joi, martie 28, 2024

„E București un oraș bun pentru copii?”

Cum sunt tatăl unui băiețel de trei ani și locuiesc la București, sunt întrebat adesea dacă este un oraș sigur pentru copii.

Desigur că răspund: Da.

De ce?

E plin de bătrânici adorabile care îmi pupă și îmi iau copilul în brațe, fără ca măcar să fi fost invitate s-o facă.

Se pare că toate femeile de peste 60 de ani simt că pruncii orașului le aparțin.

București e un oraș cu parcuri frumoase — dintre care doar câteva conțin spații verzi din care răsar țepușe metalice ascuțite.

Mulți dintre bețivii și aurolacii capitalei sunt prietenoși — și adesea au chef să intre în vorbă cu copilul meu.

Sunt atât de prietenoși, încât unul dintre primele cuvinte ale fiului meu a fost “homeless”.

“Ia uite”, spune el când vede un bărbat care doarme pe o bancă sau sprijină zidurile la intrarea într-un magazin, “un homeless”.

Este așa încântat de vagabonzii orașului, încât acum crede ferm că toți bărbații cu barbă sunt homeleși. Îi spun că nu — nu toți bărboșii sunt homeleși. Unii sunt hipsteri. Alții sunt preoți.

Dar asta nu i-a schimbat convingerile. Când vede hipsteri sau preoți, se îndreaptă spre ei, îi arată cu degetul și spune: “Uite, tati, un homeless!”

Până acum nu l-a mușcat nici un câine. Tovarășii lui de joacă nu-i fură jucăriile. Călătorii îi cedează locul în mijloacele de transport în comun. Doctorii și asistentele medicale l-au ținut în viață. Există și școli, din câte am auzit.

București e un oraș sigur si Bucurestenii au suflet bun. Dar sunt și pericole. Părinții trebuie să evite TOATE cele de mai jos:

Guvernul

Când băiatul meu avea doi ani, treceam, cu el în cărucior, prin fața Ministerului Turismului, în drum spre parc. Un cilindru aprins a căzut din cer, trecând la vreo zece centrimetri de capul copilului. M-am uitat spre caldarâm.

Un chiștoc aprins. Am privit în sus, la clădirea ministerului și am strigat: “Cine aruncă țigări pe trotuar?”

De sus, am auzit o fereastră închizându-se cu putere. Apoi tăcere.

Aș vrea să informez Ministerul Turismului că aceasta nu e cea mai bună metodă de promovare a României către vizitatorii din străinătate: Explorați Grădina Carpaților — unde obiceiul strămoșesc este să aruncăm cu chiștoace aprinse în copilași de doi ani.

Dumnezeu

Alergam împreună cu fiul meu pe străduța îngustă și aglomerată care trece prin fața bisericii Stavropoleos din vibrantul centru istoric al Bucureștilor.

Așa cum mai fac copiii, a căzut și s-a lovit cu fața de pavaj. A început să plângă și l-am luat în brațe ca să-l potolesc.

În fața noastră a apărut o măicuță.

Ce reconfortant, mi-am spus, să văd cum o slujitoare a binelui își părăsește adăpostul binecuvântat ca să vadă care e starea fizică și sufletească a unuia dintre copiii Domnului.

Așa că m-am mirat când mi-a spus: “Vă rog să vă liniștiți copilul, încercăm să ținem o slujbă aici”.

Am simțit cum furia crește în mine și m-am pregătit să-i atrag atenția asupra ipocriziei de care dă dovadă, având în vedere că întreaga ei credință se întemeiază pe sfințenia actului matern.

Dar înainte să apuc să spun ceva, s-a năpustit înapoi în sanctuarul său.

Asta înseamnă religia în România de azi?

O măicuță care îi spune unui băiețel de trei ani care s-a lovit să tacă din gură pentru că îi întrerupe ei cântările?

Șoferii

Traversam Calea Victoriei alături de fiul meu. Ne făceam drum încetișor către trotuar, când verdele s-a transformat în verde intermitent. Aproape ajunsesem în partea cealaltă când mașina din dreptul nostru a început să claxoneze insistent — șoferul ținea claxonul apăsat continuu.

Fiul meu s-a speriat. Bărbatul din mașină urla și își agita brațele, îndemnându-ne să trecem mai repede.

M-am gândit — Cum poate tipul acesta să meargă acasă la nevastă, seara, cu conștiința curată?

– Ce-ai făcut azi, dragule?

– La un stop am claxonat un puști de trei ani, ca să-l oblig să treacă mai repede strada, chiar dacă aveam roșu. Mai încolo am împins în Dâmbovița un paraplegic în cărucior, după care m-am dus la spital și am dat foc secției Oncologie.

Au fost destule episoade în care diverși șoferi aproape că mi-au ucis copilul, trecând pe roșu în viteză și evitând în ultimul moment impactul când vedeau în fața lor un părinte cu copilul său.

În unele cazuri, nici măcar nu ne-au ocolit, ci au sperat că vom apuca noi să sărim din calea lor.

Se pare că pentru unii e preferabil să omoare copii pe stradă decât să întârzie două minute la nu știu ce întâlnire.

Tortura penisului

Doi tați grași și cu început de chelie, în geci de piele, stăteau de vorbă la un loc de joacă din parcul Izvor din București. Unul împingea un cărucior în care se afla un nou-născut, celălalt fuma o țigară în timp ce băiețelul lui de doi ani se dădea într-un căluț de plastic.

“I-ați făcut-o deja?” a întrebat al doilea bărbat.

“A fost bine!” a spus primul. “Ne-am făcut griji, dar i-am tras pielea în jos și a sângerat nițel, a plâns o grămadă, însă acum penisul lui e în regulă”.

Ce-a fost asta? Proaspeți tătici sporovăind despre mutilarea genitală a propriilor copii?

Iar eu, cu un băiețel abia născut într-un spital din București, am motive de teamă?

După ce am cercetat problema și am discutat cu specialiști, am realizat că era vorba de o practică medicală aprobată și urmată de aproape întreaga comunitate medicală.

În România e acceptabil ca părinții unui băiețel nou născut să apese cu degetele pe lateralele organului sexual și să tragă în jos pielea care acoperă capul penisului. Dacă nu reușesc, doctorul face o mică incizie într-o parte a penisului pentru a permite retracția.

Mi-am spus — cum e posibil ca în ziua de azi să persiste asemenea mostre de tortură medievală?

Dar aflu că e o practică uzuală și în SUA.

Activiștii organizației Intact America, un grup de presiune anti-retracție, estimează că 100.000 de băieței americani pot fi afectați în urma procedurii de “retracție forțată prematură a prepuțului”.

În vreme ce doctorii din SUA și România spun că retracția e necesară din motive de igienă, activiștii spun că procedura poate produce infecții, răni sau probleme sexuale la vârsta adultă.

E o dilemă. Dar, părinți, e bine să știți că puteți alege și altfel.

Preluați controlul asupra penisului fiului dumneavoastră!

Multumesc Alex Ulmanu, pentru ajutor cu versiunea romaneasca

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Buna ziua,

    Interesant articol, si frumos scris.
    Vroiam doar sa adaug ca in ultima parte (cea medicala) cred ca faceti referire la circumcizia copiilor. Intr’adevar este o practica folosita in toata luma si are la baza circumcizia (religioasa) a evreilor. Si e normal ca americanii sa numeasca aceasta practica necesara din moment ce aproape de jumatate din eu sunt evrei. Ce nu e normal si da dovada de incultura, e faptul ca romanii inghit de buna orice practica pe care o sustin ”faimosii cercetatori americani” (sau britanici).
    Cat despre maicuta de mai sus… din pacate mai sunt cazuri in care nu se intelege crestinismul; n’o judecati, nu cred ca o face din rautate.

    • populatia SUA – 315.953.116 (aprilie 2012, locul 3 dupa China si India), 4.41% din populatia globului;

      13,5 mil evrei mai sunt acum pe tot globul, din acestia 5,75 mil traiesc in Isreal si 5,27 mil in SUA.

    • E vorba de fimoza (foreskin), o deficienta pe care o au foarte multi baietei. Dar, ca sa fiu in tonalitatea ironic-hazlie a lui Michael Bird, medicii spun ca si fetitele pot suferi de fimoza clitoridiana. Concluzionez cu o replica de film, tare draga mie: Well, nobody’s perfect! (Some like it hot, final quote)

      • Cam tot asta intentionam si eu sa scriu. cat despre replica finala din” Unora la Place Jazzul ” m-ati dat pe spate.
        In legatura cu maicutza de la Savropoleus: ce rusine…

    • Nu, este vorba despre decalotare. Este cu totul altceva. Sunt doua curente: medicina „clasica” care recomanda decalotarea, etc, un nou curent aparut in USA care spune ca decalotarea nu este necesara.

      Funny cum orice discutie ajunge la evrei :)

  2. It flows like a fairytale…
    At the age of 3, just 4 unpleasant hapenings with your boy, in Bucharest?! I would say that it’s pretty good!
    You say „Government” and you presume that somebody aimed to hit your son with a burning cigarette…
    You say „God” and „Religion”, but you fail to say if that nun actually saw WHY your boy was crying…
    You start with a honkig-the-horn-driver and you end up with „is preferable to kill children on the street”…
    Jesus, sir! It seems Bucharest is too bad, for your son. You should do something about this. What are you waiting for?! A gun fight on the street?!
    English is not my native language, so, please, overlook my mistakes.

    Nu pot sa nu ma intreb, in incheiere, care este „valoarea adaugata” a acestui text?…

    • Decebal, daca engleza nu e limba ta nativa de ce te chinui in felul acesta? Ti s-a parut ca articolul e scris in engleza?
      Pare ca nici umorul nu este o caracteristica nativa de-a ta. Trist!
      La engleza se mai poate lucra, dar la umor……

      • Domnu’ Traian, umorul nu este, prin definitie, bun. Exista si umor de slaba calitate si are si acela consumatorii sai. Oamenii sunt diferiti si nu cred ca e un lucru rau.

        Avand in vedere ca autorul a facut efortul sa ne prezinte un articol in limba romana, mi s-a parut politicos sa scriu in limba engleza. Dar, pentru dumneavoastra, pot traduce si in romana, daca doriti.

        Cat despre umorul meu, as zice ca va hazardati in afirmatii. Nu cred ca ne cunoastem. Dar imi pare rau ca v-am intristat.

        In final, un sfat: poate ar fi de preferat sa comentati articolul, nu comentariile. :)

        • Domnu’ Decebal…… o reintoarcere care imi confirma prima impresie.
          Nu va faceti probleme, nu pe mine m-ati intristat. Probabil cunoscutii dvs. sunt fascinati de umorul dvs. de buna calitate…. un motiv in plus pentru mine sa regret ca nu va cunosc. Mai ales ca pareti o persoana foarte binevoitoare, ca doar v-ati oferit sa imi faceti si o traducere.
          Inteleg ca ironia o considerati umor de proasta calitate, noroc ca are si ea consumatorii ei care par sa fie destul de multi.
          Apreciez totusi argumentarea referitor la alegerea limbii engleze. Marturisesc ca v-am suspectat de altceva.
          Apreciez si sfatul, dar din pacate nu este util. Articolul l-am considerat ok, motiv pentru care am preferat sa raspund la comentariul dvs.

          • Si eu apreciez ca ati trecut la persoana a doua plural.
            Suntem diferiti, gandim diferit. Cum spuneam, nu e un lucru rau.
            Toate bune!

  3. Another reason is the pollution (if I’d have children I’d try to keep them in fresh air while they are little). God, drivers and „penis torture” ( :) ) don’t seem very good reasons – dangers are everywhere. By the way, those two fat fathers were probably castrated, so much worse :) (a joke of course).

  4. Hei, Mike, frate, faza cu maicuta dela Stavropoleos este tare… Cred ca este irelevanta pentru Bucuresti dar ca poveste este beton. In locul tau, eu mi-as trage copyright asap (nu stiu ce plm inseamna asta da’ am vazut la tovarasii mei din firme d-alea, din blocuri misto, de sticla, ca esti bazat daca o bagi prin mailuri), parca vad faza asta in urmatorul film alu Nae (Caranfil) sau chiar prin urmatoru cacat alu nashparliu ala, Adam, cum plm ii mai zice, na, Sandler.
    P.S. Michael, scriind cele de mai sus, sunt constient ca doar mimez o limba romana de Bucuresti, realitatea de pe strada exte mult mai colorata si mai expresiva, ca sa nu mai spun ca nu am fost in stare sa gasesc ceva mai neliterar in locul acelui ‘irelevant’

  5. Din nefericire societatea romaneasca, in special cea din marile urbe, mai are multe de invatat (unde? de la cine? cum?).
    M-ati facut sa imi amintesc experienta mea in aeroportu Henri Coanda din Bucuresti, calatorind cu doi copii de 2 si 8 ani si bagaje de mana. Lucratoarea de la poarta, la imbarcare, a inceput sa ma certe ca de ce ma misc asa incet, ca ii incurc pe ceilalti calatori. Atunci am facut dureros comparatia cu felul in care noi, aceeasi echipa -mama cu doi copii- am fost tratati la alte imbarcari, alte aeroporturi.

  6. Dragut articolul si, daca ceva, mult prea ingaduitor.

    Despre ortodoxie ce sa mai zicem…. un singur lucru bun pot sa spun despre aceasta pacoste meschina si sinistra, care tine Romania in rautate, ignoranta si inapoiere: sa zicem bogdaproste ca nu e islam…

  7. M-am tot gandit la articolul asta din doua motive: foarte fain scris+sunt parinte.

    Vreau sa contrazic partea cu biserica: De obicei merg cu copii duminica la biserica si nu am intalnit atitudinea asta.
    Imi aduc insa aminte de o vizita la manastirea Voronet. O familie de olandezi, baietelul facea nu stiu ce traznai prin curte. Tatal n-a stat la discutii si i-a tras o urecheala de m-a speriat si pe mine. A aparut o calugarita mica si garbovita care s-a intins sa-l urecheze pe olandezul tata. I-a tinut morala intr-o engleza fluenta. Tatal asculta spasit, in spate copilul radea pe rupte.

    Acum, sa extind si eu rationamentul ca autorul si sa concluzionez ca toti vesticii, cand ajung in Ro, isi bat copii de nu se vad? Poate copilul domnului Bird s-a impiedicat si a plans, domnul Bird i-a tras doua ca sa invete copilul sa nu mai planga cand este vina lui? De fapt, maicuta iesise sa-l certe pe domnul Bird?

    Din fericire, nu gandesc asa, sunt convins ca ce a spus Bird este adevarat, la fel cum sunt convins ca a facut o mica porcarie cand a generalizat de la un caz particular.

    In rest, Bucurestiul este un fel de Survivor Island pentru cei mici: caini, canale, stalpii de iluminat public cu contactele la indemana, posesori de caini care nu strang fecale, etc. Am vazut foarte multi oameni revoltati de biserica, nu am vazut pe nimeni sa certe un posesor de caine care nu strange in urma lui. Tre’ sa-mi iau copilul in carca si sa ma tin dupa infractor si sa-l bat la cap.

    • Articolul este superb si foarte delicat. Povestile cu maicutele ortodoxe girbovite luind apararea copilasilor olandezi oropsiti, intr-o engleza fluenta pe deasupra (macar de-ar vorbi romaneste bine), sint basme de adormit copiii. Mai departe ni se va povesti cit de idealisti si muritori de foame sint preotii ortodocsi, si ca Neprihanitul Daniel a tinut un post atit de sever ca a scazut la numai 135 de kile.

      Multumesc autorului si nu bagati in seama circotasii ortodocsi, atit pot si ei (-:

      • Pe vremuri un astfel de comentariu nu aparea pe Contributors. Nu aveti nici cea mai subtire urma de a contrazice o idee, tot ce faceti este sa atacati persoana.

        Nu am spus nicaieri ca preotii sunt muritori de foame si o continuare, fara mesajul dvs usor grotesc , nu ar fi existat.

        In plus, daca nu ma credeti pe mine ca am vazut ce am povestit, ma intreb de ce il credeti pe Bird? Povestea lui are si filmulet pe youtube?

        Pe scurt, daca aveti ceva de scris cu o urma de logica si cu un minim bun simt, va rog sa continuati, daca nu… Probabil veti continua oricum in stilul dvs, so no problem.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Michael Bird
Michael Bird
Cu o experienta de peste 12 ani ca jurnalist, Michael Bird este un freelancer specializat in editoriale solide, bine documentate, cu subiecte din aripa estica a Uniunii Europene. A scris pentru publicatii din Marea Britanie ca The Independent on Sunday, New Statesman si Design Week si a fost redactor fondator al The Diplomat - Bucharest. A fost citat ca specialist in politica romaneasca la posturi de radio americane, televiziunea romana si presa nationala spaniola. Locuieste in Bucuresti si in prezent lucreaza pentru presa scrisa si film. Redactor la www.theblacksea.eu

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro