Home » Societate/Life » Citesti:

Tenis vintage: un nou capitol pentru surorile Williams și Roger Federer

Pompiliu Nicolae Constantin ianuarie 27, 2017 Societate/Life
7 comentarii 2,400 Vizualizari

La peste 35 de ani, Venus Williams și Roger Federer sunt prezențe nescontate în finalele de la Australian Open, un turneu pretențios, care consumă multe energie. După cum a decurs sezonul trecut pentru ei, un asemenea parcurs era greu de anticipat. Însă modul în care s-a derulat turneul de la Melbourne mă îndeamnă să punctez câteva specte legate de momentul istoric la care luăm parte în calitate de spectatori.

Finala surorilor Williams de la Melbourne ne face să trasăm un arc simbolic peste timp și să ne amintim că tot cu o finală între surori a început aventura tenisului feminin la nivel de Grand Slam. Se întâmpla în 1884 la Wimbledon. Surorile Maud și Lillian Watson au jucat finala la All England Club, într-o atmosferă caracterizată de curiozitate. Tenisul feminin se juca în fuste lungi, cu corset.

Foto 1 Surorile Maud și Lillian Watson

De la surorile Watson, tenisul s-a transformat din loisir în afacere. La mai bine de un secol distanță, surorile Williams îmbogățesc sportul cu un episod neprevăzut. Prezența lor în finala de la Antipozi i-a făcut pe jurnaliști să scoată din arhive imagini cu ele la prima confruntare într-un meci oficial, tot la Australian Open, în 1998. Aceiași jurnaliști vor reitera povestea cu iz de Hollywood, în care tenisul a fost biletul de ieșire din suburbie pentru familia Williams.

La fel ca Roger Federer, Venus și Serena și-au dorit să fie cele mai bune din lume în domeniul lor și au reușit. Cele trei personaje au redefinit tenisul, au marcat o generație, iar acum ne oferă o nouă tresărire. Tocmai când cronicarii îi transformaseră în mituri, ei au reapărut, venind cumva să-și reconfime profilul de eroi. Cred că putem cădea de acord că toți sunt produsul unei culturi a performanței și a modestiei. Fiecare transmite în felul său și un soi de eleganță, pe lângă o oarecare nonșalanță.

Cu multe sacrificii și mii de ore de muncă, și-au perfecționat abilitățile sportive. Venus, Serena și Roger au afișat o filosofie a îmbunătățirii permanente, fără de care poate nu ar fi fost elogiați la acest Australian Open. „Roger Federer nu crede însă că a ajuns la capătul unui drum, ci la capătul unei experiențe noi”, scria René Stauffer, după ce elvețianul devenea lider mondial[1]. Și experiențele s-au multiplicat cu o așa frecvență încât mulți îl consideră cel mai mare tenismen din istorie. El și surorile Williams au intrat în rolurile de eroi și au promovat valori sociale prin intermediul tenisului. Îndemânarea i-a ajutat să iasă în evidență, iar acest element pus în relație cu atitudinea lor pe teren a generat deseori emoții și momente de efuziune.

„Ce face un sportiv să fie atât de popular ?” este o întrebare potrivită în acest context. Excepționalitatea, talentul și realizările personale care inspiră sunt răspunsuri valabile în cazul celor amintiți. Toate aceste aspecte pot fi alăturate conceptului deja cunoscut de charismă. Termenul provine din greacă și înseamnă „dar” sau „har”. În sport el poate fi înțeles mai degrabă ca o înzestrare socială, nu doar fizică. Max Weber scria în „Economie și Societate” despre liderii charismatici, acei oameni deosebiți, înzestrați cu puteri și calități excepționale. Ideile sale pot fi suprapuse spațiului sportiv.

Același Weber aprecia că în vremuri de criză liderii charismatici inspiră și resuscitează interesul maselor. Tenisul ultimului an a fost plin de transformări și mulți specialiști ai fenomenului au vorbit de o perioadă de tranziție. Numai că, iată, într-un asemenea moment, vechii eroi se întorc la fel de surprinzători și iși reafirmă calitățile la Australian Open. Tranziția poate să mai aștepte.

Puțini jucători de tenis tineri pot egala impactul lor și au abilitatea de a crea conexiuni atât de solide cu fanii. În meciurile lor ai senzația unui alt timp, „cel al eroilor”, diferit de cel cotidian, după cum se exprima antropologul argentinian Eduardo Archetti[2]. Este un timp care transcede mediocritatea și viața normală și la care spectatorii aspiră.

La acest aspect cred că a contribuit și formatul concursului. Prezența celor trei sportivi în finale a fost cumva facilitată și de programul de la Australian Open. Cu o zi de pauză, fiecare a avut timp să se recupereze. Deși este cel mai exigent eveniment tenisistic, un Grand Slam, Australian Open este mai îngăduitor decât turnee precum Madrid, Roma sau Beijing, cu meciuri zi de zi. Ne-a oferit și nouă răgaz pentru a ne bucura de tenis old-school, vintage, cu o identitate bine conturată. O identitate construită în ani și care reliefează clar personalitatea jucătorului.

Dincolo de bani și faimă, în cazul lui Venus, Serena și Roger cred că există încă plăcerea jocului. Nu știu câți cunosc faptul că un model sportiv pentru elvețian este un alt longeviv al tenisului, australianul Ken Rosewall, un campion din anii ‘50, ‘60 și ‘70. Rosewall a câștigat ultimul Grand Slam, Australian Openul din 1972, la peste 37 de ani și a evoluat în ultima finală a unui asemenea concurs la 39 de ani. „Ceea ce a realizat Ken este incredibil. Ar trebui să se vorbească mai mult despre el. Este un reper pentru mine și îmi dă speranțe că dacă voi fi sănătos voi mai juca mulți ani”, declara în 2016 Federer pentru New York Times[3].

Foto 2 Roger Federer și Ken Rosewall

Ken Rosewall s-a retras din competițiile de veterani în 2012, pe când avea 78 de ani. S-a întâlnit cu Federer de mai multe ori , iar înainte de acest turneu i-a trimis o scrisoare prin intermediul unui apropiat. E un gest simbolic, precum o predare de ștafetă. Totul s-ar fi petrecut în anonimat, dacă Roger Federer nu ar fi relatat acest moment, tocmai pentru a-i mulțumi public lui Roswell pentru că-l încurajează și îl inspiră. Este un mecanism al respectului care a devenit tradiție în tenis, iar acest principiu al influenței îl va aduce probabil și pe Federer peste ani în postura lui Roswell.

NOTE__________


[1] Rene Stauffer, Roger Federer: în căutarea perfecțiunii, București, Publica, 2014, p. 185.

[2] Eduardo Archetti, „The Spectacle of a Heroic Life. The Case of Diego Maradona”, în David Andrews și Steven Jackson (editori), Sports Stars, Londra, Routledge, 2001, p. 153.

[3] https://www.nytimes.com/2016/01/24/sports/tennis/roger-federer-is-aging-gracefully-but-australian-ken-rosewall-set-the-standard.html?_r=0

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    O neasteptata surpriza: un articol despre tenis pe Contributors.
    Un articol despre legendele Venus , Serena si Roger.
    Mari tenismeni.

  2. Misu spune:

    V-ati grabit (putin?) cu articolul/titlul…
    Daca ati fi asteptat inca putin, puteati sa-l includeti si pe Rafa Nadal-
    Vintage, vintage, dar fara subiectivism/prejudecati!
    Altfel, articolul este extrem de bine documentat – felicitari!

  3. popescu constantin spune:

    “Tenisul ultimului an a fost plin de transformari si multi specialisti ai fenomenului au vorbit de o perioada de tranzitie.” CE transformari? Tranzitie DE LA CE LA CE?
    Incepem cu Venus si Roger. Ajungem la Venus, Serena si Roger. In final, Roger. Mai apare si Ken Rosewall.
    Jucatorii sunt eroi, au modestie si charisma. Nimic care sa ne faca sa credem – charisma ar putea fi probata – ca Venus e charismatica. Weber spunea ca vremurile de criza produc lideri charismatici. Daca e sa ne gandim la sport, e criza de (aproximativ) o suta de ani. Venus, Serena si Roger “au redefinit tenisul, au marcat o generatie iar acum ne ofera o noua tresarire”. Si Venus a redefinit tenisul? Daca te duci sa cumperi un film pe DVD, constati ca ai in fata numai capodopere, lasand urme adanci in istoria cinematografului. Asa si cu Venus. Acum avem o NOUA tresarire – au mai fost deci si altele. “Personajele” astea, cum le zice autorul, au redefinit tenisul din tresariri? Gesturi SIMBOLICE, predari de STAFETA… insirari de vorbe.
    Sunt cazuri in care laudele aduc a jigniri. Nadal, norocos, a scapat.

  4. Cititor spune:

    Roger Federer e cu adevărat un sportiv charismatic (dăruit cu har, cu inteligenta kinestezica si cu eleganta, finețe in mișcare). S-a bucurat de sănătate, nu a avut accidentări care să-i întrerupă jocul, a crescut frumos de la tânărul puțin nervos când greșea la cel de acum, jucătorul ce-și dozează cu înțelepciune efortul si energia, cel care te fascinează prin eleganta, ușurință si precizie. Meciurile pe care le joaca sunt frumoase (depinde si de oponent) chiar atunci când pierde. Un jucător de mare clasa care merita pe deplin sa fie considerat, cum se spune printre comentatori, GOAT (greatest of all time).
    Si Serena e un fenomen in felul ei, multa ambiție, multa forță si putere de autodepășire in momente grele.
    Venus pe mine ma impresionează prin darzenia, curajul si optimismul cu care lupta, si prin sport, cu boala autoimuna de care sufera.
    Rafa, nici el foarte tânăr, e un alt monument de dârzenie, înverșunare, putere si ambiție de a reuși orice punct. Tipul perfecționistului care suferă enorm pentru orice greșeală.

    Toți patru, reveniți acum in finala unui Grand Slam, sunt de admirat, sunt (sau ar trebui sa fie modele pentru cei tineri si ei foarte talentați dar, cred, mai puțin îndrăgostiți de jocul in sine si mai puțin dispuși sa plătească prețul corect al marii performante, al marilor legende).

  5. mnicku spune:

    Tenisul, poate cel mai frumos si mai dificil sport . Albul reprezinta in tenis atit nobletea cit si in egala masura suferinta /bucurie si respect pt adversar, public . Din acest motiv jucatorii de tenis se respecta unii pe altii iar gesturile huliganice sau scuipatul nu sint permise pe teren. Cine a jucat tenis stie cit de dificile si dure sint antrenamentele .

    Federer insa este un monstru sacru al tenisului , nu cred ca cineva il va putea egala curind , Serena insa, a beneficiat de statura barbateasca, cred ca mai degraba ea se afla undeva la intre WTA si ATP , altfel nu ar fi stat atitia ani pe locul 1 .

    • victor L spune:

      Si este cumva o ilegalitate “statura barbateasca”?
      Jucatorii care pot servi cu peste 200 km/h trebuie penalizati pen`ca au o “statura (mai) barbateasca” decit ceilalti?
      Nu mai privi tenisul ca o parada a frumusetii (ca nu cred ca esti Adonis).



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Pompiliu Nicolae Constantin


Pompiliu Nicolae Constantin

Istoric și jurnalist. Doctor în istorie (Universitatea din București) și în științe politice (Université Libre de Bruxelles), Pompiliu-Nicolae Constantin este cercetător... Citeste mai departe


E randul tau

Felicitări colegului meu de generaţie şi de universitate de la Cluj pentru articol şi pentru ati...

de: Valentin Naumescu

la "Ştiinţa a fost aservită lumii politice"

Cauta articole

mai 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)