Home » Societate/Life » Citesti:

Nepoților mei, cu drag

Florentin Tuca octombrie 17, 2013 Societate/Life
16 comentarii 2,121 Vizualizari

Mă pregătesc să urc în avion. Lângă mine, un turist filmează îmbarcarea cu o cameră video înălțată două palme deasupra capului. În rândul format dinaintea ghișeului la care se îndeplinesc ultimele formalități, el se mișcă șovăielnic, dar ferm în aviditatea lui de a înregistra totul. Mersul său lent e orbecăire de orb, bâjbâiala cuiva care nu mai are ochi in cap. Ochii din cap i-au sărit în camera video, ochi sony, ochi digitali. Prin ei, omul meu înregistrează cu acuratețe intrarea in avion și, apoi, debarcarea, ca să le trăiască mai temeinic și ca să aibă imagini magice de lăsat moștenire nepoților.

Scena asta (pe care ați văzut-o cu siguranță în repetate rânduri în viața reală sau în filmul “îmbarcarea și debarcarea secolului”, în vogă pe Facebook) îmi amintește brusc de două recente experiențe. Prima, ca spectator într-un concert la Stanbul (sau, ca să fiu cinstit, mai degrabă ca bodyguard). Pe scenă, Lana del Rey, noua madonă a adolescenților, vie, în carne și oase. Prin urmare, numai bună de imortalizat, de făcut din ea chip cioplit in pixeli, tras la xeroxul telefoanelor abile, mobile și mobilate cu cămăruțe video. O maree de telefoane luminoase, plutind pe post de făclii peste marea de puștani ce veniseră să ia lumină. Tineri care jubilau si filmau secvențe magice, imagini și poze de trăit intens și de lăsat moștenire nepotilor.

A doua experiență, tot ca spectator, martor discret al unei cine romantice. El cu Ea, Ea cu El. Ei, între patru oblici ochi. El, cu un aparat foto atârnat de lațul din jurul gâtului. Ea, cu un aparat foto, atârnat de lațul din jurul gâtului. El, fotografiind întruna copaci, păsări și stele. Ea, fotografiind întruna stele, păsări și copaci. Niciun cuvânt și nicio șoaptă din nicio tabară, liniște de mormânt. Ospătarul aduce aperitivele. Sunt halite imediat de teleobiectivele înfometate de imagini cu prăjeli de stele Michelin. Apare apoi felul principal. Teleobiectivele se apucă iarăși de molfăit și, de la masa romantică, nu se aud decât plescăielile canon ale clicurilor nesătule. Niciun cuvânt din nicio direcție, silenzio stampa, respect pentru canoane. În final, după ce a fost scanat din toate unghiurile și desertul, când mă așteptam, în fine, să aud și eu, babă curioasă, ceva șușoteli drăgăstoase, cuplul romantic a trecut la digestiv: ea, savurându-și în liniște propriul slideshow, el, savurându-și în liniște propriul slideshow. Și, după acest îndelung și romantic preludiu digital, a urmat o îndelungă și romantică acuplare digitală: iubitul, transferându-i iubitei propriul aparat, cu tot cu laț, ca să i se scurgă și ei ochii; iubita, transferându-i iubitului, propriul aparat, cu tot cu laț, ca să i se scurgă și lui ochii. Fotografii romantice și secvențe magice, imagini de trăit copios și de lăsat moștenire nepoților.

Nu, nu am vreun motiv imperios și nu sunt mânat de vreo urgentă rațiune de ordine publică pentru a evoca autenticele povestioare de mai sus. Dacă vi se par prozaice, vă cer scuze și clemență. Le-am amintit doar pentru a-mi exprima o candid-naivă mirare și o retoric-amară întrebare.

Semnul de nevinovată și naivă mirare,!. Nici turistul din avion, nici adolescenții de la concert și nici romanticii cu ochi oblici și gâturi în lațuri nu au trait în mod nemijlocit, direct, experiențele pe care urmau să le guste sau să le confrunte, după caz. Ei au apelat la un samsar, un intermediar al contactului lor cu realitatea: aparatul, mecanismul, drăcia tehnică, gadget-ul ca senzor și depozitar de emoții. Un împuternicit care scutește realitatea de disconfortul de a ni se oferi nefardată și care ne ocrotește și pe noi în nisipul aseptic în care ne bagăm propriul cap de struț. Grație apelului la acest mandatar, experiența concepută a fi trăită în direct este sacrificată în favoarea senzației că, imortalizată, ea chiar trăiește o eternitate: evenimentul live, transformat în eveniment eternal. Gata, ne-am găsit alinarea, emoțiile noastre trebuie conservate în fișiere și foldere, bănci de afective celule stem, bune pentru a ne revitaliza propria nemurire în fața nepoților noștri.

Emoticonul de retorică și amară întrebare,?. Tehnica evoluează cu viteză de lumină. Viața noastră cotidiană este hidratată de perfuzii conectate la lumea digitală. Încotro ne îndreptăm și unde vom ajunge? Până unde ne vom digitaliza? Care-s limitele? Cât de departe vom migra spre lumea virtuală, viața de rezervă, e-love, e-life? Cât de ultra-mega-super publică va ajunge fărâmitura privată din viața noastră? Când vor lua inteligența artificială locul gândirii umane, e-gold-locul aurului, bitcoinii-locul banilor și facebook-ul-locul book-ului? Cât va mai rămâne secundară existența noastră digital-paralelă? Când o va detrona pe cea principală? Dar, mai presus de toate, curiozitate supremă, cât vor fi de fericiți și interesați nepoții noștri de savuroasele și magicele imagini ale îmbarcării noastre într-un avion?

(articol publicat în Dilema veche)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "16 comments" on this Article:

  1. Geo spune:

    Ma asteptam din moment in moment sa citesc “Get off my lawn!!”

    Da, tehnologia evolueaza mai rapid decat putem fiecare din noi luat in parte tine pasul. Dar intregul societatii este mai mare si mai puternic decat suma componentelor ei. Ne vom digitiza pana cand tehnologia nu va mai tine pasul. Ieri a fost ubicuitatea aparatelor foto digitale, azi avem google glass la orizont, maine Ghost in the Shell va parea fictiune julesverniana, un science fiction cyberpunk caricatural, simplificare grosiera a realitatii ce depaseste cu mult imaginatia autorului. Nu are sens sa ne facem probleme legat de experientele celorlalti, e suficient sa ne ingrijim de ale noastre, viitorul nu va fi modelat de wishful thinking, al meu sau al dumneavoastra.

    • Stefan spune:

      Si nu ati vazut totul. Mai stati putin pe aproape sa vedem cum vor deveni intilnirile romantice dupa ce Google Glass vor deveni lentile de contact purtate de orisicine si le permite. Si sa ne aducem aminte si de Solaris-ul lui Isaac Asimov. Nu zic ca e chiar aproape, din simplul motiv ca Planeta este cam aglomerata si inca sintem nevoiti sa ne tot “frecam” unii de altii prin mediul urban.

      La buna vedere.

      • karelen spune:

        Google glass, suprapopulare si ce-o mai fi domnule Stefan, dar Solaris-ul a fost scris de Stanislav Lem, nu de “Doc” Asimov. De altfel, amandoi sunt nume uriase ale literaturii SF (si nu numai). Iar conceptul de retea de sateliti geostationari, care face printre altele posibila lumea virtuala, a fost dezvoltat de un alt titan al literaturii SF-Arthur Clarke.

        In rest, toate bune va doresc.

      • MG spune:

        Probabil “Soarele gol”

  2. DanielS spune:

    Evident, dumneavoastra domnule Florentin Tuca, sustineti ca imortalizarea evenimentelor afecteaza trairea acestora. Dar va intreb, cum ar trebui sa-si canalizeze oamenii prea-plinul simtirilor? De ce multi prefera sa distribuie un strop de senzatie, decit sa traiasca un val de senzatii?

    Va intreb retoric, pentru ca reactia mea personala este diferita fata de dumneavoastra. Eu nu simt nici o melancolie pentru cei care isi rateaza maximul de sensibilitate. Nu vreau sa va jignesc, dar melancolia dumneavoastra pare siropoasa. Fenomenul social la care va referiti este fascinant prin el insusi, o fascinatie pe care dumneavoastra o ratati prin melancolie dulceaga.

    Gresiti exact ca cei pe care i-ati dojenit. Ati imortalizat un fenomen social, ati distribuit un strop de suflet, fara sa surprindeti dimensiunea reala a fenomenului. E ceva relativ nou, paradoxal, generator de viitor necunoscut, poate o prudenta psihologica, o mingiiere a globalitatii, etc Fenomenul este simplu si totusi incarcat de simboluri. In opinia mea, desi l-ati descris bine, i-ati ratat bogatia.

    • silicon_v spune:

      Domnule DanielS (sau doamna?), eu unul nu ma pot exprima atat de siropos. Sunt batran, inginer si provin din mediul rural.

      Incerc sa fiu scurt: e excursie la Paris de 5 zile dupa care te intorci cu 3000 de poze in smartphone e o mare porcarie. Ti-ai batut joc si de tine, si de persoana care era cu tine, si de Paris. Nu e nicio mangiere a globalitatii.

      • DanielS spune:

        Ati spus-o foarte bine si concis. Subscriu la punctul dumneavoastra de vedere.

        Dar poate ca l-am criticat nejustificat pe autorul articolului. Fenomenul este chiar este bine descris, in detalii fine si corecte.

  3. Ela spune:

    Pentru mine,succesul fara precedent al “realitatii virtuale” este problematic atunci cand omul ajunge sa confunde viata reala cu cea artificiala,sa-si modifice perceptiile in functie de scenarii care nu sunt altceva,pentru ca in final sa prefere virtualul in locul vietii concrete!
    Avantajul imens al virtualului fata de realitate este REVERSIBILITATEA!Drept consecinta,atata timp cat ramanem in fata ecranului,putem repara,modifica si lua de la inceput orice,in timp ce daca iesim pe strada fiecare gest are urmari si implicatii ireversibile!
    Unul dintre marile dezavantaje ale virtualului devine,aproape sistematic,inhibarea treptata a intuitiei si a instinctelor primare in general,si inlocuirea lor cu strategia si logica…Acest fenomen poate avea drept consecinta izolarea omului de natura din care este parte integranta(!),fragilizarea sa fizica si emotionala,si nu in ultimul rand,dependenta de artificial pentru cele mai simple actiuni cotidiene.
    Sper sa ma insel,dar cred ca si creatia artistica va avea de suferit in viitor,daca o admitem ca pe o expresie a propriei imaginatii,a instinctelor primare(?) din care face parte inspiratia sau sensibilitatea,si nu a vreunei logici sau strategii..Rezolvarea unui puzzle,fie el gigantic si ultra complex,nu va avea niciodata valoarea unui minuscul tablou ca Gioconda..decat poate daca lumea isi va modifica total ierarhia valorilor :(

    • DanielS spune:

      “Rezolvarea unui puzzle,fie el gigantic si ultra complex,nu va avea niciodata valoarea unui minuscul tablou ca Gioconda …”

      Realitatea bate virtualitatea Ela. Si da, chiar asa, viitorul acela improbabil mentionat de tine, chiar acela se prefigureaza: ” … decat poate daca lumea isi va modifica total ierarhia valorilor “. Vorbesc din prisma mecanicii cuantice si a filozofiei pe care a generat-o. Acel puzzle urias chiar exista Ela, in fata noastra, mai viu ca niciodata, cu mecanisme simple, creatoare de complexitate nemarginita.

      Ideile mele nu sint originale. Altii inteleg si se exprima mai bine decit mine. Este pur stiintific. Fizica cuantica cu toate ramurile ei, teoria relativitatii speciale si a celei generale, teoria stringurilor, fenomenul de quantum entanglements, etc. se predau in universitati de prestigiu insotite inevitabil de filozofie; se experimenteaza intens, se scrie si se comenteaza mult. La nivelul subparticulelor, totul este ciudat. Imposibilul capata forme. Nu avem inca intuitia suficient dezvoltata. Experienta noastra ca specie de top nu mai este suficienta.

      Copiii si tinerii nu sint atrasi degeaba de realitatea virtuala. E ca si cum ei stiu mai bine decit adultii ce va urma. Poate e coincidenta, dar fenomenul e prea popular si intens. Este ispititor sa sondezi catre viitor si dinspre viitor spre trecut. Scenarii incredibile incep sa se lege.

      • Ela spune:

        Cred ca faceti un oarecare amalgam : descoperire si creatie nu este aceslasi lucru!
        Oamenii de stiinta descopera elemente si fenomene existente(!!!) in natura,a caror amploare este intr-adevar nemarginita,penru simplul motiv ca Universul din care facem parte este infinit!
        Creatia artistica este exprimarea eu-lui intim,ea nu necesita masterate ci simpla intuitie si imaginatie,calitati care risca sa se piarda prin instaurarea dictaturii numerice!
        Cred ca articolul de fata ridica problema utilizarii extreme “uneltelor” progresului,si din acest punct de vedere impartasesc opinia autorului.
        “Experienta noastra ca specie de top nu mai este suficienta”…e o generalizare absurda si care nu spune practic,nimic!
        “Este ispititor sa sondezi catre viitor si dinspre viitor si dinspre trecut”…cu toate acestea,orice lucru pe lume se realizeaza numai in PREZENT!

  4. Gore' spune:

    Poate viitorul ne va duce intr-o lume a la “Wall-E” si ne vom transforma in rotofei rostogolitori, poate e viitorul din “Surrogates” (Bruce Willis in rolul principal, fiecare individ traieste in izolare si interactioneaza prin clone-surogat in lumea reala).
    Aveti un punct de vedere interesant.
    Pe mine totdeauna multimea de flashuri, blitzuri si smartphonuri in diverse situatii (concerte, pe plaja, in varful muntelui, la zoo etc.) m-a dus cu gandul instantaneu la ce voi gasi pe retelele de socializare in perioada imediat urmatoare si la eterna intrebare: de ce tin oamenii sa expuna public imagini cu ei mancand un popcorn la un concert, in randul doi de la perete la teatru etc.: este exhibitionism, snobism, este forma de evadare catre ceilalti, ascunsi fiind mai mult sau mai putin in spatele unui profil de Facebook?

  5. euripide spune:

    pentru ca homo sapiens consuma acum alimente procesate intr o prima etapa ii vor dispare caninii urmind ca ulterior sa i se micsoreze incisivii. apoi pentru ca nu mai este nevoit sa se catare in copaci lui big foot i se vor rari degetele de la picioare (oricum ne string pantofii din cauza degetului mic). contrar asteptarilor, scoarta cerebrala va suferi un regres (desi nu s a stabilit o relatie de cauzalitate cu procesul de chelire). gratie nanotehnologiei care va mari capacitatea de memorare/stocaare a datelor se va ajunge la creierul portabil (sau de buzunar). s ar putea ca si problema giturilor in lanturi care va deranjeaza la cinele romantice sa se rezolve datorita pachetului “all in one” : camerele de inregistrare audio/video in timp real vor lua locul cerceilor din ureche sau ceasului de mina.

  6. CarmenD spune:

    Einstein: “Mă tem că într-o zi, atunci când tehnologia va depăşi umanitatea noastră, lumea va avea parte doar de o generaţie de idioţi.”

    De ce oricat de avansat ar fi calculatorul, nu se poate compara cu creierul uman, care ramane si azi o enigma de nepatruns pt cercetare?

    De ce oricat de inalt pot zbura navele noastre spatiale, nu reusesc sa iasa din dimensiunea materiala?

    De ce noi nu avem capacitatea de a accesa alte dimensiuni care exista simultan in acelasi loc, pe cand farfuriile zburatoare de pe alte planete pot traversa direct alte dimensiuni unde conceptul de spaţiu-timp este complet diferit?

    De ce nu ne ajuta cei care stapanesc cu adevarat stiinte si tehnologii, cu mult mai inalte ca ale noastre, sa ajundem si noi la nivelul lor?

    Ca sa putem ajunge la nivelul lor prin tehnologie si daca vrem ca stiinta umana sa ajunga la un asemenea nivel inalt, e nevoie in primul rand ca standardul moralitatii umane sa creasca; e nevoie sa ne reinnoim cunoasterea de sine si despre univers.

  7. capcaunu spune:

    Cantareti si-artisti bogati ne invata sa fim frati
    Politisti si avocati ne pastreaza mai curati

    Daca vrei sa stii, exista televizor:
    E important sa fii asa cum arata reclamele lor: uluitor!

    Asta canta un artist roman sarac inca de prin 1996…

  8. Oana spune:

    Foarte frumos scris. Aveti talent! Recunosc ca ma fac vinovata de acest pacat de a incerca sa documentez fiecare moment pretios al vietii, diluindu-i continutul de dragul a mii si mii de poze la care nu am timp sa ma uit niciodata (ce sa mai vorbim de nepoti!). Ma pregatesc pentru o saptamana intr-un alt oras, pe alt continent. Am sa-mi amintesc de acest articol de multe ori, sunt convinsa. Si poate voi reusi sa-mi reduc numarul de fotografii de la cateva sute, cate as fi facut in mod “normal”, la cateva zeci.

  9. Lali spune:

    Melancolia e doar siropoasa. Cat despre copiii de azi, imi pare rau s-o spun, exceleaza in habarnism.
    Si nu am fost vreo desteapta. Florentin stie.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Florentin Tuca


Florentin Tuca

Florentin Ţuca este Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Cu o experienţă de 19 ani, el este specializat în drept societar, concesiuni şi PPP, precum şi fuziun... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)