Home » Societate/Life » Citesti:

Ipoteze in dosarul generalului Nicolae Militaru

Petre Opris ianuarie 25, 2016 Societate/Life
32 comentarii 1,990 Vizualizari

- extrase din manuscrisul unei cărţi -

Pentru a analiza acţiunile politice promovate de Nicolae Ceauşescu la începutul anilor ’80 în relaţiile României cu URSS, precum şi modul cum înţelegea liderul P.C.R. să pună în aplicare planurile de dezvoltare economică a României pot fi utilizate numeroase izvoare istorice, aflate în prezent la Arhivele Naţionale ale României. Acestea ne dezvăluie, în acelaşi timp, circumstanţele în care a fost prelungită durata de valabilitate a Tratatului de la Varşovia, în primăvara anului 1985.

În momentul în care am început cercetarea în arhive privind modul cum s-a prelungit durata de valabilitate a Tratatului de la Varşovia nu ştiam că poate exista o legătură între negocierile româno-sovietice din anii 1984-1985 şi sfârşitul de carieră al generalului Nicolae Militaru.[[1]]

La 5 iunie 1978, Nicolae Militaru a fost schimbat din funcţia de comandant al Armatei a II-a şi detaşat la Ministerul Construcţiilor Industriale, în funcţia de ministru adjunct – deşi acesta nu avea pregătirea necesară pentru ocuparea postului respectiv, după cum recunoştea chiar Nicolae Militaru într-un memoriu trimis lui Nicolae Ceauşescu la 17 aprilie 1983.

Motivul acelei schimbări nu a fost explicat public de preşedintele României, însă cunoaştem faptul că, în timpul unei aplicaţii operativ-strategice a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia care s-a desfăşurat pe hartă (10-21 martie 1978), Nicolae Militaru a avut o discuţie cu generalii sovietici cazaţi la hotelul „Dacia” din staţiunea Neptun (jud. Constanţa). Cu acel prilej, comandantul Armatei a II-a a exprimat o opinie negativă faţă de restricţiile pe care autorităţile politice de la Bucureşti le-au impus în colaborarea militarilor români cu colegii lor din armatele celorlalte state membre ale alianţei respective. Dându-şi probabil seama de faptul că serviciul român de contraspionaj militar putea să-l informeze pe Nicolae Ceauşescu despre acea discuţie, Militaru s-a autodenunţat într-un raport pe care l-a înmânat ministrului Apărării Naţionale, afirmând că este colaborator al serviciului militar de spionaj sovietic (GRU). Generalul Ion Coman l-a informat pe liderul politic român şi a propus transferarea lui Militaru în funcţia de comandant al Academiei Militare. Nicolae Ceauşescu nu s-a grăbit să aprobe schimbarea şi, de-abia la 5 iunie 1978, Militaru a predat comanda Armatei a II-a fostului subaltern de la Cluj-Napoca, generalul Vasile Milea (comandant al Armatei a III-a: 8 iulie 1969 – 7 iunie 1973; şef de stat major al Gărzilor Patriotice: 7 iunie 1973 – 5 iunie 1978).

După întoarcerea în ţară a lui Nicolae Ceauşescu de la reuniunea Comitetului Politic Consultativ al O.T.V. (Moscova, 22-23 noiembrie 1978), în cursul căreia preşedintele României s-a opus deschis intenţiilor mareşalilor sovietici de modernizare accelerată a arsenalului convenţional al ţărilor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, generalul Militaru a redactat o cuvântare laudativă la adresa şefului statului, pe care a dorit să o prezinte la Plenara C.C. al P.C.R. din 29 noiembrie 1978.

În perioada următoare, Militaru i-a avut ca superiori pe Gheorghe Cioară (numit în funcţia de ministru la 7 martie 1978), Ion Dincă (numit la 30 ianuarie 1979, în locul lui Gheorghe Cioară, care a ajuns ministru al Energiei Electrice), Dumitru Popa (29 martie 1980 – 3 noiembrie 1982) şi Ion C. Petre (1982 – 8 noiembrie 1985). Totodată, unul dintre colegii săi a fost Ion Stănescu – preşedinte al Consiliului Securităţii Statului (1967-1972), ministru de Interne (1972-1973), viceprim-ministru al guvernului (26 ianuarie 1977 – 7 martie 1978), ministru secretar de stat la Ministerul Construcţiilor Industriale (7 martie 1978 – 16 martie 1981).

La 4 aprilie 1983, generalul-colonel Nicolae Militaru a fost trecut în rezervă, fiind pensionat la vârsta de 57 de ani şi cinci luni. Două săptămâni mai târziu, acesta i-a trimis lui Nicolae Ceauşescu un memoriu în care menţiona, printre altele, faptul că, după detaşarea sa la Ministerul Construcţiilor Industriale, în vara anului 1978, a fost primit în audienţă de două ori de preşedintele ţării (la 28 septembrie şi 19 octombrie 1978), prilej cu care i-a prezentat şi lucrarea sa de doctorat. Nicolae Ceauşescu nu şi-a schimbat însă hotărârea şi Militaru a rămas în funcţia de adjunct al ministrului Construcţiilor Industriale până în anul 1983.

În memoriul întocmit la 17 aprilie 1983 şi trimis şefului statului, Nicolae Militaru a precizat faptul că a suferit o intervenţie chirurgicală la 28 martie 1981, ca urmare a unor probleme grave apărute la vezica biliară şi pancreas, iar medicii i-au recomandat să respecte un regim alimentar strict şi un stil de viaţă mai liniştit. În opinia lui Nicolae Militaru, aceste recomandări puteau fi îndeplinite dacă liderul suprem al P.C.R. accepta mutarea generalului în funcţia de comandant al Academiei Militare.

Câteva elemente din biografia generalului Nicolae Militaru au fost făcute publice de generalul Ştefan Guşă, astfel: „Pe generalul Militaru îl ştiam de la Craiova, din 1960, când proaspăt general fiind venit din URSS (sic!), fusese numit comandantul diviziei. Dar o perioadă foarte scurtă. Eu, pe vremea aceea, eram, reţineţi ce funcţia mare aveam, comandant de pluton de tancuri în garnizoana Craiova, la o unitate care ulterior s-a desfiinţat (Regimentul 68 Tancuri şi Autotunuri – nota P. Opriş). [...]

[Militaru] Venise, dacă nu mă înşel, de la Iaşi. Deci, din URSS a trecut pe la Iaşi şi de acolo la Craiova, comandant de divizie. [...]

[Militaru a plecat de la Craiova] La Cluj, la Cluj, dar eu nu l-am mai întâlnit în viaţa mea, până în noaptea aceea [22 decembrie 1989]. [...]

Ştiam că [generalul Militaru] a fost scos din Armată, pentru că, pe vremea când a fost în URSS, ar fi fost racolat de sovietici şi că, în ţară fiind, ar fi încercat să ia din nou legătura cu ei. Mai mult nu prea ştiam, dar, în orice caz, pentru scoaterea lui din Armată acesta a fost motivul. De fapt, după aceea am aflat şi despre, dacă vă amintiţi, celebrul caz Şerb. Am auzit de el, tot în genul acesta, că ar fi fost … [...]

Dar ni se prelucra nu cu prea multe amănunte, dacă vă amintiţi. Depindea de comandanţi, şi nu de comandanţi în general, ci mai ales de secretarii de partid care dădeau atât cât trebuia. Hai că aşa este!”.

Deşi a fost pensionat, generalul Nicolae Militaru a rămas membru supleant al C.C. al P.C.R. până la Congresul al XIII-lea al P.C.R. (noiembrie 1984), fapt care i-a permis să se interneze în anul 1983 la Spitalul „Elias” din Bucureşti, unde s-a reîntâlnit cu Ion Iliescu – care îl vizita în acel moment pe Valter Roman. Conform declaraţiei sale din 1991, Nicolae Militaru a profitat de acel prilej pentru a stabili o întâlnire cu Ion Iliescu în parcul Herăstrău din Bucureşti, cu scopul de a discuta despre înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere. Au urmat mai multe întrevederi în 1983 şi la începutul anului 1984, la care au participat membrii grupului militar (generalii Ion Ioniţă, Nicolae Militaru, Ştefan Kostyal, cpt. rangul I Radu Nicolae şi Anton Bejan) şi grupul civil de complotişti, alcătuit din Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Vasile Patilineţ şi (probabil) Silviu Brucan.

Din păcate, nu deţinem informaţii din arhive care să ne dezvăluie dacă generalul Militaru dorea să se răzbune în acest mod pe preşedintele României pentru faptul că nu îl numise în luna aprilie 1983 în funcţia de comandant al Academiei Militare şi, mai mult decât atât, a fost pensionat la ordinul lui Ceauşescu. Totodată, putem doar să presupunem faptul că generalul Ion Ioniţă era nemulţumit de modul în care Nicolae Ceauşescu a destituit întregul guvern condus de Ilie Verdeţ (21 mai 1982), precum şi de ordinul privind pensionarea generalului Ioniţă la 26 iunie 1982 – după ce îndeplinise timp de şase ani funcţia de viceprim-ministru în guvernele conduse de Manea Mănescu şi Ilie Verdeţ (19 iunie 1976 – 21 mai 1982).

De asemenea, lipsa unor informaţii certe din arhivele româneşti sau ruseşti nu ne permite să afirmăm că planul de înlăturare de la putere a liderului P.C.R. în toamna anului 1984 se baza doar pe patriotismul complotiştilor din grupul militar – fiind deja evidente greşelile politice, sociale şi economice săvârşite de Nicolae Ceauşescu. Totodată, nu putem să susţinem cu documente din arhive faptul că a fost vorba doar despre o acţiune dirijată de serviciile secrete sovietice împotriva preşedintelui României, desfăşurată prin intermediul unor militari şi civili „răzvrătiţi”, în contextul în care Nicolae Ceauşescu intenţiona să se opună prelungirii cu 20 de ani (plus încă zece ani) a perioadei de valabilitate a Tratatului de la Varşovia – acestea fiind condiţii esenţiale, stabilite de URSS încă din anul 1955. De asemenea, pot exista şi alte ipoteze de lucru – de exemplu, o combinaţie în diferite proporţii a tuturor motivelor enumerate deja.

Ceea ce cunoaştem cu certitudine este faptul că generalul Nicolae Militaru a încercat după trecerea sa în rezervă (aprilie 1983) să găsească mai mulţi colaboratori în scopul înlăturării de la putere a lui Nicolae Ceauşescu. Acţiunile sale au continuat în perioada 1984-1985, iar unul dintre membrii grupului său, generalul Ion Ioniţă, a aflat despre intenţia lui Nicolae Ceauşescu de a importa mari cantităţi de petrol sovietic, exact în perioada în care preşedintele ţării îşi pregătea întâlnirea de la Moscova cu Konstantin Ustinovici Cernenko (4 iunie 1984). În opinia noastră, fostul ministru al Apărării Naţionale putea primi informaţia respectivă de la cel puţin una dintre sursele următoare:

- de la un membru al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. care a asistat la cel puţin o reuniune prezidată de Nicolae Ceauşescu (posibil, chiar la şedinţa din 1 iunie 1984), în care liderul P.C.R. a menţionat despre importul preconizat de petrol sovietic şi despre blocajul creat la Budapesta de Ştefan Andrei (dirijat de Nicolae Ceauşescu) în privinţa prelungirii duratei de valabilitate a Tratatului de la Varşovia;

- de la un membru al complotului, care avea o „sursă” chiar în interiorul Comitetului Politic Executiv. Astfel, membrii grupului militar puteau afla, în acelaşi timp, despre opoziţia exprimată de Ştefan Andrei la Budapesta (20 aprilie 1984) privind iniţierea de sovietici şi polonezi a discuţiilor pentru prelungirea valabilităţii Tratatului de la Varşovia;

- de la serviciile de informaţii sovietice. Acestea ştiau să utilizeze metode combinative şi diferite mijloace pentru a aduce la cunoştinţa fostului ministru român al Apărării anumite date despre intenţiile lui Nicolae Ceauşescu. În acest fel, s-ar fi acutizat reacţia de adversitate a lui Ion Ioniţă şi a ceilorlalţi membri ai complotului faţă de preşedintele României şi, la un moment dat, în cazul unui pericol iminent pentru unitatea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, aceştia ar fi putut acţiona pentru înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere (ghidaţi, evident, de către serviciile de informaţii sovietice). Obiectivele politico-militare ale Moscovei erau, astfel, îndeplinite: termenul de valabilitate a Tratatului de la Varşovia se prelungea cu 20 de ani (plus încă 10 ani, în mod automat) şi România rămânea în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.

Din motive neelucidate, contactele iniţiate de generalul Nicolae Militaru în anul 1983 au fost puse în pericol tocmai de către acesta – în ianuarie 1984 şi la începutul anului 1985. În declaraţiile publice ale unor membri ai complotului militar s-a afirmat că generalii Dragu şi Dimitrie Popa (mai târziu, şi Gheorghe Gomoiu) l-au trădat pe Nicolae Militaru, acesta fiind anchetat de Tudor Postelnicu în luna martie 1984, la sediul Comitetului Central al P.C.R. Doar o singură sursă (generalul Ştefan Kostyal) l-a indicat pe Virgil Măgureanu ca fiind trădătorul celor două grupuri de complotişti, fără a aduce dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale.

Virgil Măgureanu a recunoscut faptul că grupul său a ştiut despre deconspirările respective şi a declarat că generalul Militaru le-a propus, la începutul anului 1984, ca organizaţia să se numească „Frontul Salvării Naţionale” – acelaşi nume fiind folosit pe 22 decembrie 1989, după-amiaza, de către Ion Iliescu, Silviu Brucan şi generalul Nicolae Militaru pentru legitimare în faţa maselor de oameni care îşi manifestau bucuria pe străzile Bucureştiului, după fuga lui Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale din sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

Potrivit declaraţiilor unor complotişti, aceştia au dorit înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu în timpul vizitei pe care şeful statului a efectuat-o în Republica Federală Germania (15-17 octombrie 1984).

Convorbirile de la Bonn ale preşedintelui României cu omologul său german, Richard von Weizsäcker, şi cu cancelarul Helmut Kohl nu au fost deranjate de lovitura de stat planificată de generalii pensionaţi. În opinia noastră, eşecul respectiv poate fi pus pe seama lipsei de pregătire a participanţilor la complot, precum şi pe pragmatismului politicienilor sovietici. Aceştia cunoşteau că Nicolae Ceauşescu dorea să negocieze cu Moscova pentru a obţine petrol sovietic în schimbul semnăturii sale pe protocolul cu privire la prelungirea perioadei de valabilitate a Tratatului de la Varşovia. Deosebit de sugestivă în acest sens este mărturia lui Anatoli Cerniaev, fost consilier al lui Mihail Gorbaciov, pusă în valoare, pentru prima dată în România, de istoricul Vasile Buga. Anatoli Cerniaev a consemnat în volumul său de memorii astfel: „În Ungaria, mi s-a spus fără jenă: l-aţi cumpărat pe Ceauşescu cu 2 milioane de tone de petrol anual, cedând şantajului acestuia – a ameninţat că altfel va ieşi din Tratatul de la Varşovia (subl.n.)”. Şi, din nou, ne putem întreba dacă a existat o legătură între planul conceput de Nicolae Militaru, acţiunile posibile ale serviciilor secrete sovietice (fără a acorda un ajutor decisiv complotiştilor militari de la Bucureşti deoarece negocierile Moscovei cu liderul român nu erau încheiate) şi atitudinea lui Nicolae Ceauşescu faţă de prelungirea valabilităţii Tratatului de la Varşovia. Deşi este plauzibilă, nu avem dovezi pentru a demonstra că ipoteza respectivă este adevărată.

În aceeaşi ordine de idei, decizia lui Nicolae Ceauşescu privind trecerea în rezervă, în luna februarie 1985, a generalului Paul Cheler poate oferi o nouă direcţie în cercetarea tentativei de lovitură de stat organizată de Nicolae Militaru în toamna anului 1984. Silviu Brucan a menţionat la un moment dat despre implicarea în complotul respectiv a generalilor Paul Cheler şi Dumitru Pletos. Din păcate, nu deţinem alte informaţii, care să poată confirma ori să infirme declaraţia respectivă şi nici motivele trecerii în rezervă a celor doi generali, în anul 1985.

După vizita de stat a lui Nicolae Ceauşescu în Republica Federală Germania şi eşuarea tentativei militare de lovitură de stat de la Bucureşti, a avut loc un schimb de mesaje ale liderilor supremi ai P.C.R. şi P.C.U.S., în cursul vizitei efectuate la Moscova de o delegaţie condusă de Nicu Ceauşescu (2-5 noiembrie 1984). Iniţial, prim-secretarul Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist a fost primit la 2 noiembrie 1984 de către Boris N. Ponomarev, membru supleant al Biroului Politic al C.C. al P.C.U.S. şi secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În ultima zi a vizitei sale în URSS, Nicu Ceauşescu a ajuns la Kremlin pentru a se întâlni cu Konstantin Ustinovici Cernenko (deja grav bolnav) şi a transmite personal mesajul tatălui său.

Până în prezent nu am găsite în arhivele româneşti mesajul trimis de Nicolae Ceauşescu lui Konstantin Cernenko şi nici pe cel sovietic, expediat la Bucureşti prin intermediul fiului şefului statului român. În stadiul actual, putem doar să presupunem că preşedintele României l-a informat pe liderul P.C.U.S. despre convorbirile cu preşedintele Richard von Weizsäcker şi cancelarul Helmut Kohl (15-17 octombrie 1984).

Ceea ce cunoaştem însă cu siguranţă este faptul că, la 13 noiembrie 1984, Boris N. Ponomarev a efectuat o vizită la Bucureşti, la invitaţia Comitetului Central al P.C.R. Cu acel prilej, demnitarul sovietic a înmânat lui Nicolae Ceauşescu un mesaj din partea lui Konstantin Cernenko, în care s-a menţionat despre tratatul de prietenie dintre cele două ţări şi acordul sovieto-român încheiat în luna iunie 1984, la sfârşitul vizitei efectuate la Moscova de către liderul politic român.

Vizita de prietenie a lui Boris N. Ponomarev în România a fost urmată de desfăşurarea Congresului al XIII-lea al P.C.R., în cursul căruia Nicolae Ceauşescu a fost reales în funcţia de secretar general al Partidului Comunist Român (Bucureşti, 19-23 noiembrie 1984).


[[1]] Nicolae Militaru (n. 10 noiembrie 1925, comuna Băleşti, jud. Gorj – d. 27 decembrie 1996, Bucureşti) a fost ofiţer-student la Academia Militară „Mihail Vasilievici Frunze” (Moscova, 1952-1956), şef de stat major al Diviziei 10 Infanterie, apoi comandant al marii unităţi de la Iaşi, comandant al Diviziei 2 Infanterie (de la Craiova), şef de stat major al Armatei a III-a (la Cluj-Napoca, 1961-1965), comandant al Armatei a III-a (17 iunie 1965 – 8 iulie 1969) şi comandant al Armatei a II-a (la Bucureşti, 8 iulie 1969 – 5 iunie 1978).

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "32 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Da, multe ipoteze intre care ceva de necontestat:
    ” Militaru s-a autodenunţat într-un raport pe care l-a înmânat ministrului Apărării Naţionale, afirmând că este colaborator al serviciului militar de spionaj sovietic (GRU).”
    Cit despre “complotisti”, inteleg ca ei doar pe Ceausescu voiau sa-l rastoarne, necorespunzind deplin liniei de la Moscova. Probabil au prins zile ploioase, in genul pasoptistilor moldoveni :P
    O parere: cred ca armata romana, la virf, colcaia de “colaboratori” GRU.
    (Am avut un verisor primar, colonel in Statul Major al armatei a treia (Cluj), coleg cu generalul Milea; era un prosovietic de groaza. Toate discutiile noastre se terminau cu scintei :P Nu am vorbit niciodata cu el despre sinuciderea lui Milea. )

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Deşi situaţia era foarte serioasă, comentariul dvs. m-a făcut să zâmbesc. Mulţumesc foarte mult :)

  2. Josef Svejk spune:

    Foarte interesant articolul.

    Așa deci! Militaru s-a autodenunțat ca ciochist la GRU și după aia a avut pretenția să fie numit komandirul Academiei Militare… Tupeu cât China! S-a născut bietul de el prea devreme. Ar fi putut fi un politician de succes al vremurilor noastre, mai dihai ca strategul izmenelor generalul de intendență Gabi Oprea :-) .

    Poate că ar merita dezvoltată povestea cu tentativa de lovitură de stat a mazililor și moflujilor din 1984. O haită de pensionari și „marginalizați” dintre care numai vreo doi relativ lucizi (Iliescu și Brucan), restul doborâți de senilitate, agramați și cu IQ-ul cât numărul de la pantofi, se adună cu fereală prin parcuri ca sa-i vină de hac stejarului din Scornicești (cu nimic mai breaz ca ei, de altfel). Sigur că are iz de comedie bufă. Dar ar fi interesant de știut cum anume s-a reflectat povestea în arhive. E imposibil ca organele să nu se fi prins. Dacă nu s-au prins înseamnă că erau chir mai tâmpe decât ziceau bancurile epocii de aur. :-) :-) :-)

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      S-au prins că generalii pensionaţi erau nemulţumiţi.
      Accesul la dosarele lor este restricţionat, din păcate, dar mai încercăm :)

      • mariusmioc spune:

        Domnule Opriș,
        În care arhive ați cerut dv. să vedeți dosarul generalului Militaru și vi s-a respins cererea?
        Întreb aceasta fiindcă fostul președinte Traian Băsescu spunea că nu crede să mai fie ceva secretizat despre revoluție, după cum mi s-a comunicat în scris de către Administrația Prezidențială: https://mariusmioc.wordpress.com/2012/02/14/precizari-de-la-presedintia-romaniei/
        Deocamdată văd că discutăm despre Militaru nu pe baza actelor din dosarul dînsului ci pe baza a ceea ce spune nomenclaturistul ceaușist Constantin Olteanu că a auzit de la nomenclaturistul ceaușist Ion Coman (acesta din urmă, conducător al reprimării revoluției din Timișoara)

        • Petre Opris Petre Opriş spune:

          Domnule Marius Mioc,
          Cunosc regulile de la arhivele militare din România deoarece am solicitat şi am primit aprobarea pentru a consulta dosarul tatăului meu, fost ofiţer de artilerie antiaeriană. În cazul în care dumneavoastră aţi dori să vedeţi acelaşi dosar, ar trebui să obţineţi acordul familiei mele. Cred că ştiţi foarte bine regula respectivă, însă este bine să fac această precizare pentru cititorii care nu au avut niciodată contact cu arhivele.
          Nu ştiu ce spun politicienii din România despre accesul la dosarul generalului Nicolae Militaru şi nici nu mă interesează în mod deosebit opinia lor. Regulile sunt clare la arhivele din România şi SUA şi ar fi o pierdere de timp să încerc schimbarea lor. Aceasta este concluzia mea după discuţiile neoficiale pe care le-am avut pe această temă cu diferite persoane care au lucrat sau lucrează în arhivele respective.
          Vă mulţumesc pentru faptul că aţi pus la dispoziţia cercetătorilor raportul din 1983 al generalului Nicolae Militaru. Oricât vi se pare de ciudat, eu consider că trebuie analizate şi evaluate toate izvoarele istorice pe care le avem la dispoziţie, chiar dacă nu ne plac anumite persoane. Sine ira et studio!

          • mariusmioc spune:

            Vă mulțumesc pentru răspuns, domnule Opriș. Probabil aveți dreptate cu privire la regulile arhivelor militare.
            Întrebarea pe care mi-o pun este dacă a existat cineva în tot acest timp scurs de la moartea lui Militaru care a cerut acordul familiei generalului Militaru pentru cercetarea dosarelor care îl privesc.
            În ceea ce privește memoriul lui Nicolae Militaru către Ceaușescu, din 1983, meritele mele sînt mai mici decît mi le acordați dv. Nu eu am scos la iveală acel memoriu, ci revista „Europa” în 1991 (probabil prin Angela Băcescu), eu doar am reluat mai recent (2010), pe internet, ce se publicase în 1991. Probabil fără republicarea făcută de mine pe internet informația rămînea uitată, cum sînt uitate multe dintre cele apărute în exuberanta presă de la începutul anilor 90 (mai ales că lumea s-a lenevit, nu mai merge la bibliotecă să caute informații ci vrea totul mură-n gură, citibil de pe telefonul mobil). Deseori problema cu istoria noastră recentă nu e lipsa de informații ori faptul că informațiile sînt secretizate, ci faptul că informația relevantă e îngropată într-un maldăr de informații nerelevante și uneori speculațiile și presupunerile țin loc de fapte.
            Legat de memoriul lui Militaru din 1983, publicat în 1991, e de semnalat că la vremea publicării sale generalul Militaru mai trăia și ar fi putut contesta autenticitatea acelui memoriu dacă era cazul, dar n-a făcut-o. Militaru era exact tipul de om care dacă vedea în presă ceva despre persoana sa care considera că nu e corect, reacționa. De pildă, cînd revista „Cațavencu”, tot în 1991, a scris ceva care nu era pe placul generalului Militaru, acesta imediat a cerut (și a obținut) drept la replică: https://mariusmioc.wordpress.com/2015/10/02/revista-catavencu-1991-interviu-cu-nicolae-durac-si-replica-a-lui-nicolae-militaru/

            • Petre Opris Petre Opriş spune:

              Sunt de acord cu dumneavoastră, domnule Mioc, în ceea ce priveşte caracterul generalului Militaru şi reacţia sa în presă.
              Am aflat de articolul doamnei Angela Băcescu citind site-ul dumneavoastră. Într-adevăr, multe informaţii de la începutul anilor 90 ar trebui revăzute şi analizate de istorici.
              Cu stimă,
              Petre Opriş

  3. Andrei A. spune:

    -Stiu ca “boom-ul” economic al Bulgariei s-a datorat faptului ca petrolul sovietic primit la pret preferential era apoi comercializat pe piata libera (practica pe care Gorby a curmat-o). In ce priveste petrolul (titei- iata un cuvant mai rar intalnit azi :) ) negociat de reprezentantii lui Ceausescu, exista o practica similara sau era strict destinat consumului industrial autohton ? Cam care era diferenta de pret intre importul “prietenesc” si cel “capitalist” ?
    - Raspunsul la multele intrebari si presupuneri pe care le lansati, se afla probabil in arhivele contra-informatiilor de la Bucuresti. Nu cunosc legislatia in vigoare- exista un termen dupa care vor fi desecretizate sau daca nu au fost masluite deja pentru a proteja pe cine trebuie, vor ramane inchise pe vecie ?
    - Auzim deseori despre GRU dar sint convins ca nu lipseau nici agentii KGB. Aceste doua organizatii erau complet independente una de cealalta, de la structurile de comanda si control pana la finantare. Ma intreb cum se “impleteau” activitatile celor doua la noi :) - poate aveti amanunte.
    - Exista o pletora de cadre cu studii sovietice- suficiente pentru a mentine paranoia lui Ceausescu si evident contribuind la accentuarea acestei psihopatii ori de cate ori era deconspirat vreunul. Chiar ne putem imagina cate un sacrificiu calculat, intr-un fel de razboi psihologic. Parerea mea este ca un agent sovietic cu adevarat valoros ar fi fost unul fara afiliatii biografice moscovite. Poate intr-o buna zi o sa-i aflam si pe acestia :) .
    - Este un subiect complex si care ar necesita spatii ce depasesc cu mult amprenta acestui forum- sint cum nu se poate mai departe de a fi fost ceausist, ori nostalgic, dar notiunea de tradare de tara sta in picioare (atat pentru Militaru cat si Pacepa), chiar daca beneficiaza de circumstantele atenuante ale unei conspiratii anti-dictatoriale sau anti-sistem. Din ce am citit, dupa 1989 nici Militaru nu s-a manifestat ca un “democrat” :) .
    - Faptul ca Militaru a fost anchetat de Postelnicu mi se pare ca tine mai curand de un fel de ritualism- cel din urma nu avea bagajul intelectual sau profesional necesar unei astfel de activitati. Oricum, nu-l plang pe Militaru scos pe linie moarta- pensia lui de general-colonel era de cateva ori mai mare decat a mamei mele, care a fost medic :) . Poate nu intamplator, si generalul Serb a fost comandantul Armatei II dar Serb si Kostyal de exemplu, au avut o soarta ceva mai dura decat spionul caruia aparent nu i se putea intampla nimic. De ce anume a fost imun, poate o sa aflam intr-o buna zi. Sau daca era agent dublu, triplu, quadruplu, etc :)

    • Petre Opris Petre Opriș spune:

      Bună seara,
      La anumite întrebări nu cunosc răspunsurile. Încerc să vă îndrum către ultima carte a domnului Vasile Buga despre relațiile româno-sovietice în anii 70 și 80. Din câte îmi aduc aminte, Nicolae Ceaușescu dorea ca România să primească 5 milioane de tone de țiței sovietic, anual, în perioada 1986-1990. Domnul Vasile Buga știe mai mule detalii decât mine despre acest subiect.
      Dacă afirmăm că arhivele române au fost măsluite, ar trebui să avem și dovezile necesare. Eu am fost atât în arhivele civile, cât și în cea militară din România și nu mi s-a părut nimic suspect. Există într-adevăr anumite reguli care se aplică în arhive (de exemplu, doar membrii familiei au dreptul să consulte dosarul unui militar decedat, penntru o anumită perioadă de timp).
      Am auzit și eu diferite zvonuri despre manipularea într-un mod neprofesionist a fondurilor arhivistice, dar nu am probe în acest sens. Eu nu am avut probleme deosebite privind accesarea dosarelor care puteau fi puse la dispoziția cercetătorilor. Este nevoie de răbdare și perseverență în cercetarea istorică.

      • Andrei A. spune:

        Ca de obicei, ati avut amabilitatea sa-mi raspundeti. Sint convins ca intrati intr-o arhiva pe baza celor mai bune intentii- deci nu era un repros care sa vi se adreseze. Dar am mari indoieli in ce priveste datele anumitor personaje cheie, chiar daca aceste dubii nu sint ale unui specialist. Nu doar banii pot fi spalati si practic in acele zile tulburi, cine a avut acces la arhive a facut ce-a vrut (sau ce i s-a spus :) ). Contra-informatiile faceau parte din Departamentul Securitatii Statului, nu-i asa ? Umilitor aranjament pentru militari- dar de inteles in ce priveste nevoia PCR de a controla fortele armate. Convingerea mea este ca Ceausescu a daunat mai putin Moscovei decat a lasat sa creada si ca daca la Kremlin s-ar fi ajuns la concluzia ca era imperios necesar sa fie inlaturat, atunci s-ar fi actionat in consecinta.
        Am cunoscut pe cineva care preda istoria la o universitate in afara tarii si care uneori avea printre studenti si ofiteri care se pregateau pentru a obtine si o diploma civila. Mi-a marturisit ca cei mai dificili erau cei de la contra-informatii- aveau o deformatie profesionala si erau fiziologic incapabili de a accepta semnificatia unui text asa cum parea la prima vedere: “Ce voia de fapt regele sa spuna cu aceasta scrisoare ? ” :) . Asa si noi, doar ca transparenta ne-ar mai lecui de speculatii.

        • Petre Opris Petre Opriş spune:

          De foarte multe ori prefer să discut direct, nu prin intermediul unor mesaje postate pe diferite site-uri. În acest fel se poate evita o interpretare nedorită a ideilor pe care le expun. Nu m-a supărat deloc mesajul dumneavoastră şi am încercat să vă răspund aseară, târziu, într-un mod cât mai concis. Comentariile lungi sunt contraproductive şi prefer, mai curând, să scriu un nou articol pentru a lămuri anumite aspecte din textul iniţial. De exemplu, am citit comentariile de la articolul meu despre generalul Ion Şerb şi am crezut de cuvinţă să reiau tema despre generalul Nicolae Militaru, ţinând cont de interesul manifestat de anumiţi cititori.
          Evident, şi eu am îndoieli şi întrebări privind veridicitatea unor informaţii care provin de la foşti miniştri ai Apărării Naţionale (domnul Marius Mioc a subliniat aspectul respectiv în comentariul său, pe bună dreptate) sau de la diferiţi lideri politici. Cu toate acestea, nu am dreptul să ignor informaţiile respective, chiar dacă ne pot induce în eroare sau nu ne plac.
          Sunt de acord cu ultima observaţie, privind transparenţa. Şi eu cred că ne poate lecui de anumite probleme (de exemplu, de teoria conspiraţiei perpetue împotriva poporului român).

    • Petre Opris Petre Opriș spune:

      Nu știu cum au colaborat GRU și KGB pe teritoriul României și nu îmi pot permite să discut aici despre situația respectivă, în cazul în care aș cunoaște amănunte care nu pot fi date publicității. Pe scurt, nu comentez așa ceva.
      Din punctul meu de vedere, trădarea de țară a existat în ambele cazuri pe care le-ați enumerat. Totodată, au fost vicii de formă care au anulat din punct de vedere juridic acuzațiile respective. Nu sunt expert în drept, așa că sunt nevoit să las alte persoane să analizeze în detaliu situația respectivă.
      Kostyal a avut probleme și în 1970 (menținerea legăturilor cu o putere străină), și în 1983-1984 (aranjarea contoarului de energie din propria locuință).

  4. Valeriu Mangu spune:

    Domnule Petre Opris,

    La adresa:

    https://mariusmioc.wordpress.com/2010/03/24/in-1983-nicolae-militaru-ii-scrie-lui-nicolae-ceausescu-in-ultimii-25-ani-viata-mea-a-fost-permanent-legata-de-dumneavoastra/

    poate fi citit Memoriul lui Nicolae Militaru din 17.04.1983. Puteți să indicați o sursă unde poate fi citit raportul acestuia în care s-a autodenunțat că era colaborator al GRU?

    Al dvs., Valeriu Mangu

  5. Valeriu Mangu spune:

    @ Petre Opriș

    Rectific, exprimând scuze, numele dvs.: Opriș

    • Petre Opris Petre Opriș spune:

      Bună seara, domnule Valeriu Mangu,
      Cunosc raportul respectiv deoarece domnul Marius Mioc l-a făcut public. În privința autodenunțului, m-am bazat pe mărturia lui Constantin Olteanu. Fostul ministru al Apărări Naționale a afirmat că a văzut raportul respectiv și cunoștea mai multe detalii de la predecesorul său, Ion Coman.
      Despre autodenunț a menționat și generalul Nicolae Pleșiță. Am avut o discuție pe această temă cu domnul Josef Svejk la articolul pe care l-am publicat pe acest site despre generalul Ion Șerb.
      În cartea pe care sper să o public într-o bună zi există un aparat critic detaliat pentru fiecare afirmație pe care am făcut-o în textul de mai sus.

      P.S. Mă aflu într-o țară unde litera ș are două forme: sz sau s cu accent :)

  6. roland spune:

    Fara nici o legtura cu articolul, am si eu cateva intrebari :
    1. se justifica in acele vremuri Consulatul fost URSS, fix in mun. Constanta (centru)? In fapt, petrolul trebuia descarcat si rafinat numai prin Constanta (solutia Ploiesti, era neviabila – alimbare la Tulcea pana in Galati / Giurgiu – Calarasi, transbord CFR, … etc., convoi special, dispeceri paza).
    2. mai existau si alti absolventi de studii sovietice, sau fosti atasati militari, in functii de conducere (foste divizii/actuale brigazi)? Dar in MARINA? Si daca da, existau acesti oameni si in acea fascinanta Dobrogea?

    PS Tehnic vorbind, poate ne explicati odata cum au reusti sa cartografieze intr-un timp record Ro, civilii “harta milimetrica” a Ro .Banuiesc ca MApN i-a luat tiiimp indelungat…
    PPS Si tot intr-o data, poate ne veti lamuri (nu ca asi fi contra) cum e cu “lojele militare”? Nu de alta, dar cei din Justitie, si-au rezolvat probleme, dand o hotarare CSM. Da’ cei din Armata … ?

  7. Gogu spune:

    Radu Nicolaie, un personaj misterios, despre care nu s-a vorbit prea mult dupa ’89. Ne puteti da ceva date despre el? De ce era “contra”?

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      În primăvara anului 1968, în calitate de comandant al Brigăzii 38 Vedete Purtătoare de Rachete, căpitanul de rangul I Radu Nicolae a discutat despre politica externă a României cu specialiştii sovietici aflaţi la Constanţa pentru asigurarea asistenţei tehnice la navele primite de marina militară română. Atunci, ofiţerul român a criticat modul de cooperare al autorităţilor de la Bucureşti cu celelalte state membre ale O.T.V. şi serviciul român de contraspionaj militar a semnalat acest aspect. Deoarece Radu Nicolae a continuat să critice politica autorităţilor române, acesta a fost transferat în cele din urmă la marina civilă.

  8. Valeriu Mangu spune:

    @ Petre Opriș

    Domnule Petre Opriș,

    Vă mulțumesc respectuos pentru răspuns. Cu permisiunea dvs. fac aici câteva adnotări.

    1) Corectura privind numele dvs. nu a urmărit un reproș. Am observat că am scris greșit numele după ce textul a fost postat pentru previzionare. Dar, în altă ordine de idei, se poate spune că a devenit o boală națională scrierea fără sedilă.

    2) Pentru domeniul serviciilor de informații suntem siliți, prin forța împrejurărilor, să admitem drept probe mărturii ale unor (foste) cadre ale acestora, ale altor persoane, chiar dacă există un risc. Este suficient să ne amintim de capetele de acuzare formulate împotriva celor doi Ceaușescu, la Târgoviște, de dl. Dan Voinea – lumea și le-a însușit fără să existe în dosar vreo probă, ca să nu mai spunem că dosarul original a dispărut! Un asemenea principiu trebuie să privească deci mărturiile directe, nu și cele indirecte. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să citesc o sinteză a spuselor unei persoane, pentru ca, mergând la textul reproducând vorbele acesteia, să rezulte altceva ori, fie și așa, alt sens decât cel exprimat de sinteză.

    Toată lumea vorbește despre Nicolae Militaru că a fost agent al GRU, dar nimeni nu a produs până acum, după știința mea, de pildă, o filă din celebrele dosare “Corbii”. Or, în condițiile în care de 25 de ani suntem părtași, fie și în calitate de observatori, cercetători ș.a., la un război informațional, este, poate, bine să fim prudenți când este vorba de acuzații de ordin penal ori moral.

    Desigur, pentru o analiză este util să facem prezumții, apoi raționamente, dar concluziile trebuie măcar exemplificate cu fapte.

    3) Remarcabilă observația de mai sus a dlui Josef Svejk. Dar, desigur, poate că Nicolae Militaru a fost, într-adevăr, tupeist.

    4) Vă urez succes cu privire la publicarea lucrării.

    Al dvs., Valeriu Mangu

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Bună seara,
      Ştiu că nu a fost vorba de un reproş. Am încercat să glumesc la P.S. pe tema aceasta. De fapt, în limba polonă sunt chiar trei forme de “ş” (mea culpa!): “si”, “sz” şi “ś”.
      Mulţumesc pentru comentariul de la punctul 2. Suntem pe aceeaşi lungime de undă.
      La rândul meu, vă doresc succes în activitatea dumneavoastră.
      Cu stimă,
      Petre Opriş

  9. gonzi spune:

    fara sa studiez arhive, cred ca un imperiu ca cel sovietic (fost tarist) si a dezvoltat de a lungul secolelor abilitatea de a mentine controlul prin orice mijloace asupra popoarelor pe gatul carora si a pus cizma. si cand zic orice mijloc ma gandesc si la faptul ca oameni care au ajuns in conducerea tarii (cu sprijinul rusilor) au fost crescuti si educati in mod special ptr a servi imperiul. Practica este cunoscuta, preluata si de mafioti, care si trimit oamenii pe care i recruteaza la cele mai bune scoli dupa care ii infiltreaza in guverne. astfel de tradatori cred ca si acum exista prin structurile statale, in partide, servicii, etc, in functii de decizie, altfel nu se explica starea jalnica in care suntem dupa 26 de ani de “libertate”. dar cine sa i demaste, cred ca sri ul nici el nu mai stie care al cui e. de aia a si plecat atata lume din tara asta, ca nu e loc de ei

  10. Emil spune:

    Deci faza cu “agent GRU” e dintr-un memoriu pe care însuși Militaru i l-a înaintat lui Ceaşcă? ِAdică cum rămâne cu ce susţin anumiţi “eroi” prin spaţiul public, toată mythopeia despre cum au apărat ei Ro, şi cum i-au lucrat ei pe “Corbi” şi toate alea, sunt basme?

  11. victor L spune:

    Ceea ce am observat (si nu cred ca doar eu!): cei banuiti de spionaj in favoarea sovieticilor nu erau judecati si condamnati la moarte, uneori, la fel ca unii banuiti/acuzati de legaturi cu putredul Occident.
    Posibil ca si sovieticii sa fi prins ceva de la romani, si era o intelegere tacita: nu il “omori” pe al meu, ti-l iert si eu pe al tau :P
    Ca doar a critica otoritatile romanesti in comportamentul lor fata de fratele sovietic era ceva constructiv, chiar daca neplacut ;)

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Într-adevăr, iese în evidenţă grija liderilor politici de la Bucureşti faţă de Fratele Mare de la Răsărit şi informatorii săi.

  12. Mihaela spune:

    Buna seara !

    Citind cu atentie materialul dumneavoastra, stimate domnule Opris, consider ca este ciudata absenta oricarei referinte la lovitura de stat din decembrie ’89, mai precis barbara asasinare a grupului Trosca din fata mapn, la ordinele acestui criminal…
    Ar fi interesant de aflat vreodata cam cat din sirul de crime abominabile (incluzand si cele de la Otopeni, din 23 decembrie samd) a fost doar o razbunare ordinara si/sau o justificare a primei manipulari de dupa decembrie 1989, numarul urias de ucisi, 60000, ce a aparut in rechizitoriul asasinatului de la Targoviste, precum si din sangeroasa innabusire din Nicaragua, a dictatorului Noriega, au fost “negociate” intalnirea de la Malta, intre grupurile Gorbaciov – Eduard Sevarnadze, respectiv Bush sr.- James Baker !
    Inchei considerand de cel putin prost gust numarul destul de mare al emoticoanelor hilare din comentarii, semn ca prea usor si relaxati “cantarim” istoria ce a calcat in picioare vietile romanilor atata amar de ani…
    Cu pareri de rau,

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Stimată domnişoară/doamnă Mihaela, în titlul articolului am precizat (clar, în opinia mea) faptul că este un extras dintr-un manuscris. Lovitura de stat din decembrie 1989 sau Revoluţia din Decembrie 1989 este o altă poveste.
      Despre emoticoane vă pot spune că au fost create pentru a fi folosite. De gustibus et coloribus non disputandum.

      • dusu spune:

        starea emotionala a cititorului in momentul lecturari, dicteaza receptarea unui articol. aceasta forma de dialog aproape impersonal, are multe inconveniente ( desigur si avantaje,ha ha).
        si dvs ati exprimat dorinta intr un dialog direct si ati remarcat posibile intelegeri eronate in lipsa lui.
        unde mai pui ca articolele dvs ating istorie recenta, care ptr uni ii poveste ,iar poate ptr alti a fost tragedie



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Petre Opris


Petre Opris

A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istor... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Razvan, am vazut ce ai scris. Pornind de la faptul ca orice critica este constructiva vreau insa doa...

de: Razvan Nicolescu

la "S-au gasit 300 din cei 15.000 de specialisti. Au lucrat la Strategia Energetica a Romaniei (ACTUALIZAT)"

Cauta articole

iulie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)