Home » Societate/Life » Citesti:

Ofițerii vechi și noi și farsele îndosariate ale istoriei

Tereza-Brindusa Palade mai 26, 2015 Societate/Life
5 comentarii 1,433 Vizualizari

Dosarele de urmărire informativă și penală ale lui Gheorghe Ursu nu ies cu nimic din canonul birocrației ocult-represive a regimului comunist. Aceasta înseamnă că sînt alcătuite ”regulamentar”, ca o culegere de note informative (consemnate de informatori) și transcrieri ale înregistrărilor provenite din ”tehnică operativă” (microfoane). Toate aceste informații îndosariate erau filtrate de ofițerii de Securitate, care aveau obiceiul să sublinieze scrupulos conținutul ”interesant”: cu cine se întîlnea urmăritul în timpul liber, cu cine coresponda în străinătate, dacă discuta în casă (ziua și noaptea) ceva ”cu caracter dușmănos”, dacă vizita vreo țară străină etc.

În baza acestui dosar, Securitatea decidea dacă și în ce măsură urmăritul era periculos pentru sistem. Nu era, de obicei, considerat nociv pentru sistem cineva care critica regimul în conversațiile cu prietenii, sau făcea haz în cercuri private pe seama inculturii notorii a soților Ceaușescu. Dacă, în schimb, acela era și public nemulțumit de condițiile de trai din țară sau de înăsprirea vigilenței structurilor de supraveghere și începea, de pildă, să scrie scrisori la Radio Europa Liberă, precum inginerul Gheorghe Ursu după respingerea de către Ceaușescu a unui proiect al său de consolidare a clădirilor bucureștene afectate de cutremurul din 1977, din acel moment ”radarul” ocult al poliției politice era concentrat orwellian asupra lui.

După 1990, aceste dosare au avut însă propria lor istorie ocultă. Dosarul de urmărire informativă al lui Gheorghe Ursu ar fi fost închis oficial în 1987. În realitate, a fost închis mult mai tîrziu, în anii ʹ90, după ce ”ofițerii vechi și noi” ai SRI au înlocuit o parte din conținut și i-au adăugat noi file, extrase din dosarele Miliției (asupra căreia au încercat să arunce vinovăția încă de la arestarea „obiectivului”, în septembrie 1985) și din presa post-comunistă a vremii. În 2000, Costin Georgescu declara, cu toate acestea, că dosarul Ursu ar fi fost intact și autentic. Abia de curînd, în 2015, a fost descoperit, cu ajutorul cercetărilor întreprinse de CNSAS, că dosarul a trecut printr-o evidentă metamorfoză în perioada cînd a ”gestat” la SRI în anii ʹ90. (Pe situl Fundației ”Gheorghe Ursu” a apărut încă din 2000 un articol despre această falsificare de către SRI – v. http://gh-ursu.ong.ro/falsificareaDUI.html). În fapt, într-o notă elaborată pe 27.02.2015 de către Direcția Investigații a CNSAS este menționat că, din cele 7 volume ale dosarului Gheorghe Ursu, ”doar volumul 1 conține documente originale, create de Securitate, celelalte 6 volume fiind compuse exclusiv din fotocopii”.

Unii din acei ofițeri ”vechi și noi” ai SRI, astăzi pretins cooperanți la recuperarea exhaustivă a dosarului, sînt în fapt chiar aceia care au ocupat funcții de conducere și în perioada cînd s-a petrecut numita metamorfoză misterioasă, precum colonelul Florin Pintilie la Arhiva SRI. În joc pare să stea nu numai protejarea ofițerului de Securitate Marin Pîrvulescu, asasinul prezumtiv al lui Gheorghe Ursu, ci și imaginea și impunitatea angajaților SRI care au ”cosmetizat” dosarul în anii ʹ90, eliminînd probele incriminatorii pentru aparatul de Securitate și aruncînd convenabil vina doar asupra ofițerilor de Miliție.


Coperta de pe microfilm a primului volum al dosarului de urmărire informativă al lui Gheorghe Ursu (în colțul din dreapta-jos al paginii este scris ”Urmează Vol. Nr. 2 T.O.)


Coperta volumului 2 al dosarului de urmărire informativă al lui Gheorghe Ursu predată Parchetului Militar de către SRI în 2000. (În colțul din dreapta-jos al paginii este scris ”Urmează Vol. Nr. 3” – fără T.O., așa cum apare pe primul volum microfilmat. Din această inadvertență rezultă clar o contrafacere).

În acest moment, constituirea probatoriului pentru punerea sub acuzare a fostului maior de Securitate Pîrvulescu se apropie de final: noi mărturii au venit recent să confirme ceea ce rezulta de mult din anchetele anilor ʹ90, și anume că respectivul – evident la ordin „de sus” – l-a torturat pe Gheorghe Ursu pe toată durata detenției, contribuind direct, în final, la uciderea acestuia. Rechizitoriul așteptat, iată, de 25 de ani nu mai necesită o abordare documentocentrică: ceea ce exista în documentele Securității (accesibile oricui pe situl Fundatiei „Gheorghe Ursu”), coroborat cu numeroasele depoziții de martori și cu actele medicale, oferă dovezi concludente pentru oricine. Sperăm, firește, să nu asistăm la o nouă farsă a istoriei, în cazul în care ancheta nu s-ar încheia așa cum o implică probatoriul. Probatoriu care îl pune fără echivoc pe Pîrvulescu sub semnul crimei politice.

Pagini din dosarul de urmărire penală al lui Gheorghe Ursu care conțin o declarație a ”elementului urmărit” despre citatele cu aluzii la dictator afișate public la biroul său.


Pagini din același dosar penal ce conțin o declarație în care Gheorghe Ursu își explică poziția față de statul român și dictatură.


Pagină din dosarul de urmărire penală în care Gheorghe Ursu recunoaște deschis că a făcut consemnări, inclusiv în jurnalul său (confiscat de Securitate), ”ce contravin politicii interne și externe a statului”.


Pagini din celebrul jurnal al lui Gheorghe Ursu confiscat de Securitate și ”dispărut” (jurnalul a fost unul din motivele arestării sale în septembrie 1985), în care descrie, de pildă, Congresul al XII-lea al P.C.R. ca pe ”cel mai scîrbos congres”, în care s-a oficiat ”CULTUL JAVREI”.

Pe de altă parte, compromiterea unei părți masive din dosarul de urmărire informativă al lui Ursu (predat pe hîrtie în anul 2000 procurorilor militari) necesită o altă anchetă, de astă dată asupra celor care și-au acoperit fostul coleg în toți acești ani. În ancheta asupra acestui dosar mistificat, eludarea grosolanei operații cosmetice practicate în dosar de unii ofițeri SRI, în anii ʹ90, ar fi pur și simplu frauduloasă, din momentul în care există probe indubitabile, confirmate de experții CNSAS, asupra falsificării majorității dosarului – și, probabil, a multor altora care au fost ”binecuvîntate” cu grija cadrelor fostei Securități. Aceștia din urmă – pasibili la rindul lor de dosare penale atît pentru fals cît și pentru favorizarea infractorului într-o crimă împotriva umanității – ar mai avea însă o șansă: să scoată la iveală volumele originale (inclusiv microfilmele, dar și cele rezultate din T.O. – tehnică operativă) ale urmăririi și anchetării în detenție a lui Gheorghe Ursu de către fosta Securitate. Demn de reținut este și faptul că o parte din documentele T.O. amintite ar trebui să existe și în arhivele Ministerului de Interne, atîta vreme cît Ursu a fost, conform mărturiilor din dosar, dar și logicii concentraționare a instituțiilor comuniste, ascultat, înregistrat și „lucrat” cu informatori de celulă în toată perioada detenției sale în arestul Miliției din Calea Rahovei. Procurorii militari au cerut Ministrului de Interne, dar și SRI-ului, un acces neîngrădit la toate aceste documente. Răspunsul – care, se pare, se lasă așteptat – va fi o veritabilă hîrtie de turnesol pentru a testa gradul de reformare a serviciilor respective sub actuala guvernare.

Lupta pentru dreptatea și demnitatea postumă a victimelor comunismului ar putea fi în continuare inegală, dacă nici în acest moment instituțiile responsabile cu justiția în ”procesul comunismului” nu vor acționa cu transparență și corectitudine. Această luptă este complexă, întrucît are a se confrunta cu inamici văzuți și nevăzuți: nu doar cu birocrațiile tenebroase ale Securității, ci și cu agențiile cosmetice ale ”post-comunistului” SRI. Și cu mulți funcționari prosperi și puternici care suferă de o fotofobie retrospectivă, preferînd cît mai multă obscuritate în cazul crimelor politice săvîrșite de Securitate în timpul dictaturii Ceausescu.

Această luptă ar merita, poate, și mai multă solidaritate în cadrul comunității istoricilor și cercetătorilor comunismului. Nu e vorba aici atît de prestigiu individual, cît de o miză destul de radicală, pentru care solidaritatea ar fi un cîștig: a înfrunta sau nu cu succes demonii insidioși ai trecutului comunist; a interoga societatea românească actuală asupra formelor de conviețuire politicoasă cu aceștia, ce sînt insalubre nu numai pentru sferele justiției, politicii și economiei post-comuniste, cît mai ales pentru conștiința noastră morală. A sosit momentul ca, în sfîrșit, să se facă dreptate victimelor comunismului, dar pentru asta instituțiile responsabile cu investigarea cazurilor de crimă politică trebuie să urmeze pînă la capăt firul justiției și al adevărului. Pentru a se preveni noi fracturi tragice ale unei istorii ce abundă deja de leziuni intrate de multă vreme în putrefacție.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. dusu spune:

    romanica a fost,este si va fi tara comunistilor aparati de bratul lor inarmat azi numit sri

  2. Agata K spune:

    Ei, sa nu fim reducţionişti. Să nu aruncăm microbii exclusiv pe pe SRI. Cazul ing. Ursu nu e singular. De el ştim pentru că familia îi respectă memoria şi speră să îi facă dreptate. De altfel, numai aşa aflăm de astfel de cazuri, dacă familia se străduieşte zeci de ani să afle adevărul. Instituţiile nu mişcă nimic nici acum.
    http://inliniedreapta.net/marturie-dinu-alexandrescu-nicolau-erou-de-la-ramnicu-sarat/
    Dinu Neagu Alexandrescu a fost arestat la 29 septembrie 1959 de către locotenentul Lupu Vasile … A fost dus la închisoarea Râmnicu Sărat, unde a împărţit aceiași celulă cu judecătorul Menelas Chircu. (Vişinescu era atunci comandantul închisorii.) A fost dus la anchetă şi bătut sălbatic în fiecare zi. Lupu Vasile a fost cel care a condus ancheta. La 7 octombrie 1959 a ajuns în cameră desfigurat, dus pe brațe de cineva din personalul închisorii. Un gardian l-a împins pe învăţător cu faţa la perete, într-o nișă. Judecătorul a fost scos precipitat din cameră şi nimeni nu a mai știut nimic de Dinu Neagu Alexandrescu. Decesul său a fost înregistrat la 10 august 1960. Nici acum familia nu știe unde este înmormântat.
    … În 1992, cazul lui Dinu Neagu Alexandrescu au fost prezentat la Memorialul Durerii. Lupu Vasile a contactat-o pe Doamna Teodorina Nicula, fiica cea mare a învățătorului, care apăruse în emisiune. A întrebat-o ”Cu mine ce va fi?” După ce i-a spus câteva adevăruri, Doamna Nicula l-a lăsat în plata Domnului. Lupu Vasile era un prosper om de afaceri la Buzău și nu i-a deranjat nimeni afacerile și traiul.
    …În 2015, Vișinescu e în sfârșit judecat, însă Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) nu a poate să îl identifice pe Lupu Vasile, deoarece a găsit zece persoane cu același nume. Investigatorii instituției sunt complet blocați de o astfel de coincidență și nu pot să continue căutările. În plus, dintr-o listă de peste 30 subalterni pe care i-a avut Vișinescu la Râmnicu Sărat, ANP nu poate identifica decât morții. Nu a găsit nici măcar un singur gardian viu. Ori sunt morți, ori nu figurează în evidențe.
    http://inliniedreapta.net/procesul-visinescu-mesaj-moral-si-expunere-mediatica/
    http://inliniedreapta.net/procesele-criminalilor-comunisti-o-sansa-pentru-dreptate/
    http://inliniedreapta.net/lavedere/usl-pierde-alegerile-in-polonia/

    • dusu spune:

      ptr a fi scurt si concis am simplificat; ceea ce dvs relatati cred confirma, sigur sri a purtat alte nume. neoamenii sint la fel peste tot
      apropo de ”Cu mine ce va fi?”:
      in 24 dec 89 am mers la colindat doua familii la o a treia.celelalte doua erau familii de comunisti.la masa la un moment dat,unul din prietenii comunisti il intreaba pe celalat: si acum Sorine ce se va intimpla cu noi ? -ce sa se intimple mai S , sintem prea multi ! afara un posibil militean sau militar isi descarca pistolul cel mai sigur in aer.se facuse intuneric.

    • John Doe spune:

      Cat or fi fost ei de multi/putini, securistilor le-a fost mereu teama de popor. A fost nevoie de teroare, supraveghere si indoctrinare pana in 1989. Sfori mai trag si acum. Nu sunt relaxati. Se tem, Toti au mutre ca Visinescu, ciudosi, anxiosi, plini de ura, buhaiti, tampi.
      Securistii si gasca lor si acum urasc si dispretuiesc poporul.

  3. iosiP spune:

    Cand te gandesti ca unii vor “amnistie sociala” pentru asemenea atrocitati iti vine sa te urci pe pereti!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Tereza-Brindusa Palade


Tereza-Brindusa Palade

Profesoară de Filosofie și Etică Politică la Facultatea de Științe Politice (SNSPA, București), eseistă, publicistă și poetă. A publicat numeroase volume de eseistică f... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)