joi, martie 28, 2024

Prezentul nu mai lasă timp viitorului

Viața vine de multe ori peste noi și nu mai apucăm să reflectăm, analizăm și să ne re-așezăm în ceea ce ne place, ne împlinește. Presiunea vine din toate părțile, dar profesionalul (măcar prin prisma celor 10 ore/ zi) are un cuvânt mai puternic.

Și asta vine dintr-o orientare la nivel global pe rezultate imediate, plecând de la rolul managerului: să genereze rezultate cu resursele pe care le are la dispoziție în prezent și să asigure dezvoltarea acestora, astfel încât să poată genera rezultate și în viitor.

Sună complicat…. Adică să generez rezultate acum și să mă asigur că voi genera și în viitor? Păi, abia mă descurc cu prezentul… viitorul să se descurce singur!

Presiunea pe rezultate aduce o concentrare atât de mare pe zona operațională, de zi cu zi, încât managerii ajung să fie preocupați aproape exclusiv de procese și mai deloc de oameni, strategii, dezvoltare. De ei înșiși cu atât mai puțin…..

Multe (majoritatea chiar) dintre companiile multinaționale sunt listate la bursă sau/ și deținute de fonduri de investiții, ceea ce poate duce la o presiune foarte mare pe profitabilitatea curentă, nivel ridicat al acțiunilor, posibilitate rapidă de vânzare a companiei sau a unui pachet de acțiuni. Asta se traduce printr-o accelerare a nevoii de rezultate ACUM, accelerare venită de foarte de sus până foarte jos, cifrele fiind mult mai importante pe termen scurt versus o dezvoltare solidă (care poate presupune și perioade cu profituri mai mici sau cu investiții mai mari). Evident, nu toate companiile fac asta. Dar multe, da.

Astfel managerul se trezește cu un target “cât casa” și are două opțiuni:

  1. Își canalizează toate energiile către realizarea lui (nu e garantată, dar dacă nu se concentrează pe target, nici șansele de reușită nu sunt foarte mari).
  2. Gândește strategic, își prioritizează eforturile astfel încât să obțină rezultate bune acum, dar să și construiască pentru viitor.

Varianta 2 pare cea mai rezonabilă și … aș zice normală, doar că normalul ăsta nu îl mai regăsim atât de des precum îi spune numele. Nu mai există timp, energie, oamenii din echipă abia fac față presiunii rezultatelor imediate, unde să mai încapă strategii de dezvoltare? Unde să mai poată face și culegere de informații, analize de piață, trenduri etc? Când să te mai uiți ce face competiția? Și asta se aplică oricarui departament: fie că vorbim despre GM, HR, Sales, Marketing, Financiar etc.

Și ce e de făcut? Căci fenomenul se manifestă de la nivelul zero de management până la top. Și dacă șeful meu are aceleași priorități, eu de ce-aș face altfel?

Așa că o resetare a priorităților în business este mult mai importantă decât orice. Definiția sănătății unui business este dată de capacitatea de a “supraviețui și crește” pe termen lung.

Și dacă privim aceste lucruri dintr-o perspectivă esoterică, părem a fi pe drumul corect: trăim în prezent, nu ne mai proiectăm viața într-un viitor apropiat sau îndepărtat. Și cu toate astea, nu părem mai fericiți. Din punct de vedere profesional, business-urile nu arată mai sănătoase, iar personal vedem din ce în ce mai puțini oameni zâmbind pe stradă.

Încotro?

O pauză. O pauză de la viteză, presiune și alergatul după ….. orice. Vrem mai mult în toate direcțiile: casă mai mare, vacanțe mai “altfel”, mașini, bani, poziționare socială, imagine etc. Și dacă astea ne-ar și împlini, ar fi ok, dar nu e aceeași rețetă pentru toți și nu cu toate aceste “pilule”. O pauză să ne întrebăm: ce vrem? Ce ne place? De ce ne agităm și ne consumăm energia și viața? Dar o pauză poate fi periculoasă: dacă ne dăm seama că tot ce am țintit până acum este în afara a ceea ce ne dorim? Dacă job-ul, mașina, oamenii din jurul nostru se dovedesc a nu fi ce ne trebuie nouă? Să ne apucăm acum să le schimbăm? Să renunțăm la un statut (fie el profesional, căci să o iei de la zero într-o altă carieră înseamnă să-ți asumi câțiva ani mai grei, fie el personal: imaginea de “cuplul perfect” năruita peste noapte)? Să renunțăm la mediul în care am acces cu greu (căci nu ne vor mai primi daca nu mai avem mașina, job-ul etc)? Și cu toate astea, e singura șansă să ajungem să trăim. Atât. Să ne bucurăm de viață. Și, mai devreme sau mai târziu, tot aici vom ajunge – doar că va fi mult mai greu să mai reparăm ceva.

Nu este ușor să faci pasul înapoi, să-ți analizezi la rece viața și să mai și acționezi. Nu poți să-i spui șefului: Aaaa, de mâine mă apuc să ma bucur de viață! Deci mai ușor cu presiunea, cu dead-line-urile strânse, cu performance managementul etc. Adică poți, doar că reacția va fi….. dar poți să-ți schimbi setarea mentală, să faci loc ușor (întâi în mintea ta) și altor lucruri. În primul rând celor cinci minute cu tine – asta ca să poți să faci acea analiza: sunt / fac ce vreau, ce mă face să fiu ok cu mine? Auto-cunoașterea este primul pas în a ne construi viața și nu a o lăsa să ne trăiască ea pe noi. Implicațiile sunt multiple, atât în profesional, cât și în personal – poate continuăm subiectul într-un material următor.

Revenind la managerul de la care am plecat, 75 % dintre managerii întrebați dacă s-ar întoarce la pozițiile non-manageriale au răspuns DA – dacă asta nu le-ar afecta imaginea…. (Robert Kelley – The Power of Followership).

Adică nu ne place ce trăim, dar iubim statutul! Avem o viață care nu ne implinește, dar măcar orgoliul se simte bine! Doar că nu a inventat nimeni (până acum) un aparat care să măsoare consumul de energie dacă nu faci ce-ți place versus plusul adus de mângâierea ego-ului.

Așa că, invitația mea este la a ne cunoaște pe noi și a ne asuma ego-ul, în primă faza, ca, mai apoi, să îl putem controla noi pe el și nu invers!

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Pai nu e o chestiune neaparat de orgoliu … Sunt multi oameni … 7 miliarde … Se lucreaza la foc continuu pentru ca e concurenta mare … pe resurse putine … intr-o lume in continua crestere demografica. Acum 70 de ani erau aproximativ 2 miliarde in acelasi spatiu. Densitatea populatiei in cele mai multe parti ale lumii era suportabila. Pana se vedea om cum trecea ceva timp. Acuma oamenii vin la foc continuu … Iar asteptarile au crescut. Nu mai ajung 2 perechi de nadragi, fuste trebuie doua dulapuri, casa nu mai e buna la 40 de mp, trebuie 80 si tot asa.

    Plus online-ul si automatizarea care au convertit distantele. Cu, sa zicem, 50 de ani in urma dura pana venea omul, pana ajungea la un telefon fix sa te sune. Mai era loc de pauze. Dar acuma toata lumea are mobil sau Internet si asteptarile au crescut. Feedback-ul e de multe ori instantaneu … ori asta mareste viteza cu care se desfasoara lucrurile.

  2. Mie imi pare ca vinovatul principal e lacomia. Fie ca se numeste „eficientizare”, „maximizarea profitului”, „diminuarea costurilor”, „cresterea valorii actiunilor” sau altcumva, cred ca lacomia este vinovata de graba prezentului. Pot intelege ca un manager este nevoit sa fie un fel de factotum intr-o companie mica, dar nu pot intelege de ce, intr-o companie cu resurse, un manager nu poate delega niste responsabilitati curente altora (chiar daca asta inseamna posturi noi in organigrama), „eliberandu-si mainile” pentru a fi capabil sa priveasca in viitor.

    Oare graba prezentului sa fie vinovata si de lipsa de viziune a demnitarilor si politicienilor?… ca mie nu-mi par prea ocupati…

  3. Un dicton celebru spunea ” Uneori pentru a face un salt mai mare e nevoie de un pas înapoi”. In acest sens sunt de acord cu articolul dumneavoastră. Rezervat însa pentru ca timpul nu sta în loc pentru nimeni. Cred ca viata este de multe ori asa cum o vedem. Poate fi foarte simpla când e privita simplist și în termeni generali (managerii au o problema bazata pe orgoliu) sau deosebit de complexa și greu de încadrat (oamenii se simt încătușați de mediul de lucru și cauta sa își capete controlul cel putin fata de colegii de munca ce sunt subalterni).

    Unele idei par a fi pur și simplu idei mobilizatoare cu care suntem bombardați spre a ni se spori mulțumirea și încrederea în sine. Suntem mereu îndemnați sa fim noi înșine, sa visam , sa ne acceptam unii pe alții asa cum suntem. Dar la modul cel mai direct și sincer va întreb, nu simțiți niciodată ca poate devenim neinstruiți, bădărani, egoiști, leneși, indiferenți și apatici și nimeni nu își bate capul sa ne spună și sa ne motiveze suficient încât sa ne corectam?. Ca devenim falși prin politici, trâmbițate în multinaționale, prin care ierarhiile sunt nivelate (flat hierarchy), ușile sunt mereu deschise (open door policy), critica constructiva e încurajata însa în fapt exista o ierarhie nescrisa pe care cine o încalcă plătește, ușile sunt deschise numai pentru a educa pe cel ce îndrăznește sa înțeleagă realitatea lipsei sale de relevanta iar critica constructiva e un eufemism pentru lingușeala sau e drastic combătuta drept negativism și incompetenta. Nu e o problema romanească este pur și simplu ceea ce alții numesc „kidding yourself” – a ne fura singuri căciula.

    Spunem ca suntem deschiși dar nu suntem. Spunem ca suntem afiliați unei noi strategii dar nu suntem. Spunem ca dam feedback important și util dar nu o facem. Spunem ca suntem în control și dam impresia ca suntem manevrabili dar nu suntem. Spunem ca muncim eficient și nu o facem. Spunem ca vrem sa trăim făcând ceea ce trebuie și totuși nu facem asta. Știți ce cred eu, doamna? Cred ca atunci când facem un pas înapoi și privim la viata noastră suntem ca în bancul asta ilustrat în care la întrebarea cine vrea schimbarea toți ridicam mana dar când suntem întrebați cine vrea sa se schimbe lăsam toți capul în jos: http://wp.production.patheos.com/blogs/exploringourmatrix/files/2015/01/Who-Wants-Change.jpg

    Nu vrem sa vedem realitatea pentru ca nu vrem sa fim responsabili pentru tot ce vedem ca nu e bine, și simțim în jurul nostru. Preferam sa ne păcălim unii pe alții simțind acel fior interior, ascuns și liniștitor ce ne spune: „Nu ești tu de vina. Sunt ceilalți. Nu iți bate capul cu ceea ce nu poți schimba.” Fuga de responsabilitate e boala secolului nostru, mult deasupra oricărui orgoliu.

  4. Nu numai ca nu lasa loc viitorului dar se concureaza acerb cu orice este relevant si important pentru moment in speranta ca poate pune vreo baza pentru viitor.
    Spusei asta ca sa pot face o trecere spre o chestiune care desigur ne avand valente prea ridicate scapa din vedere dar eu nu cred ca pot accepta asta asa ca:

    Dl Ponta comentand pedeap[sa simbolica primita de dl Dragnea pentru elemente de fraudare la referendumul din 2012. Atentie cuvantul fraudare il pronunt eu si nendoelnic si judecatorii care fara respectivul cuvant adica doar cu glosarul folosiot de dl Ponta nu condamnau nici simbolic si nici altfel.
    Spune azi dl Ponta, PM si lider PSD si parlamentar :

    „Toate scrutinele de vot de orice tip din România trebuie să aibă un alt specific dacă şi în viitor se va considera că este comisă o faptă penală prin îndemnarea oamenilor să vină la vot, iar această problemă trebuie rezolvată, a afirmat liderul PSD, premierul Victor Ponta.”

    Asadar se reia aceiasi diversiune ca la noi ref referendumul din 2012 se ancheteaza indemnul in perioada legala cand se face acest ndemn de a se veni la vot caci dl Ponta mai spune si:: „nu regret nicio secundă că am făcut campanie” de ca si cum ar fi existat vreun repros privitor la exercitarea in mod legal in timpul legal destinat a acelei campanii.
    Daca dl Ponta spunea : nu regret nicio secundă că am făcut campanie in mod legal pentru a fi demis dl Basescu ” era desigur altceva dar asa este sugestia ca ICCJ ar fi dat o sentinta politica nesanctionand o culpa reala ci doar dorinta de a vota acetateanului caci deasemeni spune:”Decizia Curţii Supreme este una simbolică, de condamnare din punct de vedere juridic a unei acţiuni politice – suspendarea preşedintelui Băsescu şi referendumul – practic a celor 7,4 milioane de români care au votat şi a liderilor”
    Ce spune acest Ponta eu o receptionez ca o insulta personala a mea cat si a tuturor celor care nu am dorit saparticipam la referendum din motivele noastre politice la fel de permise ca si cele ale participantilor.
    Insulta cu aceiasi ocazie si CCR reiterand ca ei, adica alde Dragnea si de cel solidar cu el, adica numitul Ponta doar ar fi indemnat corect oamenii sa vina la vot si pentru asta a fi sanctionati de justitie si de CCR: ” Important este că, de acum încolo, cu siguranţă, dacă se aplică regula din acest dosar, şi anume că îndemnând oamenii să vină la vot comiţi o faptă penală, cu siguranţă toate scrutinele de orice tip din România trebuie să aibă un alt specific”
    si odata cu toti acestia, insulta in mod implicit si Romania inclusiv pe presedintele Johannis care trebue sa fereasca tara de astfel de derapaje la nivelul pe care din nenorocire il detine un individ de teapa lui Ponta sau Dragnea..

    Dle Danilet, iata un motiv consistent pentru care ar trebui sa se sezizeze CSM . Nu credeti?

  5. Presiunea pe targeturi: o sintagma perfecta pentru inefabilul lumii in care traim, cu neintrerupta alergare dupa orice si dupa nimic!
    O pauza, o pauza, regatul meu pentru o pauza!!!

  6. Atunci cand reusita personala este conditionata (dictata!) de norme societale, in permanenta diversificare, metamorfoza si evolutie expansiva – asa cum se intampla in fiecare zi, in orice colt al lumii ! – , exista sanse concrete ca un OM sa o atinga ?
    Logic, dar si dupa orice alt tip de abordare a subiectului, cat de cat, stiintifica, as zice NU!
    Altfel spus, cand propriul echilibru, care garanteaza insasi VIATA (integritatea fizica si mintala), este stabilit in functie de puncte de reper exterioare individului, si care, in plus, se misca permanent, mi se pare, nu doar iluzoriu, ci stupid, sa ne asteptam la altceva decat la „naruirea edificiului uman”!
    Cred ca cel mai mare lux al omului este LIBERTATEA!
    Indiferent cat de variat ar fi considerat conceptul, in functie de cultura, educatia, aspiratiile sau competentele fiecarui om, indiferent ca implica, sau nu, bogatia materiala, libertatea ramane o notiune strict personala!
    Nimeni nu este liber doar pentru ca nu este detinut, sau pentru ca este mai bogat decat multi altii, pentru ca circula nestingherit in lumea larga cand altii raman pe peronul garii, etc., nimic nu este susceptibil sa-l satisfaca, daca el insusi nu se simte liber…!?

    • Nu poti fi liber atata timp cat exista constrangeri. Sa ne eliberam de constrangerile exterioare oricare ar fi ele … si apoi putem aspira la libertate.

      Libertatea e o notiune inca destul de straina omului. Daca oamenii s-ar simti cu adevarat liberi ar renunta la granite, organizari statale, protectionism. Dovada ca nu o fac dovedeste ca inca nu sunt. Ori constrangerile exista … nu le putem ignora.

      • Constringerile exista mai intii in mintea oamenilor, ca orice alta creatie…intii e sub forma de idee.Ele sunt, atata timp cat omul le admite,le alimenteaza,le slaveste chiar!
        Tocmai de aceea sunt de acord cu Ela cind spune ca libertatea e un lux,cel mai mare,cel mai pretios,pentru ca cel mai RAR!
        Tu te simti constrins,si evident ca gasesti justificari la lipsa de libertate pe care o resimti, resemnat sau revoltat,darpe care vad ca o accepti ca pe o fatalitate!
        Asteptind sa te elibereze altii,vei ramine mereu prizonier in mintea ta,singurul spatiu de libertate pe care l-ai putea avea…pacat,dar si banal! Mai toata lumea gandeste ca tine :(

        • Serios :))) ? Ia incercati dumnevoastra sa ajungeti intr-o tara in care e nevoie de viza plecand asa cu mainile in buzunar sau sa refuzati diversele aberatii si jonglerii legale emise de indivizii care ne conduc pe motivul ca va simtiti liber. Sigur pana la urma si bulaul e un loc sub soare unde fara doar si poate te poti apropia de oameni si de Dumnezeu dar eu personal prefer sa-l evit. Sigur ca alegerea nu e una eliberatoare in ce priveste constrangerile exterioare. Deci va rog … cu libertatea … A crea conditiile libertatii nu e sa bagi oamenii la racoare pentru tot felul de conditionari umane.

  7. …Si ce e prezentul,daca nu tocmai primul moment al viitorul?E absurda afirmatia din titlu!Ar fi mers daca spuneati ca trecutul nu mai lasa loc viitorului…
    Stresul,nebunia,depresia,grijile,exista numai in trecut,atat!Ceea ce numim prezent…a trecut,suntem deja in viitor,cu bagajele trecutului…sau fara,depinde de cita frica ne este de viata,sau cit de putin avem incredere in noi!Si aceste senzatii sunt tot trecute!
    Ele pot fi realimentate mintal sau neglijate,inmomentul precis al viitoruuil care se transforma imediat in trecut,modificind astfel continutul respectivelor bagaje…!
    Singurul moment concret pe care-l traim si-l intitulam „prezent” este,de fapt restul vietii noastre,adica ceea ce numim viitor…acum :) !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioana Pielescu
Ioana Pielescu
Trainer și fondator, managing partner al Qipa

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro