joi, aprilie 18, 2024

KI vs. VP

Doi candidaţi. Între ei, România. În România, noi. Care, acum, ne chiorâm la amândoi, iar în scurt timp va trebui să decidem pe care-l preferăm.

Mulţi s-au decis deja. Aparent, pe internet, 80% dintre cei cu cont pe facebook au 80% “prieteni” de partea lui KI. Da, în mediul online, VP se situează în preferinţele votanţilor ca în cele din  diaspora. Dacă alegerile din 16 noiembrie ar avea loc pe facebook, KI ar câştiga detaşat. Asta şi fiindcă cei din diaspora ar putea vota in corpore, fără a mai fi nevoiţi să stea la cozi interminabile în câteva oraşe răzleţe din Europa şi de pe alte continente.

Însă, contrar asigurărilor date de VP, nu toţi au laptop şi internet, iar paradoxul face ca tocmai alegătorii care nu au aşa ceva sau, dacă îl au, să nu prea le folosească, să fie, în proporţie de 80%, fani declaraţi ai candidatului VP. Iar alegerile nu se decid la numărul de like-uri. Un like pe facebook pro KI nu valorează mai mult decât un like împotriva eutanasierii maidanezilor.

Ricanările anti VP, oricât de inteligent ar fi realizate, nu depăşesc pragul bătăliilor din online purtate între atei şi credincioşi. Ateii postează filmuleţe haioase, multe împotriva BOR, în schimb, autointitulaţii credincioşi care dau feedback nu doar că sunt foarte puţini, însă comentariile lor, adesea incoerente şi hazlii, sunt motiv de poziţionare condescendentă a celor care fac diferenţa între superstiţiile religioase şi ştiinţă. Şi, ce dovedeşte asta? Adevărat, filmuleţele adună un număr mare de like-uri, dar like-urile nu sunt deloc reprezentative la scară naţională. Şi, oricât de virale ar deveni, postările anti-religie nu produc o dezertare în masă a religioşilor. Dimpotrivă: mulţi le iau ca pe nişte ofense personale. Stupiditatea agresivă a argumentelor cu care răspund nu lasă dubii în privinţa credinţei pe care şi-o asumă. Că nu o înţeleg sau o aplică greşit sunt chestiuni colaterale, ce nu interesează aici. Singurul lucru ce trebuie reţinut este că masa mult mai mare, dar tăcută – şi relativ invizibilă pe facebook – a acestora reuşeşte să crediteze biserica drept instituţia cu cea mai mare încredere la nivel naţional. Ateii sunt o minoritate, deşi în mediul online par că deţin copios controlul.

Revenind, îmi exprim părerea că, share-uind furibund pe internet zeci de fotografii amuzante, statistici sau filmuleţe pro KI sau anti VP, se schimbă prea puţin preferinţele votanţilor. Sunt cam aceleaşi zeci de mii de persoane, sau sute de mii de persoane, care dau like şi îşi trimit fotografii/articole una alteia. Câştigul de aderenţi este insignifiant.

Un alt aspect este legat de aşteptările votanţilor celor doi candidaţi.

Votanţii lui KI sunt mult mai scrupuloşi şi mofturoşi decât votanţii VP, îşi condiţionează votul de fermitatea unor luări de poziţie ce nu lasă prea mult loc de manevră candidatului lor. Se încurcă în chiţibuşăreli principiale şi deontologice şi, spre deosebire de simpatizantul lui VP, căruia îi este indiferent (sau chiar exultă) la coabitări electorale cu partide ai căror politicieni oferă discursuri rudimentare şi aiuritoare, aceştia nu manifestă o mare flexibilitate la alianţe de conjunctură. Dacă KI ar prelua o parte numai din discursul lui VP şi l-ar ajusta pe măsura electoratului său potenţial – mă refer aici la cei care, teoretic, ar putea debarca dintr-o barcă în alta şi la cei care sunt indecişi în acest moment –, mare parte din deja stabilul său electorat ar pufni din nas dezamăgit că se aştepta la o altă prestaţie din partea lui.

Având mai multe pretenţii, consecinţa va fi ca aceia care nu îl vor de niciun fel pe VP la Cotroceni, asemenea persoanelor aflate în căutarea relaţiei perfecte, să fie nevoiţi să facă tuşa mult şi bine în aşteptarea candidatului ideal. Întrebarea dacă e sau nu bine să fii exigent cu votul tău e, iarăşi, irelevantă aici. Practic, votanţii prezumtivi ai lui KI sunt cei care caută preşedintele din poveşti. În schimb, votantul lui VP, nu prea idealist, se identifică, spre a păstra analogia căsniciei, cu persoana care, înainte de toate, vrea să se aşeze la casa sa. Adică, o interesează mai puţin cu cine se căsătoreşte, cât ideea de a intra în rândul lumii. Cât priveşte partenerul, dacă el nu bea prea mult şi are salariu, iar ea e gospodină şi merge la biserică, e bun. Restul nepotrivirilor se subsumează filozofiei “Acum, na, nu poţi să le ai pe toate.”

În altă ordine de idei, s-ar putea spune că votantul lui KI e cititorul de “Cosmopolitan” şi “Ideal Mariaj”, iar votantul lui VP, cel al revistelor de bricolaj şi al ofertelor de la Lidl. Unul visează cai verzi pe pereţi, celălalt, mai modest, ia ceea ce i se oferă. Mergând şi mai departe, asta înseamnă că cei care ar putea vota KI sunt mai înclinaţi, în opinia mea, să-i găsească acestuia defecte decât calităţi. Pe VP clar nu doresc să îl voteze, dar nici KI nu e întocmai modelul lor de preşedinte. Iar o asemenea mostră de “fiţoşenie” e foarte posibil, în ultimă instanţă, să lucreze în defavoarea lui KI, deoarece, de partea cealaltă a baricadei, prezumtivii alegători ai lui VP sunt mult mai dispuşi să îl accepte pe acesta cum se prezintă, nu-şi pun întrebări incomode, nu au aşteptări majore şi, ulterior, când luna de miere va expira, dacă nu vor mai primi ulei şi făină, pe motiv că aia era doar versiunea demo, vor accepta împăcaţi situaţia, asemenea femeilor care ştiu, din moşi-strămoşi, că privilegiul de soţie vine la pachet şi cu nişte dosuri de palmă afectuoase din partea bărbatului, care să le împurpureze când şi când pomeţii cu fiorii iubirii.

Prin urmare, ce le rămâne de făcut lui VP şi KI să facă?

Primului, nimic. Fiecare zi trecută lucrează în favoarea sa. Celui de-al doilea? Nimic altceva decât să declare că nu e omul compromisurilor şi să meargă-n direcţia asta până-n pânzele albe. Plus, a have to, să atragă indecişii. Însă, dacă e să ne luăm după gura lumii: că nu reuşeşte să electrizeze masele & are un discurs anost & îi lipseşte carisma & nu ştie să danseze (sau măcar să cânte la saxofon ca BC) & nu se pricepe la glumiţe, şansele de a atrage nehotărâţii vor fi pe măsura adevărului întrupat de gura lumii.

Ce ne rămâne nouă de făcut?

Păi, am putea propune ca în judeţele Olt, Vaslui, Teleorman şi aşa mai departe, să existe un număr de cabine de vot proporţional cu cel care va exista la Londra, Paris, Roma şi Berlin, astfel încât, la ora 21, când se vor trage obloanele, totalul de votanţi din acele judeţe să fie apropiat de cel din diaspora.

A, şi să votăm.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Comparatiile intre atei si credinciosi, intre cei care se casatoresc mai devreme sau deloc, respectiv intre cititorii unor reviste mentionate in articol au doar caracter ilustrativ. Nu am intentionat sa insinuez si nici nu cred ca exista un corespondent real intre cei mentionati mai sus si simpatiile pentru un anumit candidat… :)

  2. Cred ca singura sansa de supravietuire, pe care o mai are tanara democratia romanesca, tine de mobilizarea indecisilor care s-au abtinut de la vot in turul 1!
    Acesti oameni au de decis, in propria lor constiinta, daca se considera sau nu, capabili sa-si asume responsabilitatile pe care le au fata de inaintasii si de urmasii lor!
    Le este lehamite, sunt scarbiti de politica? Este firesc sa fie asa, nimeni nu ii condamna pentru asta!
    Considera ca Ro este deja in metastaza, deci fara nicio sansa de insanatosire? Se inseala!
    Atata timp cat exista suflare, exista nu numai speranta, ci posibilitati reale de extirpare a gangrenei!

  3. cunosc pe cineva cu doctorat in fizica, facut in occident, unde si traieste de vreo 10 ani.
    insa e fan badea, A3 si spune ca Iohannis nu stie romaneste (n-o prea fi intilnit ardeleni in viata lui, sau credea ca-s doar prosti daca vorbesc mai incet).
    care e diferenta dintre un om care a reusit sa-si faca o cariera cat de cat academica, dar de un egoism insuportabil si un taran sarac, care-ti da si ultima tigara sau o palinca, si te poti baza pe el ca te salveaza de pe munte?
    caracterul, cei 7 ani de acasa.

  4. intr-adevar?!
    metodele de crestre a raitingului nu pot fi folosite si la cresterea prezentei la vot si nu duc niciodata la impunerea unui candidat.
    deoarece oamenii voteaza in mod fizic-real un candisat in carne si oase – cu tot spectacolul adiacent atentia lor e concentrata asupra gladiatorului nu asupra dezbaterilor retorice si false din forumuri si trankashouri.

  5. da,si io zic ca votantii lui kj sint prea pretentiosi,ha ha
    ce am remarcat ,ca lupta e murdara si nu cred ca prea misca dintr o parte in alta votanti
    tara aceea o fi ea o insula de liniste si stabilitate cum le place sa creada patriotilor,dar ma tem ca taberele se radicalizeaza in timp
    in 89,tinar si neajutorat fiind,haha,am crezut ca oamenii vor iesi impotriva comunistilor.ei n au iesit,dar au fost scosi la defilare,acolo unde comunistii chiar au considerat necesar, : impotriva !,ce sa vezi:conducatorului lor iubit,haha. apoi am aflat ca poporul a invins si orasele patriei au primit porti maramuresene(ca de, suna bine ptr noul conducator)si placi cu „oras martir” haha.pai au luptat impotriva teroristilor
    daca nu se vor gasi solutii de compromis,viitorul nu suna bine ptr romanica

  6. Apropo! Nu am citit niciun numar al revistei „Cosmopolitan” si da! citesc revistele de bricolaj si pe cele de la Lidl.Cu toate astea nu am votat niciodata cu comunistii,deci nici cu Victor Ponta.

  7. Iohannis poate asigura cel mult un fel de status quo pana la alegerile din 2016. Fara el, PSD nu se va mai impiedica de regulile democratiei – opozitia dispare din presa si liderii ei pot fi anihiliati lejer cu procese inventate. Dar 2016 va fi o noua provocare. Daca Iohannis este un candidat ‘votabil’ pe post de compromis, ACLul aflat in spatele sau este fara indoiala din acelasi aluat cu PSDul lui Ponta. Norocul nostru este ca se bat pentru ciolan azi, dar cu siguranta in 2016 vor fi din nou aliati de nadejde, asa cum au fost si in vara lui 2012… Ce facem atunci?

  8. Desigur! Votantul lui KI e cititorul de “Cosmopolitan”…(dacă ştie sa citească: daca nu, citeşte Mode et Travaux). Helas, le ridicule ne tue pas….

  9. Citesc Stereophile si International Watch Magazine.
    Nu ma simt turmentat insa intreb: conform acestor criterii de departajare, eu cu cine votez?

    • @ iosiP

      Se spune ca autoironia e un semn de inteligenta. As zice ca mai cititi si altele. Din cand in cand si contributors.ro.
      Cred ca e simplu sa decideti cu cine votati, daca chiar sunteti nehotarat. Ar fi doi pasi:
      – Intai, uitati-va la cei ce alcatuiesc „taberele de sustinatori” ai celor doi candidati. Va puteti documenta de la televizor, de pe internet, din presa scrisa.
      – Apoi votati cu tabara in care va simtiti mai putin ratacit.

  10. Nu-i suficient sa preluam afirmatiile analistilor populari pentru a avea dreptate.
    Like-urile au utilitatea lor, fiindca ele intra in categoria criteriilor necesare dar nu suficiente.
    Fiti convinsi ca daca tot vorbim de like-uri, sint destule pagini care l-ar da cistigator pe Ponta. A crede ca in mediul on line Iohannis iese mereu invingator este fals, caci mediul online este vast.

    La aceste alegeri ideologia dreptei a fost expusa, din pacate, mult sub necesar si de aceea dreapta e pe cale sa piarda. Fiindca la alegeri nu e ca in justitie unde cistiga, de regula, cel care are dreptate: nu-i suficient sa ai dreptate pentru a cistiga alegerile.
    Unii isi imagineaza ideologiile ca pe ceva sofisticat sau fundamental rau. Dar ideologiile sint de fapt stadiile preteoretice ale gindirii care se adreseaza, de regula, oamenilor obisnuiti. Gindirea omului obisnuit nu e centrata pe rational ci pe afectiv, nu e interesata de teorii, ci de ideologii. Si, oricit ar parea de ciudat, la tv se prezinta ideologii. Iar o ideologie poate fi construita pe doar citeva idei (si/sau imagini) simple si clare, nu e nevoie sa existe mereu in spate cite o filozofie intreaga.
    Altfel, nu poti obliga un om sa se ridice deasupra ideologiei, trebuie ca el sa mai si vrea – nici macar oamenii foarte educati nu se desprind prea usor sau prea des de ideologie.

    Insa pina sa vorbim de like-uri, eroarea cea mai mare a celor liberali sau de dreapta este ca nici pina in ziua de azi nu au achizitionat o televiziune. Antreprenorii sint prin defintie spirite liberale: unde au fost ei in toti anii acestia? Pai daca cei de dreapta nu au nici macar o televiziune mai acatarii, cum isi imagineaza ei ca pot cistiga alegerile? Este ca si cum ai vrea sa cistigi piata fara a avea magazine. Ei au luat bataie pe terenul lor, acolo unde initiativa ar fi trebuit sa fie regula.
    Asadar, alegerile din ultimii ani nu au fost cistigate de stinga sau de comunism ci de Antena 3, asa cum alegerile din ’96, 2004 sau 2009 au fost cistigate de ProTv sau Realitatea Tv.

    In cazul romanilor, un bun punct de pornire al unei ideologii de dreapta ar fi chiar realitatea. Iar daca realitatii avute in vedere i-am putea atasa si o preferinta afectiva, atunci am avea deja o baza ideologica solida. Iata, romanii se dovedesc a fi, in pofida nationalismului lor, filoamericani. La o televiziune cu orientari de dreapta s-ar putea dezvolta o poveste intreaga pornind de la asemanarile dintre romani si americani: de exemplu, importanta religiei la ambele popoare sau nevoia de afirmare individuala.

    Unii spun ca nu mai e acum vorba de lupta dintre stinga si dreapta, ci chiar de supravietuirea statului de drept. Asa este, dar explicatia e una simpla si imediata: am ajuns intr-o situatie mult mai rea, tocmai fiindca n-am luat in serios, la timpul potrivit, discutia, diferentele esentiale dintre stinga si dreapta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihnea Rudoiu
Mihnea Rudoiu
A absolvit Academia Tehnică Militară (2001) şi Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti (2005). A publicat romanele A toi, cuando tu no estas (Editura Humanitas, 2005), Micul Abelardy. Viaţa şi opera (Editura Cartea Românească, 2007) şi N-are momentan titlu (editura Curtea Veche, 2010). Recent, la editura Tracus Arte i-a apărut romanul Dear Darlin’. Namor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro