Home » Analize »Societate/Life » Citesti:

Frăția ticăloșilor

Dragos Ghitulete octombrie 21, 2014 Analize, Societate/Life
9 comentarii 1,626 Vizualizari

Cu privire la hoți și alte lucruri ar putea fi prologul volumelor care deschid aventurile unor borfași în Comitatul numit România. Și cu asta ne oprim la orice asemănare dintre trilogia din anii 60, Frăția inelului (cu prologul „Cu privire la hobbiți și alte lucruri„), și ceea ce se întîmplă de 25 de ani în colțul ăsta de lume. O transformare peste noapte, în decembrie 1989, cîteva regrete spuse cu jumătate de gură și cei vechi au devenit noi. Sînt borfașii vechiului sistem. Lupi bătrîni și apoi lupi tineri creați după asemănarea lor au reușit ca în 25 de ani să paraziteze tot ce înseamnă trai decent. N-au lăsat de fapt puterea niciodată, au creat doar mecanisme prin care să poată perpetua furtul și îmbogățirea peste noapte.
Pînă în 2004 au făcut-o la vedere. Nestingheriți de justiție. Un PNA condus de Ioan Amărie făcea jocurile lui Adrian Năstase, matrapazlîcurile erau girate de ministerul justiției condus de Rodica Stănoiu, o turnătoare la securitate care dădea indicații și cerea anchetarea incomozilor .
După însă, o dată cu venirea Monicăi Macovei la ministerul justiției și a lui Daniel Morar la DNA( noul PNA), pentru ticăloși au venit vremuri grele. Inițial au crezut că o să treacă repede avîntul procurilor, că sînt și ei oameni care pot fi corupți. Cu timpul însă, corpul magistraților imuni la șpăgi s-a întărit. În ultimii doi ani, frăția ticăloșilor și-a dat seama că închisoarea e din ce in ce mai aproape. Că tunurile economice vor fi devoalate iar cei care au luat și iau parte la hoție vor intra în pușcărie.
Momentul 2014 este momentul în care marii păpușari, speriați, disperați, vor să taie elanul procurorilor și judecătorilor. O mai pot face doar prin legi care să mutileze activitatea DNA, ÎCCJ sau ANI.
Discuțiile dintre Viorel Hrebenciuc și Dan Șova, vechiul și noul care își dau mîna pentru a stopa încarcerarea politicienilor penali, înseamnă bătaia de joc la adresa României în cea mai pură formă. Nici urmă de regret că au încălcat legea, doar observații seci despre cum să scape, cum să legifereze amnistia și grațierea. Un troc, președinția PSD pentru legi care să îi apere, reprezintă vîrful abjecției în politica românească. Hrebenciuc nu vrea șefia PSD, vrea doar să tragă în continuare sforile, să rămînă combinatorul din umbră, Șova visează funcția într-un auto-erotism politic delirant pentru ca prin ea să poată controla guvernul.Și resursele.
Tot în 2014, un om politic, Monica Macovei, cere acestui popor s-o ajute să pună capăt acestor fărădelegi. Mesajul ei se aude doar în mediul online și pe străzi. Accesul în mass-media îi este blocat.  În schimb, frăția ticăloșilor se bucură de cel mai puternic sprijin mediatic de după 89. Laolaltă, patroni de televiziuni și prestatori de presă, că nu pot să le spun ziariști, luptă din greu pentru ca ei să căștige prezidențialele și o dată cu ea liniștea de care au nevoie pentru a jefui mai departe. Cu Victor Viorel Ponta președinte, mîndrul român care vrea să unească, justiția va fi înfrîntă. Și o dată cu ea și noi. Nimic nu-i va mai opri să ardă din temelii această țară.

Pe 2 și 16 noiembrie, România se va afla în fața unei alegeri cruciale. Fie prin votul pe care îl vom da vom permite acestei adunături de ticăloși să își vadă în continuare de furt, fie vom putea trăi decent într-o țară europeană. Corupția înseamnă sărăcie, chiar dacă unii încearcă să minimizeze acest flagel. În noiembrie, ne putem lua înapoi țara din mîinile acestor derbedei. Sau nu.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. n italy spune:

    Atat timp cat dreapta e divizata ,psd care a ocupat confortabil tara nu poate fi infrant .Si mai ales o dreapta care nu-l va include pe cel care a facut cel mai mult pentru democratie si tot cel mai mult inca plateste pentru implementarea ei in niciun caz nu are cum iesi invingatoare – numai gandindu-ne la experienta ,abilitatea si informatiile presedintelui .Oricine daca era respins de asa maniera reactiona poate chiar mai virulent iar acum isi va juca cartea pe care o detine [dama de pica -roz] si cred ca stie bine si cum.caci jocul ii e cunoscut.Daca in turul doi ar interveni o minune , KJ ar putea invinge numai cu cele doua doamne de mana si nu altfel..Sigur ca cu cat procentul lor va fi mai mare cu atat invingatorul va trebui sa le cedeze din pretentii si e normal asa.Uneia sa-i garanteze justitia iar celeilalte in primul rand scuze fata de 2012 cu multa cenusa in cap.Deci neamtul ori lasa deoparte promisiunea fata de Antonescu ori il pierde pe presedinte fara ale carui voturi se va intoarce repede la Sibiu.Poate e intr-o dilema..

  2. A spune:

    Sunt o persoana sceptica. Exista o categoria foarte mare de persoane care nu citesc aceasta presa, care se uita la televizor la Antena 3. Care, surprinzator, acum sunt porniti pe justitie si sunt convinsi ca justitia are ceva cu politicienii arestati. Este vorba de pensionari. Sunt vreo 6 milioane. Si vor vota cu actualul sistem. Cei care acum sunt in campul muncii, adica cei care acum platesc taxe, o mare majoritate, nu sunt interesati de vot. Multi chiar au alte planuri deja pentru aceste doua zile 2 si 16 noiembrie. Mai sunt cativa care doresc sa existe cu adevarat o schimbare. Suntem noi astia care stam pe Internet, citim presa, ne agitam. Dar nu avem anvergura celor 6 milioane de pensionari care, imi pare rau ca este asa, sunt chiar parintii nostri, si care, ei incearca sa ne convinga pe noi ca au dreptate. Si sunt insistenti. Se spune sa obraznicia este si nerusinata si insistenta. Cam asta se intampla acum. Si este unul din motivele pentru care, unii cu alte pareri decat ale parintilor pensionari, prefera sa aiba alte planuri pentru aceste doua zile ca sa nu-si supere parintii ca nu au cedat la santajul lor.

  3. ion adrian spune:

    Cred ca sunt in topic si este pacat ca nu sunt mai multe discutii caci titlul este nimerit si incitant.
    Asdadar adaug si eu:

    Cred ca trebuie urmarit ceva mai atent semnificatia urmatorului aspect: In discutia cu Sova , Hrebenciuc s-a referit la o lege pe care ar fi votatat-o in trecut ca prostii si datorita careia ati fost condamnat. Despre ce lege este vorba?

    si deasemeni

    Dupa tot ce vedem, ce credeti dle Ghitulete? Adica azi se mai poate cineva indoi ca la conducerea Romaniei se afla o gasca de borfasi? Desigur cu eventuale si putine exceptii care doar confirma regula.

  4. dum spune:

    Nu inteleg bancul asta “macovei e sprijinita online de electoratul basist”. Macovei are 80k de likeuri pe FB fata de Ponta cu 600k, deci nu e sprijnita online. Base are 200k likeuri, deci majoritatea nu sunt sustinatori ai MM. Nici unul dintre prietenii mei nu a dat like impreuna la MM si Base. Macovei e sprijinita de f putini, probabil 3-4% din electorat, si astia nu vor vota in turul doi cu absolut nimeni. Trei subculturi fara importanta statistica vor vota MM: fanii intelectualitatii, ultra-justitiarii si ultra-ecologistii.

    Dupa alegeri, MM va incerca sa isi faca partid, dar probabil va abandona idea. Va amintiti de Forta Civica si de MRU? Eu aproape ca am uitat, ma uit pe pagina partidului, nu mai e actualizata din Mai.

    Nu ma intelegeti gresit, eu ader la toate cele 3 subculturi, insa nu voi vota MM din comoditate: sunt in afara tarii si prea departe de centre de vot. Ma voi distra insa vreme lunga amitindu-mi cu nostalgie cum si-au reingropat romanii tzara la sfarshit de leat 2014.

    • ion adrian spune:

      Si totusi Iohannis este de preferat lui Ponta, iar acei 3-4 % (cred ca vor fi cel putin dublu)de care vorbiti nu sunt niste talibani, stiu sa deosebeasca relele.

  5. Sampalean spune:

    @ A,

    Dumneata judei lucrurile doar cantitativ. In unanimitati. Precum comunistii. Nu “majoritatea pensionarilor”, nu “cea mai mare part dintre ei”, “un numar covarsitor de pensionari” ”vor vota cu actualul sistem, ci toti. Asa reiese din textul dvs.
    Sunt pensionar (73 ani) dar nu nu am votat si nu voi vota pe nimeni din gasca lui Iliescu. N-am lipsit si nu voi lipsi de la vot. Chiar dac as fi singurul, unanimitatea dvs. este sparta. Dar va garantez, sunt multi batrani ca mine. Detest Antena 3.

    • Stefan spune:

      Si eu sunt pensionar. Nu sunt fan antena3. Si stiu bine cu cine NU o sa votez.
      Dar cunosc oameni activi, profesori si ingineri care il vor pe Ponta presedinte si nu pe Iohannis, de Macovei nici nu poate fi vorba. Singura explicatie gasita de mine ar fi succesul antenei in manipularea oamenilor. M-am uitat de curiozitate la cateva emisiuni si trebuie sa recunosc ca sunt extrem de profesionisti din acest punct de vedere.

      • ion adrian spune:

        Oare doar asta sa fie? Mai uitati-va odata cu atentie si la acele cunostinte si nu numai acum ci si in trecutul lor si al neamului lor.

  6. Sampalean spune:

    @ dum, va inselati amarnic. Eu si multi altii pe care-i cunosc, dintre cei ce si-au propus s-o voteze pe MM in primul tur vor vota in cel de al doilea pe contra candidatul lui Ponta, indiferent cine va fi.
    Sunt sigur ca sunt mai multi decat cunosc eu.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dragos Ghitulete


Dragos Ghitulete

Jurnalist, a realizat de emisiuni la RFI Romania si Radio Romania. Talk-show-urile gazduite de el au fost premiate in 2007 de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, iar in 200... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)