Home » Societate/Life »Vot 2014 » Citesti:

Romania “noastra”

Iulia Mihalache noiembrie 20, 2014 Societate/Life, Vot 2014
27 comentarii 3,687 Vizualizari

Am ascultat congresele PCR in direct la radio la orele de informare politica; am dat teze la CSP; am facut practica agricola ; am facut armata obligatorie; am stat la coada la ratii; am ascultat Radio Europa Libera; am iesit in strada in Decembrie 1989.
Am intrat “din prima” la facultate, am luat note mari fara sa dam mita, am dat concursuri pentru posturi, am lucrat, am platit taxe.
Am fost In Piata Universitatii; am fost huiduiti; am votat cu PNT, cu Ratiu, cu Costantinescu si cu Cheia, am sarbatorit.
Am plecat pana la urma din tara: inflatie galopanta, costuri enorme (imposibile, din propriul buzunar) pentru sustinerea tezelor de doctorat, colegi codasi deja doctori si asistenti universitari, dependenta financiara – inca – de parinti, lipsa oricarui orizont de speranta.
Am facut – de la capat – studii in strainatate, de asta data, cu burse mizere din care am reusit sa trimitem ceva si celor “ramasi la greu”.
Am gasit joburi – acolo, unde nu se vorbeste romaneste ci engleza, franceza, germana sau japoneza – apeland la anunturile din ziar. Si am ajutat, pe ce cai au fost posibile, pe cei “ramasi la greu” in tara.
Am construit cariere – in invatamant, in cercetare, in arta– (neuitand de cei ramasi “la greu” in tara), intr-un timp rezonabil pentru “aici” dar imposibil pentru “acolo”.
Am facut copii pe care i-am luat cu noi departe de Romania inca din fasa, lipsindu-i de, poate, o prezenta mai constanta in apropierea lor fizica a bunicilor, dar invatandu-i romaneste pentru a-si cunoaste apartenenta etnica si pentru a putea comunica, poate stangaci, cu rudele “ramase la greu”.
Am fost numiti ba golani, ba capsunari, ba stranieri, ba basisti, ba rude din strainatate, ba expati, ba emigranti, ba lasi, ba dezertori, fugiti “de greu”.
Am petrecut concediile in Romania si nu in Tenerife, calatorind transcontinental pentru ca bunicii “ramasi” si nepotii bi- sau tri-lingvi sa se intalneasca, sa se cunoasca.
Am platit si platim taxe si impozite si “acolo” si “aici”. Am scris, am telefonat, am urat “La multi ani” si “Hristos a inviat” si “Craciun fericit” si am trimis cadouri, poate  simtindu-ne vinovati in secret ca am plecat, “lasand” in urma, “la greu”, famiile din Romania.
Am facut si pomeni, si cozonaci, am cantat colindele lui Hrusca prietenilor iranieni si i-am invatat pe japonezi sa faca bors si zacusca.
Le-am explicat vecinilor, in alte limbi ,ce sunt Mosii si i-am invitat sa primeasca pomana de sufletul bunicilor nostri.
Si cu toate acestea ni se spune ca nu am avut habar ce a fost comunismul, ca am fost prea tineri ca sa ne dam seama de ororile lui.
*
Ni se spune ca plecarea in anii nouazeci a fost consecinta unei mode a vremii ori a refuzului de a pune umarul “la greu”.
Ca niciunde nu e mai greu ca in Romania, abandonata (“de voi”, de noi ) coruptilor.
Ca am beneficiat de invatamantul si formarea profesionala gratuite din Romania pentru a le oferi pe bani usori si putini – sau gratis, pentru ei – strainilor.
Ca nu am urmarit decat bani si cariere rapide.
Ca am pus materialul in fata spiritualului si concretul inaintea abstractului.
Ca ne-am lasat “dusi” de visul occidental.
Ca nu vom fi niciodata apreciati in Germania precum Herr Schmidt, in America sau Anglia precum Mr. Smith, in Franta precum Mr. Bernard ori precum Suzuki-san din Japonia, pentru ca nu suntem suficient de blonzi, ca ori ca vom fi de-a pururea caucazieni. Ca vom vorbi intotdeauna cu accent. Ca nu vom fi decat niste straini “acolo”, dar ca suntem prea dusi de “aici” pentru a putea fi reintegrati..
Ca am dat bir cu fugitii, ca sobolanii de pe o corabie care se scufunda.
Ca depresia e o boala occidentala inventata a celor care au timp prea mult si carora material nimic nu le lipseste.
Ca dorul – evident o notiune pur romaneasca – ni se cuvine, ca pedeapsa pentru dezertare.
Ca nu avem ce sa mai facem in tara, mai bine sa ramanem “acolo” de tot.
Ca…
*
Ne apropiem de cincizeci de ani.
Suntem cunoscuti, apreciati, respectati – “aici”. “Aici” toti stiu ca suntem romani si ne cer sa le vorbim despre Romania. Le vorbim, da, despre Romania noastra. Am invatat, distantandu-ne, sa vorbim nevisceral despre o Romanie a noastra, careia nu ii prea cerem nimic, dar careia intotdeauna ii vom apartine.
Ne-am bucurat enorm de victoria domnului Iohannis. Poate fi presedintele Romaniei noastre, un presedinte care sa ne reprezinte in lume si pe care sa-l putem prezenta si noi celor de “aici”. O Romanie in care chiar sa ne putem intoarce candva, pentru ca asta ne dorim.
Dar, lasand la o parte euforia rezultatului alegerilor de duminica, ne intrebam cu teama nascuta din experientele trecute si speranta fara de care nu am reusi sa supravietum: exista Romania noastra?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "27 comments" on this Article:

  1. DanT spune:

    Ar fi putut exista, daca nu ati fi plecat. Daca cei 3 milioane de romani energici si capabili nu ar fi fugit in Occident, ci ar fi luptat pentru schimbare aici, acasa, Romania ar fi aratat acum altfel. Nu s-a fugit in halul asta nici din Rusia, Ucraina. Belarus, Turcia, tari care nici ele nu aratau mai bine decat Romania.

    • A Na spune:

      Daca unii nu ar fi plecat, altii nu ar fi inteles de ce este necesara schimbarea. Cred ca romanii din dispora au un merit insemnat in schimbarea pe care Romania o sufera si o va suferi in continuare; daca ar fi stat acasa (si nu ar fi ‘fugit’) nu ar fi putut face la fel de mult pentru tara si pentru ei.

    • mcv spune:

      crezi???

    • Iulia Mihalache Iulia Mihalache spune:

      Cum am fi trebuit sa luptam din interior si cu ce arme (am plecat in 1997-1998)? Inca nu ne e clar si sentimentul de vinovatie – ca nu am ramas sa “luptam” e sincer.

      Pe de alta parte, in tot acesti ani am acumulat niste experiente pe care ne-am dori sa la impartasim societatii romanesti – nu doar prin vorbe; insa nu ne-am simtit nicioadata doriti si nicidecum nu am fost invitati sa participam – concret, nu doar prin vorbe.

      Poate ar trebui sa fim mai vocali – “acolo”, ca “aici”, repet, lumea stie cine suntem. Pentru ca faptele noastre concrete pentru tara noastra nu pot fi enumerate, din bun simt, asa cum nu pot fi enumerate public actele de binefacere facute de orice anonim ori acatistele date de oricare cine stie cand.

      Si totusi suntem romani; dar nu stim ai carei Romanii.

      • Mara spune:

        Pai probabil ca lupta cea mare tocmai s-a dat, iar daca ati raspuns chemarii la oaste ( vot ), inseamna ca v-ati facut datoria. Iar daca in minte si suflet simtiti romaneste, cu atat mai mult inseamna ca nu ati tradat pe nimeni.
        Bunica mea, refugiata din Basarabia o data in ’40 cu un copil si bunicul pe front, a doua oara in ’44, de data aceasta avand doi copii, nu s-a mai simtit niciodata ca acasa, chiar in Romania fiind. Iar cand dupa 20 de ani s-a intors in Basarabia ca sa vada ce a mai ramas din casa parinteasca, nimic nu a mai semanat cu ceea ce lasase in urma si nici nu a mai vrut sa-si viziteze vreodata locurile natale. S-a adaptat cum a putut in Zalau, iar in ’68, cand au invadat rusii Cehoslovacia, s-a refugiat in mijlocul Ardealului, langa Deva, de teama ungurilor care amenintau sa invadeze nordul tarii. Si si-a reluat existenta pentru a patra oara, luand totul de la capat, cu casa, cu masa etc.
        In casa am crescut si eu si fratele meu cu o vorba care mi s-a crestat in minte: ” cine te cunoaste te cumpara, cine nu, te vinde”. Asa a transmis bunica mamei si mama noua.

      • phoenix spune:

        Va scriu din inima Bucurestiului. Pana la un punct, am trait si eu exact ca voi, atata ca nu am plecat de aici, dar asta nu ne face diferiti, amandoi avem un nume, amandoi o soarta-n lume.
        Eu ti-s frate, tu mi-esti frate, in noi doi un suflet bate ! Ati facut foarte bine ce ati facut si noi, cei care incercam aici sa facem inca din ’89 ce ati fi facut si voi daca ramaneati, va multumim mult-mult-mult !!!!! Noi fara voi, nu am fi reusit. Tara asta – pe bune acum, nu scriu emotional, chiar daca sunt emotionat – nu ne apartine nici noua, nici voua ! E a urmasilor. Restul stiti. Suntem multi in tara care va iubim, ati dovedit ca va pasa de noi, ca va pasa de tara voastra. Sincer, v-am nesocotit, sau, sa zicem ca nu v-am apreciat suficient, dar ati fost formidabili, mult peste asteptari ! Nu am realizat pana acum cat de legati suntem. In sfarsit, putem sta si noi cu capul sus, am dovedit ca suntem o natie respectabila, indiferent pe unde am fi imprastiati. Va multumim, romanasii nostri, oriunde ati fi !

        • Iulia Mihalache Iulia Mihalache spune:

          Phoenix, multumesc.

          Pentru ca m-am gandit de atatea ori ca nu suntem – nu putem fi! – altfel, pe oriunde om fi traind, in Bucuresti, in Iasi, in Winnipeg sau in Tsuruga. Si ca ne leaga – voi folosi un termen de care s-a abuzat in asemenea hal intr-o zona a mass-media incat a capatat deja alte sensuri si e deseori folosit peiorativ – sentimentul patriotic. Dorinta de a contribui la avutia (morala, mai ales, dar si materiala) a tarii ai carei cetateni nu am renuntat a fi. De a dovedi ca suntem respectabili si, prin extensie, ca tara noastra e una demna de respect. Si ca e foarte important sa lasam asta – demnitatea – generatiilor care sunt gata sa ne preia stafeta.

          • Alin spune:

            Romanii din strainatate au contribuit si vor continua sa contribuie masiv la sustinerea Romaniei. Eu am plecat pentru ca nu exista un loc pentru mine. Simplu spus acesta este adevarul. Pe mine, in termenii lui Marin Preda, nu m-a mai rabdat tara. Toti aveau o pila, o conexiune, un noroc, un loc cistigat prin munca – ceva care le-a dat posibilitatea de a supravietui. Mie nu mi-a iesit nimic desi ma straduiam mai dihai decit compatriotii mei. Am facut si compromisuri ca mai toata lumea din jurul meu. Cind mi-am dat insa seama ca compromisurile incep sa fie nesanatos de mari mi-am zis ca e momentul sa plec. Vedeti d-voastra, compromisurile compromit. Tautologie? Nu de data asta…
            De-atunci am intors in Romania mai multi bani decit a investit vreodata statul roman in mine; mai mult decit au investit (financiar) vreodata cei doi parinti pensionari pe care ii ingrijesc de la distanta. Romanii din diaspora nu au fugit – ci si-au facut datoria; datoria de deveni oameni si de a face treaba buna. Nici mai mult, nici mai putin. Romanii din diaspora nu sint eroi, romanii de acasa nu sint viteji. Fiecare a facut ce-a putut spre a-si gasi un rost pe lume. Tot ce ne-a mai ramas de facut este sa scapam de nemernicii care s-au catarat in virful societatii prin manipulare si infractionalitate. Pe urma ne vedem la niste sarmale. Gatiti voi, cei de acasa, ca daca gatesc eu va treziti ca bag sarmalele la microunde sau ca pun Quorn in loc de porc in ele si s-ar putea sa nu dea bine. Eu promit ca aduc niste povesti grozave a la Marco Polo si citeva surprize.

      • Harald spune:

        @Iulia Mihalache – îți faci prea multe procese de conștiință. Dacă te-ai fi născut la Borca sau la Fărcașa, pe malul Bistriței, ai fi rămas toată viața acolo? Cel mai probabil nu. Te-ai fi mutat măcar la Piatra sau la Bacău, dacă nu la Cluj sau la București. Majoritatea celor născuți la Borca sau la Fărcașa își trăiesc toată viața acolo, dar cei care pot mai mult, își doresc mai mult și pleacă din acele sate.

        Exact asta e situația și cu țara: la scara lumii întregi, România e doar un sat înapoiat, unde orice progres este adoptat cu întârziere și cu reținere, exact ca la Borca sau la Fărcașa. Nu e nimeni vinovat pentru asta, așa e viața, așa sunt oamenii. Iar cu unii dintre acești oameni pur și simplu nu mai poți încăpea în aceeași țară, după cum s-a dovedit foarte recent, într-o dispută cu dl.Cristi Dănileț la un articol alăturat.

        Și-atunci le lași țara, să o organizeze după mintea lor, pentru că așa e în democrație, majoritatea decide. Iar tu îți găsești o țară de adopție unde ești tratat/ă mult mai bine decât în România și toată lumea e fericită. Simplu :)

        • Helmuth Von Borca und Farcașa spune:

          Bre, Harald, stimate domn,

          că tu crezi că satele alea suferă de un decalaj de dezvoltare e o confuzie axiologică. Da’ nu-i singura cu care te-am prins.

          Ți-am surpins anțărț și complexul moult approfondi…

          Dar nu-i vorba de asta în propoziție: cei plecați în masă din satele amintite de tine au plecat în primul rând de lipsa de perspectivă (economică, dar mai ales de dezvoltare … multilaterală). Dezvoltare furată de cei care au bătut asfaltul urban, dar nu spre bibliotecă, ci spre cazinou sau spre bar.
          Cei din satele amintite au un/o Weltanschauung mult mai bine ancorat/ă decât majoritatea europenilor.
          Dixi et salvavi… :)
          Dacă vrei, te aștept să ne luptăm în diacritice. Accepți, șef de pâlc?

    • Stelian spune:

      Personal am incercat sa ma implic si in politica. Din seara cind am intrat in partid de la optimism si speranta am trecut instantaneu la o greata si sila profunda.
      Se vorbea de schimbarea tuturor fiindca “acum noi suntem la putere”. Nu competenta, pricepere, onestitate, ci “noi suntem la putere”.
      Am incercat din rasputerile mele si ale citorva colegi sa salvam ce se poate salva din compania unde lucram. Ne loveam de ziduri groase de beton de peste 1 m grosime. Jocurile erau facute, iar noi le incurcam.
      Cu comunistii nu te pui. Trebuie dati la o parte de peste tot in acelasi timp si nelasati timp de 20 de ani in nici o functie…
      ACum dupa 25 de ani se pregatesc sa isi transfere tara copiilor, nepotilor si rudelor.
      Nu va imbatati cu apa rece ca parlamentul a ridicat imunitatea la 2-3-5 membri. Vedeti ca madam Andronescu a fost la 6 voturi sa nu i se ridice. Miki cam la fel, iar intre Cati si Miki vreo 6-7 au plecat din sala, ca deja era prea mult.
      Serialul Caracatita din anii 90 este departe de realitatea romaneasca – realitatea romaneasca este muuuuult mai dura, iar caracatita romaneasca ajunge mult mai sus.
      Ceea ce se vede in presa este numai virful foarte mic al unui ghetar.
      Si sa nu uit. N-am spirit de aventura, in conditii normale n-as fi plecat. Iar normalitatea mea era tare modesta: un salariu decent incit sa pot trai eu si familia, sa pot cumpara carti fara sa tai de nicaieri, sa plec in concediu o data pe an 2 sapt, sa pot merge din cind in cind la teatru sau concert, scoala sa fie scoala pentru copil.
      Am cerut prea mult!
      Am plecat.
      Si mai e ceva. Au plecat nu oameni cu scoli inalte, ci sudori, zidari, strungari si nu mai stiu ce alte meserii.

  2. dusu spune:

    nu,nu exista ! a noastra s a dus : s a dus datorita trecerii anilor,datorita diferentei existente atunci intre noi si ei, a diferentei si mai mari de azi care a crescut .
    tara aia e a comunistilor si noi poate,unii, am incercat sa le spunem ca desi ei cred ca comnistii i au ajutat,i au facut oameni,de fapt comunistii ii fura zilnic
    da domnule dan t,poate am fost lasi,din perspectiva dvs.dar comunistii ne au omorit cu gloante si apoi au zis ca au fost teroristii aia si ca ei sint alaturi de cei revoltati.

    • Iulia Mihalache Iulia Mihalache spune:

      De acord ca au trecut anii. De acord ca multe s-au schimbat.

      Dar am fost in tara si la Revolutie, si la mineriada din 1990; am contribuit la schimbarile post-revolutionare si, desi scuipati, am militat impotriva confiscarii Revolutiei de catre FSN. Am pus umarul si sunt absolut sigura ca am contribuit la alegerile din 1996 pro-Conventia Democratica. (S-a ales praful din asta – si de aici s-a dat startul plecarii unora dintre noi).

      Pana la urma generatia noastra a facut istorie, insa independent de eforturile noaste aceasta istorie a intrat in derizoriu si, in prezent, in anonimat.

      Nu ne trebuie nimic in prezent ci, repet, confirmarea (nu stiu cum, si va cer ajutorul) unei apartenente.

      • gogu spune:

        Ce apartenenta?Stoicii vorbeau de cosmopoliti…locuitorii Kosmos-ului…un fel de oameni universali.
        Si daca iti poti gasi identitatea in ceea ce devii? Caci paradoxal, toata lumea (mai ales in Europa) te intreaba de unde vii, care iti e originea. Nu cine esti sau incontro te duci.Un proces spiritual de auto-identificare sau auto-edificare.
        Si tinem, apartinem de Arcadia.
        Inca un argument…apropo de dragostea de tara. E ca si cu o femeie…careia ii tot declari dragostea iar ea te respinge.
        A continua e semn de maladie, de dependenta bolnavicioasa.
        La un moment dat, “Basta”…”let’s move on”…
        Si de aici incepi constructia si apartenenta la Arcadia…La patria artelor, a stiintei si spiritului.
        Curaj si putere…si o noua lume si lumina se va deschide…

      • dusu spune:

        ar fi mai productiv daca am ramine rationali si nu ne am infierbinta emotional
        istoria n o face poporul doamna,istoria o fac personalitatile,ca romanica recunoaste ca personalitate un iliescu sau nastase,chiar basescu:asta ii poporul !
        a fost ales doar un om si ca ne place sau nu,multi l au ales sa nu l aleaga pe alalalt,nu ca cred intr un alt sistem valoric dupa care ar dori sa se conduca
        in tara aia exista o multime dura care trage sforili si o alta multime care traieste in umbra si ptr sustinerea primei.sint asa luati la general,originili sanatoase,care si au schimbat statutul social economic intr o generatie.sint stapinitorii tarii !astia au facut moarte de om si in 89.campania de acum este inca o dovada cit sint de decisi sa nu si piarda turma.
        urmariti cum in aceste zile gunoaiele comuniste intorc armele ‘
        nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece,doar daca zilnic se va tine pasul spre vest,poate in citeva zeci de ani sa revina si acea comunitate la o altfel de normalitate

  3. smaranda spune:

    Romania este a noastra. Nimic nu ma poate convinge de contrariul. Am sa contribui neconditionat la progresul ei chia daca sint plecata de 23 de ani. Nu trebuie sa ne indoim ca nu putem, ca nu este nevoie sau este alt cineva mai indreptatit sa o faca. Este o datorie de onoare sa ma revansez fata de tara mea. Si satisfactie interioara.

  4. Stelian spune:

    Doamna Mihalache,
    Au trecut 25 de ani si incepem sa facem aceeasi greseala mai mult sau mai putin voita, greseala ce o transmitem copiilor nostri.
    Scoatem Romania din contextul general politic si al cronologiei faptelor de atunci si o punem ca fiind centru lumii.
    Ori nu e si n-a fost deloc asa.
    Cred ca dupa Romania (unde a fost, e drept, revolutia televizata si insingerata) Bulgaria si parca Albania a fost dupa noi.
    S-a inceput prin vara, daca imi mai amintesc bine cu sirma ghimpata scoasa de la granita austro-ungara si miile de turisti din Germania democrata trecind prin Romania si de acolo in Ungaria si Austria, apoi cu victoria Solidaritatii in Polonia si primul guvern fara comunisti, apoi Germania Democrata, Cehoslovacia cu Revolutia de catifea, caderea zidului Berlinului.
    Zidul Berlinului cazuse deja, dar Romania il alegea secretar general pe Ceausescu la congresul al XIV-lea. Si abia dupa intilnirea de la Malta Gorbaciuv-Bush senior a miscat ceva in Ro.
    Si Timisoara a fost singura cam o saptamina.
    Cam asta trebuie sa le spunem celor tineri. Ca n-am fost eroi si nici viteji din cale-afara si sa le cerem iertare ca dupa 25 de ani Romania arata mai rau decit am primit-o.

  5. euNuke spune:

    Nu există şi nu a existat niciodată o Românie a nomazilor şi o alta a sedentarilor. Sau una a fugarilor şi o alta a iobagilor. Sau una a românilor liberi evadaţi şi o alta a celor înrobiţi şi ţinuţi in captivitate de temnicerii comunişti.

    Distincţia asta există exclusiv intr-un plan imaginar, personal, in mintea unora dintre români. România celorlalţi este ori (1) o ficţiune negativă menită să justifice exodul şi transformările sinelui, adaptarea mentală treptată, abandonarea planurilor/viselor de repatriere şi, in cele din urmă, metamorfozarea etnico-culturală prin statuarea preeminenţei elementului identitar al ţării de adopţie; ori (2) un mit fondator şi personificator -ţara ca o muică ocrotitoare- menit să justifice ataşamentul orb faţă de stat şi teritoriul său şi să stăvilească celălalt dor -de ducă- al tânărului cetăţean; acest mit este intens cultivat de şcolile statul naţional, iată de ce stăruie un puternic sentiment de vinovăţie in sufletul exilaţilor, al unora dintre ei.

    Unii dintre noi poartă in ei gena nomadismului, se nasc cu spiritul de aventură, visează să călătorească din fragedă pruncie, să cunoască lumea şi să cucerească noi orizonturi culturale la pas, cu desaga pe umăr. Nu trebuie să se simtă ruşinaţi şi nicidecum vinovaţi pentru felul lor de a fi, pentru că existenţa lor e atât de împrăştiată pe glob. Alţii, mai aşezaţi, dar dăruiţi de la natură, au plecat pentru că pur şi simplu pe domeniul lor profesional ar fi fost imposibilă o carieră in România. Ar fi absurd să le cerem acestor oameni să se intoarcă de urgenţă in ţară ca să pună umărul la reconstrucţia ei. In realitate ei -cei mai destoinici dintre diaporeni- au ajutat deja -moral şi financiar- şi o vor putea face in continuare păstrându-şi cursul vieţilor şi carierelor lor mai bine decât curmându-l printr-o intoarcere pripită. Oricum, pe zi ce trece graniţele -acest concept naţionalist- se estompează şi dacă nu se intâmplă vreun eveniment major direcţia este cea a desfiinţării lor. In curând vom fi europeni de origine română, iar mai apoi europeni de limbă română şi atât.

    Ubi bene ibi patria

  6. Sergiu Simion spune:

    “Dar, lasand la o parte euforia rezultatului alegerilor de duminica, ne intrebam cu teama nascuta din experientele trecute si speranta fara de care nu am reusi sa supravietum: exista Romania noastra?”

    Exista , si ati avut dovada foarte recent . Problema este ca aceasta Romanie a oamenilor a fost ascunsa romanilor timp de 25 de ani . Sistemul si cei care l-au condus ( politicieniii ) i-au tinut prin mass-media in ceea ce se poate numi „ virtual cage” . Acum gratiile ei au cazut si apar in adevarata lor lumina si romanii onesti , si cei care i-au condus.

    N.B. Nu va faceti reprosuri gratuit, nu puteati face nimic, chiar daca ati fi ramas aici. Ati ajutat tara enorm de acolo de unde sunteti pentru ca fara dvs de acolo, tara nu ar fi putut reseta acum sistemul politic de aici uimind intreaga Europa , iar daca mentineti legatura cu tara acest lucru reprezinta inca o lovitura mortala pentru sistemul inca in uz. In ceea ce ma priveste , sunt convins de multi ani ca schimbarea adevarat va veni de la oamenii diasporei care au o alta mentalitate si care sunt nesantajabili in sistemul de aici si cred ca am avut deja cu totii cea mai clara dovada.

  7. Gabriel Preda spune:

    Felicitari pentru articol. E un articol foarte bun nu pentru ca raspunde unor intrebari ci pentru ca pune o intrebare foarte buna in final.

  8. Luize spune:

    Multumesc stimata dna. Mihalache
    susbscriu si eu celior spuse de dvs in acest minunat articol
    sunt multi care nu stiu ce inseamna emigrarea – si isi imagineaza ca plecând nu mai avem nici o problema – si ca suntem avutzi si suntem linistiti – si orice am spune si oricum am incerca sa explicam vor aparea ireductibili care ne vor acuza de tradare…
    sa-si aminteasca Ianuraie 1990, iunie 1990, si tot ce a urmat duap aceea – si sa inteleaga de ce am decis sa plecam – sa- si aminteasca când rândul doi din nomenclatura ne spunea celor ce aveam intre 18-35 ani la 1990 ca nu stim sa facem politica – ca ei stiu si ca ei trebuie sa continue – si când au schimbat tunica verde cu cea rosie si când au intors hainele si s-au declarat instantaneu Democrati… si când multi din PCR au decis ca au fost persecutati de regimul comunist – si s-au dat loviti… – sa ca noi nu suntem copti ….
    am trait vazând la televizor congresele partidului – am invatzat istoria partidului – si am decis ca am pierdut speranta in 1991 când erau tot ei cei contra carora ne razvratisem… si pentru care am fost numiti in toate felurile – cei care spuneau ca francezii au camionagii lor si noi avem minerii nostri…
    in fine numai cei ce au trecut prin emigratie inteleg durerea dezradacinarii – si ce se intâmpla când esti departe – dar asta este o alta poveste…
    oricât ne-am stradui noi sa explicam – unii vor continua sa nege evidentzele mi-aduc aminte ca unul din verii mei la vremea respectiva imi spunea ca era prea batrân sa plece – si sa poata sa asigure viitorul fetelor lui si a ramas , si s-a luptat – si profesor universitar aves 4 job-uri ca sa poata avea un trai decent – si s-a stins la 67 ani in urma unui cancer…
    mi-aduc aminte ca l avremea aceea 91-92 puterea era foarte incântata ca tinerii pleaca – pentru ca erau singurii contestatari – si mi-aduc aminte ca atunci când presa straina (Europeana) spunea ca in prima parte a lui 1990 si 1991 peste 1 milion de români erau imigrantzi – puterea raspundea ca nu este adevarat ca se dadusera numai vreo 50 mii de pasapoarte de stabilire in strainatate… si sa ne aducem aminte ca singurul conducator – Presedinte al României care s-a adresat disaporei a fost Presedintele Traian Basescu – dupa ce a fost ales prima data – singurul care nu ne-a tratat cu dispret … restul… sa nu discutam – se mira unii de ce diaspora a votat pentru la prima tentativa de demitere… – dar au luat masuri dupa aceea ca sa nu mai putem vota…
    dupa care au facut totul ca sa nu avem de ce reveni… mai mult – cum este posibil ca dintr-o multime de sa spunem 13 milioane de cetateni cu drept de vot – sau chiar si 11 milioane atunci – câteva mii chiar zeci de mii – de cetateni români in afara granitelor au facut majoritatea pentru Presedintele Basescu la a doua tentativa de demitere… – ceilalti câte milioane erau unde? este ca si la momentul 22 decembrie 1989 când au reusit sa faca un popor sa creada ca o singura persoana sau hai sa zicem numai doua erau vinovate pentru a tine sub jug 22 milioane de oameni “sclavi”… nu un sistem … in fine asta este
    si evident ca idealizam anii traiti in România si evident ca ne este dor si ca mai avem prieteni, si rude si parinti si ne leaga o groaza de ani si amintiri si ca ne doare si ca ne pasa ca altfel nu am fi in aceste sfere

    • Iulia Mihalache Iulia Mihalache spune:

      ” …de cetateni români in afara granitelor au facut majoritatea pentru Presedintele Basescu la a doua tentativa de demitere…”

      S-a mizat gresit.

      Si voi prezenta particular al romanilor din Japonia.

      In 2012, la tentativa de lovitura de stat, am fost invitati, de catra Ambasada, la vot – prin e-mail. (Se stie ca nu s-a reusit inlaturarea lui Basescu din cauza absenteismului).

      In 2014, nici un e-mail. Si, desi numarul romanilor de aici este cel putin acelasi ca acum doi ani (cateva mii), Japonia nu a avut decat o singura sectie de votare – si asta intr-o tara intinsa pe cateva mii de kilometri.

      Dar asta ar trebui sa faca subiectul unei dezbateri separate.

  9. Daniel Sontea spune:

    Pentru tov. DanT(ontu).

    Insinuati, cu nemernicie, ca toti romanii plecati in strainatate au fost niste lasi pentru ca nu au ramas sa lupte cu sistemul.
    In afara de cei care au luat primul tren in 1990 (“ajutati” si de mineriade) marea majoritate a romanilor au luptat 5-10-15 de ani inainte de a “fugi din tara” (expresie de securist ce sunteti).

    Spre deosebire de slavii pe care ii pomeniti (stiti cati turci sunt in Europa???) romanii simt in sufletul lor ca apartin civilizatiei vest-europene, de aceea au plecat in Vest.

    Rusine sa va fie dvs. si celor din grupul de crima organizata pentru halul in care aduseseti acest popor.

  10. eta spune:

    Multumesc, Doamna Mihalache. De acord cu ce spuneti si va doresc in continuare putere si curaj. Asa sunt multi din tinerii nostri care ne-au lasat gol in casa si ne umplu inimile de bucurie si speranta. Voi desavirsiti revolutia pe care au gatuit-o cei ca Dan T. Sa va binecuvanteze Dumnezeu parintii, bunicii, profesorii.

  11. gonzi spune:

    D na Mihalache, am avut aproape acelasi parcurs ca dvs, mai putin faptul ca nu am ramas in sua ci m am intors. nu cred ca e important unde suntem, daca ne simtim romani e ok. m am intrebat deseori cine a luat decizia buna: cei care au ramas sau cei care au plecat. cred ca raspunsul e individual. totusi, aici, in Romania, am avut parte de “vremuri interesante”, nu ne am plictisit, dar asta a fost impotriva realizarii si desavarsirii personale. in vest cred ca unii au gasit conditiile potrivite pentru a si face meseria cat mai bine (cine a avut una) fara sa fie bruiati de “zgomotul” tranzitiei care nu se mai termina. in ce priveste faptul ca cei plecati “nu au pus umarul la greu”, cea mai buna dovada ca nu e asa e ca diaspora a castigat pentru romani alegerile prezidentiale.

  12. iosiP spune:

    Daca as avea cate 10 de euro pentru fiecare roman ajuns in Canada care traieste din ajutoare sociale, daca as avea cate 20 de euro pentru fiecare roman ajuns in Canada care si-a mobilat casa din pomenile bisericii (sau din achizitii de la “garage sale”) si cate 100 de euro pentru fiecare cuplu de romani care s-a despartit atunci cand au realizat ca asa-zisele “calificari” obtinute in Romania nu garanteaza un loc de munca pe o piata libera, as fi milionar!

    Hai sa fim realisti: am fost abordat in Montreal de o tiganca cu un carton pe care scria “Je suis refugie politic, ajoutez moi”. Desigur, nu i-a placut atunci cand i-am raspuns intr-o romaneasca neaosa cum sa se “ajuteze” singura!

  13. Nicu Avram spune:

    Draga Iulia,

    Romania profunda nu ne-o poate lua nimeni, niciodata, indiferent de vremuri si stapaniri. E a noastra pe veci oriunde am fi. Si ce conteaza mai mult decat esenta din noi, primordialul si nepieritorul? Unde-ti este ascunsa comoara, acolo iti este si sufletul…

    La buna revedere,

    Nicu Avram



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Iulia Mihalache


Iulia Mihalache

Profesor de limba engleza la Fukui University, Graduate School for Nuclear Engineering, artist plastic, membru al mai multor asociatii a artistilor plastici din Japonia (sustinator... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)