vineri, martie 29, 2024

Nebunia lunii Martie

Mai multe luni ale anului poartă, în America, amprenta unor tradiţii sau evenimente bine cunoscute. Astfel în iulie este vacanţa şcolilor şi ziua naţională, în noiembrie e marea sărbătoare Thanksgiving sau, atunci când sunt alegeri, e „luna alegerilor”, iar în primele zile ale lui februarie se joacă marea finală de fotbal american – The Superbowl.

Începând de la jumătatea lunii martie şi până la sfârşitul ei, campionatul de baschet universitar intră în ultima fază: jocurile eliminatorii și stabilirea, în final, a campioanei. Intensitatea pasiunilor, interesul pentru jocuri, prognosticurile şi pariurile, interviurile şi declaraţiile umplu presa şi viaţa obişnuită. Majoritatea meciurilor au loc cu o imensă desfăşurare de energie şi pasiune, cele mai multe se termină la o diferenţă de unu – două puncte, nu arareori marcate în ultima secundă. Multe dintre meciuri sfârşesc după prelungiri, câteodată după două serii de prelungiri, ajungând să se joace târziu în noapte. Nimeni nu doarme. La rândul lor, echipele şi toate anexele lor – antrenori, consilieri, medici, psihologi, fizioterapeuţi, fanfare, corpul de susţinere al galeriilor – sunt într-o activitate continuă, călătoresc mult şi termină epuizaţi și fericiți. Ca şi publicul. Abia după jucarea finalei reapare şansa unor nopţi normale. Doar atunci când se sfârşeşte March Madness, „Nebunia lunii Martie”.

Sub autoritatea North Collegiate Atletic Association (NCAA) se află multiple discipline sportive universitare, iar în domeniul baschetului masculin numărul echipelor calificate este în jur de 1.300, organizate în trei divizii. Divizia cea mai mare şi în care sunt cele ma valoroase echipe este Divizia I-a. Ea acoperă întreg teritoriul ţării şi are 32 de „conferinţe”, fiecare cu 10-14 echipe.  În „conferinţe”, competiţia se desfăşoară după sistemul turneu. Câştigătorii celor 32 de conferinţe devin automat participanţi la turneul final. Celelalte 32 de echipe sunt selectate de NCAA după un sistem de punctaj foarte complicat (indicii de perfomanţă, ce echipe de valoare au fost învinse de echipa candidată, progresul ultimilor ani etc). Când a început turneul final, în anul 1939, erau 8 echipe participante; azi se vorbeşte de extinderea de la 64 la 128. Când începe Nebunia lui Martie, care se mai numeşte şi Marele Dans, echipele se înjumătăţesc tot la câteva zile. Meciurile se joacă pe terenuri neutre şi au o enormă audienţă. Fiecare echipă visează să ajungă în optimi, să fie una dntre echipele numite Sweet Sixteen (după numele unui cântec de mare succes Happy Birthday Sweet Sixteen, lansat de Neil Sedaka în 1961). De aici, lucrurile se complică: fiecare meci e urmărit de prieteni care se adună într-un loc unde se pot dezlănţui,  barurile şi restaurantele cu ecrane gigante sunt pline.

Urmează Elite Eight, The Final Four şi, în sfârşit, Marea Finală. În fiecare an, în competiţie apare o cenuşăreasă, acea echipă puţin cunoscută, care surprinde pe toată lumea ajungând în faze avansate ale competiţiei. Anul trecut, campionatul a fost câştigat de Universitatea Kentucky din Louisville şi cenuşăreasa a fost Universitatea de Stat Wichita, care a mers până în semifinale.

NCAA este o organizaţie neguvernamentală şi non-profit, care coordonează peste 1.200 de instituţii, comisii şi grupuri de acţiune, responsabile pentru programele sportive universitare din SUA şi Canada, Ea a fost infiinţată în 1906 de preşedintele Theodore Roosevelt. Are un buget anual de peste $ 800 de milioane. Universităţile au mari câştiguri legate de activitatea sportivă, care cresc paralel cu succesul. Vechile săli de sport cu câteva sute de locuri pentru spectatori sunt de mult uitate: noile stadioane şi săli universitare au zeci de mii de locuri. Salariile anuale ale antrenorilor sunt de ordinul multor milioane. Doar jucătorii nu primesc nimic. Singurul lor beneficiu material este plata integrală a costurilor facultăţii: taxe, cazare, asistenţă medicală, materiale educative. Dar ce-i mână pe toţi este speranţâ că ar putea ajunge în baschetul profesionist. După închiderea turneului final, urmează tragerea la sorţi pentru cele câteva zeci de locuri valabile în NBA (National Basketball Association). Puţini ajung acolo şi imensa majoritate a tinerilor care s-au zbătut  să intre si apoi să participe la campionatele universitare rămân cu amintirile şi cu articolele de presă care i-au menţionat.

Multe poveşti, legende şi tradiţii sunt legate de campionatul de baschet universitar. Una este aceea a tăierii plasei de la coşul echipei învinse, imediat după sfârşitul jocului final. Pe o scară, jucătorii şi apoi antrenorul se urcă unul după altul, fiecare dintre ei tăind o parte din ataşamentele plasei. Tradiţia a început la un campionat de baschet de liceu, în statul Indiana, în anul 1925 şi a fost introdusă de antrenorul Everett Case. Toate eforturile mele de a găsi o sursă de informaţie  care să explice sensul acestui gest au rămas fără rezultat.

Dar urmărind, de mai multe ori, cum se petrec lucrurile, îmi vine să risc o interpretare proprie. Se termină meciul şi jucătorii învinşi se strecoară, tăcuţi, afară. Ei vor  reveni mai târziu, când vacarmul sărbătoririi victorioşilor se mai potoleşte şi preşedintele NCAA va înmâna jucătorilor diplomele si medaliile, antrenorului câştigător un inel cu design special şi echipei campioane cupa competiţitei. Dar până atunci sala e pradă echipei şi galeriei care a obţinut titlul, difuzoarele bubuie Momentul  gloriei (One shining moment) compus de David Barrett, plouă cu confetti, baloane şi serpentine, terenul de joc e plin cu oameni care se îmbrătişează, se felicită şi îşi arată emoţia, iar camerele TV încearcă să arate cât mai mult din toate acestea. E doar noaptea de neuitat! Sub coşul învinşilor, antrenorul taie ultima legătura a plasei cu inelul, apoi ridică triumfător plasa, în urletele asistenţei care a atins apogeul. Este scalpul, este luarea scalpului de la luptătorul învins, de către şeful tribului învingător.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Frumos.
    Dar aici ati uitat sa mentionati pe cineva, si e grav:
    „-antrenori, consilieri, medici, psihologi, fizioterapeuţi, fanfare, corpul de susţinere al galeriilor-”
    Fetele alea frumoase si zglobii care infrumuseteaza pauzele. Na, ca am un lapsus, sincer :P

  2. Nu prea reuşeam să înţeleg sensul articolului pînă la explicaţia finală.
    Frumoasă tocmai pentru că e credibilă, deşi nu i se pot nega rădăcinile barbare.

  3. Probabil deci ca,nu intamplator,aceasta luna martie,care poarta numele zeului razboiului la greci, inspira la actiuni belicoase…!?Apoi,fiecare se exprima cu ce are la indemana ;)
    Americanii aduc deci,un omagiu postum bastinasilor „indieni” (bine ca C.Columb nu cauta sa ajunga in Germania,ca azi i-am fi numit nemti !) – masacrati si exterminati in numele democratiei – ,si traditiilor lor ancestrale,care par ca subzista in subconstientul colectiv prin ceea ce aveau mai spectaculos,celebra arborare a scalpurilor! Pe terenuri de sport,dar si pe terenuri de alt tip de lupta,invingatorii nu si-au schimbat de mii de ani obiceiurile,intre vae victis si scalparea invinsilor,the same show goes on!Poate doar motivele invocate difera de cele asumate(!) ieri de diversii ilustri stramosi,azi America implicandu-se pentru pastrarea pacii mondiale si doar accesoriu(?),exportarea propirei viziuni despre civilizatie si democratie…
    Surpinzator sau nu,tot in aceasta luna a lui Mars se poarta batalii inversunate pentru putere,unele „light”,in urnele francezilor sau ale turcilor,altele un pic mai virile,la poarta cazarmelor ucrainene din Crimea,toate avand insa aceeasi explicatie : impunerea propriului adevar,o nebunie a lunii Martie…si a celorlalte!

  4. Este al doilea articol scris de dumneavoastra pe care eu il citesc.
    Si prima oara, si acum imprastiati liniste si bunatate.
    Sincer, l-am citit dupa articolul domnului Solomon, convins fiind ca va scoate din inclestarea zilnica. Si asa a fost.
    Spre finalul textului, inainte de ultimul paragraf, asteptam sa termin de citit si sa arunc un comentariu „destept”. scalpul….
    Acelasi sentiment de iesire din cotidian, de bine l-am avut la un articol despre BCU.
    Multumesc

  5. Dar studentii astia mai si invata? Daca e sa luam in serios articolul (si nu vad de ce nu am face-o) tot ce fac este sa se pregateasca un an pentru o luna de nebunie.
    Deci pe primul loc in activitatea universitara americana este spectacolul si la egalitate cultivarea agresivitatii primitive.
    Pe urma ne intrebam de ce unii sint gata sa se arunce in razboaie la cel mai mic pretext.
    Parca cineva zicea „The only good Indians I ever saw were dead” cu varianta „The only good Indian is a dead Indian.” (Philip Henry Sheridan). Oare ar fi aplicat-o si celor care le-au preluat obiceiurile „barbare”?

  6. Buna ziua,

    din nou ne oferiti, domnule doctor Martin, exemple de normalitate. De aceasta data o normalitate sportiva, creatoare de competitie fair, in ciuda „scalpului” indian sau a razboinicului Marte.
    Mai bine asa, zic eu, cand ma gandesc la nesfarsita postare in fata calculatorului a fiului meu si a colegilor lui, toti in jurul varstei de 16-17-18 ani. De ani buni, au renuntat la orice activitate sportiva, in afara orei unice „de sport” pe saptamana din programul educational al liceului… plictisitoare si aceea si pe care o „sar” de cate ori pot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Martin S Martin
Martin S Martin
Doctor în cardiologie în Chattanooga, Tennessee, Statele Unite. Emigrat, în 1985, în Statele Unite, Martin S. Martin, pe numele său “adevărat” Martin Ştefan Constantinescu a fost unul dintre cei mai buni chirurgi cardiologi ai Clinicii de cardiologie a Spitalului Fundeni din anii 70 – 80. Este autorul cărţii America povestită unui prieten din România, apărută, în 2012, la Editura Humanitas, co-autor, alături de dr. Dora Petrilă, al cărţii Spitalul Fundeni: istorie, destine (Humanitas, 2004) şi co-traducător, alături de Daniel Constantinescu, Anca Constantinescu, Mihaela Farcaş şi Andrei Constantinescu, al cărţiiMomente-cheie dintr-o viaţă în slujba binelui, scrisă de Marius Barnard şi Simon Norval şi apărută tot la Editura Humanitas în toamna lui 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro