Home » Societate/Life » Citesti:

Experimentul Piteşti – Origini

Gheorghe Boldur Latescu decembrie 10, 2015 Societate/Life
8 comentarii 1,521 Vizualizari

S-au scris numeroase lucrări despre aşa zisul “experiment Piteşti”, câteva din ele înainte de 1989, cele mai multe după aceea.. În ordine cronologică, au relatat înainte de 1989 despre fenomenul Piteşti: Dumitru Bacu ( 1963), Grigore Dumitrescu ( 1978), Virgil Ierunca ( 1981),  Paul Goma ( 1981) şi Doru Novacovici( 1982).

După 1989, s-a scris mult despre acest subiect, unii dintre autori fiind supravieţuitori ai “experimentului” iar alţii istorici şi / sau publicişti impresionaţi de grozăviile din închisorile comuniste.

Dacă în prezentul articol mă refer şi eu la “experimentul” Piteşti, o fac nu numai ca supravieţuitor al acestuia şi autor a mai multor volume şi articole scrise pe această temă în anii 1990-2015, ci în special, cu scopul de a încerca să  se clarifice care au fost originile fenomenului.  Din multitudinea de lucrări la care m-am referit mai sus, nu rezultă cu claritate unde şi când a fost gândit înspăimântătorul “experiment” şi nici cei care au făcut-o.

Am gândit acest articol ca un început al unor cercetări şi clasificări obligatorii pentru istoria recentă a României şi în general a represiunilor sângeroase ale regimurilor comuniste.

Scurtă revedere a faptelor.

În vara anului 1948, un grup de deţinuţi politici condamnaţi pentru activitate legionară, conduşi de Alexandru Bogdanovici, iniţiază la penitenciarul Suceava o acţiune de “reeducare” prin mijloace paşnice. Eugen Ţurcanu, şi el condamnat pentru activitate legionară, nu participă la această acţiune, declarând că ea este nesinceră.

În martie 1949, Marin Jianu- Ministru Adjunct la Interne, organizează o acţiune de întărire a vigilenţei faţă de deţinuţii politici din închisorile româneşti.

În septembrie 1949, Eugen Ţurcanu transferat între timp la penitenciarul Piteşti împreună cu majoritatea deţinuţilor politici de la Suceava, primeşte aprobarea securităţii să înceapă reeducarea violentă. Împreună cu 15-20 de complici care alcătuiau ODCC ( Organizaţia Deţinuţilor cu Convingeri Comuniste ) şi cu gardienii penitenciarului, încep să-i tortureze pe deţinuţii care refuzau reeducarea.

În decembrie 1949 şi în lunile care urmează, în camera „patru spital” şi apoi şi în alte celule, reeducaţia cu concursul gardienilor torturează înspăimântător pe cei care nu li se subordonau. Sunt asasinaţi mai mulţi deţinuţi, iar alţii se sinucid. Înspăimântătoarele torturi fizice sunt însoţite de acţiuni prin care se urmărea ca toţi studenţii închişi la Piteşti să devină torţionari şi să batjocorească valorile fundamentale ale ţării : credinţă creştină, familie, patriotism.

Ororile „reeducării” continuă la penitenciarul Gherla, unde sunt transferaţi o parte din cei de la Piteşti , precum şi la Canalul Dunăre Marea Neagră, în lagărul Peninsula- Valea Neagră. Se încearcă aplicarea „reeducării”, însă fără mare succes la penitenciarele Tg. Ocna, Ocnele Mari şi Târgşor . În vara anului 1951, eminentul medic Simionescu nemai putând suporta torturile de la Peninsula Valea Neagră , se sinucide. Tragicul eveniment se află în străinătate, iar căpeteniile partidului comunist decid să oprească „experimentul” şi organizează un proces în care sunt implicaţi principalii torţionari. Şaisprezece dintre aceştia , între care şi Eugen Ţurcanu sunt condamnaţi la moarte şi executaţi în anul 1955. În acelaş timp se organizează un simulacru de proces pentru administraţiile penitenciarelor care fuseseră complice la „experiment”. Sentinţele sunt aproape simbolice şi nu le execută nici un condamnat.

În anul 1956 se organitează un alt proces al „reeducării” prin care se încearcă incriminarea mişcării legionare ca fiind autoarea întregului proces de „reeducare”, cu scopul de a „sabota opera de reeducare socialistă”. Procesul este un eşec, învinuiţii nu recunosc faptele ce li se impută, ei sunt însă condamnaţi la pedepse teribile. Impactul propagandistic al acestiu proces –farsă, este nul.

Aşa se termină din punct de vedere juridic oficial problema „reeducării prin tortură”. Consecinţele morale ale „fenomenului” sunt însă teribile : ideea de a obliga şă-ţi torturezi proprii camarazi, este probabil o sinistră inovaţie a comunismului. Rudimente ale acestei idei fuseseră schiţate de „pedagogul sovietic” Makarenko şi aplicate foarte restâns, în anii 20-30 delicvenţilor minori din URSS. Niciodată însă sovieticii nu au aplicat metoda Makarenko delicvenţilor politici din URSS.

În ţara noastră miile de oameni care au trecut prin „reeducare”, chiar dacă au scăpat cu viaţă, au rămas marcaţi psihic iremediabil pentru tot restul vieţii. „Reeducarea” prin tortură a fost un eşec al sistemului comunist , ca multe altele, dar preţul plătit de tineri nevinovaţi, a fost teribil. Este necesar ca generaţiile tinere să cunoască tragedia acestui fenomen, ca el să nu se mai poată repeta niciodată.

Căutarea originilor.

Cercetând faptele care au constituit începuturile „fenomenului” se pot constata câteva evenimente semnificative :

1.Şedinţa a fost condusă de Marin Jianu, Adjunctul Ministrului de Interne  ( martie 1949) în care s-a analizat modul cum sunt supravegheaţi deţinuţii politici din penitenciare. Întrucât Jianu considera că aceştia sunt lăsaţi să continue activităţile anticomuniste, uneori fiind chiar toleraţi de conducerile închisorilor, s-a decis înfiinţarea unei „şcoli” pentru mărirea vigilenţei. Conducerea cursurilor a fost încredinţată colonelului Sepeanu şi a avut drept efect numirea unor cadre de securişti de mare încredere , ce urmau să fie trimişi conspirativ la penitenciare, pentru a supraveghea şi îmbunătăţi situaţia. Şeful întregului mecanism  a fost numit colonelul Nemeş, care a fost înlocuit curând cu colonelul Bircaş.

2.Reîntorcându-ne la vara anului 1948, deci anterior şedinţei conduse de Jianu, deţinutul Bogdanovici, condamnat legionar încă din vremea regimului Antonescu, iniţiază la penitenciarul Suceava o „reeducare” paşnică bazată pe lecturi şi discuţii favorabile regimului comunist.

3. În toamna anului 1948, tot la penitenciarul Suceava deţinutul legionar Eugen Ţurcanu „demască” activitatea lui Bogdanovici ca fiind nesinceră şi cere organelor de securitate să se treacă la o „reeducare” fermă.

4. În condiţiile transferării la Piteşti a deţinuţilor politici de la Suceava în vara anului 1949, deci după şedinţa condusă de Jianu, Ţurcanu ia legătura cu securitatea primind aprobarea să înceapă o „reeducare” violentă. Alexandru Dumitrescu, directorul închisorii Piteşti, în declaraţia pe care a dat-o la procesul din anul 1956, afirmă nesincer că el nu era informat de acţiunile lui Ţurcanu. Personal, ca deţinut la Piteşti, am avut ocazia să constat că Dumitrescu era la curent cu activitatea lui Ţurcanu, sprijinind acţiunile acestuia.

5. În anii 1966-67 , noul secretar general al PCR , Nicolae  Ceauşescu, iniţiază dezavuarea căpeteniilor securităţii care organizaseră fenomenul Piteşti, cu scopul de a îmbunătăţi imaginea partidului.

6. Ideea reeducării prin violenţă a fost concepută de „pedagogul” sovietic.      A. S. Makarenko, ( 1888-1939) autor a două voluminoase lucrări : „Poemul pedagogic” şi „Steaguri pe turnuri”, în care arată cum a organizat „reeducarea” deţinuţilor minori, după revoluţia bolşevică. Sistemul lui Makarenko nu a fost însă aplicat niciodată deţinuţilor politici din URSS, fapt care rezultă şi din monumentala lucrare a lui Alexander Soljeniţân –  „ Arhipelagul Gulag”.

7. Se pare că un anumit consilier sovietic, la Bucureşti şi-a manifestat în anul 1949 rezerva faţă de „experimentul” Piteşti, arătând că românii se grăbesc.

#

#               #

Ne propunem în continuare să facem o legătură între cele 7 evenimente enumerate mai sus, întrucât se pare că nu s-a încercat suficient găsirea elementelor comune şi care ar putea duce la aflarea originei oribilului fenomen.

a. Şedinţa condusă de Marin Jianu în martie 1949, nu putea să aibă loc fără aprobarea ( poate chiar din iniţiativa ) conducerii de partid. În acel moment, deciziile politice cele mai importante erau luate ( cu toată rivalitatea care exista între ei ) de : Dej, Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu. Se pare că Ana Pauker, avea fir telefonic direct cu Stalin şi este plauzibil ca decizia de a înăspri regimul închisorilor politice din România, să fi fost luată de „ prima femeie ministru din România”, în urma ordinelor primite de la Moscova.

b. Pe de altă parte, nu încape îndoială că Stalin avea cunoştinţă de lucrările şi „experimentul” lui Makarenko. Dece nu a aplicat Stalin metodele lui Makarenko la milioanele de deţinuţi politici care existau după cel de al doilea război mondial în URSS , este greu de înţeles. Poate că „ţarul roşu” nu a vrut să rişte o compromitere internaţională şi mai severă a regimului de teroare pe care îl introdusese în URSS . Este însă posibil, poate chiar probabil,  ca în mintea bolnavă a lui Stalin să se fi plămădit ideea de a aplica experimentul lui Makarenko într-o ţară „ frăţescă” şi anume , acolo unde conducerea locală era mai servilă.

c. Reeducarea „paşnică” de la Suceava a început înainte de şedinţa condusă de Marin Jianu. S-ar părea că a fost o iniţiativă a lui Bogdanovici, fără legătură cu reeducarea violentă.

d. Ţurcanu şi-a început sinistra activitate la Piteşti, după şedinţa condusă de Marin Jianu, deci acţiunile lui se înscriu pe linia celor arătate la punctul a. .

e. Aşa dar, Moscova ( Makarenko- Stalin) – Bucureşti ( Ana Pauker şi ceilalţi complici) – Bucureşti ( Marin Jianu,Sepeanu, etc ) – Piteşti ( Ţurcanu şi complicii). Această succesiune porneşte de la şeful suprem al comunismului mondial care cunoştea metodele lui Makarenko şi ajunge până la torţionarii care le-au aplicat în România.

#

#                     #

Punerea cap la cap a evenimentelor esenţiale care au pregătit declanşarea reeducării prin tortură în România, sugerează câteva idei ce ar putea conduce la descifrarea originei fenomenului Piteşti.

În primul rând, nu încape nici o îndoială că cei care erau căpeteniile de facto ale PCR au cunoscut ceeace se pregătea pentru „reeducarea” prin violenţă şi apoi ceeace s-a întâmplat efectiv. În ce măsură ideea le-a aparţinut lor, este f. greu de spus. Mai degrabă, având în vedere că originea acestei idei se afla în „operele” lui Makarenko, este plauzibil ca aplicarea metodei să fi fost impusă  din URSS. Că a existat un consilier sovietic care avea unele rezerve privind aplicarea reeducării la un moment dat în ţara noastră, nu anulează faptul că această reeducare a fost concepută în URSS şi că probabil, ideea de a o aplica, a fost transmisă în România .

Pe de altă parte, aplicarea reeducării prin tortură în România sau în altă ţară comunistă , era o problemă mult prea importantă din punct de vedere politic, ca să nu fi fost cunoscută de cel care orchestra întreaga teroare comunistă în lume  – Stalin.

Cât de mulţi au fost cei din conducerea PCR, care au ştiut despre experimentul Piteşti, este greu de estimat dar, doar cei patru şefi supremi ai partidului ( Dej, Ana Pauker, Luca, Teohari) au cunoscut faptele, este practic imposibil. Maşina de partid funcţiona birocratic şi cu toată secretomania specifică, este incontestabil că destul de mulţi alţii au avut cunoştinţă despre proiectul criminal. Faptul că Ceauşescu a încercat să se spele pe mâini prin implicarea lui Drăghici, Teohari şi altor câtorva, sugerează că şi el însuşi care avea în anii 1948-50 o funcţie extrem de importantă în conducerea partidului, a fost la curent.

#

#                    #

Nu ne-am propus să analizăm responsabilităţile pentru aplicarea criminalului experiment  Piteşti, dar, desigur acestea există în primul rând foarte sus în partidul comunist şi bineînţeles, pe linia executanţilor până la mizerabilii torţionari ( Ţurcanu, Ţanu Popa, Puşcaşu, Steier, Bogdănescu, etc.).

Un mare intelectual român, victimă şi el, a spus cândva următoarele cuvinte : „ să iertăm, dar să nu uităm ! ” .

Avea desigur, multă dreptate.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. Vlad spune:

    Felicit initiativa de rememorare care gaseste un fond propice de barbarie, etatizarea mijloacelor de control ale sigurantei individuale, polarizarea oamenilor “curati” impotriva “flagelului terorist”.

    Articolul ‘Larisa contra tuturor’, care il precede pe cel scris de dumnevoastra, nu vine poate decat in completare pentru a intelege modul facil in care “elementele refractare” sunt marginalizate, pentru a nu stingheri educarea celor docili. Instilarea convingerii ca docilitatea e meritorie si ca marginalizarea rebelilor este “buna”, creeaza tiparele mentale colective care “justifica” actiunile “cadrelor” care la randul lor fac parte din “sistem”.

    Incapacitatea de a chestiona premizele care stau la baza organizarii societatii, justificarea actiunilor prin apartenenta la structurile sociale, inlocuirea gandirii reflexive si introspectiei cu mecanisme procedurale, pasarea responsabilitatii pe linie ierarhica creeaza impreuna mentalitatea de turma, care prin ea insasi, justifica actiunile reprobabile creand recurent fluxul si refluxul generatiilor care privesc cu mare claritate in trecut, fara a se adapta la prezent.

    • dusu spune:

      mi ati trezit filosoful din mine ,ha ha
      am fost invatat de parinti cinstea,demnitatea,munca chiar onoarea
      am crezut ca aceste insusiri sint determinante in viata
      apoi mama mi a spus:-tu nu vezi cum merg lucrurile ? ce spunea,era total impotriva convingerilor mele;io deja eram pierdut ptr noua cauza
      azi sint convins ca trebuie sa faci parte din grup ca sa progresezi;si nu e neaparat necesar sa fii inteligent,educat si muncitor.trebuie doar sa te conformezi regulilor grupului
      uite imi vine in minte Eba,ha ha ce tatic grijuliu are

      • Vlad spune:

        Filosofia de grup se cheama ideologie si nu serveste la nimic :) )) Poate cel mult ca sa-ti faci un slogan … Sloganul se poate purta din gura in gura da cam atat … Femeia are nevoie mai mult decat un slogan … :) In grup asa s-ar putea sa nu ajungeti decat sa strigati ;)

  2. un_batrin spune:

    1. Educatie nu este acelasi lucru cu educare.
    2. Nu “acelaş timp ” ci acelaşi timp.
    3. Makarenko nu a propavaduit niciodata reeducarea prin violenta. De altfel ma indoiesc ca vreunul din cei implicati a citit Poemul Pedagogic sau macar a auzit de el. In URSS-ul din perioada Stalin Makarenko nu a avut o imagine buna si la un moment dat, spre sfirsitul vietii, a avut un regim special de supraveghere.
    Din Britannica (http://www.britannica.com/biography/Anton-Semyonovich-Makarenko):
    Makarenko regarded work as basic to intellectual and moral development: all children should be assigned tasks requiring labour and should be given positions of responsibility in order to learn the limitations of their individual rights and privileges.

    Din pacate romanii au acest obicei de a nu-si asuma responsabilitatea cind este vorba de fapte reprobabile si sa dea vina pe altii. Preferabil niste straini ai unei etnii antipatice.

    • bogdan spune:

      pt “un batran”:

      e foarte usor sa corectezi, dar putin mai greu e cu partea de documentare
      Pune mana si citeste despre feneomenul Pitesti, si abia apoi vei spune ca a fost hotarat in Romania si de romani -si vei avea o opinie avizata. Articolul prezinta un rezumat, pt niste ani.
      Asa ca pentru tine: toti detinutii din Pitesti erau studenti (generatii intregi de oameni eminenti), adica viitorul tarii. Ce s-a dorit prin reeducare a fost stergerea valorilor acelor oameni si transformare lor in roboti care trebuiau sa gandeasca conform ideologiei comuniste (ignorand valorile anterioare: credinta, idealuri, familie)
      Iti spune asta, unul mai tanar, care a citit ceva ani -carti scrise de detinuti politici.
      un mic amanunt: Romania era ocupata de “armata rosie” -asa ca da, trebuie sa ne asumam responsabilitatea :)

      • un_batrin spune:

        Asa e, RO era ocupata de armata rosie. Inainte a fost ocupata de greci si romani apoi de migratori, turci, austrieci, unguri, rusi, pe ici pe colo chiar tatari, bulgari, sirbi, ucrainieni asa ca romanii nu au nici o responsabiliate pentru nimic. Exact cum scria in manualele de istorie din anii 60-70 si probabil si cele de acum. Primul pas spre vindecare este recunosterea starii de boala. Noi refuzam sa o facem si asa am ajuns unde sintem si probabil unde o sa raminem un lung timp.
        Mai usor cu trimiterea la documentare si carti. Am avut destule informatii directe de la rudele care au trecut pe la Canal si prin alte locuri la fel de placute. Cei care s-au mai intors …
        P.S. Nici o cantitate de informatie nu inlocuieste stiinta. Nu e foarte usor sa corectezi. Trebuie sa stii cum e corect, ceea ce tot mai multi se pare ca nu sint capabili si de fapt nici nu considera ca ar avea vreo importanta.

      • Peter Manu spune:

        @ Bogdan

        Dl. Boldur Latescu construieste o ipoteza pe care apoi o prezinta ca o axioma. Nu exista nici un fel de proba ca Ana Pauker avea o legatura telefonica directa cu Stalin si nici ca a fost implicata decizional in “fenomenul Pitesti” . Nu exista, desigur, nici o proba ca Stalin ar fi dat un ordin de a incepe aceasta “re-educare”. Exista insa sufficient suport documentar pentru a afirma ca actiunea a fost initiata de un grup de detinuti (care spera sa-si reduca pedeapsa) si a fost apoi preluata si incurajata de mebrii aparatului din Ministerul de Interne.

  3. Güner Akmolla spune:

    Din anul 2001 particip la simpozionul internațional Pert * Pitești.Am scris despre tătarii crimeeni care au fost condamnați, în 3 loturi, separat, în perioada 1945, 1948, 1952, primind condamnări severe ca trădători. conspiratori împotriva unui stat aliat, propagatori anticomuniști și antisovi
    etici, naționaliști, colaboratori cu fascismul.Patru au primit condamnări pe viață, după recurs au avut 25 de ani de închisoare.Au murit în anchetă, în închisori, trei neavând nici azi cunoscut locu de veci!Au fost înmormântați fără să se respecte credința lor milenară, după 1964, după 1990 aflându-se date despre moartea lor.Timp de o viață am cercetat detenția strămoșilor mei, numai eu având în familie 8 condamnați, două fiind femei. Mulțumesc organizatorilor, în special d-lui prof.dr.ing,İLIE POPA care azi vine la Constanța pentru a participa la Simpozionul „PERSONA
    LITĂȚI CULTURALE DIN AZAPLAR / TĂTARU, SAT ISTORIC, unde au fost 13 deținuți politici și 16 D.O. A consemnat scriitoarea Güner Akmolla, membră a Uniunii Scriitorilor Tătari din Crimeea și a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Constanța.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gheorghe Boldur Latescu


Gheorghe Boldur Latescu

Gheorghe Boldur Latescu s-a nascut in 1929 la Botosani, dintr-o familie cu vechi radacini in istoria Moldovei. A facut studile liceale la Bucuresti, dupa care fiind student la Poli... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)