vineri, martie 29, 2024

O zi din viata unui medic internist la spitalul orășenesc din Hârlău

O ZI ȘI TOATE SUNT LA FEL. Dimineață. Doctorul de gardă a fost un pediatru. A plecat. Camera de gardă se golește câteva minute. Apoi, apare o ambulanță cu o femeie dulce, cu glicemia de 500, cu acidoză lactică și diselectrolitemie. O băbuță se plânge de dureri în epigastru și are enzimele cardiace crescute. ECG-ul spune și nu spune mare lucru. Până la ora două nu mai e nimeni de gardă. Sunt eu. Las saloanele, amân vizita, poate nici nu mai am timp să o fac. Vorbesc la Iași, în UPU, pentru diabet și pentru băbuță. Rezidenta ascultă și tace. Întreabă din când în când câte ceva. Sunt mulțumit că te înțelege. Apoi, brusc, spune: am să transmit medicului șef. Dacă am noroc, șeful îmi dă aprobarea fără să-i mai repet ce-am spus rezidentei, dacă nu, nu. Eu am avut. Doctorul D e un băiat de nota zece. Sugerează că va fi nevoie de o ambulanță cu medic, pot apărea tulburări respiratorii grave, pe drum. Între noi și Iași sunt peste 70 de kilometri.

Ies în curte și dau telefon la 112. Găsesc copacul potrivit, unde știu că am semnalul bun de mobil și cer ambulanța. Mă bucur că nu plouă. E înnorat și bate vântul. De la București îmi dau legătura la Iași. Sunt amabile și au multă răbdare, chiar dacă semnalul e fragmentat. La ambulanța din iași, îi comunic unei voci masculine ce nevoie am, cine mi-a dat aprobarea și ce boli cred că au bolnavele. El nu poate lua o decizie, pe loc. Trebuie să sune la dispecera lui, care e o doctoriță și e dumnezeul hotărârilor temeinice. Mă sună o voce. E ea. Vrea să știe de ce am nevoie de medic, de ce nu-i pun eu diabeticei bicarbonat și de ce nu se aude telefonul. Îi explic că n-am nimerit castanul potrivit. Apoi, brusc, ea decide că nu e nevoie de medic, că e destul o asistentă.

Între timp apare un băiat galben ca șofranul. Băutor și cirotic cunoscut. Examene de laborator de urgență. Ambulanța nu apare. Poate e mai bine, că îi ia pe toți. Nu avem CPU, nici UPU. Ne descurcăm cum putem. Apare o ambulanță cu o bolnavă psihic, din teren. Îi facem EGC, îi luăm tensiunea, stăm de vorbă cu polițistul, îi explic că nu sunt de gardă și el îmi spune că a trecut doar să mă salute. Între timp, femeia fuge și o găsesc la gară. Îmi amintesc de Take, Ianke și Cadâr. Bine că la noi e cap de linie și nu trece niciun tren și bine că pe femeie nu o cheamă Ana și nici pe ta-su Ianke. Polițistul o aduce din nou la interne. Vreau să- fac vizita la bolnavii internați, dar nu apuc. Fac triajul, deși n-ar trebui să-l fac. Apar două femei cu colică abdominală. Le trimit la ecografie. Una se întoarce cu suspiciune de torsiune de ovar și o trimit la ginecologie, cealaltă are un calcul cât casa la mijlocul ureterului drept, un rinichi cu hidronefroză și dureri atroce. Telefonez la urologie. La Parhon, un bărbat îmi spune să-i iau analize. Pare că e doctor. E trecut de 12.

Îi spun că nu mai e timp, că analizorul de la laborator nu mai poate examina alte probe. De ce nu vă desfințați, îmi spune, și rânjește colegial. Îl înjur în gând. Plec sub castan anunț 112, de acolo îmi dă ambulanța, ambulanța mă întreabă ce vreau și cine mi-a dat aprobarea, cine va primi bolnavele, apoi apare o asistentă blondă care îmi spune că vrea să ia de la mine apendicita. Nu am nicio apendicită, îi spun. Disperera de la Iași așa mi-a zis, că aveți. Bănuiesc. Sun la ginecologie. Colega îmi spune că bolnava e la ea și o trimite, prin UPU, la maternitatea Cuza Vodă. Între timp, vin analizele băiatului portocaliu. Are un sindrom de citoliză hepatică, iar bilirubina e de 9, GPT-ul e de zece ori normalul, iar fosfataza alcalină pare incomensurabilă.

Mă duc sub castan, sun la UPU, apoi la 112, îmi dă ambulanța, anunț cazul. Între timp, fac două ieșiri, scriu la calculator două rețete compenaste și, când să le dau pe net, progranul îmi spune că, temporar, e blocat. Ce-o fi, o fi, le dau în orb. Pe hol e gălăgie. Familia băbuței de dimineață face scandal. De ce întârzie ambulanța? De ce nu o duce la cardiologie, la Iași? Au dreptate, dar sar să sfâșie pe cine nu trebuie, pe cine apucă. Ambulanța plecase cu diabetul, cu băiatul galben, cu ovarul și cu femeia care voia să plece la gară din nou. Femeia cu piatră în ureter s-a lipsit de ei și a plecat pe picioare la Iași. Ambulanța de la Hârlău e în curte, la o sută de metri de camera de gardă de la boli interne. Îi sun pe interior. Le spun că enzimele miocardice nu arată bine la băbuță, că trebuie luată. Vocea îmi spune că a înțeles, apoi mă sună de la Iași. E dispecera de dimineață, aia cu bicarbonatul. Mă acuză că pun presiune pe colegii ei. E o voce tânără, care nu a trecut prin comunism, dar pare că vine de acolo, de undeva, din trecut. Nu sunt de gardă, îi spun. Nu înțelege de ce mă agit. Nu înțelege că aici, la capătul lumii, nu există nici CPU, nici UPU și, în general, nu mai e nimic.

Fac vizita la bolnavi. Medicul de gardă a intrat în pâine, de la ora două. E infecționist. Dimneața mea s-a terminat. S-a făcut patru. Îmi vine să mă duc sub castan, să sun la 112 și să mă ia și pe mine, să mă ducă la desființat, dar mai bine urlu, în gând.

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. Într-o bună zi, un guvern Cameron a ajuns la concluzia că serviciile de ambulanță din UK au ajuns de calitate execrabilă, dar la niște costuri uriașe. A organizat o licitație, iar Arriva (o companie specializată în transportul rutier de pasageri) a oferit același serviciu (non-urgențe) la jumătate de preț și cu vehicule absolut noi. A alocat pentru asta 450 de vehicule și 1.000 de angajați, cu care transportă aproximativ 5.000 de pacienți pe zi.

    O stație ”clasică” de ambulanță din East Midlands și-a demonstrat cu ocazia asta dimensiunile și necesitățile reale: din 40 de vehicule a rămas cu 7.

  2. Felicitari, curaj in continuare. Multumesc, de aici de la Bucuresti. Cand o sa mi se mai para greu aici, o sa ma gandesc la tine. As face hartii in locul tau: protocoale de transfer semnate de toate partile, cereri de medicamente si analize cu numar de inregistrare. Pastreaza o copie. Trebuie sa te protejezi.

    • ar fi bine ca orice spital fara UPU/CPU (intr-o lume mai buna chiar si un dispensar rural) sa aibe linie directa (fixa?) 112 de comunicatie medic-dispecer (tot medic).
      Intr-o lume si mai buna cardiologul din spitalul tertiar poate indruma prin teleconferinta (telemedicina) tratamentul unui bolnav cu enzime cardiace crescute in timp ce asteapta transferul (este posibil ca bolnavul sa raspunda bine la antitrombotic, vasodilatator coronarian si analgesic si sa nu mai fie cazul sa fie transportat instabil, in regim de urgenta.
      In cea mai buna dintre lumi medicii si personalul medical ar fi platiti functie de asteptari (rata de succes standard pentru tratamentul respectiv, surogat pentru dificultate), faptelor (tratament standard, substandard sau „state-of-the-art”) si rezultatelor (comparatie cu rata de succes standard, imbunatatire obiectiva a starii pacientului, durata remisiei dupa tratament).

  3. Traiasca PSD (si toti cei care au mai fost la putere) pentru „grija” deosebita pe care o are! Pai ce credeati, ca clica de condamnati, anchetati si (inca) neprinsi are vroun plan pentru cei de jos? Pacat ca mai platiti impozitele si ca nu intrati mai repede in greva!

  4. Foarte fain articolul. Lumea lui Kafka e nimic pe lângă realitatea cotidiană românească.

    Nu știu cum s-a întâmplat dar de fiecare dată când am ajuns în patrie în utimii vreo 15 ani am tot avut de fiecare dată ceva treabă cu autoritățile. Invariabil, după fiecare „contact” din ăsta mi-a trecut rapid dorul de patrie până într-acolo că mă calmam abia după ce avionul era bine merci deasupra Atlanticului și puteam zice împăcat în timp ce-mi sorb pe îndelete Bourbon-ul: „Doamne Îți mulțam că am scăpat. Nu mai vin veci, pururi, Amin!”. :) Și din 2015, de când am lichidat tot ce mai aveam pe aolo, chiar că n-am mai fost…

  5. Felicitari , Razvane, in primul rand pt ca esti om si medic(si rar intalnesti doua calitati in acelasi ins), apoi pt ca ai umor-acest atribut al inteligentei-printre putinele lucruri care, cred eu,te ajuta sa rezisti. Cand te vei satura si vrei sa termini cu infernul tau, taie castanul si pleaca. Oriunde!

  6. Excelent! Si ca proza literara. Trebuie neaparat citit in oglinda cu ultimele declaratii ale doamnei dr. Pop. Sunt medici si medici si spitale si spitale. Poate auzim vreo voce medicala de la Lehliu.

    • Dna dr. Pop, dac-o fi tot ea, mi-a fost asistentă la oftalmo în facultate. Era o femeie frumoasă, dădea note mari și atât. Și cred că era soția unui mare profesor. :)

  7. Jesus… nici in timpul razboiului nu ar fi asa nebunie. Totusi, Consiuliul Judetean, primaria, ar trebui sa aloce fonduri si sa construiasca o UPU dotata cu de toate. Semnal GSM…anul 2018 , tara membra UE… n-am ce sa mai zic..
    Mi s-a intamplat sa intru intr-un spital din Olanda la primiri urgente, iar acolo medicul m-a trimis in alta sala pentru analize. Cand am intrat am avut un soc, in sensul bun: o sala foarte mare, alba in mare parte, cu scaune suficiente, cu o receptie mare unde medici zambitori inregistrau pacientii in calculatoare, iar peste toate se auzea o muzica clasica in surdina. Te internezi de drag, daca pot spune asta. Exista de asemenea si o aripa a spitalului, pentru sectia de pediatrie, cu locuri de joaca, etc., cantina, cafeteria. Pacat de medicii nostri sufletisti care sunt nevoiti sa lucreze in spitale fara dotari si infrastructura necesara. Este o situatie destul de disperata.

    • Războiul nu l-am prins, dar am trecut prin comunism și mi-e dor de Europa Liberă. Toate regimurile m-au găsit la țară, toate revoluțiile. Eram cu un coleg, medic timișorean, la o circă de lângă aia unde lucram, era pe 25 decembrie 1989, și am fost la Cabana Oglinzi, lângă Târgu Neamț, și le-am spus ălora de la recepție: în numele poporului, scoateți Kentul pe masă. Oamenii s-au conformat, l-am luat cu 12.50 lei pachetul, iar administratorul ne-a spus: fumați acum, cât mai puteți, că minunea nu durează mai mult de șase luni. A avut dreptate, n-a durat decât o lună.

      • Intre timp, nici Europa nu mai este atat de libera, precum obisnuia sa fie… Regret foarte mult ca nu am evoluat deloc dupa 90. Romania ar fi putut fi precum o tara vestica, daca s-ar fi investiti bani si fonduri UE , din 90 incoace. Iar astazi situatia pare mai sumbra ca niciodata.

  8. Sa trăiești, domnule doctor ! Mi-ar placea sa ne cunoaștem. Și eu sunt tot internist… Dar, într-un spital de urgenta din București… Nu este mare diferență față de Hârlău, crede-mă ! Eu nu am castan, iar pe tine te rog să nu-l tai… O caldă îmbrățișare colegială…

  9. Mi-am adus aminte de un scurt metraj numit “Pe aripile vinului”. Felicitari pentru text. Sper ca v-au citit si baietii de la Recorder.ro

  10. Imi pare rau ca nu v-am intalnit pe Dumneavoastra atunci cand am avut neplacerea de a intra in spitalul din Harlau. Din pacate nu toti angajatii de acolo (medici si asistente) va impartasesc sentimentele. Am avut neplacerea sa discut cu un medic care m-a tratat foarte de sus pana cand am inceput sa ii vorbesc pe limba lui. Cred ca dumnealui este obisnuit sa se adreseze doar oamenilor pe care ii poate intimida aruncand 2-3 termeni medicali in discutie, celor cu mai putina educatie. Dansul a spus atunci ca persoana pe care o vizitez este in varsta si asta e, el nu are ce sa faca, toti murim. Dupa 3 zile de spitalizare cred ca nici un analgezic nu i s-a prescris sarmanului om. Mi-a cerut sa il iau acasa ca acolo nu e hotel si mai are si alti pacienti de internat, m-am conformat si am cerut actele de externare insa mi s-a spus ca nu poate sa imi dea bilet de externare ca e duminica si sa revin luni dupa bilet. Am plecat frumos acasa cu bolnavul (ca oricum in spital nu primea nici o ingrijire medicala) iar a doua zi am ridicat biletul de externare si am constatat cu stupoare ca bolnavul fugise din spital (conform cu cele scrise pe bilet). Nu pot decat sa sper ca va ajunge si el la o varsta venerabila si va vedea pe propria piele ce inseamna:Batranete, haine grele. O sa imi fac timp sa trec intr-o zi pe acolo sa ii spun ca omul inca traieste(au trecut 2 ani), bine ca l-am luat atunci de acolo ca l-ar fi ajutat el sa moara cu siguranta.

  11. Am citit articolul dvs. cu nodul in gat. Nu taiati castanul, gasiti-va linistea langa el din cand in cand.
    Si va multumesc in nume personal pentru ca mai exista si oameni ca dvs.
    Mi-as dori sa va citesc in continuare pe ” Contributors”.
    Seara buna!

  12. Dom’ Doctor, sanatate de fier si nervi de otel va doresc. Crampeie de realitate de genul articolului dv dau dimensiunea reala a marasmului terminal in care a ajuns Romania.

  13. Felicitari pentru relatare!

    Un medic in exercitiul functiunii (mai ales de garda) ar trebui sa aiba mandat complet ca sa poata lua toate masurile necesare fara sa intrebe mult-inteleapta conducere. Dar in România indivizilor colectivisti si a statului si administratiei hiperautoritare asa ceva nu e de gindit.

    Fiecare dintre noi la serviciul nostru nu e copil de gradinita sa ceara voie. Nu in 2018.

  14. Felicitari pentru calitatea articolului! Si pentru stilul literar!
    Am plans citindu-l, pentru ca mi-am retrait anii de practica medicala de acasa. Si visul, caruia i-am dedicat ani buni din viata. Credeam ca daca fiecare isi face in credinta treaba vom putea infrange sistemul, dar nu a fost asa. Eu am ales sa plec, sa-mi salvez sufletulsi copiii. Dumneavoastra ati ramas sa va urmati sacerdotiul, si va respect. Desi stiu, ca va simtiti tot ca un strain … dar la noi acasa! Cred ca ceea ce lipseste in Romania este respectul : de sine, pentru celalalt, pentru munca bine facuta, pentru lege, pentru patrimoniu… Eu l-am gasit aici in pribegie, dar ce pacat ca trebuie sa-l cauti pe alte meleaguri!

  15. Complimente domnule doctor pentru rabdarea si perseverenta cu care tratati pacientii si situatia critica din Romania…..trist dar adevarat facem haz de necaz dar e tragic si ma intreb daca in urmatorii zece ani se va gasi la Spitalul Harlau un medic luptator ca domnia voastra….zic asta pentru ca situatia actuala e grava, rau a fost in trecut dar mai ales ce ne rezerva viitorul cand oameni in adevaratul sens al cuvantului , sunt din ce in ce mai putini
    COMPLIMENTE pentru tot si mai ales pentru curajul si puterea de a nu parasi oraselul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Rasvan Cristian Stoica
Rasvan Cristian Stoica
Medic internist la spitalul orășenesc Hârlău, 64 de ani.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro