e menit sa-l apere pe Patriciu, am precizat ca e dificil ca el sa fie incadrat categorie, buna sau rea, desi vad din comentariile de aici ca tentatia e al naibii de mare. Aveti dreptate cu datoriile 2001-2003, cand nu a virat tva si accize, a jucat tare cu un stat slab.

  8. Firavu spune:

    Costache Patriciu
    a facut avere pentru ca a fost dintre cei cativa zeci care trebuiau sa devina capitalistii din noua Romanie, promotori ai liberei initiative.

    L-am cunoscut. Ii spuneam “Dinu” – a la americaine – cum ii spuneau toata lumea : Rusu, Catarama, Tariceanu, Orban, Pantis, Luca, Bertzi, dascalimea, sotietatea moftologica. Asa pretindea sa i se spuna. Popular, popular dar te privea ca pe un paduche, nu erai din lumea lui, lumea celor alesi. Era un ales ca si tac-su, petrolist cu vechi state care a piruetat imediat la regimul democratiei populare. Ce-i al lui, a fost al lui. Cultivat – scoala solida. Manierat, onctuos chiar, uneori pana la greata. Dar manierat cu cei pe care ii considera din lumea lui. Cei enumerati mai sus erau doar slugi ale lu’ conu Costache.

    Ca si ceilalti 99% dintre antreprenorii cu mare succes din tara a facut o gramada de bani din darurile primite de la stat. Atunci cand a fost pe picioarele sale, a dat chix (imobiliarele, media, comertul en-detaille, finante). Aceasta a fost adevarata sa valoare ca afacerist.

    NOTA : a) Petromidia ar fi data faliment in mod sigur. Numai in zona in care locuiesc cunosc patru(4) oameni care au facut bani grei din vanzarea de benzina si motorina luata pe veresie de la rafinarie sau de la Petrom. Marfa a fost luata dar nu si platita vreodata. Cei care au beneficiat sunt cunoscuti in zona ca fiind turnatori la Secu. Presupun ca in fiecare judet erau cativa astfel de “oameni de afaceri”.
    b) Cumparand pe nimic rafinaria Patriciu a facut cateva lucruri tinand de managementul elementar ; sigur nu ia crapat capul nascand vreo idee geniala de management ; la fel cum austriecii fac profit de te crucesti, la fel ca si Borza la Hidroelectrica sau cativa ani indienii la Sidex. Nici unul nu a inventat roata si nu este vreun Lee Iacoca : pur si simplu au eliminat capusarea si furtul. Restul – ce povestesc ei prin media – sunt “texte”.
    c) sunt convins ca oricare dintre cititorii acestui site ar fi fost in stare sa scoata profit substantial din oricare dintre firmele enumerate ; numai ca cititorii acestui site nu sunt in acvariu, Patriciu, Mariana Gheorghe, Borza si multi altii da!

    Nu stiu cat de bun arhitect a fost dar in anii de dinainte se spunea ca intra la Arhitectura cei care se mediteaza cu Patriciu si cu alti cativa. Ma indoiesc pana la pamant ca a putut sa mediteze aspiranti si sa profeseze in emiratele din Peninsula Arabiei fara voie de la “baieti”. Si in colaborare cu ei. Oricum a fost un plusprodus (spre deosebire de foarte multi altii – subproduse -, Antonescu de pilda) al departamentului de cadre al “baietilor”.

    Asadar cat timp i s-au dat pe doi lei si-o ceapa intreprinderi precum Rompetrol sau Petromidia toate i-au mers ca pe roate. Cand a ramas pe picioarele sale si-a atins limita incompetentei.

    Aaa, intr-un domeniu era bun. Ca propagandist. Cu cuvintele sale, cursiv, cu intonatie, cu gesturile adecvate de boier de secol 19 (Mateiu Caragiale, nu altceva!) reda constiincios Cursul Scurt al Libertarianului de Pretutindeni – compilatie proprie dupa versetele marelui Milton Friedman. Da, la asta era foarte bun. Si tonul era adecvat : predicator de scoala duminicala.

    I s-a tras de la asa-zisa vanzare catre kazahi. Tranzactia a fost un contract dintre cele care nu se pot refuza.
    Atunci s-a imbolnavit de galbinare. L-a secat la lingurica.
    L-am vazut pe sticla cam la o luna si jumatate dupa aparitia stirii. Era termenat. Nesigur, balbaindu-se, vanat cu tot fardul machiajului. O figura jalnica, fara cap si fara coada.
    Era de asteptat caderea psihica : amintiti-va ca in ’05 sau 06, dupa o noapte in arest, a plans ca o baba la parastas. Asta era durul, cel dintai, marele, capitalist al tarii. Unul dintre cei care trebuie sa ne duca spre capitalism multilateral dezvoltat in zbor. Un cotei!
    .
    Unii ar putea sa vorbeasca numai de bine despre mortul asta.

    • dusu spune:

      va multumesc domnule !!
      sint unii in preajma excrocilor care ramin integri
      sint altzii care profita si ei cit pot,lingind ca tot ruminu
      galbinarea asta bat o vina ! i o lovit pe multzi si in timpul Marelui Conducator

    • Prostu' satului spune:

      Lung necrolog. Retin doar – lucru pe care l-au mai scris cativa comentatori mai sus si pe care, de altfel, il cred si eu – ca fara toata schema asta cu Patriciu, Petromidia ar fi ajuns la fier vechi in foarte scurt timp. La fel ca alte rafinarii si mari unitati industriale, din care Arpechim nu e decat unul din exemplele mai recente si neplacute, pentru ca, nu-i asa, iata, a fost vanduta unei companii occidentale cu prestanta, expertiza, mgmt profi, aia-aia… si nu pare sa-i fi ajutat prea mult..
      Asa ca, una peste alta, in economia ultimilor 15-20 de ani contributia lui Patriciu pare sa dea cu plus, si cam asta-i tot ce-ar trebui sa conteze pentru oameni de rand, ca mine. Chestiile personale pot fi semnificative cel mult pentru rude, prieteni, apropiati etc.

  9. Mircea Modan MirceaM spune:

    SI eu am o perceptie “amestecata”. Imi aduca aminte ca pe la mijlocul crizei, Patriciu “vedea” continuarea scaderii indicilor bursieri cu inca vreo 40%. Deja pierderile erau masive, era, “omeneste”, greu sa crezi ca se poate si mai jos. S-a putut, ca sa zic asa. Cred ca avea o perceptie globala mult mai buna ca a unui afacerist local, era conectat la ce se intampla la nivel mondial, stia ca suntem corelati, vrem nu vrem. Daca ramanea in acesta sfera, daca nu ar fi devenit prea plin de el, daca ar fi adotat, la scara lui, modelul Buffett, cat se putea adopta la nivel romanesc (atat prin prisma capitalurior disponibile dupa vanzara Rompetrol, cat si prin prisma oportunitatilor, nu mici , al unei recesiuni majore, in care dispui de cash)..sau mai simplu spus, daca se baza in continuara pe flerul si pe intelegerea (dovedita) a mersului pietelor de capital la nivel global…bun, deja sunt prea multi daca!
    Am vazut un interviu de prin 2010, spunea atunci, ca majoritatea veniturilor proveneau din investitii pe piata de capital, desi era “varat” si pe piata imobiliara (zicea ca avea active de 1,5 miliarde, dar si datorii de 1 miliard) Probail ca s-a expus prea mult pe anumite sectoare, care nu au crescut in ritmul previzionat de el. A ratat si in cateva afeceri incepute practic de la zero., cum fost si mic.ro..dar pieredera nu a fost una foarte mare, in comparatie cu capitalurile care se persupune ca le avea.
    Una peste alta, desi nu prea mi-a placut aroganta lui, a fost un om de afaceri de anvergura, a profitat cat a putut, uneori la limita legii, sau poate chiar peste ( din cate imi aduca aminte a fost achitat in 2012…pe bune, sau nu), dar a si insanatosit o mare companie, ceea ce nu e la indemana oricui. Da, a profitat de legislatia si portitele legale. Imi aduc aminte ca ,de regula Rompetrol avea EBITDA pozitiv si profit brut canci, implicit si PN sau impozite catre stat…dar asta nu este o inventie a lui, profiturile si astazi sunt “sifonate”, legal sau mai putin legal prin varii metode. Statul, complice la neplata darilor, la “iertarea de pacate”, este vinovatul principal. Daca judecam la rece putem sa spunem, da, Patriciu a fost atipic, si in bine si in rau.

    • Marian Grigore spune:

      Cunosc destul de bine industria, asa ca imi permit sa comentez.
      @MirceaM: apreciez comentariul, cel mai echilibrat si mai realist dintre toate, cei mai multi vorbesc emotional si din presa. Ca, vorba ceea, la economie ne pricepem toti, ca la fotbal si politica.
      Ref privatizare: in 1997-98 Petromidia era pe lista intreprinderilor care trebuia lichidate de guvernul Ciorbea. Iar in toti anii 1990 Petromidia a lucrat pentru beneficiul unora si altora, a supravietuit practic. In acelasi timp, pe plan mondial, toti marii rafinori se retrageau din Europa, din cauza poverii cerintelor de mediu, dezechilibrului intre structura cererii si ofertei, care genera un surplus de benzina si deficit de motorina, si a capacitatilor mici. Cercetati putin si vedeti cate rafinarii s-au inchis in ultimii ani, exemplul cel mai cunoscut fiind grupul Petroplus, ca a cumparat in anii 2000 rafinariile pe care Shell sau alti, cu viziune si prognoze pe decenii le vindeau in Europa. In timp ce Petroplus cumpara la ce Shell & co renuntau, acestia din urma construiau rafinarii de 25-30 sau chiar 40 milioane to/an in Golf. Comparati cu cele 5 milioane ale Petromidiei., si veti intelege de ce niciun major nu a venit nici la privatizarea Petromidiei, nici a Petromului sau a Petrotelului.
      In acest context, Patriciu, chiar daca s-o fi folosit de prietenii lui politici la privatizare, a facut un lucru bun. A luat un activ pe marginea prapastiei, a profitat de disponibilitatea finantarilor bancare (toate bancile erau dispusa sa finanteze) si de marje bune de rafinare pe panta ascendenta a ciclului economic din anii 2000, a avut un discurs “a l’americaine” care a atras multi oameni entuziasti si de calitate si a construit o afacere in care lucrau niste mii de oameni.
      Apoi a avut viziunea sa vanda inainte de criza, care era previzibila inca din 2006 in US.
      Iar ref asa-zisa datorie, sugerez tuturor sa citeasca actele normative care o reglementeaza pentru a intelege mai bine. Prin comparatie, sa ne amintim ca in epoca privatizarilor, oricarei companii privatizate cu un investitor “strategic” i se iertau de cele mai multe ori toate datoriile, adica recuperabilitate zero in numele atractivitatii la privatizare. Prin comparatie, in cazul Petromidiei ar trebui incasate cele 200 milioane USD, deci recuperabilitate mai mare ca zero.
      Nu comentez aspecte morale sau etice, dar judecand cinic, din punct de vedere al beneficiului pentru economie, cred ca toata istoria se termina cu un net pozitiv.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristian Tudorescu


Cristian Tudorescu

Managing Partner in compania de consultanta financiara Explore Asset Management si Partner in proiectul Economiczoom.ro. Are experienta de peste 10 ani in pietele financiare si de ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)