Pe 18 iunie 1972 Washington Post a publicat primul articol din seria Watergate „Cinci spărgători … la sediul Democraţilor”. Unul dintre cei cinci era şeful securităţii comitetului de co-ordonare pentru realegerea lui Nixon, fapt care a stîrnit interesul ziariştilor Carl Bernstein şi Bob Woodward. Între iunie şi noiembrie 1972 Washington Post (WP) avea să dezvăluie că republicanii foloseau instituţii şi bani publici pentru acţiuni precum: falsificarea de scrisori şi publicarea lor pe hârtii cu logo-ul candidaţilor democraţi, publicare de dosare compromiţătoare privind membrii familiilor adversarilor politici, investigarea donatorilor democraţilor de către instituţii ale statului şi multe altele. Dezvăluirile au fost negate de Casa Albă care a comentat că „Articolele din WP sunt nu doar ficţiune ci o colecţie de absurdităţi”.
Pe faţă administraţia nega dezvăluirile iar din umbră făcea presiuni asupra acţionarului care controla WP, Katharine Graham. Reînoirea licenţelor unor staţii de televiziune pe care trustul WP le deţinea în Florida este ameninţată. Un consilier special al Casei Albe afirmă că marile firme vor fi „convinse” să nu mai cumpere reclamă în ziare şi posturi TV aparţinând doamnei Graham. Acţiunile listate la bursă ale WP cad de la 38$ la 17$ iar costurile legale de apărare a licenţelor se vor ridica la peste un million de dolari (echivalentul a aproximativ 25 milioane în zilele noastre). Totuşi Katharine Graham nu cedează. WP încriminează alte detalii ale afacerii Watergate.
Noiembrie 1972 – au loc alegeri prezidenţiale. În ciuda celor scoase la lumină de WP, Nixon câştigă şi al doilea mandat. Poporul şi electorii americani nu dau mulţi bani pe adevărurile publicate de WP.
Cei cinci spărgători pleadează vinovat, sunt condamnaţi pentru tâlhărie şi afacerea pare încheiată (ianuarie 1973). Washington Post continuă însă dezvăluirile. Judecătorul John Sirica primeşte o scrisoare prin care unul dintre cei cinci mărturiseşte că cedând presiunilor, a minţit sub jurământ. Dar acum este gata să dezvăluie tot ce ştie. Urmând mărturisirilor lui, în aprilie 1973, apar primele demisii la Casa Albă. Dar Nixon se declară inocent şi afirmă că acei oameni din propriul anturaj au acţionat pe cont propriu, fără ştirea sau aprobarea lui. Felicită justiţia şi presa liberă pentru triumful adevărului. Purtătorul de cuvânt al preşedenţiei cere scuze ziarului Washington Post şi celor doi ziarişti pe care îi denigraseră anterior. Îi felicită. Numai datorită lor a ieşit la iveală că oameni apropiaţi au trădat încrederea preşedintelui SUA şi valorile democraţiei.
Carl Bernstein şi Bob Woodward câştigă premiul Pulitzer. Washington Post continuă dezvăluirile. Archibald Cox, procuror special (un fel de avocat al poporului) solicită ca înregistrarile din Biroul Oval (tot ce se discută în Biroul Oval este înregistrat şi arhivat) să fie puse integral la dispoziţia justiţiei. Nixon continuă să nege orice vină dar negociază cu comitetul Senatului care ancheta situaţia să nu livreze înregistrările integrale, motivând secretul de stat. Cox nu este de acord cu târgul dintre Nixon şi senatori. Solicită imperios înregistrările integrale.
În octombrie 1973 Nixon cere procurorului general al SUA (Elliot Richardson) să îl demită pe Cox.
Richardson refuză şi demisionează.
Nixon cere procurorului adjunct (William Ruckelshaus) al SUA să îl demită pe Cox.
Ruckelshaus refuză şi demisionează.
Atunci Nixon desfiinţează instituţia procurorului special.
Apoi agenţii FBI, la ordinul Casei Albe, sigilează toate dosarele deţinute de acesta. Nixon proclamă: „Destul s-a vorbit de Watergate, avem lucruri mult mai importante de făcut!” (discursul privind starea naţiunii, începutul lui 1974).
… Washington Post continuă dezvăluirile …
Iulie 1974 – Curtea Supremă de Justiţie ordonă Casei Albe să predea integral înregistrările din Biroul Oval. Avocaţii lui Nixon fac apel. Cu vot unanim Curtea obligă Casa Albă să predea înregistrările.
8 August 1974 … Nixon demisionează.
… Doi tineri jurnalişti americani au pornit totul. Ziarul i-a susţinut. Strădania şi stăruinţa lor au făcut legea să învingă.
***
Domnul ministru interimar al educatiei Pop a acţionat. Omiţând doar legea 8/1996, el nu reuşeşte să bată în cuie toţi arbitrii plagiatului (cinstiţi, doi au demisionat – Romita Iucu, Teodor Petrescu). În tandem, doamna ministru jucător Andronescu nu promite (doar sugerează) să desfiinţeze şcoli de doctorat (sic!, Flavius Baiaş e deja demisionar). Monitorul Oficial nu e privatizat decât pentru a atrage investiţii străine şi apartenenţa la Schengen.
Legea dreptului de autor nu este încălcată. Poliţia, domnul Ioan Rus, nu au a se sesiza, nu au a ancheta. Girează însuşi preşedintele interimar Crin Antonescu.
Anastase a numărat bine. Băsescu nu e viciat de putere şi cu o postură sub înălţimea funcţiei. Iliescu nu a girat chemarea minerilor.
Ei toţi servesc patria… Poporul va înţelege (precum americanii în noiembrie 1972).
***
Profesorii Universităţii luptă pentru principii (şi lege) …
Dragi ziarişti români ce veţi face voi? Se poate câştiga un premiu Pulitzer în România? Va persevera puterea presei până va pune legea la loc de cinste?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Citind doar titlul si putin de la inceputul articolului, si dindu-mi seama ca e vorba de Watergate mi-am soptit in barba: pina aici i-a fost lu` dictatoru`:
„Premierul Victor Ponta a declarat, sambata, la Sibiu, ca il suspecteaza pe presedintele suspendat Traian Basescu de faptul ca „si in 2009, dar si acum, are surse ilegale pentru campania electorala”.
In rest, avem di tăti: demiteri si desfiintari, sigilari de arhive/confiscari de institurii, negari de evidente pina-n pinzele albe.
Nu avem, nu sintem americani, demisie. Dar incercam: vrem sa demitem pe cineva. Intotdeauna, de la Cirmaciul citire, am fost protocronisti ;)
Ziaristi? mai nasc si la noi.
Ii formeaza Felix.
V-as raspunde ca eu sunt mai optimist:
– trei demisii in recentul scandal plagiat (trei profesori)
– Universitatea Bucuresti care nu este impresionata decat de lege
– Adriana Saftoiu care a demisionat pentru principii si de la presedentie si de din parlament
– vocea presei care acopera relativ echilibrat tacere TVR si hilarul Antenelor. Remarc aici ultimul articol al lui Dan Turturica (http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/de-ce-il-sustine-occidentul-cu-inversunare-pe-traian-basescu-271115.html) – o analiza foarte buna.
Fara presa ce s-ar fi intamplat? Si daca vor presevera legea va invinge.
Iar ajutorul profesorilor Universitatii si ale marilor voci (de pilda dl Liiceanu) este vital.
asa e dle tudose, anastase e comparabila cu voicioresku si basescu e un pitic politic de talia interimarului carton fiurer crizel. Am citit si m-am lamurit, sinteti consatean cu analistul orasanu.
Desigur ca nu sunt comparabili. Dar oricine calca legea sau normele de comprtament, limbaj, acţiune are de plătit un preţ – chiar dacă ne sunt simpatici.
E frumos, intr-adevar. Cu o mica corectura: cei doi n-au primit premiul niciodata. Premiul a fost atribuit ziarului. Woodward, cel care a ramas la Post si dupa Watergate, este pomenit pentru un alt „coverage” care a luat Pulitzer, cel referitor la 11 septembrie. Si tot ziarul a fost premiat, nu Woodward. Este adevarat, in acest al doilea caz, Woodward nu mai era un simplu reporter, ci membru de vaza in boardul trustului.
Urmand comentariului dvs am cercetat si e adevarat ca WP a castigat premiul pt articolele scrise de ei. Dar premiul ii incoronează alaturi de ziar (care li-l datoreză în primul rând lor…).
http://www.washingtonpost.com/wp-srv/politics/special/watergate/bernstein.html
http://www.washingtonpost.com/wp-srv/politics/special/watergate/woodward.html
N-as vrea sa par chitibusar, dar faptul este semnificativ si are o intreaga literatura. Bernstein a plecat de la WP si din cauza aceasta. Ma rog, era si o personalitate mai colorata, este adevarat. Woodward, la sosire, nu era jurnalist. Venea din Marina, unde a lucrat la informatii. Rolul sau in ancheta a devenit major dupa ce a stabilit legatura cu Deep Throat, informatorul, despre care nu de mult am aflat cea ce s-a banuit multa vreme: ca a fost fostul director FBI, Mark Felt.
Iar familia Graham erau apropiatii aristocratiei democrate, in frunte cu familia Kennedy, deci rezistenta doamnei avea oaresce baza.
S-o nu mai lungesc: povestea Watergate, mitizata mai ales prin celebrul film facut dupa cartea celor doi jurnalisti, Toti oamenii presedintelui, este departe de a fi o simpla poveste hollywoodiana cu happy end. Si se potriveste ca nuca-n perete cu realitatea romaneasca…
Dar presa este esentiala chiar si in realitatea românescă.
Nu vreau sa îmi închipui ce ar fi aici daca ar exista doar TVR si televiziuni afiliate puterii.
Ma ia cu frig când domnul Crin Antonescu pe podiumul mitingului de la Iasi afirmă: „Nu vreau ca România să fie cunoscută în lume pentru hoţi, tâlhari şi cerşetori …” (ceva asemnator). Paradoxal, alături îi stătea Victor Ponta. Tot paradoxal, câteva mii de oameni îi sorbeau vorbele..
Suntem de acord in cea ce priveste rolul pe care il joaca presa intr-o societate democratica consolidata. Problema e ca noi nu traim intr-o astfel de societate iar presa noastra „libera” a prins cea mai proasta perioada de a se naste: pe de o parte se lupta cu trecutul ei comunist iar pe de alta incearca sa faca fata schimbarilor fundamentale ce au loc datorita aparitiei internetului, respectiv al formelor digitalizate. Altfel spus, presa noastra nu poate fi o solutie la anarhia arbitrariului care ne asalteaza acum, fiind si ea o parte a problemei.
Faptul ca Domnul Antonescu se da in spectacol avandu-l alaturi pe Domnul Ponta nu este problema presei ci a educatiei politice, civice a intregii societati.
Altfel spus, presa nu e niciodata mai buna decat societatea in care functioneaza.
Sunt de acord cu o mare parte a afirmatiilor dvs. Doar ca presa este si o parte (esentiala) a solutiei nu doar a problemei. Daca aveti o clipa cititi mai jos si raspunsul meu la comentariul lui Razvan.
Ati uitat de jurnalistul DREW PEARSON care a bagat la puscarie 4 congressmeni si i-a impins la demisie pe vreo citiva altii (asta inainte de Watergate – vezi prefata cartii „Senatorul” editata in Romania anilor 1960). Si pe extraordinarul talk-show man (al carui nume imi scapa pentru moment) care l-a facut pe Nixon sa transpire si sa-i tremure buzele IN DIRECT SI LA O ORA DE VIRF.
Sper ca dupa MINERIADA ASTA ai nostri ziaristi de talk-show (gen Turcescu) sa termine cu manusile de catifea si bilele „moi”, fie ele albe sau negre.
VREAU SA VAD UN POLITICIAN ROMAN TRANSPIRIND SI CU BUZE TREMURATOARE – IN DIRECT SI LA O ORA DE VIRF.
L-am gasit pe ziaristul-calau-de-mincinosi-prezidentiali (americani) – DAVID FROST.
Sa te vad, Turcescule ! Sho pa ei, ca turcii la… Mohacs. DUSMANUL E PRINTRE NOI !
Ar fi frumos sa aflam mai multe despre Drew Pearson ….
1877… e anul in care a fost infiintat WP
Cate schimbari de regim s’au petrecut in SUA de atunci?
Nu conteaza ziarul ci societatea care sustine acele principii pentru care un ziar militeaza.
In Romania si WP ar face acelasi ghiveci de emotii, mitocanie si violente.
Culturile nu se pot compara.
Cred ca atitudinea Universitatii privind plagiatul, demisiile celor trei profesori, ale directorului de la TVRinfo rămân. Nu pot fi şterse … sunt seminţe din care, cu timpul, creşte o cultură roditoare.
Ortacii care calcă legea şi pretind că acţionează în numele ei (bazându-se pe ajutorul capricios, de reflex negativ al frustrării populare) nu sunt greu de pus la locul lor. Au călcat legi. E doar o chestiune de timp. Presa, marile voci ale elitei intelectuale pot cataliza procesul. Legea va conta.
Da, cred ca suntem de acord in mare. Observatiile mele au mai mult o natura formala, vizand exactitatea si seriozitatea afirmatiilor cu care operam. Si asta nu dintr-o pedanterie gratuita, ci tocmai pentru ca uslasii se disting prin agresivitatea caracteristica oamenilor fara pregatire serioasa si ocupatie adecvata. Ei nu sunt profesionisti in nimic, exact ca activistii sau „revolutionarii de profesie”. Cu alte cuvinte pentru ei nu exista reguli, cutume, si cu atat mai putin legi.
Prin tot ce facem trebuie sa subliniem cat de diferiti sunt ei de noi. Printre altele sa nu vorbim in necunostiinta de cauza, sa fimi exacti si clari in cea ce spunem. Chiar daca pentru inceput acest fel de a fi nu provoaca aplauzele majoritatii.
Dar pot fi „seminte” pentru recoltele viitoare. Si aici impartasec optimismul Dumneavostra…
Ma bucur…
Incurajator articol. Multumiri!
Daca si americanii au trecut prin asa ceva, si doar cu 4 decenii in urma atunci inseamna ca noi suntem un fel de Fat Frumos. Am evoluat in 20 de ani cat ei in 200. Intr-un fel e si normal, pt ca ne trag occidentalii in sus. Am mai spus-o undeva pe acest forum ca pe scara progresului noi ca popor trebuim prinsi de par si trasi in sus. Pentru ca singuri fie nu reusim fie o facem mult prea incet. Doare un pic dar serveste unui scop nobil.
Sa fie d-le Tudose asa cum ziceti dvs. Sa vedem peste cativa ani ca cei care azi au calcat si calca in picioare legi vor plati pentru faptele lor. Nu imi doresc numaidecat o pedeapsa penala, ca deh, nici Nixon n-a avut asa ceva in America, dar macar o disparitie a lor din viata publica. Sa lase locul cuiva mai bine adaptat.
Si le-as mai zis in final celor de la USL: cititi si invatati. Viata este despre survival of the fitest cum bine zicea Darwin. Adapt or die! Nicaieri nu e mai valabil acest adevar ca in politica. Poporul si societatea romaneasca ca intreg au progresat, au crescut chiar si civic. USLul pare sa nu priceapa asta. Inca se foloseste de metodele anilor 50 in lupta politica: minciuna, manipulare, populism si demonizarea adeversarului. Le repet: poporul nu e prost. Intelege. Si tine minte. Sau in fine o parte a lui, cea care creste tot mai mult. Asa ca domnilor de la USL: Adapt or die.
Daca ziaristii isi fac datoria , atunci mai avem o speranta .