Home » Societate/Life » Citesti:

Stai sa-l întreb pe sefu’

Rupert Wolfe Murray decembrie 6, 2010 Societate/Life
24 comentarii 5,407 Vizualizari

De curând, cineva m-a întrebat care este principalul obstacol care împiedică România să îşi realizeze potenţialul economic. „Incapacitatea de a delega“, am răspuns eu fără să ezit. Delegarea este unul dintre factorii cheie pentru funcţionarea eficientă a unei organizaţii, şi chiar a unei ţări. În România însă, acest principiu al delegării – să-i faci pe oameni responsabili pentru munca lor – pare să fie de neînţeles, şi acesta este unul dintre motivele pentru care sectorul public este atât de disfuncţional.

Joc golf

Când eram mic am fost invitat la prânz de o rudă bogată. Eram cam intimidaţi, deoarece ruda noastră era preşedintele unei mari companii din Marea Britanie, era prima oară când îl întâlneam şi ne invitase pe noi, patru puştani nespălaţi, la cel mai bun restaurant din Edinburgh, care se chema Cafe Royal. Mi-am adunat atunci tot curajul şi l-am întrebat cu ce se ocupă, la care el mi-a răspuns simplu: „joc golf.“

Am fost un pic mirat de acest răspuns, dar omul, fiind amabil, mi-a oferit explicaţii: „atunci când mă întâlnesc cu un preşedinte de la o altă companie, treaba mea este să-l scot la o partidă de golf. Nu discutăm afaceri. Doar jucăm golf. La plecare, vizitatorul îşi coboară geamul de la maşină şi spune câteva cuvinte despre afacerea importantă la care lucrează managerii mei – uneori aceste câteva cuvinte sunt suficiente pentru a încheia contractul.“ Am înţeles atunci că treaba unui preşedinte este să gândească, să planifice şi să ţină legătura cu omologii săi la nivel înalt. Ei cheltuiesc foarte mulţi bani pentru a-şi angaja cei mai buni directori si manageri. De ce să îşi irosească apoi timpul controlându-le fiecare mişcare? Oamenii aceştia au nevoie de timp şi spaţiu ca să gândească.

Lenin e de vină

Comuniştii şi succesorii lor nu au fost niciodată buni la delegarea responsabilităţii. Prima (şi ultima) mea experienţă într-o ţară comunistă a fost în 1986/87 când am lucrat ca profesor de engleză în Tibet. După aceea, în 1990, am venit să lucrez în România „post comunistă“. Mă loveam mereu de faptul că nu găseam pe nimeni capabil să ia o decizie fără aprobarea primarului, judeţului, ministerului, guvernului sau a vreunui director absent. La fel şi până în ziua de azi, nimeni nu are curajul să ia o decizie fără aprobare de sus.

Abia după ce am citit biografiile liderilor sovietici[1] de Dmitri Volkogonov am înţeles motivele. Lenin a stabilit că politburo-ul (corpul decizional principal al sovietelor) era responsabil de toate deciziile pentru întreaga URSS – inclusiv hotărârile cu privire la planurile individuale de călătorie ale directorilor, investiţiile economice minore, strategiile de tactică militară şi tot aşa. Asta se întâmpla în contextul dictatorilor sovietici, pentru care politburo-ul funcţiona ca un fel de secretariat. Rezultatul era că politburo-ul avea de trecut prin sute de micro decizii la fiecare întâlnire. Nu mai rămânea nici timp, nici energie pentru o gândire strategică serioasă sau pentru dezvoltarea de politice coerente. Nici nu-i de mirare că sistemul era sortit pieirii.

Semnez ca un primar

Sună cunoscut? Nu aşa funcţionează guvernul României de la „liberarea“ sa din 1989 încoace? Românii aduc des în discuţie legile scoase pe bandă rulantă, care provoacă haos legislativ şi economic şi care îi aduc la disperare pe investitori. Dar cel mai rău este că românii (dar şi Uniunea Europeană) acceptă această modalitate absurdă de a da legi. Dacă treci prin biroul unui primar sau al unui ministru dimineaţa devreme, vei vedea cum secretara apare cu un teanc mare de documente importante care trebuie semnate; şi bineînţeles că el (de cele mai multe ori este un el) nu a avut timp să citească niciunul dintre aceste documente, unele dintre ele fiind contracte majore.

Prin urmare, cei care ar trebui să fie responsabili de semnarea unor astfel de hârtii – directori, manageri şi inspectori – nu au de fapt nicio responsabilitate legat de ceea ce fac. Nimeni din sectorul public românesc nu poate fi tras la răspundere. Iar cei de la vârf sunt de neatins, din cauza sistemul legal slab. Faceţi o comparaţie cu Scoţia, ţara mea de baştină, unde construcţiile, spre exemplu, sunt autorizate de un singur inspector care este responsabil de o anumită zonă din oraş. El a vizitat în persoană fiecare şantier din zona sa şi are putere de decizie: poate să închidă un şantier, să dea amenzi, sau să-l forţeze pe constructor să dărâme zidurile atunci când constată că instalaţiile de dedesubt nu respectă standardele. Aşa ceva nu există în România, unde standardele în construcţii există doar pe hârtie.

De mulţi ani mă tot întreb cum se face că românii sunt atât de buni la comunicarea verbală – sunt agreabili şi dezinvolţi în discuţiile faţă în faţă – dar lipsiţi de orice speranţă când trebuie să răspundă la un email sau la orice altă formă de comunicare scrisă. În cultura anglo-saxonă să răspunzi la un email este o activitate de rutină, de cele mai multe ori oamenii răspund simplu, de genul „am primit“ sau „mulţumesc“ sau „voi reveni cu mai multe informaţii“. Aceste mesaje nu sunt deosebit de prietenoase, dar sunt eficiente şi ai confirmarea că mesajul tău a fost primit. În România, trimiterea unui email are o latură mult mai formală. Iar atunci când scrii unei instituţii publice, foarte rar primeşti un răspuns – cel mai probabil fiindcă marele şef trebuie să aprobe fiecare comunicare. În general, românii acordă mult mai multă importanţă unui email decât britanicii; se gândesc mai mult despre cum trebuie să răspundă, în timp ce frica aceea de şcoală veche planează deasupra lor – frica să nu cumva să facă vreo greşeală (în timp ce britanicii sunt obişnuiţi să înveţe din greşeli şi le fac destul de des).

Şi departamentul de relaţii publice la ce e bun?

De curând a trebuit să organizez vizita în România a unui cunoscut jurnalist britanic. Mi-a cerut să aranjez interviuri cu membri ai guvernului. Le-am găsit rapid detaliile de contact şi în aceeaşi zi am trimis câte un email la departamentul de relaţii publice al fiecăruia, cerând o întâlnire. N-am primit niciun răspuns. Îmi închipuiam ce probleme trebuie că provoca cererea mea în aceste departamente de relaţii publice: „Am primit un email de la un jurnalist străin, ce facem?“. Mesajul meu era probabil aruncat de la unul la altul, şi nimeni nu răspundea. Decizia trebuia luată la vârf, dar şeful e mereu mult prea ocupat ca să citească e-mailurile.

Aşa că am pus mâna pe telefon şi timp de vreo două săptămâni m-am tot rugat de oamenii aceştia să îmi dea un răspuns, orice fel de răspuns („Vă rog, spuneţi nu“, îi imploram). După două săptămâni i-am scris jurnalistului britanic: „nu ştiu ce să fac… nimeni nu îmi răspunde… cred că ar trebui să îţi anulezi vizita“. Bineînţeles că în momentul acela de maximă disperarea Legea lui Murphy şi-a spus cuvântul, diverşii miniştri au început să răspundă şi am reuşit să organizez întâlnirile.

Mi s-a spus că e imposibil să organizezi astfel de vizite din timp, pentru că românii tind să îşi aranjeze întâlnirile în ultimul moment. Nu sunt de acord. Cred ce problema ţine de delegarea responsabilităţii. Şefii români trebuie să înveţe să delege, doar că acest principiu nu face parte din cultura locală. În Vest, poţi discuta cu o secretară sau un asistent şi primeşti un răspuns rapid, de cele mai multe ori negativ. Nu aşa se întâmplă lucrurile şi în România, unde echipa de suport nu are puterea de a organiza întâlniri (sau orice altceva, dacă tot vine vorba).

Dar sursa tuturor problemelor este că şeful e omniprezent şi măreţ, şeful e inteligent şi energic, el nici măcar nu are nevoie de o echipă de suport – aceştia ar trebui să fie recunoscători că cel puţin au o slujbă. Şeful trebuie să ia toate deciziile despre lucrurile importante (precum şi despre o grămadă de alte lucruri mai puţin importante). Oamenii din fostele ţări comuniste au învăţat că e periculos să-ţi pui la îndoială şeful sau ordinele sale. Lumea trăieşte cu impresia că odată ce ai devenit şef eşti capabil să iei singur toate deciziile pentru că eşti atotcunoscător (de parcă o promovare într-o funcţie de vârf te face dintr-odată mai deştept). Când şeful ia cuvântul, toată lumea îl ascultă cu respect, fără să îl contrazică. Asta îmi aduce aminte de ceea ce un irakian a spus despre Saddam Hussein la puţin timp după îndepărtarea sa de la putere: „n-au decât să-l execute pe Saddam, oricum mai sunt mulţi alţi Saddami, vreo 31 de milioane, gata să îi ia locul.“

Când îţi dai seama că această incapacitate de a delega este răspândită în întreaga economie (doar companiile cele mai moderne fac excepţie) şi că directorii iau toate deciziile de rutină cu privire la producţie, marketing, resurse umane şi contabilitate – atunci înţelegi de ce România este una dintre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană.

Traducere de Iulia Măruşcă


Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,



Currently there are "24 comments" on this Article:

  1. [...] Ruppert Wolfe Murray a sesizat, deși e străin, ce handicapuri de comunicare au românii. [...]

    • nobody spune:

      Asa este. Multi dintre angajati nici nu doresc sa-si asume responsabilitati. Cei ce-si asuma ar putea avea neplaceri.

    • revelare spune:

      Cam 40% adevar, in ce priveste Romania si 50% pt. Occident…. Dar o remarca de la Murray, (urmaritile si pe cele bune) este valoroasa, doar omul este de “al nostru” de 20 de ani…

      • Algernon spune:

        @revelare
        Daca esti sincer in ceea ce ai scris – te invidiez ca lucrezi intr-o companie si `te invirti` intr-un mediu unde este adevarat DOAR 40%. Dar cred ca esti unul dintre managerii pomeniti in articol …

  2. [...] This post was mentioned on Twitter by Vlad Mixich, Teodor Tita. Teodor Tita said: romania prin ochii lui rupert http://t.co/7EqjEm3 [...]

  3. Gaspy spune:

    Excelent sesizat. Problema delegării nu apare doar în sectorul public, ci şi în cel privat. Cunosc firme mari, de producţie, în care nici măcar top managementul (CTO, CFO, etc.) nu ia o decizie fără aprobarea CEO-ului, care trebuie să ştie tot de la vârf şi până la ultimul muncitor.

    • R.C. spune:

      este adevarat, dar rationamentul nu este finalizat.

      este adevarat ca delegarea responsabilitatilor exista doar pe hartie atat in institutiile statului cat si in companiile private (incluzandu-le pe cele cu capital strain care au ajuns sa-si desf activit in Romania).
      de asemenea este corecta observatia ca este consecinta directa a unei politici intentionate si ca aceste comportamente nu au aparut aleator.

      Dar, rationamentul are o continuare pe care acel autor nu a adus-o in discutie fie pentru ca nu a dorit, fie pentru ca nu a inteles.

      delegarea responsabilitatilor este o decizie a acelor conducatori care nu au putere coercitiva nelimitata asupra membrilor echipei. lipsa delegarii responsabilitatilor apare intotdeauna la conducatorii care au putere coercitiva nelimitata asupra membrilor echipei lor, pe care nu o percep ca echipa.
      primul tip de lider/conducator apare intr-un mediu concurential controlat prin mecanisme acceptate si verificate in timp, de mentinere a echilibrului social (o educatie echilibrata, care permite dezvoltarea individuala, o practica respectata in piata muncii, cu posibilitatea alegerii de alternative, un mediu religios putin restrictiv, functionarea institutiilor care trag la raspundere persoanele care abuzeaza etc).
      al doilea tip de lider/conducator este caracteristic mediilor de monopol (sustinute de o educatie de departajare care nu permite dezvoltarea individuala, de abuzuri neintrerupte in piata muncii si in mediul economic, cu un mediu religios profund restrictiv, si cu institutii nefunctionale etc), in care acela are o legitimitate murdara pentru pozitia pe care a ajuns sa o ocupe, detine si blocheaza informatia, nu pune pret pe activitatile juste care ar permite folosirea corecta a informatiilor, are charisma necesara pentru a crea aparentele normalitatii si foloseste abuziv puterea coercitiva agresand psihic, fizic, financiar, profesional sau social persoanele care nu cedeaza sau reactioneaza impotriva abuzului, distrugandu-le. Scopul acestor lideri este nu acela de dezvoltare ci acela de mentinere a controlului.

      insa, ceea ce acest domn nu spune este ca exact liderii din natiuni cu un mediu concurential mai echilibrat sunt cei care intretin liderii din natiunile cu medii bazate pe monopol si ca in ansamblu acele natiuni mai puternice isi asigura rezolvarea problemele interne transferandu-le asupra natiunilor slabe.
      Daca, ar dispare din romania de ex fenomenul sesizat de acest domn, atunci sigur ar avea niste probleme grele de rezolvat si liderii care joaca golf.

  4. msb spune:

    Rupert, you are absolutely right. I can add another small yet significant example. About two years ago, I was looking, on the Internet, for the schedule of the trains running from central railway station (Gara de Nord) to Otopeni airport. Eventually I found a pdf file with the headings of the Ministry of Transport. I think it was a paper document scanned to a pdf file – the seal was visible – and if I remember correctly it was signed by the minister himself. At that time I thought, wtf, since when the schedule of the trains needs to be approved by somebody in the ministry of transport let alone by the minister himself! There is a company which runs the railway transport and they should be perfectly capable of choosing a train schedule!

    In romaneste:
    Rupert, ai perfecta dreptate. Pot sa adaug un alt exemplu mic dar semnificativ. Cu vreo doi ani in urma, cautam pe Internet, orarul trenurilor care circula intre Gara de Nord si aeroportul Otopeni. Am gasit, in cele din urma, un fisier pdf scanat dintr-un document ce purta stampila ministerului transporturilor si, daca imi aduc bine aminte, era semnat chiar de ministru. M-am intrebat atunci, de ce e nevoie ca orarul trenurilor sa fie aprobat la nivel de minister (si chiar de ministru!), atita vreme cit exista o companie care se ocupa de transportul pe calea ferata si care ar trebui sa fie perfect capabila sa aleaga un orar al trenurilor.

  5. cristi spune:

    Excelent articol. Nu vreau sa ma laud, dar de multe ori am gandit asa ceva, doar ca nu as fi putut sa exprim asa bine. Feicare dintre noi lucram intr-o organizatie si stim despre ce e vorba. Auzim mereu ca a fost construita o strada care apoi s-a stricat, iar noi nu stim cine este responsabil de stricarea ei. Nu poate fi primaria in ansamblu, vina trebuie sa fie mai concretizata, sa fie o persoana care sa stie ca, daca nu controleaza efectiv santierul, isi pierde locul de munca. Stiu ca asa ceva este in Germania. Primaria are un specialist in sosele care vine si verifica lucrarile, compozitia asfaltului, modul de lucru etc si daca nu in convine, poate sa sisteze lucrarile. Ek stie ca daca treaba nu iese bine, plateste cu pierderea slujbei.

  6. ci ciong spune:

    romanii nu sunt directori, nu manageri, nu CEO… romanii sunt patroni, ei considera ca iti fac un serviciu ca esti angajatul lor si ca tot ce e intr-o firma, le apartine si din cauza asta vor sa stie absolut orice se intampla, sa fie sunati sa fie pusi in cc cand trimiti mail-uri, iar cand nu o faci sau ai vagi urme de “initiative”-esti pus la punct, de parca ai fi pus in pericol toata averea patronului, si deciziile tale ar costa zeci de mii de euro.

  7. University of Glasgow spune:

    Foarte corecta poza. De aceea este blocat sistemul birocratic din Romania, pentru ca seful institutiei este si cel care distribuie corespondenta. La el ajung toate scrisorile si el trebuie sa spuna cine se ocupa de fiecare problema in parte. Pe de alta parte, aceeasi problema am intampinat-o si la firme multinationale si banci multinationale, la care am avut nevoie de peste 3 saptamani pentru a aranja 4 intalniri cu un sef regional al unei mari firme europene care dorea sa furnizeze servicii catre aceste firme. La fel nu am primit raspunsuri la mail-uri si am fost nevoit sa dau zeci de telefoane pentru a fixa intalnirile. De altfel, sunt fime multinationale care nu au date de contact pentru membrii echipei de management.

    Dupa cum se misca lucrurile in lume, in maxim 10 ani vor supravietui doar organizatiile cele mai deschise si mai flexibile la dorintele clientilor si a platitorilor de taxe. De ce? Pentru ca nu vor avea de ales.

  8. Sorin spune:

    Problema din “spatele” delegarii este lipsa procedurilor de lucru. Ce trebuie sa faci exact intr-o situatie data, care sunt competentele tale in situatia respectiva. Din aceasta cauza, problema delegarii responsabilitatii este atit de evidenta. Neexistind reguli minimale de lucru, decizia minora este impinsa inevitabil spre virful ierarhiei pentru rezolvare. Iar acesta lipsa de proceduri este determinata de lipsa principiilor. Iar asta este boala veche [dinainte de comunisti; "o societate fara moral si fara printip" spunea Caragiale].

  9. Scippio spune:

    Perfect adevarat. Insa motivatia nu ar fi lipsa curajului subordonatilor in a lua decizii. Ci sechelele mentalitatii comuniste: stilul de a gandi dictatorial, supercentralizat si in termeni de antagonizare si neancredere. Oricine e un potential dusman de clasa. Si inca un lucru. In comunism promovarea nu se faceA pe merite ci pe principiul PCR (pile, cunostinte, relatii). Astfel incat oricine ajungea sef avea ca principala grija sa rada tot in jurul lui, pentru a evita din fasa aparitia oricarui contracandidat mai bine manuitor de PCR.

    Toate aceste sechele au ramas in toti cei educati in comunism si apoi transmise in mare parte copiilor lor. Asa ca majoritatea celor ce ajung sefi se manifesta ca atare.
    Subordonatilor nu li se permite sa ia nici cele mai marunte decizii, iar dupa ani de asemenea subordonare multi nu mai sunt capabili sa le ia nici daca le dai voie.

  10. [...] when i was about to say that if no one else notices it, it must be me overthinking it, i found it: http://www.contributors.ro/societatelife/stai-sa-l-intreb-pe-sefu%E2%80%99/ Published [...]

  11. fefe spune:

    Lasa-ma ca nici cu cei din vest nu imi e rusine. La ei se practica delegarea de autoritate sub forma de proceduri. Toti par niste robotei cretini, fac asa ca asa zice procedura, altfel, sunt oameni normali. Sigur, sistemul are avantajele sale, dar sa nu exageram.

  12. neamtu tiganu spune:

    Articol f. bun. O completare, cel putin in germania de multe ori se-ntimpla pe dos, al mai mic si mai prost platit e raspunzator de chestii vitale. marii manageri nu se ocupa decit de “strategii”. Celebrele “proceduri” nu fac altceva decit sa-i elibereze pa marii sefi de orice raspundere.

  13. catalin spune:

    Un articol excelent. Analiza cit se poate de bine facuta unor fenomene atit de larg raspindite pe care le cunoastem foarte bine si totusi nu le putem descrie oricind in felul acesta atent, cum face autorul articolului.

  14. A. Storm spune:

    Observatiile din articol sint corecte. Uite un exemplu diametral opus situatiei din Romania:

    Nordstrom’s Employee Handbook — short and sweet

    For years, Nordstrom’s Employee Handbook was a single 5×8” gray card containing these 75 words:

    Welcome to Nordstrom

    We’re glad to have you with our Company. Our number one goal is to provide outstanding customer service. Set both your personal and professional goals high. We have great confidence in your ability to achieve them.

    Nordstrom Rules: Rule #1: Use best judgment in all situations. There will be no additional rules.

    Please feel free to ask your department manager, store manager, or division general manager any question at any time.

    During this time, Nordstrom had the highest sales per square foot performance in the retail industry – by almost double.

    P.S. Nordstrom was listed at No. 72 in Fortune magazine’s 100 Best Companies to Work For 2009. (Nordstrom is a Hall of Fame member of Fortune magazine’s “100 Best Companies to Work For” list.) Nordstrom was No. 36 on the same list in 2008, No. 24 in 2007, No. 46 in 2006 and No. 88 in 2005. In 2010, it ranked number 53.

  15. Andreea spune:

    Se poate obține și versiunea originală a acestui articol?

  16. [...] Articolul lui Rupert Wolfe Murray  administratiei romanesti de a stabili clar si coerent atributiile fiecarui angajat in parte avand ca rezultat o cvasi-paralizare a deciziei si o teama de asumare a raspunderii,  a primit mai multe replici relevante pentru actuala stare de fapt a tarii. Am selectat dintre ele cateva pentru completarea puzzle-ului inceput de Rupert.  Imaginea intreaga inca se construieste. [...]

  17. dxro spune:

    Problema delegarii actului decizie nu exista numai in Romania ci este o problema fundamentala a umanitatii. Eu lucrez acum intr-o companie 100% capitalista intr-o tara unde nimeni nu isi mai aduce aminte de comunism. Si nici nu-i mai intereseaza. Dar problema e identica. Calitatea proasta a managementului e la fel de prezenta ca si in fostele intreprinderi comuniste. Nu e nici o deosebire intre o multinationala si o intreprindere socialista. Eu am lucrat in amandoua. Ceea ce conteaza e calitatea individului care conduce. Daca leaderul este inteligent si integru moral organizatia prospera. Daca leaderul este prost sau corupt totul se duce de rapa indiferent daca este comunism sau capitalism. E inutil sa dau exemple pentru ca le stim cu totii. Pana la urma tocmai in asta consta abilitatea unui leader: sa stie sa-isi aleaga subordonatii si sa-i controleze eficient fara a le reduce potentialul creativ. Procedurile sunt foarte bune pentru informa subordonatul ce trebuie si ce nu trebuie sa faca. Dar tocmai conceperea si implementarea procedurilor este un act de decizie in sine. Sunt o forma de automatizare a actului de decizie si nimic mai mult. Daca liderul este bun va stii sa conceapa proceduri simple clare si eficiente pe care sa le ajusteze de cate ori este nevoie. Ceea ce totusi deosebeste o multinationala de corespondentul sau comunist este ca daca multinationala e condusa prost se autoelimina pe cale naturala prin concurenta. Dar bineinteles ca asta nu se intampla decat in timp (uneori multi ani) si cu consecinte severe asupra multor indivizi care nu au avut nimic in comun cu calitatea proasta a deciziilor.

  18. [...] This article was first published in the Hotnews Blog “Contributors”. [...]

  19. laur spune:

    Delegarea inseamna incredere… in Ro nu exista incredere in subaltern, nu exista incredere in coleg, nu exista incredere in superior… in timp ce necesitatea de a controla este dublata de dorintza de a ieshi in evidentza… Procedurile deriva tot din lipsa de incredere… Cat despre procentaje… cred ca este vorba ori de superficialitate, ori de manipulare. Ar trebui discutat shi despre experientza anterioara a functzionarului sau a managerului sau a directorului sau a capitalistului sau muncitorului… cand ai la activ experientze frustrante in care uzufructul proprietatzii tale sau munca ta este furata sistematic, formula “stai sa-ntreb pe shefu’ ” devine un sistem de protectzie shi de neimplicare, distructiva uneori, derivata din “sa se aleaga prafu’ ca ce-am vrut eu ca tot nu s-a realizat ce am gandit”
    nu este shi atsa?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Rupert Wolfe Murray


Rupert Wolfe Murray

Rupert Wolfe Murray este consultant independent pe probleme de comunicare. Scotian cu resedinta la Bucuresti Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)