joi, martie 28, 2024

Mea culpa, Simona Halep

M-am instalat comod în fața televizorului, convins că voi urmări un spectacol care îmi va oferi satisfacțiile pe care le încerc, de regulă, când o văd jucând pe Simona Halep. De data asta meciul părea să fie aproape o formalitate, un ”galop de sănătate”: cea cu care se confrunta, Mirjana Lucic-Baroni, era plasată abia pe locul 121 mondial, are cu zece ani peste vârsta Simonei Halep (handicap semnificativ) și nimic din rezultatele din ultima vreme nu o recomandau ca pe o adversară care poate încurca drumul româncei spre fazele finale ale turneului.

A început meciul. Un 5-2 în primul set pentru Simona Halep era o dovadă peremptorie că lucrurile aveau să se termine așa cum anticipasem. Nimic din ceea ce a urmat nu se mai potrivea cu logica mea. Nu mi-a trecut nici măcar pentru o clipă prin minte gândul unui meci pe care l-ar putea pierde, dar o senzație de inconfort, de dificultate de a înțelege ce se întâmplă se făcea tot mai insistent simțită. Priveam și nu-mi venea să cred ce văd. Asistam la înfrângerea incredibilă a ”numărului 2 mondial”, nu înfrântă la mare luptă de o altă campioană ci pradă unei derute, a unei neputințe pe care nu puteam să o accept. În final, am închis televizorul într-o furie, cu gândul că, pe viitor, va trebui să fiu mult mai circumspect în evaluarea unei jucătoare în care am crezut, pe care am admirat-o fără rezerve și care poate să capoteze lamentabil în fața unei out-sider.

… Nu am scris cu nicio satisfacție rândurile de mai sus. Aș forța dacă aș vorbi despre ”rușine”. Cred că ”imens regret” este formularea cea mai potrivită. Cea care m-a făcut să încerc marele regret pe care îl mărturisesc, legat de reacția mea imediată, este Simona Halep. ”Nu sunt robot, sunt un om normal”. Fraza-cheie în declarația făcută după meci. Simplă și plină de bun-simț. Fără niciun artificiu, refuzând orice tertip. Atât de simplă și de elementară și totuși nu și-a găsit locul firesc în judecata cuiva care s-a considerat îndreptățit să aștepte, să pretindă numai trofee de la un om care face tot ce poate să câștige aceste trofee. Un om! Cu splendidele lui calități și cu toate limitele inerente care țin de condiția lui de om. A ignora aceste limite; a cere lucruri care țin de supra-omenesc probează o obtuzitate și un egoism care nu onorează. Îmi asum aceste erori.

Poate sunt singurul care am greșit. Dacă așa stau lucrurile, atunci sunt sigur că promisiunea pe care mi-am făcut-o de a nu uita exemplara pildă pe care mi-a dat-o Simona Halep va fi ținută cu strășnicie.

Poate mai sunt și alții. Pe aceia, doar pe ei, îndrăznesc să-i rog să reflecteze dacă nu cumva, prea adesea, pretindem de la alții, fără drept de apel, lucruri pe care noi considerăm că ni se cuvin și pe care ei nu ni le pot da doar din limita omenească a posibilităților de care dispun. Ne supără, ne revoltă refuzul lor…

În ceea ce mă privește, ”Mea culpa, Simona Halep.”

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

  1. De bun simt. S-a mai scris si mai demult, mi se pare, despre aproprierea corpului Simonei Halep de catre public (stiti povestea cu operatia la sani, discutiile despre pregatirea fizica etc.).

  2. Da, Simona Halep a fost pusa intr-o situatie dificila, toata tara a vazut-o ca pe sportivul providential, (Nadia/Hagi) de care avea nevoie poporul roman pentru a se mai simti inca mandru, cu atat mai mult cu cat ne scaldam intr-o mizerie politica/economica si toate defularile noastre sunt tot mai greu de controlat.

  3. Se vede treaba ca nu o urmariti cu prea mare atentie pe Simona. Inainte de US Open a iesit din primul tur la New Haven (in fata locului 68 mondial) si inainte de asta a iesit in sferturi la Cincinnati, invinsa (iar) de Sharapova. Deci da, in mod clar e un om si inca unul in scadere de forma.
    Nu o invinovatesc de nimic nici pe ea, nici staff-ul tehnic. E posibil ca daca ar fi tras mai tare de ea sa fi ajuns unul din jucatorii talentati, dar vesnic urmariti de accidentari (a patit-o si pe asta, imediat dupa Roland Garros). Daca pana acum ne-au oferit bucurii, sa le dam credit si sa pornim de la premisa ca stiu ei mai bine ce fac.

  4. Un articol deosebit, prin faptul ca se recunoaste limitele de judecata ale unui fan in raport cu idolul sau… Personal, am avut parte de multe comentarii acide din partea unor cunoscutzi cand le-am spus ca si campionii au limitele lor, inclusiv Simona. Pana la urma, ei stiu mai bine unde se situeaza, iar noi trebuie sa-i iubim pentru ceea ce fac, chiar si atunci sau mai ales atunci cand au momente mai putzin faste. Are mare dreptate Simona, si ei sunt oameni, nu robotzi… Oricum, felicitari, Simona Halep, pentru ce ai facut pana acum! Cat despre comentariile acide si criticile de tot felul, mai ignora-le! Tu stii ce e pe teren, nu noi…

    • Ma bucura comentariul dvs. Dar eu va propun sa iesim din lumea sportului si sa ne gandim la usurinta cu care, de prea multe ori, ii blamam pe cei care nu ne dau satisfactiile pe care le asteptam de la ei, inainte sa ne intrebam daca le stau in putinta.
      Cred ca ar fi un pas binevenit, intr-o lume in care egoismul a devenit o nota definitorie.

      • Domnule Alexandru, credeti sau nu, am stiut ca articolul Dvs. nu este un panseu sportiv si nu se refera decat tangential la Simona Halep. Nu de alta, dar nu rezona cu „Nimic despre Hamlet”…Insa eu am preferat sa ma refer DOAR la ea, din cauza ca este un studiu de caz pentru ceea ce ati vrut sa subliniatzi: deseori ii blamam pe cei care ne inseala asteptarile, fara sa ne intrebam daca ei pot sau nu sa ni le implineasca.
        Evident, am convingerea profunda ca nu suntem singurii care ne „ucidem” idolii – sportivi sau nu – atunci cand nu ne dau satisfactie. Exemple sunt foarte multe si nu e cazul sa le enumar. Dar ceea ce observ eu in societatea romaneasca actuala este penuria de modele morale vizibile. In spatiul public se vantura tot felul de „triste figuri”, de la politicieni oarecari sau sonori pana la enervare pana la „vedete celebre” de care n-a auzit nimeni, cel putin nu in sensul bun al cuvantului. Sincer, din acest motiv aproape nu ma mai uit la dezbateri, la emisiuni cu iz politic, la „mondene” etc. Prefer „calupul” de emisiuni stiintzifice, din care am din plin, din fericire. Stiu ca e o atitudine condamnabila, in parte, pentru ca „manelizarea” societatzii nu poate fi contracarata stand in carapacea proprie si spunand: „je m’en fiche”, ci luand atitudine. Si stiu, de asemenea, ca avem si modele reale, demne de urmat. Simona Halep e doar un exemplu, mai vizibil decat altele pentru ca nu putea evita publicitatea. Ma indoiesc ca se da in vant dupa asa ceva. Altzii nu se expun public, pentru ca nu le place circul, balciul si nici eventualul „linsaj” mediatic in caz ca „nu corespund asteptarilor”. Si au tot dreptul la aceasta alegere, in conditziile in care spectacolul cu iz de mahala este pe placul „maselor”.
        Realitatea este ca totzi – nu numai cei care pot judeca in limite decente – ar trebui sa fie „blanzi” cu acele modele demne de urmat in clipele lor mai putzin faste. Sa vedem binele pe care-l fac, nu esecurile lor, mici sau mari. Da, orice mare campion este om, are suisuri si coborasuri, orice lider de opinie mai poate comite cate o gafa. Ideal ar fi sa nu tragem in pianist. Dar uite ca nu e asa. Chiar si cei cu judecata „la mansarda” o mai „comit” uneori. E clar ce se intampla cu mintzile mai slab dotate…Pana la urma, e important sa-i sustzinem oricand pe cei care sunt un exemplu de urmat. Nu de alta, dar in Romania exemplele pozitive vizibile se imputzineaza. Sau poate doar am eu impresia…

  5. cui ii pasa de icsulescu c a pierdut la tenis sau n a cistigat la popice ? chiar asa de schizoizi au devenit oamenii ? isi traiesc viata prin personajele care populeaza terenurile de sport ? indivizii care traiesc (platiti la limita indecentei) din joaca (devenita industrie) definesc normele morale ale societatii ? ma gindesc ca panseul dvs sportiv nu se vrea extrapolat. la lumea politica sa spunem. cind o natie desemneaza pe cineva pe o perioada de 5, 10 ani (se cunosc cazuri de longevitate si mai mare) sa o reprezinta inauntru si n afara, cind i se incredinteaza resursele pentru administrare (in folosul tuturor nu al lor personal), nu mai e un joc (sau de joaca). trebuie sa aibe decenta de a se retrage cu scuzele de rigoare, pentru ca nu i adecvat pentru o munca care sa i reprezinte pe altii.

    • Cred ca v-ati ales foarte inspirat pseudonimul. Nu imi propusesem un panseu sportiv. daca timpul va permite, aruncati o privire raspunsului meu la un comentariu anterior.

      • aristophanes n ar avea un auditoriu in romania de azi
        a propos de sport, prefer sa l joc decit sa l vizionez sau comentez, apoi, parc’aveau mai multa fantezie si eleganta cei care l practicau in trecut pentru propria i placere (si a spectatorilor totodata) decit cyborgii de azi (pentru a banilor’ncintare).
        in sport, cineva poate sa performeze (sa poata) sau nu, nu ma intereseaza si nici afecteaza.
        dar nu gasesc nimic amuzant sa zbor c un avion condus de un tractorist

  6. si herr Ponta nimic? nici o consolare, nici un gand de sustinere?
    ‘ tamai barbatu’ n-a gasit de cuviinta sa trimita un cuvant de incurajare macar,
    dupa ce si-a facut campanie electorala pe spinarea Simonei? ha?

  7. Nu stiu daca-i chiar asa, numai TIMPUL ne-o va demonstra, in opinia mea Simona Halep are un mare dezavantaj legat de inaltimea ei, numai uitandu-ma la Sarapova si inaltimea ei eu cred ca Simona nu o va invinge niciodata, mai mult va reamintesc urmatoarele:

    „Stacey Allaster, preşedintele WTA, o avertizează pe româncă în legătură cu faima pe care o are acum.

    „În ultimii ani au fost mai multe jucătoare care au răsărit, dar n-au reuşit să devină staruri. Pentru a fi numărul unu trebuie să ştii să te stăpîneşti”, a spus Stacey Allaster, conform presei din Canada.

    În vîrstă de 51 de ani, Allaster nu a jucat niciodată tenis de performanţă, dar este cel mai longeviv preşedinte al WTA, circuitul profesionist feminin, fiind în funcţie de la 1 ianuarie 2006.

    Jurnaliştii canadieni au comparat-o pe sportiva noastră cu daneza Caroline Wozniacki, care la 20 de ani era lider în clasamentul mondial, iar acum, la 24 de ani, se zbate pe locul 13 WTA.

    „În 2012 se spunea că noua generaţie se va ridica şi va înlocui generaţia Serenei Williams şi a Mariei Şarapova, dar n-a fost aşa. La doi ani distanţă se vorbeşte din nou despre aşa ceva, cu Simona Halep şi Eugenie Bochard”, notează presa canadiană.”

    http://www.gsp.ro/sporturi/tenis/presedintele-wta-o-avertizeaza-pe-simona-halep-ai-grija-ca-tine-am-mai-vazut-431728.html

  8. ….scurt!!!!!……………Halep nu va castiga niciodata un turneu de grand slam!!!!….SCURT!!!…..de ce???………simplu:…..NU ARE ANDURANTA, CONSTANTA SI MAI ALES MENTALITATEA NECESARA PENTRU A CASTIGA UN TURNEU DE O ASEMENEA ANVERGURA!!!

    Ea poate castiga fara numar, NEW HEAVEN , CINCINATTI, INDIAN WELS, MONTREAL, DOHA…..dar niciodata un grand slam!!….Acolo e altceva: doua saptamani de jucat o zi da una nu si tot ce tine de anvergura unui turneu de grand slam e deja prea mult pentru romancuta noastra care mi-e teama sa nu intre si ea in celebra sintagma caracteristica sportului romanesc ( iar la Rolland Garros s-a vazut cel mai clar)…………AM JUCAT CA NICIODATATA SI AM PIERDUT CA –
    NTOTDEAUNA!!
    Sper din tot sufletul sa ma contrazica, vreau mult de tot sa castige orice tine de grand slam….wimbledon, r,g, us open ,oricare dar tare mi-e teamam ca nu vom vedea acest lucru la Simona!!
    Altfel…..felicitari, curaj, succes in continuare…….ma bucura orice victorie a ei…….si sper sa schimbe antrenorul cu care ea nu are nici o treaba!!!

    • Aberezi. Daca a ajuns o data intr-o finala de grand slam, sigur ca poate sa si castige una. Nu e garantat, dar e departe de a fi imposibil.

  9. Simona este doar o jucatoare de pluton, ajunsa conjunctural pe locul 2 WTA. Ii lipsesc doua lucruri importante, o constitutie fizica care sa dea forta loviturilor din voleu si pregatirea tehnico tactica a partidelor. Are un antrenor de doi bani, incapabil sa o pregateasca cum trebuie. Este si labila psihic, se vede foarte clar. Cand pierde un set demobiizarea este evidenta, starnind stupoarea celor care se uita. Cam cum s-a intamplat cu Serena la un turneu recent cand marea campioana parea drogata! In sfarsit, raul cel mai mare in cariera Simonei sunt laudatorii care ii inchina ode! mai are mult pana sa ajunga in varf cu-adevarat. Asta daca va mai fi in stare, ceea ce pesonal ma indoiesc….

    • Cum poti sa judeci asa un om care face performanta in domeniul lui? Stii tu ce inseamna sa faci performanta? Sa te antrenezi zi de zi pentru un turneu?
      Toti stim sa-i pe criticam sportivi, antrenori, medici, ingineri, cand n-avem treaba decat tangential cu lucrurile de care se ocupa ei.

    • Se vede ca nu ati jucat niciodata tenis…”sa dea forta loviturilor din voleu”- exact la fileu forta este pe ultimul loc ca importanta; acolo conteaza plasamentul, intuitia (mingea se intoarce in cross sau down the line?), si unghiul in care directionezi voleul, mingea are forta oricum din lovitura adversarului.
      Despre Fissette: este un antrenor recunoscut ca fiind valoros in circuitul WTA. A avut rezultate notabile cu Kim Clijsters si Sabine Lisicki. Nu stim care este relatia dintre fissette si Halep, cum pregatesc ei partidele, daca Simona accepta analize video, etc. Oricum modul in care il caracterizati nu va face cinste.
      Despre labilitatea psihica a Simonei…este singurul loc in care va pot da dreptate,dar trebuie tinut cont si de conjunctura: ascensiunea extrem de rapida in varful ierarhiei, presiunea imensa pusa pe ea de media, fani, si nu in ultimul rand… sharapova. Sa pierzi in 4 luni de 3 ori la aceeasi jucatoare de top te face sa nu mai ai incredere in munca si valoarea ta.
      Daca luam in considerare ca Simonei ii lipsesc victorii doar la 4 sportive din top 10 : Serena, Sharapova, Azarenka, Cibulkova (Azarenka si Cibulkova sunt de top 10 chiar daca momentan sunt in top 20), este evident ca locul ei este in top 10. Experienta care se va acumula o va face sa ajunga in top 3 „pe bune’, sa castige Slam-uri, are f mult timp la dispozitie, inca 10 ani !!!

    • Evident!!! La toate cate sunt in Romania! Si sunt ceva…
      La casele de pariuri se mizeaza pe ce nu te asteptzi!! De exemplu, in Marea Britanie s-a mizat mult timp pe ce numar poarta la pantofi Ian Thorpe. Sau un alt exemplu: s-a pariat daca gemenele lui Roger Federer vor castiga sau nu un Grand Slam la dublu!!! Nu m-am mai interesat si despre gemeni…

  10. Asa este! Nu putem pretinde nimanui nimic. In definitive loaca tenis pentru ea si familia ei! Acest lucru este dreptul si vointa fiecarui sportiv. Insa! Exista in lumea asta si SUPORTERII oameni care pun mult suflet si incredere in echipa lor sau in sportivul lor preferat,oameni care platesc bani pentru bilete su abonamente la canalele Tv care transmit prestatiile lor, oameni fara de care (de foarte multe ori am auzit aceasta) echipa sau sportivul nu ar exista sau nu si-ar primi banii (in cazul de fata foarte multi bani) si fata de acesti suporteri sportivul sau echipa trebuie sa de dovada re respect si sa dea tot ce poate da pe teren pentru ca acestia sa plece acasa multumiti si nu in pragul infarctului. (cati oameni nu au decedat dupa o infrangere a echipei preferate). Deci eu consider ca Simona Halep nu a dat tot ce ar fi putut da in ultimele trei turnee pentru a dovedi ca respecta suporterii. A primit chiar si pasaport diplomatic( de la un suporter care avea dreptul sa il acorde, primul ministru al tarii) fiind numita ambasadoare a turismului romanesc si stiti ce a raspuns cand a fost intrebata de un reporter pentru ce are un astfel de pasaport? A raspuns in bataie de joc: Nu stiu, nu e vina mea! Oare nu I s-a explicat de ce primeste un astfel de pasaport? Nu as crede! Si atunci trag concluzia ca a raspuns in bataie de joc la adresa celui care I l-a acordat in numele tuturor suporterilor din tara si nu numai, pentru ca proasta nu indraznesc sa cred ca e!

  11. Multi o lauda fara nici o limita. Altii ii gasesc defecte. Unii mai cunoscatori ii dau sfaturi. Altii prevad tot felul de evolutii. Cert este ca toata lumea vorbeste de ea. Este un star. In joc e ba mandria natinala ba imaginea Romaniei in lume. Am vazut chiar panouri publicitare cu poza ei… nu am inteles la ce era publicitatea dar nu conteaza.

    Ceea ce este evident este ca toate aceastea au putin a face cu sportul. Simona Halep este o sportiva. Reactiile ei sunt normale ca sprotiv. Toata lumea are in cap numai imagine si identitate… lumea asteapta ca simbolul din mintea ei sa capete viata si sa reintaureze pe pamant o ordine ideala de care toti sa ne bucuram. Ceea ce avem noi aici avem mai putin un eveniment sprotiv cat un spectacol sportiv, un spectacol in care sportul este doar pretextul pentru dezlantuirea angoaselor colective. Limbajul jurnalistic este si el la limita. Tot felul de detalii lipsite de semnificatii sportive sunt hiperbolizate fie in termeni apocaliptici fie in termeni bombastici complet nepotrivit. Chestiunea este ca subiectul de vinde, cetatenii sunt sensibili, ba chiar si cei care nu au tinut in viata lor o racheta in mana brusc au pareri despre ce se intampla cu mai noua noastra campioana.

    Ceea ce vreau sa subliniez este ca toata aceasta agitatie nu are legatura cu sportul. In sport unul castiga altul pierde, niciodata unul nu il „bate” pe celalalt…

    Atunci cand Simona Halep spune ca este un om normal ea nu face decat sa readuca fantasmele romanilor inapoi cu picioarele pe pamant. Unii pot fi dezamagiti altii nu, dar aceasta nu are legatura cu Simona Halep ci cu psihologia multimilor, cu dinamica dintre spectatori si mass media, si cu alte lucruri care bantuie prin pneuma timpului nostru…

  12. Simonei Halep ii doresc sa invete din fiecare meci pierdut, sa se ridice, mai puternica, dupa fiecare invingere, si sa continue sa-si faca placere pe terenul de tenis!
    La nivelul la care a ajuns, si pe care-l merita, este inevitabil sa nu declanseze pasiuni pro si contra! Asa cum spunea O.Wilde „daca este neplacut sa fii in permanenta in centrul atentiei, este infinit mai trist sa nu vorbeasca nimeni despre tine…!”
    Referitor strict la mesajul acestui articol, indemnul autorului mi se pare binevenit, in contextul temperamentului predominant romanesc, usor isteric ;) dar puternic vindicativ si revendicativ!
    Cred ca, daca am putea transforma macar 10% din intransigenta rigida de care dam zilnic dovada, in indulgenta, in toleranta sau empatie, cu totii am avea de castigat…muuuult!

  13. Nevoia romanilor de eroi. .Cam asa as rezuma eu articolul domnului Alexandru. Trebuie sa incep prin a spune o intamplare adevarata : Am un prieten care munceste si traieste de vreo 15 ani in Italia, si-a cumparat un apartament in Torino si mai trece din cand in cand prin tara pentru o vacanta „dentara” sau turistica.. Deunazi m-a sunat la telefon ( stiu, e demodat sa vorbesti inca la telefon cand poti sa te „fezbuci” !! ) aici in Toronto unde stau de vreo 20 de ani ; vorbind noi de una, de alta (am incetat sa vorbesc despre politica si despre religie cu prietenii – nu vreau sa-i pierd si pe cei cativa care mi-au ramas! ) deci la un moment dat ma intreaba daca nu urmaresc la televizor meciul Simonei din America . Ii raspund ca ma uit „America’s got talent” si ca nu prea ma uit la tenis, e cam „boring”.. Se mira cu voce tare si-l simt ca l-am c-am pierdut de amic.. Inchei eu convorbirea telefonica care devenise plina de pauze jenante…Citind acum articolul domnului Alexandru realizez faptul ca romanii au o nevoie acuta de eroi, modele pozitive prin care noi ceilalti sa reusim sa invingem, asa macar prin „delegare”…

    • Stimate dle. Georgescu, dar in textul meu nu este vorba despre ”eroina” Simona Halep. Despre NOI este vorba. Despre cei care traiesc in Romania, sau in Toronto, sau oriunde in lume si care avem cusururile pe care le avem. Eu m-am dat ca nefericit exemplu. Probabil ca sunt singurul. Va invidiez.

  14. Simona merita toata lauda pentru performantele din ultimii ani. In acest meci insa, adversara ei a fost mult mai motivata, mai puternica, mai determinata si s-a vazut in rezultatul final. Sa privim cu incredere mai departe si sa nu judecam…numai cine a facut sport de performanta stie ca trebuie sa se alinieze toate planetele pentru un rezultat notabil si, credeti-ma, nu sunt putine!

  15. Domnilor, eroii nu se nasc peste noapte! Sportivi de mare valoare au fost si vor fi, dar cativa in lume sunt exceptii. Simona si celelalte patru fete valoroase tenismene pot fi oricand exceptii, dar sa le lasam sa dovedeasca acest lucru. Comentariile seamana cu nemultumirile unor parinti care cer copiilor lor ceea ce nu au fost ei in stare sa faca. La tenis si la alte cateva sporturi am avut si vom avea probabil mereu sportivi buni, dar sa nu ne imbatam cu apa rece. Sportul de mare performanta nu este fotbalul romanesc.
    Din experienta mea de performanta la cel mai inalt nivel olimpic si mondial imi exprim bucuria fata de acei sportivi care aduc numele Romaniei pe culmile succesului insa as vrea sa le spun domnilor care au comentat mai sus ca in varful piramidei se ajunge cu multe actiuni deloc intamplatoare, daca vorbim de performanta sportiva nu de locuri in clasamente care pot fi intamplatoare prin actiunile altora. Toti marii sportivi sunt modele si e bine sa le laudam si sustinem! Hai Romania!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu F. Alexandru
Radu F. Alexandru
Senator PDL. Profesor-asociat Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România; membru PEN-CLUB România; membru titular al Uniunii Cineaștilor din România

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro