joi, martie 28, 2024

Urgia verdictelor ferme. Despre discutii si abstractiuni

O dată cu înlăturarea lui Ianukovici, anexarea Crimeei şi transformarea Ucrainei într-un teritoriu menit să dea frisoane conceptului de „stabilitate regională”, marile puteri au început să-şi zburlească ameninţător frizurile în Balcani. Tensiunile au escaladat la un asemenea nivel, că Laponia, de-ar fi o asemenea putere, ar interveni cu propria paletă de sancţiuni, împiedicându-l pe Dear Santa să mai dea cadouri copiilor cuminţi din Rusia.

Însă, şi mai îmbucurător este că, laolaltă cu ele, oamenii se implică şi ei în soluţionarea crizei, oferind arsenalul personal de argumente imbatabile cu privire la „ce ar trebui să facă UE, SUA, Putin, Iohannis & Co”.

Zic îmbucurător, fiindcă agitaţia şi patima ce-i animă pe unii în legătură cu acest subiect, precum şi uşurinţa cu care se dezbară de inhibiţii în faţa calculatorului şi intră în pielea cetăţeanului responsabil, preocupat de provocările geopolitice regionale şi globale, sunt o sursă inepuizabilă de bună dispoziţie.

E de notorietate că Henry Kissinger, poate cel mai renumit specialist în relaţiile internaţionale care a ocupat funcţia de secretar de stat al SUA (1973-1977), s-a confruntat cu probleme serioase în implementarea viziunii sale de realpolitik atât la el acasă, cât şi în afară, în special în relaţia cu Rusia, şi că bună parte din teoriile abordate de el în cărţi s-au lovit de ineficiență când a fost în postura de a le pune în practică.

Să fie, însă, acest eşec un impediment pentru aceştia?

Neah.

Ei îi sfătuiesc pe Hollande şi pe Merkel, ştiu unde dă cu bâta-n baltă Obama şi de ce e forţos Putin, îl trag pe Iohannis de urechi, se stropşesc indignaţi la Juncker şi fac albie de porci UE pentru baletul de proastă calitate pe care îl practică în relaţia cu Rusia.

Nimeni nu scapă de urgia verdictelor lor ferme şi definitive.

Ba spiritele s-au aprins atât de puternic, că unii ar fi gata să toarne smoală-n cap altora. Îi urmăreşti cum îşi aruncă acuzaţii grave, reproşându-şi că-s comunişti, trădători, slugi ale capitaliştilor, sclavi ai corporaţiilor, intelectuali de doi bani, marxişti imberbi, neofascişti, pupicurişti, decerebraţi etc…

Care e miza? te-ntrebi. De unde-atâta înverşunare?

Căci, dacă îi iei deoparte, afli că toţi sunt bine intenţionaţi, că nu au niciun câştig pierzând atâta timp aiurea pe net şi că, dacă se implică şi pun suflet, e numai pentru a ne fi bine nouă tuturor. Şi acestei planete ameninţate de spectrul prăpădului.

Paradoxul e că mulţi o lălăie de pe o zi pe alta şi nu-s nici pe departe la fel de tari în clanţă, să zicem, cu şeful, la serviciu, pe cât de hotărâţi şi de intransigenţi sunt cu preşedinţii statelor din G8. Dacă i-ai urmări la job, ai observa că nimic nu-i deranjează. Nu au nimic împotrivă să stea cinci ore peste program, dacă li se cere. Acceptă zâmbind. Iar dacă li se taie salariile, înţeleg.

Acolo nu comentează. Stau cuminţi în banca lor, afişând o mină politicoasă şi docilă.

Doar când ajung acasă şi se instalează în faţa tastaturii, devin descâlcitorii iţelor universului. În spaţii lăuntrice neexplorate în orele de serviciu sunt descoperite zăcăminte intelectuale numai bune de pus la bătaie întru binele ţării şi al păcii mondiale.

Boris Nemtsov a fost ucis? Putin a dispărut fără urmă câteva zile? Ei ştiu de ce. Şi-ţi explică de ce a trebuit să dispară definitiv din peisaj Nemtsov şi doar temporar liderul rus. Putin nu-i prost, te anunţă ei. Totul a fost pus la cale pentru ca… şi te lămuresc pe-ndelete cum stă treaba. Apoi, ca din întâmplare, citesc la altul că, dimpotrivă, Putin nu a mai apărut în public din motive opuse celor pe care le-au evidenţiat ei cu atâta limpezime. Iar Nemtsov ar fi fost rip-uit la comanda serviciilor secrete americane, ca să-i tragă clapa lui Putin. Să le cadă faţa! Pentru toată lumea cu scaun la cap e evident de ce Putin s-a dat lovit şi cine a avut interes să-l omoare pe Nemtsov, numai pentru X şi liota lui de capsomani, nu!

Citind aberaţiile care împânzesc site-urile celor care au alte opinii, le vine să-şi ia lumea în cap. Absurditatea argumentelor aduse în discuţie aproape le zădărniceşte indignarea. “Noroc” că logica lui Putin nu se împotmoleşte în elucubraţii şi cine are fler de kremlinolog înţelege limpede că războiul civil din Ucraina se va extinde, regiunea Doneţk va urma calea Crimeei şi tot aşa se va întâmpla cu Osetia de Sud şi cu statele baltice, apoi cu Transnistria şi cu Republica Moldova şi, stai liniştit, nu va mai fi decât un pas până vor ajunge ruşii la noi!

În capul lor sunt deja cotropiţi şi aruncaţi într-o realitate pe care, cât timp au avut un blog şi libertatea de expresie la dispoziţie, au prezis-o şi i-au explicat desfăşurarea în cele mai mici detalii. Dar au avut cu cine vorbi? Nu.

Războiul e sigur, atrag ei atenţia pe un ton de satisfacţie amară, iar câţiva sunt atât de porniţi să-i probeze veridicitatea că nu mai au răbdare să se întâmple. Să le dea o dată peste bot celor care susţin contrariul. Şi-atunci să te ţii, când li se va confirma scenariul!

Cu toate astea, ei luptă pentru dezamorsarea inevitabilului deznodământ sumbru din Balcani şi, atât cât le stă în putinţă, recomandă, bine informaţi, dar de pe poziţii ireconciliabile cu cei din taberele vrăjmaşe ideologic, ca factorii de decizie politici din lumea întreagă să nu se pripească şi să facă asta, nu cealaltă…

Previziunile pe care le fac au exactitatea unor calcule matematice, evoluţia lor este imperturbabilă, iar factorii apăruţi inopinat, care ar putea da peste cap scenariul lor de bun simţ, sunt imediat integraţi acestuia sau adaptaţi, astfel încât rezultanta finală, oricare ar fi, să prezinte o imagine cât mai pesimistă şi tragică a situaţiei de facto din regiune.

Cam asta e litania generală.

Ca să dau un singur exemplu, la un moment dat a avut un succes viral scrisoarea online a unuia, absolvent de liceu militar, care declara ritos că el nu vrea să meargă la război, de va fi să se pornească unul. Că mai bine îşi taie un picior decât să se ducă acolo. La o adică, să se înscrie la răsbel copiii lui Voiculescu, Băsescu, Dragnea şi ai lui Ponta! Că ăia au huzurit, iar el nu are măcar un apartament. Şi munceşte de dimineaţa până seara.

După care alţii, educaţi în spiritul nobil al afilierii la înaltele sentimente faţă de neam şi glia strămoşească, s-au apucat să-l muştruluiască părinteşte pe acest dezertor avant-la-lettre, zicându-i că ţara asta, tinere, nu e beizadelelor, nici a politicienilor şi nici a corupţilor, ci este PATRIA celor care cred în ea, a celor care, prin muncă cinstită şi demnitate… şi brusc am adormit.

Vă întrebaţi, poate, ce e plictisitor în treaba asta?

Păi, faptul că nimic nu s-a petrecut încă. Totul se desfăşoară în mintea unora care, din vari motive, îşi iau imaginaţia înfierbântată drept o realitate certă în viitorul apropiat. Ei se iau la harţă şi-şi dau scatoalce… habar nu am de ce, poate fiindcă le place să se ia în serios.

Şi, ce să fac, pe mine mereu m-au distrat indivizii ăştia, întrucât, la rece vorbind, cuvintele, exprimate la nivelul celor mai intransigente principii, au zero valoare câtă vreme rămân simple declaraţii şi nu sunt obligate a fi confirmate prin acţiuni concrete. E ca şi cum X s-ar certa cu Y pe eterna provocare dacă „banii aduc sau nu fericirea”. X susţine că Da, Y că Nu, dar niciunul nu are bani să-i arate celuilalt că are dreptate. Iar dacă unul va avea, indiferent de gradul de fericire pe care i-l va provoca posesia lor, îl va durea în fund de ce a susţinut în cadrul acelei dispute.

Lucrul care, consider, iese cel mai pregnant în evidenţă de pe urma acestor confruntări teoretice fără miză este că, de fapt, adevăratul Putin se află aici, lângă noi, la job, în spatele ratelor şi al zilei de mâine. Celălalt Putin, de la Moscova, e o chestiune abstractă pe care maeştrii relaţiilor internaţionale din online îşi varsă nervii tocmai fiindcă e lipsit de forţa irezistibilă pe care o impune concretul. D-aia îl şi înjură, d-aia şi dau cu el de pământ. Fiindcă e comod şi, ca entitate palpabilă, extrem de ireal. Un fel de Godzilla. Şi, oricât de aproape ar fi Ucraina de noi, ceea ce se întâmplă acolo, pentru majoritatea populaţiei, pare la fel de îndepărtat ca un război pe Marte. Iar dacă va izbucni ceva, nu va avea nicio legătură cu discuţiile legate de acest subiect.

Acum, ca să închei şi eu cu o previziune, voi susţine că, pe viitor, Rusia îşi va vedea inconştientă de ale ei, SUA de ale lor, la fel UE şi Albania şi Insulele Solomon, în vreme ce internauţii cu valenţe în zona high politics nu vor renunţa în ruptu’ capului să consilieze gratuit, de pe blogurile lor, pe şefii de state, pe preşedinţele FMI, pe secretarii generali ai NATO şi ONU şi pe cine le va mai cădea lor cu tronc în ziua respectivă.

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Toparceanu ;

    La razboi odata cand pleca un om
    I-a strigat o cioara dintr-un varf de pom :
    Du-te la ostire, pentru tara mori
    Si-ti va da nevasta un copil din flori!

    Omul auzind-o, n-a mai vrut sa plece
    Si a fost la urma, fiindc-a dezertat
    Condamnat la moarte si executat.

    Morala : Cine crede tot ce-i spui
    Este vai de capul lui !

  2. „Lucrul care, consider, iese cel mai pregnant în evidenţă de pe urma acestor confruntări teoretice fără miză este că, de fapt, adevăratul Putin se află aici, lângă noi, la job, în spatele ratelor şi al zilei de mâine.“

    Corect. Cu singura mențiune că nu e „adevăratul Putin“ , ci „ realul Putin“. Care are și el slăbiciunile lui, de aceea ne uităm la modelul care-l inspiră, chit că suntem dintre cei pe care „dacă i-ai urmări la job, ai observa că nimic nu-i deranjează. Nu au nimic împotrivă să stea cinci ore peste program, dacă li se cere. Acceptă zâmbind. Iar dacă li se taie salariile, înţeleg“, sau nu/nu prea (a se vedea de pildă, miile de procese atât colective, dar și individuale, ale cadrelor didactice cu revendicări salariale și nu numai împotriva conducerii „cu nume și prenume“)

  3. „mulţi o lălăie de pe o zi pe alta şi nu-s nici pe departe la fel de tari în clanţă, să zicem, cu şeful, la serviciu, pe cât de hotărâţi şi de intransigenţi sunt cu preşedinţii statelor din G8. Dacă i-ai urmări la job, ai observa că nimic nu-i deranjează. Nu au nimic împotrivă să stea cinci ore peste program, dacă li se cere. Acceptă zâmbind. Iar dacă li se taie salariile, înţeleg.”

    Freakonomicii Levitt şi Dubner au zis cam aşa: „deţinerea unei arme de foc contribuie la apărarea în faţa infracţiunilor violente sau nu? Nu prea, fiindcă o armă nu e doar o unealtă cu care se împuşcă oamenii unul pe altul, o armă e o unealtă care subminează ordinea socială. În societate se aşteaptă anumite lucruri de la fiecare om în parte, spre exemplu cel care e mai slab şi nu are muşchi să tacă şi să dea înapoi când e ameninţat sau lovit, cel care e hoţ să lovească pe la spate şi să dispară cu o geantă sau cu un telefon mobil înainte să te poţi apăra de el ş.a.m.d. Dacă loviturii lui răspunzi cu o altă lovitură, numărul incidentelor violente şi gravitatea lor cresc, nu scad.”

    La scara unei ţări / unei culturi se aşteaptă de asemenea anumite lucruri. Se aşteaptă ca lumea să fie împărţită pe caste, cu drepturi şi obligaţii stabilite în funcţie de asta, fără a pune bază pe ce spune legea. Instrumentele legii, poliţia, tribunalul sunt undeva departe. În cartier, se ştie că aceluia care are reputaţia de homosexual i se spune că apartamentul pe care îl căuta s-a închiriat deja, sau postul pe care voia să se angajeze s-a dat. Femeia care a făcut avort e automat o curvă şi supusă insultelor asistentelor şi infirmierelor. Când vine să îţi propună o afacere cineva cunoscut ca religios, „trebuie” să fie om cinstit şi să nu fugă cu banii. E de aşteptat ca Gigel cu magazinul din colţ să îşi angajeze în primul rând copiii şi nepoţii.

    Dar legile dictate de la Bruxelles spun că toţi cetăţenii sunt egali în faţa instituţiilor, câtă vreme nu fac ceva ilegal.

    Şi atunci lumea rezolvă conflictul dintre lege şi structura de castă cu „să ne invadeze Putin / ruşii / chinezii / ucrainienii / arabii saudiţi şi să-i omoare pe ăia ai lu’ Soros / ai bruxellezilor / ai americanilor cu pietre, ca să se revină la o viaţă socială conservatoare”.

    • ” Dacă loviturii lui răspunzi cu o altă lovitură, numărul incidentelor violente şi gravitatea lor cresc, nu scad”
      Desigur, doar ca victimele se schimba, spre disperarea agresorilor!
      Cu scuzele de rigoare pentru vulgaritate, eu unul sunt adeptul zicalei „decat sa planga mama, mai bine plange ma-sa” si ca atare imi refuz statutul de victima neputincioasa: sunt slab si n-am muschi dar daca sunt „amenintat sau lovit” va asigur ca agresorul plateste, pentru ca, vorba ceea, am cu ce!

      • Vezi şi încheierea. Mă-sa plânge ce plânge şi după aia cere să vină musulmanii care au tras cu Kalaşnikovul la Charlie Hebdo, ca să restabilească ordinea socială conservatoare pe care ai subminat-o.

        Proba: îl pui pe Sfântu’ Google să caute ce spun rromânii verzi daci vârcolaci despre Charlie Hebdo, religie şi pedeapsa cu moartea. Nu pedeapsa cu moartea pentru crimă, ci pentru lipsa de respect faţă de religie.

        • Corect! Doar caproblema se rezolva cu cateva kile de plutoniu… numai sa aiba cei „care este” vascularizare in organele adecvate!

  4. E bine ca ati expus punctul dumnevoastra de vedere si mi-ati aratat polii consientei si inconstientei mondiale: dumnevoastra cu UE si SUA la polul constient si Rusia si o parte din cetatenii Romaniei la polul inconstient. Oricum obiectiv vorbind eu nu am vazut dorinta de dialog din partea constienta adica UE si SUA. Nu am vazut dialogurile purtate in spatele usilor inchise. Constienta implica o aplecare spre dialog, o disponibilitate de a intelege punctele celeilalte parti, macar la modul descriptiv, ca nota de subsol intr-un discurs sau articol public ori eu nu am vazut aceasta impartialitate ci o viziune unilaterala impinsa ca fiind cea „constienta” si cea „buna” impotriva celei „inconstiente” si „rele”. Daca faceti apologia constientei e bine sa explicati ce s-a inteles din discursul celeilalte parti, ce s-a facut, cazuri similare si apoi pe baza argumentelor sa se lumineze si cei care isi dau cu parerea.

  5. Domnul Mihnea,

    Eu stiu ca persoanele constiente sunt conduse de bunatate si iubire si se angajeaza in dialog si cu persoane pe care le considera inconstiente pentru a le lumina. Dumnevoastra cum procedati ?

    Vlad

      • Imi pare rau pentru dumnevoastra ca scrieti articole in care nu credeti … Am vazut ca si domnul Iordache a pus o bucata de text care a zis ca e doar asa literar … Am apreciat articolul cu Facebook-ul pentru valentele lui literare … M-ati descumpanit … Totusi raman la ideea ca atunci cand se fac afirnatii despre constienta si inconstienta e bine sa se expuna si viziunea celeilalte parti. Constiinta asa imi dicteaza ca trebuie vazute ambele variante … Ori pana acum eu nu prea am vazut decat o singura varianta incluzand cea din expozitia dumnevoastra literara.

          • Eu va inteleg ca nu va pasa … se si vede de altfel perfect :)) da, asta nu ma poate impiedeca sa nu-mi para rau pentru dumnevoastra … sincer …

            • Va rog, era o recomandare numai.
              Bineinteles ca nu va pot impiedica sa va para rau pentru mine.
              De fapt, chiar imi face placere sa stiu asta…
              Da, domnule, sa va para rau pentru mine, de ce nu?

      • Cred ca „constienta” si „inconstienta” de care vorbiti apare subiectivitatea. Cum constienta este obiectiva si nu subiectiva se vede treaba ca nici dumnevoastra nu sunteti pe deplin constient in ceea ce spuneti si in concluzie ceea ce faceti, in scop literar desigur, nu e decat luarea unei parti.
        De ce, dumnevoastra stiti cel mai bine …

  6. Pornesc de la expresia „high politics” si fac o paralela cu criza economica: la inceputul lui 2008 erau sau nu necesare valente de „high economics” pentru a prefigura dezastrul? Nu cred. Am fost la fel de prost ca majoritatea atunci, iar acum, uitandu-ma in urma, mi-e tot mai clar ca nu „high economics” ci „common sense” mi-ar fi spus multe despre viitorul apropiat. Nu sustin ca va fi razboi sau nu (ba mint: sustin, dar nu umplu forumurile cu ideile mele), insa indemnul de a sta in banca ta daca nu esti „bazat” intr-un domeniu care te poate afecta dramatic mi se pare deplasat. Da, marea majoritatea a comentariilor sunt puerile si fantasmagorice (poate ca denota si multe frustrari personale), insa cu totii avem dreptul la o opinie mai mult sau mai putin fundamentata: unii o publica in articol, altii in comentarii.

    • Vio, in situatii de genul asta, care pot genera tensiuni de anvergura e bine sa te limitezi la fapte. O analiza obiectiva presupune descrierea concreta a ceea ce s-a intamplat incluzand cazuri similare din istorie, partile implicate, cauzele actiunilor, intentiile partilor asa cum au fost si sunt declarate in functie de evolutia evenimentelor specifice, consecventa istorica, coerenta istorica intre vorbe si fapte, interese comune, drept international, drepturile minoritatilor. Nu e simplu … cele mai multe analize si cele mai multe opinii iau o parte sau alta si acolo se termina ratiunea si preiau afectele. Analiza obiectiva e necesara ca sa nu zici apoi ooops, bai ce greseala …

      Ideea e ca putini oameni pot fi cu adevarat obiectivi, la ambele capete ale spectrului uman, si din oamenii purtati de afecte si de stiri si din cei aflati in pozitii de putere si care de multe ori sunt presati de interesele diverselor grupuri si acesti factori intra in ecuatie. Tocmai aceste subiectivitati, cat se poate de reale determina de multe ori evolutia evenimentelor si asta face posibile predictiile de viitor.

  7. Iată un articol care pot spune că îmi place.

    Este adevărat că România la ora asta a devenit un fel de Poiană a lui Iocan, în care fiecare se pricepe mai la de toate.

    Și atunci, vorba lui Creangă, mai are cine să ne tragă ciubotele din picioare?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihnea Rudoiu
Mihnea Rudoiu
A absolvit Academia Tehnică Militară (2001) şi Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti (2005). A publicat romanele A toi, cuando tu no estas (Editura Humanitas, 2005), Micul Abelardy. Viaţa şi opera (Editura Cartea Românească, 2007) şi N-are momentan titlu (editura Curtea Veche, 2010). Recent, la editura Tracus Arte i-a apărut romanul Dear Darlin’. Namor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro