joi, martie 28, 2024

Un discret si sobru tragism: Regele Mihai I la 90 de ani

Regele Mihai, care a implinit astazi 90 de ani, ramane in istorie ca o personalitate politica remarcabila a veacului al XX-lea. O personalitate de un discret si sobru tragism. S-a intalnit in viata cu stituatii extrem de dificile, cu ceea ce se cheama situatii-limita, a trebuit sa negocieze cu dictatori maniaci, cu briganzi, cu aventurieri, cu demagogi si cu gangsteri. A trebuit sa se adapteze unor circumstante teribile, s-a straduit sa faca tot ce tinea de el pentru a salva ceea ce se mai putea salva. „Viata si destin”, spre a relua titlul marelui roman al lui Vasili Grossman. Sa-i tii piept lui Andrei Ianuarievici Vasinski, fostul procuror din procesele de la Moscova, adjunctul lui Viaceslav Molotov la Ministerul de Externe al URSS, nu este putin lucru. A incercat, dupa puterile sale, in confruntarile cu oamenii lui Hitler si cu cei ai lui Stalin, sa pastreze un echilibru al rationalitatii demne. A asistat, inainte de lichidarea monarhiei, la anihilarea pluralismului democratic din Romania. A protestat de multe ori, pana cand cuvantul sau nu a mai fost permis.

Comunicatul IICCMER afirma aceasta mostenire, parte din traditia democratica romaneasca, brutal si samavolnic intrerupta la 30 decembrie 1947. Nu voi face niciun comentariu despre cine si cum a gasit de cuviinta sa-si proclame monarhismul de ultima ora. Unii care, in 1990, au palmuit istoria prin haituirea si fugarirea nesimtita a Regelui, fosti zelosi politruci, traiesc astazi un fel de extaz monarhist, alearga dupa o photo opportunity cu cel sarbatorit. Sa consideram, fara vreun parti-pris, aceste actiuni ca un omagiu pentru fostul monarh, nici mai mult, nici mai putin. Sa ne abtinem de la o ispititoare hermeneutica a variilor motivatii.

I-as reaminti insa d-lui Mircea Geoana ca Regele nu a intrat acum pentru prima oara, dupa mai bine de sase decenii, in Parlament. A fost acolo, pe 18 decembrie 2006, cand Presedintele Traian Basescu a condamnat dictatura comunista din Romania, de la inceputul sau, la 6 martie 1945, si pana in decembrie 1989, cand s-a prabusit intr-o baie de sange, drept ilegitima si criminala. Mircea Geoana, asemeni colegilor sai de partid, nu-si aminteste acest lucru intrucat, la cererea lui Ion Iliescu, PSD-ul a boicotat, prin absenta masiva si printr-o declaratie de protest adoptata unanim de Congresul acestei formatiuni, cand inca Raportul Final nu fusese publicat, acel moment de ruptura simbolica si nu numai cu trecutul comunist. Citesc cu melancolie stirile despre diversele momente de celebrare, ma intreb ce va fiind in sufletul acestui om, onest, drept si, vai, cat de singur, cand trebuie sa dea mana (oare chiar trebuie?) cu atatia dintre aceia care, din tot felul de motive, au fost beneficiarii si partizanii distrugerii continuitatii constitutionale a statului roman in acea funesta zi de 30 decembrie 1947.

Imi amintesc de Costi Brancovan, profesorul de istorie din Marea Britanie, urmas de domnitor si de sfant, candva, la inceputul anilor 90, secretar al Casei Regale (ce-o mai fi facand Costi acum?), imi amintesc de un dinner in cinstea Regelui si a Reginei la Washington, oferit de Mihai Botez, era prin 1990, la care participau principesa Margareta, Nicolae Manolescu, Marian Munteanu, Dorin Tudoran, Mirela Roznoveanu. Imi amintesc de principesa Sophie, de lansarea cartii mele „Reinventarea politicului ” aici, la libraria „Politics and Prose”, de o intalnire grabita cu Aurel-Dragos Munteanu, pe atunci amabasador al Romaniei in capitala americana. Imi amintesc de o cina la Simina Mezincescu, la care au venit principesa Margareta, Dan Grigore si Corneliu Coposu. Amintiri, nostalgii, povara si datoria memoriei…

Destinul Majestăţii Sale Mihai I se confundă, în cei nouăzeci de ani de viaţă, cu încercările şi tragedia unei naţiuni al cărei şef de stat a fost. Semnificaţia personalităţii sale nu poate fi separată de anii de după 23 august 1944, atunci când, alături de conducătorii Partidelor democratice antitotalitare, Regele Mihai s-a opus dictatului stalinist şi comunizării naţiunii. Manifestaţia de la 8 noiembrie 1945 este proba legăturii simbolice dintre Suveran şi cauza apărării regimului constituţional şi pluralist în Regatul României.

Lovitura de stat comunistă de la 30 decembrie 1947 a fost un act brutal al procesului de transformare totalitară. Detronarea marca, simbolic şi constituţional, finalul intervalului ce debutase odată cu edificarea monarhiei constituţionale, la 1866. În deceniile de până în decembrie 1989, Majestatea Sa a menţinut, în exil fiind, flacăra credinţei în libertate, vorbind şi acţionând, cu curaj şi demnitate, în favoarea valorilor democraţiei, pluralismului şi demnităţii naţionale. Conduita sa a fost reperul care a dat speranţă românilor care, ascultându-I mesajele radiodifuzate în noaptea de Anul Nou, participau la un moment de speranţă, având în minte imaginea unei Românii eliberate de tirania comunistă.

Omagierea Majestăţii Sale la 90 de ani devine, astfel, ocazia de a onora memoria celor care şi-au dedicat existenţa, în ţară sau în exilul democratic, proiectului de renaştere a unei Românii independente şi europene.

Conducerea IICCMER

http://www.crimelecomunismului.ro/ro/evenimente/arhiva_evenimente/arhiva_evenimente_2011/regele_mihai_la_90_de_ani/

Distribuie acest articol

39 COMENTARII

  1. Imi place modul in care scrieti si va urmaresc cu interes de mai multi ani.
    Cred, ca acest articol era perfect, fara a va raporta specific clasei politice actuale.
    Daca totusi ati facut-o, cred ca ati fi putut amenda pe langa snobia PSD-ului, care brusc au inceput sa-l iubeasca pe rege (evident din motive electorale), si atitudinea presedintelui, care prin iesirea prosteasca de acum cateva luni, cand neintrebat, s-a trezit spiritul istoric din dumnealui, avand un atac marsav si incorect la adresa regelui Mihai.
    Eu nu va consider atitudinea partinista politica a ultimilor ani, ca rezultat a unor plati facute pentru dumneavoastra, ci doar un afliat politic, care inchide intentionat ochii, la greselile preferatului si nu pierde nicio ocazie de a arata greselile celorlalti.
    Consider boicotul domnului presedinte si al guvernului (in marea lui majoritate) o decizie proasta, manata dintr-o singura ambitie a lui Basescu, de a se situa la antipozi cu regele Mihai.

    • @ Slevin,
      domnule, ar fi bine sa analizati faptele, sentimentalismul nu are valoare.
      Regele a abdicat si a renuntat pentru el si urmasii sai la toate prerogativele.
      Actualii sai apropiati ( cu care mai sta la masa), dupa `89 cind au facut Constitutia, nu isi puneau deloc problema reveniri regelui, ci il fugareau pe soselele patriei si il urcau in avion; a doua expulzare.
      Manevrele nesabuite ale turnatorului print consort ( stiti ca a vrut sa candideze la Presedintia Romaniei, facind jocul pesedeilor) au indepartat personajele casei regale de cei ce au condamnat comunismul si i-a apropiat de inamici, de copiii celor ce l-au alungat din tara.
      Si presedintele Basescu are dreptul la o parere despre faptele istorice; eu consider ca procedeaza corect, cu amendamentul ca prea marinaresc o face.

      • Asta e inconsecventa umana, Victor L: pe unii ne incapatanam sa-i judecam mereu pentru ce fusera, pe altii doar din perspectiva a ceea ce voim sa credem ca devenira.
        Doar pe acest om, onest, drept si, vai, cat de singur il judecam doar dupa comesenii sai.

        • Diferenta intre Regele Mihai si parlamentarii romani este ca Regele Mihai are mai multe case si mai mari (palate). Si mai are si paduri… nenumarate.
          Asemanarea intre Regele Mihai si parlamentarii actuali este ca nu au facut averea dupa model capitalist, adica doar prin propria munca.
          Mentionez ca nici Ceausescu in cei 25 de ani nu si-a insusit atatea palate si paduri ca Regele Mihai. Dar e de inteles, era presedinte nu Rege.

          • (…) nu au facut averea dupa model capitalist, adica doar prin propria munca.

            Dupa modelul capitalist, din propria munca traiesti. Averea o faci, cel mai adesea, din munca altora. Contributia ta e ca stii sa-i pui sa munceasca pentru tine.

        • Spune-mi cu cine te’nsotesti, ca sa-ti spun cine esti…

          Pe mine ma intriga ultima fraza din citatul ala. Ce a facut casa regala pentru „proiectului de renaştere a unei Românii independente şi europene”??? Poate sunt prea tanar si n-am citit ce trebuia. Exista astfel de actiuni din partea casei regale? Macar in ultimii 20 de ani?

  2. Domnule Profesor ,va admir forte mult si imi permit sa va adresez o singura intrebare .
    Stie cineva ce s-a intimplat cu cei 1000 de studenti arestati cu a caror viata MS Regele Mihai a fost santajat sa abdice?
    Personal ma indoiesc ca au fost totusi eliberati .
    Va multumesc anticipat in cazul in care va gasiti citeva secunde pentru raspuns.
    Cu deosebita stima

    • Nu ii arestase el! Iar pe cuvantul rusilor si al comunistilor nu te poti baza! A fost un santaj din cele mai ordinrare. Sunteti nascut cumva dupa 1990?

      • Domnule ,haide sa nu fim stupizi , evident ca nu ii arestase M S Regele atita vreme cit a fost santajat intru abdicare cu uciderea lor.
        Eu doar am intrebat daca stie cumva cineva de soarta lor ulterioara si mi-am permis sa intreb asta o personalitate mai mult decit avizata in materie.
        Cu stima

      • A , scuze.
        Nascut 67 ,mars cu taranistii feb 90 ,printre primii la venirea MS in 92 ,ceva bate pe cocoasa de la mineri ca student ,niciodata votat iliescu si camarila , de 15 ani in Canada .
        Satisfacut ?

    • Va multumesc pentru cuvintele generoase. Informatia despre cei o mie de studenti provine, din cate stiu, de la Regele Mihai. Nu ma indoiesc de veracitatea ei, dar nu cunosc detalii. In mod cert, lucru documentat prin surse diferite, mari razii anti-studentesti soldate cu mii de arestari, au avut loc si in 1948. Oricum, in decembrie 1947, dictatura comunista fusese de-acum consolidata, se fondase de-acum Cominformul, se lansase „Doctrina Jdanov” a celor”doua lagare”, Iuliu Maniu si Ion Mihalache erau inchisi, venea randul altor oameni politici democrati, Regelui nu-i ramanea niciun fel de spatiu de manevra. Abdicarea fortata consacra o stare de fapt. Romania devenise o dictatura totalitara de tip stalinist. Ganduri bune.

    • „Personal ma indoiesc ca au fost totusi eliberati”

      Afirmatia asta contine un repros la adresa fostului rege. Acela ca n-ar fi trebuit sa abdice de dragul celor 1000 de studenti, caci oricum n-ar fi fost eliberati. Si, desigur, ca sef de stat, regele ar fi trebuit sa prevada acest lucru. indraznesc insa sa spun ca a prevazut altceva: ca daca n-ar fi acceptat abdicarea, trupele lui Stalin ar fi intrat in tara sa o impuna. Nu vom sti niciodata daca asa ar fi fost, …

      • M-apucă mila, deja cred că trebuie făcută propunere la BOR pentru sanctificare…… cu atâta sacrificiu merită…. În acest context, trebuie studiată posibilitatea schimbării denumirii în „casa faraonică a României” .Scapă astfel și de concurența MS regele Cioabă, ai cărui supuși se înmulțesc nu glumă…..

        • ion, eu nu sunt promonarhist. Dimpotriva, parerile personale se aseamana cu cele ale presedintelui in functie: impusa sau nu, abdicarea, odata semnata, e pentru eternitate. Diferenta e ca eu nu-l acuz ca ne-ar fi lasat expusi ciumei rosii. Cei care folosesc argumentul, vor doar sa confere gravitate actului de la 30.12.1947.

          Dar pana la urma astea sunt opinii personale, fie ale mele, ale d-tale sau ale presedintelui. Si, oricat de carcotasi am fi, nu avem nici competenta, nici insusirile, de a judeca evenimentul. Doar cercetatorii, abilitati chiar de statul roman, al carui sef se afla la Cotroceni, au aceasta atributie. iar acestia au vorbit prin comunicatul IICCMER. Punct!

          • Din păcate pentru mine și pentru dumneavoastră, cunosc personal un scurt episod al IICMER (ex IICCR) și a transformării unui mandat dat icccr prin legea de înființare, intr-o instituție birocratică fară nici un obiectiv clar, mai bine zis fără nici o finalitate, cât și câțiva din specialiștii angajați ai acesteia. Oricum pentru mine, IICMER-ul, e o instituție politică și nu înțeleg de ce mai avem o instituție numită Academia Română, unde se presupune că sunt vârfurile societății. Spun asta pentru că, din câte știu IICMER, e finanțat de secretariatul general al guvernului, deci subsidiară a CC al P:::, lucru vizibil și prin debarcarea liberalului Oprea și înlocuirea cu onorabila noastră gazdă, care deși nu poate fi contestat, face parte din cei ce „nu mănâncă salam cu soia” cum spuse poporul nostru la un moment dat, prin faptul că din SUA lucrurile se văd altfel. Deci, am ajuns în punctul de a mă îndoi și de punct, dar asta e problema mea. Toate cele bune.

  3. Regele are merite incontestabile, dar are si greseli. Perioada ’39-’40 urmeaza sa fie analizata de istorici, pe baza de documente. Participarea regelui la sesiunea parlamentara de condamnare a comunismului alaturi de dreapta (inclusiv reprezentantii Bisericii) a fost un gest normal pentru un om de dreapta. Participarea majestatii sale la o sesiune parlamentara ca invitat al stangii, avand in discurs „picanterii” de stanga, in absenta reprezentantilor Bisericii, mi se pare un gest de tradare a dreptei. In opinia mea, regele ramanea demn daca refuza invitatia parlamentului si trimitea doar un mesaj din care sa reiasa clar nealinierea lui politica. Probabil ca varsta inaintata i-a jucat feste, iar ceilalti membri ai casei regale n-au fost in stare sa-l consilieze … Putea sa-si „incheie” mandatul demn, recunoscand propriile greseli si constitutia actuala a tarii.

    • Daca parerea dvs. e ca in mod „normal” regele e de dreapta si trebuie sa se comporte ca un politruc oarecare, inseamna ca faceti unele confuzii in materie de concepte.
      Spre deosebire de un presedinte, regele nu se cuvine a fi afiliat unui partid.

      • Totusi, nu e trist ca regele a ‘onorat’ invitatia fostilor comunisti, urmasii celor care l-au fortat sa abdice, aceleasi personaje care si-au batut joc de el la inceputul anilor 90? Oare el nu a realizat ca prin aceasta prezenta gireaza pentru USL?

  4. Mai bine mai tarziu decat niciodata. In al doisprezecelea ceas, ati gasit de cuviinta sa marcati evenimentul de azi. E de inteles ca ati simtit nevoia sa-i aratati cu degetul pe cei care mai ieri il considerau pe Majestatea sa un mare pericol pentru sistemul politic din Romania si acum pozeaza in mari, daca nu monarhisti, macar democrati. Totusi, d-le Vladimir Tismaneanu, nu aveti nimic de zis despre cei care dand dovada de o lasitate de-a dreptul de compatimit n-au avut curajul sa dea azi ochii cu Regele? Despre cei care s-au ascuns care pe unde, si-au gasit diverse preocupari, crezand ca vor reusi astfel sa mascheze ceea ce era evident pentru toata lumea? Si apropo de asta, ati fost azi in parlament d-le Tismaneanu, sau ati avut altceva mai important de facut?

    • Am predat doua cursuri azi, la University of Maryland (College Park), in aria metropopolitana a Washingtonului, la cateva mii de mile distanta de cladirea Parlamentului Romaniei. In 1992, am spus ceea ce aveam de spus, public , deschis si fara reticente. Azi a fost ziua de nastere a unui om politic ce merita, din punctul meu de vedere respect, o personaliate importanta a istoriei romanesti din tulburatul veac al douazecilea. Multi din cei care ii ridica azi statuie erau direct implicati in haituirea Regelui in 1992. Unii si-au inceput carierele chiar participand la manifestatii anti-monarhice, in anii cand se instaura nefastul regim de „democratie populara”. In rest, cu titlu personal, sunt de acord cu articolul d-lui Dan Tapalaga publicat pe „Hotnews” pe care l-am reprodus pe blogul meu.
      http://www.tismaneanu.wordpress.com

  5. Imi aduc aminte destul de greu circumstantele in care a venit Regle in tara odata pe vremea Conventiei Democratice. Coalitie fragila… presedintele Constantinescu slab, &c. Cert este ca parca au refuzat sa ii dea viza de intrare dupa o isterie facuta de Petre Roman si al lui partid (imi aduc bine aminte isteria de la televizor, era parca in direct). Ca cica erau republicani, democrati etc. Petr Roman a iesit dintr’o emisiune… au amenintat, imi adunc aminte, ca vor rupe coalitia… o sa trebuiasca sa ma uit iar prin ziarele vechi de atunci pastrate prin pivnita. Deh, istoria noastra recenta. Azi l’am vazut pe Petre Roman zambind pana la urechi… incercand sa spuna si el ceva despre rege.

    Dincolo de razboiaiele politice si culturale de azi… tineti minte, oamenii trebuie judecati dupa ceea ce au facut nu dupa ceea se spun ca vor sa face. Si cand este vorba de facut e bine sa rememoram ce au facut ei atunci in privinta regelui, ce au facut ei cand a fost mineriada, ce au facut ei cand fost un conflict la Targu Mures. E bine de tinut raboj la chestiile astea care au contat mult pentru vietile nostre. Partea proasta este ca inchinatorii la trandafiri ies rau la rubrica istorie oricum ar da’o si oricati trandafiri au pastrat in icoanele lor. Vorba cuiva… cu ce a gresit poporul asta de a trebuit sa aleaga intre doi comunisti….

    Iliescu nu reprezinta o persoana… ci o intreaga cohorta de activisti care s’au simtit reprezentati de el atunci. Unii au rupt’o cu el… dar din considerente oportunistice si nicidecum de principii si idealuri. Au avut dreptate oportunistic vorbind. Au reusit sa dea un presedinte. Cine ar fi crezut!? Dar ei sunt inca in umbra lui Iliescu pentru ca alegerea lor atunci a fost semnificativa. In prima mineriada au fost toti un trup si un zambet. Pentru Dumnezeu… umblau oameni cu bate pe strazile Bucurestiului si bateau oameni ! Nu mai tineti minte. Ah, Iliescu i’a chemar, le’a multumit &c. Dar ceilalti !? Voi chiar credeti ca un om poate fi de vina pentru toate ? Ce interpretare istorica e asta? E totuna cu asteptarea lui Mesia pentru a scoate poporul din criza. E absurd. Iliescu e numele unui regim ! Nu e numai numele unui om ! Singur ar fi fost un nimeni.

    PS. Elevii de atunci arestati au ajuns la inchisoarea Târgşor. Da, au luat si elevi si nu putini. Si evident ca nu le’au dat drumul. Acolo au inceput si o reeducare… se considera ca tinerii sunt mai maleabili. Eh, ghinion. Unii au refuzat.

    Numai ganditi’va a clasa noastra politica ce s’ar fi inghesuit la cooperare cu noul regim popular democratic… nu zic de reeducare pentru ca asta e inuman, dar cooperare. Primii ar fi fost, toti ! de la stanga cea ma stanga la dreapta cea mai … cu pitici. S’ar fi incolonat strans uniti in jurul steagului partidului.

    Defapt asta este o mare nedumerire pentru mine. Oameni care studiaza comunismul… oameni care ar trebui sa aiba un ochi format pentru lichelism si netrebnicie… nu reusesc sa le identifice in ziua de azi… in jurul nostru/lor. Sau ei cred ca nu pot fi obiectivi? Ca nu pot sta pe gard intre cele doua armate pentru ca risca sa fie impuscati ? Unii au stat sa fie impuscati in numele unui adevar.

    • Razvan:
      Va amintiti gresit!
      E o confuzie de neimaginat in amintirile dvs.
      Vizita (si „isteria” dlui Roman, in termenii dvs) de care va amintiti nu a avut loc pe vremea dlui presedinte Constantinescu, ci in ziua de Craciun a anului 1990, cand Regele a fost expulzat pur si simplu dupa sosirea sa in Romania de catre presedintele de atunci, dl Iliescu.
      Doi ai mai tarziua, (in 1992) cu acordul guvernului Stolojan, Majestatea Sa a efectuat vizita istorica in timpul sarbatorilor Pascale, la Putna, Curtea de Arges si Bucuresti, cand peste un milion de oameni au iesit pe strazile capitalei sa-l intampine.
      Presedintele Constantinescu nu numai ca nu l-a alungat pe Rege, ci dimpotriva, in timpul mandatului sau i s-a oferit Regelui Mihai pasaport romanesc si posibilitatea de se stabili in Romania cu statutul de fost sef al Statului.

      Regretabila si confuzia din textul domnului Tismaneanu: Regele nu a fost „haituit” in 1992, ci in dec. 1990.

      • Da, aveti dreptate. Nu cred ca era vorba despre viza.
        Dar era despre ceva legat de intoarcerea regelui.
        Promit ca o sa caut informatiile referitoare la aceste episod.

  6. Parca prea repede s-a uitat istoria recenta a anilor 90,cand acelasi psd condus de ilici era sugrumat de o ura viscerala fata de rege si tot ce insemna monarhie. Sa fie vorba oare de o distorsionare grava a coloanei vertebrale a stangii romanesti care-si pierde echilibrul,sau mai degraba de arhicunoscuta ipocrizie politica?Oricum e dezgustator sa lingi unde ai scuipat !…

  7. Da, de fapt toata Romania, de-aici de departe, e de un discret si sobru tragism.
    „Spectacolul” trist cu Regele in Parlament si apreciat de… culmea! politicienii urmasi directi ai cancerului comunist e insa de un tragism mai putin discret.
    O ipocrizie si fatarnicie cum numai comunistii stiu sa aibe: FSN/PDSR/PSD, dupa ce s-au opus atit de vehement si de atitea ori in trecut, acuma vezi Doamne, sint prieteni. Stiu, stiu, nici PDL nu e departe…
    Asta e! probabil comunismul e un cancer de care Romania nu va scapa niciodata. Daca nu s-a facut nici-o operatie de „extirpare” (ex: punctul 8 de la Timisoara, macar o condamnare cu suspendare a lui Iliescu/Mineriade etc etc) cum dracu’ sa scapam?
    Multi au sa zica „nu dom’le, PSD/USL e altceva”. Nu e adevarat. De vreme ce 1) s-au opus intrarii Regelui atunci cind era „periculos” politic, 2) s-au opus atit de vehement condamnarii comunismului iar azi 3) se opun unui muzeu al comunismului, e clar, sint aceiasi!
    Daca n-ar avea nici-o legatura ideologica cu tumoarea comunista, nu le-ar pasa.
    PSD = PCR, aceeasi Marie cu alta palarie.
    Iar prin manevra cu USL (de ingurgitare a PNL-ului), au infectat si partea liberala care si-asa de-abia mai era in viata…

  8. Geoana s-a inselat. Tragic e ca insusi Majestatea Sa a uitat sa-i aminteasca acest lucru, in discursul sau nefacand referire la acel moment. Sa fie resentiment fata de oratorul de atunci?! Desi e speculativ, nu pot sa nu ma intreb daca, beneficiind de o inversiune temporala, si momentul „Condamnarii comunismului” ar fi venit dupa afirmatiile recente ale lui Tyranosaurus Antirex, Regele Mihai ar fi pierdut ocazia de a participa. Ceva ma faca sa cred ca nu ar fi procedat precum absentii de ieri.

    „Omagierea Majestăţii Sale la 90 de ani devine, astfel, ocazia de a onora memoria celor care şi-au dedicat existenţa, în ţară sau în exilul democratic, proiectului de renaştere a unei Românii independente şi europene.”

    Bine scris!

  9. Despre actul de la 23 August, despre conduita regelui in anii 44-47 s-a discutat si se va mai discuta multa vreme de acum inainte cu argumente pro si contra. Dar faptul ca a acceptat ca in schimbul returnarii unei parti din averea Coroanei sa introduca in familia regala pe Radu Duda
    omul stim noi cui, e un lucru care categoric nu face cinste Casei Regale. Un compromis rusinos.

  10. Mie mi se pare foarte interesant un singur fapt: cel care l-a hulit pe rege cel mai mult s anume Ion Iliescu , a fost cel care in timpul celui de al doile mandat, i-a permis regelui sa se intoarca in regula in tara si a inceput procesul de retrocedare a tuturor bunurilor fostei case regale.
    Spun asta, deoarece, vad ca multa lume uita ca Emil Constantinescu, care a ajuns presedinte pe baza voturilor de dreapta, ale celor care erau suporteri ai PNT-ului lui Coposu si care erau mai mult sau mai putin monarhisti, nu a facut actele istorice pe care acesti suporteri le asteptau de la el. Probabil din cauza aliantei cu fostul FSN, poreclit in perioada respectiva PD si a atitudinii celor din aceasta formatiune politica.
    Insa ei si astazi si-au manifestat aceasta inversunare, lucru ce denota macar o consecventa din partea acestor oameni. Basescu confirma acet lucru si partidul sau.
    E un lucru care subliniaza macar ironia istoriei….Taman ala care l-a gonit pe rege in anii 90, este cel mai mare suporter (de conjunctura, fireste) al sau, iar cel care a condamnat comunismul si crimele sale, pare cel mai antimonarhic om…

    • Cand am scris despre monarhismul de ultima ora, tocmai acest comportament oportunist al lui Ion Iliescu si al protejatilor (aliatilor) sai l-am avut in vedere. Ion Iliescu s-a decarat in repetate randuri anti-monarhist, vine dintr-o traditie care merge in secolul al XIX-lea, de respingere a monarhiei consitutionale. O traditie exacerbata de propaganda impertinenta a comunistilor. Ca unul din liderii UER (Uniunea Elevilor din Romania, organizatie creata de PCR pentru influentarea/manipularea/cooptarea elevilor), ca figura marcanta, in curs de ascensiune in cadrul „Tineretului Progresist”, Ion Iliescu a participat, intre 6 martie 1945 si 30 decembrie 1947, la actiunile organizate de comunisti (mitinguri, demonstratii, manifeste si manifestari de strada, confruntari in licee si in amfiteatre universitare). Pana in 2005, Ion Iliescu nu s-a exprimat sub nicio forma ca admirator al Regelui Mihai (desi, trebuie spus, in volumul „Marele soc” a admis ca expulzarea Regelui in decembrie 1990, a fost „o reactie emotionala”). Iliescu, Roman, Magureanu, deci oamenii care detineau puterea in decembrie 1990, nu s-au cait niciodata pentru ceea ce, intr-un articol publicat in revista „22” chiar in acele zile, numeam „palmuirea istoriei”. Scriam atunci ca Regele Mihai a fost un om care a facut numai bine tarii sale. M-am trezit cu o riposta acida din partea lui Pavel Campeanu, sociolog marxist si membru fondator al GDS. I-a raspuns istoricul Andrei Pippidi. Textul meu este inclus in volumul „Irepetabilul trecut”, aparut la editura Curtea Veche in 2008. Pe scurt, polemicile nu au inceput in aceste saptamani.

      Presedintele Traian Basescu are rezerve fata de actiunile Regelui Mihai din anii razboiului si mai ales in raport cu abdicarea neconditionata din decembrie 1947, dar acest lucru nu s-a tradus in actiuni punitive, in campanii isterice de presa, in molestarea simbolica, pentru ca ce altceva este expulzarea pe cale politieneasca, a fostului sef de stat? Este ceea ce corect observa Miron Damian in articolul sau aparut azi pe „Contributors”. Nu cred ca se poate vorbi despre anti-monarhism ca angajament ideologic in cazul lui Traian Basescu. Ion Iliescu si Petre Roman au fost cei care au comandat si aprobat actiunea rusinoasa din decembrie 1990, justificata, in ochii lor, de fixatiile unui anti-monarhism programatic. Ganduri bune.

      • Stiti ce ma framanta, domnule Profesor?
        In momentele pentru care i se aduc reprosuri anti-monarhistului Iliescu, acesta era sustinut si de actualul sef de stat. Era dumnealui pe atunci inca la fel de comunist, inca la fel de indioctrinat ca si seful sau ideologic. Vremea a trecut si omul s-a schimbat. Pentru vederile sale actuale, presupuse de dreapta, i se iarta acele pacate ale junetii. El se poate schimba, nefiind inca atins de traditia exacerbata de propaganfda impertinenta a comunistilor.
        Iliescu, insa nu! El nu se poate schimba!
        Daca in cazul lui Basescu n-o fi vorba de vreun angajament ideologic, de ce sa nu-l creditam si pe Iliescu ca fiind capabil de o oarecare revizuire a vederilor sale si sa-l consideram, in nici un caz pro-monarhist, dar macar „vindecat” intre timp de acel angajament ideologic anti-regalist?

        Un conforumist spunea mai devreme ca cine se aseamana, se aduna … n-a lamurit insa in ce sens se aseamana cei ce se aduna: sunt buni pentru ca stau la masa cu fostul rege, sau e regele rau ca sta la masa cu ei? Intotdeauna sunt doua taisuri …

        • Ion Iliescu era seful statului cand Regele a fost expulzat ca un infractor in decembrie 1990. Traian Basescu era membru al givernului Roman, dar in mod cert nu avea un cuvant de spsu in acea chestiune. Nu cred ca tandemul Iliescu-Roman i-a consultat pe membrii guvernului, cu exceptia ministrilor de interne si al apararii. Nu stiu ca Ion Iliescu sa-si cerut scuze in mod public, de o maniera liposita de ambiguitati pentru acea badaranie fara margini. Fac parte dintre aceia care au crezut, la un moment dat, in capacitatea lui Ion Iliescu de a invata politic. Proba o reprezinta dialogul din 2003, publicat in 2004. La cateva luni de la aparitia volumului „Marele soc”, Ion Iliescu, pe ultima suta de metri a ultimul sau mandat prezidential, l-a gratiat pe Miron Cozma si l-a decorat, cu ordinul „Steaua Romaniei” pe Corneliu Vadim Tudor. Am scris atunci un articol in care deplangeam public ceea ce numeam grave derapaje. In 2006, Ion Iliescu a fost protdrapelul fortelor care s-au opus Comisiei Prezidentiale si intregului demers al condamnarii comunismului. Am publicat, la inceputul lunii ianuarie un aerticol in „22” in care marturiseam ca regret ca am crezut in convertirea lui Iliescu la pluralism. Nu fac decat sa mentionez fapte. Ganduri bune.

          • Multumesc pentru raspuns, domnule Profesor!
            Cred ca v-am mai marturisit, am citit la vremea respectiva „Marele Soc” si am fost bulversat de spiritul concesiv, ce mi se parea ca transpare dintre randuri. La acea vreme eu nu eram capabil nici macar a lua in considerare vreo convertire, si deci nici clementa pentru Iliescu. Decorarea lui CVT si eliberarea lui MC erau de aceea doar confirmarea pe care abia o asteptasem. Ulterior insa mi-a parut rau si mi-am facut mie reprosuri ca nu sunt capabil sa iert.

            Nu ma referisem la o consiliere intre greii fsn si Basescu, ci doar la sustinerea neconditionata a ceastuia din urma: in 1992, cand cel putin cei din anturajul lui Iliescu cunosteau cu siguranta subterfugiile politicii la varf, Basescu, repet, il sustinea inca pe Iliescu. N-am cunostinta din partea sa nici un gest de dezavuare a politicii, pe care o sustinuse. Si daca i se lauda consecventa fata de rege, despre care astazi elita Romaniei nu gaseste cum de i se uita schimbarea de atitudine fata de „seful mafiei personale a lui Nastase”? Asa cum se lamenta mai devreme cineva, este si asta lins acolo unde a scuipat.
            Cu aceleasi ganduri bune!

  11. Stabilirea Regelui in tara este rezultatul unor negociei cu necuratul in urma careia a fost sacrificata concordia nationala.Rinjetul lui Iliescu marcheaza istoria pe care nu o mai poate schimba nimeni.Locul Regelui era in exil de unde putea vorbeasca.Practic se marcheaza victoria definitiva a criminalilor comunisti.

  12. ganditoru’ de la Hamandjia…

    am stat cu sufletul la gura sa-l aud pe MS Mihai I, eu fiind un momarhist realist….; in final, imediat am postat pe blogul meu impresiile … dar dupa cateva ore mi-am dat seama de un fapt izbitor: discursul Regelui purta in el aceleasi indemnuri si idei auzite, de atatea ori, la Execenta sa Dl. T.Basescu, Presedintele actual al tarii.

    Deci fostul suveran si actualul presedinte gandesc la fel si nici decum in contradictoriu cum mi-a fost scarba sa aud unele comentarii lansate de oameni fara capatai….

    Pacat ca fostul monarh si TB nu au anticipat aceste similitudini… le-ar fi fost mult mai usor acum, pacat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro