joi, martie 28, 2024

Clarificari necesare: Watts, Pacepa si problema „tradarii”

Discutia despre noua carte a istoricului Larry Watts pare sa alunece intr-o suita de rechizitorii inversunate impotriva generalului Ion Mihai Pacepa, pentru ca, rupand dramatic in 1978 cu dictatura comunista, ar fi “tradat tara”. Nu cred, totusi, ca finalitatea cartii lui Larry Watts se reduce la acest nivel. Dar, chiar si admitand ca lucrurile ar sta astfel, sunt cateva elemente ce trebuie precizate. Mai suntem unii care stim cum a fost amenintat cu moartea profesorul Vlad Georgescu, directorul Departamentului Romanesc al postului de radio “Europa Libera” pentru a-l “convinge” sa nu transmita ca serial “Orizonturile rosii”. A platit Vlad Georgescu cu viata acea decizie? Ne putem ingadui sa tratam o asemenea ipoteza drept fantasmagorica? Cartea lui Pacepa nu se ocupa doar de actiunile Securitatii externe in Vest, nu este doar o dezvaluire a mizeriei morale a “celui mai iubit fiu”, a “savantei de renume mondial”, a “delfinului” Nicu Ceausescu si a mamelucilor lor (Manea Manescu, Stefan Andrei etc), dar si o suita de revelatii demistificatoare privind rolul lui NC, ca exponent al intereselor Blocului Sovietic, in Lumea a Treia, in randul “miscarilor de eliberare nationala”, inclusiv PLO. “Orizonturi rosii” a fost descrisa de Michael Ledeen, consilier pe probleme de terorism in timpul Admnistratiei Reagan in acesti termeni: “His first book, ‘Red Horizons,’is indubitably the most brilliant portrait of a Communist regime I’ve ever read.” In plus, Ion Mihai Pacepa a mai publicat si alte carti, inclusiv “Mostenirea Kremlinului” si “Cartea Neagra a Securitatii”, despre prezenta toxica a urmasilor acelei institutii, deloc patriotica si consecvent criminala, in Romania de azi. Sa ne mire atacurile actuale?

Nu stiu ce a declarat dl George Maior la lansarea cartii. Nu puteam anticipa in textul meu spusele sale, nu le discut aici. Nu sunt ubicuu, nu pot fi in acelasi timp la Washington si la Bucuresti. Exista textul “Raportului Final” care spune limpede ca Ion Mihai Pacepa, dupa ramanerea in Occident, a avut un rol important in demascarea actiunilor regimului comunist din Romania. Este documentul pe baza caruia seful statului a condamnat regimul comunist din Romania drept ilegitim si criminal. Banuiesc ca nici dl Maior, nici alti cercetatori seriosi nu contesta impactul “Orizonturilor rosii” la acel ceas istoric. Ceea ce l-a scos din minti pe Ceausescu si continua sa-i exaspereze pe unii comunostalgici, este ca Ion Mihai Pacepa a demonstrat natura ambivalenta a relatiilor lui Ceausescu cu Kremlinul, a zdruncinat un mit plasmuit cu mari eforturi de propaganda regimului de la Bucuresti, anume cel al “marelui rezistent antisovietic” de la Bucuresti. Am scris acest lucru in cartea mea “Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc” (trad. rom. de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, Polirom, 2005, p. 256). N-am niciun motiv sa-mi schimb punctul de vedere. “Eroul intre eroi” era de fapt un colaborator, uneori irascibil si imprevizibil, al Moscovei. Venirea la putere a lui Gorbaciov l-a transformat pe Ceausescu intr-un pion inutil, chiar stanjenitor. Moscova nu mai avea nevoie de acest “maverick”, Occidentul il dispretuia profund. Iar romanii se saturasera pana peste cap de cozi pentru salam cu soia, nechezol, tacamuri si gheare.

Majoritatea coplesitoare a cetatenilor Romaniei nu mai puteau suporta circul umilitor al comunismului dinastic. Nu sovieticii i-au mobilizat pe minerii din Valea Jiului, in august 1977, sa declanseze revolta anticomunista. Nu sovieticii i-au determinat pe muncitorii din Brasov sa protesteze, in noiembrie 1987, impotriva dictaturii comuniste. Trucul securist traditional era sa-i acuze, automat si aprioric, pe criticii lui Ceausescu ca “servesc interesele rusilor”. Imi amintesc un abject atac in “Saptamana” barbisto-vadimiota contra lui “Paul Efremovici Goma”. Asemenea mizerii nu apareau nici atunci, nici acum in chip spontan…

Ramane totusi intrebarea, de ce nu a publicat Larry Watts cartea sa mai intai in Statele Unite? Cum se face ca a fost publicata, in engleza,la Editura Militara (in anii 80 dl Talpes era redactorul sef al acele insitutii). Cate alte carti in limbi internationale a scos acea editura? Este, repet, scrisa in engleza, el este un cercetator american, subiectul este “fierbinte”. Sa se fi temut de un posibil proces de calomnie din partea lui Ion Mihai Pacepa? Nu stiu ce ma face sa-mi amintesc de timpurile cand Gustav Pordea si Iosif Constantin Dragan erau exponentii “romanismului”…

PS Ma intreb cati dintre cei deconcertati de noul atac impotriva generalului Pacepa ar putea recunoaste cine a scris in octombrie 2005 un editorial in ziarul „Ziua” cu titlul „Semper Fidelis Securitatae” in care il compara pe I. M. Pacepa cu Paul Goma si care includea pasaje precum acestea:

In cea mai concisa analiza publica a raului din Romania pre si post-decembrista, Ion Mihai Pacepa da de pamant cu toate regimurile succedate la putere dupa instaurarea comunismului bolsevic in sanul si la gatul natiunii romane. Pana la – si inclusiv – cel actual. „E timpul ca Securitatea sa fie repudiata” este intitulat mesajul dur al comunitatii de informatii nord-atlantice publicat in Romania sub semnatura generalului defector Ion Mihai Pacepa. (…)

Cel mai inalt ofiter de informatii ajuns din lagarul comunist in tabara occidentala aduce aminte acelor inca foarte vocali vectori ai distrugerii Romaniei ca, daca ar fi cazul, si maine ar putea aparea pe piata o Lista a lui Pacepa. Noi zicem ca este. Pentru ca altfel vom constata la nesfarsit cum personaje din trecut, care au rapit, jefuit si violat Romania in groapa de gunoi a Moscovei, se agata cu dintii de prezentul tarii pentru intoxicarea definitiva a viitorului natiunii. Cum altfel s-ar explica prezenta unor relicve ale comunismului stalinist, ca Ion Iliescu si Silviu Brucan – tortionarul-sef de la Scanteia – tocmai la receptia data la Bucuresti de reprezentantul Washingtonului in cinstea celor 125 de ani ai relatiilor romane-americane si a revenirii diplomatului Mircea Raceanu in tara sa, pentru prima data, dupa 15 ani. Calaii care l-au aruncat pe diplomatul anti-comunist afara din propria lui tara, au venit sa-si vada, ranjind, victima. O fac, oricum, de 15 ani, impreuna cu prietenii lor, securistii incaltati de Moscova, scuipand mai abitir pe prada lor, Romania. (…)

Pe langa Pacepa, numai un Goma mai are curajul azi sa ceara cercetarea trecutului inca atat de prezent, prin propunerea de infiintarea a unui Institut pentru Studierea Terorii Bolsevice din Romania  (…) Ambii militanti anti-comunisti, incomozi regimurilor pre si post-decembriste, au fost pusi la index de maruntii, dar aprigii functionari ai Ministerului Adevarului din Romania post-comunista.
 
 

 

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Principul tradarii functioneaza cel mai bine in randul clasei politice romanesti. Pentru o spaga mai grasa, pentru o pozitie politica avantajoasa, pentru cateva voturi in plus multi politicieni tradeaza interesele romanilor si aservesc tara intereselor straine. Din aceastaq cauza Romania de azi aproape ca nici nu mai apartine romanilor.
    Adevaratii intelectuali ar trebui sa se ocupe cu „recucerirea” Romaniei din sfera de influenta a intereselor straine pentru a o reda romanilor. Din pacate o buna parte a intelectualitatii romanesti s-a globalizat uitand de unitatea de cuget si gandire a neamului romanesc; si aceasta este o alta tradare.
    De aceea, jocul dialectic, de-a cine este vinovatul si cine nu, cine a fost agent vandut sau nu, este inutil atata timp cat nu exista in paralel o vointa politica ferma de a construi o Romanie a romanilor, o Romanie vindecata de pervertirea comunismului si o Romanie salvata de distrugerea pusa in act de catre Ion Iliescu si urmasii sai.

    p.s. Din curiozitate, sunteti si cetatean roman sau doar american?

    • Aveți perfecta dreptate: singura dialectica ce a functionat de veacuri si functioneaza si in prezent este aceea a „cine a tradat pe cine”. Tradarea a ramas si va ramane un specific al vietii politice romanesti – interna si internarionala – si cred ca este un flagel de care nici altii nu vor sa scapam.

      Foarte valabila si intrebarea finala, deoarece multi ar vrea sa stie care este adevarata identitate a lui VT si amultora care acum dau „explicatii”, incercand sa explice ca TRADAREA devine peste timp un act de mare onoare. Poate una din facutatile mde istorie di Romania sau de oriune va dori sa aiba o teza pe aceasta tema: „Mecanismul metamorfozarii tradarii la romani – mecanismul fauririim istoriei la romani”, iar conducatorul acestei teze sa fie ori VT ori Talpes, doi dintre cei mai mari „history making” contemporani.

  2. Maestre,
    Spui ca nu sovietici au pus scanteia in 1977 si 1987.
    Ai putea spune cine a(au) pus scanteia in 1989 ?
    Sau asta nu face parte din subiectul de azi ?

  3. Cred ca ar fi bine sa verificati cine este acest domn Watts si daca exista cu adevarat. Si sa ne spuneti si noua. O zi buna !

  4. 1. „Nu cred, totusi, ca finalitatea cartii lui Larry Watts se reduce la acest nivel”

    Ati spus ca nu ati citit cartea; daca nu ati citit-o, cum puteti face consideratii privind „finalitatea cartii” ?!

    2. Pacepa a fost general locotenent de securitate, asadar el nu putea sa o „rupa cu dictatura comunista”, pentru ca el reprezenta ornaul represiunii comuniste. Va prefaceti ca uitati faptul ca pentru a ajunge general de securitate trebuia sa „meriti” si sa iti arati „credinta fata de idealurile comunismului”. Dumneavoastra acuzati cu inversunare pe fiecare fost informator si bine faceti; acestia sunt viermii care au alimentat aparatul represiv. Cand este vorba despre exponentii aparatului represiv insa, va apuca brusc duiosia: Chiar credeti ca Pacepa nu a facut rau poporului ?!

    3. „Orizonturi Rosii” a fost folosita pentru propaganda anticomunista si acest merit nu ii poate fi contestat. Pe de alta parte nu cred ca a adus noutati romanilor; descrierea ororilor de zi cu zi erau lucruri cunoscute de noi. Simplul fapt ca Europa Libera vorbea despre realitatile din Romania reprezenta opoarta caztre libertate pentru noi, care imediat dupa Revolutie ni s-a trantit in nas. Dupa ce ani de zile Occidentul a criticat „lipsa libertatii de miscare”, atunci cand am putut pleca au introdus vizele.

    4. „Exista textul “Raportului Final” care spune limpede ca Ion Mihai Pacepa, dupa ramanerea in Occident, a avut un rol important in demascarea actiunilor regimului comunist din Romania”

    „Raportul final” este un document contestat. Printre altele, este partizan, este destul de dezlanat si face referiri discutabile la adresa parintilor autorului; era de asteptat ca raportul sa ramana neutru, sau cel putin sa nu fie facut de fiul unor activisti comunisti (usor grotesc acest aspect, trebuie sa recunoastem).

    Pe de alta parte trimiterea frecventa la acest material, este ridicola: autorul se justifica pe baza propriilor scrieri, adica „eu ma dreptate, pentru ca am dreptate”.

    In sfarsit, am intrebat de mai multe ori (fara sa primesc nici un raspuns): Care sunt totusi „demascarile” lui Pacepa care nu erau cunoscute in Occident ?!

    5. „Ceea ce l-a scos din minti pe Ceausescu si continua sa-i exaspereze pe unii comunostalgici, este ca Ion Mihai Pacepa a demonstrat natura ambivalenta a relatiilor lui Ceausescu cu Kremlinul …”

    Hai sa fim seriosi ! Serviciile straine cunosteau foarte bine natura relatiilor Romaniei cu URSS. Romania facea parte din Tratatul de la Varsovia si din CAER; daca intr-adevar ar fi fost independenta de Moscova, ar fi fost nealiniata, ca si Yugoslavia. Asadar, marele secret era bine cunoscut. Oricum, in Romania nu erau stationate trupe sovietice, ceea ce reprezenta o diferenta calitativa fata de alte state fratesti.

    In ceea ce ii priveste pe cei „comunostalgici”, acestia sunt probabil ca si „anti-anticomunistii” si nu inghit aberatii logice. Este interesanta ingramadirea celor care nu sunt de acord cu afirmatiile Dumneavoastra in categorii detestabile. Mai putin si le spuneti ca sunt „negationisti” sau chiar ca au ceva cu Dumneavoastra pentru ca sunt niste antisemiti. Chiar asa: de ce nu propuneti o lege prin care cei care nu sunt de acord cu Raportul sa fie considerati „negationisti” si sa fie azvarliti in temnita ?!

    6. „Trucul securist traditional era sa-i acuze, automat si aprioric, pe criticii lui Ceausescu ca “servesc interesele rusilor””

    Din cate stiu eu, acuzatia la moda era „vandut capitalistilor”. Chestia cu „rusii” era foarte rar pronuntata. Chiar si in 1968, cand armata romana era la frontiera de rasarit, aplicatiile militare vorbeau despre „inamicul ataca dinspre est”. Militarii glumeau „dar noi nu avem inamici in directia aia”. Totusi, despre rusi sau despre URSS nu se vorbea decat cu foarte mare grija.

    Asadar, criticii lui Ceausescu nu erau acuzati ca ar fi de partea rusilor ! Poate ca ar fi bine sa intrebati pe cei care fost in tara; sau aceia sunt prea „nativi” si nu sunt de incredere ? :-)

    7. „Ramane totusi intrebarea, de ce nu a publicat Larry Watts cartea sa mai intai in Statele Unite?”

    Cum spunea un comentator: „Nu am citit eu cartea, dar dupa ce o citesc sa vedeti !” Nimeni nu va obliga sa cititi toate cartile, dar a comenta o carte dupa criterii exterioare acesteia mi se pare ridicol.

    • Nu am comentat cartea, am trimis la o recenzie scrisa de o specialista recunoscuta. Am comentat in schimb un eveniment mediatic bine-regizat. M-am referit la dezbaterile din presa, la background-ul profesional al autorului, mi-am exprimat mirarea ca volumul nu are o editie originala in spatiul anglo-saxon. In legatura cu interventiile pe tema rolului generalului Pacepa, dupa ramanerea sa in Occident, in demascarea actiunilor comuniste, mi-am exprimat opiniile in chip clar, lipsit de orice echivoc. As incuraja reactiiile sobre, cat mai riguros informate, nu pe cele emotionale, focalizate pe condamnari grabite si judecati peremptorii.

      Nu va puteti plange ca nu vi s-a oferit spatiu deplin pe forumul Contributors pentru a le exprima pe ale Dvs, chiar si atunci cand ati decis sa ma jigniti. Imi atribuiti ganduri, imi judecati presupusele motivatii, insinuati ca as dori sa trimit pe cineva dupa gratii. Nu-mi acordati, sub nici o forma, creditul, demonstrat prin zeci de carti si articole, capacitatii analitice, ma vedeti drept un „propagandist” si o spuneti cat puteti de apasat. Folositi acest forum pentru a-l transforma in tribuna pentru convingerile Dvs, nu pentru a purta discutii rationale. Cu aceasta, dialogul nostru este incheiat. Nu contati pe disponibilitatea mea infinita de a suporta insulte.

  5. @

    Vladimir Tismaneanu

    Recitind editorialul „Semper Fidelis Securitatae”, publicat in octombrie 2005 („Ziua”) primul comentariu care mi-a aparut, spontan, in gand, a fost „o tempora, o mores!”.
    Intre Victor Roncea care a scris acel text (oricat ar putea parea de ciudat pentru cei care nu l-au citit in momentul aparitiei, el este autorul!) si cel de acum este o cosmica diferenta- ca sa ma exprim elegant.
    La obiect spus, insa, transformarea lui Roncea este schizoida.

    Cand considera Victor Roncea ca a spus adevarul despre Mihai Pacepa?
    In 2005 cand afirma ca Mihai Pacepa „da de pamant cu toate regimurile succedate la putere dupa instaurarea comunismului bolsevic in sanul si la gatul natiunii romane” sau cand publica pe blogul sau ca este „tradator de patrie”?
    Cand afirma ca este un militant anti- comunist sau cand prolifereaza idei legate de „pretinsa sa luptă împotriva „comunismului“ românesc”?
    Cand il numeste „cel mai inalt ofiter de informatii ajuns din lagarul comunist in tabara occidentala” sau cand gireaza, la adresa generalului, apelativele de „javra”, „securist comunist” ?
    Enumerarea poate continua.

    Cred ca este interesant sa identificam momentul aparitiei schizoidiei ronciste. Noua atitudine se instaleaza, brusc, la scurt timp dupa stirea ca Vladimir Tismaneanu va coordona Raportul pentru analiza dictaturii comuniste din Romania (care avea sa ramana in mentalul colectiv ca „Raportul Tismaneanu”) in calitate de presedinte al Comisiei infiintate in acest scop.
    Se declanseaza, aparent fara motiv logic, un tsunami de atacuri anti- Vladimir Tismaneanu- in fapt, un sir nesfarsit de minciuni sfruntate, pentru care cea mai decenta catalogare este ca sunt de extractie mocirloasa (v. textele semnate Vladimir Alexe in „Ziua”).

    In numeroase declaratii publice, Vladimir Tismaneanu a subliniat (si) in epoca importanta contributie adusa de Ion Mihai Pacepa la caderea comunismului. In acest punct, legatura dintre cele doua asalturi- anti Tismaneanu si anti Pacepa- devine clara.

    In 2006 (anul transformarii schizoide la care m-am referit) Roncea este racolat de cercul vechilor „extensii GRU”, in Romania, dirijat de Ioan Talpes (el insusi, posibil, fost agent GRU).

  6. @

    Vladimir Tismaneanu

    Daca nu ar fi unelte folosite pervers de gruparile vechilor extensii ale serviciilor moscovite in Romania, Larry Watts si recentul volum care ii poarta semnatura, aparut la RAO, nu ar merita interes (sau, poate, doar pentru doar o analiza care tine de domeniul patologicului- si/ sau al minciunii patologice).

    Ca si Victor Roncea, Larry Watts (sau Roncea ca si Watts) sufera de grave fracturi logice si „comite” idei „balbaite”.

    Legat de Mihai Pacepa, citez din interviul lui Larry Watts- publicat pe blogul lui Roncea:
    ” Nu cred că este important dacă (Mihai Pacepa; n.A.) a fost agent al KGB sau al GRU (?!?; n.A.) cât faptul că misiunea sa a fost, aşadar, de a României şi distrugere a principalelor direcţii ale cooperării româno-americane din acei ani şi de după.”

    Rad si scolarii din elementara de o asemenea declaratie „profesionista”!
    Larry Watts ar trebui sa se decida ce minciuna sustine despre Mihai Pacepa: fie ca a fost agent KGB- fie ca a fost agent GRU. Cele doua servicii sovietice au fost complet diferite- mai mult, erau concurente.
    Se vede ca nasul Talpes i-a dat informatii precare lui Watts- sau ca acesta din urma intelege greu si uita repede.

    Cand nu se balbaie legat de serviciile secrete ale Moscovei, Larry Watts afirma (coerent!) aberatii fara egal.
    Iata ca sustine acesta despre presedintele Carter:
    „Preşedintele Carter a ştiut de la bun început (despre Mihai Pacepa; n.A.) că este agent sovietic.”

    Afirmatia lui Latty Watts este halucinanta.

    Mihai Pacepa a primit azil politic in SUA in timpul presedintiei Carter- si, inca de atunci, a inceput sa colaboreze strans cu presedintia americana, in calitate de consilier pe probleme de securitate, pentru zona est- europeana (spatiul sovietic).

    Bref: din afirmatia lui Watts se intelege ca presedintele Carter a tradat cauza americana daca a ales sa colaboreze stans, in probleme de securitate, cu un „agent sovietic”!
    Intrucat Mihai Pacepa si-a conservat pozitia, constant, de atunci- si prezumandu-se, evident, ca toti ceilalti presedinti ai SUA vor fi aflat, la rand lor, ceea ce, in opinia lui Watts, Carter stiuse „de la bun inceput”- inseamna ca toti au tradat cauza americana, colaborand strans cu un „agent sovietic” care, prin tipul sau de activitate, are acces la cele mai sensibile informatii.

    Nu trebuie sa fie cineva un fin cunoscator al psihanalizei textului pentru a realiza ca Larry Watts se manifesta (cel putin) „ciudat”.

  7. @

    Vladimir Tismaneanu

    Din punctul meu de vedere, este evident ca aceasta carte a fost pregatita, in paralel, atat in engleza cat si in romana.
    Ma explic.

    Volumul a aparut, in engleza, la Editura Militara in toamna anului 2010 (a fost lansat la targul de carte anul trecut, in noiembrie).
    Ca traducator cu experienta afirm si sustin ca este imposibil ca o carte de peste 700 de pagini, in care se opereaza deseori cu terminologia specifica serviciilor (improprie limbajului obisnuit, subliniez) sa poata fi transpusa intr-o alta limba (in speta, in romana) in aproape sase luni (mentionand acest rastimp am fost generoasa- considerand ca traducerea ar fi inceput in noiembrie 2010, imediat dupa aparitia in engleza si ar fi fost predata la inceput de aprilie 2011, ceea ce ar presupune ca verificarea, redactarea, corectura si tiparirea volumului in romana sa fi durat aproximativ o luna, ceea ce inseamna o rara performanta!).

    Toate acestea inseamna ca, de fapt, Larry Watts a “adaptat in engleza, dupa dictare” mistificarile nasului sau, abjectul Talpes.
    Cartea a aparut la Editura Militara (in engleza) in toamna lui 2010 si, paralel, a fost cautata o (alta) editura din Romania care sa accepte publicarea “traducerii” la Targul din mai 2011. Cel mai probabil, invocandu-se necesitatea folosirii corecte a limbajului specific serviciilor, a fost pusa la dispozitie varianta (“crochiu”!!!!!) romaneasca deja existenta, care a fost “periata” de traducator.

    Este elementar ca, in acelasi timp, se vor fi desfasurat cautari intense pentru identificarea unei edituri din strainatate (de preferinta, din SUA sau Anglia) prin care sa fie “exportat” volumul astfel incat atacul anti- Pacepa sa poata fi purtat (inclusiv prin comentarii “bine temperate”!) de pe acele baricade.
    Pe principiul bulgarelui de zapada, astfel “intregul” ar urma sa dobandeasca ‘volum”.
    Ne aflam in fata unui scenariu avand ca finalitate intentionala ceea ce cunoastem amandoi ca este un scop predilect al unor grupari inca active apartinand serviciilor antedecembriste: denigrarea si decredibilizarea lui Mihai Pacepa, care cunoaste si dezvaluie resorturile esentiale care au facut sa functioneze masinaria securisto- comunizanta.
    In cazul unor astfel de scenarii, pasul urmator este de a “importa” acel “intreg”, cu noile sale dimensiuni, urmand sa fie dezvoltat si dezbatut in Romania, fals prezentat ca fiind “opinia unor experti occidentali”!

    Indivizii sunt evident lipsiti de imaginatie folosind asemenea scheme previzibile.
    Pe de alta parte, insa, aceasta mare desfasurare de forte si risipa de energie destinate denaturarii realitatii cu scopul denigrarii lui Mihai Pacepa indica, fara putinta de tagada, atat importanta sa, cat si imensa miza a adevarurilor al caror detinator este si pe care le dezvaluie.

  8. Aveți cumva o biografie completă, pentru perioada cât a trăit în România, bineînțeles, al acestui Pacepa?
    Personajul este notoriu, cărțile sale sunt celebre, dar cu toate acestea, trecutul lui lasă loc multor speculații și teorii ale conspirației.
    Mă găndesc că, în calitate de director al IICMER ați putea lămuri multe „umbre” ale controversatului personaj. Până la urmă, și Pacepa face parte din comunismul românesc, tocmai condamnat

  9. Este clar ca „tradatorul” Pacepa a contribuit la decredibilizarea imaginii create de dictator in Occident. Totusi, am o singura intrebare pentru dl. Tismaneanu. Dupa ce am citit cartea Orizonturi rosii am ajuns la concluzia ca foarte multe informatii sunt fie exagerate, fie lasate in coada de peste. Spre exemplu, Pacepa vorbeste la un moment dat de un dizident roman (anticomunist de fatada) in Occident care de fapt se afla pe statele Securitatii, insa fara sa-i precizeze numele!!! Nu inteleg motivatia acestei tainuri la Pacepa?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro