Home » Societate/Life » Citesti:

Politica românească privind emigrările (1973-1989)

Petre Opris septembrie 8, 2015 Societate/Life
26 comentarii 1,228 Vizualizari

PARTEA I

Tranzitul prin România al unor cetăţeni evrei din URSS, Polonia şi Ungaria (1973)

Ştirile din mass-media românească despre refugiaţii din Orientul Mijlociu care doresc să ajungă în Germania şi Marea Britanie par extrem de serioase. Dacă le analizăm de la aproximativ 800 de kilometri distanţă de Bucureşti şi încercăm să facem abstracţie de propria noastră experienţă de viaţă în România, putem ajunge la concluzia (falsă) că există o reală preocupare la nivelul întregii societăţi româneşti privind soarta cetăţenilor sirieni, afgani, irakieni etc. care şi-au părăsit în masă locurile de baştină şi aleargă în acest moment, împreună cu familiile lor, către un „Tărâm al Făgăduinţei”. Cunoscând modul cum au reacţionat politicienii din România în alte cazuri, suntem extrem de rezervaţi faţă de soluţiile pe care le-ar putea propune prim-ministrul Victor-Viorel Ponta sau alţi membri ai guvernului său, Călin Popescu-Tăriceanu (în calitate de preşedinte al Senatului României) sau Valeriu Ştefan Zgonea (preşedintele Camerei Deputaţilor).

Subiectul pe care îl analizăm nu se referă însă la situaţia prezentă, ci la câteva evenimente din trecutul relativ recent, mai puţin cunoscute de publicul larg din România. Acestea pot ajuta la formarea unei imagini de ansamblu despre problemele cu care s-au confruntat autorităţile de la Bucureşti în momentul în care grupuri de cetăţeni străini au tranzitat România (în drum spre Israel) sau când cetăţeni români, de naţionalitate germană, şi-au exprimat dorinţa de a emigra în Republica Federală Germania.

La 28 septembrie 1973, un grup de refugiaţi de religie mozaică, proveniţi din URSS, călătoreau cu trenul către un centru de transfer din Austria al emigranţilor evrei proveniţi din Europa Centrală şi de Est.  Centrul respectiv era instalat de mai mulţi ani la Castelul Schönau, aflat la circa 30 km sud de Viena, în imediata apropiere a localităţii Schönau an der Triesting.

În cursul acelei călătorii, doi membri ai organizaţiei „As-Sa’iqa” („Furtuna” – o facţiune politico-militară palestiniană înfiinţată în Siria, în septembrie 1966 şi aflată sub controlul Partidului Baas Arab Socialist) au luat ca ostateci câţiva membri ai grupului respectiv, la frontiera dintre Cehoslovacia şi Austria.

Principala revendicare a celor doi membri ai „As-Sa’iqa” a fost simplă şi concisă. În schimbul eliberării tuturor ostatecilor, autorităţilor austriece se angajau să închidă centrul de refugiaţi evrei de la Schönau.

Cancelarul austriac Bruno Kreisky a acceptat să îndeplinească revendicarea şi centrul a fost închis definitiv în decembrie 1973. Această măsură a provocat o reacţie extrem de critică din partea prim-ministrului israelian Golda Meir. Ostatecii au fost eliberaţi de cei doi palestinieni şi autorităţile austriece au pus la dispoziţia teroriştilor un avion special, cu care s-au deplasat în Libia.

La câteva zile după lansarea celebrului „ultimatum de la Schönau”, membrii Prezidiului Permanent a C.C. al P.C.R. s-au întâlnit la Bucureşti într-o şedinţă, pentru a discuta despre modul în care grupuri de cetăţeni sovietici, polonezi şi maghiari, de religie mozaică, tranzitau România, în drum spre Israel (5 octombrie 1973). Documentul pe care îl prezentăm în continuare dezvăluie ideile pe care Nicolae Ceauşescu şi anturajul său le aveau despre operaţiunea care se desfăşura de mai mult timp pe teritoriul României. În opinia noastră, liderul P.C.R. dorea (la fel ca prim-ministrul ungar Viktor Orbán, săptămâna trecută) să limiteze drastic tranzitul unor emigranţi spre destinaţii deja cunoscute.

În cazul din octombrie 1973, Nicolae Ceauşescu a luat (probabil) în considerare efectele pe care le genera închiderea centrului de la Schönau şi presupunem că a dorit ca statul român şi cetăţenii săi să nu devină ţinte ale unor acţiuni planificate de către organizaţiile palestiniene împotriva Israelului şi a cetăţenilor de religie mozaică din URSS, Polonia şi Ungaria care doreau să emigreze în Israel sau în Occident, tranzitând România.

Ironia sorţii a făcut ca, a doua zi, trupele egipteane să traverseze prin surprindere Canalul de Suez şi să atace unităţile militare israeliene instalate în Peninsula Sinai, în timpul Războiului de Şase Zile (5-11 iunie 1967). Până în prezent, nu am descoperit nici un document care să ateste că Nicolae Ceauşescu ar fi cunoscut planurile de război ale Egiptului şi Siriei, chiar şi cu o zi înainte de declanşarea „Războiului de Yom Kippur” (6-25 octombrie 1973).

5 octombrie 1973.

Protocolul şi stenograma reuniunii din 5 octombrie 1973 a Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R., în cursul căreia s-a discutat despre soarta cetăţenilor de religie mozaică din URSS şi alte state socialiste, care intenţionau să emigreze în Israel, tranzitând România.

Protocol nr. 30

al şedinţei Prezidiului Permanent din ziua de 5 octombrie 1973

Au participat tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnăraş, Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Pană, Gheorghe Rădulescu, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ.

Au fost invitaţi tovarăşii Cornel Burtică, Ştefan Andrei, George Macovescu, Emil Bobu, Ion Cosma şi Nicolae Doicaru.

Şedinţa a început la orele 17.00 şi s-a terminat la orele 17.35.

A prezidat tovarăşul Nicolae Ceauşescu.

Prezidiul Permanent al C.C. al P.C.R. a examinat problema tranzitului prin R.S. România a evreilor din URSS şi alte ţări socialiste, care emigrează în Israel.

În urma discuţiilor, Prezidiul Permanent a hotărât următoarele:

- Ministrul Afacerilor Externe al R.S. România va transmite ambasadorului URSS la Bucureşti că R.S. România nu poate să asigure tranzitul evreilor care emigrează din URSS spre Israel, având în vedere numărul mare al acestora, precum şi problemele pe care le crează prin faptul că se dedau la manifestări antisovietice şi antisocialiste pe teritoriul român.

- Ministrul de Interne va lua de urgenţă măsuri corespunătoare la punctele de trecere a frontierelor de stat ale R.S. România.

- Ministrul Turismului va destitui din funcţiile deţinute salariaţii din subordine vinovaţi de facilitarea tranzitării teritoriului R.S. România de către emigranţi evrei din URSS fără aprobarea organelor române competente.

ss. Nicolae Ceauşescu

Stenograma

şedinţei Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R.

din ziua de 5 octombrie 1973

Au participat tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnăraş, Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Pană, Gheorghe Rădulescu, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ.

Au fost invitaţi tovarăşii Emil Bobu, Nicolae Doicaru, Ion Cosma, George Macovescu.

Şedinţa a început la orele 17.00 şi s-a terminat la orele 17.35.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Am primit o notă de la Ministerul de Interne din care reiese că Israelul ar intenţiona ca tranzitul evreilor din Uniunea Sovietică şi din alte ţări socialiste din Europa să se desfăşoare prin România. În notă se spune că ambasadorul Israelului a fost şi la Ministerul de Externe şi se spune că a fost şi la O.N.T. şi ar fi cerut sprijin în această direcţie şi că deja ar fi început să tranziteze aceşti emigranţi prin România.

Este o problemă importantă asupra căreia trebuie să gândim.

Eu l-am întrebat şi pe tovarăşul Macovescu, care mi-a spus că nu cunoaşte aşa ceva, şi pe [Ion] Cosma.

Tov. George Macovescu: Ambasadorul Israelului a fost în ultima vreme de două ori la M.A.E., dar nu a ridicat această problemă. A fost la tovarăşul Maurer şi la tovarăşul [Ştefan] Voitec, unde a trimis o notă, unde se vorbeşte despre această problemă, dar el nu a ridicat-o.

La 28 septembrie, un reprezentant – nu ambasadorul – a venit la M.A.E. şi a spus că ei sunt informaţi că un grup de terorişti arabi ar organiza un atac împotriva evreilor care trec prin România şi că ei sunt în legătură cu un colonel Ionescu, care răspunde în cadrul relaţiilor oficiale de garantarea securităţii cetăţenilor evrei şi că ei cer măsuri pentru protejarea evreilor care trec prin România. Reprezentantul nostru a spus că nu ştim nimic despre acest lucru şi am anunţat pe tovarăşul [Emil] Bobu.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Era un funcţionar al ambasadei?

Tov. George Macovescu: Da.

Tov. Emil Bobu: Nu am aflat încă cine a venit la Ministerul de Interne. Am raportat că după ce s-a luat hotărârea de către guvernul austriac de a nu mai permite tranzitul prin Viena, noi am luat măsuri în vederea unor eventuale acţiuni. Suntem informaţi că s-a încheiat o minută cu O.N.T., ca să se contracteze un hotel care să poată caza, în intervalul de tranzit, evreii care sosesc [în România] până când găsesc bilete la avion sau tren.

Tov. Emil Bodnăraş: S-a încheiat o astfel de minută?

Tov. Emil Bobu: Încă nu am reuşit să vedem dacă acest lucru a fost făcut.

Tov. George Macovescu: În ce priveşte regimul de tranzit, se oferă vizele de tranzit la aeroport sau la frontieră ca pentru orice cetăţean.

Tov. Nicolae Doicaru: Ce cunosc în problema respectivă. De circa două luni în urmă, noi am fost sesizaţi că au început să tranziteze prin România, în principal din Uniunea Sovietică, evrei care au aprobarea statului respectiv pentru a emigra.

Tov. Emil Bodnăraş: Vin prin Ungheni?

Tov. Nicolae Doicaru: Da. Vin apoi la Bucureşti şi pleacă mai departe. La început, cifra celor care veneau era nesemnificativă, ca în ultima perioadă acest număr de cetăţeni care tranzitează să se îngroaşe tot mai mult, ba, acum vreo patru zile – noi avem legături cu ei printr-un reprezentant al nostru, care ţine legătura cu un reprezentant al ambasadei – acest reprezentant oficial a cerut o întâlnire oficială în cadrul căreia colonelul nostru a fost informat despre toată această situaţie, că, în urma măsurilor luate de austrieci, în urma acţiunilor care se întrevăd pe plan european de a opri plecarea evreilor către Israel prin alte ţări, ei deja au hotărât ca, încetul cu încetul, să sporească numărul celor care tranzitează prin România, lucru pe care noi îl sesizasem. Simultan, s-au primit informaţii care arată că arabii, este vorba de elemente teroriste, orientate pe baza datelor pe care le deţin că evreii încep să tranziteze prin România, deja şi-au făcut obiective pentru a acţiona, aşa după cum au făcut şi în alte ţări, împotriva evreilor care trec pe aici. Astfel că au început să caute prin gări şi au căutat să identifice şi un hotel unde ambasada Israelului a închiriat 10-15 camere pentru cazarea celor care trec pe aici. Ei doresc să mărească acest număr de camere pentru a putea caza mai mulţi, până când aceştia găsesc bilete de tren sau de avion.

Tov. Emil Bodnăraş: Ce înseamnă numărul acesta mărit?

Tov. Nicolae Doicaru: În unele cazuri se ridică până la 100 de persoane pe zi.

Tov. Ilie Verdeţ: Sunt numai din Uniunea Sovietică, sau şi din alte ţări?

Tov. Nicolae Doicaru: În principal din Uniunea Sovietică, dar vin şi din Polonia şi Ungaria, motivându-se că singurii care au legătură cu compania israeliană „El-Al” suntem noi.

Vizele se dau ca pentru orice cetăţean, pe baza actelor pe care le au, fiind vorba de o cutumă internaţională. Rare sunt excepţiile unde se întâmplă altfel, dar, fiind vorba de cetăţeni ai unor ţări socialiste, nu s-au pus măsuri restrictive.

Tov. Emil Bodnăraş: Austriecii făcuseră un lagăr de triere.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Au trecut mulţi?

Tov. Nicolae Ceauşescu: 2000 şi ceva în anul acesta, din Uniunea Sovietică.

Ia spune, Cosma, ce aţi aflat?

Tov. Ion Cosma: Se fac servicii de hotel şi transportul la aeroport.

Tov. Emil Bodnăraş: Este încheiată vreo minută cu cineva?

Tov. Ion Cosma: Nu. Ei vin aşa cum vine orice cetăţean. Nu am stabilit precis dacă cei de la ambasadă au fost la agenţie (Oficiul Naţional de Turism – nota P. Opriş).

Tov. Gheorghe Rădulescu: Stau multe zile?

Tov. Ion Cosma: În funcţie de cum găsesc bilete la avion sau la tren.

Tov. Emil Bodnăraş: Cu ce plăteau?

Tov. Ion Cosma: Cu valuta dată de ambasada Israelului. Ambasada Israelului plătea toate serviciile.

Tov. Emil Bodnăraş: La preţuri obişnuite?

Tov. Ion Cosma: Sigur, la tarifele obişnuite.

Tov. Nicolae Doicaru: Aş preciza că la tovarăşii de la Ministerul Turismului a fost un reprezentant al ambasadei. Dacă este necesar, în maxim o oră putem să vedem cine a fost şi când a fost şi ce problemă a ridicat la Ministerul Turismului, dacă este necesar.

Totodată, raportez că deja în presa din unele ţări capitaliste au început să apară articole care se referă la aceste măsuri, cereri pe care le-au adresat cei de la ambasada Israelului.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ce ziceţi?

Tov. Emil Bodnăraş: Poate să se vorbească cu ambasadorul Israelului.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ambasadorul Israelului pleacă, dar a spus că a auzit despre aceste lucruri, dar el nu crede că România poate să facă aşa ceva.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Băiat isteţ!

Tov. Emil Bodnăraş: Pe unde să meargă, totuşi, aceşti oameni în Israel? În alţi ani treceau pe la noi?

Tov. Nicolae Doicaru: Plecau cu avioanele „Aeroflot”-ului direct la Viena.

Tov. Manea Mănescu: Acolo era centrul lor.

Tov. Virgil Trofin: La noi erau puţini cei care plecau.

Tov. Ilie Verdeţ: Închizându-se Viena, se opresc aici şi pleacă de aici mai departe.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Propun să comunicăm sovieticilor că o să-i oprim la graniţă. România nu poate să devină centrul de tranzit pentru emigranţi. Scurt. Să se dea imediat dispoziţii la graniţă şi să vedem pe ce bază O.N.T.-ul a încheiat asemenea tranzacţie. Una este ceea ce am aprobat pentru cei care pleacă de la noi, dar nimeni nu a dat aprobarea O.N.T-ului să încheie asemenea tranzacţie cu ambasada Israelului. Trebuie să anchetăm şi să vedem cine a dat această aprobare.

Tov. Emil Bodnăraş: Au încheiat un contract cu vreun hotel?

Tov. Ion Cosma: Nu.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Acest lucru să fie valabil şi pentru celelalte ţări: şi pentru Polonia, şi pentru Ungaria.

Tov. Emil Bodnăraş: Numai pentru evrei?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Da.

Tov. Emil Bodnăraş: Poate să spună că tranzitează spre Istanbul.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ei au permis de plecare definitivă şi se vede aceste lucruri (sic!). Ceilalţi nu tranzitează pe la noi pentru că ei au cu Turcia linie directă, nu trebuie să treacă prin România.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Situaţia este, într-adevăr delicată, pentru că, până la sfârşitul sfârşitului, în felul acesta plecăm căpăţâna în faţa unor organizaţii teroriste care acţionează. Aceasta este, într-adevăr, o socoteală care merită să fie ţinută în atenţie. Pe de altă parte, merită să fie luată în seamă şi situaţia că este foarte probabil că această socoteală să fie pusă la cale, adică, cineva are interesul să ne pocnească pentru că, şi într-un caz, şi în altul, tot pocnit ieşi şi dintr-o parte, şi din cealaltă. Şi atunci problema aceasta este, într-adevăr, foarte delicată.

Tov. Emil Bodnăraş: De o parte sunt arabii, de cealaltă parte ceilalţi.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Aceasta este situaţia. Omul de fapt călătoreşte, nu se opreşte în ţară, este un act normal şi toată lumea se va întreba de ce să înlături un act normal.

Pe de altă parte, acest act normal poate să aducă bătaie de cap datorită faptului că aceştia sunt dispuşi să facă acte teroriste. Poate că din acest punct de vedere ar fi bine să nu dăm publicităţii.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Eu nu spun să dăm publicităţii. Să luăm măsuri, dar să le spunem sovieticilor că nu acceptăm tranzitul. România nu are condiţii. Ce, este mai normal (sic!) să vină din Polonia şi să plece mai departe? Şi nu este normal nici din Uniunea Sovietică, pentru că cetăţenii care merg la Paris sau în Turcia nu vin pe aici. Deci, nu este vorba de un tranzit obişnuit.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Nu ştiu dacă acest lucru nu ar fi bine să se discute cu ambasadorul lor!

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aş propune ca ambasadorului să nu i se spună nimic şi numai dacă vine el să ridice problema, atunci vom discuta.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Şi iar încep speculaţile în presa occidentală!

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Trebuie ţinut seama că poate fi un gest limitat. Clar este că existenţa acestui gest dă o anumită justificare măsurilor pe care noi le-am luat pentru că nu avem nevoie să se facă acest război pe teritoriul nostru. Şi dacă la un moment dat se va pune şi problema aceasta, va trebui să se lămurească şi acest lucru, aşa că, din acest punct de vedere, poate că este mai bine să facem aşa.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ai noştri, cei cărora le dăm voie să plece, să plece normal.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Să le spunem sovieticilor şi să-şi organizeze tranzitul.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dacă mai vin [evrei] în România, îi întoarcem [în ţările de unde au plecat].

Tov. Gheorghe Rădulescu: Se află imediat!

Tov. George Macovescu: Aici trebuie măsuri practice. Lucrurile se petrec aşa: Uniunea Sovietică şi celelalte ţări dau vize de ieşire, nu de tranzit prin România. Cetăţeanul care a primit viza se urcă în avionul care îi convine. Deci, măsurile sunt la noi, nu la ei.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Noi să spunem guvernului sovietic că nu-i primim pe aeroport. Avionul poate să stea; dacă vor, să stea în avion până pleacă cu el.

Tov. George Macovescu: Trebuie să le spunem măsurile practice. Răspunsul lor poate fi acesta: eu i-am dat viză de plecare, nu mai este cetăţeanul nostru.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Aceasta este perfect aşa.

Tov. George Macovescu: Şi aici trebuie să am replica.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Uite care este. Acesta este un cetăţean căruia i-ai dat dreptul să emigreze într-un anumit loc. A fost până acum cetăţeanul dumitale. Este adevărat că este liber să treacă pe unde vrea, dar eu îţi spun că această trecere a emigranţilor îmi provoacă greutăţi şi nu pot să tolerez acest lucru.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi apoi se dedau şi la manifestaţii.

Tov. Emil Bobu: Sunt deja câteva cazuri când aceşti evrei, pe tren, adresează epitete la adresa Uniunii Sovietice, strigă „jos colhozurile, ne-am săturat de ele” şi nu vrem să se petreacă pe teritoriul nostru.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Cred că Securitatea ar trebui să-i pună să cânte [melodia] „Cu lăutarii după mine”.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sau să strige: „plecăm în Israel să facem şi acolo colhozuri”.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Problema trebuie privită cu seriozitate pentru că problema se poate discuta cu sovieticii.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cu sovieticii trebuie discutat, la fel şi cu ceilalţi, că le punem în vedere că România nu poate asigura acest lucru. Ei nu au ce căuta în Bucureşti din alte ţări. Să le punem, pur şi simplu, în vedere acest lucru.

Tov. Emil Bodnăraş: Polonezii au şi ei linii internaţionale.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Cred că ar fi bine să stăm de vorbă şi cu ambasadorul Israelului.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Când va veni el. Să nu lăsăm să se vadă că este o problemă. Dacă vine el să o ridice, atunci să discutăm.

Tov. Emil Bodnăraş: Şi eu cred că deocamdată nu este cazul să stăm de vorbă cu el.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Este pur şi simplu o problemă cu sovieticii. România nu poate să asigure acest tranzit şi să le spunem să-l facă prin altă parte. Dacă Uniunea Sovietică o să spună că din cauza românilor nu se face, atunci o să vedem. Pentru ce să facem noi o problemă?

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Dacă ei îi trimit prin România, ei merg prin România, nu pentru că nu găsesc avion în altă parte. Eu cred că dacă ar pleca la Paris sau Viena, ar găsi mai multe avioane.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Poate plătesc mai mult pe acolo.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Da de unde. Pot să fac pariu cu tine că dacă cerem de trei ori mai mult, plătesc de trei ori mai mult.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aşa este, pentru ei nu este o problemă lucrul acesta. Este clar că nici Franţa nu este dispusă să facă tranzitul acesta.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Aici este ceea ce mi se pare mie lucrul pe care trebuie să-l avem în vedere pentru că, dintre toate ţările, ţara care poate avea cele mai multe dezagremente suntem noi şi, dacă suntem noi ţara cu cele mai multe dezagremente, suntem în drept să spunem [ca tranzitul] să se facă prin ţara care are cele mai puţine.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Ai noştri pleacă normal.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ei vor să facă un centru de tranzit, de fapt. Să-i adune din Polonia, din Uniunea Sovietică şi aşa mai departe. Uniunea Sovietică poate să-i trimită spre Turcia. Nu este vorba de cei care pleacă normal, cu avionul, pentru că aceştia sunt puţini şi am putea să închidem ochii.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Uniunea Sovietică poate să-i trimită spre Ierusalim sau Tel Aviv. Se va ridica problema şi se va şti că noi am fost împotriva acestui lucru şi vor fi oameni care vor spune „deci, îşi pleacă capul în faţa unor terorişti”.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu este vorba numai de terorişti, ci de întreaga lume arabă.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Şi poate să spunem că sunt manifestaţii împotriva Uniunii Sovietice.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Putem să spunem şi acest lucru. Să-i trimită direct în Statele Unite [ale Americii] pentru că au curse directe, au şi avioane bune.

Tov. Emil Bodnăraş: Poate să-i trimită direct şi în Israel.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Eu am avut o discuţie destul de lungă cu ambasadorul, dar nu mi-a spus nimic.

Tov. Ion Păţan: Dacă era soluţionată, de ce să mai spună![?]

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Dar putea să spună mulţumesc.

Tov. Nicolae Ceauşescu: De ce să spună mulţumesc, în momentul în care plăteşte în valută O.N.T.-ului, care, de fapt, el ar trebui să spună[?]

Tov. Emil Bodnăraş: Cam câţi evrei au trecut din Uniunea Sovietică?

Tov. Nicolae Doicaru: Pe an, ei dau drumul cam la 45 mii, după câte cunoaştem noi.

Tov. Ilie Verdeţ: Pe la noi au trecut puţini.

Tov. Nicolae Doicaru: Da, plecau prin Viena.

Tov. Ilie Verdeţ: Pe la noi au trecut câteva mii.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să le spunem că, în ultimul timp, un mare număr de evrei pleacă din Uniunea Sovietică, vin la noi şi se dedau la manifestaţii antisovietice, antisocialiste, ne crează probleme.

Astăzi, Macovescu să-l cheme pe ambasadorul sovietic şi să-i spună. Dacă nu este el, să-i spună unuia de acolo, că află el.

Tov. George Macovescu: Eu atrag atenţia asupra unui lucru: la frontiera terestră se poate face lucrul acesta. La aeroport, trebuie să ne aşteptăm că, dacă nu fac arabii acte teroriste, pot să facă alţii acest lucru. Sunt mai mulţi cetăţeni în avion.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cu avionul vin puţini şi avionul vine de două ori pe săptămână.

Tov. George Macovescu: Trebuie ca şi tovarăşii să ia măsuri.

Tov. Paul Niculescu-Mizil: Şi sovieticii trebuie să găsească soluţii.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Avionul nostru să nu vândă biletele pentru aceste persoane (sic!).

Tov. Paul Niculescu-Mizil: Cu „Aeroflot”-ul putem discuta.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Avionul lor pot să ia puţini oameni (sic!). Să nu acceptăm curse speciale. Dacă vin 2-3, nu este o problemă.

Tov. George Macovescu: La frontiera terestră nu este o problemă.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Ţinând seama de raporturile care există între ţările socialiste, putem să le spunem că, din cauza acestei prietenii, să nu faceţi acest lucru.

Tov. Ion Cosma: Cei mai mulţi vin cu trenul.

Tov. Emil Bodnăraş: Celor câţiva care vin cu avionul le dăm drumul până se reglementează.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu este o problemă cei care vin cu avionul, putem să-i lăsăm, dar să nu se transforme într-o trecere masivă prin România.

Tov. George Macovescu: Înţeleg că trebuie să vorbesc şi cu polonezul, şi cu ungurul.

Tov. Nicolae Doicaru: Poate să mai aşteptăm puţin.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să discutăm cu sovieticii. Să se ia măsuri la graniţă; cu avionul vin mai puţini.

Tov. Nicolae Doicaru: Să nu-i punem pe toţi în aceeaşi situaţie.

Tov. Emil Bodnăraş: De la noi cum pleacă ei în Israel?

Tov. Nicolae Doicaru: Unii cu avionul, alţii cu trenul.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Este un avion israelian direct care vine aici.

Tov. George Macovescu: Mai duce şi TAROM-ul.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cu ai noştri sunt alte situaţii.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Aceştia sunt ovreii noştri.

Tov. Paul Niculescu-Mizil: Cred că este bine să le spunem şi polonezilor.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să le spunem deocamdată sovieticilor.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Şi din Uniunea Sovietică, dacă ar avea cea mai mică bunăvoinţă, ar putea să-i treacă pe oriunde ar vrea.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dacă o să mai riposteze, o să riposteze peste tot că nu-i lăsăm pe evrei să plece. Vom vedea. Pe linia securităţii, să se ia măsuri cu grupele teroriste ca să nu pătrundă în ţară, aşa cum am mai discutat.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Măsurile care au fost luate până acum au fost eficace, dar dacă se produce tranzitul masiv va fi mai greu.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Bine.

Atunci putem să ridicăm şedinţa.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "26 comments" on this Article:

  1. Jay spune:

    Constat cu “uimire” ca pot exista si articole clare, directe si la obiect referitoare la regimul anterior, care folosesc un limbaj decent, evitand hiper-uzitatele calificative tip “dictatura/dictatorul”, “totalitarismul”, “teroarea rosie” etc. si alte excese lingvistice de factura mccarthysta.

    Dar ce ma “uimeste” cel mai mult este faptul ca este redata aceasta stenograma care, in afara de continut, evidentiaza clar o relatie colegial – amiabila in randul membrilor prez. permanent CC/PCR, in care NC comunica neautoritar, uneori este corectat fara probleme, se fac chiar contra-propuneri, iar subiectul este abordat politic dar si diplomatic, cu atentie si competenta. Mai mult, stenograma reproduce si erorille de limbaj ale lui NC, fara probleme!!. Si acum, “bomba”:….” noi (DSS) avem legături cu ei printr-un reprezentant al nostru, care ţine legătura cu un reprezentant al ambasadei (Israelului)”…, deci relatia dintre cele doua servicii secrete era buna si normala.

    Si uite-asa Contriburors mai spulbera niste mituri privind regimul anterior si conducatorii acestuia (mituri inca persistente in largi segmente ale mentalului public)!

    • Harald spune:

      Da, asta dacă uităm un mic detaliu: acea ședință a avut loc în 1973. Nu în 1988.

      Ceaușescu se afla la acel moment doar în conducerea partidului, printre cei de nivelul lui. Încă nu-i venise ideea să se declare președinte (cu sceptru, după cum remacase și Dali …)

      Și Adrian Năstase era un tânăr politician promițător, în guvernarea Văcăroiu (1992-1996). La fel și Ponta, în timpul guvernării Năstase.

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      După cum se poate observa, la şedinţa respectivă a fost şi Ion Gheorghe Maurer, în calitate de prim-ministru şi “moderator” al unor impulsuri autoritariste.

  2. Harald spune:

    Concluziile ar fi două: cel mai obtuz dintre ei era Ceaușescu, iar mulți dintre românii de azi gândesc tot așa.

    • Relativ neutru spune:

      Indiferent prin ce model de civilizatie va duceti veacul, nu inteleg cum obtuzitatea mea va da dreptul sa alegeti pe cine primesc eu in casa. Mai erau unii care iti bagau cu forta colegi de apartament si plini de compasiune te mai lasau totusi sa locuiesti intr-o camera, speram ca am depasit faza asta.

      • Harald spune:

        Se pare că ați înțeles complet greșit toată povestea. Mie îmi e perfect egal pe cine primiți în casă, atât timp cât restricțiile se referă strict la casa dvs. Însă în momentul când începeți să vă arogați dreptul de a decide în numele întregului bloc (i.e. România) sau în numele întregului cartier (i.e. Europa) nu prea ne mai putem înțelege.

        Aici e o problemă de (lipsă de) cultură democratică la români, chiar și la unii care trăiesc de mulți ani în vest. Lor li se pare normal să decidă pentru alții și în numele altora, fiindcă știu ei ce e mai bine. În lumea civilizată nu merg lucrurile așa.

        Epoca Ceaușescu a ”purificat” națiunea română într-un mod cât se poate de dăunător pentru ea. Au plecat nemții, au plecat și ungurii, iar de 25 de ani încoace pleacă și românii. Sunteți convins că asta e direcția corectă? Așa sperați ca România să ajungă comparabilă pe plan european cu Spania sau Polonia? Pentru că nivelul la care ar putea ajunge România cam ăsta este, al Spaniei sau al Poloniei. Însă naționalismul feroce duce lucrurile în exact direcție opusă.

        • Relativ neutru spune:

          Si din comentariul acesta, dar mai ales din altele pe care vi le-am citit, inteleg ca aveti o parere destul de proasta despre romani si Romania. Nu vi se pare paradoxal sa cereti toleranta si intelegere de la oameni fata de care nu aveti nici una, nici alta? Poate mai si practicam ceea ce le cerem altora.

          • Harald spune:

            Toleranța și înțelegerea sunt utile pentru (și meritate de către) cineva care vrea, dar nu poate. Pentru cineva care poate, dar nu vrea, toleranța și înțelegerea înseamnă a strica orzul pe gâște.

            Există un exemplu în psihiatrie care merită aprofundat: cazul unor persoane care simt nevoia să verifice mereu dacă ușa e încuiată. Unii dintre ei își dau seama că e un comportament lipsit de sens, atât timp cât au mai verificat ușa încuiată și în urmă cu câteva minute. În timp ce alții se vor strădui din răsputeri să-ți demonstreze de ce trebuie neapărat să verifice din nou, cât de util, necesar și important este să verifice dacă ușa e încuiată ș.a.m.d.

            În ce categorie se încadrează diverse comentarii de pe-aici, își poate da fiecare seama singur.

            • Relativ neutru spune:

              Imi permit sa va citez dintr-un comentariu la un alt articol:
              “Harald spune:
              08/09/2015 la 12:35
              Povestea moralizatoare e următoarea: oamenii se comportă în funcție de cum îi tratezi. Dacă îi tratezi ca pe niște animale, se vor comporta exact ca niște animale. Dacă îi tratezi de la egal la egal, se vor comporta cât de civilizat pot ei. Fără să îi foțeze nimeni, fără să le-o impună nimeni.”
              Acum toleranta e pe merit? Atunci ce toleranta merita intolerantii care vin? Sa nu-mi spuneti ca nu sunt un model de toleranta, asta chiar n-o cred.
              M-ati prins insa la povestea cu usa: recunosc ca o verific destul de des. Nevasta-mea o uita descuiata intodeauna (reminiscenta din perioada cand aveam caine). :)

            • Harald spune:

              @ Relativ neutru – în esență, da, acum toleranța e pe merit. În prima etapă oamenii beneficiază de toate prezumțiile favorabile, astfel încât oricine să poată să dovedească de ce e în stare și să nu fie marginalizat pe nedrept. Însă în etapa următoare, după ce fiecare și-a cam dat arama pe față, toleranța e doar pe merit.

              Și ca să evităm o discuție inutilă, fiecare e responsabil individual pentru faptele sale. Deci nu veniți cu atitudini de tipul ”Je suis Charlie” în fața unor oameni care în Siria n-au auzit de Charlie în viața lor. Nu toți musulmanii sunt responsabili pentru atentatele teroriste. Doar cei care le-au comis, cei care le-au finanțat și cei care le-au inspirat. Restul (adică peste 99% dintre musulmani) n-au nicio treabă cu acele atentate. Și nicio vină pentru ele.

  3. d spune:

    toate bune si frumoase, dar mai cu seama un lucru ma “mira”: cum de apare forma “sunt” (impusa din motive nationaliste in anii ’90) intr-un document scris într-o perioada în care normala si corecta era forma “sînt”?

    asta nu e o metoda de spalare a memoriei colective?

    ps: n-ar fi avut rost sa mai am aici si alte “mirari” cînd, în fond, de un secol ne tot scremem sa ne transformam in insula.

    • Josef Svejk spune:

      Forma „sînt” e o aberașie introdusă de Academia Româna umplută în anii ’50 cu analfabeți, găinari și morți. De exemplu Eminescu, Caragiale, Creangă etc. devin „acedemicieni post-mortem” ca să mai lustruiască un pic obrazul jegos al academiei comuniste. Scopul era acela de a slaviza cât mai mult Limba Română. Cuvântul „sunt” le-a zgândărit pe gunoaiele alea în mod excepțional pentru că Limba Romană e singura limbă romanică ce-l păstrează în forma latină orgininală.

      Printre alte imbecilități, comise pentru a ne convinge că românii sunt de fapt ceva muscali franțuziți, s-a numărat și înlocuirea lui â din a cu î din i. De exemplu România se scria în epoca „Romînia”. Au încercat de asemenea să impună tot felul de slavisme si moldovenisme de origine slavă în Limba Romană fără prea mare succes. De acolo a și ieșit ponata cu ăștia vor sa facă munca „trudă” (munca pe rusește se numește „truda”) și știința „năuca” (rusescul pentru știință e „nauka”).

      E lăudabil efortul autorului de a corecta cetinismele ortografiei comuniste din acest text.

      • d spune:

        @ Josef Svejk

        stimate domn, forma “sînt” exista în limba româna înca din evul mediu timpuriu, cam de atunci de cînd au aparut în limba noastra si prescurtarile “îs” si “-s” (ca-n “nu-s acasa”). mai clar, daca am fi avut întotdeauna în româna o forma “sunt”, nu l-am fi putut avea niciodata pe “îs”. chiar daca nu va place forma “îs”, pentru ca nu e literara, banuiesc ca veti fi de acord cu mine ca ea e larg raspîndita si ca nu ne-au bagat-o sovieticii pe gît.

        daca e sa ne limitam la texte, aflati stimate domn ca forma “sînt” e de gasit în toata literatura noastra veche, în literatura aia scrisa în caractere chirilice în care, la nivel pur grafic, nu putea fi facuta nici macar o umbra de confuzie între semnul grafic folosit pentru desemnarea sunetului “u” si a celui folosit pentru sunetul “î”.

        “sunt” a aparut tîrziu, în a doua jumatate a sec XIX, în rîndul acelor latinisti ardeleni care erau pe aceeasi lungime de unda cu August Treboniu Laurian. în scris, promotorii cei mai înversunati ai formei “sunt” au fost teologii greco-catolici care, în a doua jumatate a sec XIX si in prima jumatate a sec XX, aveau sub ochi doar tiparituri ale scolii eclesiastice de la Gherla. credeti-ma ca in acele carti limba noastra era atît de latinizata, încît dumneavoastra, astazi, v-ar fi greu sa o intelegeti.

        în fine, “sunt” a devenit norma ortografica la începutul anilor ’90, într-un moment în care, dupa evenimentele organizate la Tîrgu Mures de îngerii nostri gardieni cu ochi albastri, cîtiva academicieni inimosi si buni profesionisti in ale formarii omului nou au crezut de cuviinta ca e momentul propice sa ne mai dea un motiv de mîndrie patriotica reînviind forma din latina clasica pe aceeasi logica pe care au reînviat Napoca si Drobeta.

        cu toate acestea, “sunt” nu a patruns niciodata în norma limbii vorbite, nici macar astazi.

        @ Petre Opris:
        chiar credeti ca cititorii nu ar fi înteles “sînt” sau ca le-ar fi la fel de greu sa înteleaga textul reprodus de dumneavoastra pe cît le-ar fi de greu sa înteleaga Biblia de la Bucuresti? nu stiu dumneavoastra, dar eu nu am “nici macar o” indoiala ca nu putem vorbi de paleografie in cazul unui text din anul de gratie 1973 (asta apropo de alta norma ortografica geniala, impusa de aceiasi academicieni care ni l-au bagat pe gît pe “sunt”).

        • Josef Svejk spune:

          Exista “sînt” in textele romanesti vechi?! Unde?! Da-ti un exemplu, un citat ceva acolo ca sa nu ramanem cu totii in intunericul nestiintei.

          Vad ca v-ati eschivat cu gratie de la a comenta aberatiile introduse de sectia de la Bucuresti a academiei de stiinte sovietice (cunoscuta in epoca ca si academia RPR) , ce gazduia titani ai culturi precum poetul popular Neculuta sau mai cunoscutul (azi) Alexandru Barladeanu, academicianul cu opera de 10 pagini, limitandu-va la aruncarea cu scarna in procesul firesc de eliminare a aberatiilor comunismului.

          Ca sa nu ramaneti in intuneric, va reamintesc ca eforturile de eliminare a ortografiei comunist-sovietice au inceput in ianuarie 1990 cu cateva luni inainte de povestea de la Tg mures din 15 martie 1990, dar astea sunt desigur detalii. Acum stim cu totii foarte bine ca jongleriile cu cronologia si acuzarea alorlati ca sunt KGB-isti, securisti etc. sunt moneda curenta a propagandei sovietice/rusesti. Speram ca macar acum in epoca geniului nepereche Vladimr Vladimirovici ati mai evoluat un pic, dar se pare ca m-am inselat. Aceleasi chestii prafuite si inutile… Mai incercati tovarasi, sa daca nu, macar cantati pe la alte mese unde s-ar putea sa aveti mai mult succes :-)

          • d spune:

            I. pentru a vedea forma “sînt” într-un text vechi, va rog sa cititi penultimul rînd al primei pagini din Biblia de la Blaj. transcrierea în grafie latina o gasiti aici: http://www.history-cluj.ro/Biblia/pag4.htm

            respectivul text a fost scris si tiparit cu caractere chirilice, prin urmare în originalul chirilic nu veti gasi acel “â” latinesc care apare in transcrierea la care va trimit, ci semnul grafic slavon al unui sunet pentru care azi folosim doua litere latinesti.

            esential este insa ca veti sti cum pronuntau românii la 1795: “sînt”

            II. nu v-am comentat acea alunecare pentru ca nu am vrut sa va gasiti intr-o situatie delicata. insa vad ca ma fortati sa pun punctul pe i:

            1. daca tipariturile romanesti din Ardeal au folosit aproape de la inceputul sec XIX alfabetul latin, dincolo de Carpati, in prima jumatate a secolului XIX, s-a folosit mai intîi alfabetul chirilic, apoi s-a trecut treptat la alfabetul mixt, latino-chirilic. gasiti un exemplu aici: https://books.google.ro/books?id=pTgsAAAAYAAJ&printsec=frontcover&dq=dimitrie+bolintineanu&hl=fr&sa=X&ved=0CB4Q6AEwAGoVChMIo5_Wv9nqxwIVRm8UCh1_sg90#v=onepage&q=dimitrie%20bolintineanu&f=false

            2. prin anii ’60 ai sec XIX, invatatii nostri au gasit de cuviinta sa scrie doar cu caractere latine. si cum erau invatati (azi i-am numi profesionisti), s-au gîndit ca cel mai bine e sa scrie corect, adica facînd cu ochiul la sursa latina a cuvintelor românesti de la 1860. cum au facut cu ochiul în cazul sunetului pentru care azi folosim “î” si “â”?? simplu: folosind chiar mai multe litere decît noi:

            - daca românescul “grîu” provine din latinescul “granum”, ei au scris “grâu”
            - daca românescul “rîu” provine din latinescul “rivus”, ei au scris “rîu”
            - daca românescul “fîn” provine din latinescul “fenum”, ei au scris “fên”
            - daca românescul “fîntîna” provine din latinescul “fontana”, ei au scris “fôntâna”

            toate aceste litere (â, ê, î, ô) se citeau in acelasi fel.

            un exemplu de astfel de scriere etimologica gasiti aici:
            https://books.google.ro/books?id=5xxeAAAAcAAJ&printsec=frontcover&dq=dimitrie+bolintineanu&hl=fr&sa=X&redir_esc=y#v=onepage&q=dimitrie%20bolintineanu&f=false

            o solutie asemanatoare gasisera si ardelenii cu vreo 50 de ani mai inainte – va invit sa accesati intrarea “cacatu” din lexiconul lui Petru Maior, pagina 79, aici: https://books.google.ro/books?id=dokSAAAAIAAJ&printsec=frontcover&dq=petru+maior&hl=fr&sa=X&redir_esc=y#v=onepage&q=petru%20maior&f=false

            cîtiva ani mai tîrziu, alti invatati, in frunte cu Titu Maiorescu, si-au dat seama ca nu toti românii vor fi la fel de învatati ca ei. adica nu toti cei care vor merge intr-o zi la scoala vor sti româna+latina+franceza+italiana (pe lînga vreo 2-3 limbi slave) pt a putea scrie corect in ortografia etimologica la care va trimit.

            prin urmare, acesti invatati mai destupati la minte au propus o conventie: sa folosim grafia “â” doar pentru cuvinte din familia lexicala a lui “român” (pentru a ne arata si etimologic originea), iar pentru toate celelalte cazuri sa folosim “î”

            3. pentru a sti ce înseamna acea româna latinizata (à la Cipariu, Laurian & co) în care a aparut pentru prima data forma “suntu”, vedeti https://books.google.ro/books?id=bfhDAAAAcAAJ&printsec=frontcover&dq=timotei+cipariu&hl=fr&sa=X&redir_esc=y#v=onepage&q=timotei%20cipariu&f=false

            4. forma “sunt” a fost introdusa de academicieni in 1993. au votat toti academicienii cu acea ocazie. doar academicienii lingvisti nu au fost de acord cu schimbarea lui “sînt” în “sunt”…

            ps: nu inteleg de ce nu ati citit macar articolul “Ortografia limbii române” de pe wikipedia româneasca inainte de a intra in aceasta discutie. asa faceti cu toate comentariile dumneavoastra?

          • d spune:

            prima pagina a Bibliei de la Blaj are ca titlu “Catra cetitoriu”.

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Mulţumesc, domnule Josef Svejk.
      Referitor la modificarea în mod tacit a unor cuvinte, folosind ortografia actuală, observ că se impune o precizare. Textul documentului pe care l-am publicat este destinat celor care îl citesc astăzi. Aşa s-a procedat, de exemplu, cu textele scriitorilor din Evul Mediu. Publicul larg nu cunoaşte paleografie şi cititorii de astăzi trebuie să fie ajutaţi să înţeleagă mesajul din document prin actualizarea ortografiei textului. Documentul se menţine în original în arhive şi, dacă se doreşte, acesta poate fi citit la faţa locului exact aşa cum a fost redactat în 1973.

  4. Andrei A. spune:

    Mulțumim pentru materialul publicat, domnule Opriș. Nu știu dacă aveți acces la documente mai vechi, dar o perioadă foarte “efervescentă” de emigrare evreiască a fost sfârșitul anilor ’40.
    Cum la acea vreme România era deja un stat captiv, prespun că ședințe de genul celeia pe care ați făcut-o publică, se desfășurau într-un cadru “mixt”, având obligatoriu la bord un reprezentant sovietic. Chiar ar fi interesant de studiat cum anume Stalin și Molotov au folosit “curele de transmisie” pentru a “disemina” în blocul comunist decizia lor de a sprijini înființarea statului Israel, direct diplomatic sau implicit prin emigrația evreiască către el. Dată fiind schimbarea de la stalinismul pur la cel cu călușari, cât și ruperea relațiilor diplomatice cu Israelul de către întregul bloc comunist cu excepția României, presupun că și natura “compensației” per capita a evoluat de-a lungul timpului- nu știu dacă aveți acces la documente care să arunce puțină lumină asupra acestui aspect financiar cât se poate de concret. În principiu cel puțin, ar trebui să fie un traseu mai linear și verificabil decât cel al dolarilor cu care românii din străinătate își răscumpărau rudele din țară.
    E poate un semn al timpurilor acelea faptul că întreaga conducere era îngrijorată de “huliganismul” evreiesc de tranzit când în cele din urmă s-a dovedit mai periculoasă coexistența pe pământ românesc a unor grupări palestiniene extremiste și misiunilor diplomatice ale unor state arabe “conservatoare”; sau sprijinul acordat unor grupări teroriste “apatride” și care a încetat datorită presiunilor fără ascunziș de la Washington și probabil unui accept sovietic (de exemplu, RDG era o turnantă și nu cred că STASI a abandonat “colaborarea frățească” cu aceste grupări din pură initiativă personală).

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Cu plăcere.
      O cercetare a temei şi perioadei propuse de dumneavoastră poate fi interesantă. Cei care se încumetă pe acest drum trebuie să citească mai întâi ce anume s-a publicat pe această temă. În paralel, se pot cerceta documentele din fosta arhivă a PCR, aflate în prezent la Arhivele Naţionale Istorice Centrale. Dacă întâmpinaţi vreo problemă, apelaţi cu încredere la personalul care asigură contactul cu cercetătorii.

  5. lucid spune:

    1. Bruno Kreisky era evreu – fratele lui emigrase in Israel. Golda s-a infuriat degeaba – Kreisky era politician austriac si reprezenta interesele celor care-l votasera. In acei ani, Austria era inca locul de contact dar si de confruntare number one in Europa – vezi sediul OPEC si atacarea sa, asa ca vienezii chiar erau expusi la riscuri.
    2. Razboiul din 1973 a fost purtat pe scenariul lui Kissinger: americanii nu i-au comunicat lui Golda decat la ora 4 dimineata sculand-o din somn la telefon ca Sadat trecuse Canalul. Ideea era sa dea o oarecare satisdfactie Egiptului ca dupa “un meci nul” sa poata negocia intr-o pozitie mai buna pacea cu Israelul. Ceea ce s-a si intamplat.
    3. In timpul masivei emigratii spre Israel din timpul lui Gorbaciov Tarom-ul a fost carausul pana la Bucuresti. Am zburat si eu in 1988 de pe Sheremetyevo cu un grup de pana in 10 persoane, foarte discret si tratat absolut normal de personalul avionului. Ce au facut dupa aterizare pe Otopeni nu stiu, probabil i-a preluat EL-Al. I-am identificat simplu din discutiile cu cei care ii condusesera la aeroprt.
    4. Ca si KGB in anii de inceput ai Israelului si securitatea noastra a incercat sa infiltreze agenti o data cu emigrarea in Israel – in general fosti securisti sau activisti evrei. N-au reusit practic cu niciunul. Sovieticii da, sunt cateva cazuri in special in domeniul scientist-ilor, dar ambele parti erau interesate sa puna batista pe tzambal.

    • Andrei A. spune:

      A fost o perioadă când emigrarea din România către Israel se făcea obligatoriu cu Tarom-ul și nu El Al. Era o metodă a autorităților române de a mai stoarce niște dolari, dat fiind prețul umflat al biletelor. Dar poate știți :)
      Dacă citiți un rezumat al raportului alcătuit de comisia Agranat după încheierea conflictului, veți vedea că este vorba de un derapaj masiv al întregului aparat de stat israelian- politic, militar, de contra-informații, etc. Sînt necesare cam 24 de ore pentru o mobilizare generală, cu toți rezerviștii încălțați în bocanci și pușca la ochi- între timp, brigăzile de elită sînt nevoite să facă ce pot. Cele câteva ore de care vorbiți nu ar fi făcut mare diferență în Sinai, dată fiind superioritatea numerică covârșitoare a egiptenilor și distanțele. Ar fi contat mult mai mult la granița cu Siria, unde lucrurile au fost foarte-foarte pe muchie.
      Pentru mine, tot pe acest subiect, este interesant modul în care s-a desfășurat atitudinea URSS față de Israel în timp- spre exemplu, avem în 1967 o întrerupere a relațiilor diplomatice ca urmare a Războiului de 6 Zile, deși cel din 1956 ar fi fost considerabil mai apropiat de definiția moscovită a imperialismului.

    • Josef Svejk spune:

      1, Corect. Kreisky a dus o politică chiar puternic pro-arabă, ceea ce nu era ceva neobișnuit în rândurile socialiștilor evrei, nici atunci și nici azi.

      2 Asta e o prezumpție discutabilă.Am citit „Diplomația” lui Kissinger (practic memoriile sale politice) și acolo el se arată chiar foarte surprins de secretul pe care au reușit să-l păstreze egiptenii și sirienii când au atacat Israelul în 1973. De fapt în primele momente ale atacului americanii au suspectat faptul că israelinii ar fi început războiul.

      Oricum el s-a terminat catastrofal pentru arabi, după ce americanii au început să aprovizioneze Israelul cu munitție și armanent de ultimă generație. Nu ar fi făcut asta dacă nu voiau să umilească de fapt lumea arabă.

      Războiul s-a încheiat după ce israelienii au trecut în premieră pe malul de vest al canalului Suez î africa. Tancurile lor s-au oprit la km 101 al șoselei Suez-Cairo. Între tancurile lor și periferia capitalei egiptene mai erau doar 90 de km de deșert. Pe frontul din Siria a fost și mai rău. Armata siriană a fost complet pulverizată iar tancurile israeliene s-au oprit l 40 de km de Damasc. Armata a III-a egipteană fiind încercuită, fără apă, alimente și munițiie în deșertul Sinai. Abia în acel momen Nixon pune o presiune imensă pe israelieni să-și oprească înaintarea și mai apoi să permită trecerea convoaielor cu apă și alimente pentru armata a III-a egipteană.

      „Succesul” egptean a fost acela că au rupt-o cu rușii, și sub umbrela americană au semnat pacea cu Israelul și recunoscând acea țară. În schimb Israelul s-a retras în 1981 din Sinai ce fusese sub ocupatția lor începând din 1967, Adică egiptenii au obținut după 4 războaie catastrofale împotriva israelineilor (1948, 1956, 1967 si 1973) exactceea ce puteau obșine gratis de la început: pace în schimbul recunoațterii Israelului.

      3, Foarre posibil. URSS a restabilit relațiile cu Israelul, întrerupte in 1967 abia pe la sfârșitul domniei lui Gorbciov. După 1967 Romania rămpsese singura țară socialistă ce avea relatții diplomatice cu Israelul. Ar fi interesant de știut ce anume l-a făcut pe Ceaușescu să păstreze relațiile diplomatice cu Israelul după ce toate țările blocului sovietic le întrerupseseră în 1967 după victoria fulger a israelinilor împotriva Egiptului, Siriei și Iordaniei. Oare există ceva stenograme în acest sens?

      4, Foarte adevărat. Arhivele Mitrohin conțin date despre numeroase scurgeri de informații de la vărful guvernului israelian către KGB. Cred că Moshe Dayan spunea în memoriile sale (le-am citi tare demult pe avion :-) ) că între 1948 și 1950 stenogramele ședin’elor de guvern de la Ierusalim ajungeau la Moscova înainte de sa intre in arhivele guvrnului israelian ;-)

  6. Inima rea spune:

    Lucide atoatestiutorule care ai dibuit pina si grupui din avion desi “foarte discret si tratat normal” ai incurcat borcanele ca in bancul cu ceasul lui Sostakovici care nu i s-a decernat ci i s-a furat :
    1. Nu Golda ci Kissinger a fost sculat din somn la telefon sa i se comunice !
    Razboiul incepuse la ora 14.00 Diferenta de fus orar, intelegi ?
    2 Nu americanii au informat-o pe Golda ci israelieniii pe Kissinger.
    3. Nu “razboiul din 1973 a fost purtat dupa scenarioul lui Kissinger” ci polica american fata de. Kissinger nu facea scenarii de razboi pt guvernul Egiptului.

    • lucid spune:

      Prostii. Americanii monitorizau satelitar orice camion in zona si nu au “share”-uit informatiile cu Israelul cand au inceput pregatirile lui Sadat pentru a-i permite sa treaca prin surprindere Suezul. In faimoasa citadela mameluka din Cairo exista Muzeul Militar egiptean unde razboiul din 1973 apare ca o victorie a Egiptului care i-a silit pe israelieni sa inceapa tratativele de pace. Evident povestea se opreste inainte de incercuirea armatei avansate in Sinai. Kissinger s-a dovedit incaodata un adevarat peace-maker, ca si in Vietnam, caci cel putin in Sinai totul s-a sfarsit multumitor pentru ambele parti si pacea tzine inca.

      • Inima rea spune:

        Prostii si prostie este sa te ambitionezi sa sustii ceva fara cunostinte si fara argumente.
        Asemena si tehnica devierii pe subiecte colaterale.
        Nu ai demonstrat nici una dintre cele trei elucubratii citate mai sus.
        Si o ultima incercare disperata de prestigiditatie cu borcanele incurcate: vestitele fotografii americane din satelit au fost facute dupa si nu inaintea inceperii razboiului din 1973.
        Daca ai sa te documentezi macar putin ai sa vezi cine ce stia cind si de la cine.
        Mai bine povesteste-ne ce se mai da la pachet la libraria Universitatii Kyoto si cum e sa fii in interiorul Armatei Romane 1974-1989.

      • Josef Svejk spune:

        Concentrarile in vederea razboiului?! Ce ar fi sa va uitati pe o harta si sa socotiti distanta dintre canalul Suez si lunca Nilului unde era concentrata in mod normal toata armata egipteana… Veti intelege atunci de ce nu era deloc necesar ca armata egipteana sa se concentreze pe malul canalului, unde by the way o vedeau avioanele israelene zburand la mare altitudine in spatiul aerian israelian, cu mult inaitnea oricarui satelit…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Petre Opris


Petre Opris

A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istor... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)