luni, noiembrie 23, 2020
Acasă Etichete Mircea Eliade
Mihai Maci

Sfinti si (con)damnati – partea a doua

Mărturisitorii. Cumularea dramelor celor care-au trecut prin închisorile comuniste nu spune mai mult decât tragedia unui singur om, ci aminteşte – mereu – faptul că aceasta nu e niciodată generică, ci se întrupează, de fiecare dată, în persoane concrete. Acest caracter personal ocultează istoria (generică) şi lasă la lumină doar drama opoziţiei dintre individ şi putere. Ceea ce vedem nu mai ţine de studiu şi de interpretare, ci de un conflict în care graniţele sunt trasate net: lupta binelui cu răul. citește tot articolul
Daniela Dumbrava

Interviu cu Alessandro Testa, cercetator in Istoria Religiilor: Informația nu este echivalentă cunoașterii, așa cum nici cunoașterea nu este echivalentă cu inteligența și spiritul...

”În nicio epocă din trecutul recent sau îndepărtat, nu au fost atât de mulți cercetători activi în zona de studiu academic al religiilor, așa cum sunt în prezent. Cert este că sunt rari cercetătorii care astăzi aleg o perspectivă holistică (și clar critic comparativă) în studiul fenomenelor religioase contemporane sau din trecut." citește tot articolul
Vladimir Tismaneanu

Patologii ale veacului XX: Despre somnambulismul ideologic

Somnambulismul ideologic a fost una din patologiile veacului trecut. Riscă să fie și una a celui actual. Hitler spunea că își urmează destinul "cu siguranța unui somnambul". Secolul XX a fost dominat de saltimbanci și somnambuli, de magicieni și demagogi, de pseudo-profeți și de șarlatani cinici. Înarmați cu ideologii... citește tot articolul
Vladimir Tismaneanu

Dincolo de infrângerile temporare: Ana Pauker și mistica politică stalinistă

In memoria Oanei Orlea, plecată dintre noi acum un an, și a tuturor victimelor totalitarismelor veacului XX Supranumită “Pasionaria Balcanilor”, Ana Pauker (născută Hanna Rabinsohn in 1893) a fost o comunistă convinsă, o iluminată a religiei politice bolșevice, a militat in Comintern (Internaționala a III-a, 1919-1943) cu pasiune, a servit... citește tot articolul
Vladimir Tismaneanu

Recomandare de lectura: L’Auvergnat Joydeep Bhattacharya, “De veghe”

Pe Joydeep Bhatthacharya il cunosc, daca nu ma insel, din 1988. Pe vremea aceea, era doctorand la University of Pennsylvania, a luat cursul meu despre radicalisme politice. A scris o lucrare exceptionala despre polemica dintre Lenin si marxistul indian M. N. Roy (ma gandesc sa-i cer un fragment pentru... citește tot articolul
Vladimir Tismaneanu

Miron Constantinescu sau neputința de a deveni eretic

Imi cântăresc atent cuvintele și o spun cu toata responsabilitatea: cartea istoricului Ștefan Bosomitu este o contribuție esențială la ințelegerea a ceea ce numesc tragicomedia comunismului românesc, acea aventură istorică de pe urma căreia au ramas in urma atâtea destine siluite, speranțe nimicite și iluzii sfărâmate. Miron Constantinescu (1917-1974),... citește tot articolul
Vladimir Tismaneanu

Au fost tăind un brad tânăr: Ioan Petru Culianu ar fi putut implini 65 de ani

Motto: "Au fost tăind un brad bătrân, Fiindcă făcea prea multă umbră"--Nicolae Iorga Pe 5 ianuarie, Ioan Petru Culianu ar fi implinit 65 de ani. Nu i-a apucat pentru ca a fost ucis de un glont las, nemernic, ticalos. Parafrazandu-l pe Nicolae Iorga, a fost ucis un brad tânăr. De... citește tot articolul
Vladimir Tismaneanu

Libertate, tiranofilie, valoare estetica: Octavio Paz, Gabriel Garcia Marquez si Mario Vargas Llosa

Motto: “Si las revoluciones no se hacen con palabras, las ideas no se implantan con decretos.”--Octavio Paz, "El laberinto de la soledad" Octavio Paz, Gabriel Garcia Marquez si Mario Vargas Llosa sunt, alaturi de Jorge Luis Borges, Julio Cortazar, Ernesto Sabato, Roberto Bolaño, varfurile literaturii latino-americane din secolul trecut... citește tot articolul
Vladimir Tismaneanu

Monseniorul Vladimir Ghika, generalul Gogu Popescu si teroarea Istoriei (Updated)

Mircea Eliade a scris despre teroarea Istoriei. Karl Popper despre mizeria istorismului. Teroarea si mizeria sunt de fapt ale oamenilor, nu exista o Istorie abstracta si impersonala. Pe strada Capitan Demetriade, la coltul cu strada Ermil Pangratti, la doi pasi de Statuia Aviatorilor, exista o mica biserica catolica. Chiar... citește tot articolul

Carte recomandata

Esential HotNews

Esential HotNews

E randul tau

Mai e un aspect, poate si mai grav. De fapt trei, daca ma gandesc mai bine. Primul, la concret, A…

de: MirceaM

la „Îmbogățiții de război”

Carti recomandate de Contributors.ro

Democrația sub asediu românia în context regional

Carte recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Un genocid spiritual

Când , în urmă cu treizeci de ani, am scris un Apel către lichele, nu am avut în vedere licheaua ca figură...

Post-Scriptum la alegerile americane

În ciuda acțiunilor în justiție inițiate de către Donald Trump care acuză fraudarea alegerilor în cîteva state Joe...

Turcia ginerelui și a socrului

În ultimele zile pare a bate un vânt de schimbare din Turcia. Doar pare. Demisia lui Berat Albayrak,...

Academicianul Dan Berindei. Cât spun dosarele Securității despre viața unui om

Conflictul istoricului Dan Berindei, cunoscut ca „om al regimului”, cu fiul său, Mihnea Berindei, „cel mai bun, cel mai penetrant şi mai...

Am altă părere decât G4Media despre relaţia România-Moldova

Prietenul Cristi Pantazi a scris aici o analiză interesantă despre cum s-a modificat în ultimii ani strategia Bucureştiului faţă de Moldova. Discuţia...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)