Home » Societate/Life » Citesti:

Regie, 1987. Construiam Cobra in camin…

Mihai Badici martie 21, 2015 Societate/Life
41 comentarii 8,755 Vizualizari

Eram în anul doi și făceam practica industrială la FEPER.  Pe platforma Pipera se ajungea destul de complicat; metroul nu era încă gata, din Regie schimbam vreo două tramvaie. În fine, gașca veselă ajungea în secție într-un târziu; angajații de acolo erau cam nedumeriți pentru că nu prea știau la ce să ne folosească, drept pentru care mai mult îi încurcam.  În secție se producea celebrul, pe atunci, „Junior” : tocmai se avansase de la cele cu intel 8080 la cele cu Z80. Noi însă eram în anul doi, nu ajunseserăm încă la cursul de „Circuite Digitale”; știam destule lucruri din cărțile pe care le citeam, pentru că febra computerelor ajunsese chiar și în Bucureștiul cel izolat de lumea exterioară.

La unul din birouri dibuiesc singurele lucruri interesante din întregul atelier: inginerul George are un banc de lucru la care pune în funcțiune plăcile venite din secția de lipire.

Programul inginerului George este simplu: în prima oră pune în funcțiune cele câteva plăci. Este rapid și se vede că știe ce face. Ultima placă rămâne în bancul de probe; pe ea inginerul pornește un Tetris și restul zilei nu mai poți vedea decât blocurile geometrice căzând de parcă însuși calculatorul le-ar aranja la locurile lor.

Ca să scape de noi, ne pun în funcțiune un „Junior” la birourile din spate. Angajații au o grămadă de discuri cu tot felul de jocuri. Cel mai de succes este „Găina”; „joc realizat de programatorii centrului de calcul Brăila cu totul în afara orelor de program”. De fapt mai amuzante decât jocul sunt comentariile și micile detalii ale decorului. Îmi mai amintesc și acum „du-te băi și bea o bere, poate o să prinzi putere!” care apărea de câte ori nu reușeai să termini nivelul.

Muncitorii povestesc despre plotterul Pif-01 ( parcă așa se chema) și cum documentația lui s-a „rătăcit” dintr-un port spaniol tocmai la Constanța. Teoretic FEPER ar trebui să producă echipamente periferice, doar că a început să producă și computere.

De fapt toată lumea din Electronică visează la computere. Colegul meu Calu a început să producă în camera lui de cămin „Cobra”. Le asamblează și le vinde. Plăcile sunt produse pentru o fabrică din Brașov care a reușit un artificiu interesant: un computer cu dublă compatibilitate: CP/M și Sinclair Spectrum. CP/M este leaderul sistemelor de operare „enterprise” iar „Sinclair Spectrum” este celebrul concept al Home Computerelor; în România se produc deja vreo trei variante de clone, poate mai multe ( Electronica nu începuse încă) : HC 85 , Cobra și „Mărăcineanu”. Acesta din urmă cred că era produs pentru un proiect al armatei, schemele apar într-o carte semnată de inginerul de la care își ia numele neoficial.

Piesele nu se vând în magazin. Dealtfel, chiar dacă s-ar vinde, un tranzistor costă 50 de lei, deși se fabrică la prețul de ordinul a 10 bani. Există însă un fel de dealeri: în anii ’80 în Regie nu se vând droguri ci componente electronice. Reușesc să pun mâna pe o placă de „Mărăcineanu” ; după un scurt boot reușit placa se strică. Se pare că sursa mea improvizată de 5 V s-a defectat.

Între timp colegul Calu trece la producția de serie: are chiar și un caiet de urmărire a calității în care își notează fiecare defect. Unele integrate rusești nu prea sunt de calitate.  Are însă concurență, despre care vorbește cu dispreț: Alex lucrează cu studente de la Arhitectură: îți dai seama ce calitate au lipiturile, îmi zice.

Plăcile care se vând în Regie au mici defecte, de obicei scurtcircuite sau găuri metalizate prost. Așa că se măsoară atent fiecare traseu înainte de a se lipi componentele. Colegul meu Andei are o idee genială: o foiță de staniol sub placă și practic trebuie să verifici doar una din fețe.  Iar multimetrul pe care tocmai mi l-am construit măsoară neobișnuit de precis rezistențele de ordinul ohmilor: așa îți dai seama cât de departe ești de scurtcircuitul respectiv.

Chiar și așa, după lipirea componentelor rareori computerul pornește din prima. Sculele de depanare sunt două: sonda TTL ( un circuit simplu cu led-uri care arată nivelele logice 0 și 1 ; cu un pic de experiență devine o sculă redutabilă) și … televizorul. Nu avem osciloscoape, dar un semnal periodic pe intrarea unui televizor Sport produce niște dungi pe ecran. „Stiind că baleiajul vertical are 50 Hz și cel orizontal 16kHZ, să se deducă frecvența semnalului din forma dungilor”. Simplu, nu?

Tot încercând să repar placa de „Mărăcineanu” ajung specialist în depanare (placa însă ajunge după ceva veme la gunoi). Abia peste vreun an îmi cumpăr un set de „Cobra” ; acum însă știu multe și mă încumet chiar la unele modificări minore în schemă, așa că în sfârșit am primul meu calculator.

Industria locală de calculatoare s-a hrănit din tot ce s-a găsit în acea vreme în „lagărul nostru”. Într-o economie autarhică, a trebuit să construim totul; rezultatele sunt impresionante din acest punct de vedere. Din altă perspectivă însă, totul a fost doar o imensă risipă de energie umană și entuziasm. A trebuit să reinventăm mereu și mereu roata, în loc să progresăm împreună cu restul lumii. În ’90 ne-am trezit într-o altă lume, ca o specie mai puțin evoluată în confruntare directă cu suratele ei supuse legilor darwinismului. Era vremea pentru o nouă inventare a roții….

(Notă: am schimbat numele personajelor, care altfel sunt cât se poate de reale)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "41 comments" on this Article:

  1. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Psst !
    Fără darwinism, că veți fi pus la colț de noul ”trend” al political correctness: Darwin e ”cîh” (ca să nu spun ”caca”) fiindcă l-a iubit Engels, adică comuniștii (?!). Se cuplează perfect cu ofensiva ultra-creștinilor de pe celălalt mal al Atlanticului – împreună, spre veacurile întunecate.

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Parerea mea despre acest fenomen e ca unii isi inventeaza probleme care nu exista. Probabil se pune de vreun partid de stanga care are nevoie de niscai adversari, cum ar fi babele care aprind lumanari. Dar nu ma lasati sa divaghez, ca ajung sa schimb rubrica si nu vreau :)

    • revelare spune:

      Darwinismul este un episod al Creației…. Deși ai trăit în RO, în a cărei istorie nici în glumă nu a existat nici măcar suport teoretic pt chestii gen Inchiziție, te „sincretizezi” din mimetism într-o altă perspectivă și te avânți la luptă cu mori de vânt, ca să ai și mata faliții proprii..

      • doina spune:

        Thank God For Evolution !!!

      • @ "Revelare" spune:

        voi sunteti peste tot, ca atomii, cum ar zice-o veche vorba. domnul a postat un simpatic articol despre frenezia computerolor & cablajelor din anii ’90. nu e clubul tau aici, go away, la pupat oase!

  2. Anda spune:

    Asta era intr-o alta viata… jucam Gaina pe I-100, de pe floppy-uri de 8″, intre doua “rulari” de salarii, Star Wars, … da, si Tetris… Si fetele de la “perforare” faceau galerie in spatele nostru…

  3. Fartat Cicero spune:

    În primăvara lui 89 am fost martor la vânzarea unui Cobra, în căminul P24, contra sumei de 12.000 lei – şi cumpărătorul nici măcar nu a negociat preţul – ceea ce m-a şocat. La acel nivel ne situam, în era comunistă.

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      “Et in P24 ego” :) Prețurile erau in principiu cunoscute, probabil de asta nu se negocia. Dar si cererea era imensă raportată la ofertă, deși sunt convins 100% că producția “Regiei” era mai mare decât a fabricilor de profil la capitolul HC.

      • victor L spune:

        Asa-asa, lasa-l incet ca spune tot; uite cum era sabotata ieconomia socialista :P

      • Relu M. spune:

        Kitul de Cobra era 5-6k lei in 1987, se gasea destul de usor in Regie sau in Leu. Problema era pornitul calculatorului. Erau doar citiva initiati ce o puteau face contra unui cost de 1000-1500 lei in functie de defect. Multi dintre noi aveam o Cobra sau un Maracineanu – care din cite imi amintesc se bloca destul de des pare-se din design intrucit nu trata corect conflictele.

        • Mihai Badici Mihai Badici spune:

          E corect ce ziceti, dar va aflati pe o mica falie temporala :) In Leu s-a mutat Electronica in 1990 in locul scolii de politruci ( inclusiv eu am stat acolo) , in ’87 ati fi putut obtine cel mult un discurs inspirat din tezele “to’arasului” care nu cred ca ar fi pornit vreo Cobra :)

          • Relu M. spune:

            Aveti dreptate, am terminat in ’91 si e foarte mult de atunci. Montajul tastaturii era o alta incercare serioasa care necesita multa atentie. Dar finalul, cind Cobra boot-a correct si rulai primul program in Basic sau iti incarcai un joc, Mario sau Saboteur, merita tot efortul.

      • Daniel spune:

        Si uite asa imensa majoritate a celor care reglau “pijamaua” de memorie la HC85 au ajuns in US/Canada…remember Z80PIO si printerul cu 9 ace :-)

  4. Stelian Ene Stelian Ene spune:

    Chiar a fost o risipă uriașă ? Eu aș vedea și partea plină a paharului: se construiau calculatoare programabile, nu clone ale mașinilor de jocuri, o generație întreagă a învățat IT în loc să piardă vremea prin “Arcades”-urile occidentale ale anilor `80-`90.
    Îmi aduc aminte frustrarea mea, după 90, de a deține un calculator Cip, fără prea multe jocuri (care trebuiau încărcate de pe casetă !), în timp ce colegii mei făceau trafic de jocuri pentru clonele NES care împânziseră deja piața. Ei au devenit experți în SuperMario, eu am învățat Basic, apoi asamblare din cartea lui Miklos Patrubany, apoi mi-am făcut o carieră din asta. IT-iștii români formați la școala Z80 au împânzit corporațiile mondiale unde de obicei sunt depășiți numeric doar de emigranții asiatici.

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      A fost un pas mare pentru oameni, dar un pas mic pentru industria IT. Care a trebuit sa o ia de la zero in 1990, beneficiind de prea putin din experienta celor “vechi” care au plecat in corpore…

    • gypsky punk spune:

      scurta istorie a IT-ului pe “intelesul tuturor”, ultimii 25 de ani (nu de la von neumann si zuse la eniac) sau mitul românilor ce au împânzit IT-ul mondial:
      in ’90 softul se facea in state (inetul a mai schimbat oleaca, dar baza tot sili valley) si hardul din ce in ce mai mult in asia, IT-ul nu era inca sexy (nimeni nu vroia sa-si toceasca coatele alaturi de ochelaristi autisti sau doar cocosati) -acum fiecare blogger “programeaza” html sau secretara in excel.
      si ca roman plecat in corpore in 90, ajutat de mineri, care nu a vazut computer in viata lui pina n-a ajuns in occident, nevoit on doing, try &error sa bibileasca la programe (mai usor decat carat marfa), apoi a venit java si milioane de exemple pe net, trebuia doar sa fi nitel interesat si gaseai job in IT, cea mai mare problema constand de ce nu se intelege un standard/sistem cu altul (si aici venau faimosii consultanti, care cu cat era treaba mai incalcita, cu atat erau mai fericiti)
      n-am inteles inca dece iti trebuie atata facultate pt asta (se pare ca nici gates,jobs sau alti incalcitori si descalcitori)

      • d spune:

        Una e sa programezi ceva simplu alta e sa sti design patterns, automate finite, inteligenta computationala si altele :) pe care fara facultate iti va fi destul de greu sa le faci ;)

      • gicad spune:

        Facultatea mai deschide putin linia orizontului si ii face pe oameni sa nu aiba doar un punct de vedere ci un 180 sau 360 de grade.
        Faptul ca o multime de oameni fara studii de specialitate au fost folositi in bula internet de la sfarsitul anilor 90 a dus, in opinia mea, la explozia survenita si la efectele cunoscute.
        Ca exemplu personal – in 99 firma la care lucram in momentul respective a decis sa angajeze si un director IT in State in plus de cel din Franta. Persoana angajata pe post era o inginera chimista care facuse un curs intensive Microsoft de 4 saptamani si acum era specialist IT. La prima vizita in San Francisco si la prima discutie cu persoana respectiva am petrecut o ora sa-i explic de ce atunci cand nu e split-tunneling tot traficul intre doua site-uri trece prin tunelul VPN. Asta a inclus si basic TCP/IP pentru ca dupa 4 saptamani de curs era tot verde.
        Ca sa rezum – nu credeam sa zic asta vreodata dar facultatea ajuta si cei 5 ani de calculatoare platesc inapoi :-)

        G

    • Eu am mai auzit undeva genul ăsta de limbaj legat de educaţia scorniceştea… spartană.

      Unu’ care punea porumbul în pătrate a spus “acum răbdăm de foame, dar când va răsări porumbul nostru din pătrate o să vă îngropăm”.

      Unu’ care purta cioc şi i se spunea Ţapu’ a zis că toată America de Sud va merge în 1999 cu Dacia 1310.

      Un personaj de-al lui Camil Petrescu era convins că românii vor cuceri imperiile occidentale trecând printre tunuri şi bătându-i pe tunari în scăfârlie cu patul puştii până îi lasă laţi :)

  5. cel care are îndoieli spune:

    Pe vremea respectiva eu m-am aflat in situatia fericita de a lucra pe un PC Tandon, cu DOS 540k memorie si placa video CGA, iar dupa scurt timp cu un PC construit la Fabrica de calculatoare. In colectivul in care am lucrat am construit placi de achizitie si scriam programe in asamblor, pentru a atinge viteza ceruta pentru achizitie, filtrare numerica si reprezentarea informatiei. Acei ani au sadit in mine virusul unei boli incurabile, boala de a nu mai putea trai fara calculator. Vremurile s-au schimbat foarte mult, indiferent din ce punct de vedere privim. Pentru mine calculatorul a ramas, pot sa numesc asa, un partener de viata. Pentru foarte multa lume este o simpla unealta, mai greu sau mai usor de minuit, o obisnuinta zilnica fata de care nu are nici un fel de sentiment. Pentru mine este in continuare o provocare zilnica, de a afla mai multe, de a face mai multe, inavatind si folosind noile posibilitati soft si hard. Si aceste lucruri imi pot oferi pe linga zbaterile facerii si multe momente de multumire si de bucurie.
    Va doresc sa aveti si dumneavoastra,la fel aceste momente, acum si in viitor pina la adinci batrinete.

  6. Emil spune:

    Din ciclul “România furată” se derulează la Digi zilele astea o emisiune despre cum s-a prăduit “Industria IT” românească. Ce părere aveţi, respectă realitatea premisele respectivei emisiuni?

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Am fost si eu invitat sa spun cateva vorbe la televiziunea respectiva, nu stiu cum vor fi folosite in emisiunile urmatoare. Realitatea este, ca de obicei, complexa. E (probabil) adevarat ca primele computere din China au fost românesti, dar e la fel de adevarat ca noi am pastrat o viziune invechita asupra domeniului pe cand chinezii au “cotit-o” asa de puternic incat au schimbat trendul intregii industrii. Cred ca potentialul de a scrie software era urias inca inainte de ’89 insa cum comunistii nici macar nu acceptau ideea de software comercial au ratat o mare oportunitate. Industria noastra de calculatoare era eminamente hardware si era bazata pe ideea de a se produce totul in tara. Deci nu e deloc de mirare ca s-a prabusit ca un castel de nisip. Ca au fost diversi oportunisti care au dat o mana de ajutor cred ca e un fapt secundar. De fapt cred ca ruinele ICE Felix inca exista, deci ipoteza intereselor imobiliare e subreda in acest caz ( o uzina la care chiar am lucrat, IEMI, a fost daramata din temelii si s-a construit o cladire de birouri in loc, deci daca ar fi fost doar o speculatie imobiliara, inseamna ca am dat peste un imobiliar nepriceput :) )

      • eu****** spune:

        Poate ca la IEMI nu se mai putea indrepta nimic si de aceea a fost nevoie de o noua constructie…

        Am lucrat aproape de IEMI si am fost intr-o scurta vizita la IEMI – deci s-ar putea sa am oarece idee despre ce era si ce facea IEMI.

        • Mihai Badici Mihai Badici spune:

          Daca va referiti la institutie, da, pentru ei nu exista scapare :) Se bazau mult prea mult pe comenzile armatei, in conditiile in care tehnologia era clar depasita. Insa (inca mai) aveau oameni care stiau carte; pacat ca “militarizarea” conducerii nu a ajutat de loc la flexibilitate ..

          Daca va referiti la cladiri, comparatia era legata de faptul ca daca si la Felix interesele erau pur imobiliare, pana acum s-ar fi construit sia colo ceva …

          • dg spune:

            e normal, un osciloscop E 0109 fabricat la IEMI costa doar 70,000 de lei, exact cat o dacie.
            se produceau doar pe stoc si se cumparau la sfarsitul anului de firmele care trebuiau sa isi cheltuiasca banii pt investitii, altfel se pierdeau.
            stiu asta pt ca dupa plecarea inginerului caridas in america am ramas seful atelierului, iar eu am facut seria 0 si punerea in fabricatie a acestui osciloscop.
            problema era ca fabrica a fost condusa dupa revolutie de militari, directorul era un colonel, paralel cu electronica, care pana la urma si-a privatizat singur toata firma…

            • Mihai Badici Mihai Badici spune:

              Vedeti articolul de azi, 1 octombrie 2016. Dacă voi mai avea o pasă nostalgică, voi scrie si partea a doua care va inchide povestea anului în am lucrat la IEMI. După câţiva ani va fi aruncată în aer, poate că e un mod simbolic de a încheia povestea….

    • gigi spune:

      Am sa imi permit raspund eu. Ca sa fie clar, am terminat facultatea prin anii 2000. Nu se mai faceau “Cobre”. Nu se facea aproape nimic electronic. Aveam cativa colegi intreprinzatori care reparau televizoare color aduse din Germania, mai tarziu altii care decodau GSM-uri, altii ( cu bani ) care incepusera sa vanda piese de PC, foarte scumpe la vremea aia, samd. Poate cel mai spectaculosi erau cei care faceau emitatoare FM ca sa copieze la examene si reuseau sa o faca un succes rasunator. Personal, am dat cu letconul si prin circuite romanesti. Erau mai bune ca cele rusesti si ma refer in special la integratele produse de Microelectronica insa comparati cu cele din vest, erau praf.

      Asa ca despre industria romaneasca de electronica, ce sa spun, era ca restul industriei. Producea si ea “Dacia”, tehnologie straveche pe care comunismul ne-o ridica la rangul de tehnologie contemporana de varf. Evident ca nu ar fi rezistat intr-o lume concurentiala, dar pentru puscarie erau bune.

      Nu trebuia jefuita industria electronica doar in folosul unora, dar la fel ca restul industriei, nu avea nici o sansa sa supravietuiasca. Stiu, celor care au lucrat acolo n-au cum sa le explici asta. E greu pentru ei sa inteleaga ca toata viata lor a fost lipsita de sens. Dar asta a fost. Toata economia producea chestii care se bagau pe gat altora, fie ca erau produse finite ori materii prime. Secretul minunii comuniste a fost sa nu lase oamenii sa aleaga.

      Hotii trebuie prinsi si bagati la puscarie. Dar sa nu ne imbatam cu apa rece. Industria noastra chiar a fost un morman de fiare vechi. Repet, vor sari unii sa ma infiereze. Dar articolul este corect. Singura “roata” pe care trebuie sa o reinventam este chestia cu investitiile. Fara bani multi, nu ne putem permite sa visam nici macar la agricultura, daramite la electronica. Ce nu agreez la emisiunea aceea cu “Romania furata” dincolo de demersul admirabil este ca se induce ideea ca se putea si asa, cu haiducia. Daca nu incetam sa vedem realitatea altfel decat prin ochii celr care au lucrat acolo nu vom evolua.

      • Radu spune:

        Minunat spus, Gigi, asa este. Am avut ocazia sa vad personal cum se lucra in Romania comunista – si pot spune ca nu eram departe de evul mediu. E chiar mai bine ca s-a prabusit totul foarte rapid – s-au scurtat chinurile. Acum nu se poate decit in sus. In jos nu prea mai e nimic. E mai bine asa.

  7. Radu spune:

    Adevarul e ca de obicei pe la mijloc, au fost si interese interne dar si externe (care le sustineau pe cele interne) ca industria electronica romaneasca sa ajunga in ruine.
    Si a ajuns, cu ajutorul neprecupetit al celui dintâi ministru al industriilor din guvernul Roman – care ministru fusese pâna cu cca un an si jumatate in urma director general al IPRS… dupa care in anii 91-92 a urmat in mod logic exodul masiv al creierelor din IPRS (devenita BANEASA SA) si Microelectronica…
    Si asta in timp ce interprinderi echivalente din fostele tari comuniste, cu nivel tehnologic mult sub cel din platfoma Baneasa, au reusit sa fie cumparate de firme mari occidentale si astfel sa mai existe si astazi.
    Nu cunosc in detaliu istoria din platforma Pipera dar cred ca scenariul a fost acelasi, ca si the master of the puppets…

    Un fost IPRS-ist

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Parerea mea sincera este ca daca am fi profitat cum se cuvine de intervalul 90-95 in loc sa ne balacim in apa statuta a postcomunismului, multe se puteau face. Evident ca gasirea unor parteneri strategici era esentiala: decalajul era imens, brusc nu ne mai comparam cu “colegii de lagar” ci cu piata mondiala; pe de alta parte evident ca pe piata nu exista numai firme care fac microprocesoare ci si firme care fac tranzistori ( fiindca ati vorbit de IPRS, care facea treaba destul de buna) . Eu am “prins” un an la IEMI si ceea ce m-a frapat era lipsa completa de intelegere a pietei si mecanismelor ei ( e drept, ei fiind furnizori ai armatei se simteau intr-o pozitie de monopol, ceea ce s-a dovedit a nu fi adevarat). Dar hai sa nu vorbim de tranzistori ci de biscuiti: in anii ’90 piata a fost inundata de biscuiti turcesti. Ce aveau in plus biscuitii turcesti fata de cei romanesti? Simplu: firma turceasca umbla cu trotineta la fiecare butic din fiecare satuc, pe cand firma romaneasca de biscuiti astepta camionul … care nu mai vine la poarta fabricii. Bineinteles ca “au existat interese” ca doar interesul oricarui concurent este sa il falimenteze pe celalalt dar eu cred cu tarie ca ceea ce a distrus industria locala a fost lipsa managementului competent. Restul au fost doar “ajutatoare”…. Bine, cand ne intrebam cine a numit managerii, ajungem tot la politica…

      • Adrian spune:

        Aveti dreptate, managementul prost a fost problema in anii ’90-’95 si nu numai a fostelor intreprinderi din domeniul IT, ci al economiei in general. Dar cauza reala e mai simpla: in cele mai multe cazuri directorii erau ingineri ajunsi in functie de conducere; nu doar ca nu stiau economie, ca la Politehnica nu prea se studia asa ceva, dar nu aveau nici un fel de experienta cu un sistem complet nou, economia de piata fata de cea planificata. Ei nu s-au prins la timp ca productia nu e suficienta daca nu ai grija de vanzari, iar inainte de ’90 nu exista notiunea de “probleme cu vanzarea” pentru ca totul era planificat de altii.
        Prin acei ani o ruda indepartata ajunsese directoare la una din intreprinderile din Pipera, nici nu mai stiu pe la care; am fost de vreo 2 ori pe la ea si am discutat, era doar o inginera intr-o pozitie foarte proasta pentru acea intreprindere, dar de asta mi-am dat seama si eu ani mai tarziu, cand am inceput sa capat ceva experienta de management.

        • Mihai Badici Mihai Badici spune:

          Lipsa managerilor a fost o problema “sistemica” a anilor ’90 . Daca ma intrebati pe mine, nici acum nu stam grozav :) . Sunt destul de convins ca o privatizare rapida ar fi mentinut in piata o buna parte din acele intreprinderi; imi amintesc ca la un moment dat (parca 91-94) salariul meu de inginer era cam pe la 70 de dolari; la nivelul asta puteam concura linistiti cu chinezii :) Si a durat suficient timp ca sa permita o modernizare si/sau o reorientare. In afara de capital, o privatizare rapida si corect orientata politic ( ma refer la punctul cardinal corespunzator) ar fi adus un management eficient de la care am fi avut ce invata. In ceea ce-i priveste pe imobiliari, greu de spus daca era mai bine sa pastram niste hale in speranta ca la un moment dat vom “reaprinde furnalul” decat sa construiesti birouri in care eventual sa se scrie soft. Oricum, IT-ul nu e de loc mort in zona; in afara de firme in domeniu stiu ca in una din cladiri (Conect? Feper?) exista un data center destul de mare, am instalat odata un storage acolo. Or mai fi si altele, acum nu mai apare “Scanteia” asa ca nu mai stim “realizarili” :)

  8. starTrek spune:

    interesant!
    Daca nu erau francezii care ne-au ajutat sa construim Combinatul siderurgic si DACIA, pana si azi ne plimbam pe motoreta M.obra devenita eventual C.obra si cu Trabantul romanesc pe 3 rotzi de la Mercur in coproductie eventual cu TATA motors…

    • eu****** spune:

      Creativitate si inovatie exista in Ro…

      Dar a sa se dezvolte cele doua au nevoie ca sistemul sa permita si chiar, culmea, sa le incurajeze… Si mai este nevoie de ceva banuti…

      Cazul Dacia este interesant –
      A avut un ganditor, sistemul i-a permis, cu banii a fost mai greu…

      Stiinta evolueaza, la fel ca si piata.
      Este nevoie de un sistem permanent de adaptare la piata – pana si asta costa bani si timp.

      Face stiinta, inovare si market search numai cine poate –
      Si aici RO cred ca nu poate sa fie inca competititva pentru ca inca nu si-a creat resursele necesare si nici nu isi aloca timpul necesar pentru chestiunile acestea.

      Daca chinezii au facut modificari importante este si pentru ca ei sunt multi, omule, dar multi de tot…

      La ei nu se simte cand pleaca unul, pentru ca in secunda urmatoare mai apar cel putin 2 care vor putea sa continue treaba. Fiind sunt asa de multi , la chinezi nici timpul nu este o constrangere – isi permit sa incerce in z locuri pentru ca sigur intr-unul o sa le iasa in orizontul de timp asteptat.

      C’est la vie!

  9. Emiland spune:

    Am fost student in perioada 1983-1988 la AR. Si la noi in facultate era febra calculatoarelor. Cei pasionati isi cumparau piesele de la vanzatorii ambulanti (unii bronzati) de pe str. Academiei care stateau in jurul magazinelor oficiale de component electronice. Circulau tot felul de zvonuri: ca ar lua componentele de la gunoi de la Electronica sau ca ar fi furate prin aruncare cu prastia peste gard. Un coleg isi facea orga de lumini si cauta tiristori…
    Eu am inceput activitatea de programare in 84 pe un Cyber vechi in Fortran 3, apoi dupa cateva saptamani am trecut la Felix C256 in Fortran 4, care avea si If-uri logice. In perioada respectiva toti glumeam spunand ca executam misiunea ‘Colina’, ca in filmul de razboi, atunci cand urcam dealul sa ajungem la centrul de calcul din Automatica.Le-am tot facut programe la profesori si m-au luat sa fac activitatea de practica la Catedra de Desen. Acolo am facut in 86 un curs de MIX sau RSX1.11 pe Independent-ul lor. Apoi am lucrat pe Coral-ul din catedra noastra. O profesoara foarte inteligenta si inimoasa cu care faceam SIAE m-a dus la WANG-ul catedrei lor. Apoi am mai lucrat pe calculatorul Robotron (cu 3 unitati floppy de 8″) din biroul decanului. La ISPIF, langa piata Sudului, era un centru de calcul foarte tare, aveau si plotter. Mai aveam acces printr-un coleg la centrul de calcul al CFR-ului. O parte din programele scrise de mine (geometrie analitica asistata de calculator) au fost publicate intr-o carte si apoi, impreuna cu multe altele in BNP. La ICI lucrau la un pachet CAD si m-au ajutat sa desenez rezultatele programelor mele de geometrie. Aveam colegi care si-au cumparat HC-uri sau calculatoare COBRA (COMputer BRAsov) iar la oficiul de calcul din catedra au adus un TIMes. Peste vara mergeam 2-3 saptamani la CTCE ca sa imi bat cartelele si sa trec programul de compilare. Era o atmosfera excelenta, cu oameni foarte inteligenti si cu simtul umorului foarte dezvoltat. Mi-am dorit sa fac parte dintr-o astfel de lume. Stiam Bucuresti-ul dupa centre de calcul asa cum unii colegi il cunosteau avand ca repere carciumile… Dupa facultate am lucrat 2 ani intr-un oficiu de calcul pe calculatoare TPD si Robotron cu 3 unitati de disk. Apoi in 89-90 au adus calculatoare Robotron EC1834 cu sistem de operare DOS (MS-DOS si DR-DOS). Se spunea ca era vedeta targului de la Bratislava. Era produs in Germania de Est. Lucram in dBase (II, III, III+, IV), FoxBASE, FoxPro si programare numerica in Turbo Pascal).
    FEPER-ul era tare de tot… Producea si IGRAF-uri, foarte asemanatoare cu SCAMP-urile, si TPD-uri. In 1990 am intrat in invatamant si dupa cativa ani am dus la FEPER niste punti tensometrice la reparat si am intalnit profesionisti de mare clasa acolo.
    Intr-adevar software-ul nu a fost incurajat. A aparut in acea perioada o carte de “Microelectronica interactiva” de Dumitrascu si de fapt era carte de programare in Basic. Cenzura era absurd. O carte de “Modele cu elemente finite” a fost redenumita “Metode noi pentru calcule de rezistenta” pentru ca “singurele modele sunt tovarasu’ si tovarasa…”.
    Profesorii ne-au spus clar sa ne orientam spre calculatoare daca dorim sa fim sincroni cu ceea ce se intampla in alte parti, adica in lumea libera…
    Cam asta era atmosfera in acea perioada…

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Da. De fapt mai mult asta am vrut sa descriu in articol. Entuziasmul pentru computere era la fel de mare in Silicon Valey, la Paris, Budapesta, Bucuresti sau Moscova. Calitatea umana nu cred ca diferea prea mult. Din pacate dirijismul e exact ceea ce poate fi mai rau pentru un domeniu care abia se definea. Comunistii aveau obiceiul sa stie “ce trebuie” cand nici macar inventatorii nu stiau incotro o sa o ia inventiile lor :) Nu mai zic de lipsa informatiilor, un handicap groaznic in anii respectivi.

  10. MIHAI 2 spune:

    Era TOT INAINTE. Un avocat , cam securist dupa anumite tuseuri, dar agreabil, isi edita cererile catre instante cu – probabil – un procesor de cuvinte si se semna asa Redactat de Av. Xulescu Vasile asistat de computerul YYX …sau cam asa.
    Pe la emisiunile de stiinta popularizata de laTVR au scapat la un moment dat imagini cu aparate care permiteau prelucrarea unor blocuri de text, schimbarea FONTURILOR (nici nu stiam ca le zice asa) ca forma sau marime. Parea ceva SF .
    Apoi prin 1992 cand un 286 era inca excesiv de scump , am facut un efort si mi-am luat mai intai o imprimanta , cred Panasonic, cu ace. computerul urma sa fie achizitionat ulterior. Am cunoscut un informatician care mi-a zis ca lumea lor este populata cu diversi tipi SARITI de pe fix ….dar ca eu , cu imprimanta fara PC am deschis o nisa originala.
    Acum ne lafaim, tovarasi !

    • Robert Alexandru spune:

      Primul meu CD a fost luat din pasajul de la Obor. Se numea World Literary Heritage și coperta afirma că ar conține peste 600 de opere literare COMPLETE. Am discutat îndelung cu vânzătoarea (care habar nu avea ce vindea, era un magazin de mercerie -cred- dacă operele complete chiar sunt complete. L-am luat deși nu aveam calculator.
      După șase luni am primit cadou o placă de bază (de la un elev, care pusese o placă mai nouă).
      Apoi am primit cadou la Budapesta o placă EGA și a devenit util să-mi iau o carcasă și o sursă.
      A trecut cam un an până am putut vedea cele șase sute de cărți, care nu erau doar complete (ca text), dar aveau și ample fragmente citite (audio), plus biografiile cu imagini ale autorilor.
      După câteva luni, aflând și de iminenta deschidere a Bibliotecii Electronice Maghiare, văzând și pentru prima dată Gutenberg-ul, umblam disperat pe la ministere, încercând să-i conving că un demers al tuturor ne-ar permite să ne facem propria bibliotecă electronică.
      La Ministerul Educației am aflat de la d-l Corbu că aveam deja o bibliotecă. Apoi am realizat că dânsul se referă la un program mare și costisitor de digitizare a cataloagelor (adică puteai afla de la Timișoara că la Iași poți găsi un volum din …). I-am arătat atunci Gutenberg-ul și am realizat că vedea pentru prima dată o bibliotecă DE TEXTE online. Ce speram era ca în cadrul programelor de TIC din școli, în loc să se învețe tastarea pe exemple seci, să se facă -la fel ca și în Ungaria- echipe care să tasteze textele reale.
      La Ministerul Culturii (unde am mers să propun susținerea proiectului printr-o politică flexibilă în materie de drepturi de autor) am aflat că au echipament de ultimă oră pentru digitizare, dar nu au forța de muncă necesară.
      La Academia Română (unde am mers să întreb dacă putem obține un program de verificare ortografică pentru limba română) am avut o extrem de interesantă discuție cu d-l academician Dan Tufiș, care mi-a arătat un program funcțional de analiză gramaticală și m-a făcut să înțeleg că sunt extrem de aproape de realizarea unor pași semnificativi în analiza semantică (pentru că analizorul gramatica avea probleme la cuvintele omofone, așa că trebuia dedus sensul din context). Am mai aflat însă și lucruri triste, despre cum a pierdut Academia drepturile asupra dicționarului său, că nu au suficientă forță pentru munca brută de tastare a textelor. Am mai văzut și o instalație de conectare la Internet prin satelit, care nu putea fi montată din lipsă de fonduri.
      La Ministerul Muncii au fost cei mai deschiși, ideea unor biblioteci online care să conțină manuale pentru cursurile de calificare pentru șomeri li s-a părut extrem de interesantă și erau gata să acorde tot sprijinul.
      Cercul NU s-a închis însă, am dus toate datele de contact descoperite înapoi la Ministerul Educației, cu observația că noi, învățământul, puteam furniza forța de muncă de a cărei lipsă se plângeau toți ceilalți, dacă fiecare școală, ca parte a cursului de TIC, ar fi tasta doar o singură carte pe an, am fi avut o bibliotecă foarte bogată într-un timp foarte scurt… dar … Minsterul Educației este extrem de priceput în a nu face nimic cu ideile bune care apar în sistemul său!
      Doar mi-aduc aminte de purtătorul de cuvânt al vremii dând buzna la informatizare și întrebând disperat “Câți studenți avem în România”. La răspunsul calm că trebuie făcută o interogare și că răspunsul se poate obține în 24 de ore … a spus “Eu sunt cu ziariștii în sală și am nevoie de răspuns acum … xxx ar putea fi un răspuns acceptabil?” și fără să aștepte vreo confirmare a fugit înapoi … iar cei de la informatizare și-au reluat activitățile curente…

  11. xrogo spune:

    Si eu am cumparat un kit de Cobra,mi l-am ansamblat singur si nu a bootat.
    Noroc ca aveam un fost coleg de liceu ce terminase Electronica si lucra la IIRUC,mi-a depistat un scurt si a pornit,s-apoi sa vezi casete cu programe si jocuri,si acum il mai am.
    Si asta in Baia Mare

  12. saboteur spune:

    Se faceau si in Timsoara clone zx spectrum, Tim-s (3,5 mhz cu buton de turbo la 7 mhz pt tim-s plus) si Microtim



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Badici


Mihai Badici

Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) si doctorand al aceleiași facultăți. Administrator de sistem cu peste zece ani de experienț... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)